Pentru că în ultima vreme tot felul de acuze năstrușnice zboară în toate direcțiile în comentarii, cred că e bine să lămurim cîteva lucruri:

PREMIZE:

– Îndepărtarea PDL de electoratul cu simpatii de dreapta  e evidentă în condițiile în care singurul mod în care PDL și cei care-l conduc știu să strîngă voturi e mita electorală, în toate formele ei, începînd de la găleți și făină și terminînd cu plata prin poziții publice a contribuțiilor la campanie. Singura reformă posibilă și necesară pleacă de la repudierea acestui mod de a face politică. Cei dezamăgiți de dreapta nu vor fi recîștigați cu ulei, brichete, șepci și diverse promisiuni de posturi ci cu gesturi ferme de reformă a statului.  Criza se transformă într-o uriașă oportunitate ratată pentru că reforma statului e blocată de încrengătura imposibilă de interese pe care sistemul clientelar a generat-o în PDL. Singura reformă reală a PDL este distanțarea de sistemul clientelar.

– În 2012 dreapta va pierde. Miza noastră nu e cîștigarea alegerilor ci pierderea lor onorabilă astfel încît PSD, odată venit la putere, să aibă o opoziție solidă în Parlament iar 2014 și 2016 să fie ale dreptei. Pentru asta sîntem convinși că e nevoie de cîteva lucruri:

CE VREM:

1) Vrem plecarea vechii gărzi de la conducerea PDL. Nu execuția lor publică, nu oprobriul public. E vorba doar de a da o șansă lui Macovei, Preda, Voinescu, TRU și altora care cred că politica se face cu idei mai mult decît cu bani. Ei vor putea, eventual, scoate un scor peste 20% în 2012, Berceanu, Videanu, Blaga, Oltean, Boc, nu au nici o șansă.

2) Dacă în toamna asta plecarea vechii gărzi nu se produce, alternativele pentru a evita dezastrul există doar înafara PDL. Mai precis, înafara tuturor partidelor pentru că, deși criticăm PDL, el e la ani lumină avans în materie de reformă internă.

3) Dacă conducerea e schimbată, vrem ca PDL să-și asume complet reforma statului și să numească un guvern competent tehnic, cu deplin sprijin politic și cu caractere capabile să-și asume decizii dure.

LĂMURIRI:

– A spune că prin cele de mai sus sprijinim PSD și PNL  sau că ne dorim ca PDL să piardă de dragul de a pierde e ca și cum ai acuza un doctor care spune unui bolnav de cancer că dacă nu se operează nu are nici o șansă, de intenția de a omorî pacientul. Situația de acum nu e creația noastră, rezolvarea ei nu e decizia noastră. Ce fel de viitor vrem e decizia noastră, însă.

– În chestiunea unității și a celor care ne acuză de schisme, lucrurile stau cam așa: Sîntem într-un autobuz care merge cu 100 km/h spre un zid. Șoferul și prietenii lui accelerează deoarece spun că e cea mai bună versiune de a continua drumul, aceea de a trece prin zid. Asta au făcut toată viața, sînt convinși că și acum e soluția bună. Noi spunem că zidul ăsta e prea gros, autobuzul prea șubred și o să ne facem praf cu toții. Vrem să schimbăm șoferul sau să ne dăm jos. Puteți să-i spuneți cum vreți, nu e vorba însă decît de luciditate.

– A crede că Madame Blogary poate face ceva pentru a accelera degringolada PDL e chiar mai naiv decît ne stă nouă în obicei. Degringolada pleacă de la cei care cred că banii sînt singurul lucru important pe lumea asta. Acei oameni nici nu știu că Madame există.

În nici un caz nu putem continua să discutăm despre moguli. Unde duce discuția? Cine e interlocutorul? Discutăm singuri și ne blocăm energiile la agenda pe care ei o impun. Aplaud investigația în sine –  Hotnews și Kamikaze ar trebui să le servească una pe lună, la nivelul ăsta. Dincolo de fapte  însă, nu mai e nimic de spus. Să lăsăm reporterii să-și facă treaba și să ne întrebăm la rîndul nostru care e treaba noastră.

Cum putem ieși din situația cam ridicolă în care am ajuns, aceea a unui stol de vrăbii care fac o gălăgie infernală în copac în timp ce vulpea le dă tîrcoale? Comentăm și ne indignăm fără cel mai mic folos din moment ce doar vulpea e acolo să ne-audă. Cum putem să evităm capcana perfidă în care și-a rupt deja picioarele politice unul ca Emil Constantinescu care s-a transformat singur din Don Quixote în bufon la curtea nebunilor? Pe scurt, cum putem să ieșim din logica victimelor?

Pentru că atunci cînd nu contenim a ne plînge și indigna de unii ca Voiculescu, Patriciu, Tăriceanu, Vosganian, Năstase, Ponta, Vântu, asta sîntem: victime. După cum bine observa și Mirel săptămîna trecută, toți își cer scuze. Puternicii PDL-ului se gîndesc mai întîi la ce vor spune moguliuziunile, înainte să se întrebe ce vor ei de la guvernarea asta. Victime care își așteaptă salvarea de la alte victime. Pentru că PDL-ul a ajuns un fel de PVL, Partidul Victimelor Liberalilor care se plînge pe mai multe voci, mai toate false.

Ne trebuie un plan și ne trebuie o armată. N-avem nici una și nici alta în momentul de față. Cei care conduc acum PDL sînt incapabili de a reforma o seră de roșii, cu atît mai puțin pe ei înșiși sau țara. Să lăsăm pentru moment chestiunea spinoasă a liderului. Să începem așa cum noi românii nu prea o facem de obicei, cu planul.

E vorba așadar de un plan pentru a prelua puterea. Așa cum arată lucrurile acum, e vorba de un plan pentru a pierde onorabil în 2012 și a asigura revenirea dreptei la putere în 2014, la prezidențiale și apoi în 2016, la următoarele legislative. Ponta va fi dezamăgit, e un plan bazat pe vot și nu pe lovituri de stat.

Îndrăznesc să spun că sînt patru lucruri care trebuie făcute în PDL pentru asta:

1. Re-conectarea cu electoratul cu mult înaintea alegerilor. Campania începe acum și nu cu mită electorală și autobuze. Nu ne mai permitem electorat de dreapta care să se jure că nu mai votează niciodată. Și nu ne permitem un al doilea PNȚCD în persoana PDL-ului. Relația cu presa va trebui bine gestionată, mogulii boicotați sub pedeapsa excluderii din partid, TVR-ul trebuie să re-devină o sursă preferată de informare (și nu de dezinformare, cum visează unii) iar internetul ar trebui să aparțină noii gărzi din PDL, nu liberalilor. O notă: boicotul moguliuziunilor e necesar și pentru că bună parte din audiența lor e constituită din simpatizanți ai dreptei. Cărora li se face permanent rușine și sînt demobilizați de tot felul de maimuțoi PDL-iști în căutare de glorie. Eu nu mă uit la RTV și Antene nu doar pentru că nu-i suport ci și pentru că mi-e groază să-i mai văd pe proștii de la PDL care se duc să fie călcați în picioare crezînd că-și construiesc notorietate. Și, să nu uit, cine vrea un plan pentru reducerea la tăcere a RTV și a Antenelor să ia aminte la asta: un TVR puternic, cu audiență, neutru politic – pe modelul BBC – poate absorbi suficienți bani din piața de publicitate, la prețuri mici, încît să lase Antelenele și RTV într-o pierdere constantă greu de suportat. Marile firme nu cotizează la Antena1 din dragoste de Voiculescu ci din lipsă de alternative.

2. O competiție internă deschisă pe modelul primarelor din SUA pentru a stabili candidații la parlamentare și prezidențiale din partea PDL. Dincolo de uninominal, fără competiție internă tot cu senatori oportuniști-afaceriști care votează în bloc pentru mutilarea ANI ne vom alege. Vechea gardă nu va fi dislocată cu forța și, chiar dacă va fi, va rămîne prea puternică prin controlul resurselor în teritoriu. Deschiderea PDL de care vorbim de ani, deja, nu se face prin hotărîri din vîrful pixului ci prin promovarea unui sistem deschis pentru accesul la putere, unul în care societatea civilă și simpatizanții de tot felul să aibă un cuvînt de spus.

3. Reforma electorală. PDL trebuie să se bată pe viață și pe moarte pentru a anula aberațiile din mecanismul uninominal din prezent. Iar dacă votul prin corespondență în diaspora nu va fi realitate în 2012, PDL merită să dispară din istorie pe motiv de prostie. Ridicarea pragului electoral și scoaterea definitivă din jocul politic a UDMR-ului ar putea fi un alt obiectiv important după ce UDMR a demonstrat că e un important factor contra-reformator.

4. Cei 15.000 de specialiști. În 2016, dar și înainte, PDL trebuie să fie capabil de un adevărat desant în structurile de nivelul 2 și 3 al puterii. Degeaba ai miniștri dacă, pe lîngă lipsa lor de experiență ei se trezesc cu un corp de funcționari ostili. PSD a fost multă vreme puternic pentru că a moștenit aceste structuri, recuperate de la comuniști. (cîți știu de pildă povestea incredibilă a tatălui lui Irinel Columbeanu, funcționar al tuturor guvernelor din anii 60 pînă în 2002??) PDL trebuie să aibă comisii de specialitate puternice, cel mai bine sub coordonarea ISP, care să pregătească pe lîngă politici, și oameni. PDL trebuie să știe, data viitoare cînd cîștigă puterea, nu numai ce ministere vrea și cu ce programe, nu numai ce miniștri vrea să numească, dar și numele viitorilor directori din minister și competențele lor reale, să aibă obiective pe termen lung și scurt cum are orice director din orice companie și chiar demisiile lor în alb acolo unde riscul de trădare e prea mare. Pentru a face asta e imperios necesar un departament de Resurse Umane extrem de competent și performant.

Bun. Avem 4 obiective. Cum le atingem?

Eu cred că e mult mai simplu decît pare. Temele par suficient de îndepărtate încît seniorii – ocupați cu măcelul intern – să nu dorească să aibă prea mult de-a face cu ele, așadar dacă problema e pusă cu tact eu nu văd pe cineva să se opună și să creadă că obiectivele de mai sus sînt iraționale sau riscante. Vor crede, cel mult, că sînt nerealiste.  E o chestiune de resurse și, mai precis, mai degrabă o problemă de oameni decît de bani. PDL trebuie să facă un lucru simplu: să urmeze un principiu banal de management, despre care am mai vorbit: omul și proiectul. Pe fiecare direcție de acțiune din cele 4 trebuie numit un vicepreședinte care să facă doar asta. Nimic altceva. Cel care e responsabil de reforma sistemului electoral, de pildă, trebuie să se culce gîndindu-se la asta și să se trezească din vise electorale, trebuie să discute numai despre asta și să cunoască pe toată lumea care e importantă în mecanismul de decizie pe temă electorală. Focusul trebuie să fie total iar omul în cauză să fie de-a dreptul pasionat de ce face. El trebuie să fie capabil să-și construiască propria echipă și să dispună de un minim de resurse materiale. Însă concentrarea lui exclusivă pe subiect și pasiunea lui reală pentru temele de care se ocupă sînt singura garanție de reușită.

Fiecare din cele 4 direcții de acțiune necesită discuții serioase. Identificarea oamenilor care se pot înhăma în primul rînd cu entuziasm și competență cere discuții și confruntări de idei. Eu unul cred că despre asta merită să vorbim, nu despre un bișnițar – informator pe care am ajuns să-l credem mare mogul.

PS: Aici e vorba și de un principiu din marketing. Unul din viața reală, nu din tratatele lui Kotler: Dacă te uiți tot timpul la competiție în loc să te uiți la consumatori, ai să pierzi. Politic e așa: Dacă ai ajuns să stai doar cu ochii pe ce spune opoziția în loc să discuți cu electoratul tău, ești pierdut.

Ne bucurăm că domnul senator Urban Iulian ne citește. Nu ne bucurăm deloc însă că domnul senator Urban Iulian plagiază un paragraf dintr-un articol de pe Madame Blogary pe care îl introduce, fără ghilimele, fără sursă, în articolul domniei sale.

Aici puteți vedea în partea a doua a articolului următorul paragraf (am făcut o captură de ecran ca să nu avem discuții):

Fraza e copiată cuvînt cu cuvînt din articolul „Adevărata politică antinațională a UDMR” din 29 iunie.

Am vrea să-i atragem atenția domnului senator Urban Iulian că o astfel de practică e profund imorală iar a pune fragmente plagiate într-un articol care vorbește despre decență și respect e de-a dreptul stupid. Mesajul nostru e simplu: dacă tot ați ajuns parlamentar printr-un concurs de împerjurări care ne e în continuare neclar, măcar faceți dovada că puteți gîndi cu propriul cap. Plagiatul vă descalifică politic.

A încetat din viață tovarășul Ion Iliescu, iubit fiu al revoluției comuniste, vizionar profet al reintegrării Securității în capitalism. El nu mai este dar cei 66 de ani de neîncetat travaliu de partid zîmbesc la noi pururea, un exemplu sacru pentru generațiile de Bombo, Ciută și Rogo care vor duce mai departe lupta de clasă:

În august 1944, la 14 ani împliniţi, a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist. În 1947 a fost voluntar al brigăzii de muncă „Vasile Roaită”, pentru ca, un an mai târziu, ca elev, să se numere printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (U.A.E.R.).

La Moscova, activează încă din 1950 ca secretar al Comitetului unional al studenţilor şi aspiranţilor români care studiau în U.R.S.S. Devine membru al Partidului Muncitoresc Român în anul 1953. Între 21 martie 1949 – 30 iunie 1956 este membru în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc, structură în care fost pe rînd:

• membru al Biroului C.C. al U.T.M. (1 martie 1954 – 28 martie 1960);
• secretar al C.C. al U.T.M. (30 iunie 1956 – 28 martie 1960);
• reprezentant al U.T.M. la Uniunea Internaţională a Studenţilor cu sediul la Praga şi secretar al acesteia (din iunie 1956);
• preşedinte al comitetului de organizare al Asociaţiilor studenţeşti din R.P.R. (din 16 august 1956), al cărei fondator este considerat;

La nici 30 de ani, în 1957, a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională din partea circumscripţiei electorale „Ilie Pintilie” – Bucureşti, imediat după aceea fiind ales preşedinte al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din România (10 martie 1957 – 1959);
Reales în M.A.N.  în circumscripţia nr. 22 Huedin, Cluj (1965 – 1969) și numit prim-secretar al C.C. al U.T.C. şi ministru pentru Problemele Tineretului (9 decembrie 1967 – 20 martie 1971), funcţie în care l-a precedat pe Dan Marţian.

În Partidului Muncitoresc Român a deținut, în paralel, următoarele funcţii la nivelul partidului:

• adjunct al şefului Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1960 – 1962);
• şef al Secţiei învăţământ şi sănătate din Direcţia Propagandă şi Cultură a C.C. al P.M.R. (1962 – 31 martie 1965);
• şef al Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.C.R. (din 31 martie 1965);
• membru supleant al C.C. al P.C.R. (23 iulie 1965 – 12 august 1969);

A fost reales în M.A.N. circumscriptia nr. 3 Olteniţa, Ilfov (1969 – 1973), apoi:

• membru al CC al PCR (12 august 1969 – 22 noiembrie 1984);
• membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (12 august 1969 – 28 noiembrie 1974);
• membru al Secretariatului C.C. al P.C.R. (11 februarie – 15 iulie 1971);
• secretar pentru probleme de propagandă al Comitetului judeţean de partid Timiş (1971 – 1974);
• prim-secretar al Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Iaşi (9 noiembrie 1974 – 21 august 1979).
• reales în M.A.N. circumscriptia nr. 6 Paşcani, Iaşi (1975 – 1980),
• membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (28 noiembrie 1974 – 23 noiembrie 1979)

A fost de asemenea membru supleant (din 29 noiembrie 1974) şi membru plin (2 aprilie 1979 – 20 martie 1980) al Consiliului de Stat
Reales în M.A.N. circumscriptia nr. 2 Odobeşti, Vrancea (1980 – 1985)*

Marginalizat în anii 80 și suspectat de Ceaușescu că ar fi omul Moscovei, Ion Iliescu revine în viața publică pentru un nefericit final democratic al ireproșabilei sale cariere comuniste. După ce-l împușcă pe cel al cărui scaun îl urmărea dintotdeauna, ajunge  președinte al României de 3 ori, poziție din care se opune din răsputeri capitalismului. Privatizarea îl învinge, însă doar după ce predă fabricile, terenurile și conturile Partidului fostei Securități. Uniunea Sovietică, amanta sa de generații, îl trădează cînd se decide să dispară din istorie exact după ce el semnase tratatul de mariaj. Își revine din această depresie de amor sprijinind capitalul rus – o amantă mai tînără dar la fel de năbădăioasă – să-și găsească reprezentanți locali în personaje precum Vântu și Patriciu.  În final, e salvat de la o condamnare rușinoasă in istoria comunismului de lucrurile pe care ni le lasă moștenire: cele 2 mineriade sîngeroase din 1990 și 1991, o Constituție strîmbă care ține loc de Guvern, o Justiție din Jurasik, plină de dinozauri agramați și cîteva televiziuni care duc lupta de clasă mai departe. Dintre toate, Contituția e lucrarea sa de geniu: un instrument democratic capabil să invalideze realitatea. Dacă veți continua să-l vedeți la TV deși e mort, asta e pentru că Curtea a decis: moartea lui Ion Iliescu e neconstituțională.
Ceaușescu să-l aibă în pază.

*sursa: http://mineriade.iiccr.ro/

Toate analizele spun foarte limpede că urmează un dezastru: taxe mărite, evaziune crescută, afaceri delocalizate în Ungaria și Polonia. Va urma o perioadă de depresie economică accentuată și, paradoxal doar pentru Crin și Ponta, încasări la buget mai mici. În final, cu tot cu taxele mărite e foarte probabil ca într-un an să nu putem plăti pensiile și salariile bugetarilor. Incapacitatea de plată și falimentul statului devin inevitabile.
Nu discut decizia Curții. E important de reținut că PNL și PSD au contestat legile. Vosganian, Antonescu și Crin au învins. Emil Boc ar trebui să-și dea demisia iar Băsescu ar trebui să desemneze un premier de la PSD sau PNL. Ei au cerut stat social, ei să-l guverneze. Dacă nu vor, să facem anticipate. Să cîștige PSD, cu majoritatea poporului bucuros că are bani, și să administreze ei dezastrul care va urma. Băsescu nu poate continua, în numele interesului național, să prelungească agonia. Buba trebuie să se spargă.
Cu ocazia asta se va lămuri și reforma din PDL, odată ce bătaia pe banii guvernamentali nu va mai fi o miză pentru a ajunge la conducerea partidului.
PS: Citesc acum cum idioții care urlau de grija poporului acuză acum Guvernul că a pus în pericol stabilitatea economică. Nu e nimic de spus. Să-i lăsăm să guverneze.
PS2: Acum se va lămuri și chestiunea ideologiei. Un partid de dreapta, cum pretinde a fi PDL, nu poate fi forțat să guverneze cu legi de stînga. Invocarea interesului național într-o astfel de situație nu e decît o ipocrizie care să justifice lăcomia pentru contractele de stat. Dacă tu ești de dreapta și ți se impun legi de stînga, te duci acasă. Aud despre mărirea TVA și a cotei unice și sînt convins că dacă PDL e partidul care va lua aceste decizii, nu va trece de 15% în 2012. Pentru că nimeni din electoratul cu simpatii de dreapta nu va mai vota cu ei. Iar o majoritate masivă de stînga în 2012 e cu mult mai rea decît pierderea puterii acum.