Iohannis, președinte USL, nu România

De multe ori am avut impresia, am trăit sentimentul că Președintele Iohannis putea face mai mult într-o situație, ori putea face ceva și nu a făcut. Sentimente acutizate de moment, sațietatea de PSD și chiar de el, de Iohannis.
Ce s-a întîmplat săptămîna trecută, însă, îl reduce pe președinte la ce este, de fapt. Un incapabil să înțeleagă limba română.
Două categorii de posibili votanți se pot simți jigniți de președinte acum și pot să nu mai voteze pentru el la sfîrșitul acestui an, cînd avem alegeri prezidențiale. O categorie, cea mai importantă, cetățenii Republicii Moldova. Cei care au votat majoritar pentru Iohannis, acum patru ani, se văd astăzi în situația de a nu ști cine sînt, după președinte. Care a spus mai întîi că nu sîntem același popor, apoi, a doua zi, că nu sîntem aceeași națiune. ASta după ce a negat că ar fi spus că nu sîntem același popor.

Trebuie să se găsească pe undeva înregistrarea momentului cînd a spus popoare, nu se poate altfel.
Dar minte. Minte cu nesimțire, priviți-l!

Și nu numai că minte. Dar jignește absurd, nepermis. Ne amintim în ce condiții s-a organizat și ținut referendumul pentru definirea familiei, anul trecut. Cum PSD a trădat și s-a ajuns la rezultatul la care s-a ajuns, imposibil fiind să definim clar familia în Constituție. Ei bine, deși președintele Iohannis a votat atunci, nu știm cum, dar a votat, astăzi ce spune? Spune că cei care consideră căsătoria normală între persoane de sexe diferite sînt infatuați plini de ură, cei cărora bine li s-a făcut că li s-a dat ”cu flit”.
Și astfel ajungem la concluzia că președintele României este ales de insecte asupra cărora dai cu insecticid, în cazul înmulțirii necontrolate.
Iohannis nu numai că jignește oamenii care consideră o cutumă veche de secole drept cea dreaptă, dar se poziționează drept exponentul stîngii moderne, obraznice și indiferente la sentimentele celorlalți.
Eu, de exemplu, consider că președintele a greșit grav făcînd asemenea afirmații, și că nu mai merită să fie votat încă o dată. Dacă așa vor considera și filialele PNL din ARDeal, cele formate din ”insecte”, domnul președinte poate să-și ia adio de la un nou mandat. Cu locuitorii Republicii Moldova și ai Ardealului în minus, șansele sale la prezidențiale scad considerabil.
Ceea ce nu ne face să oftăm prea mult, avînd în vedere că, prin absolut nimic, președintele nu ne-a arătat sau lăsat să credem că este/ar fi de dreapta, dimpotrivă, a adoptat atitudini de stînga clare. Ceea ce ne duce cu gîndul la ”premierul de la Grivco”, o titulatulatură mult mai potrivită decît președintele României. Funcție pentru care mai întîi trebuie să se pregătească temeinic. Domnul președinte este mai la stînga decît am crezut. Domnul președinte este posibil să nu știe nici ce este stînga și ce este dreapta, doctrinar vorbind. Ceea ce înseamnă, automat, stînga. Așadar, președintele nostru de dreapta este, de fapt, de stînga.

Facebook Comments

4 Comments Iohannis, președinte USL, nu România

  1. Mircea

    Pai la ce sa te poti astept din partea unei marionete a lui Merkel si Junker . Mai mult sa nu uitam cine este consilierul lui pe teme de educatie Madam Sandra Pralong cea atat de atasata de Open Society a lui Soros . Deci previzibil . Uimitor era sa faca ceva pe dos , dar dat fiind faptul ca bunicul lui a fost ceasornicar , marioneta noastra functioneaza perfect ca trasa cu cheia

    Reply
  2. Mihaela Baciu

    Dupa alegerile din 2016, asa cum am mai spus, m-au frapat doua lucruri:

    1) Desi PSD nu a obtinut 50%+1, „opozitia” in frunte cu Johannis NU a facut NICIUN EFORT pentru a NU lasa guvernarea pe mana PSD-ului, DIMPOTRIVA [subliniez inca o data – desi legea NU obliga numirea unui guvern PSD]

    2) „Opozitia” a preferat sa lase guvernarea Romaniei pe mana PSD-ALDE [cu toate consecintele previzibile pentru tara si pentru romani], concentrandu-se quasi-exclusiv pe campania negativa anti-PSD, mizand pt 2019, pe o victorie construita nu pe vreo oferta politica proprie, ci pe ura, alimentand permanent, inclusiv prin manipulare, exagerare, dezinformare, o reactie emotionala negativa.

    Trebuia ca in 2019, romanii sa ajunga sa considere intr-un numar suficient de mare nu doar ca PSD e „rau”, „mai rau”, „raul cel mai mare”, ci SINGURUL rau, raul suprem, iar „opozitia” anti-PSD, prin contrapunere, nu mai e „raul mai mic”, ci insusi „binele”.

    Daca PNL-ul ramane tributar parcursului sau de trei decenii si nu reuseste sa convinga (sau sa dezamageasca) mai mult decat a facut-o pana acum, se vede cu ochiul liber [cu conditia sa fie si deschis] ca tactica asta a fost menita [intrebati-va eventual si cine a gandit-o prin „culise”] sa avantajeze „noul” in politica – USR / PLUSR. „Argumentul” si „calitatea” supreme pentru PLUSR, devine strict…anti-PSD-ismul. Orice altceva, de la incompetenta si balbe de comunicare la lipsa de coerenta doctrinara, nedeclarare onesta a orientarii ideologice, sau gafe frizand fie prostia crasa, fie un stangism primitiv si agresiv [tipic anilor ’50] in declaratii, nu mai conteaza [oare???].

    In fond, ceea ce s-a urmarit / se urmareste a fost/este inlocuirea la PUTERE a Stangii „vechi”, incompetenta, ticaloasa, hoata, corupta, cu forma ei „noua”, „moderna”, „progresista”, [doar] declarativ / pretins „cinstita” si mare „luptatoare impotriva coruptiei”.

    Care sa fie motivul? Nu stiu, dar s-ar putea sa fie vorba despre nevoia „primenirii cadrelor” si despre o mai mare si mai sigura OBEDIENTA a „oamenilor-noi-in-politica” fata de POLITICILE UE, fata de planurile liderilor actuali din fruntea UE. De la mine asa se vede…

    Ar ramane si ar trebui sa ne uitam cu obiectivitate si luciditate cam ce inseamna actualele politici UE, dominate de SOCIALISM, GLOBALISM, [SEXO] MARXISM CULTURAL, MIGRATIONISM, ANTI-SUVERANISM etc si cum ne influenteaza deja viata de zi cu zi acum, dar mai ales pe viitor – incepand cu cel foarte apropiat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *