Divizarea dreptei e profitul stângii

De pe: Cristian Preda

Faptul că dna Doina Cornea şi dl. Tokes nu votează cu acelaşi candidat, faptul că “golanii” din Piaţa Universităţii sunt scindaţi în două tabere şi revendică fiecare în parte apartenenţa la acest spaţiu al libertăţii, faptul că votanţii CDR şi cei ai Alianţei DA sunt acum unii de partea lui Traian Băsescu şi alţii de partea lui Mircea Geoană – toate arată că dreapta, aşa cum a fost şi cum este ea asumată în România, e profund divizată.
Am mai spus-o şi după europenele din 2007, şi după localele din 2008, o spun şi acum, după turul întâi al prezidenţialelor: divizarea dreptei nu e ceva nou, întrucât ea a funcţionat şi în trecut, atunci când alte partide îşi asumau o identitate de acest fel.
Noutatea este că, din noiembrie 2007 încoace, facţiunile de dreapta au ÎMPREUNĂ peste 50%.
Divizarea dreptei nu aduce profit decât stângii.
În ultimii ani, PSD a utilizat în mod viclean această divizare. Fie susţinând guvernul Tăriceanu, fie aliindu-se cu PDL, fie obţinând de la Antonescu sprijinul pentru Mircea Geoană în turul al doilea al prezidenţialelor.
Partidele de dreapta – PNL şi PDL – nu au reuşit să depăşească, din 2007 încoace, fractura despre care vorbesc.
Nu reuşesc nici măcar acum.
Singura şansă vine de la alegători.
Ei pot bloca stânga, făcând ceea ce formaţiunile politice ale dreptei nu au fost în stare să facă.
Rezultatul acestui vot va putea fi un semnal de solidarizare a partidelor de dreapta sau unul de consolidare a fracturii.
PS Îi rog pe toţi cei care vor să conteste identitatea de dreapta a PNL sau PDL să se abţină de la comentarii. Nu vom avansa prea mult dacă rămânem blocaţi în acest mecanism al contestării identitare. Într-o societate democratică, fiecare are dreptul la auto-definire….

Facebook Comments