S-au bagat droguri la PNL?

Acum, nu în 1990! Mă scuzați, întreb, nu dau cu parul. Ia ascultați aici. Pînă la sfîrșit.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/bianca.oanea.7/videos/10154358195832369/” mbottom=”50″]

(Constat că nu ia platforma filmul de mai sus. Click pe ora la care a fost postat, click dreapta și open link in new tab.)

E, ce ziceți, cum e? Să se retragă Nicușor, să se retragă Nicușor, bătut din picioruș, și Nicușor, de pe locul 2 (DOI) nimic! Păi e drept?! E istorie Nicușor, nu?

Așa, și a mai declarat:

Suntem foarte cătrăniţi pentru rezultatele la alegerile locale din Capitală. Doi: pentru că acest rezultat, văzut ca un simbol pentru rezultatele întregii ţări, este unul care nici pe departe nu satisface orgoliile PNL. Noi nu am putut să ne bucuram de rezultatul la nivel naţional, tocmai din cauza rezultatului de la Bucureşti. Mâine la BPN va avea loc o discutie cu fiecare şef de organizaţie, pentru a vedea ce se poate face pentru a obţine funcţia de preşedinte de CJ, dacă se poat face majorităţi cu UDMR în anumite judeţe. Spre exemplu la Cluj sau la Satu Mare. – realitatea.net

Cătrăniți, da. Cătrănită ca în înregistrarea de mai sus. Asta e, dar poate fi si mai si. Cum aflu de pe surse, ar urma Săftoiu – șefă la PNL. Păi cine altcineva?! Cronică de PNL, asta ar veni, probabil. Numai lume bună!

Cum lume bună a fost și candidatul numărul 3 pe agenda PNL pentru PMB, Marian Munteanu. Și astăzi apare ”EXCLUSIV Marian Munteanu, sursa ”Ioan” a Securității. Liderul golanilor din Piața Universității urmărea profesori și studenți străini. S-a lepădat și de Țuțea”. 

Asta n-a mai verificat Alina Gorghiu. L-a crezut pe cuvînt. Sentimentală.

În aceeași ordine de idei, a alegerilor locale, constat că lumea se află în stres post-traumatic. Lumea în general. Ce s-a întîmplat la sectorul 1 e motiv de scandal. Cum a pierdut Clotilde alegerile. Se face apel la ieșirea în stradă chiar. E tare Clotilde, oricum, Clotilde – președinte, Je suis Clotilde! – peste tot e numai Clotilde.

Timp în care PSD își vede de treabă. Că așa se face, scandalul mare acoperă porcăria mare. Dar asta nu o știu mulți.

alina gorghiu

(Foto: captură ecran)

Alegerile locale, partea a II-a. Anticoruptia si Partidele

Rezultatele alegerilor se stiu deja. Bucureștiul e roșu, Firea la capitală și toate celelalte sectoare adjudecate de PSD, în țară au fost aleși și primari care se află în pușcărie.

Anticorupția nu (mai) e o miză pentru societate. Prea mult spectacol, prea multă atenție, prea mult ocupat spațiul public cu aceasta, prea puține rezultate în plan concret. Alegerile locale sînt despre cum le va fi oamenilor în următorii ani, în iar asta nu depinde de cît a furat sau este suspectat că ar fi furat X și Y. Sau depinde în condițiile în care, tot noi plîngîndu-ne de statul care ne jupoaie, cei care au probleme în justiție să fie considerați haiduci, cei care au riscat pentru binele oamenilor – și-au luat și ei porția, dar au dat și la oameni. Șocant probabil pentru unii, dar așa este. Politica e o piață. Nu te întreabă și nu întrebi la piață de unde e produsul, cum l-ai obținut. Sau știi, sau bănuiești, cumperi și taci. Pentru că îți e mai bine, pentru că e ieftin, pentru că ai impresia că ai faultat statul, acest colos care nu face decît să ia, niciodată să dea cu adevărat.

Alegătorii nu sînt proști, cum spuneam și în articolul precedent. De fapt, nu există proști în politică. Dacă pleci de la premisa că alegătorii sînt proști, atunci ai pierdut din start, poți pleca deja acasă înainte de alegeri. Alegătorii știu ce vor. Și vor să le fie bine. Că binele lor nu corespunde cu binele nostru, cu binele tău, asta e altă poveste. Pentru toți ar trebui să existe piață politică. Asistații, de exemplu, nu pot, nu au cum – să fim serioși, cine își găsește cu ușurință un loc de muncă ca să-i trimiți să muncească? – sau chiar nu vor să muncească. Depind de ajutorul de stat, de rețele mafiote locale, de clanuri, toate neintrate în vizorul legii. Anticorupția ar fi trebuit să se orienteze și spre aceste zone, dacă ar fi fost eficientă, nu numai spre nume mari, sonore.

Alegătorii sînt și neinformați, și needucați. Că toată ziua-bună ziua văd la televizor aceleași figuri, eventual plimbate pe la DNA, e una. Că asta nu le face cu nimic mai bună lor viața e cu totul altceva. Dintre cele două, va alege întotdeauna pe cel sau pe cea care consideră că îi poate acorda sau înlesni ceva în viață. Anticorupția, din punctul ăsta de vedere, nu le aduce nimic. Așadar, nu au cum să o voteze și votează cu cei care consideră că îi pot ajuta practic, concret în următorii ani.  Și au perfectă dreptate, vă place sau nu.

Societatea românească mai are mult pînă la însănătoșire morală, civică, politică, iar asta e numai parțial treaba anticorupției. Concomitent trebuie oferite alternative la partide și la candidați.

PSD se adaptează din mers, din punctul acesta de vedere, PNL își pune singur piedică.

Intrată de numai patru ani în politică, Gabriela Firea, bine pregătită și cu targetul extrem de bine țintit, Primăria Municipiului București, cu o campanie foarte bine condusă, cîștigă în fața penelistului Cătălin Predoiu care, deși cu bază politică și administrativă, ba prim-ministru din umbră, ba candidat la primărie, nici el nu mai știe ce-i rezervă partidul, a fost a patra alegere a PNL. A patra! Și asta spune tot.

Interesant de urmărit parcursul politic al Gabrielei Firea, fiind posibilă chiar și o eventuală candidatură la prezidențiale, în 2019. Deși declară că nu intenționează să fie șefa pesediștilor, partidul poate să  i-o ceară. Dragnea va fi șef la pesediști în funcție de rezultatele Gabrielei Firea la primărie. Se poate spune că se profilează o candidată, eventual și o finală pentru 2019, Firea – Nicușor Dan, asupra celui din urmă voi reveni.

PNL s-a dovedit la fel de paralel cu electoratul și cu pretențiile lui, pierzînd absolut tot în București. Rezultatele bune, aparent, din țară, nu îl fac decît să rămînă o anexă a PSD-ului, pentru care se bate pe același electorat. Nu reprezintă urbanul, modernitatea, ”oamenii frumoși și liberi”, așa cum era de așteptat. Blaga și Gorghiu au așteptat aproape o zi de la anunțul exit poll-ului pentru a ieși ”victorioși” și senini în conferință de presă, dovedind ori existența în universuri paralele, ori o nesimțire atroce și anunțîndu-ne că, șoc! – rezultatele de la aceste alegeri sînt cele mai bune înregistrate de partid din 1990. E adevărat că Bucureștiul, dar Bucureștiul, știți… Da, știm, și ne așteptam la cu totul altceva. Nu se va întîmpla, nici unul nu și-a anunțat demisia. Partidul, așadar, va rămîne în coada PSD-ului, urmînd ca, în neînțelegerea, deci imposibilitatea schimbării, să fie absorbit într-un final, rezultatul alegerilor parlamentare din toamnă fiind de pe acum ușor anticipabil în ceea ce-l privește. De unde și anunțul președintelui Iohannis, cu puțin timp înaintea alegerilor, că după parlamentare se gîndește tot la un guvern tehnocrat.

A da vina pe președinte pentru rezultatul obținut pe președinte, pentru că a venit vorba despre el, este nimic altceva decît dovada imposturii și a fugii de răspundere ale partidului, al cărui candidat a fost chiar președintele. Nu l-au știut, nu l-au cunoscut, era o gaură neagră și pentru ei, ne-au propus – și am ales! – o totală necunoscută la sfîrșitul anului 2014, ori l-a stricat anturajul?!

Despre candidatul Predoiu, dacă mai contează, a dat totul pe teren, dar a avut ghinion (ha!). Un discurs ciudat, lăsat de unul singur, la aflarea rezultatelor, un discurs de învingător mai mult, cu zîmbete, mulțumiri tuturor celor care au contribuit la campanie, nu dau decît imaginea unui om căruia i s-a luat o greutate de pe umeri, unui om a cărui carieră politică e aproape de final.

Dacă adunăm procentele celor trei candidați anti-PSD, vom avea o cu totul altă situație, cei trei ar fi obținut mai mult sau la limită cu procentele obținute de Gabriela Firea. Dar așa se întîmplă cînd orgoliile, blaturile și toate celelalte mizerii din politică primează.

PMP a obținut un rezultat așteptat, bun, aș putea zice, avînd în vedere și candidatul, și susținătorul, ale cărui defecte sînt încă folosite de adversari, și blocajul media la care a fost supus. PMP are de arătat de acum încolo ce poate, alegerile locale putînd fi considerate de antrenamemt. Este singura formațiune de dreapta pe care o avem și depinde numai de ei dacă va mai crește sau dimpotrivă. Rămînerea la acest scor nu ar face altceva decît să transforme partidul într-unul balama, lucru deloc de dorit.

Și pentru că a venit vorba de fostul preșesinte, Emil Boc, cel pe care l-a sfătuit să se retragă, a obținut un enorm 63% la Cluj.

Două experimente au stat în vizorul atenției publice, Dan Mașca la Târgu Mureș și Ovidiu Raețchi la București, sector 5. Dacă Raețchi e produsul unui partid pe care, din cîte arată, nu-l mai înțelege, deși mi-e greu să cred că și-ar fi făcut iluzii, Dan Mașca este produsul antreprenoriatului politic, care trebuie cultivat, care este necesar și care ne poate scoate din captivitatea monopolului politic în care sîntem captivi din 1990.

Am ajuns la final la USB, transformat în seara alegerilor în USR. Nu știu de ce se mai complică cu ”U” în loc de ”R”, avînd în vedere faptul că e adevărata stîngă-caviar, poate de aici și îngrijorarea președintelui PSD, Dragnea, vizibilă la anunțarea exit-poll-ului de după alegeri. Președintele partidului, Nicușor Dan, și-a făcut un început perfect de carieră politică oficială, cu prezența, imediat după alegeri, în studiourile Antenei 3. Dacă țara o cere, de ce nu, nu?!

Adevărata stîngă-caviar – nici la stînga, nici la dreapta, cum spune Dan, adică ce nu se poate, partidele înființîndu-se în jurul unor valori, ale unor principii – ne va face să scuturăm de praf tratatele vechi de politică și să le luăm iar la puricat. Pentru că asta este stînga urbană, modernă, stînga care cucerește, care amețește, pînă la atingerea scopului, cîștigarea alegerilor. Și pentru că acesta este trendul și în occident, se anunță de succes.

Ceea ce înseamnă că vom avea așa: stînga de pînă acum, tradițională, cea care fură cu anticorupția la ușă, stînga cu ifose și pretenții de dreapta, respectiv PNL și stînga adevărată, adică USB.

Iar dacă cei de pînă acum s-au făcut că fac politică, că-s oameni politici, cu doctorate agățate la portofel USB(R) este hotărît să facă politică, în ciuda apelor în care o scaldă încă Dan. Partid care să stea și să se ocupe numai de greșelile celorlalți nu există.
Ei sînt cei cu doctorate adevărate, nu plagiate, agățate la portofel, de ei va depinde cînd va începe curățenia doctoratelor plagiate din politică, ei sînt sau vor deveni oameni politici în accepțiunea corectă a termenului, înlocuind, în timp, ce a fost pînă acum, adică majoritar veleitari și impostori.  Va fi o bătălie cruntă pe stînga, și pun de pe acum pariu că veți ține cu această stînga. Pentru că e modernă, e cool, e pe bicicletă, cu pălărioară și nu fură. Ne va da la toți lopățele de arheolog, pentru început, ca să conservăm tot ce întîlnim în cale.
Asta se întîmplă cînd furăciunile ne ocupă tot timpul, cînd ochii sînt pe DNA și nu pe construcția de partide, pe cine a mai încătușat Codruța în loc de principii și valori.
Dreapta românească e tare: a construit și a unit pînă a ieșit o construcție mare și de toată frumusețea, numai că pe stînga.

Noi mai avem de lucru la noi înșine, în primul rînd. Trebuie să înțelegem electoratul, trebuie să coborîm din online, să convingem măcar un om să voteze, cum vrem noi e deja mare lucru. Așa vom scăpa, treptat, de crizele de isterie provocate de rezultatele alegerilor, așa vom putea construi sau ajuta la construcție.

‪În final, tragedia de la clubul Colectiv nu e subiect nici pentru alegeri, nici pentru orice altceva în politică. Și va trebui să ne calibrăm corect așteptările, astfel încît să nu mai credem că toată lumea gîndește ca noi.
Colectiv a luat sfîrșit, politic vorbind, cu demisia lui Ponta și a întregului guvern, implicit. Ponta și-a luat atunci pedeapsa. Că vrem noi, că vreti voi să faceți din Colectiv un subiect nu înseamnă că și este. O tragedie nu setează agenda politică, nu scoate brusc oameni din pălărie (bine ascunsi pîna la acea vreme, nu se știe de ce, mister!) în politică. Ori învățam ceva, ori visăm în continuare și după fiecare rundă de alegeri dăm ochii peste cap și ne sufocăm de furie din cauză că poporul, poporul, poporul nu știe, nu vrea, nu ne merită, precum chivulețele. Timp în care, cu meticulozitate și răbdare, stînga, după cum se vede, construiește. 


În decembrie 1989 au murit peste 1500 de oameni și a venit Iliescu, pentru 6 ani, la conducerea țării. Gîndiți-va la asta. 

alegeri locale

(Foto: tribuna.md)

Romania Stingii. Analiza spectrala.

Rezultatul alegerilor din Bucureşti spune tot adevărul despre ţara în care trăiţi şi despre viitorul ei, care este trecutul. Normal. Mergem înainte, că înainte era mai bine. Trecutul este Stînga, fireşte. Care, adăugîndu-şi prezentul şi viitorul, este tot. Mai bine nici că s-ar putea (fără nici o ironie)! Iată: politica bazată pe minciună este politica favorită a României. Deal with it! Fără iluzii. Aşa e cel mai bine.

Adunînd procentele obţinute de Gabriela Pandele şi de Nicuşor Dan, săriţi de 70%. Fără iluzii (minciună), se înţelege uşor că Firea este Pandele, iar Nicuşor Dan e de stînga. Stînga a cîştigat cu peste 70%! Cu iluzii, nu se mai înţelege nimic. Minunat. Pentru stînga, e limpede că România a fost, este şi va fi a lor. Minunat pentru ei. Şi restul? Electoratul “de dreapta?” Aici, trebuie o lămurire esenţială. Politica “de centru” e de stînga. Explicaţia e clasică şi de domeniul evidenţei. Şerbetul cu balegă e balegă. Nu e “de centru,” între şerbet şi balegă. E balegă.

Dar balega nu-i bună? De consumat, nu. Consultaţi istoria. Nici de îngrăşat ogorul nu era bună, de fapt, din pricina bolilor transmise, prin balegă, la oameni. Acelea erau condiţiile pe atunci. Postmodern, balega poate fi dezodorizată, concentrată, liofilizată. Organoleptic, nu atrage atenţia din prima. Dar rămîne balegă, normal. Cu aceleaşi efecte. În formă retard, cu eliberare lentă, efectele se prelungesc pe perioade foarte lungi. Gen trecut, prezent şi viitor. Pentru încă o generaţie. Şi încă una. Cîte doresc.

Bun, bun, dar “dreapta”? Electoratul de dreapta se împarte între: dreapta de stînga, stînga de dreapta (ţepe) şi dreapta. Cu alte cuvinte, mulţi sînt atraşi de “centru.” Nedrept, dat fiind că stînga e doar de stînga, dar asta e: organoleptic, nu toată lumea e atentă, cu simţurile treze. Iar simţul politic esenţial rămîne bunul-simţ. De pildă: conform lui Nicuşor Dan, PSD e cel mai corupt partid. Pentru prima dată, PSD a cîştigat pe faţă Primăria Bucureştiului şi toate sectoarele! E fără precedent! Cel mai corupt partid din România, conform lui Nicuşor Dan, controlează, pentru prima dată, Capitala României! Acest triumf fără precedent i se datorează lui Nicuşor Dan. Care nu a luat voturi de la PSD. A luat voturi de la PNL. “De ce aţi votat cu Nicuşor Dan?” Ca să iasă Pandele. Iar PSD să pună mîna pe Bucureşti. Total.

 Niii-nooo! Niiii-noooo!

Nicuşor Dan a refuzat, principial, orice colaborare cu PNL, fiindcă toate partidele sînt corupte. Dar, după propria-i mărturisire, corupţia PNL este diferită de corupţia PSD, cel mai corupt partid fiind PSD. Totuşi, pentru a nu-şi dezamăgi suporterii, Nicuşor Dan a refuzat să împiedice intrarea Bucureştiului pe mîna celui mai corupt partid. Dimpotrivă: refuzînd colaborarea cu PNL, şi cu o campanie care a atacat masiv PNL, Nicuşor Dan a garantat intrarea Bucureştiului pe mînă celui mai corupt partid. Conform lui Nicuşor Dan, obiectivul lui Nicuşor Dan este binele comun al cetăţenilor. Binele comun al cetăţenilor se atinge aducînd la putere, total, cel mai corupt partid din România. Ce, nu-i de bun-simţ?

Ba da. Este. Pentru Nicuşor Dan. Obiectivul lui nu era să o bată pe Pandele. Nu era să bată PSD. Nu era să “salveze Bucureştiul.” Obiectivul lui era partidul. Lui. Ca să ne salveze pe toţi, nu doar Bucureştiul, prin partidul lui. USB, devenit USR. De la Uniunea Salvaţi Bucureştiul, la Uniunea Salvaţi România. USB, partidul cu nume de mufă, trebuia lansat prin campania din Bucureşti. Ca să fie, imediat, mufat la USR. Lansarea (mufarea) USR s-a făcut, evident, la Antena 3, cunoscutul canal prodemocraţie, imediat după omagierea fostei salariate Gabriela Pandele, venită împreună cu condamnatul Liviu Dragnea să celebreze acasă, între prieteni, triumful electoral datorat lui Nicuşor Dan.

Fireşte, Nicuşor Dan a fost invitat de Gâdea M. să-şi facă intrarea dînd mîna cu Gabriela Pandele şi cu Liviu Dragnea, reprezentanţii celui mai corupt partid din România. Candidatul anticorupţie absolut, Nicuşor Dan, a acceptat invitaţia, dînd mîna cordial, pe fond de zîmbete, cu reprezentanţii celui mai corupt partid din România, pe care i-a adus la putere. După care Nicuşor Dan, solo, şi-a făcut lansarea naţională a partidului la Antena 3, post de larg interes, într-o atmosfera de zîmbet, felicitări şi mici înţepături, ca la orice televiziune imparţială. Ce nu-i de bun-simţ aici?

Mori! Da’ mori odată!

Ce? Faptul că electoratul din Bucureşti, partea scîrbită de corupţie, a fost împins să aleagă între stînga şi stînga, ca să iasă stînga? Stînga lui Pandele, stînga lui Nicuşor Dan, cîştigător absolut: PSD! Faptul că stînga şi stînga au atacat, ambele, PNL? Faptul că Nicuşor Dan, ca să cîştige notorietate naţională pentru partidul lui, printr-un scor bun la Bucureşti, a refuzat să oprească PSD printr-o colaborare cu PNL? Faptul că tema campaniei, şi din stînga, şi din stînga, a fost “să moară dreapta, că merită?” Sigur că merită. Anticorupţia reală, nu imaginară, a fost lansată de dreapta. Dreapta, adunată în PNL, a început o asanarea. Ce cretini! Uite, PSD, rămas neasanat, a luat potul! Mai vrea cineva asanare? Nu mai e nevoie! Între timp, a venit Salvarea.

E magic. Dar aşa e stînga, magică. Magia fiind scamatorie, evident. Cu vorbe. Bunăoară, Nicuşor Dan vorbeşte despre cei care l-au finanţat dezinteresat. Greşit. Au făcut-o strict interesat, cum e şi normal. Interesul unora fiind, poate, să oprească PSD? Mai ştii? Interesul lui Nicuşor Dan a fost să-şi lanseze naţional partidul, abandonînd Bucureştiul la PSD. Dezinteresat. Cinism? Minciună? Falş? Da’ de unde! Anticorupţie. Totală. Cu corupţia maximă total la putere. Doamna Clotilde Armand: “Lumea s-a săturat de clasa politică! Bine, acum şi eu sînt în clasa politică, trebuie să-mi schimb limbajul.” Da, doamnă, aşa e. De stînga, de dreapta, limbajul, cum să fie? Nici, nici? Cu obstinaţie, Nicuşor Dan refuză să spună dacă el şi partidul lui sînt de stînga sau de dreapta. Spune: “Nici, nici.” Aşa se cheamă, postmodern, politica “de centru.” Ce este politica “de centru” scrie mai sus. Reluaţi. E o concluzie ştiinţifică, puteţi face oricînd experimentul. Şerbet, balegă, amestecaţi. Analizaţi. Nici, nici?

Magic and bullshit

Şi mai e ceva, legat tot de vorbe: continuitatea stîngii în “magie.” E tulburător. Venit, independent, desigur, la TVR, după fuga lui Ceauşescu, Ion El Însuşi a vorbit de “întinarea” nobilelor idealuri ale stîngii. Ca să fie clar: aveam stînga veche, rea,  Ceauşescu, şi stînga nouă, bună, Iliescu. Acum avem stînga rea, PSD. Iar noua stîngă, bună, e mult mai bună! Nici nu mai vorbeşte de vreo stîngă! E “nici, nici.” Apoi, tema “salvării.” Ion Iliescu ne-a salvat prin Frontul Salvării Naţionale. Acum, ni se propune, iar, Salvarea. Prin Uniunea Salvaţi România. N-au găsit alt cuvînt, de. De la “Uniţi, salvăm!” Toată România. De capitalism. Iar anticapitalismul nu-i de stînga, se ştie. E “de centru.” Sigur, nu merge din prima. Pas cu pas.

Mai întîi, salvarea Bucureştiului. Uuups! N-a mers! A ieşit Pandele! PSD a luat toate sectoarele! Nu contează! Este făcut partidul? Esteee! Urmează România. Imprudentă alegere, totuşi, asta cu Salvarea… Dar, dacă a mers o dată, de ce n-ar merge iar? Nu asta vor oamenii? Şi USL a mers la fix. Era “şi, şi.” Şi stînga, şi dreapta. O idioţenie, dar a intrat unsă. USR e “nici, nici.” Mult mai bine. Ce mi-e L, ce mi-e R. PSD ce-o vrea, „pentru de dimineaţă” pînă seara, la alegeri, în toamnă? Să nu meargă USR? Cu nişte apariţii la Antena 3, cordiale, joviale? Cu “să moară dreapta” şi din stînga, şi din stînga? S-ar aduna, aşa, de-un parastas al dreptei? În morţii ei de dreaptă. Şi de-o lejeră victorie a PSD? “Nici, nici?” Vom vedea sigur. Mai ales că Bucureştiul nu e vreun reper. N-a fost niciodată. Nu?

left

(Foto: twitter.com)

Alegerile locale, la cald. Partea I, electoratul.

Au început în online prin jurul prînzului, cu incriminarea electoratului care a preferat să facă altceva decît să-și exercite dreptul la vot. Mișcare complet greșită, din punctul meu de vedere, ținînd cont de rezultat și de faptul că electoratul, repet, nu e o dată bun, cînd votează cum vrem noi, apoi rău, cînd nu mai votează corespunzător ori nu votează deloc. Acest electorat, în marea majoritate, e cel care l-a votat de două ori președinte pe Băsescu și l-a mai validat în cursul a două referendumuri pentru demitere, și este același electorat care l-a votat pe Iohannis președinte. Electoratul așadar, cînd nu are ce vota, nu votează. Posibil și acum s-a întîmplat la fel, au votat masiv ai lor, nu ai noștri. Nu e bine oricum să spui că poporul e prost, atîta vreme cît ai nevoie de el. Și încă nevoie mare, din cîte se văd.

Încă un motiv, electoratul se îndreaptă spre cel care a făcut ceva și pentru om, chiar dacă doar a tăiat panglici pe lucrări începute de alții, ajunși între timp la DNA ori mai rău. Omului trebuie să-i arăți că te gîndești la el, la nevoile lui, la dorințele pe care le are. În felul acesta se poate explica cîștigarea alegerilor de ieri de către Gutău, de două ori condamnat penal, la Râmnicu Vîlcea, și de către Cherecheș, la Baia Mare, în pușcărie aflîndu-se, cu aproximativ 70%. Iar la ultimul vot, să nu uităm, electoratul a fost foarte bun, pentru că ne-a scăpat de Ponta președinte.

Că între timp actualul președinte și-a dovedit măsura incapacității pentru funcția ocupată e alt motiv al absenteismului la urne. Numai ieri și nimeni nu știa, pînă după prînz, de ce nu a venit la vot. Am bănuit că nu se votează decît pe el însuși, ori că o așteaptă pe doamna să vină de la Sibiu, pînă cînd ne-a lămurit Cezar Preda:  ”Am înţeles că domnia sa a avut probleme tehnice de a fi prins într-o secţie de votare. Nu am mai multe informaţii. Nu a putut vota pentru că nu era prins într-o secţie anume, unde trebuia repartizat”, dîndu-ne cu ”a fi prins” bătăi suplimentare de inimă. Rîsul curcilor, așa ceva nu e posibil! La primele alegeri la care participă, după ce a fost ales, o asemenea atitudine fără nici o explicație credibilă e nota detașării complete de chiar electoratul care l-a votat.

Oricum, cînd tot s-a spus că ăl mai bun e ”al nostru”, și s-a dovedit a fi o calamitate (de la calamar, să nu am probleme), și cînd aceiași au ajuns la concluzia că ”toate partidele, aceeași mizerie”, nu e de mirare prezența mică la urne. Și complet aiurea să consideri că ești deasupra lor 4 ani, ca apoi să vrei să răspundă apelului tău la vot. După o campanie electorală fadă și fără urmă de simțire, fără o ofertă serioasă, și după experimentul Iohannis, care au făcut ca alegerile acestea să pară a nu avea miză pentru mulți, e normal ca lumea să nu vină la vot. 

Nu sîntem nici mai buni, nici mai răi decît alții, am ieșit de 26 de ani din comunism și am intrat în tranziție – și știm bine ce a însemnat asta pentru noi, activul II și III al PCR și al Securității la butoane – deci nici o generație din cele două necesare, sociologic vorbind, a cîte 30 de ani fiecare, pentru schimbarea mentalităților nu a trecut. Sîntem eterogeni, asistați, needucați, interesați de propriul bine (asta e foarte bine), poate unii obișnuiți cu furtișaguri, poate lași uneori, cum vreți numai proști nu. Nu mai mult decît alții, repet. Poate vreți să vedeți americanii cum chiuie, cum organizează coloane, cum se strîng cu miile și cum se isterizează ca să-l întîmpine pe Trump, candidatul republican pentru Casa Albă, cel puțin pînă acum, și mai apoi vorbim. Și cu toate acestea, nu am auzit nici un alt candidat republican dînd vina pe popor pentru fenomenul Trump. Pentru că este un fenomen. De fapt, nu am auzit nici un alt posibil candidat din exterior dînd vina pe electorat din cauza unei nereușite. Nu știu, de aceea, de ce am face noi asta. Dacă vrem să ne simțim bine și superiori, și din ce în ce mai puțini, bun, dacă nu, nu.

Așa că pînă la toamnă, la alegerile parlamentare, zic să ne hotărîm măcar noi: cum este electoratul, bun sau prost? Același electorat, atenție! Și poate să nu mai exonerăm, eventual, de responsabilitate, în acest fel, politicienii. Pentru că acolo este problema în primul și-n primul rînd, nu la electorat.

Va urma.

vot 2014

(Foto: selectnews.ro- coada la sectia din Wembley, la secția de vot, în 2014)

Am votat, voi?

Fără absolut nici o legătură cu ziua de azi 😀 , acum doi ani scriam:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1077936815610323″ mbottom=”50″]

În aceeași ordine de idei, a votului, mi-e imposibil să înțeleg cum la proteste vă dă ghes inima, dar la vot, instrumentul democratic al menținerii ori schimbării, al democrației însăși, al vieții sănătoase politic, nu. Și dacă nici azi nu aveți pe cine vota, atunci cînd?! 🙂

A, și încă ceva. De data asta nu mai sînt două tururi. Și, mai ales, nu mai votează diaspora. Așa că, la vot! Fără calcule, fără socoteli, pentru astea este timp. După. După vot, bineînțeles.

E Duminica Orbului, da. O zi care înseamnă, nu așa cum ne-am obișnuit, ci cum spune Teodor Baconschi:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/teodor.baconschi.3/posts/801019433366393?notif_t=notify_me&notif_id=1465121323437713″ mbottom=”50″]

Votul nu este o obligație, asta era în comunism, este o datorie. Nu te achiți de datorie, nici nu mai ai cum protesta după. Ai avut ocazia, ai scăpat-o – n-ai avut chef, nu te-ai deranjat, toți sînt la fel (aiurea, nu sînt deloc la fel!), nu se schimbă oricum nimic, ți-a fost lene, tîrșă – adio.

UPDATE: De aici.

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1078276972242974?notif_t=like&notif_id=1465128743098157″ mbottom=”50″]

UPDATE: Deci tinerii, ce ziceați că faceți?

Cea mai prezenta categorie de varsta la vot, la nivel de tara, e formata din cei intre 45-64 de ani, adica in jur 2, 4 mil. Electoratul peste 65 ani s-a prezentat si el masiv la vot, aproximativ 1,5 mil, comparativ cu cel tinar. Prezenta la vot pina la ora 16.00 este de aproximativ 6 mil. persoane.

Pe locul al doilea se afla femeile de peste 65 de ani si barbatii din aceeasi categorie de varsta.

Categoria de varsta cea mai putin prezenta la vot este cea a tinerilor intre 18 si 24 de ani, atat barbati cat si femei.

Categoriile de varsta intre 25 si 34 de ani, la de fel ca si cea intre 35 si 44 de ani sunt pe penultimele locuri, atat la barbati cat si la femei, prezenta lor la vot fiind jumatate sau chiar mai putin de jumatate din cea a categoriei aflata pe primul loc (45-64 de ani).

De aici.

votat

THE MAN WITHOUT PRIORITIES

There’s nothing sadder than a man without priorities. His life is being lived in his absence.

Let me go further into this matter.

First of all, a priority is not an ambition. The difference between the two is vast. An ambition is a desire or a weakness, while a priority is a value or a principle. Of course, they are both inner commitments and therefore the action of both produces notable effects in one’s life; it’s just that the fulfillment of ambitions often stirs a sense of distress, while the fulfillment of priorities always stirs a sense of order.

You cannot rule over your life unless you make a distinction between your ambitions and your priorities.

Secondly, a priority does not always assault you, even if only because a priority is not always self-evident. Thinking that everything is – or nothing is urgent – is just a cheap trick to indulge in either maniacal activity, or in do-nothingness.

When you think that everything or nothing is important, you’ve lost it. You’re out of the game. You’re just being ruled (and harmed) by your own life.

The loser is not the one who loses opportunities, but the one who loses perspective.

There is, I think, nothing noble about being busy unless you value your reasons of busy-ness over your ability of being so.

We love to stay busy these days. People tend to focus on the most recent issues instead of focusing on the most important ones. And there is no way you can actually FOCUS on a constantly FLOWING stream of inner and external events. That is just bad „existential journalism”.

priorities

(Foto: remodelingclay.com)

De ce sa demisioneze bunul simt?

Sîntem primitivi, sîntem bătăuși, sîntem ultimii oameni de pe Pămînt! Să demisioneze Lipă și poate ne mai calmăm orgoliile pentru ceva timp, pînă apare următorul motiv de indignare publică.

De ce să demisioneze Lipă, ministrul Sporturilor, pentru declaratiile acestea?

Eu nu o vad pe Mariana spunand lucrurile astea. Nu-l vad nici pe Bellu lovind sportivii.

Si daca am fost lovita, n-o sa spun! Pentru ca de antrenorii mei, care m-au scos campioana olimpica, mondiala si europeana, si daca ma calcau in picioare, la intrebarea asta n-o sa raspund niciodata. O sa spun despre ei doar ca au tot respectul pentru ca m-au scos campioana.

Trebuia sa fie o carte care sa povesteasca altceva, sa fie lansata la un concurs national de gimnastica. In performanta e ca o casnicie. Rufele murdare nu se spala in public, ci in familie. – ziare.com

Recapitulare. Maria Olaru lansează astăzi, la Bookfest, o carte. Carte care, cum am mai spus și aici, lasă niște semne serioase de întrebare asupra momentului ales, cel puțin. Ministrul Sporturilor, Elisabeta Lipă, dă niște declarații săptămîna trecută, referitoare la anumite povești din carte. Maria Olaru mai spune că dacă ar fi să o ia de la capăt, ar face exact același lucru în viață. Concluzia fantei de  lumină din mințile corecte politic? Să-și dea imediat demisia Lipă!

De ce? Ce s-ar rezolva cu asta? Să vină cineva care să-i ia la întrebări pe antrenori, să facă anchetă, să-i bată cu funia udă, să-i aresteze, să se sesizeze organele statului, dom’le, așa nu se mai poate!

Adică bunul simț al ministrului trebuie sancționat, nu lăsat să umble liber prin guvern, că poate contaminează și pe alții. Ce a spus Elisabeta Lipă, de fapt? Că le poartă respect pentru că a ajuns, datorită lor, a antrenorilor pe care i-a avut, campioană. Pentru că (și) datorită lor a ajuns unde a ajuns. Făcînd performanță în anii comunismului, în acei ani tulburi, cînd nici sportul nu era scutit de, să le spunem incidente. Că nu s-a întîmplat nici o oroare, din cîte știu.

Pentru cine a deschis blogul mai tîrziu, este de precizat că sport, atunci, nu făceau copii de profesori universitari, doctori, profesori sau alte categorii de intelectuali, ci copii ai oamenilor simpli, obișnuiți, mulți cu o situație grea acasă. Copii cu care, altfel, nimeni din imbecilitățile corect poliitc de azi nu ar fi făcut nimic, că nu te atingi de nimeni nici cu o floare, decît în limitele suprareglementate de stat. Și prin sport, acei copii au ajuns să fie cunoscuți peste tot în lume, să aibă pensii viagere, să ajungă chiar miniștri.

Repet, ce a făcut Elisabeta Lipă altceva decît să dea niște declarații de bun simț? Altceva decît să-și amintească cu respect de niște oameni care au ajutat-o să ajungă campioană? Nu-i așa că pentru acest bun simț trebuie să plece imediat din minister? Și să vină în locul ei cineva care să nu conceapă, să nu aibă habar, nici ca părere, nici ca experiență proprie, ce ar fi făcut în asemenea situație? Cineva care să strige isteric ”Miliția, miliția, aici s-a petrecut, acum țîșpe ani, un posibil caz de agresiune fizică! Veniți acum, veniți urgent de faceți anchetă”.

Și mai clar. Pentru ce să-și dea ministrul Lipă demisia, cînd Maria Olaru, autoarea cărții și cea supusă relelor tratamente, în același timp, după cum apare scris în volum, a declarat că dacă ar fi să o ia de la capăt ar face exact același lucru, adică gimnastică, cu pumnul, palma, bătaia, omorul sau ce-o fi fost acolo, de care vorbește în carte?

Cînd o experiență este traumatizantă fizic și psihic, nimeni, dar absolut nimeni nu mai vrea să treacă prin ea. Asta cred că se știe, chiar și numai din filme.

elisabeta lipa

(Foto: forbes.ro)

Bataie, copii si lansare de carte

1. Ieri am aflat cea mai bună veste a ultimelor luni, familiei Bodnariu i s-au dat copiii înapoi. Toți cinci sînt acasă acum. Comunicatul sună sec, dar indiscutabil se poate citi  bucuria printre rînduri.

The Naustdal Municipality of Norway has come to terms with Marius & Ruth Bodnariu for the return home of all of their five (5) children.

We thank you all for your love, support, prayers, and active participation in the reunification of this family. May God richly bless you and repay you for all you have done to bring this family back together.

It is very important for all of us to respect the privacy and uninterrupted intimacy of this family in the following period as the children resettle and reintegrate themselves in their natural family home and environment.

We appreciate your understanding and collaboration on these points. – bodnariufamily.org.

Ce urme a lăsat această acțiune a Barnevernet, care sînt implicațiile psihologice ale cazului, pentru copii și părinți deopotrivă, unde și cum au stat, ce au făcut în această perioadă de șase luni cei mici, rămîne de văzut. Ce e clar acum este că nimeni din cei care susțineau că bine le-a făcut cînd le-au luat copiii, că nu așa se cresc copiii, experții baby sittingului corect politic, cei care știu, înainte de orice, ce s-a întîmplat la mii de kilometri distanță, cum au fost bătuți și îndoctrinați religios – oroare! – cei cinci copii, nu scot o vorbă. Sau dacă, în cel mai fericit caz, o fac totuși, este în orice caz o manevră, ceva dubios, frica de ceva ori cineva, nici vorbă de o hotărîre a unei instanțe de judecată, nici vorbă de toate eforturile depuse pentru a contracara acțiunile acelei instituții, Barnevernet, nici vorbă de o mobilizare exemplară a societății civile de aici și nu numai, nici vorbă de eforturile autorităților române. Unii nu vor să creadă, pur și simplu – e sinistru cît de eficientă a devenit această spălare pe creieri – că totul s-a desfășurat legal, că acolo, la autoritățile statului norvegian sînt probleme, nu în mijlocul familiei, atunci cînd îți aștepți copiii de la școală și, în locul lor, vin două mașini și o femeie necunoscută îți spune că trebuie să te prezinți la poliție, pentru declarații. După care – și după cîte eforturi – abia reușești să îi mai vezi, pentru foarte scurt timp, timp de jumătate de an.

2. A doua știre vine tot din perioada copilăriei, cea a gimnastelor românce, mai precis Maria Olaru, fosta campioană din anii 2000, își lansează mîine o carte. ”Prețul aurului. Sinceritate incomodă” se numește, și în ea sînt povestite, printre altele, tratamentele inumane – palme, bătăi, jigniri – pe care le-a suportat de la cuplul de antrenori Bellu – Bitang, pe vremea cînd a fost antrenată de aceștia. Lansarea are loc la Bookfest, de ziua de naștere a autoarei, dar ca să vedeți coincidență, și cu o zi înaintea desfășurării alegerilor locale, la care soțul Mariei Olaru, deputat și președintele Partidului România Unită, candidează pentru funcția de primar general. Sigur că în economia cifrelor această carte nu va schimba nimic pentru soț, dar este o problemă de morală, cel puțin, lansarea tocmai acum. How convenient! Aproape nimeni de pe Facebook, din lista mea, nu știa că ea și candidatul sînt, de anul trecut, soț și soție.

Nu sînt un susținător al cuplului de antrenori, dimpotrivă aș zice, nu-mi trezesc simpatia. Dar în situația aceasta nu pot să nu apreciez ce a declarat Octavian Bellu:

Mă întristează ceea ce aud. Am văzut că Maria şi-a ţinut un jurnal în care şi-a notat anumite lucruri. Ştiam că există în obiceiul gimnastelor să ţină un astfel de jurnal, dar chiar după atâtea vreme, un jurnal scris de un copil la 12 ani reprezintă viziunea pe care o avea despre viaţă de gimnastă la vârstă respectivă. Eu nu o să întru în polemică cu Maria Olaru. Am muncit împreună şi rezultatele s-au văzut. Şi eu şi Maria suntem produsul unui sistem cu lumini şi umbre. Eu nu-mi aduc aminte în 1994 să fi avut o ieşire violenţă. Un om de 95 de kilograme să lovească un copil e total deplasat. Amintirile sunt ale ei. Dacă a rămas doar cu atât din ce s-a întâmplat în perioada respectivă este problema Mariei. Pe mine mă doare. Noi pentru aceşti copii am fost şi mamă şi tată şi maseur de multe ori. Simt o anumită tristeţe pe care nu pot să mi-o reprim. Eu am vrut să pregătesc aceşti copii că pe nişte oameni care să reziste la orice. – click.ro

Cum nu intenționez să citesc cartea, nu voi ști nici dacă Maria ar fi preferat să rămînă acasă, în loc să fie adusă la lotul de gimnastică, nici dacă a fost luată cu forța, nici ce a îndurat pentru performanță. Nici dacă o deranjează cumva pensia viageră – de aproape 8000 de lei pe lună -, nici dacă le e măcar puțin recunoscătoare antrenorilor pentru că a ajuns la un standard de viață pe care, altminteri, nu  l-ar fi avut. Nu voi ști decît că așa ceva nu se face, și mă refer la lansarea cărții cu o zi înaintea alegerilor la care soțul este candidat, nu voi ști decît că pentru performanță, în alte țări se plătesc bani grei la săli de gimnastică particulare, după care urmează selecția, nu voi ști decît că anul acesta nu avem lot reprezentativ la Jocurile Olimpice de la Rio – și poate e mai bine așa, de ce să fie torturați fizic și psihic copiii pentru o medalie și o pensie viageră?! – nu voi ști ce a fost între ea și antrenori, pentru că, la urma urmei, e cuvîntul ei împotriva cuvîntului lor. Și consider că, pentru acum, e suficient ceea ce știu. Pentru altele, am să pot citi ce scrie Cătălin Tolontan, cel care a și scris prefața cărții, pe blogul personal.

Dar vă dați seama ce-ar fi însemnat să avem Barnevernet în România? Cîte medalii și cîte titluri olimpice, mondiale și europene am fi luat?

UPDATE: click.ro scrie: ”Maria Olaru, părăsită de fostele colege”

Dacă la lansările altor cărţi scrise de sportivi am văzut o mulţime de oameni din sport sau de foşti colegi ai autorului, de data aceasta lucrurile au stat altfel. Rememorarea şi recunoaşterea durităţii vieţii de sportiv şi felul în care aceasta a fost evocată în carte le-a făcut pe fostele colege să nu participe la lansarea volumului, chiar dacă majoritatea erau în ţară. Singura care a absentat motivat este Andreea Răducan, cea care în aceste zile conduce delegaţia României la Campionatele Europene de la Berna (Elveţia). A fost prezentă în public, însă, Silvana Peng, sportiva înlăturată de antrenorii Bellu şi Bitang de la lot, a cărei mamă a declanşat o adevărată furtună în lumea sportului. Cele două gimnaste au şi discutat câteva minute la masa de autografe.

bodnariu family

(Foto: lifesitenews.com)

Raed? Psst! Raaaeeeeed!!! Pleaca!

Îţi tot cad, Raed. Aparate de zbor. Crapă oameni, sărmanii. Evident, însă, ce treabă ai tu? Doar nu le pui tu să cadă, aparatele. Tu altă treaba ai: Secretar de Stat. Aşa e. De stat, stai bine. Că altceva, ce mai e de făcut, la Stat? Şi oamenii de la SMURD care tot crapă stau bine. În sicriu, tot ce trebuie, toate condiţiile. Bun, ei nu asta îşi doreau – dar dacă ar fi aşa, na, după ce-şi doreşte fiecare, unde s-ar ajunge?

Dar n-ai tu nici o legătură. Normal. Tu eşti tehnocrat. Pe salvare de vieţi, pe situaţii de urgenţă, pe aspecte din acestea. Sau poate că nu? Poate nu de-aia te-au adus la M.A.I. Poate eşti Secretar de Stat pe şah, ţintar şi moară. Sau ergonomie. Sau spaţii verzi din incinte. Sau fanfare. Sau ceva. Altceva. Căci e ştiut: tehnocratul e altceva! Nu-i el, aşa, ca orice fel de om în funcţie. Nepolitic, nepartinic, nenimic.

Alţii, cu Statul mai altfel, au o cutumă – dacă apar asemenea probleme, grave, cu crăpat în serie pe zona lor, în aria lor de competenţă, e clar: demisia. Demisia de Onoare. Dar nu de Onoare e vorba aici, ci de Competenţă. Este? Or, nu eşti tu Simbol Naţional de Excelenţă în Competenţă? Eşti. Şi-atunci, Excelenţă, cum să-ţi dai demisia? Logic. N-ai cum. Mai ales că, tot de la voi, de la tehnocraţi medicali, dăinuie şi exemplul luminos al lui Sorin. Oprescu, desigur.

Cînd cu copilul acela, sărmanul, mîncat de cîini. Gen: „Ce să fac, doamnă? Să-mi dau demisia? Păi dacă îmi dau demisia, învie copilul?” Şi gata. Ce demisie? Logic. Nu? Păi nu, tocmai. De bun-simţ, adică perfect logic, venea cam aşa: „Da, Sorine, să-ţi dai demisia. Să rezolve problema cine vine în locul tău, din moment ce tu n-ai fost în stare. Să nu mai ajungă să crape copii mîncaţi de cîini, ca să se rezolve.” Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul acestor aparate care tot cad, în serie, şi crapă oameni, în serie. Ce să-i faci? Învie, dacă demisionezi? Nu. Dar poate nu mai mor alţii. Uite-aşa. Chiar şi Secretarii de Stat nu mai stau, pleacă, dacă le crapă oameni în serie, pe zona lor de competenţă. Pleacă, da. Pleacă.

raed arafat

 

(Foto: radiocraiova.ro)

In sprijinul votarii. De ce votati cu Nicusor Dan

Fără politicieni! Noi nu sîntem partide! Hu-hu-hu = he-he-he = aceeaşi mizerie! Ne-am saturat de “raul cel mai mic!” Sîntem tari! Puri! Duri! Maturi! Jos Sistemul! Hai cu Antisistemul! Hai cu Independentul! Independent de ce? Mmm… De realitate?

Realitatea că “Primar” este, gen, o funcţie POLITICĂ? Realitatea că sînt numai două linii politice, de cînd lumea: stînga sau dreapta? (aia “de centru” e stînga în rate, nu cu vagonul). Realitatea că a crede sincer într-o minciună nu o transformă niciodată în adevăr? Realitatea că un candidat care îşi construieşte cariera politică pe ideea că nu e politică, dar totuşi e politică, însă nu-i nici de stînga, nici de dreapta, minte? Sau e rupt de realitate? Adică minte, gen, cu onestitate, sincer convins de adevărul minciunii în care îi place să creadă?

Sînt doar două variante: fie minte, fie trăieşte într-o ficţiune, deci se minte, minţindu-i şi pe alţii. Iubind adevărul, cinstea, competenţa, puteţi vota liniştiţi pentru o minciună, desigur, sinceră. Iubind adevărul, cinstea, competenţa, puteţi vota pentru o ficţiune. Puteţi? Evident. Şi aşa ajunge Antisistemicul Primar? Sau ajunge Firea Primar? Că Primăriţă e sexist, na. De fapt, aşa ajunge Pandele. Primar. Dar să nu divagăm.

(Totuşi, de ce nu îi spune nimeni Gabriela Pandele, doar omul e actualul titular, de ce atîta marginalizare? E revoltător! Să nu mai divagăm, însă. Nu, pe bune: o cheamă PANDELE? O cheamă. Un nume frumos, de om frumos. Navigator. Frumoasa lui echipa lui de fotbal, deşi din Voluntari, are o ancoră pe emblemă. Voluntari, port de tradiţie! Poate chiar maritimă. Dar ce spun eu, oceanică! Voluntari, port la Pacific, dacă nu la Atlantic! Ce, n-ar fi bine? Sau la Indian. De unde au venit indienii. Dar să nu mai divagăm chiar deloc).

Necunoscute dar recunoscute

Surprinzător pentru mulţi, şmecheria Antisistemică e veche de cînd hăul. “Divide et impera,” vorba aceea. Concret, candidatul catastrofal pentru “Polis,” cu un electorat captiv substanţial, dar nu şi majoritar, câştigă doar dacă restul electoratului este scindat. Cel mai bine, scindarea o face Antisistemicul. Care atrage fix voturile cu care Catastrofa poate învinge (“Polis” nu vine de la “fuck da polis,” nu, gugliţi şi găsiţi).

La noi, metoda a fost, temporar, la modă (“Noi nu sîntem Partide!!!”) în postcomunismul incipient. Revine, magnific, în precomunismul avansat. Nu că am avea noi monopolul… De pildă, cu mult rafinament, Hilara, soţia grotescului Bill, l-a obţinut ca adversar în cursa pentru Casa Albă pe Trumpilică (Trumpulică ar fi cam mult zis, dar nu e timpul pierdut). Nici o legătură cu Primăria Capitalei? Hmmm. Rafinamentul hilar (sau hilaric) a fost că Trumpişor a candidat la Republicani ca Independent-şi-totuşi-membru de partid istoric. Nici măcar Oprescu nu s-a gîndit la asta! “Jos sistemul, sînt toţi nişte nenorociţi. Rezolv Eu: dinafară, dar dinăuntru. Ca Independent. Antisistem.” Şi Tehnocrat, din tehnocraţia pe biznis.

Da, pînă acolo a mers manipularea publicului, căci Trumpiloi a primit de la televiziuni apariţii gratis care l-ar fi costat peste două miliarde de dolari! Ceea ce nimeni nu-şi poate permite. Iar televiziunile, spre surprinderea voastră, ţin cu stînga şi la americani (în timp ce, la noi, Antena 3 sau Realitatea ţin cu capitalismul, este?). Jucînd cu brio Independentul Antisistem, Trumpiluţ a cîştigat la Republicani cu un electorat captiv de sub 40%, graţie scindării electoratului între 17 candidaţi! Că aşa s-a gîndit Partidul Republican că e mai bine. La sugestia televiziunilor, ca să facă Republicanii rating. Aceleaşi televiziuni care, tradiţional, ţin cu Hilara.

Ţeparii vechi şi noi

Trumpia-Sa poate fi cel mai tare Cal Troian din istoria politicii. Cu învestitura Republicană în buzunar, a cotit-o la stînga pe toate fronturile! Astfel, americanii vor avea de ales între un penibil de bîlci şi o sinistră de puşcărie, ambii pe stînga. Democrata Hilara e anchetată de FBI pentru trădare, gen, prin încălcarea voită a regulilor secretizării emailurilor de serviciu, pe cînd era la Externe (Departamentul de Stat). Poate contra donaţii electorale, de la toţi greşiţii. Deghizate în “onorarii pentru discursuri motivaţionale,” de la două sute de mii de parai în sus. Mult în sus. Iar Trumpăcel are şi el bubele lui penale. Încă o ţeapă luată de alegători? Exact. Ca stînga să cîştige prin orice ţepar, gen.

Spre deosebire de socialista americană Clinton, socialista voluntară Pandele nu evoluează într-un sistem cu două partide parlamentare. E mai simplu: se poate folosi de un Antisistemic extern partidelor mari. Sincer extern. Şi atunci, ce variante rămîn? Dumitru Pelican, ecologistul de la Sectorul 2, sigur v-a cucerit, ecologia fiind esenţiala pentru Planetă, dar vorbim de Primăria Generală. Alde SIDA-Shakesperare, politologul lui Tăriceanu, cel cu banii pentru bolnavii de SIDA daţi mai bine pe alde piese de alde Shakespeare? Nici. Candidatul Robert? Nici, nici. Deci cine? Nimeni!!! Că doar nu Predoiu?!?! Ptiu!!! Piei, satană!!! Nenorocitul ăla, din partidul ăla de nenorociţi (că toţi politicienii sînt nenorociţi)?

Răspunsul din lumea reală, nu imaginară, ar fi: Predoiu, da. Din PNL. Care PNL nu e PSD. Peneleii încearcă, na, să fie de dreapta, cît pot şi ei, cît înţeleg. Dar sigur NU SÎNT PSD. Oricum, nu toţi. În timp ce în PSD, toţi sînt PSD, cu excepţia lui Ponta, PNŢ-CD. (A votat cu Raţiu, nu?)

Bine, dar sondajele!!! Intenţiile de vot!!! Exact. Intenţiile de vot nu sint voturi. Voturile se dau in ziua votului, nu inainte. Şi ce, Predoiu ar fi groaznic de bun, cinstit, priceput? Ca Primar? Habar n-am. N-am cum să ştiu dinainte. Şi nici voi, şi nici nimeni. Dar ce ştiţi sigur e că Firea (cum îi zic ai ei, ca să uitaţi de Pandele), e PSD. Şi ştiţi sigur ce-i PSD. Mai ştiţi, sigur, ce a făcut Independentul Antitistem Oprescu la Primăria Capitalei. Ştiţi, aşadar, că pastila Antisistemică a mai fost livrată şi înghiţită, cu rezultate cunoscute.

Antilogica e logica victoriei, nu?

Bineînţeles că Nicuşor Dan nu e Oprescu, n-are cum. Dar ce ştiţi, precis, e că N. Dan nu va lua voturi de la G. Pandele, ci de la C. Predoiu. G. Pandele nu poate cîştiga fără ca N. Dan să ia voturile de la C. Predoiu. De altfel, ştiţi sigur că N. Dan a refuzat, clar, vreo alianţă mai “pe dreapta” cu Predoiu (bine, la fel a făcut şi SIDA-Shakesperare, alde politologul lui Tăriceanu, dar alde Tăriceanu vrea iar USL, deci PCR). Predoiu nu e debutant în politică. A fost Ministru de Justiţie, a fost şi Premier interimar. În fine, ştiţi că N. Dan n-a exercitat nici o funcţie politică, la nici un nivel. Ceea ce nu contează. Nefiind politician, Nicuşor Dan n-are cum să fie mai rău decît politicienii, în meseria numită politică. Perfect logic. Nu poate fi decît mai bun. Exact asta vrea să credeţi şi G. Pandele, PSD. Dar dacă N. Dan cîştigă?

Ceea ce nu ştiţi, pentru că nu vrea să spună, e ce fel de politică face Nicuşor Dan: de stînga sau de dreapta? Ideea că politica lui nu e de nici un fel (iar felurile sînt doar două, cum ziceam, “centrul” e stînga în rate) e o minciună. Şi n-ar fi bine să votaţi o minciună. “Nu, dar ei sînt sinceri în ce spun, şi are ditamai echipa!” Atunci, sînt duşi în lumea basmelor. Să votaţi un personaj de basm ar fi perfect. Nu de alta, dar Bucureştiul e imaginar, nu real. “Nu contează, ne e prea silă!!! De Sistem!!! Nu mai vrem să alegem răul cel mai mic!!! Că politica doar asta înseamnă: rău!!!” Excelent. Dacă v-aţi săturat de “răul cel mai mic,” veţi avea, obligatoriu, răul cel mai mare. Sau cel mai mare rău, cum preferaţi. Fara ghilimele. Fiindcă Antisistemicii nu cîştigă, nicăieri în lume – decît intr-un sigur caz: cînd independenţa lor e doar o iluzie.

Alte variante nu există. Fie pierd, subminînd, matematic, candidatul (cît de cît) de dreapta, deci ajutînd stînga, fie cîştigă prin Sistemul pitit, cu grijă, în spatele Antistemului. Iar Antisistemul acesta, considerat a fi “de centru,” e tot de stînga. Gen dreapta plus stînga egal zero, căci plus cu minus egal zero. Iar decît zero, mai bine minus! Minus politicaaaa, evideeeent! Din moment ce “FĂRĂ POLITICIENI”! Şi-atunci? Conducere Ştiinţifică, normaaal!!! Nouă! Da. Decît că a mai fost. Şi aia veche era tot Ştiinţifică. Socialism Ştiinţific. Ştiinţific, da, fix aşa era. Sigur că aţi uitat. N-aţi dat examen la materia asta. Aşadar, stînga sau stînga? Că doar n-o fi şi altă variantă? Vot plăcut.

nicusor dan antena 3

(Foto: revistapresei.hotnews.ro)