Vestul și mai vestul

Intenționam să scriu acest articol într-o notă umoristică, de weekend, pînă mi-am dat seama că nu se poate glumi cu subiectele.

Așadar, avem astăzi: patru primari pleacă cu pămîntul țărișoarei în lume și, din lume, protestele din Franța.

Cînd toată lumea vorbește, și parcă nimeni nu mai face nimic, a picat vestea. Boc, Bolojan, Robu și Falcă, primarii orașelor Cluj, Oradea, Timișoara și Arad, au anunțat semnarea unui act care să le ofere posibiliatea să acceseze bani europeni fără a mai depinde de București, în vederea construirii unei rețele de infrastructură în partea de vest a țării.

Obiectivele alianței Vestului, semnată ieri, sînt:

1. Îmbunătățirea radicală a mobilității și accesibilității între cele patru orașe.

  • Accelerarea implementării proiectului Autostrada Transilvania,
  • Susținerea și urgentarea implementării proiectului Autostrada ViaCarpathia,
  • Susținerea și urgentarea proiectului Autostrada Timișoara-Belgrad,
  • Dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză între toate cele 4 orașe,
  • Finalizarea completă a tronsoanelor de centură și interconectarea la rețeaua TEN-T,
  • Dezvoltarea în parteneriat a aeroporturilor și a facilităților de acces la acestea dinspre fiecare oraș către toate celelalte,
  • Dezvoltarea unei rețele de transport public intraregional și interregional
  • Creșterea mobilității ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren / tramvai /troleibus / autobus electric / metrou metropolitan
  • Susținerea mobilității forței de muncă,
  • Sprijinirea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură.

2. Susținerea de măsuri active pentru dezvoltarea economică și socială

  • Sprijinirea colaborării mediului de afaceri prin rețele de furnizori, clustere regionale
  • Promovarea unui set comun de infrastructuri specifice, precum și un pachet de facilități oferite agenților economici,
  • Susținerea inovării și a parteneriatelor între universități și mediul de afaceri, și administrația publică locală,
  • Trei resurse de finanțare a proiectelor de infrastructură: 2% din PIB-ul național, bani aprobați de Uniune și fonduri împrumutate de la Banca Europeană, dezvoltarea constituind cea mai bună formă de protecție socială,
  • Valorificarea oportunităților financiare și strategice oferite de politicile și programele europene și naționale,
  • Susținerea și implementarea mecanismului de Investiții Teritoriale Integrate (ITI), care să permită o abordare coerentă a proiectelor de investiții,
  • Susținerea construirii Spitalelor Regionale de Urgență Cluj și Timișoara ca poli de interconectare cu spitalele județene,
  • Programe de susținere a tinerilor pentru a rămâne în țară și de atragere și repatriere a celor care au emigrat,
  • Susținerea cu prioritare a economiei digitale, a industriilor creative, cu valoare adăugată ridicată și nepoluante
  • Promovare comună a proiectelor de dezvoltare la târguri și evenimente de afaceri.

3. Colaborarea pentru identificarea și implementarea unor măsuri de creștere a performanțelor în administrație.

  • Transferarea bunelor practici identificate la nivelul oricăruia dintre parteneri către toți ceilalți,
  • Dezvoltarea unor programe și proiecte de cooperare administrativă intra și interregională,
  • Promovare unui set de politici publice menite să susțină o dezvoltare strategică vizionară, predictibilă și sutenabilă,
  • Eliminarea birocrației suplimentare în utilizarea fondurilor europene,
  • Realizarea procesului de regionalizare – autoritățile locale să își poată realiza propriul program operațional regional la nivelul regiunii,
  • Transparența actului administrativ și deschiderea față de alte autorități publice locale.

4. Promovarea modelului european de politică publică, consonant cu societatea cunoașterii, promotor și valorizator de cultură.

  • Implementarea cu schimb de idei și experiență a conceptului de smart city,
  • Dezvoltarea și introducerea masivă în administrație a digitalizării și serviciilor de tip e-administrație și e-cetățean,
  • Poziționarea domeniului culturii în centrul preocupărilor comune și, contextual, colaborare în cadrul proiectului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021,
  • Facilitarea participării cetățenilor celor patru orașe la evenimentele culturale ale fiecărei municipalități organizatoare,
  • Educație conectată la viitor, modificarea curriculei la toate nivelurile de învățământ pentru a se adapta noilor provocări sociale și economice, ca și aspirațiilor generațiilor de azi.
Este începutul manifestării unei culturi asociative, absentă pînă acum în spațiul românesc, și de rezultatele căreia va depinde nu numai soarta zonei de vest, ci și întreaga dezvoltare a țării. Succesul aceste alianțe, pe care îl dorim din suflet, ne va arăta ce putem, cît putem și, mai ales, cum putem. Cînd unui oraș nu îi sînt accesibile mijloacele acestei alianțe, se poate alia cu vecinii și împreună, pot construi ceva durabil și util, fără a mai depinde de centru.  Asta spune, de fapt, alianța.

Nu putem decît să salutăm inițiativa, dorindu-i deplin succes în ce și a propus. Și nu și-a propus puține. Pentru început, autostrada Timișoara-Belgrad și spitale regionale.

Faptul că înițiative de acest fel suscită cel mai mare interes deducem și din reacția PSD: ”Nu a existat niciodată în istoria României un pericol mai mare la adresa integrității statului român”, pentru că, e normal, ia-le socialiștilor banii și să vezi atenție.Dar, ca mai tot timpul, greșesc. NU rupe nimic alianța aceasta, ar fi și mult prea greu, de altfel, ci aduce. Aduce un spor de dezvoltare țării ăsteia, România.

Paris, proteste de stradă. A patra săptămînă a protestelor de stradă, la Paris, a însemnat  circa 1400 de arestări, zeci de răniți și un peisaj apocaliptic rămas în urmă. Nu sînt puține vocile care spun că mișcarea ar fi de stînga, pentru că au apărut steaguri roșii, socialiste. Alții, în schimb, nu doresc semnarea pactului ONU pentru migrație (vedeți foto, sus), cum, la fel de bine, se strigă și ”Îl vrem pe Trump”.

Deci, este de dreapta sau de stînga manifestația? Greu de spus, dacă nu imposibil. S-au adunat atîtea revendicări, încît e mult prea greu să discerni. Mai prudentă din fire, am să spun că stîngiștii nu puteau scăpa ocazia unei asemenea manifestații și așa se explică prezența lor acolo.

Ce vrea să obțină Franța? Indiferent ce ar dori, asta nu se va întîmpla pînă cînd ea însăși nu se repune în coordonatele psihologic colectiv corecte, care au înființat și ajutat să dăinuie regatul. Franța este acum precum un copil într-un trup prea mare, dacă ținem cont de dezvoltarea ei materială.

Ca să știi exact ce vrei, trebuie să știi cine ești. Ca să îl vrei pe Trump, îți trebuie o anumită structură psihico- afectivă. Ca să nu îl mai vrei pe Macron, la cîteva luni după ce, probabil, l-ai votat, la fel. Ca să ieși cu steagul comunist la demonstrație, la fel. Dar pînă cînd Franța nu va lua o pauză mai lungă și se va gîndi serios cine este, ca să știe cine vrea să fie, nimic nu se va rezolva.

Dacă oamenii aceia se opun Pactului pentru Migrație al ONU, rămîne de văzut. Dacă tot ei sau alții de acolo vor socialism, la fel. Dar asta numai după ce populația franceză, cu o glandă revoluționară bine aspectată, va lua o pauză mai lungă de proteste. Protestul nu rezolvă mai nimic atunci cînd nu știi cine ești și ce vrei.

Îmi veți spune că francezii știu, eu cred că nu. Nu este posibil să îl alegi pe Macron cu procent mare, ca apoi să-l dai jos în sondaje în felul ăsta. Nu este posibil ca tu, națiune matură, să nu știi despre semnarea Pactului pentru Migrație și ce presupune el. 

Națiunea franceză trebuie să se adune din cioburi și fum și să vadă cine este și ce vrea mai departe pentru ea. Dovada că nu întotdeauna avansul tehnologic ne dă și maturitatea dorită.

Ungurele și avionul

Ziua Națională a trecut, cu mai bunele sau mai relele ei. Din ultimele, nu pot să nu mă opresc asupra comunicatului de pe site-ul agenției germane de presă, preluat aproape imediat de ZDF, post național, în care stătea scris că România, acum 100 de ani, a ”anexat” o parte a teritoriului ungar. Reacția ambasadorului român la Berlin, domnul Emil Hurezeanu, nu s-a lăsat așteptată.

„Stimate domnule Gösmann,
 
Cu consternare am luat la cunoștință despre informarea Dvs. legată de Ziua Națională a României din data de 1 Decembrie 2018, preluată de ZDF.
 
Formularea tendențioasă, deja din menționarea cuvântului „anexare” în titlul articolului, este regretabilă și indică o cunoaștere cel puțin deficitară a istoriei.
 
În data de 1 Decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională, unde au participat 100.000 de persoane și s-a hotărât Unirea provinciilor istorice, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase, tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat atunci, Proclamația de la Alba Iulia, a fost semnată mai întâi de reprezentanți ai minorității germane din Transilvania și Bucovina.
 
Dacă actul din 1 decembrie 1918, bazat pe principiul autodeterminării și al votului democratic al majorității, recunoscut prin tratatele de pace de la Versailles (1919) și Trianon (1920) este echivalent cu Anschluss-ul Austriei de Hitler din 1938, atunci înseamnă că eu, ambasadorul României, țară membru în UE și NATO, în 2018 și Dvs., director general al DPA în Germania, țară-membru în UE și NATO, în 2018, trăim în lumi și momente istorice complet diferite.
 
Dacă acest lucru înseamnă pentru Dvs. anexare, atunci întreaga arhitectură geopolitică, de după Primul Război Mondial, reprezintă doar o serie de anexări.
 
Cer în mod ferm repararea acestei grave erori de interpretare a istoriei.
 
Cu salutări cordiale,
 
Emil Hurezeanu
 
 
Domnului Sven Gösmann
 
Redactor-șef
 
Deutsche Presse Agentur”
 
 
În data de 1 decembrie 2018, postul național german de televiziune ZDF a publicat o știre despre Ziua Națională a României, preluată de la Agenția Germană de Presă (Deutsche Presse Agentur), în care se preciza că românii sărbătoresc 100 de ani de la anexarea unei părți a Ungariei. Reprezentanții României la Berlin au luat măsuri pentru a corecta informația, potrivit unei postări publicate pe site-ul Ambasadei Române în Republica Federală Germană.

Știrea publicată de DPA conținea următoarele informații:

„Astăzi, Transilvania se află în centrul României. Nu întotdeauna a fost așa”, notează ZDF. „România sărbătorește 100 de ani de la anexarea fostei provincii maghiare Transilvania. Prin acest câștig teritorial, în urma căderii Austro-Ungariei, după Primul Război Mondial, România și-a mărit cu o treime teritoriul. În Transilvania, românii erau deja atunci majoritari. Reprezentanții celor 800.000 de germani care trăiau acolo au votat de asemenea anexarea la România. Cei mai mulți germani din România au emigrat între timp”.
 
Ambasada României la Berlin a trimis DPA următoarea scrisoare, în care își exprimă consternarea față de stilul tendențios din informare și solicită cu fermitate corecturile necesare:
 
„Stimate domnule Gösmann,
 
Cu consternare am luat la cunoștință despre informarea Dvs. legată de Ziua Națională a României din data de 1 Decembrie 2018, preluată de ZDF.
 
Formularea tendențioasă, deja din menționarea cuvântului „anexare” în titlul articolului, este regretabilă și indică o cunoaștere cel puțin deficitară a istoriei.
 
În data de 1 Decembrie 1918 a avut loc la Alba Iulia Marea Adunare Națională, unde au participat 100.000 de persoane și s-a hotărât Unirea provinciilor istorice, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase, tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat atunci, Proclamația de la Alba Iulia, a fost semnată mai întâi de reprezentanți ai minorității germane din Transilvania și Bucovina.
 
Dacă actul din 1 decembrie 1918, bazat pe principiul autodeterminării și al votului democratic al majorității, recunoscut prin tratatele de pace de la Versailles (1919) și Trianon (1920) este echivalent cu Anschluss-ul Austriei de Hitler din 1938, atunci înseamnă că eu, ambasadorul României, țară membru în UE și NATO, în 2018 și Dvs., director general al DPA în Germania, țară-membru în UE și NATO, în 2018, trăim în lumi și momente istorice complet diferite.
 
Dacă acest lucru înseamnă pentru Dvs. anexare, atunci întreaga arhitectură geopolitică, de după Primul Război Mondial, reprezintă doar o serie de anexări.
 
Cer în mod ferm repararea acestei grave erori de interpretare a istoriei.
 
Cu salutări cordiale,
 
Emil Hurezeanu
 
 
Domnului Sven Gösmann
 
Redactor-șef
 
Deutsche Presse Agentur”
Al doilea moment cu probleme al zilei a fost neparticiparea avioanelor de luptă F 16 la parada militară de la București. Purtătorul de cuvînt al MaPN a dat o așa numită reacție mai abracadabrantă decît fapta în sine aproape.
Știți foarte bine că există proceduri la pace și proceduri la război. Am vrut să ne asigurăm și să fim convinși că nu vor fi niciun fel de probleme. Dacă eram în situație de conflict, avioanele se ridicau fără niciun fel de probleme. Ați văzut cum a fost vremea în ultimele zile„, a declarat purtătorul de cuvânt din MApN.

Potrivit acestuia, avioane F16 s-au ridicat totuși și au zburat de Ziua Națională, la ceremoniile de la Alba Iulia.

În ultimele zile a plouat și nins în Capitală, stratul de gheață pe pistă era apreciabil. Nu s-a reușit să se dea la o parte toată această gheață. Nu știu dacă are cineva în lume o pistă încălzită, este vorba de 3.000 de metri liniari, cu o lățime 50 m, costul ar fi uriaș, cât pentr un oraș mai mic„, a mai spus oficialul de la Statul Major al Forțelor Aeriene.

Astăzi, 4 decembrie, s-a aflat și motivul real al nepartcipării. De la presă. Newsweek, mai precis.Motivul real este infiltrarea unor ”penali” într-o structură de maximă importanță a NATO.

Cum vom scoate capul din încurcătură e problema decidenților actuali. În privința GErmaniei și a știrii false, lucrurile au fost puse la punct. Ambasada Germaniei declarînd că a solicitat postului ZDF și Agenției de pesă germane să facă necesara corectură. Astfel, în loc de ”anexare”, astăzi a apărut ”aderare”.

În privința avioanelor F16, așteptăm să le vedem pe cerul Bucureștilor cu viteză mult mai mare decît cea cu care se vor rezolva problemele în interiorul MaPN.

 

De centenar, mi-am făcut cadou înscrierea într-un partid

PDL. Nu tresăriți, nu este ce credeți. Partidul Dreapta Liberală  este al lui (impropriu spus) Viorel Cataramă, garnitura veche de liberali. Pornit de la chestiuni economice, în primul rînd, partidul  intenționează să urmeze principiile dreptei clasice. Programul spune așa:

1. Anularea tuturor ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de munca.

2. Anularea tuturor pensiilor speciale ale politicienilor si persoanelor din aparatul administrativ (prin impozitarea lor cu 95%).

3. Stabilirea pensiei minime la suma de 1.000 lei (cel putin 70% din salariul minim); incurajarea componentei private in sistemul de pensii. 

4. Eliminarea privilegiilor ”aristocratiei bugetare”: disponibilizarea a cel putin 25% dintre angajatii din sectorul public (in ordinea descrescatoare a salariilor) si inghetarea cresterilor salariale in acest sector. 

5. Sustinerea puternica a sectorului privat: incurajarea productiei si a serviciilor autohtone, stimularea exporturilor (inclusiv printr-o politica de curs adecvata) si descurajarea importurilor.

6. Lege fara exceptii: sarcina fiscala va fi asezata in functie de marimea venitului, nu in functie de tipul acestuia si de forma de organizare a activitatii; cota unica stabilita la 10%, TVA bazat pe taxare inversa, impozitarea muncii redusa cu 5%.

7. Salariul minim, stabilit prin negocieri intre patronate si sindicate. 

8. Stimularea dezvoltarii invatamantului privat (indeosebi a celui superior), concomitent cu acordarea de catre stat a unor burse pentru copiii (cu rezultate bune la invatatura) proveniti din familii cu venituri modeste, pentru a urma cursurile acestor scoli.

9. Reformarea, din temelii, a sistemului asigurarilor medicale de sanatate, concomitent cu stimularea dezvoltarii sistemului de sanatate privat; intr-o prima etapa, costul sanatatii va fi suportat in proportie de 70% de catre stat (CNAS), restul de 30% de catre sistemul privat de asigurari de sanatate (similar ca la pensii, Pilonul 2).

10. Reprezentarea cu demnitate a intereselor Romaniei in lume, indeosebi in UE; obiectiv obligatoriu, includerea Romaniei in Spatiul Schengen (am  indeplinit toate conditiile tehnice pentru aderare).

11. Consolidarea independentei justitiei si a separatiei puterilor in stat; elaborarea unor legi clare care sa sustina lupta impotriva coruptiei, concomitent cu legea privind raspunderea magistratilor.

12. Promovarea oamenilor de afaceri in functii publice

13. Consolidarea familiei si incurajarea relatiilor maritale pentru o crestere si dezvoltare armonioasa a copiilor in spiritul moralei crestine, fara a ingradi insa in vreun fel drepturile individului la viata privata.

14. Introducerea posibilitatii votului electronic la toate categoriile de alegeri si pentru toti cetatenii, indiferent unde locuiesc sau lucreaza. 

Viorel Cataramă

 

Este pentru prima dată, dacă facem abstracție de șoimi, pionieri și uteciști, cînd mă înscriu de bunăvoie și nesilită de nimeni într-un partid. Este un semn că nu se mai poate, că am ajuns atît de jos în politica românească, încît sînt necesare întăriri. Opoziția actuală parlamentară pare o pisicuță chioară pe lîngă tigrul aflat la guvernare, capabil în orice clipă să ne înghită pe toți. Sînt necesare întăriri, din toate segmentele populației. Este necesară viziune și hotărîre pentru a nu mai ajunge în asemenea momente penibile ale istoriei.

Cum Viorel Cataramă pare interesat mai ales de aspectele economice ale dreptei, ne vom ocupa de celelalte probleme cu responsabilitate. Aveți încredere!

Pentru înscrieri, accesați cu încredere linkul de aici.

Cunoscuți, în PDL, pînă acum, nu am decît pe domnul Virgiliu Pop, de la Timișoara. Vă aștept, cît mai mulți și mai hotărîți să schimbăm ceva în România.

PDL se pronunță împotriva Pactului pentru migrație, pe care se pegătește să-l semneze Meleșcanu, trimis de Dăncilă la Marrachech. Aflăm despre această oroare că a fost pusă în discuție de 18 luni, deși nimeni nu a auzit de ea. Și aflăm acum că va fi semnat, în condițiile în care, începînd cu SUA, state occidentale serioase și responsabile nu vor face asta.

Voi încerca, în PDL, să negociez orice poziție nu se potrivește credințelor mele. Aveți încredere, așadar, așa cum ați avut și pînă acum, în ceea ce am spus și scris.

Avem, la 100 de ani de la Marea UNire,  întrunite toate premisele pentru a face din această țară tărîmul pe care toți românii să poată trăi și munci demn și prosper. Avem nevoie de oameni hotărîți, care să spună cu curaj adevărul în față, indiferent pe cine ar supăra, Avem nevoie să dăm o lovitură, poate chiar cea de grație, socialismelor, indiferent de forma sub care se ascund.

Mulțumesc!

Îi spun țării mele, acum, La mulți ani demni și prosperi, în alianțele excelente încheiate după anul 1989, UE și NATO. Alianțe care ne obligă să fim responsabili. Vom fi!

PS: Ascultați-l pe șefu’ explicînd de ce oamenii care activează în sectorul privat au nevoie de reprezentare politică.

O seamă de înțelesuri

Catedrala Mântuirii Neamului trebuie receptată în două chei interpretative. Una, imanent istorică: la un veac de la formarea României Mari, dorul regelui Ferdinand, suspendat printre vremuri vrăjmașe, capătă corp. Catedrala Reîntregirii, unde suveranul Unirii depline s-a reîncoronat, se mută dinspre transilvana Alba Iulia în capitala țării, la București.

Elitele și poporul au visat o mare biserică, unde lauda lui Dumnezeu răsună și întru comemorarea eroilor noștri. Dorința aceasta s-a transmis de la o generație la alta, până când am primit, cu ajutorul lui Dumnezeu, răgazul și resursele concretizării sale.

Cealaltă cheie de lectură e una spirituală. Ea trimite gândul spre mai multe direcții impalpabile, dar esențiale. Mai întâi, spre arhetipul solomonic al Templului ierusalimitean: loc al slavei divine, al convergenței dintre cer și pământ, sediu al elecțiunii și capăt al Exodului recurent, la încheierea exilului babilonic, reprezentat, la noi, de dictatura comunistă. Știm prea bine că Hristos-Mesia rescrie Legământul divino-uman prin Trupul său eclezial, universal și sfințitor, adică în Biserica Sa, al cărei Cap este. Ne amintim totodată că acest trup mistic e policentric (de unde și principiul sinodal, constitutiv pentru Ortodoxie), cu urmarea că Sfânta Euharistie săvârșită într-un umil schit montan e la fel de real-prezentă și lucrătoare ca și aceea care va fi celebrată în Altarul catedralei majore, sfințită astăzi, 25 noiembrie 2018. Pricepem de asemenea, la fel de pertinent, că fiecare națiune e o parte a Bisericii sobornicești, într-o creștinătate pelerină spre veacul eshatologic. Așadar, nu trebuie să privim noua catedrală cu aroganță filetistă, ci într-un duh irenic, dedicat întregii crești­nătăți drept mărturisitoare.

În al doilea rând, iată că am izbutit să ducem la capăt un proiect monumental, dezlegându-ne de complexul Meșterului Manole (baladă populară a „începutului continuu”). Toate au sosit mai târziu în istoria noastră, captivă la răscrucea unor imperii nesătule. Și Renașterea, și procesul de construcție națională, și emanciparea suverană a statului independent modern. Vor fi fost vicisitudini obiective, va fi fost și nevrednicie, căci nu degeaba ne îndeamnă spre „deșteptare” cuvintele imnului național. Dacă lumea occidentală și-a învechit catedralele (sub o patină aproape muzeală), cea pe care o trimitem azi, ca pe o navă-amiral, pe marea tulburată a istoriei, transmite o nădejde proaspătă către toți cei cu care ne-am însoțit, pentru a ne apăra laolaltă civilizația și valorile de căpătâi. Ar fi fost păcat ca barceloneza Sagrada Familia să simbolizeze, prin mereu amânata ei finalizare, elanul frânt al filonului creștin, din care culturile continentului nostru n-au încetat să-și hrănească solidaritatea și libertatea creatoare. În inima singurei Biserici Ortodoxe de limbă romanică, noua catedrală va sublinia ecumenicitatea intensivă a unui Bizanț european.

De acord: în „buna” tradiție a „nihilismului valah” (deopotrivă deplâns și ilustrat de Cioran) nu puține coruri de cârcotași au contestat proiectul acum materializat prin râvna Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sus­ținută de jertfa clerului, donații generoase și priceperea meș­terilor, forfotind pe șantier. Minți subțiri s-au grăbit să fantasmeze asupra unor estetici alternative. Spirite fariseic locuite de „smerenie” minimalistă ne-au negat dreptul la măreția emblematică a edificiului: oameni care acuză Biserica de „înapoierile” noastre n-au văzut vreo contradicție în lupta cu o construcție menită să le infirme. Și, dacă e să fim până la capăt lucizi, se cuvine să recunoaștem, oricât de amar, că sărbătoarea Centenarului ne surprinde în plină discordie profană, departe de unitatea pe care o proclamăm, prea des, ca pe un dar subînțeles.

Chiar dacă Uniunea Europeană, din care facem parte liberi și cu folos, implică estomparea naționalismului (dar nu și a patriotismului responsabil), mă bucur că noua catedrală repune în centrul vieții spirituale, ca fapt public eminent, nevoia de a reafirma coeziunea românească. Nu se cuvine să ne complacem în triumfalism provincial și nici în demagogie infatuat-etnocentrică. Noi și copiii, urmați de nepoții noștri, avem încă un secol de construcție în față: un secol (și, cu voia Domnului, cât mai multe altele) în care clopotele acestei Biserici-Mamă vor răsuna în destule ceasuri de bucurie, așa cum vor ști, poate, să cernească solemn clipele de restriște. O națiune nu e un dat definitiv, ci un proces laborios, care atârnă simultan de Pronie și de opțiunile, pe cât posibil mai inteligente, ale membrilor săi. Pentru continuitatea noastră firească și mai bine întocmită, slavă întru Cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoie!

 
 
 
 
 
 
 
 

O zi binecuvîntată

Ziua de astăzi, 25 noiembrie 2018, ziua Sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului. O datorie istorică față de cei care au luptat pentru un ideal, idealul României Mari. Catedrala este singurul reper care marchează centenarul reîntregirii. Peste veacuri, catedrala va rămîne, martor tăcut al sfîșierilor noastre pentru și pe acest pămînt.

Regele Ferdinand rostea, în 10 mai 1920:

„Înfăptuindu-se unirea politică a tuturor Românilor, prin strădania atâtor minți alese și prin sângele atâtora dintre copiii cei mai buni ai neamului, [aducem] laudă îndreptățită lor și slavă nesfârșită Atotputernicului Dumnezeu, care nu ne-a părăsit în necazuri, ci ne-a întărit inima și gândul ducându-ne la izbândă.

Astăzi, mai mult ca oricând, suntem datori să-l preamărim din toată inima cu cântarea cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă aplecați, căci cu noi este Dumnezeu.

Această cântare însă trebuie să răsune în Biserica Mântuirii pe care suntem datori să o ridicăm în capitala tuturor Românilor, ca semn de mulțumire pentru ajutorul celui Prea Înalt și ca simbol al unității sufletești a întregului neam și veșnică pomenire celor răposați pentru înfăptuirea României întregite. Iar întru aceasta slujească-se de pildă bunii noștri strămoși. Pildă să ne fie Ștefan cel Mare, care, după luarea Chiliei, mulțumi lui Dumnezeu, dătătorul biruinței, prin ridicarea Mănăstirii Putna, de unde a purces atâta duh întăritor în vremile noastre de restriște.

Pildă să ne fie făuritorul unității noastre politice de acum 318 ani, viteazul Mihai Voevod, a cărui mână s-a decleștat de pe sabia-i fulgerătoare ca să pună o nouă și puternică piatră de temelie Mitropoliei Românești din Alba-Iulia Ardealului, drept mulțumire Celui Prea Înalt pentru biruința îndreptățitei sale lupte. Pildă să ne fie Matei Voevod Basarab, care a semănat pământul Țării cu lăcașuri dumnezeiești, ca mulțumire Celui de sus pentru ajutorul dat întru apărarea sfintelor sale năzuințe. Iar aceste lăcașuri închinatu-le-a el sfinților mucenici ostași în conștiința dreptei jertfiri a oștenilor săi. Pildă să ne fie tot șirul de strămoși, întemeietori de lăcașuri dumnezeiești, pentru binefacerile primite de sus.

În sfârșit, pildă să ne fie răposatul Rege Carol I, care și-a unit gândul cu vechii ctitori, aducând la noua strălucire minunile de la Argeș și Trei-Ierarhi. Căci sufletul și jertfa biruitorilor de la Plevna s-au adăugat în temelia și la frumusețea acestor altare de mulțumire și proslăvire a Stăpânului tuturor.

Noi, poporul român, am avut fericirea a conduce Țara la înfăptuirea visului de aur al strămoșilor: Unirea sa într-un singur Stat național.

Deci și sfânta biserică, care dorim a se înălța întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de țelul măreț ce l-am atins și opera tuturor Românilor, ca un simbol al unității de neam și de credință.

Neamul întreg și-a încordat vânjoasele-i brațe pentru îndeplinirea scumpului său ideal național: neamul întreg se cuvine să-și arate recunoștința către Dumnezeu, de la care ne vin toate darurile, ridicându-i altar de închinare, pe care ni-l închipuim ca o podoabă a gândului artistic românesc.

Iar, pentru fericita întrupare a acestui gând al nostru și pe temeiul orânduirilor canonice, cer Prea Sfințitului Sinod al Bisericii strămoșești, înalta sa binecuvântare, spre a se putea începe pregătirile pentru ridicarea acestei Sfinte Biserici.

Și Domnul va răsplăti celor ce iubesc buna podoabă a casei sale.”

Foto: Cătălin Mărincuș/Facebook

13-18 noiembrie 2018

Am încheiat o săptămînă absolut nebună. Atît prin evenimentele petrecute, cît și prin interpretările lor. Să mai adăugăm una, așadar.

Raportul MCV și rezoluția PE împotriva României ar fi ok integral dacă și numai dacă PE împotriva României nu ar conține și o referire pe care nu ar fi trebuit să o vedem acolo, și anume cea referitoare la organizarea referendumului pentru familie. Ce rost are să bagi așa ceva, cînd e clar că nu de competența UE ține politica demografică și stabilirea acestei chestiuni în legislația fiecărui stat component al UE?

Bază de discuție? Un raport al ILGA, una din cele mai asidue organizații ale lobbyului internațional gay.

Punctele L și M din rezoluție:

L. întrucât, în mai 2016, a fost lansată o petiție de revizuire a Constituției din România pentru a se limita definiția familiei la căsătoria dintre un bărbat și o femeie; întrucât numeroase grupuri de apărare a drepturilor omului și-au exprimat preocuparea cu privire la faptul că această propunere ar putea încălca standardele internaționale în materie de drepturi ale omului și ar putea duce la creșterea discriminării homofobe în România; întrucât parlamentul a aprobat această revizuire cu o majoritate de două treimi; întrucât la referendumul organizat pe această temă nu s-a înregistrat pragul minim necesar de 30% din alegători;

M. întrucât România se plasează pe locul 25 din cele 28 de state membre în ceea ce privește legislația, discursul de incitare la ură și discriminarea împotriva persoanelor LGBTI, potrivit Analizei anuale din 2018 a situației drepturilor omului în cazul persoanelor LGBTI în Europa, publicată de Regiunea Europa a Asociației Internaționale a Lesbienelor și Homosexualilor (ILGA-Europa)

în care ”standarde internaționale” este o expresie goală de conținut, vagă, imprecisă. Nexeistînd nici un tratat sau prevedere concretă care să oblige România să aibă o anumită legislație privind căsătoria și familia, standarde internaționale nu numește și nu acoperă nimic. Cum CJUE a stabilit, România, ca orice altă țară europeană, poate decide singură în privința căsătoriei și familiei. Dacă invocarea parlamentului și a referendumului sînt motive sau dovezi ale încălcării statului de drept, atunci UE a reușit să se decredibilizeze singură.

2. Cînd atacul la adresa justiției este o simplă amendă aplicată unui procuror prins în neregulă, poate ar trebui să ne gîndim mai bine la definirea clară a termenilor, înainte de orice.

Ce s-a întîmplat, aici.

3. Avem ministru nou la Educație. Nou, vorba vine, nou a patra oară. Cati Andronescu. Numită fără o tresărire de sprînceană de către Iohannis. Ceva, ceva, probabil a mai rămas de distrus în învățămîntul românesc.

4. De bine ce ne plîngeam pînă acum că nu avem ce vota de dreapta, acum avem cu asupra de măsură.
Pe lîngă PMP, parlamentar deja, au apărut PDL, Partidul Dreapta Liberală, al lui Cataramă și uniunea celor 5, de săptămîna trecută, Alternativa Dreaptă. Săptămîna viitoare vin și țărăniștii, PNȚ MM (Marin Mihalache, să nu existe confuzii!!)
De electorat mai trebuie să facem rost acum, călcatul pe bătături electorale nefiind recomandat.  PNL nu intră la socoteala asta, a demonstrat de mult că nu e dreapta.

5. Pentru cine avea impresia că președintele nostru nu este important în Europa, iacătă este. Ne confirmă acest lucru chiar Angela Merkel, despre care aflăm că l-ar fi convocat în luna aprilie pentru a îi spune (to urge)să facă ceva privind hotărîrea guvernului de la București de a muta ambasada României, de la Tel Aviv la Ierusalim,

Adăugată la punctul 1, această știre îmi confirmă feelingul că avem de-a face, în această luptă aparent internă, cu mai multe servicii de intelligence din care, surprinzător poate, lipsesc rușii. Unul pare a fi sigur format din americani și israelieni, partea bună a poveștii, Celălalt, posibil european, mai tînăr și neexperimentat, face în continuare greșeli de care adversarul, ce să facă și el? –  profită.

6. Ce ați văzut sîmbătă la locuința (vila) lui Iordache seamănă cu mișcările extremiste de stînga, din anii 90, din SUA.
Cu așa ceva nu se cîștigă ceva vreodată, dimpotrivă, se pierde.
Ori sîntem mai buni decît ei, ori nu și pace. Ori stabilim niște standarde de comportament public, ori ne luăm la trîntă. Și oricît ar dori unii trînta, nu e utilă nimănui: nici lor, nici poporului, nici țării. Cînd își dau chiloții jos și unde, ca să se măsoare???
Luați aminte!

Ce pot face?

1. pot înăspri sancțiunile și pedepsele și pot restrînge libertățile noastre, ale tuturor.

2.putem transforma noi persoane publice și vieți private în ținte publice.

3. compromite mișcarea de protest.

Am auzit ”cu porcii nu te pui”, refuzul de a-i considera oameni, cînd ”justiția nu funcționează”, dar nu știe să spună nimeni cînd, și multe alte povești care să acrediteze ideea că ce au făcut Dide, Bot și alții a avut impact, a fost util.

În realitate, cei ca ei nu-și pun niciodată problema că ar putea fi ei în locul celorlalți. Atît de mare este dorința pentru statul de drept, încît începem prin a demola chiar statul de drept. Atît de egali sîntem în fața legii, încît unii sînt mai egali decît alții.

Aici s-a discutat și despre statul de drept. și despre protestele de susținere a procurorilor, mai ales una. Să nu zică nimeni că nu a știut.

 

 

 

 

Grădinari și demiurgi

     Ne dorim să fim „altfel“, numai că n-avem cum: sîntem și noi o piesă din mozaicul timpului nostru, făcut din războiul dintre „grădinari“ și „demiurgi“. Am preluat metafora din cartea lui Chantal Delsol (La Haine du monde. Totalitarismes et postmodernité, Cerf, 2016). Membră a Institutului Franței, universitară și eseistă de prestigiu, această distinsă specialistă în științe politice interpretează postmodernitatea occidentală ca arenă a tensiunii dintre cei care vor să conserve și cei care vor să înlocuiască lumea prezentă. Primii sînt salvaționiști ai imanenței istorice private de transcendență, așa cum ceilalți sînt exponenți ai prometeismului transfigurator. Unii vor să prezerve natura, planeta, tradițiile și memoria colectivă așa cum le-am preluat: pledează pentru realism, moderație, echilibru și acțiune în favoarea libertății. Ceilalți vor să facă tabula rasa dintr-un trecut defect, așadar culpabil, propunîndu-ne în schimb viitorul imediat al societății perfecte, la care putem (și trebuie) să ajungem printr-o inginerie socială soft: ei nu mai recurg la terorismul utopic, de tip totalitar, mulțumindu-se să exalte egalitatea fără limite, omul generic (legat direct la universalul nominalist al speciei), relativismul axiologic și ironia care desacralizează orice tabu, aruncîndu-l în derizoriu. Firește că disputa „grădinarilor“ cu „demiurgii“ implică o schematizare didactică, de dragul unui tablou inteligibil. Taberele nu sînt etanș separate (de pildă, există, printre „grădinari“, și ecologiști de stînga). Ele simbolizează însă două proiecte de societate greu de armonizat, explicînd tensiunea crescîndă (și emblematică) a epocii noastre. Regăsim această dinamică în România – sub forme mai sărace ideatic și hiperbolic provinciale –, însă ușor de recunoscut. Prin urmare, nu sîntem altfel. Semănăm cu alte state post-comuniste, unde elitele înclină spre conservatorism, tocmai pentru că au trăit comunismul și recunosc legătura acestuia cu noul progresism occidental, bazat pe abolirea distincțiilor și parodierea personalismului creștin: ele fac pasul de la egalitatea demnității ontologice proclamate în antropologia creștină (din care a derivat o etică a drepturilor omului) la practica indistincției programate (de merit, gen, rasă, cultură și etnie). În pofida acestui accent, agenda e sincronizată cu Occidentul secularizat, unde socialismul resentimentului, de tip scandinav, cucerește treptat centrul și sudul.

În România, prometeismul taberei „demiurgice“ e destul de popular în rîndul tinerei generații (net, city break, „nedusă la biserică“) și are susținerea statului, care-și dorește controlul asupra corpurilor intermediare (familie, asociații, națiune), căutînd să preia individul din fașă pînă la mormînt: e idealul iacobin exprimat deja de Danton, care spunea că pruncii aparțin mai întîi Republicii și abia apoi părinților naturali. De fapt, „grădinarii“ nu mai există decît în Bisericile creștine din țară, într-o parte a elitei intelectuale anticomuniste și în inerția practicilor culturale din generația adultă: acuzați de atitudini liberticide, ei sînt, de fapt, ultimii apărători ai autonomiei personale din societatea noastră. Decența pledează pentru negocierea unui compromis între „grădinari“ și „demiurgi“, pentru că omul ca atare nu poate supraviețui fără rădăcini, lipsit de protecția unor apartenențe de grup, așa cum nu poate rămîne imun la progresul științei și tehnologiei. Are doar interesul de a compensa impactul revoluției digitale (care dezrădăcinează orice localizare) printr-un recurs selectiv și autentic la valorile moștenite. Un asemenea compromis (care produce substanța unui minimal consens democratic) poate fi articulat numai prin vaccinare anti-ideologică, de ambele părți ale „baricadei“. Adică prin defanatizarea inteligentă și responsabilă a discursului despre binele comun. Nu știu dacă vom avea o masă critică de „combatanți“ dispuși să întrerupă spirala radicalizărilor. Ar fi normal să nu punem doar pasiune latină și gălăgie balcanică într-o chestiune de arhitectură societală durabilă. Dar cine mai are, azi, monopolul unei definiții a normalității? 

Articol apărut inițial în dilemaveche.ro

7-12 noiembrie 2018

Ieri a fost Ziua Armistițiului, ziua în care armamentul a tăcut pe toate fronturile Primulul Război Mondial. Lideri din întreaga lume s-au adunat la Paris, pentru comemorarea milioanelor de victime ale acelei infernale confruntări. Nu ne vom bloca acum în culoarea bleu a paltonului doamnei Iohannis, în vădită discordanță cu negrul îmbrăcat de celelalte prime doamne, pentru că altele sînt problemele care ne preocupă. De exemplu, Președintele Macron. Care a declarat cu nonșalanță că naționalismul este trădare. Jucîndu-se cu concepte al căror înțeles pare că-i scapă, Macron ne anunță că valorile morale ale Franței ajută la lupta pentru viitor a țării sale. Pretinzînd că dorința de răzbunare și umilirea de după Primul Război Mondial au dus la naționalismul care a generat a doua mare conflagrație a secolului trecut, Macron rescrie practic cauzele care au stat la izbucnirea Marelui Război, într-o interpretare personală, lipsită de orice fundament.

Ezitînd în a se identifica ca globalist, Macron e de presupus că a vrut să dea o palmă invitatului său, Donald Trump care, de la tribuna ONU, a pus accentul, în ultima sa cuvîntare, exact pe naționalism.

Ieri a fost și ziua în care, după Cehia și Slovacia, la 28 septembrie, și Polonia și-a serbat Centenarul independenței. Polonia este o fostă țară socialistă care a înțeles ce înseamnă libertatea de a-ți alege singură soarta și, spre marea mea bucurie, chiar are un parcurs frumos. Numai în ultimii ani Polonia a refăcut transporturile feroviare ale țării și are în plan dezvoltarea infrastructurii feroviare în continuare. Și cu toate că polonezii au făcut tot ce le era posibil ca să împiedice pătrunderea extremei drepte din Rusia, la noi a apărut așa. La Digi, televiziunea de la care multă lume își ia știrile.

Foto: Alexandru Supeanu

Chiar, Deșteaptă-te române o mai fi voie să cîntăm, sau intră tot în categoria naționalisme de extremă dreaptă?

Tot ieri s-au împlinit și 23 de ani de cînd ne-a părăsit Corneliu Coposu. Și ne-a lăsat vorbele ”Negociem orice, dar nu negociem principii”. Nu este greu să ne imaginăm ce ar fi spus astăzi Corneliu Coposu, într-o lume care face din socialismul care l-a ținut prizonierul unei celule, timp de mai mult de 17 ani.

Ce ne spunea atunci, cînd era încă cu noi:

„Credinţa mea sinceră, pe care o am de când eram mic şi cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democraţia şi normalitatea în ţara românească se va face numai o dată cu restaurarea Monarhiei.”

„Românii nu ar trebui să aibă linişte până ce Basarabia nu se va întoarce la patria mamă.”

„Nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei. Prin aceștia, neamurile sunt veșnice.”

„În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa și dacă ea este îmbrățișată de prietenii mei și de opinia publică, apariția sau dispariția mea sunt secundare. Totul este să supraviețuiască o atitudine. Dacă aceasta va triumfa, dispariția mea nu mai e semnificativă.”

Atitudinea a supraviețuit, chiar dacă în puțini dintre noi. Dar aceștia nu ne vom lăsa pînă cînd nu vom reuși să determinăm o pate cît mai mare a electoratului românesc pe cine este corect și demn să voteze.

În privința regelui, acum îl avem pe Nicolae. Cu el poate sau nu poate fi restartată Casa Regală a României.

 

 

Imbecilitatea stîngii e întotdeauna la fel. Oare de ce?

Midterm elections – sau alegerile de la jumătatea mandatului – au avut loc ieri în SUA, și s-au terminat, predictibil, cu victoria republicanilor la Senat și cu cea a democraților la Camera Reprezențanților.

La sugestia lui Radu Oleniuc, astăzi vă ofer o traducere a unui fragment din volumul Controversial essays, de Thomas Sowell.

MEDIA FRAUD: Prejudecata mass media nu mai este știre. Sondaj după sondaj au arătat că marea majoritate a jurnaliștilor votează pentru democrați, chiar dacă țara în ansamblul ei este destul de împărțită între cele două partide majore. În sine, nu este nimic în neregulă cu acest lucru. Ea devine o problemă atunci când prejudecățile din mass-media devin fraude mediatice. Preferința mediatică în editoriale și coloane este un lucru. Frauda în mass-media în raportarea „faptelor” în știri este altceva. Trei cărți excelente și devastatoare privind frauda mediatică au fost publicate în acest an,arătînd nume și transformând roci pentru a arăta ce se tîrăște dedesubt. Aceste cărți sunt Colorarea știrilor de William McGowan, Bias de Bernard Goldberg și Nu este în mod necesar atât de David Murray, Joel Schwartz și S. Robert Lichter. În cele mai cunoscute și mai prestigioase mijloace mass-media – permițându-i – Times New York și, de exemplu, „60 de minute” – fapte cruciale au fost lăsate în afara știrilor atunci când povestea acelor fapte ar fi subminat sau distrus un argument l

În schimb, afirmațiile false au fost raportate pe scară largă ca fapte în mass-media atunci când aceste afirmații au susținut viziunea liberală a lumii. O fraudă mediatică clasică a fost povestea din 1996 a unui val de fii incendiatori îndreptată împotriva rasistelor împotriva bisericilor negre. A făcut linii de titluri în întreaga țară și a fost prezentată în știrile de televiziune din rețea. A declanșat editoriali indignați și izbucniri furioase de la activiștii negri. Președintele Statelor Unite a reamintit propria tristețe ca un copil la arderea bisericilor negre din Arkansas. În final, totuși, totul s-a dovedit a fi complet fals. Cei câțiva jurnaliști care s-au deranjat să verifice faptele au descoperit că nu există fapte care să susțină această poveste și că faptele au fost complet respinse. Chiar și o comisie numită de președintele Clinton a ajuns la aceeași concluzie. Mai mult, nici o singură biserică neagră din Arkansas nu a ars în timpul copilăriei lui Bill Clinton. Când această fraudă din prima pagină a fost în cele din urmă expusă, noua poveste a fost îngropată ca un mic articol din nou pe pagina 20 a New York Times. William McGowan, Coloring the News, oferă cea mai bună planificare explicativă pentru astfel de malpraxis jurnalistică. Multe organizații de știri au creat caucusuri speciale de redacție compuse exclusiv din jurnaliști negri, hispanici, feminisți sau homosexuali, care decid cum vor fi raportate știrile despre circumscripțiile lor respective – sau dacă nu vor fi raportate deloc. De exemplu, atunci când un bărbat homosexual a fost atacat și ucis de niște huligani anti-homosexuali, a fost o știre imensă pe prima pagină a țării. Dar când doi homosexuali au atras un băiat de lângă casa lor și apoi l-au violat și l-au ucis, cam aproximativ în același timp, aceasta a fost ignorată pe scară largă, ca și când nu s-ar fi întâmplat niciodată. În mod similar, tratamentul părtinitor a apărut atunci când a fost vorba despre raportarea politicienilor negri corupți precum primarul DC Marion Barry sau a standardelor duble periculoase folosite pentru femei în standardele militare care deja au fost pregătite să ducă la moarte în formare și ar putea costa mai multe vieți în lupta reală . Problema nu este ceea ce reprezintă diferitele opinii editoriale ale jurnaliștilor sau ale organizațiilor de știri. Problema este transformarea rapoartelor de știri în spin-uri ideologice, împreună cu tabuuri de sine stătătoare și fraudă totală. În timp ce cartea lui William McGowan pare a fi cea mai perceptivă dintre aceste trei, toate sunt foarte valoroase și fiecare are un accent deosebit. Nu este necesar deci, se concentrează asupra iresponsabilității mass-mediei atunci când se raportează la probleme medicale și științifice, în timp ce Bias se concentrează mai mult pe acțiunile și personajele de la CBS News, unde autorul a lucrat timp de mulți ani. Dar toate aceste trei cărți oferă o educație reală despre frauda mediatică, care este infinit mai importantă decât tendința mediatică. Națiunile democratice sunt deosebit de vulnerabile la dezinformare. Mass-media dintr-o țară totalitară poate spune cât de multe minciuni vrea, dar aceasta nu afectează deciziile luate pentru țară de către dictatorul sau partidul său de guvernământ, care are acces la adevăr, chiar dacă masele nu o fac. Dar, într-o țară în care masele își aleg conducătorii și influențează politicile, o presă frauduloasă poate induce în eroare alegătorii în dezastru național. Thomas Sowell / CONTROVERSIAL ESSAYS / https://www.amazon.com/Controversial-Essays-Ho …/…/0817929924

DE citit: Ce trebuie să știi despre Jair Bolsonaro, președintele conservator al Braziliei, ca să nu pari prost

 
 

5-6 noiembrie 2018. #Teleormanleaks, oamenii.

1. #Teleormanleaks

Din primul calup publicat pe RISE PROJECT, aflăm fără urmă de tăgadă legăturile existente între Liviu Dragnea și firma Teldrum, în totală contradicție cu declarațiile primului, din 26 august 2017:

Din 2004 se tot vorbește despre asta,  articole, controale, anchete. Nu au găsit nicioo legătură, pentru că nu au ce să găsească. Asta e ca și cu hotelul pe care îl am în Brazilia. Am auzit pe cineva la o emisiune când a spus că am 500 de milioane de euro în Brazilia. E de râs, dar e și de plâns, pentru că mie îmi pare foarte rău că sunt oameni care suferă din cauza mea”, a spus Liviu Dragnea, în dialog cu Radu Tudor.

Se pare că aveau ce să găsească, nu știau cum sau unde să caute, se pare. Nu este treaba mea să evaluez activitatea DNA, ca să știu dacă nu au știut sau nu au vrut să găsească, așa cum nu e treaba mea să evaluez lovitura de imagine dată de apariția valizei. Să luăm din ce ni se oferă ce ne interesează.

Și ne interesează cum Dragnea jr și-a tunat mașina (Cost total: 78000 euro) din banii statului.

Cum a ajuns o pițipoancă de provincie, Nicoleta Pene, de la departamentul CPF (unde nu se știe cum a aterizat”) la poziția de director comercial. În fapt, Nicoleta este contabila grupării, pe monitorul ei afîndu-se toate firmele controlate de cei doi Dragnea, tată și fiu, și finul primului.

Teldrum și firmele conectate au creat, astfel, un mediu de afaceri paralel în sudul țării, cu un singur furnizor de bani: statul.

Asta ne interesează. Banii de la stat. Pentru că tot ce vedeți în imaginile prezentate de RISE Project este făcut, plimbat, operat estetic pe bani de la stat.

Cum cu banii de la stat se fac drumuri a căror calitate nu poate fi pusă la îndoială măcar ne spune Dacian Pene, soțul Nicoletei, om care a lucrat la privat înainte de a fi transferat la stat, ajuns între timp consilier județean.

Mai aflați și cum cu banii de pensie plus cîteva atenții modeste, se poate trăi liniștit labătrînețe. Cu o singură condiție: să fii părintele Nicoletei.

”Dunărica” nu este vreo poșircă din sud, este numele unei alte firme din grupul vesel.

Grupul vesel este atît de sudat nu numai de afacerile făcute împreună, pe banii statului, dar și de preferințele turistice și de shopping comune.

Și în final, aflăm că soțul președintei CSM, Simona Marcu, Gil Vasile, se află pe nota de plată a grupului. Sau, cum bine spune o prietenă de Facebook, Elena Cristina Cojan, anticorupții fac afaceri cu corupții.

Foto: antena3