Ce dimineață… Formidabil! A nins! (20 februarie 2018)

 8:00  Am făcut un om de zăpadă.
 
 8:10 O feministă a trecut și m-a întrebat de ce nu am făcut o femeie de zăpadă.
 
 8:15 Am făcut și o femeie de zăpadă.
 
 8:17 Doica vecinilor zice că pieptul  femeii de zăpadă  este prea voluptuos .
 
 8:20 Tânărul gay din apropiere a murmurat că ar fi putut fi doi oameni de zăpadă,  în loc de o pereche.
 
 8:25 Veganii de la numărul 12 s-au plâns de nas. „Morcovii sunt pentru hrană, nu pentru decorarea figurilor de zăpadă.”
 
 8:28 Sunt numit rasist, deoarece perechea de zăpadă este albă.
 
 8:31  Musulmanul de la colțul străzii dorește ca femeia de zăpadă să poarte un voal.
 
 8:40 Cineva cheamă poliția. Un echipaj vine pentru a vedea ce se întâmplă.
 
 8:42 Îmi spun că coada măturii din mâna omului de zăpadă trebuie îndepărtată deoarece ar putea fi folosită ca armă albă.
 
 8:47 Lucrurile se înrăutățesc după ce mormăi: „Da, dacă e în fundul tău.”
 
 8:52 Telefonul meu și mătura sunt apoi confiscate și sunt luat într-o mașină de poliție.
 
 8:53 Vecinii mei  aplaudă.
 
 9:00 La știri sunt prezentat ca presupus terorist care crează probleme în timpul acestor condiții dificile de iarnă.
 
 9:10 Sunt interogat dacă am vreun complice.
 
 9:29 Un grup jihadist mai puțin cunoscut a susținut că a fost complotul lor.
 
——————————————————————————————————————————————–
Am primit textul de mai sus pe email (nu știu autorul, dacă se ivește vă rog să-mi spuneți pentru acordarea creditului) și m-am gîndit să rîdem împreună, atîta vreme cît ni se mai permite. Cum poate ajunge un om normal, care se bucură de iarnă, terorist, în mai puțin de o oră și jumătate. Cum delațiunea este încurajată și ajunge să fie răsplătită.
 
Este numai un exemplu, dar situația se poate repeta oricînd, cu mici modificări. Poate deveni, dacă nu sîntem atenți, viața noastră de mîine. Demența leftistă lăsată fără tratament și ajunsă în poziții de conducere este în stare să ne aducă într-o asemenea situație cît de curînd. Normalitatea poate deveni terorism pe nesimțite și, uneori, chiar cu complicitatea noastră.
 
 

19 februarie 2018

Ca să nu uităm, ca să nu ne mai mirăm. De acum 3 ani, Facebook.

Eu – şi mulţi alţii – am înţeles foarte bine că au cîştigat „ai lor”. În campanie, pentru turul II, am spus ca votez Iohannis şi am îndemnat să fie votat NUMAI, EXCLUSIV pentru că nu este Ponta.

Ce nu înţeleg acum e de ce ni se spune că e foarte bine cu/totce face Iohannis, cînd se vede clar că USL trăieşte. Raţional, oricît ai fi de dezamăgit de Băsescu, nu poţi spune că tabăra care în 2012 a încercat o lovitură de stat e cea bună acum. Pentru că, din cîte îmi amintesc – şi îmi amintesc bine, ca şi alţii, de altfel – atunci am apărat statul de drept, la care atentaseră puciştii, nu persoana preşedintelui de atunci, Băsescu.
Aşadar, sîntem principiali sau nu mai sîntem?!?

 

DNA! Să vină să îi ia! Că oricum le dă drumul pe urmă.
Noi nu avem eșecuri. Noi avem numai ”rezultate pozitive”.

Alt dosar: ALRO. Profesionalism și legalitate.
Se pregătește EADS.

Alro Slatina. Cum a eșuat cercetarea prind privatizarea singurei companii pproducătoare de aluminiu din România. Ambele dosare au fost închise, unul de DIIICOT în 2010, altul, recent, de DNA

 

 

 

 

Andreea Cosma susține DNA. Mai #rezistați?

 

Azi, de ziua lui Brâncuși, nimeni nu-și mai amintește de achiziția Cumințeniei pământului, de către guvernul Cioloș?

Dar banii vi i-ați luat înapoi?

 

Liiceanu și-a făcut mea culpa:
”Inteligența populației scade văzînd cu ochii.”

(Vedeți articolul anterior)

 

ȘOC!
Judecătorii au acceptat probele prezentate de Vlad Cosma în instanță. (Cele prezentate la tv, da)
Instanța rămîne în pronunțare pînă la 5 martie.

Înfrângere ȘOC pentru DNA: Decizie de ULTIMĂ ORĂ  judecătorilor în procesul familiei Cosma

(Foto: indodii.ro)

17-18 februarie 2018. Limba și dovezile

Premiul ”Cea mai zemoasă limbă” este cîștigat fără drept de apel de?

”Moderator: „Este doamna Kovesi prezidențiabilă?

Gabriel Liiceanu: „Din plin. Deci v-am răspuns, intrând în scenariul întrebării dvs simple și provocatoare. Da. M-am gândit cum ar arăta România cu un asemenea om care prin comportamentul ei devine aproape o abstracție de slujire. Este slujirea.”

De dumnealui, da. În încercarea stabilirii unui alt diagnostic în afara pupicurismului feroce (pe care nu-l exclud, totuși) se pot invoca multe. Vîrsta, chiar activitatea intelectuală de lungă durată, părăsirea teritoriului real, fizic, și cîte și mai cîte. Dar omul e în sarcina familiei să vadă dacă e în regulă sau nu.

Întrebarea mea este: ce spun adoratorii domnului Liiceanu? Acceptă ”slujirea” sau nu? Acceptă o candidată la prezidențiale, cu șansele domnului Liiceanu la parlamentare? Rămîn în abstracțiune sau coboară aici, pe pămînt, și pun mîna, alături de noi, la găsirea și promovarea unui candidat competent, cu șanse reale?

Pentru că, de fapt, îl avem pe domnul Liiceanu cu noi, de aproape 30 de ani, și la ce ne-a folosit? Politic sîntem tot acolo unde sîntem. Domnul Liiceanu este excepțional în domeniul dînsului de competență, scrie și publică cărți de valoare incontestabilă. Dar politic?!?

După mult timp, multă muncă și nenumărate încercări de a dovedi legătura Trump-Rusia, iacătă domnul Mueller și-a făcut public raportul.

Selectăm:

Defendants made various expenditures to carry out those activities, including buying political advertisements on social media in the names of U.S. persons and entities. Defendants also staged political rallies inside the United States, and while posing as U.S. grassroots entities and U.S. persons, and without revealing their Russian identities and ORGANIZATION affiliation, solicited and compensated real U.S. persons to promote or disparage candidates. Some Defendants, posing as U.S. persons and without revealing their Russian association, communicated with unwitting individuals associated with the Trump Campaign and with other political activists to seek to coordinate political activities.”

Carevasăzică rușii au cumpărat reclame pe rețelele sociale și uite așa a fost lumea influențată cum să voteze! Cît de proști ne poate crede?!?

”Should every man be penetrated at least once in his life?” întreabă Tom Ford, designer și regizor?

Și dacă nu vrea? Și dacă nu vrea, să fie forțat. Un f@t@t în cur, un pas înainte.
Cum să exploreze altfel homosexualitatea din el?! Care se știe doar, există în fiecare dintre noi, numai că nu iese la suprafață.

Au înnebunit. De tot, cu totul, sînt irecuperabili mulți. Da, ne trebuie spitale. Multe spitale. De nebuni.

Unde să meargă și cei care se simt jigniți de Vasilica-prim-ministru cînd a pronunțat cuvîntul ”autist”. Și care mă pun pe mine în imposibila situație să-i iau apărarea doamnei.

Pentru că, indiferent de boala din spectrul autist, aici este vorba, în primul rînd, de lipsă de înțelegere sau de înțelegere mai greoaie. CNCD sau cum se cheamă organizația aceea care te amendează pentru fiecare cuvînt hotărît de stat ca fiind folosit într-un mod nepotrivit a fost imediat sesizată și nea spus că Vasilica, ca prim-ministru, are obligația să fie și mai atentă decît un om obișnuit la ce scoate pe gură, tocmai pentru că este prim-ministru. Iar boala (de Vasilica) a cerut scuze. Pentru ”autist”, nu pentru că e prim-ministru.

Trist este că absolut nimeni nu a mai discutat pe fond zisele Vasilicăi, hărmălaia lumii așa zis bune oprindu-se la cuvîntul ”autist”.

În SUA, în timp ce FBI este ocupat să demonstreze legătura Trump-Rusia, deși primise avertismente privind criminalul, un dement înarmat a intrat într-un liceu și a lăsat în urma lui 17 morți și cîteva zeci de răniți.

Ca de obicei, după fiecare incident armat se cere, de către stîngiști, interzicerea armelor deținute de populație.

În logica asta,

De ce nu se interzice folosirea cuțitelor după fiecare înjunghiere?
De ce nu se interzic mașinile, nu numai după fiecare atentat terorist, ci după fiecare accident cu victime?
De ce nu s-au interzis încă avioanele și de ce nu s-a cerut interzicerea lor după fiecare accident aviatic, multe soldate cu sute de victime?

Pentru că stîngiștii vor un singur lucru: ca statul să fie unicul deținător de arme.
Statul unic deținător de arme este deja sau este pe cale de a deveni în orice moment stat totalitar. Visul de aur al stîngiștilor de pretutindeni și de întotdeauna.

 

12-16 februarie 2018. Trei, Doamne, și toți trei!

  1. Laura Codruța Kovesi

Prima conferință de presă a șefei DNA, în sediul DNA. Declarațiile date în alte circumstanțe și în alte locuri (pe scări la Ministerul  de Justiție, de exemplu) nu se pot numi conferințe de presă.

”Lăsată singură în fața hienelor din presă”, de parcă ar putea răspunde altcineva pentru departamentul pe care îl conduce, LCK nu a adus absolut nimic nou în spațiul public. Cu o cruciuliță la vedere, îmbrăcată la fel cum o știam, cu același bagaj lingvistic pe care îl știm, Kovesi nu a făcut decît să exulte susținătorii fără pretenții de prea multă judecată, și cu dor de un tătuc salvator al nației cu orice preț și, pe de altă parte, să dea apă la moară celor care o contestă.

Ideea principală a acestei conferințe de presă a fost, din cîte se pare, să arate încă o dată că este cinstită, că respectă legea și, ca atare, neavînd nimic să-și reproșeze, nu își dă demisia. Cu un început ușor sovăielnic, după părerea mea, conferința avea să dureze două ore, cu răspunsurile oferite jurnaliștilor.

A fost cinstită, nu a mințit? Sau cînd a mințit? Să vedem.

Hotnews, 15 februarie 2018: Kovesi afirmă că INEC a stabilit că înregistrarea în care ar fi dat ordine procurorilor din subordine a fost editată:

„Sunt doua expertize in dosar care constata ca nu am facut acele afirmatii. Chiar Inspectia Judiciara constata ca nu am facut acea afirmatie. Toti martorii care au fost audiati, respectiv procurorii care au fost la sedinta, au spus ca nu am facut acea afirmatie. Si nu am facut acea afirmatie. Inca din prima seara (…) cand a aparut acea inregistrare am precizat ca anumite afirmatii nu le-am facut. (…) Anumite cuvinte, n-am sa vi le spun care, daca va puneti castile si o sa ascultati atent, o sa vedeti ca nu acelea au fost rostite, redarea este gresita. Am mentionat si mentionez ca s-a stabilit, printr-o expertiza facuta de Institutul de Criminalistica, faptul ca acea inregistrare a suferit editari, modificari”.”

Mediafax, 16 ianuarie 2018: De ce este acuzată Kovesi în acțiunea disciplinară: A obținut cu mandat percheziția informatică a opt procurori, după înregistrarea audio scursă în presă:

„Una din probele administrate în dosarul penal 246/P/2017 al DNA şi în dosarul 307/P/2017 al PICCJ a fost constatarea tehnico-ştiinţifică/criminalistică şi unul din obiectivele acestor constatări a fost a se verifica dacă fragmente din discuţii au fost juxtapuse astfel încât să se verifice dacă din cuvinte izolate, scoase din context, s-au alcătuit fraze cu un alt sens decat cel intenţionat de autoarea afirmaţiilor. Nici specialistul din cadrul DNA, nici expertul INEC nu au putut confirma această ipoteză invocată de persoana cercetată disciplinar sau de către DNA. (…) Concluziile de specialitate nu confirmă ipoteza invocată în apărare de persoana cercetată, respectiv că acestea au fost modificate prin juxtapunerea unor fragmente sau prin amestecarea unor fragmente reale cu sintagme obţinute prin colaţionare.”

2. Tudorel Toader

Ministrul Justiției a fost chemat din vizita pe care o efectua în Japonia pentru că ceva, aici, ardea. Și ardea chipurile atît de tare încît omul a trebuit să-și scurteze șederea firească, plătită de Banca Mondială. Așa că a venit ca să spună că peste o săptămînă va prezenta în parlament un raport, cînd o grămadă de lume se aștepta să o sau să nu o demită pe șefa DNA.

Nu înțeleg de ce ar face demersurile necesare demiterii, din moment ce ai lor, colegii de partid ai colegilor lui de guvern, scapă pe rupte.

           3. Klaus Iohannis

A fost rîndul președintelui să încheie runda de conferințe de presă, proaspăt întors din vacanța privată (ce-o fi aceea) din Tenerife.

Și a fost rîndul nostru să ne întrebăm cum am putut să ne pricopsim cu așa ceva! Este incredibil cît de decuplat este președintele de problemele care frămîntă cel puțin  o parte a țării. Este incredibil limbajul prezidențial, bagajul lingvistic sărac, este incredibilă mimica, este incredibilă aroganță pe deplin nejustificată, este incredibil cum am putut alege așa ceva. Cum ni s-a oferit, ca unică variantă, să alegem așa ceva.

Urmăriți-l!

PS: Pentru toată lumea care folosește aiurea, penal înseamnă:

(Foto: digi24.ro)

9-11 februarie 2018. Trump, corupția și eșecul elitelor românești

Am mai spus în cîteva rînduri: președintele Trump, om de afaceri, știe și ce este corupția, și ce nu. Și că nu se poate ”să terminăm întîi cu corupția, apoi mai vedem noi”. Și că o clasă politică nu poate fi înlocuită cu o alta cu ajutorul justiției. Și că justiția, în SUA și nu numai, are rolul de a corecta derapajele din societate, nu de a juca activ pe scena politică.

Referitor la declarația smulsă președintelui Trump, anul trecut, nu îi spui unui om care nu are apă că îi trebuie cola. Asta a făcut și Trump, a zis corupție, pentru că așa cerea întrebarea, explicit, fără lăsat loc de întors, cît de îngust. Ce crede cu adevărat Trump despre acuzații false, denunțuri fără probe, despre vieți distruse și despre anumite procese, a spus singur, de bună voie și nesilit de nimeni, în tweet-ul de sîmbătă.

Să revenim la ale noastre, cele strict locale. E cineva din elita românească preocupat/ă, interesat/ă de reunirea cu Republica Moldova?

Elita militară își face treaba. În cadrul NATO (cît permite) și al parteneriatului SUA cu Republica Moldova (Parteneriatul pentru Pace) lucrurile stau bine. Trupe molovenești au participat la menținerea păcii în mai multe zone de post-conflict. Colaborarea militară româno-moldoveanească continuă să se dezvolte constant și armonios, chiar dacă lipsit de vizibilitate. 

Elita economic-administrativă, la fel. Schimburile comericale ale Republicii Moldova cu România au atins maximuri istorice, țara mamă fiind, în momentul de față, principalul partener al celor de peste Prut. Moldova, iar ca stat partener prioritar, este principalul beneficiar al asistenţei pentru dezvoltare oferită de România.

Elita politică e acolo, aceea care e. Doar nu are cineva pretenții la Vasilica, Șică și Barna. Îl avem pe Băsescu, al cărui proiect  privind reunificarea datează de mult, din primul mandat de președinte al României, avem PMP, implicat prin parlamentari, și avem PUN, Partidul Unității Naționale, din Republica Moldova, creat special în acest scop: reunificarea.

Dar elita culturală unde e? Unde se zbate, unde scrie? Știe ce ratează? O interesează măcar, ca ratare personală și istorică?

Unde sînt marii oameni de cultură ai acestei nații, în marile momente ale istoriei? Care sînt studiile, cărțile, articolele lor despre reunire? Ce fac, nu îi interesează deloc subiectul?

Publică? Unde publică? Unde sînt platformele pe care publică? Unde sînt editurile la care publică?

Vorbesc, conferențiază? Unde pot fi ascultați, cînd?

Cînd toate răspunsurile la întrebările de mai sus sînt ”Nu”, devine clar că intelectualitatea umanistă din România nu are nici cea mai măruntă preocupare pentru Republica Moldova și reunificarea cu țara. Că subiectul pur și simplu nu există pentru ei.

Și atunci, cu cine facem reunirea? – ne putem întreba, pe bună dreptate. O mai facem, în condițiile în care nu coagulează energiile intelectuale ale ambelor state?

Sigur că o mai facem. De data asta, fără nume sonore implicate în proces, fără nici un ajutor din partea oamenilor pe care îi așteptam alături de noi. Și care dau, astfel, proba decuplării de la evenimentele mari care implică cel puțin România.

Și o facem cu oamenii simpli. Cu cei care știu dureros ce înseamnă ca același neam să trăiască în două state. Cu cei care știu și simt că atrocitatea Hitler-Stalin trebuie să înceteze a mai exista pe harta lumii. Cu cei care nu înțeleg de ce trebuie să mai aștepte încă cel puțin 20 de ani o iluzorie accedere în UE. Cu cei care au suferit enorm în perioada ocupației bolșevice, și cu urmașii lor. Cu cei care vorbesc aceeași limbă ca și noi. Cu cei cu care împărtășim aceeași istorie.

Cu cei al căror bun simț nu a fost alterat.

Sînt mulți, sînt impresionanți pînă la lacrimi și au început deja să se organizeze. În 24 ianuarie, ziua Unirii Mici, a fost declanșată mișcarea pe care aș numi-o ”satele românești vor unirea”.

În ce constă? Priviți:

Simplu, clar și pe înțelesul tuturor, oamenii aceștia nu cer altceva decît unirea cu România. Astăzi, satul Băcioi a devenit a 21-a localitate a Moldovei istorice care cere unirea cu țara.

Așa se va face. Și aceștia vor rămîne în istorie drept oamenii pentru care centenarul Marii Uniri nu înseamnă numai depuneri de coroane de flori, vorbe sforăitoare și manifestări culturale, ci împlinirea năzuinței românilor de pe ambele maluri ale Prutului, și denunțarea totală, faptică, a criminalului act Molotov-Ribbentrop. Întoarcerea Moldovei în albia firească, de unde a fost smulsă cu brutalitate, este un proiect de o anvergură istorică mult mai însemnată în fapt, consecințe și semnificație decît orice mărunte bătălii politice de la București sau Chișinău.

În timp ce intelectualitatea românească, prinsă în propria capcană a lucrurilor mici, va fi marea absentă de la eveniment. Pentru că așa a ales să fie.

 

5 – 8 februarie 2018. Îndrăznește să crezi!

I. În anul 2016, FBI pune sub urmărire stafful de campanie al candidatului Trump, numai pe baza așa zisului raport (o făcătură, am scris aici la momentul apariției) democrat (Hillary & staff) privind coliziunea Trump-Rusia.

Mai clar. Un candidat (Hillary) face (e o făcătură, repet) un dosar despre contracandidat (Trump), și o instituție a statului american, FBI, îl pune sub supraveghere pe contracandidat, în baza acelei făcături. Adică slujește intereselor unui singur candidat.

Progresiștii (democrații) au voință. Scandalul Watergate pare mic copil acum, cînd a fost implicat FBI. Îndrăznește să crezi!

II. Un nou scandal la Muzeul Țăranului Român, nu mult diferit de el de acum cîțiva ani, s-a iscat acum cîteva zile cînd, în aceeași sală Horia Bernea a Muzeului Țăranului Român, s-a organizat, de către Cristi Puiu, aflu mai nou, proiecția filmului 120BPM, premiat în Franța și intenționat a fi trimis la Oscar din partea Franței.

Filmul se dorește a fi o contribuție la educarea noastră, a esticilor sălbatici și retrograzi, în tainele minunate, zic ei, ale homosexualității. Care ei, realizatori și organizatori deopotrivă, nu vor să țină seamă de:

Horia Bernea:

Pentru un om, pentru un creştin, a alege tema crucii este un act de mărturisire. A mărturisi înseamnă însă şi a depune mărturie; şi asta înseamnă mai mult decât un act de credinţă, capătă un sens social. Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA, într-un moment cum este cel prezent. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori.”

Și am simțit nevoia să mă mărturisesc prin credință, turle, prin cruce, prin prapor, prin iconostase, subiecte aproape netratate în pictură, tocmai din dorința de a manifesta în chip direct ortodoxia”.

Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identității, uitarea rădăcinilor noastre profunde… În fața unei lumi amenințate de descompunere, forțate să renege reperele fundamentale ale existenței sale, artistul, omul de cultură în genere, trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea. El trebuie ‘să salveze’.”

Muzeul Țăranului Român, reînființat după 1989, sub directoratul său, care avea să dureze pînă la moarte, în anul 2000, s-a deschis cu o expunere permanentă, așezată sub semnul Crucii. Au urmat, cu toate greutățile financiare, deschiderea sălilor cu icoane, ca mai tîrziu, în 1996, să fie inaugurat și etajul, sub titlul ”Triumf”.

Cum a ajuns acest spațiu destinat sacrului terenul de bătaie al activiștilor LGBTundsoweiter? Cum au ales ei, din toate locurile posibile din București, tocmai acest spațiu pentru a ne ”educa” pe noi, cei curioși măcar, că deocamdată e facultativă participarea? De ce nu la un cinematograf cu vizibilitate, pe bulevard, de ce acolo, în spațiul Crucii și al icoanelor?

Cum poate un om de cultură precum Cristian Mungiu să nu respecte munca altui om de cultură, Horia Bernea?!?

Citesc stupefiată:

La nivel de inițiativă personală, organizăm, de exemplu, (eu și alții), festivaluri de film la care vin oaspeți să vadă că nu sîntem vampiri și că de fapt avem o țară mai normală și mai prietenoasă decît pare de la distanță.

La nivel de stat, cum spuneam, organizăm un sezon cultural cu Franța și arătăm că uite, România este și altfel.

Din păcate însa, un incident ca cel de duminică seara riscă să anuleze în mare măsură efectele multor inițiative reparatorii. Știrea despre incident a fost preluată și mediatizată. Ea asociază din nou România cu termeni ca „primitivism“, „fanatism“, „intoleranță“.

”Inițiativa reparatorie” la adresa României înseamnă, chipurile:

  1. a băga în seamă un grup de așa ziși creștini, care numai ce este creștinismul nu știu, și a blama o țară pentru ei.
  2. a nu manifesta pic de respect pentru spațiile cu o anume destinație concepute, a îți bate joc de munca și moștenirea culturală a unui om, Horia Bernea.

Odiseea continuă. Unde e loc de ceva reclamă, de ce să nu fie făcută?!

Însă desigur, acea discuție nu s-a constituit într-o știre la fel de mediatizată precum incidentul de duminică. Pe care nu-l mai putem șterge, dar pe care îl putem folosi ca pe un declanșator al unei reacții a noastre care să ne poziționeze altfel, care să arate cum ne raportăm noi la acel incident. Noi ca cetățeni și noi ca autorități ale statului. Dacă aș fi Ministrul Culturii, m-aș grăbi să merg să văd filmul, ca să pot avea o reacție în cunoștință de cauză, pentru ca e cazul să am o reacție. Dacă aș fi primarul Capitalei, m-aș preocupa să aflu de ce acest film a fost difuzat în sala Muzeului Țăranului Român și de ce nu are Primăria ca program să redea orașului săli de cinema mai puțin sacre, dacă aș fi polițist, printre cei care i-au legitimat pe turbulenți, aș aplica niște sancțiuni. Pentru ca să întrerupi o proiecție de film cîntînd cîntece religioase trebuie să fie la fel în fața legii la fel de grav ca a întrerupe o slujbă în biserică cîntînd heavy metal.

Sigur, să facem tămbălăul și mai mare, că asta e principala noastră problemă acum, în loc să precizăm concret cum și cine a stabilit că filmul va fi difuzat acolo. Că sigur nu Dumnezeu l-a repartizat, ”a fost difuzat”. Pe mine tot ce mă interesează este de ce a fost ales acum ca loc al difuzării filmului MȚR, unde se știa ce scandal a fost acum cîțiva ani, și de ce nu se respectă memoria lui Horia Bernea. Atît.

Revenind la politică și darurile care se impun pentru unii, prima caracteristică a socialiștilor este nesimțirea. De la excursionistul nostru, ales în condiții dramatice pe alocuri, aflat acum în Tenerife, în concediu personal*, pînă la Vâlcov, care nu pleacă/nu este dat afară din guvern, în ciuda celor 8 ani cu executare primiți în instanță, și pînă la vicepremierul cu consilier fost bodyguard al lui Nicu Gheară (treaba lui pe bani publici!), toți sînt niște uriași nesimțiți.

Mai devreme sau mai tîrziu, nesimțirea iese la suprafață chiar de sub poghița de aparentă finețe, întîlnită la unii.

*Pe vremea președintelui Băsescu se spunea că președinte ești non-stop, nu numai în orele de program ale oricărui bugetar. Pentru că nu știi cînd poate interveni  o situație care să te trezească și la 3 noaptea. Dar și președințiile se mai schimbă, se mai modelează după ocupantul scaunului, nu?!

 (Foto: Cristian Nistor  / Agerpres)

 

Decăderea Occidentului

Văzând înregistrarea cu hoarda de musulmani care agitau steaguri palestiniene, strigau Allah ackbar și intimidau și agresau trecătorii dintr-o stație de metrou berlineză, mi-am amintit de realitățile anilor 90 din România.

Proaspăt ieșite din comunism, o imensă majoritate a zonelor urbane românești arătau ca niște ghetouri și nu de puține ori erau populate de indivizi lipsiți de orice urmă de bun simț sau civilizație.
Însă cel mai rău era în zonele vechi ale orașelor.

În Constanța era așa pentru că toate clădirile expropriate de comuniști fuseseră umplute cu lumpeni și aciuați, oameni fără căpătâi, deseori de etnie romă, care nu aveau acte, dar mai ales nu aveau nici cel mai mic respect față de clădirile în care locuiau, față de zonele din jur și nici măcar față de ei și copiii lor.
Mizeria, distrugerea, delăsarea, care aduceau cu sine precaritatea locuințelor și dărăpănarea a întregi cartiere, erau dublate doar de agresivitatea, prostia și rapacitatea locuitorilor.

Scăpați din comunism și cu o neașteptată relaxare a miliției în impunerea liniștii publice, în aceste zone se formau găști de adolescenți care începeau să umble prin cartierele din împrejurimi căutând să fure, să hărțuiască fete, să bată copii sau să distrugă.

Primele victime au fost, bineînțeles, școlile din apropierea acestor focare de mizerie ultra-centrale, unde foarte repede s-a împământenit practica jefuirii sau intimidării elevilor pentru a plăti „benevol” taxe de protecție. Foarte repede, bătăile, amenințările și vendettele interlope au început să se manifeste în curțile sau chiar pe culoarele școlilor. Deseori profesorii deveneau și ei victime dacă nu întorceau privirea iar mesajul către părinți era constant „nu avem ce să facem.”
Reclamațiile la miliție erau ignorate, dacă nu chiar tratate ca motiv de hărțuire a celor care le depuneau chiar de către milițieni.

În contextul ăsta, singura reacție care avea oarecare rezultate din partea cetățenilor așezați, cu copii la școlile respective și care trăiau în apropierea zonelor infestate, era auto-organizarea și auto-apărarea. Tații au început să-și învețe băieții să dea cu pumnul, să își ajute prietenii atacați, să apere fetele, să fie apropiați și uniți cu colegii care locuiau în vecinătate, să fie atenți pe unde umblă și cu cine stau de vorbă. Foarte repede lucrurile astea au intrat în normalitatea familiilor din cartiere și au devenit niște atitudini de bun simț. Copiii care au crescut așa începând cu 1990 erau deja adolescenți în 1995/96 când violența a început să crească. Sigur, pentru noi nu mai era așa de rău ca la începutul anilor 90, când eram doar victime ale agresiunii, pentru că deja la vremea aceea ne apăram destul de bine și spărgeam noi înșine capete, nasuri și dinți, când apăreau amenințări.

Auto-organizarea și apărarea mutuală în cartier sunt chestii nemaipomenite. E greu de explicat celor care nu au trăit vremurile acelea, însă ca referință, noi în zona noastră aveam un cod de conduită clar pe care îl urmam, iar cei care îl încălcau erau pedepsiți. Nu chinuiam animale, nu chinuiam copiii mici, nu toleram găinăriile, that kind of thing. Iar lucrurile s-au îmbunătățit. Nu mai era frica de a ieși pe maidan la bătut mingea, părinții nu se mai temeau să-și lase copiii singuri afară, iar școlile începuseră să angajeze personal de pază privat.

Începând cu anii 2000, ștabii din primărie au început să realizeze cât de valoroase sunt din punct de vedere imobiliar zonele infestate și au început evacuarea forțată a celor care stăteau acolo fără vreun drept.

Aproape imediat au început investițiile, care au accelerat după 2004 și continuă și în prezent. Azi, acele zone de care eram atenționați să ne ferim sunt pline de terase și taverne. Desigur, multe clădiri decăzuseră atât de mult încât au fost imposibil de salvat, însă investițiile și curățenia au adus din nou la viață și în circuitul public niște foste focare de infecție, mizerie și criminalitate.
Cu toate scandalurile și corupția aferente, venalitatea politicienilor locali și foamea de bani a partidelor au livrat și ceva bun locuitorilor: au deschis drumul către renovare, repopulare și urbanizare. Spații care acum 20 de ani radiau mizerie și criminalitate, astăzi generează venituri atât pentru proprietari cât și pentru municipalitate, iar vara oferă divertisment turiștilor.

De ce v-am povestit toate lucrurile astea?

Pentru că în Occident tendința este inversă. Zone ce până mai ieri erau sigure și curate astăzi sunt mizerabile și periculoase. În Paris sunt zone în care localnicii te avertizează că îți riști chiar viața intrând acolo ca bărbat alb îmbrăcat „burghezește” – cu cămașă și sacou. Sunt zone despre care poți afla că până de curând erau cartiere normale, care astăzi sunt focare de criminalitate și radicalism.

În timp ce la noi societatea și civilitatea – cu chiu cu vai, cu corupție și scandal — au reocupat și încercat să repare distrugerile lăsate de comunism, în Occident civilizația a pierdut și pierde teren *fizic* în fața asaltului barbariei, criminalității și violenței. În timp ce azi mergi și bei liniștit o bere într-o ambianță plăcută și sigură, în centrul vechi al Constanței, acum 20 de ani acolo se făcea trafic de heroină. În timp ce azi vezi proprietăți delapidate, mizerie și criminalitate crescândă în Paris sau Munchen sau alte mari orașe europene, acum 20 de ani acolo ai fi stat la o cafenea sau ți-ai fi vizitat amicii sau iubita.

Iar decăderea nu mai este una teoretică, pe un orizont de timp îndelungat, ci din ce în ce mai rapidă. Din ce în ce mai agresivă.

Iar paralizia societății europene este din ce în ce mai periculoasă pentru noi toți.

(Foto: Boulevard de la Villette in northern Paris. Credit Lionel Bonaventure/Agence France Presse)

Anatomia unei mistificari

„Cea mai mare prăbușire a Dow Jones din Istorie”. Asa a fost prezentata si alimentata isteria si manipularea respectiva, de la Centrala de Propaganda occidentala, in speta americana. Asa a ajuns la publicul roman, propagata de analfabetii functionali si teleghidatii ideologic care domina mass media si in Romania, ca peste tot in lume.

Iata cum stau lucrurile in realitate, si aici e vorba nu atat despre cazul in sine cat despre pegadogia pregatirii noastre pentru alte manipulari viitoare:

Daca valoarea (Bursei, sa zicem) e de 10 si scade, pierde 1 punct din valoare, caderea e de 10%, mai raman 9 puncte. Daca valoarea ajunge mai tarziu sa fie de 100 si scade, pierde 2 puncte din valoare, caderea e de 2%, mai raman 98 puncte.

In termeni absoluti, sigur, putem zice ca 2 puncte e cea mai mare cadere din istorie, in realitate si relativ o cadere de 2% e mai mica decat o cadere de 10%. Putem sa zicem ca a fost cea mai mare din istorie? Da, intr-un anumit sens, daca adugam si specificatiile necesare, inclusiv cele de interval de timp etc. Dar asa cum a fost propagata „stirea”, a fost o exprimare inexacta tehnic si incompleta in cel mai bun caz sau minciuna prin omisiune in cel mai rau caz.

De ce au ales mass media occidentale sa pedaleze pe varianta manipulatorie, isterica si alarmista? (In realitate caderea nu a fost nici macar in prima quintila, adica top 20% din caderile in termeni procentuali din istorie) Trei motive:

1. Politica si ideologia. La Centrala de propaganda s-a hotarat de multa vreme ca tot ce poate fi manipulat impotriva lui Trump, trebuie sa fie folosit fara scrupule pentru adevar, bun simt etc. Scopul scuza mijloacele.

2. Trafic, audienta, clikuri etc. Caderile la bursa si isteria si explozia de prostie adiacente fac trafic. Scopul scuza mijloacele.

3. Analfabetismul functional si tembelismul. Mass media, talking heads de la CNN, MSBC etc, plevusca care se ocupa cu manipularea si cenzurarea fluxurilor la facebook, twitter, yahoo etc etc etc nu sunt intre cei mai educati, inteligenti, informati si responsabili membri ai speciei. Din contra. Chiar si asumand buna lor credinta, un calcul elementar, sau capacitatea de a verifica la doua clickuri distanta un grafic precum cel de aici, este ceva ce depaseste imaginatia si puterile lor cognitive.

Cat despre burse: Azi poate vor scadea din nou, va fi poate chiar o noua „cadere istorica”, poimaine poate vor creste sau scadea, raspoimaine vor ajunge la un „maxim istoric” iar apoi vor cadea… The stocks go up, the stocks go down… Cititi postarile anterioare.

24 de ore, atat a durat

Asadar, azi s-a terminat pe plus la Bursa din New York. QED.
24 de ore, atat a durat. Putea sa dureze 24 de zile sau de luni. Maine poate va scadea din nou, poimaine poate creste sau scadea… The stocks go up, the stocks go down. Cititi postarea anterioara. Si revedeti acum mental explozia, festivalul, spectacolul de… n-am sa pronunt ce… generate in interval in mass media, si aici si aiurea…

Acum, remarcati ceva: Ieri cand cu caderea, s-a dat directia de la centrala de propaganda cu mema „Trump-stock exchange-responsabilitate”. Si evident, s-au executat mecanic. I-ati vazut si dumneavoastra, i-am vazut si eu: the usual suspects. Pavlovian: rupandu-se in figuri memetice exact pe linia trasata, ca si cum intre reactiile lor si semnalul de la Centru nu s-ar fi interpus un creier personal, la purtator.

Si acum ajung la problema mea personala, la observatia dureroasa si frustranta: Oricat am vrea noi, oricat as vrea eu, nu vom putea face pe cineva sa gandesca daca acesta sau aceasta NU vor sa gandeasca. Imposibil.

Sunt oameni care citesc pagina asta de ani de zile. Si pagina asta a navigat si explicat atatea crize, fenomene si isterii si valuri memetice si manipulatorii de la Cearli la Cecil, si Brexitul si alegerile, si Trump si Rusia si aia si aialalata… Si de fiecare data am incercat sa pastram o line rationala, masurata, echilibrata, sa aratam aici ca exista un pattern, in ce fac aia, ca exista o logica in toata povestea si ca exista niste moduri de a raspunde si a te autocontrola rational cand se intampla astfel de chestiuni induse manipulatoriu, propagandistic sau pur si simplu pe baze de isterie colectiva.

Ei bine, oamenii astia, aceiasi, dupa atatia ani, dupa atatea studii de caz si lectii pe viu, ei bine tot ei, exact ei, erau ieri si azi pe aici cu Trump, Trump, Trump pe creier, rotindu-se ca un girofar… Si ma intreb, Dumnezeule, ce inteleg oamenii astia, de fapt. din tot ceea ce scriu eu aici? Cu ce mutanti avem de a face, impenetrabili la logica, evidenta si simtul comun? Cum as putea sa fiu mai clar? Sa explic mai bine.

Ma gandesc: oamenii astia citesc chiar acum ce scrie mai sus. Oare ce inteleg? Si tot eu raspund: Da, stiu! Iata ce: „Trump, Trump, Trump, Trump, Trump, Trump, si tot asa…”. Ma rog, nu neaparat in ordinea asta, dar cam astea sunt ideile generale, in conformitate cu directiile de la Centru.

PS: Mai sus e graficul cu evidenta empirica.

The stocks go up, the stocks go down…

Eram la Indiana University si inca nefamilar cu America si toate povestile si maniile legate de economie, burse etc. Se intampla nu stiu ce fluctuatie la bursa. Un alt apocalips financiar in direct la TV, din astea ce au loc regulat si produc excitatie si audienta. Agitatie in mass media, intrebarile retorice tembele obisnuite, “expertii” cretinoizi excitati, dramatism si alarmism, politrucismul conjunctural-oportunist de rigoare, pe scurt: circul si spectacolul obisnuit. Dar eu nu stiam inca. Nu intelesesem.

Intru in biroul profesorului Nicolas Spulber, la Departamentul de Economie, probabil vizibil ravasit de carnavalul apocaliptic montat in jur. El lucra linistit la birou, facea niste analize statistice pentru o carte despre economia sovietica, cu un calculator de 3 dolari, de mana, lucra manual datele pe pagina, cum era pe vremuri.

“Ati vazut?!”. “Ce sa vad?” “Bursa! New York!” “Asa. Si?”. “A cazut!”. “Asa. Si?”.” Pai a cazut!”. “Asa. Si? Ai jucat recent?”. “Nu”. “Si atunci?”

Se uita la mine, n-a zis-o dar asta era ideea: “Ia uite si la asta, il credeam mai capabil”. (Asa evalua el oamenii. “Capabili” sau “nu foarte capabili”. “Matei este un om foarte capabil”. “Vi-l prezint pe d-l Aligica. Este un tanar din Romania care este capabil”. “Cutarescu, ah Cutarescu nu este foarte capabil” samd. Deci se uita la mine, si privirea: “Ia uite si la tanarul Aligica, il credeam mai capabil”.

“Asculta. Trebuie sa intelegi un lucru, noi suntem oameni seriosi (se referea la noi, economistii, intelectualii cu pretentii academice in stiintele sociale): “The stocks go up, the stocks go down, then they go up again, then they go down….. Hai sa vorbim despre astea intr-o saptamana, o luna, un an…”

Si atunci am inteles (cu sau fara “random walk on wall street”, fara „real business cycle theory” etc) pentru ca naiv, naiv dar stupid nu mi-a placut niciodata sa fiu. Asadar, am inteles: “The stocks go up, the stocks go down…” Si intr-o saptamana, o luna, un an si peste decenii am ajus sa inteleg si mai bine…

“Ai jucat recent?”. “Nu”. “Si atunci?! The stocks go up, the stocks go down….”