Nu ne-a mai rămas decât America…

Îmi este profund antipatică politica externă europeană (cu ea de fapt a și început euroscepticismul meu), mai ales în ceea ce privește lipsa de recunoștință și prietenie față de USA și trădarea constantă a Israelului. Cu atât mai mult îmi este antipatică poziționarea europeană vis-a-vis de Ierusalim, capitala Israelului, în condițiile în care Ierusalimul este unul din punctele cheie ale culturii și civilizației europene și în același timp centrul lumii iudaice.

Lipsa de conștiință istorică a clasei politice europene însă nu este cauza ticăloșiei cu care își tratează aliații, ci un simptom din fondul mai larg al bolii mintale și sufletești care a transformat de-a lungul a aproape 70 de ani Europa Occidentală într-un safe space pentru cele mai ticăloase personaje și ideologii anti-civilizație, de la Khomeini la toate denominațiile comuniste scoase din bezna minții, teren fertil pentru revanșardism anti-american și casă primitoare pentru migrația islamică în masă ce a adus cu ea antisemitismul prevalent și normal în societățile islamice pentru a-l trezi și pe cel local, dormant, pus cu botul pe labe de aliați în WW2. O boală care induce ură de sine și relativizare până la negare a ideilor și valorilor pe care s-a ridicat civilizația.

E dezgustătoare atitudinea europeană față de ticăloșii lumii. Așa am ajuns *și* noi să transmitem condoleanțe unui popor terorizat și torturat de comunism la moartea torționarului Castro, să acuzăm USA și chiar state membre de „warmongering” pentru că au întărit flancul estic NATO, să contribuim volens nolens la sutele de milioane de euro care merg anual către teroriștii palestinieni și să condamnăm gestul istoric și necesar făcut de Trump pentru Ierusalim.

Sigur, unii vor zice că toate aceste atitudini sunt liberale sau „diplomatice,” insă ce denotă genul ăsta de poziționări este pur și simplu vidul de perspective și valori asumate al clasei politice europene în marea sa majoritate. Ce fel de liberalism este acela care varsă lacrimi pentru dictatori criminali, oferă spațiu de manevră islamismului și susține revizionism istoric și negaționism?

Liberalism în nume și vid complet în esență.

De fiecare dată când mă gândesc la lucrurile astea îmi răsună în minte vorbele lui Libanius din Antiohia, parafrazate de Gore Vidal în biografia sa romanțată a lui Iulian II Apostatul: „spiritul a ceea ce am fost a dispărut demult.” Desigur, noi aici în est, sufocați sub comunism în spatele Cortinei de Fier atâta vreme, nu puteam decât să aruncăm priviri fugare civilizației și afluenței clădite de acel spirit, readus în Europa și apărat cu arme atomice de cea mai puternică forță militară a lumii. Priveam și jinduiam și, când într-un final am scăpat din sclavie, civilizația acelui spirit a fost ceea ce ne-am dorit să emulăm, chiar așa, marcați de tarele și carențele noastre specifice.

Acum că în Europa spiritul este încet-încet uitat, îngropat și hulit după 70 de ani de teorii critice, deconstrucții și flirt cu Răul, America este tot ce ne mai rămâne ca model, asta dacă într-adevăr ne dorim să urmăm mai departe spiritul care a fondat și construit cărămidă cu cărămidă și idee cu idee cea mai strălucită civilizație din istoria speciei.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *