Anunţ umanitar

După cum probabil ştiţi iar dacă nu ştiţi aveţi nesperata ocazie de a afla acum, începînd de mîine Madame Blogary se mută din Pallady (ca să nu zic Sălăjeaaa’, că sună naşpa) într-o zonă mai frumoasă, cu mai multă verdeaţă, umbră şi pensionari, adică pe lîngă Parcul IOR. Problema e că la noua adresă internetul va deveni funcţional în circa 7-10 zile. Deci, întrebarea este: ne poate împrumuta cineva un stick de net mobil pentru perioada asta? O să pierdeţi Revoluţia interlopilor în direct dacă noi n-avem net. Vreţi să aflaţi ce se întîmplă, cine e de vină, care-i Leoncio şi cine o joacă pe Isaura, se mărită la final sau se despart şi dacă-l prinde Coldea-Poirot pe SOV Spintecătorul de portofele doar de la Gâdea, Răzvan Dumitrescu, Ema Zeicescu, Stelian Tănase-BBC sau Ciuvică?

Ştiu, momentan ne încearcă o duioşie puberă pentru stick-uri de net mobil dar în zece zile ne creşte net-ul şi scăpăm de ea.

Deci?

Septembrie 1939: nişte inşi îmbrăcaţi în uniforma Wermacht au atacat Polonia. Germania rămîne neutră.

1. Poliţişti îmbrăcaţi în uniformă şi înarmaţi (unii dintre ei) participă la o manifestaţie politică anti-prezidenţială neautorizată. Uniforma şi arma sînt simboluri ale autorităţii, elemente de identificare ale instituţiei.

2. Organizatorul demonstraţiei, sindicatul poliţiştilor, încalcă flagrant legea şi, chiar mai grav decît atît, ordinea publică, fără ca Jandarmeria să ia vreo măsură.

3. Logic, şefii Poliţiei, Jandarmeriei şi serviciului de informaţii al MAI, cei cărora le revenea responsabilitatea ultimă în conducerea acestor instituţii, în prevenirea sau cel puţin gestionarea în timp real a evenimentelor, trebuie să-şi prezinte demisiile, la cererea şefului lor direct, Ministrul de Interne. Nu numai că Poliţia şi Jandarmeria nu au fost capabile să menţină ordinea publică, ba chiar au iniţiat încălcarea ei, într-un dispreţ total faţă de cetăţenii nepurtători de uniformă şi armă. Aici nu vorbim doar despre o manifestaţie politică neautorizată şi de utilizarea simbolurilor autorităţii şi ale statului român într-un protest politic împotriva instituţiei prezidenţiale (Constituţia Românei, art. 80 (1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.) ci despre anarhie şi încălcarea legii, a ordinii publice şi a siguranţei naţionale (dacă Preşedintele era la Cotroceni şi decidea să iasă şi să discute cu manifestanţii şi unul dintre înfierbîntaţii de la miting trăgea cu arma din dotare în javra ordinară, aflată la cinci metri în faţa sa?).

Dar să-l lăsăm pe Preşedinte. Dacă poliţiştilor, ca salariaţi, nu le place de faţa noastră (poate că sîntem nişte javre ordinare care au salariu mai mare decît ei, să zicem) şi ne opresc pe stradă şi ne cer socoteală, folosindu-se de simbolurile autorităţii (uniforma şi arma)? Hai, că Preşedintele are putere, are dispozitive de securitate, are SPP, dar noi, ăştilalţi, prostimea, ce facem? Cum ne apărăm de huliganismul poliţiştilor? Dacă un poliţist decide că din cauza mea i s-a redus salariul cu 25% şi se decide să protesteze la ieşirea din bloc, îmbrăcat în uniformă şi cu pistolul la brîu?

4. Responsabilitatea lui Blaga e să-şi facă ordine în Minister şi să tragă la răspundere subordonaţii. Dacă refuză, atunci ori recunoaşte că nu are autoritate lor, ori este solidar cu deciziile lor. Fiindcă atunci cînd susţii, instituţional pe cineva, susţii toate deciziile respectivului, nu persoana, nu istoria lui în funcţia respectivă. Îl susţii instituţional, în calitatea ta de demnitar, nu ca prieten, indiferent cît de bine v-aţi înţelege profesional sau în particular. Prin refuzul de a le cere demisia Blaga a arătat că este de acord cu deciziile lor şi le susţine.

5. Cu alte cuvinte, Poliţia, Jandarmeria, DGA şi MAI, în întregul său, au încălcat legea, au fost complici la încălcarea legii sau, pur şi simplu, şi-au arătat incompetenţa şi impotenţa instituţională (prin şefii lor, cei care iau decizia ultimă şi îşi controlează subordonaţii). Blaga îi susţine şi, prin asta, se declară de acord cu deciziile lor din ultimele zile. Cu alte cuvinte, demisia lui Blaga este nu numai necesară ci şi obligatorie.

Aud peste tot că, la urma urmei, acolo nu au fost decît nişte inşi (vreo 6000 la număr), care nu reprezintă întreaga Poliţie. E ca şi cum în conflictele armate ar funcţiona responsabilitatea strict individuală. „Domnilor, să fim serioşi, nu Wermacht-ul a atacat Polonia, nu Germania, ci nişte inşi organizaţi în cîteva divizii şi îmbrăcaţi în uniforme germane. E stupid, fraţi britanici şi englezi, să ne declaraţi război pentru nişte hăbăuci mai temperamentali. Discitaţi cu ei, cereţi-le lor socoteală, nu Germaniei şi Wermacht-ului.”

PS. Hai s-o luăm aşa: dacă şase mii de inşi îmbrăcaţi în uniforma armatei române ar trece graniţa la unguri sau la bulgari, unii dintre ei fiind înarmaţi, cum s-ar numi? Turişti în nume personal?

UPDATE. @Nea, un comentator, are o întrebare de bun simţ: „Deci, înseamnă că procesele verbale de contravenţie nu sunt valabile decât dacă sunt semnate de toţi 60 000 sau 600 000 de poliţişti din România? Dacă îmi face semn un singur agent de poliţie, nu toată poliţia română, înseamnă că nu trebuie să opresc.”

UPDATE 2. Ce ziceam de implicarea politică a Poliţiei? Ultimele revendicări salariale ale sindicatului poliţiştilor:

„Pe zi ce trece se aşterne o dictatură modernă. România va ajunge într-un colaps social, economic şi politic dacă acceptăm astfel de lucruri”, a mai spus preşedintele SNPPC, solicitând tuturor românilor, indiferent dacă fac sau nu parte dintr-un sindicat, să iasă în stradă.

„Dacă preşedintele continuă cu ameninţările, nu face decât să pună paie pe foc. Acest protest a sudat solidaritatea la nivel naţional”, a delarat Dandea.

Pe de altă parte, el a catalogat decizia premierului Emil Boc de a pleca din România pentru mai multe zile, într-o perioadă atât de grea, ca un gest complet deplasat, precizând că acesta ar fi trebuit să fie mai interesat de starea de sărăcie în care a trimis milioane de români prin măsurile luate.

Acesta i-a mai recomandat preşedintelui, care s-a supărat că protestatarii au strigat „javră”, să verifice în dicţionar definiţiile cuvintelor hoţ şi javră.

„Dacă va vedea explicaţiile pentru cele două cuvinte, ar trebui să nu mai fie supărat pentru că se strigă în ultimul timp. «Hoţ» are o conotaţie sensibil mai negativă şi mai gravă decât «javră»”, a zis Dandea.

„Nu am văzut atâtea ieşiri prin presă când Legea pensiilor a fost votată prin fraudă şi n-am văzut ca preşedintele Băsescu să renunţe la Roberta Anastase. Este regretabil că Vasile Blaga a fost constrâns să-şi dea demisia”, a declarat preşedintele Sindicatelor Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu.

România Liberă

Statutul poliţistului

Art 43. Poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare:

f) să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale ori publicaţii cu caracter politic, imoral sau care instigă la indisciplină;

ART. 45

(1) Poliţistului îi este interzis:

a) să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă în favoarea acestora;

b) să exprime opinii sau preferinţe politice la locul de muncă sau în public;

e) să declare sau să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;

Protestul poliţiştilor, o manifestare politică a Poliţiei Române

Un protest al poliţiştilor în faţa Cotrocenilor, îndreptat împotriva Preşedintelui României, este o manifestaţie politică. Avînd în vedere că erau îmbrăcaţi în uniforme iar unii dintre ei erau înarmaţi şi că au folosit uniforma şi elementele ei  (simbol al statului român şi semn de identificare a autorităţii) în cadrul protestului (cînd au aruncat cu caschetele) deja putem vorbi de mai mult decît de un protest politic. Putem vorbi de o demonstraţie de forţă şi intimidare şi chiar de un atentat la siguranţa naţională.

De ce zic că avem de-a face cu o manifestaţie politică şi nu cu un protest sindical?

În primul rînd, „Ieşi afară, javră ordinară!” nu e o revendicare sindicală, nu e o expresie a doleanţelor salariaţilor MAI (căci ei erau acolo în calitate de salariaţi care ar fi trebuit să ceară anumite drepturi, nu în calitate de reprezentanţi ai autorităţii).

În al doilea rînd, aceste revendicări trebuie adresate celor în măsură să le rezolve, mai exact, angajatorului. Adică Ministerului de Interne şi Guvernului, nu Preşedintelui, care nu are nicio atribuţie în ceea ce priveşte drepturile salariale, condiţiile de muncă şi raportul contractual dintre angajator şi angajat. Un „Nu ne tăiaţi salariile!” adresat Ministerului de Interne, Ministerului de Finanţe şi Guvernului se poate numi protest sindical, un „Ieşi afară. javră ordinară!” adresat Preşedintelui este clar o manifestaţie politică. Şi nu una oarecare ci una la care poliţiştii au participat îmbrăcaţi în uniforme şi, unii dintre ei,  înarmaţi. Uniforma este element de identificare a instituţiei, simbol al statului şi al autorităţii, nu element de identificare a salariatului.

Ce s-ar întîmpla dacă la o manifestaţie politică angajaţii unei multinaţionale ar folosi elemente de identificare a companiei şi ar da impresia că vorbesc în numele acesteia? Nu ar avea de suportat consecinţe pentru că s-au folosit abuziv de imaginea companiei?  Or, în cazul protestului poliţiştilor, aceştia au dat impresia că protestează în numele statului român, al autorităţii şi al instituţiei. Ducîndu-se la demonstraţie îmbrăcaţi în uniforme şi cu armele din dotare (unii dintre ei), ba chiar folosind în recuzita protestului elemente ale uniformei, aceştia au manifestat politic în numele Poliţiei. Dacă veneau la miting în ţinuta de grătar şi aruncau în clădirea MAI cu cărţile de identitate, cu nevestele sau cu damigenele de vin de la soacră puteam vorbi de nişte salariaţi disperaţi, care îşi cer drepturile sau îşi exprimă nemulţumirea pentru condiţiile salariale şi de muncă. Nu ar fi fost nici aşa acceptabil din partea unor poliţişti, însă, avînd în vedere vremurile grele, ar fi avut, să zicem, o scuză.  Cum ei au folosit simbolurile autorităţii şi elementele de identificare a instituţiei în cadrul unui protest politic neautorizat, reacţia Preşedinţiei este absolut justificată. Am auzit pe mulţi că Preşedinţia ar fi exagerat cînd a decis să renunţe la protecţia Poliţiei Române, că a subminat autoritatea unei instituţii doar din cauza cîtorva hăbăuci cu IQ mic dar înfierbîntat. Nu cred, atîta timp cît protestul politic neautorizat din faţa Cotrocenilor a fost o manifestare a Poliţiei Române, aşa cum a putut vedea o ţară întreagă.

Să-i lăsăm pe poliţiştii care au strigat în faţa Cotrocenilor, pe aceia dintre ei care au venit la miting înarmaţi şi pe cei care şi-au aruncat caschetele. Au încălcat legea şi vor plăti (toţi au încălcat legea, atîta timp cît marşul şi protestul de la Cotroceni erau neautorizate).

Este însă o întrebare mult mai importantă. A cui a fost ideea acestei demonstraţii de forţă la care au participat sindicatele şi structurile MAI şi care era structura decizională de ambele părţi (incluzînd aici şi Jandarmeria)? Apropo de Jandarmerie, nu am timp acum să dau search pe google, însă cred că e interesant de văzut în ce relaţii sînt şefii Jandarmeriei cu Cătălin Voicu. Că în ce relaţii sînt sindicaliştii, politicienii din opoziţie şi jurnaliştii cu SOV, ştim deja.

Raport informativ despre TRAIAN BĂSESCU

A început să circule de cîteva zile pe mail şi  în comentarii pe net, un mesaj otrăvit (l-am primit de la un cititor, care, la rîndul lui, l-a primit pe mail, trimis de la o adresă de yahoo), o „biografie” a lui Traian Băsescu, scrisă în 2004 („In cei 15 ani care au trecut de la Revolutie , TRAIAN BASESCU a ocupat in permanenta functii administrative, cu o singura exceptie, perioada 1993-1996”, „…asa cum a afirmat in mai multe randuri Primarul General” etc). Un mesaj decent scris, bine structurat, o notă informativă sau mai degrabă un raport, nu un mesaj în nota isterică binecunoscută (în 2004 nu erau disperaţi).

Raportul e destul de lung şi structurat pe mai multe capitole: TRAIAN BASESCU POLITICIANUL, TRAIAN BASESCU ADIMINSTRATORUL, TRAIAN BASESCU AFACERISTUL, TRAIAN BASESCU vs FLOTA (majusculele îi aparţin autorului – tot ce i se pare important, începînd de la numele lui Băsescu, este scris cu majuscule). Astea-s capitolele mari, care, la rîndul lor, sînt structurate cronologic, pe sub-puncte (I, II, a, b etc) iar acestea, pe paragrafe.

M-au distrat grija pentru exactitate a autorului, citez: „Directia a IV- a de Contrainformatii Militare. (A nu se confunda cu Directia a III-a de Contraspionaj!)” şi lipsa de consideraţie pentru anumiţi ofiţeri de grad inferior (numele înaintea prenumelor, ca la catalog – numele personajelor pe care autorul le consideră importante sînt scrise normal).

După scriitură, raportul nu e scris nici  de un jurnalist, nici măcar de cineva de la Departamentul de Comunicare al PSD sau al lui Năstase ci mai degrabă de cineva cu experienţă şi deformare profesională în materie de rapoarte informative (un ofiţer sau fost ofiţer, cu exerciţiul scrisului, însă lipsit de imaginaţie şi lecturi,  tributar jargonului informativ, destul de tînăr după vocabular dar nu chiar atît de tînăr încît să nu mai scrie din cînd în cînd, din greşeală, cu î din i).

Iată cîteva mostre din opera ofiţerului nostru: „Disparitia flotei romane a insemnat una dintre cele mai oneroase afaceri de dupa Revolutie care s-a soldat cu pierderi de sute de milioane de dolari pentru statul roman…”,  „In tot acest timp TRAIAN BASESCU a reusit sa isi creeze o imagine de om gospodar, de bun administrator, folosindu-si exclusiv calitatile de comunicator si de manipulator al opiniei publice”, „Din acest moment si pana la alegerile din 2000 TRAIAN BASESCU a sustinut in permanenta o stare de conflict in cadrul coalitiei de guvernare, initiind dispute cu colegii de Guvern, dar si cu alti lideri ai partidelor aflate la putere”, „TRAIAN BASESCU a reusit in acest mod sa-si creeze o notorietate foarte mare, fiind zilnic prezent pe micul ecran, si pe prima pagina a ziarelor, dar si o imagine de personaj politic fara scrupule, rau de gura, pus in permanenta pe harta si care nu se da in laturi de la nimic pentru a-si atinge scopurile”, „Pentru a obtine aceasta functie foarte importanta, TRAIAN BASESCU s-a bucurat de recomandarea si sustinerea…” (cînd trebuie să ia note înalte se pierde şi mai mult de un „foarte” nu poate să bage: „notorietate foarte mare”, „funcţie foarte importantă”).  Iar aproape toate paragrafele încep cu „De menţionat că…”, „Este de remarcat că…”, „Dealtel..”, „De asemenea…”, „Între 19xx şi 19xx…”, „În acest interval de timp…”

Toate funcţiile le scrie cu literă mare, ceea ce nu face aproape nimeni la noi, jurnaliştii în niciun caz (Primar General al Capitalei, Ministru al Transporturilor, Primului Ministru etc) şi are ce are cu sintezele: „Am prezentat-o sintetic mai sus…”, „Vom prezenta o sinteză a…”

Surprinzător de bun la virgule, însă. Aici bate mulţi jurnalişti. Şi decent, în general, la limba română. Ah, tocmai cînd îl lăudai îşi dădu în petec:  „Cea mai cunoscuta mostra de jaf a banului public…” Şi încă o bilă neagră la limba română: „Datorita gravitatii exceptionale a faptelor de care a fost acuzat, tinand cont de legislatia din acea vreme…”.

În rest, multe date, cifre, adrese, numere de dosare, totul pentru a da credibilitate şi impresia că autorul e informat, ştie bine despre ce vorbeşte.

Mă rog, nu mai am timp şi chef să fac acum analiză de text, dar dacă-l mai citesc o dată vă spun şi gradul autorului. Iar dacă-l mai citesc de două ori, şi numele. Oricum, aşa, la repezeală, aş zice maior din interiorul sistemului (crescut în sistem, nu recrutat din afară). Probabil vreun ofiţer-scrib de rapoarte informative, de pe la doişiunsfert. Omul a făcut o sinteză a informaţiilor primite (a scris probabil cu sursele în faţă – de aici şi modurile diferite de a scrie datele şi numele, le-a copiat aşa cum erau scrise în documentele primite de la colegi) şi i-a ieşit un raport informativ, cu toate clişeele posibile, scris corect gramatical şi bine structurat. Şi încă o chestie interesantă, aş zice chiar foarte interesantă :), în raport se vorbeşte despre Micky Şpagă ca ofiţer acoperit (deci în 2004, cu cîţiva ani înainte ca dosarul acestuia să ajungă la CNSAS).

PS. Probabil că nu e o întîmplare reactivarea acestui raport informativ chiar zilele astea, cînd Poliţia Română manifestă politic în faţa Palatului Cotroceni. Dar despre protestele politice ale Poliţiei, într-un articol viitor, mai pe seară (nu vă amăgesc, e deja scris 🙂 )

PS2. Probabil că raportul a fost folosit drept sursă primară de multe dintre articolele de presă despre Băsescu din ultimii şase ani, atît pentru informaţii (date, cifre, nume, adrese) cît şi pentru considerentele psiho-politice asupra subiectului informării. 🙂 Oricum, temele sînt cam aceleaşi, mai puţin aia cu dictatorul. Deşi, dacă stau bine să mă gîndesc, e prezentă şi tema dictatorului, în fază incipientă, cînd sînt prezentate, aparent fără motiv, atribuţiile unui comandant de navă: „este singurul inarmat cu arme de foc la bordul navei; poate sa hotarasca in orice problema, fara a se consulta cu nimeni; poate oficia casatorii; poate aresta si incarcera; poate decide esuarea sau chiar scufundarea navei” (asta cu „poate aresta şi încarcera” le-a rămas bine întipărit în minte şi îşi aduc aminte de ea de fiecare dată cînd unul dintre ei e arestat). În fond, întreaga campanie anti-Băsescu de după 2004 îşi are liniile de forţă trasate în acest raport informativ (Anvers, Băsescu informator, Băsescu dictator, Mihăileanu, flota, Băsescu conflictual, politician abil şi fără scrupule, bun comunicator,  afacerile fratelui, fiicele, Căşuneanu, Ciorbea şi Roman victime etc). Cu excepţia flotei niciunul dintre aceste subiecte nu a circulat în media înainte de 2004.

Ponta sau iresponsabilitatea opoziţiei

Ne aflăm, cu certitudine, în plină desfăşurare a celei mai grave crize financiare din ultimii aproape 21 de ani şi, deloc de neglijat, într-o profundă criză a mentalului colectiv, din moment ce 61% dintre români, conform ultimului sondaj CSOP şi IICMER, consideră acum comunismul drept o idee bună. Dar cel mai mare pericol îl constituie, după părerea mea, iresponsabilitatea opoziţiei, care aruncă în derizoriu însăşi esenţa democraţiei. Susţin acest lucru ţinînd cont de faptele şi declaraţiile lui Victor Ponta, preşedintele PSD, partidul care, tot conform sondajelor, ar obţine cel mai mare procent la următoarele alegeri parlamentare.

În condiţiile în care partidul aflat la guvernare se erodează, în special datorită măsurilor de austeritate necesare situaţiei economice, nimic mai firesc decît orientarea electoratului către o alternativă responsabilă şi cu o abordare pozitivă şi realistă a stării de fapt la actuala majoritate parlamentară. Către ceea ce înseamnă, prin definiţie, opoziţia. Ceea ce, se pare, Victor Ponta nu înţelege, din moment ce declară, în 19 septembrie, că: „Eu nu vreau să fim alternativa la PDL. Nu vreau, pentru că ei au cîştigat alegerile prin fraudă, prin minţirea oamenilor. […] Nu vrem să fim alternativă la aşa ceva. Eu vreau să creăm noi un proiect pentru România şi cred că speranţa oamenilor se îndreaptă spre noi. Nu doar să schimbăm Guvernul Boc – Băsescu, ci şi să salvăm România din prăpastia în care ei au adus-o.” Trecînd peste modul în care s-au cîştigat alegerile – “sistemul de fraudare şi de furt” al PDL-ului “a funcţionat mai bine”, conform aceluiaşi – să vedem în ce constă proiectul PSD-ului privind salvarea României.

Din punct de vedere economic, există doar trei direcţii care ne sunt prezentate permanent: critica acerbă la adresa măsurilor de austeritate, denunţarea constantă a acordurilor cu FMI şi punerea pe tapet a impozitării progresive. Evident, critica nu este documentată cu cifre şi nici nu este oferită, tot cu cifre convingătoare, o alternativă. Impozitarea progresivă, conform calculelor economiştilor, ar nenoroci bugetul şi ar încuraja evaziunea fiscală. Despre un nou acord de împrumut cu FMI, Ponta ne spune doar că „e o crimă împotriva poporului român şi a viitorului nostru”, fără alte precizări. Nimic din sfera economicului nu este argumentat, tot ce ne spune este că vom avea de toate.Dar de unde bani? Că doar nu-şi închipuie cineva că vine PSD-ul cu ei de acasă! E absolut nesemnificativ, populism să fie.

În plan politic, lucrurile sunt la fel de confuze, eufemistic vorbind. Parlamentar şi şef de partid, jurist de formaţie, Victor Ponta îi trimite o scrisoare Preşedintelui Traian Băsescu, cerîndu-i să intervină în legătură cu presupusa fraudă de la votarea legii pensiilor. Să nu ştie, oare, că preşedintelui, conform Constituţiei, îi este interzis amestecul în situaţii de disciplină parlamentară şi că tocmai acolo, la Parlament, locul lui de muncă, există o Comisie juridică, de disciplină şi imunităţi, căreia ar fi trebuit să i se adreseze pentru soluţionarea problemei? Şi nu se opreşte aici. Sesizează Parchetul, în aceeaşi chestiune, dînd de înţeles nimic altceva decît faptul că nu cunoaşte că, în acest caz, o anchetă din partea acestei instituţii ar însemna imixtiune în treburile interne ale altei puteri a statului. Reţineţi, vă rog, Victor Ponta este procuror.

Urmează ceea ce pare, la prima vedere, obsesie maladivă: dispariţia din fruntea statului a Preşedintelui Traian Băsescu. Enunţată încă de la sfîrşitul lunii august, fără a se preciza, concret, motivele pentru care ar trebui demarată ca procedură, suspendarea preşedintelui capătă contur clar de ameninţare în ultimele zile. Dacă va promulga legea pensiilor, despre care spune, pe lîngă faptul nedovedit că a fost votată în mod fraudulos, că ar nenoroci milioane de români – neoferind, deja v-ati dat seama, şi explicaţii pertinente în acest sens -, Traian Băsescu va trebui, zice Ponta, să fie suspendat. Gafă impardonabilă din două motive. Primul: în cazul în care respectiva lege va fi declarată constituţională de către instanţa abilitată să o verifice, preşedintele nu are nici un motiv să nu o promulge. Al doilea: nediscutarea, în prealabil, cu partenerii de opoziţie care, evident, au fost luaţi pe nepregătite de anunţul făcut de şeful PSD. Să mai punem la socoteală faptul că, în Parlament, e puţin probabil să se voteze demararea procedurii de suspendare, ţinînd cont de actuala configuraţie politică şi de faptul că motivul demiterii, concret, nu se regăseşte în prevederile constituţionale?

Probabil conştient de faptul că cele de mai sus nu-l ajută să-şi atingă scopul, hiperactivul politician face declaraţii şocante care denotă un comportament cel puţin golănesc. 7 septembrie: „Îmi place apelul la revoluţie, […] mă bazez pe dumneavoastră în această bătălie şi mă bazez că după ce o să-l omorîm pe Băsescu o să vină toată lumea alături de noi […]”. În 21 septembrie Ponta ne anunţă că Băsescu nu mai este preşedintele ţării ci “un om care conduce un grup infracţional care luptă împotriva populaţiei României”. Mai aflăm despre preşedinte că este adevăratul iniţiator al fraudării la votul legii pensiilor, că este un cancer care trebuie extirpat, că e mai rău ca Ceauşescu, care măcar şi-a iubit ţara, pe cînd Băsescu ne urăşte pe toţi, în fine, că e hoţ, securist şi că, după ce vom răspunde invitaţiei de a-l da jos, vom începe să ne relaxăm cu toţii. Fabulos! Chiar dacă nu ne indică spa-ul, îl putem bănui.

Criza politică în care ar fi aruncată ţara şi afectarea gravă a credibilităţii ei externe, ca urmare a suspendării preşedintelui, nu-l preocupă cîtuşi de puţin pe Victor Ponta. Drept pentru care plusează chiar, chemînd cetăţenii în stradă în ziua votării moţiunii de cenzură şi solidarizîndu-se cu protestul ilegal al poliţiştilor. Să fie inconştienţă?

Dacă luăm în considerare lipsa de dovezi pentru fiecare acuzaţie făcută, nefundamentarea economică a bunului trai pe care pretinde că ni-l va oferi precum şi gradul de periculozitate a declaraţiilor, se conturează un tablou halucinant. Acela al instigării populaţiei la răsturnarea actualei puteri prin forţă, ca ultimă soluţie în caz de eşec prin mijloace legale, previzibil de altfel. Ajutat din plin de cele două aşa zise televiziuni de ştiri, preşedintele PSD încearcă să inoculeze ideea că situaţia actuală este similară cu cea din decembrie 1989. Comparaţia Băsescu – Ceauşescu, sugerarea faptului că Poliţia, ca instituţie a statului, este de partea celor nemulţumiţi, precum Armata în decembrie ’89 şi vehicularea permanentă a ideii de dictatură în care ne-am afla acum îmi sprijină teoria. Modul în care se speculează nemulţumirile oamenilor, fără nici cea mai mică garanţie că li se va oferi ceva în plus, de asemenea.Avem de-a face cu o încercare de manipulare de o gravitate extremă. În care Ponta pare a fi doar interfaţa. Manipulat sau manipulator? Interesant de aflat. În ambele situaţii se poate, însă, lesne bănui un angrenaj complex de persoane ale căror interese sînt atît de mari şi de urgente încît ar fi capabile, pentru satisfacerea lor, să arunce ţara în haos. Iar nefericiţii folosiţi ca masă de manevră n-au nici cel mai mic habar că luptă pentru cauza altora şi pentru, paradoxal, a le fi mult mai rău.

În situaţia în care nu este aşa, să-i ia imediat cineva lui Ponta băţul cu care zgîndăre, absolut iresponsabil, muşuroiul de furnici.

Conferința ‘Eșecul statului asistenţial. Soluţii de piaţă la criza economică’

Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională Eleutheria (CADI – Eleutheria) și Fundația Konrad Adenauer vă invită luni, 27 septembrie 2010 la conferința ‘Eșecul statului asistenţial. Soluţii de piaţă la criza economică’, care va avea loc la Hotelul Howard Johnson, Platinum Ballroom, între orele 11:20 și 16:15.

Mai multe detalii pe www.cadi.ro.

Să ieșim puțin din tranșee

Ce se întămplă acum în societatea românească în materie de politică seamănă destul de bine cu tranșeele primului război mondial: Băsescienii și cei contra, față în față, toți în noroiul cleios al unor tranșee adînci, obosiți de bombardamente de rutină și incapabili să-și mai amintească de la ce a pornit totul. Eu cred că e timpul să privim după Băsescu. Mai cred că Băsescu însuși s-ar bucura să vadă că lumea se pregătește pentru epoca în care el nu va mai fi președinte. Problema e că partidele nu ne oferă nimic. Soluția va veni, dacă va veni, doar din exterior. Și doar după ce reușim să ieșim din tranșee.

Așadar vă recomand să citiți un blog colectiv de stînga: Criticatac. Sînt lucruri care vă vor enerva, nu e vorba însă nici de moguli și nici de aripa subversivă a PSD-ului (sper). Într-un fel, îmi doresc să nu mă contrazică istoria, ei sînt partenerii noștri, ai Madame Blogary. Sînt de stînga însă nu suportă aceleași lucruri pe care nu le suportăm noi: ipocrizia, inacțiunea, dedulcirea la banul public. Dacă e vreo șansă ca stînga politică românească să devină un partener rezonabil, șansa asta sînt ei, nu Geoană sau Ponta.

Mulțumesc domnului Cătălin Stănescu care mi-a dat ideea acestui articol atunci cînd și-a propus două interviuri în oglindă în The Chronicle.

UPDATE: veve, care imi e o prietena draga (ea nu pare a impartasi tot timpul aceleasi sentimente) m-a sunat sa ma certe: n-am idealuri, sint naiv, n-am nas, sint oportunist. Rogozanu ar trebui sa fie uluit ce rol major a jucat in viata mea daca ar sti ca acum citiva ani, pe cind el nu se demascase ca stingist radical, m-am certat cu veve din cauza lui. veve avea dreptate si eu, care il credeam subtil, m-am inselat. Timpul a demonstrat ca Rogozanu era exact ceea ce veve imi spusese, printre injuraturi greu de reprodus la adresa naivitatii mele, ca este.  Asa ca am sa fac citeva precizari:

– oricit de naiv as fi eu in raport cu credintele si scopurile celor de la criticatac, situatia absurda a transeelor e in continuare prezenta

– orice argumente mi s-ar aduce despre Ernu si Rogozanu, sint preferabili intr-un dialog, lui Ponta, Dancu, Geoana, Crin, Orban

– in orice scenariu, cei care nu incep sa se gindeasca de acum la ce va urma dupa Basescu sint  cu adevarat naivi si rupti de realitate

– pe zi ce trece ii dau dreptate lui S. Lazaroiu: viitorul nu mai e de stinga sau de dreapta, ne trebuie altceva.

– draga Riddick, acel altceva trebuie sa contina integral valorile dreptei. Asa ca nu te ambala inutil.

Ce a pierdut şi ce a cîştigat SOV

A pierdut influenţă. A pierdut imaginea de putere. Dovadă şi discursul lui de la recurs. A făcut ceea ce tot încearcă să facă de ani buni şi, mai ales, după arestarea lui Popa: trafic de influenţă în masă. Să inducă ideea că el face şi desface preşedinţi, că aceştia îi datorează funcţia, că îi sînt, într-un fel sau altul, subordonaţi sau cel puţin egali. Pe Geoană l-a chemat cînd a vrut muşchiul lui, pe Băsescu l-a făcut preşedinte în 2004 iar în 2007 i-a trasat nişte sarcini precise şi clare (cu privire la “modernizarea statului”) şi i-a atras atenţia “părinteşte” atunci cînd acesta a deviat de la linia impusă de el. Să audă şi să vadă toţi poliţiştii, procurorii, judecătorii, oamenii din servicii, angajaţii fiscului, politicienii şi, în general, tot ce înseamnă autoritate a statului, cine e SOV şi ce poate el. Şi să fie atenţi atunci cînd se apropie de el, de afacerile lui şi, mai ales, de afacerea FNI-Popa-Indonezia. Nu te poţi atinge de tatăl preşedinţilor, tu, un amărît de procuror, de poliţist sau un vai de capul tău de ofiţer SRI sau SIE. SOV încearcă să inducă în percepţia publică (prin public înţeleg autorităţi, nu popor) că nu e decît o răzbunare între foşti prieteni sau chiar a unui subaltern, în cazul de faţă, preşedintele României. E ceea ce a făcut în toamnă, cînd a intrat în panică după declaraţia lui Geoană (viitor preşedinte al României la momentul ăla, cu 10 procente în faţa lui Băsescu în sondaje) cu “maleficul şi turbulentul” şi după arestarea lui Popa. L-a chemat pe Geoană la disperare, să vadă tot procurorul şi sereistul cu cine are de a face. Fără imaginea de atotputernic, de geniu malefic, de colecţionar de politicieni şi mogul media care impune agenda, SOV îşi pierde forţa de intimidare a justiţiei, a serviciilor, a jurnaliştilor, a politicienilor şi a colegilor de mafie. Or, asta îi poate fi fatal, nu numai penal ci şi financiar. Dacă lui Popa îi dă prin cap că SOV şi-a pierdut potenţa, golănaful s-ar putea să cedeze şi să dea pe goarnă. Şi nu numai el. SOV mai are o slăbiciune: s-a înconjurat de-a lungul timpului de foşti ofiţeri din servicii. Asta e o armă cu două tăişuri. Dacă le dai bani şi le promiţi funcţii sînt extrem de utili însă nu le place să parieze pe un cal mort. SOV e înconjurat de oameni cumpăraţi cu bani sau promisiuni de putere. Odată ce puterea şi banii dispar, dispare orice legătură între el şi cei pe care i-a colecţionat (ultimii care rămîn în barcă sînt jurnaliştii cu rate, primii care sar din barcă sînt colegii de mafie şi foştii ofiţeri din servicii). Strategia “sînt trădat de un prieten pe care l-am făcut preşedinte în 2004 şi l-am salvat de la demitere în 2007″ se vrea un semnal la adresa celor de lîngă Băsescu: “nu vă încredeţi în el, vedeţi ce se poate întîmpla”. E un calcul greşit. Nu Băsescu i-a tras-o. Nici în toamnă, nici acum. I-au tras-o cei din sistem. Din actualul sistem (justiţie, poliţie, servicii). Cei care i-au înlocuit oamenii aduşi şi impuşi de el de-a lungul timpului. SOV porneşte de la premisa, falsă, că legătura între Băsescu şi oamenii din poliţie, justiţie şi servicii e de aceeaşi natură ca legătura dintre SOV şi oamenii pe care i-a avut el în sistem. Sînt două situaţii diferite, două tipuri de loialitate complet diferite. Probabil că vom mai citi în media despre cum SOV e omul ruşilor sau al americanilor sau al amîndurora. În următoarea perioadă va încerca cu disperare să-şi salveze imaginea de geniu malefic, de Mare Păpuşar, de atotputernicul din umbră. Pentru el e important ca nimeni să nu dezerteze din frontul său şi ca autorităţile să fie în continuare intimidate de imaginea lui de putere.

Deocamdată a cîştigat timp. După eliberare încă mai păstrează ceva din imaginea de putere. La o adică, poate lansa pe piaţă şi informaţia că alegerea lui Costiniu în complet n-a fost o întîmplare, deci, cu alte cuvinte, SOV încă mai are putere în interiorul sistemului de justiţie. Nici nu contează dacă e real sau nu. La urma urmei, în cazul lui SOV e vorba de iluzionism, e mai puţin important ce e real sau nu, importante sînt oglinzile.

Imaginea de luptător pentru libertatea presei, victimizarea capitalistului care susţine societatea şi dă locuri de muncă şi alte asemenea sînt irelevante. Fiindcă e irelevantă opinia publicului. Pentru SOV e important felul în care îl percep colegii de mafie şi autorităţile. Iar în cazul ăsta victimizarea îi face rău, nu bine. Şi, fie vorba între noi, oricum o victimizare a lui SOV în ochii opiniei publice nu este posibilă. Probabil că jurnaliştii din trust (ăia mai inteligenţi) vor marşa în continuare pe cum l-a făcut SOV preşedinte pe Băsescu în 2004, cum l-a salvat în 2007 şi i-a făcut cadou un nou mandat în 2009 (celebra teorie “SOV a chimbat macazul înaintea dezbaterii finale”, absolut idioată – în realitate, SOV a căzut în capcană – cei care i-au întins-o ştiau că puterea lui se bazează pe traficul de influenţă prin media şi că, fiind sigur 100% pe victoria lui Geoană – nu va rezista să nu le arate celor care s-ar putea atinge de dosarul Popa ce legături de subordonare există între el şi cel care va fi preşedinte peste 3-4 zile, adică cel care va numi procurori-şefi, miniştri de interne şi şefi ai serviciilor).

A, şi încă ceva. O dovadă a ceea ce-l interesează pe SOV ca imagine publică e declaraţia prin care recunoaşte că decizia editorială şi orientarea politică a trustului îi aparţin (episodul cu ajutorul promis lui Băsescu dacă acesta respectă sarcinile trasate de SOV). Nu-l interesează ce crede opinia publică despre libertatea jurnaliştilor săi ci ceea ce cred autorităţile despre puterea sa.

Piticii Albei ca Zăpada: reconstrucția societății civile

De cîteva luni discutăm aici, la Ceaiuri și pe terase, despre faptul că reforma clasei politice poate fi impusă doar de societatea civilă. O societate civilă nouă, nu ONG-urile care salvează natura, democrația sau maidanezii din ghearele civilizației și al căror scop e doar să apară cît mai des la TV înspre mai buna sifonare a fondurilor de tot felul. Și care derapează, pe zi ce trece, spre un stîngism populist-demagogic-ecologic care nu prea mai reprezintă pe nimeni înafara corporatiștilor înfierbîntați de pe Facebook. De pe vremurile Alianței Civice, societatea civilă românească a involuat permanent. Acum avem niște parodii de luptători pentru democratizare (Pro Democrația, Transparency International) și niște think-tank-uri, de felul SAR sau GDS. Ultimele două perfect respectabile și necesare, departe însă de ideea unei organizații de masă.

De ce e nevoie de o organizație de masă? Pentru a putea pune presiune pe politic. Pentru a deveni un interlocutor la fel de temut pentru politicieni precum sindicatele sau masele de pensionari si funcționari la stat. PDL nu se va reforma doar pentru că asta vor Sever Voinescu, TRU sau Monica Macovei. Deoarece reformatorii nu reprezintă nici putere economică – bani sau contracte, nici putere electorală-voturi. Deocamdată partidele, inclusiv PDL-ul,  funcționează pe modelul „cumparare voturi/acces la resurse/recuperare bani investiți în voturi”, de aceea n-au nici un motiv să se schimbe decît în una din două situații: dacă li se taie accesul la resurse sau dacă cumpărarea de voturi devine ineficientă.

Aici e cheia reformei: accesul corect și transparent la resurse și demontarea mecanismelor de cumpărare de voturi. Veți spune, sînt lucruri știute. Poate că sînt. Aș vrea însă să propun trei direcții de acțiune pentru viitoarele asociații și organizații ale societății civile și care pleacă de la cele de mai sus. Vorbesc aici nu de asociații care fac flash-moburi la Universitate ci de structuri serioase, capabile să racoleze zeci și sute de mii de membri, cu filiale în teritoriu și cu scopuri foarte precis delimitate și apolitice.

1. Reforma justiției (fără justiție corectă nu există acces corect la resurse). Ne putem imagina o asociație care militează doar pentru două lucruri, așa cum sugera Aurelian: Alegerea în funcțiile cheie prin vot direct (CSM, ICCJ, Procuror General) și legea răspunderii magistratului.

2. Reforma sistemului electoral (fără vot corect nu există democrație). Aici Madame Blogary are un proiect destul de clar la care a început să lucreze. E vorba atît de sprijinirea proiectului de lege privind votul prin corespondență în diaspora cît și introducerea votului securizat. Sîntem la început, încă strîngem o echipă, acesta va fi însă proiectul principal al Asociației Blogary care se va înființa în toamna asta. Mirel e maestrul de ceremonii. În echipa proiectului ni s-a alăturat Cosmin Alexandru și profit de ocazie să-i mulțumesc public.

3. Asociația plătitorilor de taxe. După cum știți, Cristian Ghinea a lansat subiectul pe hotnews cu cîteva săptămîni în urmă. Există o inițiativă coordonată de doamna Sandra Pralong, la prima întîlnire fiind prezenți și Mirel și cu mine. Ce nu se știe, probabil, e că există un alt grup de inițiativă, cu o abordare instituțională solidă, care lucrează la acest subiect de cîteva luni de zile dinainte de scandalul legii DA. Valeriu Stoica și Vasile Iuga (PWC) au reușit să mobilizeze 40 de membri fondatori pentru ceea ce se va numi „Asociația pentru Reformarea Sistemului de Impozite și Taxe”, ARSIT. Atît domnul Stoica cît și domnul Iuga, precum și membrii fondatori sînt implicați strict ca persoane private, plătitoare de impozite. Vreau să fiu limpede din start: ARSIT nu este și nu va fi afiliată în nici un fel vreunui partid sau corporații, e o cerință strictă și din partea WTA și TAE (vezi mai jos). Participarea mea în proiect va fi destul de importantă, deocamdată nu vă pot spune decît cîteva lucruri: printre fondatori sînt conducători de mari corporații, proprietari de companii românești mari, personalități publice, figuri importante din sistemul bancar. Vom fi afiliați la World Taxpayers Associations și Taxpayers Associations of Europe.  Vom avea 5 direcții majore de acțiune: mari corporații, IMM-uri, neguvernamentale, profesii liberale, persoane fizice. Avem 3 obiective majore: 1. Civilizarea Statului – redarea demnității contribuabilului român (care e tratat ca un infractor), 2. Controlul T&I: simplificare procedurilor și reducerea numărului și valorii taxelor și impozitelor, 3. Buget – transparentizarea bugetului, explicarea lui pe înțelesul tuturor și cenzurarea derapajelor bugetare. Am să revin cu un articol dedicat subiectului, deocamdată spun doar că noi nu vedem nici un fel de competiție între inițiativa Ghinea/Pralong și noi.

Acum am să mă întorc la titlu. Sebastian Lăzăroiu a aruncat clasa politică și comentatorii în fibrilație cu articolul lui despre Alba ca Zăpada. Mulți s-au grăbit să ia în rîs ideea unui partid nou. E adevărat, în contextul de acum poate fi o idee ridicolă. Mă întreb însă, dacă cele 3 puncte de mai sus ar găsi rezolvare în 3 asociații puternice, cu sute de mii de membri, cît de ridicolă ar mai fi ideea unui nou partid? Pentru că, pînă la urmă, ce au ignorat cu toții în povestea lui Lăzăroiu sînt tocmai piticii.

PS: cu cît Alba ca Zăpada e mai posibilă, cu atît vor considera și greii PDL-ului că reforma internă nu e doar un moft.

Nevoia de jurnalisti

De cativa ani buni se discuta despre disolutia meseriei de jurnalist in marea masa de oameni conectati la internet care pot produce stiri. Jurnalisti vs bloggeri, jurnalisti vs globtrotteri, jurnalisti vs curve care isi scriu experientele. Oameni platiti pentru asta in opozitie cu oameni care nu fac altceva decat sa isi descrie propria viata. Goana dupa autenticitate a devenit atat de disperata (intr-o societate in care pana si cele mai nonconformiste demersuri se fac dupa reteta) incat jurnalistii pierd incet, incet razboiul.

Omul care pierde razboiul nu ramane la fel. Multi jurnalisti cauta modalitati alternative de a isi castiga banii, fiind dispusi sa modifice foarte repede bucati mari din sistemul lor de valori. Cu cat pierd lupta, jurnalistii devin din ce in ce mai putin jurnalisti si in curand lumea nu va mai face diferenta. Si nu le va mai simti lipsa.

Efectul imediat este modul in care sunt selectate si formulate stirile. Teoretic, un jurnalist bun, cel putin din punctul meu de vedere, se remarca la fel de mult prin ceea ce decide sa NU imi spuna. Un jurnalist ar trebui sa fie un om care cunoaste lumea mult mai bine decat mine. Care stie sa puna lucrurile in perspectiva, sa le aseze acolo unde le este locul intr-o realitate complexa pe care el o stie si eu nu. Care se ingrijeste cu atentie de coerenta si de veridicitatea universului pe care il descrie. Nu cineva care arunca in noi cu toate tampeniile, importante sau nu, semnificative sau nu, fara documentare si fara a munci pentru a ne oferi posibilitatea de a intelege.

In lipsa acestei abordari, toate stirile sunt isterice, au un ton apocaliptic si creeaza panica. Un exemplu foarte bun este felul in care se regasesc politicienii romani in orice demers jurnalistic. Toti sunt hoti, prosti, nimeni nu face nimic bun, toti au propriile interese veroase si calca pe cadavre pentru a si le indeplini. Orice politician roman pare un fel de diavol cu coarne si ochi rosii care mananca copii mici si sfasie oameni nevinovati cu ghearele lui ascutite. E normal ca asta sa produca panica. Cand nu poti avea incredere nici macar un pic in politicieni, politisti, medici, profesori, cand ai impresia ca absolut toti sunt niste fiare sangeroase care incearca sa te ucida, daca nu din alte motive macar din pura placere, viata devine o lupta disperata pentru supravietuire. Atitudine pe care o au majoritatea romanilor si care se poate observa in orice spital, pe strada, la sedintele cu parintii de la scoala, etc. Toti ne comportam de parca de fiecare secunda depinde supravietuirea noastra si a familiei.

Un jurnalist, in opinia mea, ar trebui sa evite asta. Ar trebui sa fie suficient de responsabil incat sa nu transforme lucruri care sunt accidentale in asa-zise obiceiuri. Sa caute cu atentie motivatiile din spatele unor gesturi si sa nu presupuna. Sa isi asume responsabilitatea muncii lui si sa inteleaga consecintele acesteia. Sa cerceteze atent cum functioneaza cu adevarat lumea, sa identifice cu atentie exceptiile si sa le trateze ca atare. Pentru asta e nevoie de scoala, experienta si de rabdare.

Este evident ca jurnalistul nu poate fii asa daca societatea nu ii da voie. Daca se pun variate tipuri de presiuni asupra lui, daca i se spune ca e la fel de valoros ca un pusti de 16 ani care si-a facut un videoblog, daca i se iau instrumentele de documentare (sau timpul de a o face), jurnalistul va aluneca pe panta senzationalului pentru a-si hrani familia. Am vazut oameni care nu au nici o legatura cu aceasta meserie dar care sunt mult mai retinuti si mai atenti la ce scot pe gura decat jurnalisti platiti (si) pentru a fi responsabili.

Oricat de tare m-ar amuza sa citesc bloguri, sa urmaresc filmulete amuzante pe youtube sau sa descopar diverse stranietati prin forumuri, eu personal am mare nevoie de jurnalisti care isi fac treaba cum trebuie. Am nevoie sa inteleg lumea din care fac parte, am nevoie de ajutor profesionist pentru asta. Am nevoie de oameni de meserie care stiu mult mai multe decat mine care sa imi prezinte lucrurile corect, fara exagerari si isterii. Vreau sa stiu cu adevarat cand ceva e iesit din comun si cand nu. Cand trebuie cu adevarat sa ma sperii si cand nu.

Si hotarati-va dracului odata cand vine sfarsitu lumii. Sa stiu si eu o treaba.

Sorin Milutinovici