Fa-ti-o cu mintea ta

N-ai cu cine vota? Bravo, lasă că are cine să-i voteze.

De o parte, PSD şi găşcuţa. De cealaltă, tot felul de partide care nu sînt PSD şi găşcuţa. Normal că n-ai cu cine vota. E aceeaşi mizerie. Bun, prin absurd, ai putea să te întrebi cîte partide au lideri care se gîndesc, cu voce tare, să-l graţieze pe Gigi, care au promis că-i dau portul lui Mazăre, care se plimbă cu bărcuţa trasă de argaţi, fă, prin apă de două palme, care au dat jos din Parlament steagul UE ca să pună steagul Chinei, care au fugit în vacanţă peste hotare ca să nu dea ochii cu vreo doamnă venită de la Washington, care s-au repezit la Soci ca să-şi facă musai poză cu Putin şi cu Ianukovici în timp ce nu găsesc contractul cu Bechtel? Însă cresc masiv taxele şi nu fac nimic cu şomajul, că dacă sînt la guvernare, n-au cum. Dar ce treabă ai tu cu toate astea? Fiind absurd, n-ai de ce să te întrebi, deci n-ai cu cine vota.

De aceea, îi lămureşti şi pe alţii să nu voteze nici ei. Să facă bine să te asculte, fiindcă tu eşti, în mod evident, deasupra turmei. Te-ai săturat de mizeria mai mică. Dacă nu votezi, n-au cum să aleagă alţii mizeria mai mare. În baza aceluiaşi raţionament, USL a reuşit să cîştige, prin genial absenteism biruitor, vreo 70% din Parlament, cu voturile a vreo 25% din electorat. Sigur, n-a fost bine. Dar ce, s-ar fi schimbat ceva dacă useleii aveau mai puţine mandate? Păi de ce să se schimbe? Fiind aceeaşi mizerie, mai puţin egal mai mult, se ştie. Dat fiind că minus egal plus. Şi cum minus cu plus dau zero, poftim dovada: zero, n-ai cu cine vota. De o parte, USL trăieşte, de cealaltă, nimeni nu răzbeşte. Ce, ar răzbi dacă ai vota cu antipesedeii, astfel încît pesedeii să aibă mai puţine voturi? Total absurd. Şi apoi, de ce să răzbească? S-a zis şi la televizor: cu ei ar fi şi mai rău. Nu-i mai bine să fie mai rău tot cu ăştia?

Ca să nu mai spunem că alegerile europarlamentare, ce rost au? Să votezi numai ca să ajungă nişte şmecheri pe la Strasbourg şi Bruxelles, cu ditamai lefurile şi ditamai pensiile de la UE, başca ditamai fondurile ca să angajeze la cabinetul de europarlamentar pe cine trebuie? Doar n-o să zici că nu fac toţi doar şmecherii. De fapt, fiind deasupra turmei, te-ai prins că europarlamentarele sînt repetiţia generală pentru prezidenţiale. Eşti foarte cool, trendy, hip, cele mai clare dovezi de inteligenţă. Atunci, de ce să-ţi mai baţi capul? Parcă la prezidenţiale o să te duci să votezi. Ar fi inutil. Călare pe triumful de la europarlamentare, pesedeii vor impune şi mai clar ideea că n-are cine să-i oprească. Iar dacă iau şi Cotroceniul, gata. Au tot. Pesedizare totală. Legalizarea jafului absolut. Eliberarea martirilor mafiei. Puterea definitivă. Prin votul minorităţii urnite pînă la urne, în timp ce majoritatea avea altă treaba. De pildă, să spună în sondaje că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Ştiu ei, chiar dacă nu l-au prins. Deci nu vota. Gen cu antipesedeii. Ai prea multă minte ca s-o faci. În fond, ce-ar putea să se întîmple? Judecînd cu mintea ta.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *