Dincolo de războiul stelelor. De pe epoleți.

Zilele trecute, șefa DNA a acordat un interviu pentru Europa FM, lui Moise Guran. Apoi, coaliția PSD – ALDE a reclamat DNA la CCR. DNA a sesizat CSM în privința ministrului Justiției, Tudorel Toader, premierul Tudose dorește să sesizeze CCR în privința DNA și așa mai departe. DNA este în război cu toată lumea, mai puțin cu președintele Iohannis și cu ramura cea bună și vigilentă a societății românești, activiștii civici.

Domnul Cioloș, lumina și speranța hipsterimii, iese decisiv la atac cerînd nici mai mult, nici mai puțin decît reforma clasei politice românești. Acum! Și tocmai el, care nu a candidat la ultimele alegeri parlamentare, adică nu a dat ochi și mînă cu presupusul său electorat. Din tot ce a spus doamna Kovesi în interviul pomenit mai sus, lumea a reacționat numai la masonerie și apartenența unui procuror la organizație. Ca și cum asta ar fi ajuns anticorupția la noi, un fel de mișcare secretă.

Dar poate că ceva adevăr este în ce spun mai sus, din moment ce Dan Andronic publică, în deplinătatea facultăților mintale, mă gîndesc, dovada. Documentul care arată că în noaptea alegerilor din 2009, Kovesi s-a aflat în casa lui Oprea.

USR zburdă vesel în Parlament și pe cîmpii, unde se împiedică de culesul de ciuperci, nereglementat public, oroare!

Președintele speră că avem o societate sănătoasă, nevăzînd decît justiție înaintea ochilor. Justiția aplicată altora. Împiedicat și parcă orb la mișcările PSD, tocmai ce apucase să spună, de curînd, că este mulțumit de guvernul Tudose, acest monument de prostie și incompetență. Singura speranță, poate, cancelariile occidentale, tac asurzitor, în timp ce la Palatul Cotroceni este chemată, în disperare, societatea  civilă formată în jurul Inițiativei România. Cum soarta protestelor uriașe din iarnă este bine știută, cu urmările ei, adică zero efect, e de așteptat să se întîmple la fel acum, dacă lumea va mai fi dispusă să participe.

Tot mai multe voci își exprimă dezgustul (e plin Facebook de jale) față de țară și neam, toți aduc în discuție cîți oameni părăsesc România zilnic, în căutarea unui iluzoriu mai bine în alte părți. În alte părți unde situația nu este deloc clară, chiar dacă lidera lumii libere, de exemplu, a cîștigat al patrulea mandat de cancelar, ocazie cu care în Bundestag a intrat și extrema AfD, ”grație” politicii iresponsabile pentru migrație a aceleiași lidere.

Soluția la aceste probleme privind corupția este una singură: stat minimal. Nu am avut nici un partid pînă acum care să aibă în intenție măcar statul minimal. Cît timp nu îl avem, se va fura pe rupte. Cînd nu vor mai avea de unde fura (statul minimal), vor fi, cei care vor dori cu adevărat binele public, corecți.

De mîine, concomitent cu o revistă a evenimentelor pe care le considerăm importante, Blogary începe campania Tea Party de conștientizare și acțiune a oamenilor obișnuiți. A celor cu durerile și nemulțumirile lor, sănătate, învățămînt, taxe, orice nemulțumire în raport cu autoritățile publice, locale și centrale. Pentru că dincolo de agitația în găleată a cîtorva activiști pe internet, mai ales pe Facebook, sînt oameni cu dureri și cu speranțe. România reală.

 

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *