11 septembrie, ziua în care a început apocalipsa

În ziua aceea, am crezut că lumea se sfîrșește. Și-mi părea rău, pentru mine, că eram tînără, pentru copil, că era mic. Mai ales pentru copil, ce viață îi dădusem, ca să nu aibă timp să o trăiască?

Au trecut 17 ani și astăzi, în tăcere, ne dăm seama că am mai trăit o bucată de viață, am iubit, am lăsat, fiecare din cei care au putut, un semn pe lumea asta.

Și că ei nu au putut pune atunci mîna pe cea mai avansată societate occidentală datorită comportamentului ireproșabil al poporului american.

Nu e suficient să punem hashtag-ul #neverforget astăzi, pe toate postările de Facebook și Twitter, e momentul să înțelegem că atunci s-a încercat distrugerea civilizației occidentale, din chiar vîrful ei. Iar ce se întîmplă azi în Europa este planul II, de invadare a lumii civilizate, pentru că lumea asta are prinicipii, printre care viața umană este sfîntă.

Și la adăpostul acestei ”scuze”, să profite de prostia și lipsa de responsabilitate a liderilor europeni, pentru a distruge, acum, chiar locurile începuturilor civilizației occidentale.

Știu că trebuie să rezistăm cu toate forțele, dacă nu pentru noi, atunci pentru copiii noștri, așa că mă lasă rece orice epitet folosit în batjocură la adresa mea. NU sînt ”rasistă”, nu sînt ”xenofobă”, nu sînt nici atît ”nazistă”. Sînt o femeie simplă care își apără avuția ei, moștenită de generații.

Am umblat, după 11 septembrie 2001, în pantofi cu toc cui pe toate cursele aeriene pe care am avut de umblat. Gîndindu-mă că, dacă se întîmplă ca în cazul zborului 93, să putem să ne batem cu ei, un ochi tot scot cu tocul, pînă cineva mai puternic poate imobiliza dușmanul. Am avut agrafe în păr, broșe, în fine, tot arsenalul pe care îl poate aduna o femeie pe o cursă aeriană. Dacă mor, măcar să nu mor nefăcînd nimic!

Asta în timp ce liderii occidentali așa zis ”responsabili” fac și ei ce pot mai bine ca dușmanul să ne intre în casă mai numeros și mai feroce an de an. Dacă nici astăzi nu se vede legătura dintre 11 septembrie 2001, SUA, și anii 2015 pînă astăzi, Europa, e pentru că nu se vrea a se vedea, nu pentru că nu se poate. Cînd eram mică, un om deștept mi-a spus: arabii nu gîndesc ca noi, ei au alte repere. Reperele lor temporale fac ca 15 ani să pară a nu avea vreo legătură în uriașa economie a timpului universal, în realitate au. Ce nu au reușit atunci în SUA, fac acum în Europa, cu mai multă determinare, cu mai mult curaj, încurajați de prostia maselor, prostite la rîndul lor de conducători iresponsabili.

Eu nu am uitat. Și mi-am educat și copilul să nu uite. Dar eu sînt doar o femeie simplă, asta e tot ce pot face pentru umanitate.

Dumnezeu să ne binecuvînteze pe toți!

Republica Unirii. Partea a II a.

Am început, în articolul precedent, prezentarea Republicii Unirii cu speranța că intelectualitatea românească ori numai bucureșteană se va apleca asupra proiectului și va dori să-l discute sau să aducă îmbunătățiri.

Nu sper prea mult, dar încă mai aștept.

ASTĂZI, TRECEM LA CAPITOLE.

  1. JUSTIȚiE
  2. Urmarea a recunoașterii statutului Republicii Moldova ca stat eșuat,
  3. sistemul judecătoresc va fi recunscut ca instrument coercitiv al statului capturat, anacronic, cu practici ostile  societăților democratice și drepturilor fundamentale ale omului.
  4. Întreg corpul judecătoresc, precum și cel al procuraturii, va fi disponibilizat și va fi supus unei lustrații generale.
  5. Fiecare cetățean al republicii Moldova va fi în drept să ceară o revizuire, în vederea reabilitării sale, a unei Hotărîri definitive și irevocabile , ce îl vizează în mod direct, adoptată de Sistemul judecătoresc al statului capturat.
  6. Cetățenii reabilitați vor fi în drept să ceară în instanțele de drept, pedepsirea celor care au făcut justiție la comandă. Ei nu vor beneficia de recompense morale și materiale.
  7. Noul sistem judecătoresc al Republicii Unirii va fi reprezentat de o misiune de supremație a legii, instituită cu sprijinul statului român și al Uniunii Europene.

Capitolul II

STATUL ȘI ADMINISTRAREA TREBURILOR PUBLICE

Republica unirii va fi un stat minimal (asta m-a cucerit, recunosc, nm, Florina) care își va păstra doar funcțiile de control, pedeapsă și administrarea treburilor publice.

Consolidarea capacității administrative a statului este o sarcină primordială, și se va face prin ajustarea graduală  a instituțiilor statului Republica Moldova la cele ale României.

Împărțirea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se va face după modelul celei din România, pornind de la raționamente economice, demografice și sociale.

 

Administrația locală se va modela după cea românească, prin programe de colaborare și proiecte europene de înfrățire a localităților.

Guvernele celor două state vor institui un impozit unic pe venit pentru persoane fizice, impozitul Unirii. Cuantumul și perioada aplicării lui vor fi stabilite la ședința comună a celor două guverne și vor fi la fel pentru cetățenii celor două state.

Pe lîngă capitala Chișinău, municipiile Bălți și Comrat vor fi reședințe de instituții de administrație centrală și judecătorească. Instituțiile care vor avea sediu acolo vor fi stabilite prin Constituție.

EDUCAȚIE

Educația va fi declarată domeniu strategic prioritar al Republicii, și va cuprinde toate domeniile vieții sociale, și economice ale statului: administrație, economie, ecologie, sănătate, etc.

Statul va aloca 17% din PIB domeniului Educație.

Statul va aloca din bugetul destinat educației mijloacele necesare studierii limbii române. Limba engleză va deveni limbă de studiu prioritar în toate domeniile vieții publice.

Studierea limbilor română, ucraineană, găgăuză, bulgară, va deveni prioritară prin stimulente economice

ECONOMIE

Satul se va retrage, în decurs de doi ani, din majoritatea sectoarelor economiei naționale prin licitarea, în baza unor concursuri investiționale internaționale, A sectorului EnERGETIC, ȘI AL INFRASTRUCTURII COMUNICAȚIILOR.

STATUL VA CREA dOUĂ COMISII EXTRAORDINARE, CU MANDATE SPECIALE PENTRU UN TERMEN DE 2 ANI, CU POSIBILITATEA PRELUNGIRII LUI PENTRU ÎNCĂ 1 AN, ÎN CONDIȚII DE NECESITATE. aCESTE DOUĂ COMISII VOR AVEA SARCINA AJUSTĂRII INFRASTRUCTURII DIN STÎNGA PRUTULUI LA NECESITĂȚILE ȘI STANDARDELE ROMÂNEȘTI.

Comisia extraordinară  a infrastrcuturii energeticeSE VA OCUPA CU STANDARDIZAREA, AJUSTAREA ȘI REGLEMENTAREA JURIDICĂ A REȚELELOR ELECTRICE ȘI DE GAZE NATURALE.

Statul va elabora strategia  pieței agricole și va  ajusta structura producției agricole la necesitățile pieței românești.

Statul va stimula prin pîrghii economice, demografice și sociale investiții ale României, dar și ale companiilor  Naționale sau Transnaționale din țările cu tradiții ale economiei  de piață, în mod prioritar în Municipiul Bălți și Găgăuzia.

Mi-au rămas chestiunea românească și diplomația unirii și Transnistria, în următorul articol. Între timp, am pliante, cine este interesat mă poate contacta.

pentru cine dorește să vadă atmosfera de la chișinău; oamenii care au vorbit, are aici înregistrarea evenimentului. Merită, eu vă spun că merită să urmăriți.

 

 

Chișinău. Latura pragmatică. Republica unirii

Sergiu Mocanu, președintele formațiunii politice numite Mișcarea Populară Antimafie, din Republica Moldova, a conturat cîteva puncte concrete care trebuie atinse în procesul reunificării republicii Moldova cu patria mamă, România, la Forumul Republica Unirii, care a avut loc la Chișinău, în ziua de 2 septembrie 2018, și la care am participat, invitată de către Alexei Tighineanu.

Forumul s-a bucurat de o prezență numeroasă, mulți din participanți fiind moldoveni care lucrează în străinătate, dar care nu pierd nici o ocazie de a se afla împreună cu localnicii, la hotărîrea treburilor în republică. Dorința de reunire este atît de mare,  încît oamenii sînt dispuși să participe,pe timpul și banii lor, la orice ar putea însemna un pas înainte.

Surpriza, pentru mine, cel puțin, a fost să-i găsesc pe moldoveni mult mai bine pregătiți decît sîntem noi, românii de aici. Mai bine pregătiți și mai preocupați de problematica unirii.

Astfel, ni s-a prezentat un document intitulat chiar așa, ”Republica unirii”, rodul muncii lui Sergiu Mocanu, președintele partidului organizator al forumului. Document pe care vi-l prezint și eu în continuare.

  1. CONTEXT

Republica Moldova, proclamată pe teritoriul fostei Republici Socialiste Moldovenești, prin Declarația de independență din 27 august 1991, și reconfigurată prin adoptarea Constituției din 29 iulie 1994, a avut drept fundament mai multe prevederi eronate politico-juridic, ca de exemplu:

a) discrepanța dintre caracterul unitar și indivizibil al statului proclamat și realitatea faptului că teritoriile din stînga Nistrului nu au fost, nici cea mai mică perioadă de timp, subordonate politico-administrativ instituțiilor create la Chișinău.

Cu alte cuvinte, Transnistria nu a fost, nu este și nu va fi niciodată a noastră.

b)neutralitatea declarată permanent și unilateral, fără vreo garanție internațională, a Republicii, în timp ce pe teritoriul ei se află o armată a Federației Ruse, la stînga Nistrului, pentru care autoritățile de la Moscova revendică un statut de forțe de pacificare pe un teritoriu cu o poziție nelămurită internațional pînă acum.

La acestea se adaugă:
drepturi cetățenești (la viață; sănătate; muncă și proprietate)suprimate de practici juridico-administrative care contravin unui stat de drept și Declaraței Universale A Drepturilor Omului.

o economie de tip oligarhic, subordonată politic intereselor oligarhice, neconformă economiei de piață funcționale, generatoare de sărăcie socială, profituri tenebroase și exod masiv al populației peste hotare.

incapacitatea instituțională a statului să administreze treburile publice, cît și incapacitatea de a se reforma din interior
Ne determină să declarăm Republica Moldova un stat eșuat.

2) PRINCIPII GENERALE

Avînd în vedere cele de mai sus, Republica Unirii va fi instituită de Constituantă în baza unei noi constituții.

Constituanta va declara ”Satul” Republica Moldova, proclamat la 27 august 1991, stat eșuat ca urmare a capturării sale de grupări politice de tip mafiot.

Republica Unirii se proclamă cu scopul unirii teritoriilor aflate sub controlul autorităților de la Chișinău cu România.

Republica Unirii renunță la statutul de stat neutru al Republicii Moldova și solicită aderarea urgentă la Pactul Nord Atlantic (NATO).

Procesul de reunificare a Republicii MOldova cu România este un proces complementar celui de aderare la Uniunea Europeană, și se va face în conformitate cu Principiile de la Copenhaga și cu aceleași mecanisme de aderare.

Documentul final al reunificării celor două state va fi Decizia adunării parlamentare a uniunii Europene de aderare a republicii Moldova la spațiul comunitar comun; prin unire cu România.

Statutul teritoriilor din stînga Nistrului va fi elaborat și negociat internațional în paralel cu procesul de reîntregire a României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chișinău. Latura sentimentală.

Cred că mi-am dorit mereu să merg la Chișinău, mai mult și mai sigur în ultimii ani, cînd multă lume de la București pleca acolo.

Am văzut la televizor numeroase momente de sărbătoare moldovenească, autentică, ca să îmi doresc să fiu acolo, în mijlocul lor.

Erau, așadar, întrunite premisele ca unei invitații de la Chișinău, de a merge la Chișinău, să îi răspund cu mare bucurie.

Ea, invitația, a venit în urmă cu două săptămîni, iar momentul în care aveam să fiu acolo a fost weekend-ul trecut.

Am plecat cu inima ușor îndoită spre Chișinău, aflînd că Air Moldova sînt, de fapt, ruși. Și că rușii au cumpărat cam tot în micuța republică. Dar noi unde am fost, nu încetam să mă întreb în gînd. Mi-am amintit cum nu am avut, pînă tîrziu, în anii 2000, nici o strategie privind Moldova, de parcă nu era a noastră, nu ne interesa.

Și am ajuns într-un aeroport pe gustul meu. Micuț, elegant, primitor. Împreună cu mine, lume diversă, de la localnici care veneau de la București unde fuseseră cu cine știe ce problemă, pînă la lume care părea aterizată din occident. De acolo și era, aveam să aflu a doua zi.

Pentru că a doua zi, la invitația Marcelei și a lui Alexei Tighineanu, am mers în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Unde avea să sosească Marșul centenar, plecat pe 1 iulie de la Alba Iulia, pe jos, pentru a aduce flacăra reunificării la Chișinău.

În piață, pe scena montată acolo, se cîntau cîntece populare. Niciodată, cu alte ocazii, nu mi-au părut mai frumoase și mai simțite acele melodii populare. Nicăieri parcă nu au ”sufletul” pe care îl au la Chișinău.

O mare mulțime de moldoveni au întîmpinat Marșul centenar, ajuns și așa cu probleme la capătul drumului. Bucuria acelor oameni la vederea flăcării reunificării este imposibil de redat în cuvinte.

Am plîns cu ocazia asta tot Prutul, cred. Am profitat de absența Marcelei și a lui Alexei, plecați să cumpere apă, și am dat drumul șiroaielor de lacrimi în voie. Nu poți avea altă reacție acolo, în astfel de momente.

În piață, printre mulțimea de steaguri tricolore,  se aflau moldoveni de diferite vîrste, de la cîteva luni pînă la oameni în vîrstă, pe fețele cărora se vede că au făcut războiul. Războiul ăl mare sau cel din 1991. Toți, uniți de un singur lucru: dorul de țara natală, dorul de România. Și speranța că reunirea se va face, că o vor apuca, mă refer la cei vîrstnici. Pe o căldură aproape insuportabilă, oamenii aceștia stăteau adunați în plin soare năucitor, sperînd să le spună cineva că se poate, că se lucrează, că nu vor fi lăsați de izbeliște.

Am recunoscut cîteva figuri din avionul cu care venisem seara precedentă la Chișinău. Și mult m-am mai bucurat. Dar cel mai mult m-am bucurat cînd am văzut steagurile tricolore, cu numele orașului din care veneau moldovenii acolo. Paris, Londra, Roma, Berlin, Viena, Madrid. Nu știu să fi rămas colț de continent ”neacoperit” de români. Oameni care vin pe cheltuailă proprie (și nu e ieftin deloc), nechemați de nimeni, neaduși de vreun partid, fără perspectiva de a li se ”da” ceva. Vin pentru că sînt români și știu că numai acolo se poate simți românește atît de intens. Vin pentru a face parte din neamul din care au fost zămisliți.

Știu istorie mai bine, probabil, decît elevii bucureșteni, și știu, mai important, istoria trăită a acelor oameni și a acelor locuri. Sînt inteligenți, ageri, descurcăreți (în sensul bun al termenului). Anii în care au fost obligați să trăiască împreună cu ocupantul rus i-a mobilizat exemplar în a-și păstra identitatea culturală și de a fi vigilenți permanent. Sînt extrem de dificil de dus de nas, sînt drepți, sînt oameni cum am dori cît mai mulți. Și sînt ai noștri.

Ocupantul rus a cumpărat cam tot ce se putea în Moldova. Și s-a putut. Cînd s-au făcut acolo privatizările, ai noștri nu știu unde erau, știu că au fost rușii pe fază și au luat cam tot. Și cu toate astea, călcînd pe asfaltul Chișinăului, mi-am zis: Asta este țara mea, dați-vă dracului de ruși! Pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, dacă reunificarea se va face, vor pleca cumva de acolo.

Chișinăul a fost, așadar, pentru mine, moment special în care am realizat că am pentru ce lupta, pentru ce mă zbate. Și pentru cine. Știu că nu ne vom putea uita în ochii copiilor noștri dacă nu facem reunirea. Nu am uitat nici un prieten din cei făcuți în zilele șederii mele acolo.

În artivolul următor trecem la lucruri mai serioase, latura pragmatică a reunificării.

În fotografie este Victoria Vremeș, venită la Chișinău de la Roma, ppentru a întîmpina marșul centenar.

Ce urmează după ”Muie PSD!”? Articolul acesta!!

În ordinea prezentă pe această platformă, chiar așa este. Am zis, instigată de Lucian Vâlsan, ”Muie PSD!”, în înregistrarea pe care am realizat-o amîndoi acum două săptămîni,  apoi am plecat o săptămînă la Praga, mi-a părut mie momentul perfect pentru vacanță.

Cînd mă lămurisem deja cum petrec oamenii normali vara, oameni normali, cehii,  care au înaintea noatră nici mult, nici mai puțin de 1000 de ani, o mie de ani de prezență continuă, documentată, în istoria Europei, vin la București și găsesc zarvă mare. Zarvă produsă de găsirea – nu, nu a Sfîntului Graal- ci, așa cum avea să ne explice filosoful Liiceanu, expresiei unificatoare a luptei noastre împotriva PSD. Pînă cînd, pe joi, apare și ezplicația.

0M-am uitat în dreapta, m-am uitat în stînga, înainte și înapoi, Muie PSD peste tot. Dar vine, salvator cred eu, articolul filosofului muii. Care-și aplică, cu ocazia acestui articol, o teslă peste mingiuțele din dotare.

Dacă intelectualitatea română renunță atît de ușor la munca ei de-o viață și la aspirațiile pentru poporul acesta, să vedem în ce măsură ne afectează pe noi ”Muie PSD” și protestul care a urmat. În ce măsură ne ajută, mai bine zis.

Scăderea dramatică a nivelului educațional al populației, atît de adusă în discuție pînă acum, nu mai contează, înțeleg. Putem vorbi pe limba tuturor și dacă asta ne va face să scăpăm (CUM??) de PSD, e perfect.

Bun, dar cum? Democratic, pe calea pe care ne place să credem că sîntem, în nici un caz nu putem. Au fost multe încercări de a dizolva cumva legal partidul ăsta, nereușite pînă la urmă. Și cu toată mize ia și cu tot circul făcut la sfîrșitul săptămînii trecute, pentru care niște capete este imperios necesar să cadă, nu se vede nici acum vreo soluție practică, exactă.

Ce văd eu, din perspectiva dreptei, sînt două fronturi. Frontul progresist care face valuri în Europa și frontul conservator, în SUA, al căui vîrf de lance este președintele Trump și administrația pe care o conduce. Stînga vs dreapta, a nu știu cîta oară în istorie.

Cine sînt componentele celor două fronturi?

Frontul progresist, la noi, este reprezentat declarat de către USR, și nedeclarat de către PNL și Președintele Iohannis. Frontul consevator, oricît NU m-ar reprezenta pe mine și prietenii mei conservatori, este PSD, o gașcă de penali și chivuțe ajunsă în fruntea bucatelor.

În marea construcție europeană, PSD nu are ce căuta. Trecînd peste dosarele din dotare, nu au capacitatea și oamenii necesari unei guvernări măcar decente. Guvernele Dragnea (I- III) sînt niște caricaturi, niște copii care se joacă în bazinul cu nisip, cu inconștiența și seninătatea copiilor care nu au nici o grijă. Despre responsabilitate nu cred că mai are rost să pomenesc atunci cînd vorbim despre PSD, PSD nu știe limbi străine. Altfel, pînă acum erau demiși cel puțin șefii jandarmeriei și ai poliției, la mizeria pe care au creat-o și alimentat-o în ultimele trei zile în București.

Cine a mai rămas necuprins în cele două fronturi? PMP și ALDE.

PMP este singurul partid care poate prelua ștafeta dreptei cu succes.PMP, neregăsindu-se acum în nici unul dintre fronturi, a picat de partea bună a societății, adică anti-PSD, sancționînd ferm fiecare abatere de la lege a acestuia.

Cu un Tomac care poate e mai puțin vizibil, PMP rămîne și singurul partid cu adevărat de opoziție, cu platformă și program.

AlDE nu a avut mai nimic de spus acum, lipit de guvernarea PSD fiind. Deși ALDE are și ceva idei liberale, pînă în momentul ruperii de PSD rămîne la fel de toxic și de nociv. Cînd se rupe, dar se tupe? Dacă e provocat, se rupe. Se poate întîmpla asta la alegerile parlamentare viitoare, la cele prezidențiale, dacă Tăriceanu vrea să candideze, ori, în eventualitatea în care poate înghiți PNL.

PNL Nu mai are leadershipul necesar să schimbe ceva, să facă ceva. Este un partid îmbătrînit de copil, dus în parc ba de unul, ba de celălalt. Cînd va intra pe mîinile Marei Mareș, va fi copt și pentru fuziunea cu Alde.

Conglomeratul politic al opoziției este unul masiv, dar împrăștiat. Și împrăștiat nu numai mult, dar și pRost. Ceea ce duce la o fragmentare a opoziției pe planuri din care, la următoarele alegeri, ar putea ieși victorioasă stînga.

Avem deja un lider de stînga, președintele Iohannis. Susținut de Germania merkeliană afară, înăuntru este cel mai slab președinte pe care l-a avut România după 1989. Lipsit de trăire, emoții și sentimente pentru țară, iese aiurea; prost și neinspirat; adesea defazat cu evenimentele.

Tot pe stînga mai avem pe: Tăriceanu, Orban, Cioloș, Barna. cine e prezidențiabil? Toți ar putea fi; mai puțin Barna, nu are anvergura  necesară și nu numai.

Ce se întrevede pînă acum? O luptă reală Iohannis – Cioloș. Se bat Germania și Franța pînă la ultimul român. Ce cîștigăm noi din asta? Unde eSte interesul poporului român? eu nu_l văd; poate voi.

Și care ar fi  interesul acesta azi? Păi să vedem: sîntem în an centenar: Adică ar trebui să ne concentrăm pe probleme naționale, mai puțin politice: unirea, de exemplu; este o problemă națională.

Cîte partide sânt real preocupate de unire? Unul singur, și nici acela nu mai știm dacă mai prinde viitorul legislativ sau nu: PMP. Cît pot celelalte partide; cît vor să se ocupe de unire? Mai bine nu întrebăm; știm răspunsul. E frumos să koci în horă, mai greu e să faci hora să funcționeze.

Deci; cu atît de multă stînga pe firmament, cu atît de puține partide și oameni politici care să se lupte în mod real pentru Unire; ce șanse mai avem să vedem România mare din nou? Spre 0 an de an.

Cum poate fi intereseul național la mijloc într-o bătălie IOhannis-Cioloș? Cum ar putea fi între Merkel și Macron. 0, nada, din nou.

La ce ne folosesc oamenii politici care apar și dispar, steluțe trecătoare pe firmamentul politic, dacă nu au intuiție, drag de noi, de țară și de oameni, dorință de implicare și nu simt, nu ne simt?

Vom ajunge terenul de joacă european pentru mai marii lumii, în dorința de-a avea o țară ca afară, disprețuind și înjurînd ce avem românesc, al nostru.

Mai presus de toate, cînd a ajuns politicul să fie mai presus de național la români? Și, la ce ne ajută asta? Ce ne mai rămâne nouă, oamenilor de dreapta, din înfruntarea, oricît de dureroasă, a stîngii?

 

 

Avem ce n-a văzut Europa. Dar s-ar putea să vadă!

Cine își imaginează că România, cu guvernul Proasta satului, va prelua, la 1 ianuarie 2019, Președinția Consiuliului European, acela putea lăsa și Ceaușeștii în viață, că erau oameni buni, mai ales el, după cum mai putem auzi și astăzi pe cîte cineva.

Imbecilitatea ministrului Daea, care a comparat porcii arși din cauza pestei porcine cu evreii morți la Auschwitz nu știu să aibă egal european. Vi-l imaginați pe Daea dialogînd cu omologi europeni pe subiectul Brexit? Sau pe Veorica machidon/Podgorița negociind alianțe pentru noul cadru financiar ar Uniunii, cel care prevede o Uniune cu două viteze? Ce viteză credeți că vom prinde noi cu asemenea specimene inculte și la limita patologicului? Pentru că una este să nu știi și cu totul altceva să nu îți pese că nu știi. Și să mai ai și tupeul fantastic să încerci să te scuzi, ca Daea:

„Ma gandesc la toate suferintele pe care le am, suferintele istorice, suferintele momentului, suferintele pe care le au medicii si crescatorii de porci in tara romaneasca. Trebuie sa avem coeziune in conditiile astea. Eu m-am gandit sa fac bine cat mai repede cu putinta, pentru a putea face fata situatiei, pentru ca este un virus care nu are antidot, vaccin, nu sunt medicamente care sa elibereze de suferinta sau sa salveze porcii”, a afirmat ministrul Daea. – ziare.com

Băgînd spaima în parteneri strategici.

Nu știu ce suferințe are Daea, dar nici nu mă interesează. Pot fi de competență psihiatrică. Ne interesează că este ministru în guvernul României și face de rușine această țară în mod cu totul nemeritat. Holocaustul a fost o tragedie, cea mai mare oroare a omenirii, ca număr de victime, nu poți să spui că: ””Singura metoda este sacrificarea. Porcii toti se incinereaza (…), e o munca extraordinara, acolo este ca la Auschwitz, dom’ne”.” acolo a fost o muncă extraordinară. Următoarea declarație publică ar fi, pentru orice om normal și cu un fir de bun simț, citirea demisiei. Dar nu, nici vorbă, Daea e lipit de scaun, iar Dragnea transmite scuze comunității evreiești în numele partidului. Dar cu țara ce aveți, nemernicilor? Pe noi cine ne mai spală de rușinea de a vă fi ales să formați guvernul ăsta de dobitoci??

Doamna care ocupă cu mîndrie funcția de prim-ministru, și care s-a obișnuit, probabil, cu poantele de Facebook de după fiecare catastrofă pronunțată, a dat dovada încă unei dezorientări geografice, spunînd la Podgorița, în Muntenegru, unde se afla, că este de fapt la Priștina, în Kosovo. Ce război în fosta Iugoslavie, ce țări apărute după, ce mai contează? Dizeuza româncă se face de două parale încurcînd orașele și țările.

Ieri, Viorica se poticnește nu în țări și orașe, ci în populațiile lor. Și îi numește cu nonșalanța idiotului nativ macedoni pe locuitorii Republicii Macedonia. Nu sînt deci macedoneni, ci macedoni. Apoi încurcă cetățenia cu etnia și îi dă cetățenia aromână. Doi neuroni și o sinapsă corecte fiziologic și anatomic i-ar fi fost suficient să nu se facă de rușine în asemenea hal.

Dar nu! Ori nu are, ori are degeaba. Nu sînt structuri funcționale, adică. Faptul că această deficientă a ajuns prim-ministrul României îmi pare suficient de grav ca să mă mai gîndesc la problema corupției-anticorupției. Femeia asta și guvernul pe care îl conduce ne dau de gard înainte de a fura tot. Numai că atunci cînd sistemul (știu, am rămas datoare cu un aticol despre sistem) orientează aproape întreaga societate spre un anumit subiect, celelalte, poate mai importante, rămîn neacoperite.

Cel mai mult rău în cazul de față l-au făcut susținătorii lui Daea, de exemplu. Este un om competent, este singurul ministru care a adus marfă românească în supermarketuri. Așa, și? E singurul competent pe care îl avem sau pe care îl are PSD? Un competent a cărui gură să nu vorbească asemenea prostii nu se găsea? Sau cei care au adus în discuție, cu această ocazie, masacrele de la Iași și Odesa, în care vinovăția ne aparține fără discuție. Este ca și cum numai dacă ai făcut ceva reprobabil ai avea dreptul să vorbești despre asta. Este noaptea minții, o prostie colosală. Este ca și cum despre Holocaust ar avea dreptul să vorbească numai nemții. Oroare!!

Ascultați-o pe Viorica și cruciți-vă! Curînd să sperăm că nu vom mai avea parte de un asemenea exemplar. Nu, paharul spart de premierul macedonean nu înseamnă că s-a spart ghinionul. Doar nu s-a spart Viorica! E bine mersi în funcție.

Fotografia este făcută la Praga și îmi aparține. Puțin mai jos de locul în care mi-am petrcecut vacanța, am dat peste ansamblul artistico-edilitar.

 

Mentalitatea de criză este păguboasă

V-am spus luni că am de filmat un youtube cu Vâlsan. Acesta este. El zice:

„N-aveam cum trece prin București fără să prind măcar 90 de minute cu Florina, să mai punem țara la cale.

Am vorbit despre toate câte puțin: Cupa Mondială, LCK, Marele Mut, am prezis corect și nominalizarea la SCOTUS (săracului Kavanaugh i-am pocit totuși numele), Grătar Rezist, situația de la firul ierbii în SUA și multe altele.

Dar firul narativ principal a fost că mentalitatea de criză e folosită mult prea des. Îndemnul ăsta la lupta cea mare, mânat de avântul revoluționar alVechii Stângi (PSD) cât și al Noii Stângi (Grătar Rezist) chiar este păgubos.

Bonus: Am convins-o pe Florina să zică ”Muie PSD”.

Ce să mai, avem di tăti. Sper să vă placă.
Iar de nu… ghinion, vorba francezului Goethe.”

Eu: nu am pus țara la cale, am tocat-o mărunțel. Am mai discutat despre schimbări, inclusiv sau mai ales la președinție. (Eu nu mai votez cu Iohannis nici dacă contracandidata va fi Firea.)

Da, acela este firul narativ, cu completarea că orice avînt revoluționar este, da,păgubos, după mine, acelea sînt subiectele. Mie îmi pare mai importantă zicerea: ideile au consecințe. Așa că ce mai îmi rămîne de făcut este să vă doresc vizionare plăcută.  Este o discuție atît de potolită (pentru noi doi, mai ales) în agitația actuală, încît ar fi păcat să nu vă bucurați. Se aude foarte bine. Mult mai bine decît în alte dăți. Închei și aici îndemnîndu-vă să aveți încredere în ceea ce spun și în reacțiile mele, în general.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/d188tbRAeQU” frameborder=”0″ allow=”autoplay; encrypted-media” allowfullscreen></iframe>

Nu am acoperit știrile luni-miercuri, așa că mai am de povestit.

Interzis copiilor sub 16 ani, vorbesc urît.

Anca Cernea, despre România și Polonia

În ultimii ani, lideri intelectuali ai dreptei poloneze, ca Bronisław Wildstein, Przemysław Żurawski vel Grajewski, Zdisław Krasnodębski, Andrzej Nowak, au scris/au conferențiat/și-au exprimat un interes deosebit pentru strângerea alianței dintre Polonia și România, țara noastră fiind cea mai mare din zonă după Polonia și cel mai stabil (să sperăm să rămână) aliat al SUA din regiune, membru NATO, cu o atitudine tradițională de opoziție față de imperialismul rusesc. Rămâne de văzut cu cine din România vor putea să stea de vorbă. Traian Băsescu a fost invitat la congresul Polska Wielki Projekt, organizat recent de un mare think-tank al conservatorilor polonezi, iar discursul lui a fost primit cu un entuziasm cu totul deosebit.

Istoria familiei ei, Anca Cernea a povestit-o la Sinodul de la Vatican pentru Familie din anul 2015, a cărui eroină a devenit. Discursul ei, tradus în multe limbi, a fost citat și prezentat în mass media din lumea întreagă, desigur, numai în cele creștine și conservatoare, întrucât era foarte incorect politic. Dar din acest motiv, spre surprinderea ei, Cernea a devenit un fel de celebritate catolică. Cu modestia ei caracteristică, dar și cu ironie, ea spune că nu înțelege acest zgomot, că ea doar a amintit adevăruri care se învață la primul nivel de catehism. A spus că pricina răului din lume nu este încălzirea globală, nici inegalitățile sociale, pricina răului este păcatul omului.

Nu întâmplător, în mesajul ei, Cernea s-a referit la istoria părinților ei. O frumoasă poveste de credință, care s-a încheiat cu un happy-end, aparent imposibil. Pentru eroii ei și familia lor, a fost pur și simplu harul lui Dumnezeu. Acest elogiu adus credinței, pe deasupra răsplătite de Dumnezeu, e un fel de palmă la adresa gusturilor contemporane.
După 17 ani de așteptare, părinții Ancăi Cernea s-au cununat și li s-au născut două fete, cea mai mare este laureata noastră. Iar tatăl ei, care nu mai trăiește, după cei 17 ani de închisoare, s-a întors acasă psihic neschimbat, așa cum spune nu numai familia, ci și toți cei care-și amintesc de el. Cei apropiați sunt convinși că această minune a fost obținută prin rugăciunile logodnicei lui, care îl aștepta. – „Anca Cernea – Este în interesul României să urmeze exemplul Poloniei și să consolideze alianța cu aceasta”.

 

Scriu acest articol ca să aveți ce citi până când va fi gata Youtube-ul pe care îl realizez astăzi cu Lucian Vâlsan și până când repar tastatura.

Să vă găsesc sănătoși și bine.

Foto: SOLIDARITY.GOV.PL

Simptomul Donald Trump

Președintele Donald Trump nu a fost bine digerat în presa românească: era ales de aproape un an și rarele noastre publicații interesate de subiecte internaționale continuau să-l numească „omul de afaceri“…

Cum s-ar explica această „nepotrivire de caracter“? Pe de o parte, prin inerția relațiilor dintre București și Washington pe baza rutinei din anii dublei admnistrații Obama-Clinton. Pe de altă parte, prin dificultatea obiectivă de a-l situa pe noul POTUS: un outsider politic din casta plutocrației americane, populist și imprevizibil, fluctuant și umoral, atipic în modul său de operare și iconoclast în raport cu orice tabu moștenit. Nu e plăcut să devii profet mincinos, sau să pari un diletant cu diagnostice infirmate, atunci când „clientul“ e cineva atât de neobișnuit! 

Există și o altă sursă de perplexitate: ca și presa occidentală mainstream, care e predominant liberală (în sensul american al termenului), media din România s-a formatat, mimetic, pe un model ideologic progresist (așadar urban-cosmopolit, politic corect, multiculturalist și fidel miturilor tehnocratic-elitiste). Victoria dlui. Trump – după depășirea a 16 contracandidați în cursa primarelor republicane – a provocat o veritabilă isterie negaționistă în centralele stângii mediatice euro-americane.
Nicio informație nu a fost suficient de negativă, așa cum niciun scenariu nu s-a dovedit suficient de fantezist dacă ele puteau servi „cauza“ demonizării acestui „elefant“ pătruns pe neașteptate în magazinul cu porțelanuri al establishment-ului leftist. Presa occidentală nu pare nici azi acomodată cu noul locatar al Casei Albe, căruia îi urează, superstițios, ba o suspendare, ba ceva și mai necreștinesc de atât… 

Avem însă obligația de a înțelege că dl. Trump a câștigat pentru că există deja premizele unei revoluții conservatoare globale. Ea are un orizont colectiv de așteptare – căruia președintele Trump îi dă, în maniera sa destul de discontinuă, o agendă tot mai clară: frica de imigrație necontrolată (capabilă să schimbe chimia socioculturală a Occientului-așa-cum-îl-știm), un apetit protecționist (menit să corecteze excesele turboliberalismului globalist), o revendicare a sacralității de substanță biblică (foarte importantă mai ales în SUA mediilor evanghelice renăscute), precum și dorința obscură pentru o nouă ordine mondială care să disloce stereotipurile de „bloc“, specifice războiului rece, privilegiind un pragmatism bilateral cu geometrie variabilă.
Nu știu dacă mandatul Donald Trump va pune în operă această cascadă de mutații dorite secret și de mulți intelectuali captivi în bula liberalismului fără frontiere. Nu știu nici dacă proiectul revoluției conservatoare globale nu va degenera într-un populism de dreaptă radicalizată, demagogic și ușor (dar periculos) iresponsabil. Important este, pentru moment, efectul dezvrăjirii și ieșirea din clișeele strategice osificate. 

Disputele SUA-UE sunt trecătoare: mi se pare clar că dl Trump le pune în scenă doar pentru a-și spori marja de negociere în toate dosarele care pot ajuta relansarea Americii ca hegemon al lumii libere și sediu al unui imperiu democratic „neproclamat“. Nu cred că SUA se poate complace într-un izolaționism strict. Și nici că unitatea operativă a NATO va fi subminată de „capriciile“ aparent arbitrare ale acestui lider adulat și detestat cu egală intensitate electoral-mediatică. 

Odată cuplată cu forța obiectivă a țării sale, ambiția narcisică a dlui. Trump funcționează ca un motor geopolitic redutabil: domnia sa vrea să livreze, să marcheze puncte, să lase o urmă istorică și, mai ales, să câștige un nou mandat… Dacă europenii (inclusiv britanicii post-Brexit) nu se vor adapta la ritmul impus de Washington, ei nu vor distruge UE și NATO, însă vor crește culoarul unor înțelegeri globale în care tot ce contează e antanta (oricât de discretă) dintre Washington și Beijing. 

Prin urmare, ne-ar trebui, și la București, mai mult realism gata să disloce legănarea într-un wishful thinking nostalgico-obamist. Însăși reuniunea recentă Trump-Kim Jong Un din Singapore ne arată că, dincolo de fentele și eschivele aparente (în fața cărora prea multe minți rigide înlemnesc de indignare), secolul 21 își precizează cu adevărat fizionomia, mai curând diferită de scenariile noastre prăfuite. 

Donald Trump nu este un „accident“, ci un „simptom“ epocal, așa că avem interesul strategic de a citi corect semnele timpului, pentru a nu ne agrava suplimentar statutul periferic.  

Teodor Baconschi este fost ministru de Externe al României. Articolul de mai sus a apărut inițial pe Newsweek Romania.

Mărturii încrucișate. Faptul creștin în era smartphone

http://www.lumeacredintei.com/stiri-generale-evenimente/38999/, unde sper să întîlnesc cît mai mulți dintre voi, cititori Blogary. Cărora mă străduiesc, împreună cu domnul Baconschi, să vă oferim un  interviu, cît mai curînd posibil.

Ce mă determină pe mine să doresc cartea înainte de a fi citit un cuvînt măcar? Cîteva cuvinte: faptul creștin și era smartphone. Atît de necunoscute, pătrunse însă de mister! atît de pline de conținut, aș spune încă de pe acum.

Cel puțin asta este pentru mine promisiunea. Cum și cît va fi ea îndeplinită, cu siguranță, vreți, nu vreți, veți afla.