Astăzi voi vorbi despre comunism și nazism. Mai precis, despre cauzele care stau la baza tratării complet diferite, astăzi și nu numai astăzi, a celor două regimuri criminal-totalitare.

Nazismul este acolo unde îi este locul, la găleata de gunoi a istoriei. Orice încercare de revigorare a ideilor naziste este prompt și aspru sancționată. De ce nu se întîmplă același lucru și cu comunismul? Încercăm să aflăm în cele ce urmează care sînt cauzele acestui fapt, extrem de supărător pentru unii, printre care mă număr.

Nu sînt ”suficiente” victimele comunismului?! Peste 70 de milioane de morți în China, 20 milioane în Uniunea Sovietică, astăzi Rusia, 5 milioane în Ucraina, o treime din populația Cambodgiei și multe altele în alte părți ale globului nu sînt în stare să ne determine să numim comunismul un regim diabolic și să îi acordăm același tratament ca nazismului?

Dacă nici Coreea de Nord nu ne sperie prin tratamentele inumane la propriu aplicate ființei umane, atunci ce?

Una dintre cauze o reprezintă educația modernă. Este o ignoranță generală, înspăimîntătoare, privind trecutul comunismului. Sute de milioane de victime, număr în continuă creștere, nu sînt în stare să atragă atenția asupra gradului egal de periculozitate al comunismului cu cel al nazismului? Ba da, ar fi. Cu condiția să fie permanent amintite, niciodată uitate, iar regimul să aibă parte de același tratament ca nazismul.

Nu este suficient că au fost ruinate viețile unui miliard de oameni, din Asia, trecînd prin Europa Centrală și de Est și pînă în America latină? Nu și pentru stînga modernă, care a acaparat universitățile de pretutindeni. Așa că trecutul comunismului, rădăcinile și nelegiuirile lui trec uneori, de cele mai multe ori, nebăgate în seamă.

Cauza numărul doi, Holocaustul. Nimic nu a răscolit mai tare sensibilitatea omenească decît atrocitățile comise în lagărele germane ale morții. Un genocid cu un număr de victime și cu metode de exterminare necunocute în istorie pînă acum. Și cum comuniștii, deși au la activ de patru ori mai multe victime, nu au făcut așa ceva, cad în penumbra istoriei a cărei față este ținută și astăzi de naziști și oribilele lor exterminări în masă.

Trei. Ce-a de-a treia cauză. Tezele comunismului, documentele lor programatice au sedus și seduc prin cuvinte. Prin teme înălțătoare, care vor binele tuturor. Mediul academic este foarte sensibil nu numai la aceste teme, dar și la cuvinte. Spune-i cuvinte frumoase și l-ai cucerit. Da, atît de simplu. În plus, cînd ceva nu merge bine – și nu merge niciodată – comunismul a fost ”prost aplicat”. De peste o sută de ani, comunismul nu a fost niciodată bine aplicat, după părerea multora.

A patra cauză, recunoașterea. Dacă nemții au recunoscut, regretat și luat măsuri pentru ca ororile Holocaustului să nu mai fie posibile, rușii niciodată. Ba dimpotrivă, Lenin este încă venerat în multe locuri și se odihnește în centrul Moscovei, iar în China, deși crimele lui Mao Zedung au fost recunoscute, mai mult sau mai puțin oficial, chipul lui a rămas pe, culmea ironiei, bancnote.

Și a cincea cauză. Pentru socialiștii de pretutindeni, cel mai ”bun” ultim război a fost Al Doilea Război Mondial, în care ei au învins hidra ultranaționalistă nazistă. S-au bătut, adaptînd un banc vechi, comuniștii cu naziștii pînă la ultima victimă, care nu era nici nazistă, nici comunistă. Războiul din Vietnam, de exemplu, sau Războiul din Coreea nu a fost, după ei, unul bun, pentru că se luptau comuniștii cu coloniștii imperialiști. Iar un război bun nu poate fi decît cel în care comuniștii cîștigă.

Și comunismul și nazismul au fost și sînt egal diabolice.  Pentru că au încercat să refondeze lumea și omul, au încercat să distrugă fundamentul divin al vieții și să spulbere legătura între generații, avînd ca scop distrugerea tradiției. Omul lor nou trebuia să trăiască înt-o lume evident nouă, de sorginte pretins științifică, într-un paradis terestru al unei iluzorii egalități, construite fără nici un discernămînt.

Nu au putut. Dar asta nu înseamnă că nu mai încearcă. De aceea, voi încheia cu vorbele rostite de regizorul Milos Forman, dispărut acum două zile dintre noi:

“Dacă ați trăi, așa cum am făcut eu, câțiva ani sub totalitarism nazist și apoi douăzeci de ani în totalitarism comunist, cu siguranță ați realiza cât de prețioasă este libertatea și cât de ușor poate fi pierdută.”

PS: Și nu termin bine de editat acest articol că vine surpriza: adevărata cauză pentru care comunismul nu este tratat la fel ca nazismul. Este impus. Ca orice sistem totalitar, de altfel. Ce altceva putem înțelege din cele ce urmează?!?

De către cine, despre ce este vorba? Aflăm de pe site-ul unzensuriert.de: 

Pe 5 mai se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Marx, coautorul ”Manifestului Partidului Comunist”. În localitatea în care s-a născut, Trier, din, culmea! – Germania, se organizează deja evenimente comemorative. La care a acceptat să participe însuși președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care va deschide expoziția ”Karl Marx. Viața. Opera. Timpul”. O jurnalistă germană, Ulrike Hermann, va susține o expunere cu titlul ”Marx, un economist genial”, asta în timp ce va fi dezvelită statuia lui Marx, cu o înălțime de 4 metri și jumătate, un cadou din partea Chinei.

În contrapondere, AfD va organiza un weekend de proteste, sub deviza ”Să nu uităm victimele comunismului, să-l luăm pe Marx de pe soclu”, la care, pe 4 mai, va vorbi fostul președinte ceh Vaclav Klaus, iar pe 5 mai este organizat un marș al tăcerii.

Să nu uităm nici noi! Și să-l ascultăm chiar pe Marx, dacă astea sînt vremurile: ”Istoria se repetă, prima dată e tragedie, a doua oară e farsă”.

Să nu participăm și să nu lăsăm să se întîmple această farsă!