Decăderea Occidentului

Văzând înregistrarea cu hoarda de musulmani care agitau steaguri palestiniene, strigau Allah ackbar și intimidau și agresau trecătorii dintr-o stație de metrou berlineză, mi-am amintit de realitățile anilor 90 din România.

Proaspăt ieșite din comunism, o imensă majoritate a zonelor urbane românești arătau ca niște ghetouri și nu de puține ori erau populate de indivizi lipsiți de orice urmă de bun simț sau civilizație.
Însă cel mai rău era în zonele vechi ale orașelor.

În Constanța era așa pentru că toate clădirile expropriate de comuniști fuseseră umplute cu lumpeni și aciuați, oameni fără căpătâi, deseori de etnie romă, care nu aveau acte, dar mai ales nu aveau nici cel mai mic respect față de clădirile în care locuiau, față de zonele din jur și nici măcar față de ei și copiii lor.
Mizeria, distrugerea, delăsarea, care aduceau cu sine precaritatea locuințelor și dărăpănarea a întregi cartiere, erau dublate doar de agresivitatea, prostia și rapacitatea locuitorilor.

Scăpați din comunism și cu o neașteptată relaxare a miliției în impunerea liniștii publice, în aceste zone se formau găști de adolescenți care începeau să umble prin cartierele din împrejurimi căutând să fure, să hărțuiască fete, să bată copii sau să distrugă.

Primele victime au fost, bineînțeles, școlile din apropierea acestor focare de mizerie ultra-centrale, unde foarte repede s-a împământenit practica jefuirii sau intimidării elevilor pentru a plăti „benevol” taxe de protecție. Foarte repede, bătăile, amenințările și vendettele interlope au început să se manifeste în curțile sau chiar pe culoarele școlilor. Deseori profesorii deveneau și ei victime dacă nu întorceau privirea iar mesajul către părinți era constant „nu avem ce să facem.”
Reclamațiile la miliție erau ignorate, dacă nu chiar tratate ca motiv de hărțuire a celor care le depuneau chiar de către milițieni.

În contextul ăsta, singura reacție care avea oarecare rezultate din partea cetățenilor așezați, cu copii la școlile respective și care trăiau în apropierea zonelor infestate, era auto-organizarea și auto-apărarea. Tații au început să-și învețe băieții să dea cu pumnul, să își ajute prietenii atacați, să apere fetele, să fie apropiați și uniți cu colegii care locuiau în vecinătate, să fie atenți pe unde umblă și cu cine stau de vorbă. Foarte repede lucrurile astea au intrat în normalitatea familiilor din cartiere și au devenit niște atitudini de bun simț. Copiii care au crescut așa începând cu 1990 erau deja adolescenți în 1995/96 când violența a început să crească. Sigur, pentru noi nu mai era așa de rău ca la începutul anilor 90, când eram doar victime ale agresiunii, pentru că deja la vremea aceea ne apăram destul de bine și spărgeam noi înșine capete, nasuri și dinți, când apăreau amenințări.

Auto-organizarea și apărarea mutuală în cartier sunt chestii nemaipomenite. E greu de explicat celor care nu au trăit vremurile acelea, însă ca referință, noi în zona noastră aveam un cod de conduită clar pe care îl urmam, iar cei care îl încălcau erau pedepsiți. Nu chinuiam animale, nu chinuiam copiii mici, nu toleram găinăriile, that kind of thing. Iar lucrurile s-au îmbunătățit. Nu mai era frica de a ieși pe maidan la bătut mingea, părinții nu se mai temeau să-și lase copiii singuri afară, iar școlile începuseră să angajeze personal de pază privat.

Începând cu anii 2000, ștabii din primărie au început să realizeze cât de valoroase sunt din punct de vedere imobiliar zonele infestate și au început evacuarea forțată a celor care stăteau acolo fără vreun drept.

Aproape imediat au început investițiile, care au accelerat după 2004 și continuă și în prezent. Azi, acele zone de care eram atenționați să ne ferim sunt pline de terase și taverne. Desigur, multe clădiri decăzuseră atât de mult încât au fost imposibil de salvat, însă investițiile și curățenia au adus din nou la viață și în circuitul public niște foste focare de infecție, mizerie și criminalitate.
Cu toate scandalurile și corupția aferente, venalitatea politicienilor locali și foamea de bani a partidelor au livrat și ceva bun locuitorilor: au deschis drumul către renovare, repopulare și urbanizare. Spații care acum 20 de ani radiau mizerie și criminalitate, astăzi generează venituri atât pentru proprietari cât și pentru municipalitate, iar vara oferă divertisment turiștilor.

De ce v-am povestit toate lucrurile astea?

Pentru că în Occident tendința este inversă. Zone ce până mai ieri erau sigure și curate astăzi sunt mizerabile și periculoase. În Paris sunt zone în care localnicii te avertizează că îți riști chiar viața intrând acolo ca bărbat alb îmbrăcat „burghezește” – cu cămașă și sacou. Sunt zone despre care poți afla că până de curând erau cartiere normale, care astăzi sunt focare de criminalitate și radicalism.

În timp ce la noi societatea și civilitatea – cu chiu cu vai, cu corupție și scandal — au reocupat și încercat să repare distrugerile lăsate de comunism, în Occident civilizația a pierdut și pierde teren *fizic* în fața asaltului barbariei, criminalității și violenței. În timp ce azi mergi și bei liniștit o bere într-o ambianță plăcută și sigură, în centrul vechi al Constanței, acum 20 de ani acolo se făcea trafic de heroină. În timp ce azi vezi proprietăți delapidate, mizerie și criminalitate crescândă în Paris sau Munchen sau alte mari orașe europene, acum 20 de ani acolo ai fi stat la o cafenea sau ți-ai fi vizitat amicii sau iubita.

Iar decăderea nu mai este una teoretică, pe un orizont de timp îndelungat, ci din ce în ce mai rapidă. Din ce în ce mai agresivă.

Iar paralizia societății europene este din ce în ce mai periculoasă pentru noi toți.

(Foto: Boulevard de la Villette in northern Paris. Credit Lionel Bonaventure/Agence France Presse)

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *