It is war!

După cum vedeți în captură, eu pretind că sînt eu. Sau eu pretind că sînt altcineva. Cine? O anume Florina Neghină, pe care mulți dintre voi o cunoașteți personal. Adică tot eu. Altceva incriminator la adresa mea nu au găsit.

Facebook a intrat în faza schizo. No shit! Cum să pretindă cineva că eu nu aș fi eu, cum să raporteze așa ceva, în timp ce eu sînt cunoscută de o grămadă de lume in real life? Sigur, oameni care să vrea rău sînt peste tot, dar Facebook nu are niște filtre prin care asemenea gogomănii să se poată întoarce împotriva celor care le fac, adică a celui/celei care raportează aiureli? Acele persoane care raportează aiurea să primească o pedeapsă de la platformă, eventual, acesta ar fi un bun mijloc de descurajare a acestor practici.

Facebook, o platformă lansată cu atîta tam-tam și al cărei patron este o persoană atît de bine văzută la nivel planetar își permite să procedeze așa?

Sigur, eu sînt un om obișnuit, o oarecare, dar nu orice om contează, asta nu e valabil și pentru Facebook? Cînd ai la dispoziție o platformă care se asigură și că utilizatorii ei se află în siguranță după producerea unui atentat sau a unui fenomen natural, meteo chiar, cum să îți imaginezi că poate da credit unor asemenea demențe care raportează aiurea, punînd niște oameni în poziția ingrată de a se ocupa de prostii?

Sigur, mai există o posibilitate. Cea în care deranjăm atît de tare noi, conservatorii, încît cineva se străduiește din răsputeri să ne ia maul. De ce noi și nu alții, numai mintea sau mințile acelea duse pot spune. Dar e bine să știe: nu pot ei bloca pe cîți putem noi vota. Europa, săptămîna trecută Austria, acum Cehia, sînt cea mai bună dovadă că se poate.

În acest moment, duminică, 22 octombrie 2017, ora 10:40 trecute fix, sînt în conversație cu Facebook, departamentul suport. Pentru mine nu e o noutate, în 2014, în timpul Revoluției Portocalii din Ucraina, mi-au dat rușii jos contul de Twitter. O noapte am pisat suport service-ul Twitter, nu știu ce păcate o fi avut, dar a doua zi de dimineață aveam contul la locul lui, așa cum trebuia.

Așa că țineți minte: nu puteți voi bloca cîți putem noi vota.

Mulțumiri prietenilor care știu cu cine au de-a face și m-au susținut. Aici numai cîțiva:

Andrei Murgescu:

În ultimele săptămâni mai mulți prieteni din zona conservatoare s-au trezit cu conturile blocate sub pretextul că ar fi furat indentitatea altora. Azi a fost rândul Florinei Neghină

Acum eu nu văd decât trei posibilități.

1. Florina Neghină, aceeași pe care o cunoaștem pe Facebook și cu care ne vedem la cafea în persoană e vreun maestru al deghizării un agent multiplu cu agende multiple (ceea ce ne-ar face viața mult mai interesantă).

2. Facebook are programatori extraordinar de incompetenți.

3. Facebook s-a suit cu cățel și cu purcel într-o căruță ideologică care detestă conservatorii pentru simplul motiv că ei există și a decis să rezolve problema inventând furturi de identitate, tactică ce ar cadra foarte bine cu stilul alunecos și laș al unui anumit tip de ideologie.

Ana Maria Itoafă:

Florina Neghină a ramas fara cont, raportata tot pentru identitate falsa.
O gasiti pe blogul Blogary sau pe google+ pana se rezolva. La mine a durat 2 zile, sa speram ca ea isi primeste contul mai repede.

Alexandru Vîjan:

Până la urmă toți ăștia cu raportările au mintea îngustă. Și nu înseamnă că-i subestimez când spun asta: poți să ai mintea îngustă și să fii periculos. Comuniștii o aveau și erau; naziștii o aveau și erau; jihadiștii o au și sunt; o au și ei.

Că au organizare? Și furnicile au. Minte îngustă, cum spuneam.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *