Aproape. Mircea Kivu, ”distinsul” sociolog, cel care nu ridică niciodată vocea, cel cu poziții echilibrate de stînga, recunoaște. A colaborat cu Securitatea. 

Compunerea, apărută pe Facebook, în urma dezvăluirilor făcute de Sabin Orcan: 

De ce nu a spus Mircea Kivu timp de aproape 30 ani acest lucru? De rușine, din cîte declară. Rușinea este un sentiment pe care toți ar trebui, teoretic, să-l înțelegem. Și Mircea Kivu chiar găsește înțelegere la unii, pentru că, nu-i așa, în atîția ani societatea românească s-a divizat între ai lor și ai noștri. Ia să fi descoperit cineva încă un turnător actual la PSD! Atunci să fi văzut înfierare. Dar cum contează numai acum, pentru atunci avem înțelegere. ”Așa erau vremurile”. Nu pentru toți, desigur. Nu știe nimeni, nici Mircea Kivu, probabil, cîtor oameni le-a făcut rău. Ai lor și ai noștri. Asta a fost și asta este societatea românească, împărțită între ai lor și ai noștri.  De asta nu mergem mai departe decît economic, cu chiu cu vai, împinși de vremuri, de asta nu clădim nimic durabil, de asta nu avem o identitate la care toți să ne putem raporta. De asta demenții zilelor de azi visează globalizare cum nu a fost gîndită dintru începuturi, ci cu renunțarea la trecut, la granițe și la istorie. Poporul nou, apărut din spuma globalizării. Poporul fără istorie, poporul tuturor și al nimănui. Al cărui dă mai mult. O infernală mașinărie sociologică, un experiment social inadmisibil, bazat pe cine dă mai mult. O mistificare a vieții. 

Pentru că nu contează ce-ai făcut ieri, contează numai ce declari că vei face mîine. Sîntem o societate a vorbelor goale, nu a faptelor. 

Pentru ”faptele bune”din ultimele zeci de ani – o generație! – Mircea Kivu găsește, în schimb, înțelegere. Sindromul Stockolm atacă din nou, victima face pace cu călăul. Călău care se transformă în victimă. El, nu voi, a trăit cu rușinea, vă dați seama ce povară apăsa pe sufletul acestui om?

Mai mult, ”așa a fost atunci”. Și de ce nu am fost toți, atunci, așa?! De ce nu ne-am turnat între noi pînă la unul?! De ce unii au suferit cumplit iar alții au avut beneficii de pe urma unor asemenea colaborări?!

Mircea Kivu nu și-a neglijat nevasta și nu și-a bătut copiii, nici nu știu dacă are. Mircea Kivu nu a făcut nimic din acele fapte care să poată fi ținute pentru sine. Mircea Kivu a ajutat un regim ilegitim și criminal, oricum va fi întoarsă această poveste pe toate fețele.

Este tăcere în grupurile apropiate de Mircea Kivu. Useriști, leftiști, alți iști tac. Pînă trece vîlva, speră probabil. Ideologul mișcărilor nou apărute are nevoie de puțină liniște. Tot el! Noi, tot aici, rămînem să-i numărăm. Pentru că, uneori, numele nici nu mai contează. Au fost atît de mulți, îngrozitor de mulți, imposibil de suportat cît de mulți. Și de asta nouă, românilor, ne trebuia punctul 8 al declarației de la Timișoara. Punctul 8 de atunci, nu cel revizuit și adaptat, de acum. 

Și mai sînt încă. Printre noi, ”pentru noi”. Sacrificîndu-și liniștea sufletească pentru noi. Cum să nu le fi recunoscător? Cum să nu le ierți tu, tot tu, totul?! Și dacă lui, de ce nu și altora?! 

Mircea Kivu, forțat de dezvăluirea lui Orcan, nu confesat sincer, ci de nevoie. Asta trebuie reținut. E singurul lucru care trebuie reținut. Și rușinea declarată față de el însuși, nu și față de societate. Culmea, la un sociolog! 

Mai sînteți mulți, scîrbelor? 

(Foto: adevarul.ro)