19 mai 2018. Toxicitatea PNL

Scriam ieri despre plîngerea imbecilă a lui Orban și atacul la ordinea constituțională. Să vedem exact despre ce este vorba.

Ce spune Constituția României? În ordinea numerelor de pe tricou, articolele din constituție privind speța despre care discutăm:

Art. 91
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Art. 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Art. 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

Nu știm dacă Orban a făcut sesizare pe legea privind responsabilitatea ministerială. Nu știm decît că ”cetățeanul Orban”, cum a spus, a depus plîngere penală împotriva prim-ministrului (adică dumneavoastră, doamna Dăncilă), și că DIICOT trebuie să dea o soluție. Soluția ar fi de neacceptare a plîngerii, conform articolelor de mai sus din constituție.

Știm doar că Orban ne-a pus, după Iohannis, într-o situație atît de proastă pe plan extern cum nu am mai fost de multă vreme. Și că dacă partenerii noștri americani nu ar fi oameni deștepți și nu ar ști cu cine au de-a face, asta ne-ar putea cauza grav pe termen lung chiar.

Nu reiau argumentele prezentate ieri, le găsiți aici. Ce mi se pare interesant sînt toxicitatea și nocivitatea PNL-ului pentru politica românească. De la reînființarea din 1990, PNL a cîntat aceeași melodie care i-a furat pe mulți. Ulterior, mulți au constatat că nu aveau ureche muzicală.

Și spun chiar că PNL este mai toxic decît PSD pentru că în timp ce în privința PSD știm cu cine avem de-a face, PNL tot încearcă să păcălească. Culmea, încă îi reușește. Iar asta dovedește lipsa de maturitate politică a multora, seduși în continuare de istorie sau/și de liberalism. Oameni capabili și de bună credință, de care îți pare și rău, se încolonează periodic în partidul care, mai devreme sau mai tîrziu, dă cu oiștea în gard di granda.

Nu există, în toată istoria postdecembristă a acestui partid, vreun conducător, vreun program sau vreo idee pe care să te poți baza. Cu care și pe care să poți construi ceva. Nu există inteligență, onoare, cuvînt. Nu există, în afară de nume, nimic care să ofere siguranță și încredere.

Nu există măcar un om care, sedus de istoria reală a partidului și intrat sau asociat cu, să nu sfîrșească ori amețit, ori dezgustat de ce se întîmplă acolo. Nu există competență și bune intenții care să nu fie sancționate la un moment dat. 

Inversînd calea biblică, PNL a transformat măreția, patriotismul și dragostea de țară în artificii și zorzoane colorat-strălucitoare.

Nu există decît emfază și găunoșenie. Și o imposibil de reprimat dorința de a fi PSD. Similar, Orban este un Dragnea neizbutit, cu ifose de salvator de neam. Ne-am lămurit!

 

18 mai 2018. Îngropați liberalismul românesc!

Să vii, într-o aparent liniștită seară de mai, de la o prelegere susținută de Profesorul Dragoș Aligică – „Epistocrație, elitism și noul paternalism: Provocări la adresa democrației liberale în gândirea politică recentă” – și să dai peste imbecilitatea ”cetățeanului” Orban, poreclit și liberal, iată ce înseamnă să trăiești periculos în România.

Dacă își închipuie cineva că opoziția liberală lucrează, atunci nu greșește. Opoziția liberală din România lucrează la anihilarea opoziției.

Să o acuzi pe Dăncilă de uzurparea funcției, prezentarea cu rea credință de informații președintelui României, înaltă trădare și divulgarea de informații secrete de stat, în privința mutării ambasadei României la Ierusalim este culmea imbecilității politice de pînă acum în România. Tocmai acum, cînd totul se mai liniștise Șică redeschide discuția și, speră el, și niște dosare care să ne scape de cei care, proști sau nu, să fim cinstiți, au cîștigat cele mai curate alegeri postdecembriste.

Este ironic că tocmai Șică Orban apelează la justiție ca armă politică, acum, cînd justițiaa este făcută praf tocmai pentru implicare politică. Să fii uitat cum a fost pus sub acuzare de DNA atunci cînd conducea plutonul candidaților la Primăria Capitalei și apoi achitat în justiție?

Greu de crezut. Imposibil. Și atunci?

Dacă Șică Orban își imaginează că prin justiție îl va ajuta pe Iohannis să schimbe majoritatea parlamentară și să instaleze ”guvernul meu”, înseamnă nu numai neputință politică, ci mai mult și mai grav.

Înseamnă compromiterea ordinii constituționale prin folosirea justiției în lupta politică. Înseamnă perpetuarea stării de fapt de pînă acum, ale cărei consecințe nu le-am evaluat încă și nici nu se pare că ar avea cineva această intenție.

Dar să continui practicile care au transformat justiția într-un accesoriu politic este de neconceput pentru un stat de drept, așa cum pretind liberalii că susțin. Orban dinamitează orice credibilitate mai avea partidul ăsta în rîndul electoratului educat. Orban pune cruce liberalismului românesc, după ce ani de zile a umblat duhnind neîngropat.

Și pentru ce? Ne-au vîndut Rusiei, marea spaimă a tuturor cînd vine vorba despre PSD?

Nu! Este vorba despre Israel și SUA. Cînd Iohannis a fost invitat la Casa Albă, s-au făcut toți că nu înțeleg că nu pentru ”performanțele” tăcerilor și absențelor lui a fost chemat, ci pentru că PSD a alocat în buget 2% pentru NATO.

Acum se fac că nu pricep, ori chiar nu citesc geopolitic nici o situație, că este vorba despre Israel și SUA. Și despre o dreptate istorică de înfăptuit. SUA sînt partenerele strategice ale României. Israelul este aliatul României.

Prin urmare, pe cine a trădat Dăncilă, pe Iohannis?!? Și cui a divulgat informații secrete de stat, aliaților strategici ai României?!?

Cît de prost poate fi să susțină așa ceva?

Suficient pentru ca la următoarele alegeri să cîștige tot PSD. Iar Siegfried Mureșan să-și facă și el o asociație, precum Cioloș.

PS: Vă dați seama cum apărem în ochii americanilor, în condițiile în care, săptămîna trecută, Elroy Sailor, strateg și fost membru al echipei de tranziție Trump declara: ”Cu România sprijinind această poziție a președintelui Trump privind ambasada din Israel, cu siguranță alianța cu SUA va fi una mai puternică”, iar acum Orban face plîngere penală pentru același lucru?!?

Săptămîna americană. 10 – 17 mai 2018

Așa cum vă spuneam în precedenta postare, am avut o săptămînă (ceva mai mult) plină, ocupată fiind cu însoțirea delegației americane venită la București și Chișinău la invitația PMP. Subliniez la invitația PMP (și mai precis, a lui Eugen Tomac), pentru că este partidul pe care l-am votat la precedentele alegeri și care continuă să nu mă dezamăgească.

Delegația a fost formată din: domnul Elroy P Sailor, strateg și membru al echipei de tranziție Donald Trump, doamna Laurel Bennett, membru al Partidului Republican și candidat la House of Representatives la alegerile de anul acesta, în noiembrie, și Sorin Roiban, președinte al National Committee of Romanian-American Republicans. 

Revenind, cum sînt americanii și cum sînt ei în politică?

Surprinzător, poate, sînt oameni. 🙂 Mănîncă, dorm și folosesc fiecare secundă – nu, nu exagerez deloc – pentru a face ceva sau pentru a se informa. Ritmul de lucru al americanilor este unul care ar pune jos orice om de pe aici. Eu însămi, după trei zile, abia mai știam cum mă cheamă.

Aș zice că au fost ”exploatați” la maximum pe timpul șederii la București și Chișinău. Primiri oficiale, la președintele Băsescu, la universități, la Consiliul Mondial al Românilor, la lansarea Newsweek România. Acolo a fost după amiaza lui Elroy, căruia toată lumea avea ceva să-i spună și un sfat de solicitat. Abia a fost prins pentru o fotografie. La plecare, mi-a spus: home, shower, bed. Era ordinea care, respectată, avea să-i asigure o nouă zi cu capacitate maximă de funcționare.

Și mi-a mai spus ceva important Elroy. ”Cînd spui adevărul, e simplu, adevărul vine firesc din tine. Cînd minți e o problemă, trebuie să fii atent permanent, mișcările ochilor, gestica, orice te poate trăda și tot efortul a fost degeaba”.

Doamna Bennet și-a pierdut soțul, un former navy, anul trecut, după ani de chin cu sistemul medical impus de Obama. La nici un an de la tragedie, e hotărîtă să facă ce-i stă în puteri pentru ca asemenea nenorociri să nu se mai întîmple, și candidează, pe lîngă alte multe activități în sprijinul comunității sale. Viața și moartea au pentru ei însemnătate specială, ei nu se lasă copleșiți de pierderea cuiva drag, dimpotrivă, asta îi motivează să meargă mai departe, cu și mai multă putere. Iar mama Bennett poate face asta cu toată forța și pentru că fiul dînsei și al răposatului domn Bennett și-a asumat rolul de ”bărbat al casei”, la o vîrstă la care puțini sînt pregătiți pentru așa ceva.

Sorin Roiban este mai mult american decît român. Doarme foarte puțin, mănîncă atunci cînd apucă și în rest se zbate să rezolve o mie de probleme. Este singurul dintre cei trei pe care nu l-am văzut cu ochii la jumătate de somn. Atent, agil și cu o forță de muncă rară, Roiban a mai căpătat o responsabilitate la București, aceea de Director general SUA și Canada al CMR (Consiliul Mondial al Românilor), care îl va susține pe Constantin Codreanu la funcția de primar al Chișinăului.

Roiban este omul nostru din Florida, putem spune, cel care se zbate pe două fronturi, cel american și cel românesc, încercînd – și reușind – să impună, alături de Washington, cursul firesc al libertății pentru cele două națiuni.

Am fost, așadar cumva ruptă de problemele interne care macină lumea, mai ales pe Facebook. Cu toate acestea, am scris, în săptămîna care a trecut, următoarele mai importante:

Înverșunarea cu care leaderii europeni se străduiesc să impună oameni în România este egală numai cu înverșunarea cu care vor să mai încerce și ei o dată comunismul.

Americanii nu vor veni decît să ne taie sfoara, să ne arunce colacul sau să ne ia lama, după caz, cred că știți.

Deocamdată, românii joacă excelent.

Sîntem atît de ”inteligenți” încît habar nu avem ce înseamnă politica.
Sîntem atît de ”inteligenți” încît să nu profităm de Dragnea și de orientarea lui (chiar și numai interesată, în folos propriu) pro-SUA și pro-Israel numai pentru că este penalul Dragnea.

Sînteți atît de ”inteligenți” încît să faceți front comun cu stînga care vrea să-i ia locul lui Dragnea. Și pentru care nu contați nici cît o ceapă degerată. S-a mai întîmplat, nimic nou.
Sînteți atît de ”inteligenți” cît să ne aruncați cu voioșie în alte lagăre comuniste, pe care refuzați să le vedeți. S-a mai întîmplat, nimic nou.

Nimic nou, deci. Tocmai de aceea mă bucur că nu aveți și nu veți avea în veci puterea, în ciuda faptului că avem o garnitură socialistă de o incompetență revoltătoare la conducerea României. E mai ușor de luptat cu ei decît cu prostiile din capetele multora. Cînd la o demonstrație, sîmbăta trecută, se strigă ”Vrem Europa, nu dictatură” și nu realizează că trebuie să știe pe cine urmează în politica externă (”Vrem SUA, nu dictatură”, corect) va fi o luptă grea.

Două invitații

În ultima săptămînă am fost prinsă cu vizita făcută la invitația PMP de o delegație americană la București (ei au mers și la Chișinău, eu nu), despre care am să vă povestesc într-un articol viitor.

Astăzi vă fac două invitații.

Despre prima, Paul Dragoș Aligică scrie:

Pe data de 17 mai la ora 4 pm (adica 16:00, nu 18:00 cum era programata initial), in Sala de Consiliu a Facultatii de Sociologie a Universitatii din Bucuresti, ICUB organizeaza o conferinta-dezbatere cu publicul a sussemnatului. Tema va fi democratia liberala.

Ati auzit pana la saturatie pana acum despre Populism si pericolele sale. Am sa vorbesc din perspectiva filosofiei politice si teoriei institutionale despre un alt pericol, mult mai profund – fata de care ceea ce e numit dispretuitor si alarmist „populism” in discursul si propaganda oficiala a establishmentului este doar un epifenomen, un rezultat si o reactie: Elitismul epistocratic si paternalist. Acesta va fi punctul de plecare. De aici vom lasa discutia sa ne duca acolo unde logica argumentelor si interesele si intrebarile noastre ne vor duce.

Aici este anuntul oficial al ICUB si mai jos un link spre pagina oficiala (cu nota ca intre timp organizatorii au schimbat ora de incepere, care este 4 pm nu 6 pm):

17/05/2018 “Epistocracy, Elitism and the New Paternalism: New Challenges to Liberal Democracy in Contemporary Political Thought” with Dragoș Paul Aligică (Visiting Prof. ICUB)

This event will take place on the 17th of May, at 4 p.m, Council Room, Faculty of Sociology and Social Work (Schitu Măgureanu. nr.9) , sector 5, Bucharest. More information is available here:

Pe site-ul ICUB puteți afla mai multe amănunte despre conferință. Aici.

A doua invitație este, de fapt, un must read, după părerea mea. Tot Dragoș Aligică a deschis platforma publicistică Marginalia.

Marginalia este, înainte de toate, un experiment, așa cum ne spune Dragoș Aligică. Un experiment care reunește atît nume mari ale culturii române actuale (ssurprinzător poate pentru unii, da, avem nume mari), cît și nume mai puțin cunoscute, dar cu nimic mai prejos decît primele.

Ce fel de experiment? Ne spune chiar inițiatorul ei:

Daca un numar limitat de oameni care au o notiune sau intuitie a standardelor, gasesc o sursa de inspiratie, un reper, un refugiu intelectual, o confirmare a propriilor interogatii pe pagina pe care o voi intretine de acum inainte in afara circuitului de masa, asta e absolut suficient ca sa valideze experimentul…

Cum mulți dintre noi așteptam acest moment, probabil în egală măsură în care pentru alții este o surpriză, am să las acum și pe unii, și pe ceilalți, să se bucure de textele pe care le vor descoperi acolo.

Cît despre mine, nu-mi rămîne decît să urez succes, Marginalia! Prezența ei în spațiul virtual obligă și Blogary la conținut de calitate din ce în ce mai bună. Numai bine, așadar. 🙂

(Foto: furată de pe În Linie Dreaptă)

Până când mai suportăm mizeriile CNCD?

E timpul să avem o discuție serioasă despre amenințarea foarte serioasă pe care o reprezintă existența așa-zisului Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării, în fapt o sinecură a UDMR-ului care nu ar fi trebuit înființată niciodată. A greși e însă omenește. A persevera în greșeală este curată prostie și este timpul ca Parlamentul să corecteze această colosală greșeală dizolvând această instituție definitiv disponibilizând totodată și întregul său personal.

În ultimele 40-50 de zile CNCD a făcut pași importanți în instaurarea unui gen de dictatură foarte urâtă care nu își are locul nicăieri în lume, cu atât mai puțin în România, țară ai cărei cetățeni au suferit destul în regimuri dictatoriale preocupate de reprimarea exprimărilor și gândurilor care nu convin orânduirii.

Doar în ultima săptămână instituția condusă de activistul Csaba Ferenc Asztalos l-a amendat pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române pentru teribila faptă de discriminare de a cita în public cifrele Biroului Național de Statistică. Tot în ultima săptămână CNCD l-a amendat pe Klaus Iohannis pentru folosirea adjectivului „penal” folosit de Șeful Statului cu referință la unii politicieni. Tot în ultima săpătămână CNCD a amendat Școala Gimnazială ”I. L. Caragiale” din Pitești pentru discriminare împotriva bătăușilor. Serios!

Între timp, CNCD vrea să convingă guvernul să introducă obligativitatea pentru toate întreprinderile private ca acestea din urmă să facă anual un audit al diversității (vezi acest link preucm și pagina 17 din acest PDF).

De altfel, mai toate tâmpeniile progresiste rapid ridiculizate în spațiul public în ultimii doi ani fac parte din „strategia” asumată de către CNCD. Cote de gen în politică? Of course! Mai multe locuințe sociale? Of course, dar CNCD vrea să fii și „divers” pe lângă să fii sărac pentru a fi eligibil pentru o astfel de locuință (pagina 18 din același document).

Problema nu este (doar) că CNCD se comportă în perioada asta ca un braț al PSD-ului. Problema este însuși faptul că CNCD-ul există. Existența acestei instituții este în sine ilegitimă. Și este ilegitimă chiar și când ocazional s-ar putea să te găsești în acord cu una din deciziile sale.

Moralitatea, diversitatea și chiar non-discriminarea sunt rezultatele unei societăți libere bazate pe asocieri voluntare – nicidecum rezultatul unui Stat atotputernic și atotcuprinzător ai cărui birocrați „muncesc” pentru a „diversifica”.

În România creștinii au construit moschee cu minaret pentru concetățenii noștri tătari care au pus umărul la independența României. În România românii și maghiarii au pus umărul la alinarea suferinței celor care fugeau de Holodomor și tot în România se găsește orașul care a găzduit primul consiliu sionist din lume – Focșaniul.

În peste 100 de ani de când românii au avut în mână măcar o parte din frâiele destinelor lor, aceștia au acționat cu demnitate și pot fi oricând un exemplu de toleranță și de live and let live.

Nu de CNCD avem noi nevoie ca țară și ca societate pentru a fi mai buni – ci dimpotrivă! De absența unor astfel de instituții avem nevoie. Căci existența unor astfel de instituții mai degrabă alimentează ura, resentimentul și pizma.

Nu poți corecta „nedreptățile societății” (oricare am crede că sunt alea) creând și mai mult astfel de nedreptăți. În momentul în care ne permitem să alunecăm pe o asemenea pantă periculoasă, la capătul ei nu se află decât mai multă mizerie, mult mai multă ură și în genere un loc mai întunecat, un loc în care nimeni nu vrea cu adevărat să fie.

Aici nu e vorba (doar) de Times New Roman, de purtătorul de cuvânt al BOR, de Iohannis, de UDMR sau de alte instituții sau indivizi deja afectați de existența CNCD. Aici este vorba despre însăși libertatea cetățenilor români indiferent de etnie de a se exprima liber, de a gândi liber și de a-și manifesta individual preferințele așa cum doresc.

Numai din controversă, din libertate și din concurență poate ieși ceva mai bun. Din birocrație, reglementare și pumn în gură, n-a ieșit niciodată altceva decât mizerie și totalitarism.

Știm asta pentru că noi am mai trecut prin asta o dată.

La finalul secolului al XX-lea, românii proaspăt ieșiți din dictatură începeau să se exprime liber, lucru care nu convenea deloc (nici) noii orânduiri. Așa că apăruse organosul reglementator: CNA (Consiliul Național al Audiovizualului)

CNA era menit să astupe gura celor care îndrăzneau să pună întrebări, să fie acizi în comentarii și în genere să nu se încoloneze disciplinat în democrația originală iliesciană.

O vreme a funcționat. CNA confisca CD-uri și casete de pe tarabe, aresta trupele de pe scenă, cenzura poezii, cenzura muzică și, la urgență, închidea televiziuni întregi cu totul.

Totul se făcea în numele articolului 39 – protecția publicului de „imoralitate și indecență” precum și pentru prezervarea eternelor „bune moravuri” – niciodată concret și explicit definite.

Apoi a apărut internetul și s-a dus dracului tot eșafodajul CNA-ului. Ba chiar soarta a decis și că Ralu Filip a trăit suficient, iar urmașii lui la CNA n-au mai avut același zel precum vecinul Pilif.

De atunci, forțele Răului reprezentate invariabil de către Stat, au tot muncit asiduu să găsească o nouă scuză pentru a cenzura libera exprimare a românilor.

Mană cerească a picat pentru aceste forțe faptul că Occidentul s-a gândit să o ia razna și a creat o imbecilitate similară cu desuetul articol 39: ”principiul non-discriminării”. La fel de bine definit precum „bunele moravuri” și la fel de arbitrar aplicat, ca prin coincidență de fiecare dată când ofensează Statul.

Și uite-așa, acum ne găsim la finalul celui de-al doilea deceniu al secolului al XXI-lea, la 20 de ani când Paraziții lansau albumul ”Categoria Grea” care includea piesa „Jos Cenzura”.

Atunci Paraziții protestau împotriva cenzurării videoclipului „Categoria Grea” pentru câțiva pumni.

Astăzi, douăzeci de ani mai târziu, protestăm împotriva înseși noțiunii de cenzură impusă de Stat.

Căderea în desuetudine a CNA (și a art. 39 în special!) nu a fost suficientă. Însuși eșafodajul cenzurii aplicate de Stat trebuie retezat fără milă de la rădăcină. Căci acesta este primul mare Rău în societatea românească – impulsul de sorginte stalinistă de a cenzura!

CNCD este o instituție aflată sub control parlamentar. Prin urmare, Parlamentul este cel care poate rezolva această problemă, abolind CNCD-ul. E suficient! Ajunge cu nebunia!

Eu deja mi-am sunat parlamentarul din județul meu. Dar dacă sun doar eu, nu se rezolvă nimic. Este imperativ necesar ca fiecare dintre noi să le amintim că Parlamentul există pentru a ne reprezenta pe noi. Suntem o țară care avem un guvern, nu un guvern care are o țară.

Pe asta se bazează forțele Răului. Pe faptul că oamenii obișnuiți nu se vor ridica să oprească nebunia. De aceea trebuie să reamintim Statului pe cine trebuie să servească, precum și de ce acesta există.

În momentul în care o instituție a Statului (în speță CNCD) spune oricui că nu are voie să se exprime, sau îl pedepsește pentru că s-a exprimat, acela este momentul în care trebuie să-i reamintim acestuia că și-a ieșit din atribuțiuni.

Sună-ți parlamentarul chiar astăzi! E foarte important! Poate cel mai important lucru pe care-l poți face luna asta pentru tine, pentru familia ta și pentru țară în general.

Eu știu unde eram în 1998 când CNA căuta să mă cenzureze. Știu și unde o să fiu în 2018 când altă instituție tot cu ”C” caută același lucru.

COMUNICAT DE PRESĂ – ALIANTA EVANGHELICA DIN ROMÂNIA

Alianța Evanghelică din România formată din Cultul Creștin Baptist — Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Creștină după Evanghelie din România — Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România şi Cultul Creștin Penticostal — Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, a luat act de hărțuirea la care este supus de către ONG-uri purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, domnul Vasile Bănescu, prin reclamarea la CNCD. Din ceea ce a fost prezentat de mass-media, înţelegem că afirmațiile domnului Vasile Bănescu nu au fost în niciun fel discriminatorii. Activitatea și conduita profesională a domnului Vasile Bănescu, în calitate de purtător de cuvânt, nu pot fi catalogate în niciun fel drept discriminatorii. Această reclamație făcută în mod tendențios de către o persoană ce invocă o presupusă discriminare, ne aminteşte încă o dată că, de fapt, ținta nu este domnul Vasile Bănescu, ci Biserica și credința creștină. Este evidentă manifestarea nedreaptă, abuzivă și plină de ură a acestor organizații și lupta lor împotriva creștinismului. Trăim într-o țară cu puternice rădăcini creștine și ne cutremurăm că astăzi, într-o ţară democratică şi europeană, libertatea de credință și de conștiință este amenințată și vătămată prin acuzații nedrepte. Suntem consternaţi să observăm că aceste catalogări înjositoare, hărțuirea în reclamații, chemările în judecată de către militanții ateismului și anticreștinismului sunt acceptate cu aşa de mare uşurinţă.

Suntem la 100 de ani de la Marea Unire, dar este evident că, pentru unii, ținta nu este nici recunoaşterea rolului credinţei creştine, nici întărirea ei și nici promovarea valorilor prin care a fost construit, consolidat și unit poporul român indiferent de etnie, religie, vârstă, sex sau clasă socială. Oare acesta este proiectul de țară pentru a sărbători Centenarul Unirii?

În situaţia dată, ne exprimăm dezacordul și îngrijorarea față de aceste amenințări cu privire la libertatea de exprimare, la libertatea de credință și la libertatea de conștiință. Ateismul în România a produs ură, sărăcie, nedreptate și violență. Zeci de mii de români de toate confesiunile au fost condamnați pe nedrept la ani grei de închisoare pentru credința lor. Constatăm cu surprindere că prin așa numitele „idei progresiste” se revine la aceleași „sofisme ieftine” ateiste pentru construirea unui alt „om nou”. Noi am văzut şi am trăit „binele ateist” și ştim ce preț de sânge am plătit pentru libertate. Românii și-au câștigat libertatea pe genunchi sub gloanțe. Nu dorim ca la Centenarul Marii Uniri, România să se întoarcă la ideologia atee și la hărțuirea oamenilor credincioși. Biserica este mandatată de Mântuitorul şi are datoria de a-și face auzită vocea în societate și nimeni nu e îndreptățit să limiteze libertatea de exprimare a bisericii. ​

Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze România și românii indiferent de etnie, religie, naționalitate sau clasă socială!

Preşedinte Viorel Iuga Secretar Virgil Achihai

PS: (Florina) CNCD-ului i-a mai rămas să-l amendeze pe Dumnezeu. CNCD trebuie desființat!
 
 

7-9 mai 2018. Siegfried Mureșan, acest Cioloș II?

Trecerea încă europarlamentarului Siegfried Mureșan de la partidul cu care a cîștigat alegerile, PMP, la PNL, ridică două probleme de ordin moral cel puțin:

I. Tolerează PPE, partidul european din care fac parte atît PMP cît și PNL, traseismul? Siegfried Mureșan, purtător de cuvînt al Partidului Popular European, poate schimba formațiunea politică care l-a propulsat în parlamentul european fără nici un fel de consecințe?

Conform lui Ludovic Orban, mișcarea a fost chiar încurajată de Bruxelles:

A existat nu numai un acord, ci chiar si o incurajare din partea liderilor PPE pentru acest pas, din partea presedintelui PPE, Joseph Daul, a secretarului general al PPE, Antonio Lopes, liderului grupului PPE, Manfred Weber. Este o miscare de intarire a reprezentarii Romaniei in principala forta politica din Parlamentului European si de intarire a PNL, care este partidul care in Romania face parte din familia PPE”, a spus Orban.

Ceea ce ne duce la:

II. Cît de moral este să ocupi un loc pe listele unui partid, ca mai apoi, din poziția obținută, să ”consolidezi”, să ”întărești” un altul? Ce mesaj dă Siegfried Mureșan și ce mesaj dă PPE în această situație, tinerilor politicieni?! Urcați-vă în primul tren care vi se ivește în cale, mai apoi vedem noi ce e de făcut cu voi? Cîtă încredere inspiră – și ce a făcut concret pentru asta – PNL celor de la Bruxelles, astfel încît să dorească ”întărirea” unui partid românesc?! De cîtă forță politică au dat dovadă Orban, Bușoi și Turcan ca să fie ajutați să se ”întărească”?! Pînă mai ieri, prin ieri înțelegînd 2014, cînd liberalii au avut o revelație colectivă ”trebuie să fim de partea bună a lucrurilor”, PNL era partidul cel mai îndîrjit antijustiție, cum a ajuns între timp o forță sprijinită de la Bruxelles?!

Sigur, mult mai bine am spune că Siegfried Mureșan a plecat la PNL dus de val. Care val? Valul european al liberalismului actual, adică al noii stîngi. Dacă ”creștin-democratul” Juncker îl comemorează pe Marx, ia parte la manifestările consacrate nenorocirii apărute în Europa după Revoluția Franceză și scuză sutele de milioane de crime pornite din mintea bolnavă a neamțului, acestea nu sînt decît pentru că în Europa nu mai există principii și valori, există numai încercarea disperată de ”a mai încerca și noi o dată”.

Disperat pare și PNL-ul, în încercarea de a atrage cît mai multe nume cu rezonanță în partid. Disperat pare și Iohannis, oricît de ciudat ar părea asta, să obțină al doilea mandat, în condițiile în care în primul a fost și este o catastrofă.

Și atunci, ce poate rezulta din atîtea disperări și nici o soluție concretă, viabilă, salvatoare? Un scenariu, evident. Că va fi film realist sau film de artă – artă decadentă! – nu mai contează, e tot ce avem. Ce au!

Scenariul spune că după ce va fi pozat cu toți oamenii marcanți ai PNL, prin iarnă, Mureșan va fi propus prim-ministru. Bine, Mureșan a mai fost propus premier și de către fostul președinte Băsescu, dar ce folos, doar nu era să încerce Iohannis schimbarea majorității parlamentare numai ca să nu rămînem noi cu PSD și să-i facă hatîrul ăluia bătrîn. Acum e altceva. Acum e vorba despre el și despre cel de-al doilea mandat al lui, pe care, evident, vrea să-l cîștige. În tandem cu premierul tînăr, capabil și mai ales penelist, Mureșan. Care, apoi, va fi pregătit (total diferit față de Băsescu, se încadrează perfect) pentru președinție.

Dacă domnul Daul, președintele PPE, nu venea ieri la București, aș mai fi crezut că ce am scris mai sus sînt numai zvonuri răuvoitoare la adresa minunatului Siegfried. Dar a venit. Și cum la precedenta venire a spus PNL și PDL să se unească și Iohannis să candideze, ne-am ales, după cum bine știți, cu PSD călare peste țară.

Cum acesta pare a fi patternul de funcționare în România post-Băsescu, post-adevăr și post, în general, propun abolirea alegerilor. Sau să le lăsăm totuși, altfel ce ar mai avea de plîns ca hidratare zilnică de reducere a ridurilor intelectualii nației?!

PS: Înverșunarea cu care leaderii europeni se străduiesc să impună oameni în România este egală numai cu înverșunarea cu care vor să mai încerce și ei o dată comunismul.

 

 

 

6 mai 2018. Ziua de după. Sper că Juncker e fericit acum.

În timp ce Juncker, președintele Comisiei Europene și spălătorul de cadavre vorbea prostii la Trier, în memoria lui Marx, la Moscova avea loc o demonstrație pe viu (sau mort, există zvonuri că ar fi și morți) a contribuției lui Marx la umanitate.

Și în timp ce în SUA se dau jos statuile confederate, în Europa se ridică altele, chinezești, pentru criminalii istoriei.

Asta au făcut 200 de ani de la nașterea lui Marx. Iar acum 100 de ani, în Bavaria, inima conservatorismului german, era instituită Munich Soviet Republic. Numele spune totul. Ce nu spune este că republica a trăit numai o lună, consecința fiind ura față de tot ce este sovietic. Sînt evenimente mai puțin sau deloc cunoscute, de care, dacă va fi nevoie, ne vom ocupa pe îndelete. 

Revenind la ziua de ieri, Violence is the midwife of every old society pregnant with a new one” a spus Marx. Și Putin a executat.

Un colaj de fotografii document: copii arestați pentru participarea la un miting. Aleksei Navalnîi, organizatorul manifestației și principalul oponent rămas în viață încă al lui Putin a fost arestat de cum a apărut în Piaţa Puşkinskaia.

Îi mulțumesc regizorului Bogdan Budeș pentru fotografii. Vorbitor de limbă rusă, el este sursa mea de informare pe spațiul răsăritean.

O țară care-și arestează copiii este o țară care-și arestează viitorul. Rusia lui Putin este o țară pierdută.

 

 

1-5 mai 2018. Mara Mareș – cartof și Jean Claude Marx, politică în glumă

 Vă mai amintiți înregistrarea tinerilor liberali din noiembrie, anul trecut? Iat-o, din nou:

Tot ei, conform înaltelor lor standarde, au ales-o președinte TNL pe Mara Mareș. Știți ce face Mara Mareș astăzi? Se luptă cumva cu PSD? Aiurea! Mara Mareș se luptă, dar nu cu cine trebuie. Se luptă cu decrețeii, cu cei născuți în perioada 1967-1989, adică.

Mara Mareș se luptă în glumă, așa cum este și ea. O glumă. Doar de asta a fost aleasă, la 24 de ani, deputat, să facă glume. Dacă așa ceva se poate numi glumă. Dar a fi președinta Tineretului Liberal și chiar numai a glumi pe seama celor care au făcut Revoluția, pe seama celor care pot fi părinții sau frații celor glumeților, te califică drept o glumă. Una foarte proastă, dacă mai pretinzi că faci și politică.

Dacă Mara Mareș ar fi făcut parte dintr-o organizație serioasă, era zburată pînă acum de la conducerea Tineretului Liberal. Dar cine să facă asta, Orban?! O altă glumă. Organizație serioasă?! Arătați-mi una astăzi.

Dar de ce să nu-și permită Mara Mareș să ”glumească” cu un subiect extrem de dureros al istoriei noastre recente (au murit circa 10 000 de femei din avorturi, în acea perioadă), cînd Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, îl elogiază pe Marx. Pe Karl Marx, ca să nu existe vreo confuzie.

Nerușinarea (elegant spus) lui Juncker depășește limitele acceptabilului. Acceptabil în sensul ”lasă prostul să vorbească, ce știe el?”. Nesimțirea lui Juncker are rezonanțe în funcția ocupată, împroșcînd-o cu toată oroarea pe care cel puțin o jumătate din Europa a simțit-o, mai bine de 50 de ani, ca urmare a ”nevinovăției” lui Marx.

“Marx isn’t responsible for all the atrocity his alleged heirs have to answer for”.

Sigur. Iar ”Manifestul Partidului Comunist” nu este sursa relelor modernității. Este un volum din care și astăzi mai putem încerca să aplicăm.

Mr Juncker said the European Union’s instability could be addressed by focusing more on social welfare, which he said had been a neglected part of European integration so far.

Să dăm mai multă „social welfare” la tot europeanul, adică, încet-încet, să ne ocupăm de tot ce are nevoie omul și singur nu poate să-și ofere, pentru că, vorba lui Trump, deplorables.

Oamenii aceștia, conducătorii actuali ai Europei, e posibil ori să nu știe nimic din istoria chiar recentă a continentului, ori, mai rău, să știe și să nu le pese.

Cum să nu le pese de peste atîtea zeci de milioane de victime?!

Uite așa, vi se par preocupați? Preocuparea lor este să-l omagieze și scuze pe Marx, doar a vrut binele clasei muncitoare. Sigur, pe spatele celorlalte clase, care produceau, iar dacă tot produceau, de ce să nu ia de la ei și să dea tuturor?!

Dincolo de această uriașă nesimțire (acompaniată de o urinare masivă pe mormintele tuturor celor uciși de o ideologie criminală) nu mai e nimic. E sfîrșitul. Al UE chiar, dacă nu-și revede actul fondator, valorile, principiile.  Dacă nu revine la bunul simț firesc, natural. Dacă nu încetează să ne considere niște proști care trebuie mînați cu forța, de la spate, pe calea socialismului biruitor.

O neagră coincidență face ca zilele acestea, cînd la Trier este omagiat Marx, România să o îngroape pe Doina Cornea. Un om de un curaj desăvîrșit, cînd numai de cuvîntul ”curaj” nu putea fi vorba în vremurile acelea. Pentru care, desigur, nu este vinovat Marx, doar el murise de mult. Iar plecarea doamnei Cornea de pe lumea asta să fie acompaniată de mascarada din Germania și de măscăricii care participă la ea.

Juncker nu ar spune două vorbe bune despre o femeie bătută de Securitate, singură în fața unui regim criminal. Dar spune ca omagiu în sprijinul lui Marx, și îl scuză de toate nenorocirile pe care mintea aceea bolnavă le-a adus omenirii.

Asta este, și trebuiem să recunoaștem, Uniunea Europeană astăzi. Un proiect marxist care îi aduce un omagiu celui ce l-a zămislit. Dar în Uniunea Europeană mai sînt și Polonia, și Cehia, și Slovacia, și România, și Bulgaria. Țări a căror orbită a fost deraiată de o minte bolnavă care s-a născut acum 200 de ani. Da, este corect ca Juncker & comp să-l omagieze pe Marx. Pentru că ei sînt adevărații continuatori ai unei politici criminale, niciodată „bine aplicată” și de aceea luată din nou de bună de politrucii momentului.

Juncker este cinstit în ceea ce spune despre Marx. Să fim și noi și să-i urăm un din suflet ”hai sictir, glumă proastă!”.

 

 

 

 

 

28-30 aprilie 2018. Alfie Evans și Ierusalim: motivații legale

Alfie Evans a murit ieri noapte. Nu se știe dacă de sete, de foame, ori sufocat, din lipsă de oxigen, la 5 zile după ce suportul medical i-a fost retras. A murit de foame, de sete ori sufocat astăzi, în zilele noastre, cînd medicina a ajuns la progrese uimitoare și de negîndit, unele, acum cîțiva ani.

Așa a decis instanța britanică, că este ”demn” să moară și că a muri este ”in his best interest”. Adică așa a fost cel mai bine pentru el. Nu știu și nici nu pot concepe ce ar putea fi demn în a muri de foame, de sete, ori sufocat*. Cum nu înțeleg nici de ce a muri a fost cel mai bine pentru un copilaș de nici doi ani.

Nu au înțeles nici părinții lui Alfie, care au făcut toate eforturile posibile, după mine, pentru a NU îl lăsa să moară. Au ajuns la Vatican unde Papa, impresionat de situație, a făcut demersurile necesare pentru ca Alfie să fie transferat într-un spital din Italia, acordînd și cetățenie italiană întregii familii. O ambulanță trimisă de acolo a așteptat la poarta spitalului din Liverpool acordul autorităților britanice pentru ca Alfie să fie eliberat din spitalul în care, după mine, era ținut captiv.

Explicația oferită în videoclipul de mai jos de către Lynne Marie Kohm este satisfăcătoare pînă la un punct. Ne lămurește că spitalul în care era internat Alfie este un spital de stat, deci și asigurările sînt de stat. Iar cum în momentul în care aștepți ca statul să aibă grijă în totalitate de sănătatea ta, ai transferat și responsabilitatea personală statului, statul poate face ce vrea. În cazul Alfie Evans, să îl lase să moară, sub motivele mai mult decît cinice că asta ar fi cel mai bine pentru el. Și că așa ar fi demn, să mori de sete, de foame sau sufocat.

Dar cine este acest stat căruia statele UE, toate statele UE, au semnat că îi transferăm responsabilitatea sănătății și îngrijirii copiilor noștri? Este un om bun, iubitor și grijuliu? În cazul Alfie Evans, nu. Și nu numai în cazul lui, au mai fost înainte situații cu părinți arestați pentru că și-au luat copilul dintr-un spital ca să-l transfere în altul, în altă țară. Așadar, statul nu are cum să fie mai grijuliu și mai iubitor cu copiii noștri decît sîntem noi. Noi i-am făcut, sînt responsabilitatea noastră, nu ni s-au dat în grijă sub supravegherea omniprezentă a acestui mare ”binefăcător”, statul. În momentul în care concesionezi sănătatea și chiar viața propriilor copii statului, te poți aștepta la orice. Chiar și la o moarte ”demnă”, ca ”cel mai bine” pentru ei, la un moment dat.

Faptul că lui Alfie nu i s-a mai permis să trăiască de către sistemul judiciar britanic nu înseamnă că în Italia, o țară în care funcționează tot un sistem medical de stat, nu ar fi putut să trăiască beneficiind de acel sistem italienesc de sănătate. Ceea ce înseamnă, ambele state fiind semnatare ale declarației privind drepturile – ha! – copilului că, în final, totul se reduce la oamenii care au, temporar, putere de decizie în stat.

Și atunci, în final, de ce să fie alți oameni responsabili pentru viața și sănătatea noastră și a copiilor noștri?!? Ce îi califică să fie mai buni cu niște copii care NU sînt ai lor, decît proprii părinți ai copiilor?!? Statul poate fi capturat, prin alegeri libere acum, de tot felul de oameni și de grupări, unii sau/și unele chiar criminale. Statul decide ce e bine și ce e rău pentru noi și ceilalți, inclusiv cine trăiește și cine moare. Cînd considerăm că un stat a devenit criminal și ce mai putem face atunci?

Dar nici măcar nu este nevoie să ajungem acolo. Punem în practică singura soluție viabilă, statul minimal, cu păstrarea de către stat a prerogativelor de apărare, reprezentare externă, justiție și asigurarea ordinii publice, iar toată viața noastră și a copiilor noștri revine, așa cum este firesc, în responsabilitatea noastră. Altfel, ce i s-a întîmplat lui Alfie Evans i se poate întîmpla oricui, oricînd. Precedentele există. Nu mai încredințați sau permiteți statului să aibă grijă de viețile voastre. Fiți responsabili!

 

Dacă ar fi fost după mine, i-aș fi lăsat pe părinții lui Alfie să-l ducă și la zidul plîngerii din Ierusalim, dacă ei ar fi considerat că asta ajută cumva, măcar ca liniștire a conștiinței și sufletului. 

De parcă Ierusalimul nu ar avea probleme! Toată lumea declară că este capitala Israelului, pînă în momentul în care trebuie să și dovedească.

La noi s-a găsit tocmai Dragnea să spună că România va muta ambasada la Ierusalim. Și ce mai zbucium, ce mai freamăt… Scandalul a atins proporții rizibile în ce ne privește, și asta pentru că nimeni nu are habar cum să trateze o asemenea problemă.

Președintele Iohannis a ieșit mai șifonat decît toată lumea, după vorba proastă ”că nu știe ce înțelegeri secrete face Dragnea cu evreii”. Poți să prezinți toate scuzele din lume, rămîne ideea că i-ai bănuit pe evrei de înțelegeri secrete, aici nu e vorba nici despre cuvîntul ”evrei”, nici despre Dragnea. Diplomatic, președintele s-a comportat ca și intern, adică: ce caut eu în chestia asta, de ce trebuie să zic ceva?! Iaca zic. Vedeți? Oricum, dacă zic, nu e bine.

Și nu a fost deloc bine. Nici măcar nu ne aflăm în situația în care un prost aruncă o piatră într-un lac și mulți deștepți se-nghesuie să o scoată. Dragnea, fără nici o competență pe subiect, e drept, a rostit un adevăr: ambasada României trebuie mutată la Ierusalim, capitala statului evreu, cu întreruperi nefericite, de mai bine de 3000 de ani. Iar istoria nu poate fi schimbată, oricît și-ar dori unii.

Lăsînd deoparte scandalul de la nivel înalt, ce facem noi, conservatorii obișnuiți? Ținem cu Dragnea??? Așa ceva este peste poate! – rostește lumea bună și anticoruptă. Dar Dragnea este penal!

Este, dar asta nu îl împiedică să spună, din cînd în cînd, și lucruri corecte. Iar pentru că noi sîntem adevărați conservatori, sîntem fideli principiilor și valorilor, nu oamenilor. Așa că nu contează cine a spus, atîta vreme cît a rostit un adevăr.

Iar dacă este adevărat că ”UE i-ar fi asigurat pe palestinieni că niciun stat membru nu își mută ambasada la Ierusalim” (”Nimeni din UE nu-şi mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim ”, Klaus Iohannis), atunci UE trebuie desființată astăzi și reînființată mîine, pe principiile IUDEO-creștine fondatoare ale unei civilizații care a avut cultura și intelectualitatea, plus toate mijloacele oferite de aceste principii pentru a ajunge astăzi aici, la acest nivel de dezvoltare al omenirii. Că nu degeaba vin aici, neinvitați, milioane de ilegali.

*A fost cît pe ce să văd un om sufocat, mama mea. Aveam 14 ani, iar ea trăgea să moară pe un pat de spital. O asistentă îi șoptește alteia: cred că îi trebuie oxigen. La care răspunsul este: nu vezi că moare, ce-i mai trebuie?!

Am auzit dialogul. S-a întîmplat să îl aud. Și înțepenindu-mă în podeaua sălii de reanimare, am urlat. Da, urlat: adu-i oxigen imediat că te ia mama dracului. E MAMA!

Cred că s-au speriat și au conectat-o imediat. O oră și jumătate mai tîrziu, mama murea. Dar măcar nu sufocată.