Author Archives → Bleen

Dreapta a picat examenul statului de drept si justitiei

“Ceea ce se întîmplă cu Mircea Băsescu nu e justiție, e un atac la Traian Băsescu, o conspirație pusă la cale de inamici politici și servicii.” Și îl mai acuzăm pe Voiculescu că atacă credibilitatea justiției! Ce au auzit oamenii pînă acum de la cele două tabere? Totul e o conspirație a inamicilor, justiția e o bîtă cu care se lovesc politicienii. Nu e dosar penal al unui politician care să nu fie considerat o răzbunare a inamicilor politici, a serviciilor și grupărilor conspirative. Ideea la finalul zilei? Nimic nu e ceea ce pare. Justiția nu e justiție. Știm noi.

Dreapta susținătoare a statului de drept și justiției, cu toată adunătura de jurnaliști, lideri de opinie și militanți din jurul ei, a picat și ultimul examen pe care îl mai avea de picat.

Nu e nicio conspirație. Nu e nicio capcană. Nu e niciun atac politic al serviciilor sau nuștiucui. Nu e nicio înscenare inamică. E doar justiția față în față cu lăcomia, prostia, sentinentul de impunitate, setea de putere și aroganța politicienilor. Sau prostia de a se lăsa prinși. Am înțeles că asta i se reproșează lui Mircea Băsescu. Nu disprețul pentru lege, nu utilizarea în folos personal a suveranității cu care milioane de amărîți din țara asta l-au învestit pe fratele Traian, nu faptele antisociale, nu afacerile cu interlopi politici ca Marian Căpățînă (politician de dreapta, cu statul de drept și justiția) și interlopi și mafioți. Nu contează ce a făcut, grav e că l-au prins. Mai bine nu-l înregistrau și nu afla publicul și justiția. Justiția trebuie stîrpită, adevărul ascuns, nu vedeți că e o conspirațiune voiculesciană?

Cazul Basescu-Capatina. Santajul, explicatie a deciziilor aparent irationale?

Dacă a intervenit o defecțiune și cineva n-a mai rezistat, cum se face că în 2012- 2013, cînd presiunea a fost mult mai mare și mizele mult mai mari, nu a cedat nimeni? Cum a fost posibil ca aceste înregistrări să rămînă sub obroc timp de doi ani, cînd erau arme vitale în lupta politică? Care a fost marea miză a deținătorului lor?

Continue reading →

De ce Diaconescu si MRU sint sah mat si obligati sa-l sustina pe Iohannis in turul II

Ce se întîmplă dacă negocierile eșuează? Dacă cei doi și partidele lor nu primesc ceea ce-și doresc? Aruncă în aer unitatea dreptei și nu mai luptă împotriva lui Ponta? Păi și discursul lor de pînă atunci? Cum rămîne cu el? Și cum rămîne cu mandatul dat de alegători? Dacă Diaconescu sau MRU nu-l susțin necondiționat, fără negocieri, pe Iohannis în turul II, înseamnă că și-au mințit și trădat alegătorii.

Continue reading →

Dreptul la secesiune

Unde se termină dreptul la secesiune la libertarieni? Dacă bucureștenii vor să se rupă de România și noi, ăștia din Titan vrem să ne separăm de București, adică să rămînem cu România (sună mai libertarian secesiune decît unionism – noi nu sîntem unioniști, noi sîntem secesioniștii secesioniștilor)? Dar dacă nu toți ăștia din Titan vor să se rupă de București? Poate că ăia de pe Constantin Brîncuși și Theodor Pallady vor să rămînă cu Bucureștiul care se rupe de România. Facem secesiune în secesiune în secesiune în secesiune în secesiune? Și cu tante Aglaia surda de la trei ce facem? Dacă n-aude bine și nu vrea să adere cu blocul la secesioniștii secesioniștilor secesioniștilor și ea nu vrea nici să secesioneze dar nici să unionească?

Minoritatea are dreptul la secesiune însă ce te faci cu minoritatea din minoritate? E ea obligată să se supuie majorității minorității? Și dacă majoritatea minorității are dreptul să decidă, de ce nu are dreptul și majoritatea majorității?

Cum distingem secesioniștii de unioniști? Rușii din Crimeea sînt secesioniști sau unioniști?

iStolo s-a apropiat pe furis si mi-a inghitit gaurile negre

bleen.ro (ep. XII din serialul Politicuri, septembrie 2008)

Din episodul anterior: Zmeus si Calin sunt pe cale de a se impaca, Felix ii intrerupe si cere autonomie pentru Tinutul Securesc, Andon e pregatit sa activeze gaurile negre daca seful lui nu e ascultat.

Papagalul Andronicus se lasa pe umarul lui Calin si ii sopti ceva la ureche. Calin asculta atent, deveni ganditor, se uita tamp cand la Prea Maritul Zmeus, cand la Felix, si grai:
– Prea Marite Dictator, cer permisiunea sa spun si eu cateva cuvinte.
– Mai Mult Ca Perfectule, ii cunosc privirea asta. E de rau, zise Valericus, strecurandu-se langa Zmeus.
– Valericus, lasa-l sa vorbeasca. Astazi sunt generos.
– Prea Marite Zmeus, impacarea se amana. Mi-a zis Andronicus sa raman in stand by pana ajung aici si Fincalstain, Mircica si Adi. Sunt pe drum, trebuie sa ajunga dintr-un moment in altul. Nici nu termina bine de vorbit Calin, ca isi si facura aparitia cei trei.
– Era cat p-aci sa-l pacalesti pe Calin, Prea Marite Magellan. Noroc cu Felix ca v-a intrerupt, zise Fincalstain, privindu-l dojenitor si cu subinteles pe Calin. Autonomia Tinutului Securesc e doar una dintre cererile noastre. Mai avem si altele. Mircica, da Proiectul de Constitutie incoa’!
Mircica se uita suspicios in dreapta, in stanga, se apleca si scoase de la ciorap o foaie A4 impaturita.
– Boule, de ce ai bagat-o acolo? se rasti Fincalstain la el, dupa care privi in jur, vizibil jenat de gestul pupilului sau.
– Pai…ca sa nu ne fure ideile….coane F…F…Fincal…, se balbai Mircica, rosu ca racul.
– Ba, tie nu-ti fura nimeni ideile nici daca le lasi nesupravegheate in Ferentari sau le tii intr-o geanta deschisa in 139, tampitule! De ce dracu’ te-ar cauta pe tine cineva de idei in buzunar? Sau in alta parte? Fincalstain lua hartia nervos, o despaturi si i-o intinse lui Calin, nu inainte de a-i da una parinteste peste ceafa.
– Era s-o faci, Caline….Las’ ca dam noi militaria jos din pod. Gata, s-a dus libertatea de gandire… D-acum incolo in famiglia asta nu gandesc decat io! Si Don Sile Pietrol, evident. Si Papasa Ilici….Baga-mi-as, multi mai suntem…Hai, citeste Caline!
Calin isi drese vocea (efectul siropului de testosteron disparuse si vocea incepea sa-i semene cu a lui Traistariu):
– Proiect de Constitutie. Principii generale. Art. 1. Popor vine din latinul populus. Art. 2. Deci, poporul e populist. Art. 3. In consecinta, actiunile prin care se cere parerea poporului, numite in general alegeri sau referendum, sunt populiste. Art. 4. Noi nu suntem populisti. Art. 5. Noi nu vrem alegeri la care sa participe si poporul. Art. 6. Prea Marite Zmeus, lasa-ne sa ne alegem doar noi intre noi. Art. 7. Te rugam. Art. 8. Frumos. Art. 9. Daca nu asculti de. Art. 10. Vorba buna. Art 11. Felix si Andon vor activa gaurile negre. Art. 12. Daca nici asa nu merge. Art. 12bis. O vor activa pe. Dispozitii finale si tranzitorii. Robica Stamoiu.
– Deci, Prea Marite Zmeus, zisera toti in cor, da-ne slobozenia! Da-ne NUP-ul nostru cel de toate zilele! Da-ne bugetul! Si da-ne noua Doamne, licitatiile si fondurile europene! Amin, Marite Dictator.
– Asa cum le-am zis si sindicalistilor de la CFR, cand eram ministru, va zic si voua acuma: dragii mei, va dau p*la!
– Engage! striga Fincalstain catre Felix.
– Ce?
– Activeaza gaurile negre, boule!
– A, ok. Bideu, adu Acceleratorul! Bideu fugi pana dupa un tufis de la capatul podului si se intoarse cu Acceleratorul.
– Hm, credeam ca e ceva mai deosebit, cum dracu’ l-au facut elvetienii astia, ca zici ca-i romanesc, facut la Rulmentul Barlad….. Ciudat, parca l-am mai vazut undeva… zise Felix, luand Acceleratorul din mainile Bideului.
– Asta nu e Acceleratorul! sari Crim Antonescu. E iStolo!!! I-au schimbat lay-out-ul butoanelor dar slipii sunt aceiasi. Si PIB-ul e cam mic. Se vede ca a facut baie in apa rece.
– Boule, striga Felix la Bideu, ce ai facut cu Acceleratorul?
– Aport! se auzi vocea tunatoare a Prea Maritului Zmeus. Din intunericul noptii aparu un caine mare, negru, cu doua capete. Intr-unul din boturi tinea Acceleratorul, in celalalt un DVD pe care scria “Lista cu amantele parlamentarilor. Bonus: poze”.
– Cat voi dadeati din gura eu mi-am trimis cainele credincios sa-l urmareasca pe Bideu si sa vada unde ascunde Acceleratorul. Restul a fost floare la ureche, am luat Acceleratorul si in locul lui l-am pus pe iStolo tunat. Va fac cunostinta cu cainele meu. El e Mihai Razvan Maior, cel mai bun prieten al omului politic Eu. E de rasa, din parintii campioni. E fiul Securitatii, Mama Primordiala, Cateaua care ne-a fatat pe toti si al carei ADN il purtam.
La auzul numelui Securitatii, toti luara pozitie de salut.
– Si ce s-a intamplat cu Mama Noastra Primordiala, Securitatea, Prea Marite Zmeus?
– A ajuns la ingeri.
– Dumnezeu s-o ierte si Teoctist s-o reprimeasca in bratele sale! izbucnira in plans toti cei de fata. Dar absolut toti.
– Nu va intristati, copiii mei neascultatori. Ii e bine acolo unde e. De fapt nu e departe, e p-aci prin zona, joaca “Nu te supara Fraiere” cu Corul Ingerilor. Ii bate joc de joc, fiindca are pioni mai multi, imprastiati pe toata harta. Si mai si triseaza. Cand Corul Ingerilor ia o pauza de lectura si meditatie, Ea muta cate trei-patru casute o data. Iar cand ea adoarme sau e in misiune, Corul Ingerilor se cearta pe reguli si metodologie. Se cearta in cor, evident. D-aia ii si zice jocului “Nu te supara Fraiere”, ca ei sunt fraieri si se supara. N-ai cu cine… niste Ingeri… A, ca mi-adusei aminte….V-am dat vestea cea mare? Nu? A fatat iar. Noua generatie de politicieni. Sunt mici si dragalasi, sa-i vezi ce simpatici sunt cand dau din codite pe langa dulaii mai mari si latra la televizor… Iar cand nu latra, ling….
– Marite Felix, ii intrerupse Andon din reverie, iStolo s-a apropiat pe furis si mi-a inghitit gaurile negre!
Toti intoarsera privirile spre iStolo. Ce se va intampla? Va fi Sfarsitul Lumii sau doar Sfarsitul lui iStolo? Is this The End or just The iEnd? Singurul cu prezenta de spirit, Prea Maritul Zmeus, scoase mobilul…
– Ce faci, Mai Mult Ca Perfectule?
– Sun la 112, Intelectualii In Actiune. Pata e fizician de formatie, trebuie sa stie ce se intampla cand cel mai longeviv prim-ministru din umbra inghite doua gauri negre. Alo, Pata? Scuza-ma ca te deranjez, stiu ca nu-ti place sa ti se faca programul, ca vrei sa zici Stop si sa te reintorci la tine, sa-ti regasesti Centrul, undeva, intr-o casuta la munte, insa gandeste-te ca la telefon sunt chiar Eu Insumi. Iti dai seama? Te sun chiar Eu Insumi, fie-mi numele laudat! Da…da…stiu, hai nu-ti mai face sange rau, da-l dracu’ de ponei…la urma urmei nu era decat un ponei. Data viitoare sa fiti mai atenti, desenati si voi o casa, niste pomi, o floare, doi gradinari…da…da, mai tii minte? Si Lantul Amintirilor mi-a placut…ai dreptate, un pic cam manierist, si personajele nu prea bine conturate…mda, intr-adevar, modul de rezolvare a dilemei existentiale prin care trece personajul principal era cam fortat si abrupt…dar muzica, muzica facea tot filmul! L-am vazut pe vapor, am facut schimb de role cu niste maltezi. Ei ne-au dat Lantul Amintirilor Ma Chinuiesc, noi le-am dat doua filme de Sergiu Nicolaescu….le-a placut enorm ala cu brigadieri, in care viitorul Rege Duda de Karlstrasse joaca rolul unui inginer pe santier, la Canal. Da, a fost prima intalnire a lui Duda cu viitorii lui stramosi, elita interbelica, intemeietorii Romaniei Mari….Niciodata nu a fost mai aproape de ei. La un moment dat, cand sapa (trebuia sa sape de-adevaratelea, ca sa fie cat mai realist) s-a apropiat la cativa centimetri de un fost ministru in guvernul I. Ghe Duca si de un Stirbey…cum s-ar spune, mai avea putin si dadea de os domnesc. Dar l-a chemat tovarasul de la Comisia de Propaganda si Cultura sa-i zica un banc si sa bea o tuica impreuna. Sa lasam asta, si cum iti spuneam, draga Pata, noi le-am dat maltezilor doua filme, ei noua, unul. Mi-au ramas datori. M-au intrebat ce vreau in schimb, le-am zis ca deocamdata nimic, cine stie, poate ne vom intalni vreodata si isi sting ei datoria. Ceea ce s-a si intamplat saptamana trecuta… S-a mirat si Benedict; <Cum ba Traiane, Ordinul Cavalerilor de Malta pentru un film cu Duda? Ba, voi romanii sunteti dati dracului, iertata sa-mi fie expresia!> Asa….de ce te-am sunat, draga Pata…. Fii atent: iStolo, prim-ministrul nostru din umbra, din umbra veacurilor trecute, vreau sa zic, a inghitit doua gauri negre…stii cum face el cand inghite…cuarc, cuarc, una dupa alta ….si voiam sa stiu daca asta e Sfarsitul. Hai, ca tu le ai cu fizica si escatologia…Cum? Tegumentele sunt palide, dar la el asa sunt de obicei. Da, e galben si la ochi, dar ti-am zis, el a fost bolnav cand era mic si oricum asa arata el de obicei, ca si cum ar avea hepatita. Un albus de ou? Crud? Pai de unde pana mea sa iau un albus de ou crud la ora asta? Ma fut in el de Carrefour, vrei sa ma intalnesc iar cu tiganca aia imputita? Ok, pa….Ce faci? A, ok. fii atent ca Plesu pare el asa mai visator da’ memoreaza cartile…. Stie cati septari mai sunt in joc, cati decari, cati asi, nu retine doar figurile, retine si cartile mici…Am jucat cu el, bizantinii astia de viata, cu umor, par mai boemi asa, de felul lor dar sunt dati dracului, nu le scapa nimic. Ok, te las….Poftim? Pe porunci? Ce ti-a facut? Sa citesti Heiddeger intr-un picior, legat la ochi si sa pui zahar in motorina lu’ Siegfried? Ti-am zis eu ca e sugubat…Doar l-am avut consilier. Stai sa-ti zic…seara, pe holurile Cotrocenilor, se tupila pe dupa colt impreuna cu Pufulete si cand iesea iStolo din birou, Pufulete il tinea de vorba iar Plesu se strecura in spatele lui si ii dadea ceasul din BIOS inapoi cu 12 ore. Si o luau la fuga razand prin Palat, sa-mi trezeasca toti consilierii… Evident ca iStolo se ducea apoi sa-si bea cafeaua si sa inceapa o noua zi de munca….Atunci mi l-au uzat. Hai ca acum chiar te las. Si nu mai fi suparat cu poneiu’. Fruntea sus! Inapoi la argument! Asa te vreau. Hai pa.
– Ce-a zis Pata, Marite Dictator?
– A zis ca va fute-n gura daca va mai luati de poneiul lui. Si a zis ca tu, Adi, o sa te urci pe bicicleta lui Calin si o sa-mi aduci un albus de ou crud, de la Cornu. Hai, executarea! Ca va ia mama dracu’ pe toti si spalati puntea toata noaptea!

Pe cine vor americanii presedinte la Bucuresti?

Culmea e că în timp ce alegătorului simplu îi cerem să voteze util și să facă complicate calcule geostrategice ale compromisului, de la americani avem pretenția să se țină ei de idealismele noastre și să susțină la prezidențiale tot felul de soluții fără șanse electorale.

Este decisiv numele viitorului președinte pentru influența americană în România?

România este membră NATO și partener strategic al Statelor Unite și nu există politician român cu putere reală, din mainstream, care să nu joace cu americanii. Să nu uităm că România a devenit membră NATO sub președinția lui Iliescu și a participat activ în războiul împotriva terorismului încă din 2001, sub Iliescu. Există politician român mai antiamerican și filorus decît Iliescu? În condițiile în care România s-a dovedit un partener controlabil și de nădejde pentru americani numele viitorului președinte nu e foarte important. Toți candidații cu șanse vin din zona mainstream a politicii și sînt controlabili. Mai mult, toți au trecut la un moment dat prin PSD și PNL și au fost aliați sau chiar amici. Implicarea americanilor poate fi doar una de acord fin, dacă alegerile sînt pe muchie și americanii îl preferă cu doi microni mai mult pe x decît pe y. Americanii s-ar putea implica masiv, s-ar putea ïntrebuința seriosla nivel diplonatic, informativ, logistic, mediatic și financiar doar dacă ar apărea un candidat naționalist și populist cu șanse, așa cum era Vadim în 2000 și cum ar fi putut fi Puricîn 2014.

Sînt dispuși americanii să-și investească resursele  de influență și credibilitate într-un candidat fără șanse?

Sînt dispuși americanii să meargă pe mîna unui învins, să piardă împreună cu el și să-și arate astfel limitele și slăbiciunea? Lăsînd la o parte diferențele minore dintre candidați (dacă nu ești parte a vreunei tabere politice sau de interese și iei o oarecare distanță, între Ponta, Iohannis, Diaconescu sau Predoiu nu-s mari diferențe).

Dar cum pot influența americanii alegerile prezidențiale?

Financiar, logistic și mediatic americanii nu se pot compara cu structurile de putere interne. La urma urmei, tot ceea ce pot face ei să dea semnale publice sau private care să influențeze politicienii români, serviciile și liderii de opinie. La rîndul lor, americanii iau decizii și fac evaluări în funcție de informațiile pe care le primesc de la sursele lor interne (politicieni, servicii, jurnaliști). Americanii nu pot inventa candidați și nu-i pot impune. Trebuie să lucreze cu materialul clientului.

Dacă americanii nu-l vor pe Ponta, îl vor pe candidatul cu cele mai mari șanse să-l învingă.  Dacă americanii nu-l vor pe Iohannis, îl vor pe candidatul cu cele mai mari șanse să-l învingâ. Nu are sens ca americanii să se concentreze pe un candidat fără șanse, doar pentru a-și îndepărta candidații cu șanse. Aptopi de „informațiile pe surse” despre pretinși preferați ai americanilor.

Pentru americani important e să investească influență în cîștigător, în viitorul președinte, nu să și-l îndepărteze susținînd vreun loser cu două, șapte sau zece procemte.  Ar fi pierdere de timp și energie.

Americanii îl vor președinte pe Ponta. Americanii îl vor președinte pe Maior. Americanii îl vor președinte pe Iohannis. Americanii îl vor președinte pe MRU. Americanii îl vor președinte pe Diaconescu. Sau pe oricine are șanse reale să cîștige și nu e un populist din afara establishmentului politic și informativ.

Elena Udrea, sursa de legitimitate si izvor de putere

Noul partid, născut din Fundația Mișcarea Populară, trebuia să se lanseze în iulie 2013. La conferința de presă în care se anunța nașterea PMP urma să fie prezentat și președintele partidului, o surpriză. În ”cercuri” numele lui era cunoscut de cîteva zile. Însă nimeni n-a răsuflat. Cu o excepție.

Cu o zi înainte de lansarea PMP, Elena Udrea dezvăluia într-un interviu numele viitorului președinte al PMP, și anume Eugen Tomac. Astfel, înainte de lansare, toată presa titra: ”Elena Udrea a anunțat numele viitorului președinte al PMP.” Nu se știe în ce calitate a făcut Elena Udrea anunțul. Era membră a PDL și oficial nu era implicată în vreun mod în proiectul Mișcarea Populară, nu era nici măcar membru al Fundației.

Pentru Elena Udrea era important să-și marcheze teritoriul și să arate cine e șeful. Trebuia să fie ea sub lumina reflectoarelor și nu altcineva și să nu existe vreo acțiune importantă a PMP care să nu fie asociată cu Elena Udrea. Ceea ce s-a și întîmplat. ”Elena Udrea anunță numele președintelui PMP” devine subiectul zilei, iar lansarea propriu zisă, la care Udrea nu putea participa, s-a fîsîit. În fapt, lansarea de a doua zi nu a fost decît o confirmare a anunțului Elenei Udrea, o confirmare a influenței și puterii Elenei Udrea.

Anunțul candidaturii lui Cristian Diaconescu la prezidențiale se înscrie în același tipar.

Cristian Diaconescu e candidatul Elenei Udrea, nu al PMP-ului. Își trage legitimitatea din Elena Udrea, nu de la partid. Elena Udrea e izvorul de putere și legitimitate, ea împarte onoruri și demnități, ea deleagă și mandatează. Ea e masculul alfa al PMP. Ea e PMP.

Cristian Diaconescu nu a avut parte de o lansare propriu-zisă, în condițiile în care sîntem cu cîteva luni înainte de alegeri, prezidențiabilul trebuie să aibă vizibilitate și orice acțiune trebuie s-o transformi într-un eveniment media în care personajul principal e prezidențiabilul.

Cristian Diaconescu a declarat că desemnarea sa drept prezidențiabil s-a făcut în urma unei discuții informale în partid. Discuție între cine și cine? Au participat la discuția respectivă cei cîțiva zeci de mii de membri ai partidului? Cine a participat? Conducerea? Cum putea lua conducerea partidului o astfel de decizie în condițiile în care nu fusese aleasă încă? Niciun autointitulat lider al PMP nu avea legitimitate, nu fusese ales de congres. Desemnarea lui Diaconescu s-a făcut într-o discuție informală, pe genunchi, la cafea sau bere, de cîteva persoane care întîmplător se aflau acolo, fără ca vreuna dintre aceste persoane să fie mandatată de partid să ia o asemenea decizie și fără să aibă o calitate oficială.

Elena Udrea a avut grijă ca desemnarea lui Cristian Diaconescu să se facă nestatutar, să nu existe o lansare oficială, niciun eveniment mediatic în care candidatul să fie în prim plan.

Anunțul candidaturii lui Cristian Diacnescu este parte a unui ritual de întronizare a Elenei Udrea. Spada Elenei s-a așezat pe umărul lui Cristi. Însă cel legitimat de spadă nu e îngenuncheatul Cristi, ci Elena, purtătoarea de spadă. Cristi, și nu domnul Cristian Diaconescu, așa cum Elena Udrea îl numea într-o emisiune tv în care se aflau împreună – n-a fost o scăpare, Doamna și-a marcat teritoriul și ierarhiile. Cristi e șoferul, eu sînt Doamna.

Elena Udrea e sursă de putere și legitimitate. Împarte demnități, onoruri  și poziții de putere. Ea e puterea însăși.

De ce participă însă Cristian Diaconescu la această minciună? Nu știm, însă n-ar trebui să ne mire. A mai participat și în 2008, la alegerile pentru Primăria Capitalei, cînd știa că adevăratul candidat al PSD e Sorin Oprescu, și totuși a acceptat să participe la tot bîlciul respectiv. E Cristian Diaconescu șantajabil? E slab de înger? E un veșnic instrument? Ce primește în schimb? Ce i se poate întîmpla dacă refuză să fie parte la astfel de scenete? Dar dacă Cristian Diaconescu nu știa că aceasta va fi o minciună?

Ce ascunde candidatura lui Cristian Diaconescu?

Elena Udrea nu putea candida la prezidențiale după eșecul electoral de la europarlamentare. Probabil Traian Băsescu s-a opus unei astfel de candidaturi și l-a preferat pe Cristian Diaconescu, cel puțin momentan. Mai mult, cu cîteva zile înainte, pe surse se dădea sigură varianta cu Diaconescu președinte al PMP. Cu toate acestea, spre surprinderea celor care aveau inside information, președinte al PMP avea să devină Elena Udrea. A vrut Elena Udrea să fie și președinte PMP și prezidențiabil? A negociat cu Băsescu pînă în ultimul moment și a reușit să obțină doar președinția partidului? Trebuia să aibă parte Cristian Diaconescu de o lansare specială, dedicată și Elena Udrea a furat startul și lumina reflectoarelor, așa cum a făcut și în cazul Tomac? Cristian Diaconescu nu știa să explice cum a fost desemnat și cine a participat la desemnarea sa. E foarte posibil să fi fost complet luat prin surprindere de anunțul Elenei Udrea. Poate că ar fi urmat o desemnare formală, statutară, și o lansare așa cum merită un candidat prezidențial. Anunțul Elenei Udrea, în ziua în care era ea în lumina reflectoarelor, făcut pe genunchi, l-a transformat pe Cristian Diaconescu în candidatul Elenei Udrea și pe Elena Udrea în izvor de legitimitate și putere.

Elena Udrea nu numai că și-a marcat teritoriul și a arătat cine e șeful, ci a și transformat candidatura lui Cristian Diaconescu într-un eșec. Miza Elenei Udrea nu e politică. E pur personală. Diaconescu, PMP și Băsescu pierd prin această mișcare. PSD, PNL și PDL cîștigă. Însă pentru ea e prea puțin important. Altceva contează cu adevărat pentru Elena Udrea.

Ceea ce se întîmplă acum e mai puțin un spectacol politic și mai mult un spectacol al imunității și traficului de influență televizat la oră de maximă audiență.

Scriam în 10 decembrie 2009, despre traficul de influență pe care SOV și Patriciu îl făceau între cele două tururi ale prezidențialelor și care l-a îngropat pe Geoană. Situația nu e foarte diferită acum. Elena Udrea își exhibă influența și puterea, pentru orice eventualitate, nu numai din vanitate:

În 26 noiembrie Mircea Geoană era viitorul preşedinte al României. Sau cel puţin aşa credea el şi aşa credeau cei din jurul lui. Uniţi şi prudenţi la început, aceştia văd bătălia deja încheiată şi încep să lupte pentru pradă. Cine e cel mai influent? Cine îl umileşte pe învins? Cine are cele mai mari merite în această victorie? Şi cum reuşeşte să creeze această imagine? Prin mass-media, evident. E modalitatea cea mai facilă şi lipsită de riscuri pentru a intimida Statul şi societatea în ansamblul ei, instituţiile şi angajaţii acestuia, indiferent că vorbim de administraţie, de structurile de forţă sau de justiţie. Ce poliţist, angajat al Fiscului, procuror, ofiţer din servicii, judecător, procuror sau jurnalist mai poate avea curajul să deranjeze un individ care face şi desface majorităţi, inventează miniştri şi prim miniştri, pune şi dă jos preşedinţi? Dovadă şi primele reacţii ale presei după întîlnirea lui SOV cu Geoană şi declaraţia primului de la Realitatea TV: “trăim într-o ţară în care preşedinţii depind de SOV”. Ce trafic de influenţă e mai bun decît traficul de influenţă în masă? La toate astea se adaugă ura şi setea de răzbunare a inamicilor lui Băsescu. Sînt siguri pe ei, Băsescu e învins, scrutinul din 6 decembrie nu e nimic altceva decît o formalitate care va consfinţi în mod oficial înfîrngerea. MIza nu e electorală: distanţa în sondaje dintre cei doi concurenţi e suficient de confortabilă pentru a le da celor din tabăra lui Geoană siguranţa victoriei. Nu trebuie decît să aibă răbdare şi să aştepte timpul să treacă. Dar nu au răbdare.

Încep întîlnirile “conspirative”. Nu se mai feresc, ba dimpotrivă, în spatele izului de clandestinitate e o doză importantă de ostentaţie şi demonstraţie. Vor să arate că ei sînt stăpînii şi toată ţara (şi, mai ales, instituţiile statului) trebuie să ştie asta. Patriciu se întîlneşte cu SOV, cu Meleşcanu şi SRS, cu Crin Antonescu, SOV se întîlneşte cu Geoană. O fac seara sau noaptea, “pe furiş”, cu paparazzii după ei. O lecţie învăţată de la minivdetele de tabloid: suni paparazzul şi îi vinzi pontul. După care te laşi fotografiat din toate unghiurile care te avantajează, întîlnindu-te cu politicieni, viitori prim miniştri, viitori preşedinţi, cu toţi viitorii potentaţi. Te imunizezi în faţa statului. Îţi creezi din aceste imagini o aură care acţionează ca un scut în faţa oricărei incercări a autorităţilor statului de a te deranja. A început lupta pentru pradă. S-a sfîrşit bătălia, inamicul e învins, acum începe împărţirea prăzii. Aliaţii se pîndesc, se suspectează, se întrec pentru a fi primii care ajung la pradă şi care pleacă cu halca cea mai mare.