Cine a cîştigat? Cine a pierdut?

Vîntu & Co şi-au recîştigat confortul de a trăi în libertate. O libertate limitată de anumite restricţii impuse de catre justitie. Numai ei ştiu dacă şi-au recîştigat şi liniştea.

A cîştigat, indiferent de ceea ce se spune la televiziuni şi de ceea ce se scrie în presă, Băsescu. Este cel care a criticat, în mod constant, problemele din sistemul judiciar românesc. Şi care, iată, se confirmă încă o dată. Dacă Vîntu este nevinovat în această speţă, a stat în arest şase zile dintr-o eroare judiciară. Dacă este vinovat, a fost eliberat din aceeaşi cauză.

Cine a pierdut? Justiţia. Da, tot indiferent de ceea ce auziţi sau citiţi. Pentru că se dovedeşte, pentru a prea multa oară, incapabilă să funcţioneze coerent şi în interesul cetăţeanului, oricum s-ar numi el. Că e vorba de legi sau/şi de persoanele care le aplică, trebuie urgent reformată. Acesta este imperativul momentului. Pentru că, odată cu justiţia, pierde şi fiecare dintre noi. Inclusiv bani. Mulţi bani. Economicul este indisolubil legat de sistemul judiciar. Depinde de el pînă la cea mai măruntă tranzacţie şi pînă la cea mai neînsemnată taxă.

Cred că vom ieşi din criza economică mai repede decît vom reuşi să reformăm justiţia. Important este ca, odată ce ne vom vedea din nou cu sacii în căruţă, să nu uităm de legile care guvernează viaţa noastră. Ar însemna să fim, în fiecare zi şi în ciuda bunăstării, pe marginea prăpastiei.

Radiografia labei la televizor

Gata! Pînă aici! A devenit insuportabil!

Să se pronunţe justiţia şi să se termine circul! Că nu se va întîmpla asta încă vreo cîteva zile, hai, o săptămînă, e clar. Că o să se dezbată hotărîrea, oricare ar fi ea, nu mai încape îndoială. Dar tot se vor sătura şi ei să mestece aceleaşi cuvinte pînă la înec. Vor rămîne, pînă la urmă, fără aer de la atîtea zbierete indignate. Şi chiar le va fi necesară o pauză de recuperare după delirul care nu mai conteneşte de 6 zile. Nu de alta, dar trebuie să se refacă pentru următoarele situaţii în care va suna din nou mobilizarea. Că de ruşine sau bun simţ nu poate fi vorba, m-am lămurit.

Ceea ce am văzut şi auzit în aceste ultime zile vizează absurdul. Nimeni din cîrdul asurzitor nu are vreun dubiu. S-au specializat într-o gimnastică a neuronilor pentru a ajunge la aceeaşi concluzie, încît te miri că nu le-au cedat sinapsele. Îşi închipuie că practicînd contorsionismul lingvistic te conving că ei sunt profunzi, că abordează problema din toate unghiurile. Aş! Se plimbă printr-un labirint al cărui traseu îl ştiu la perfecţie.

Avocaţi implicaţi sau nu în cauză încearcă să explice un singur lucru: de ce trebuie judecat în libertate Vîntu.* De ce ar trebui reţinut în continuare, mult mai puţin spre deloc.** Se ia la puricat nu fiecare cuvînt, ci fiecare literă din legislaţie. Ca să obţină ce? Influenţarea judecătorilor? Să discute, să explice, dar după ce se pronunţă instanţa de judecată. Să jubileze sau să vitupereze, după caz. Dar după, nu înainte de aflarea verdictului. Sau să fie dezbatere, cu păreri pro şi contra, în egală măsură. Şi în aceeşi scenografie sau în presa scrisă se condamnă, culmea ipocriziei, cam tot de către aceeaşi, justiţia televizată. Păi cine vă obligă să o faceţi? V-a asaltat o armată de jurişti? Au ocupat mesele invitaţilor şi v-au somat să-i lăsaţi să vorbească? Nu voi i-aţi chemat?

Pe cei care se simt datori să se exprime cu privire la latura intelectuală a cercetatului penal, mi-e şi jenă  să-i calific. Am aflat că împricinatul are o bibliotecă uriaşă, lecturată semnificativ, că manifestă înclinaţii literare concretizate, în tinereţe, în poezii, ce mai tura-vura, numai om de mare cultură nu ni s-a spus că e. Şi, ca o confirmare, în faţa instanţei, ucenicul literelor a citat din Goethe. Bun, foarte frumos, bravo lui, dar interesează pe cineva, în contextul dat, lucrurile acestea? Dacă tot îl pasionează literatura, să-şi scrie biografia, că timp pentru aşa ceva e posibil să aibă. Sau bani să i-o scrie altcineva, că poate a mai rămas ceva la ciorap, nu cred că e nevoie să facă colaje din ziare şi emisiuni TV.

La fel de bine poate să-şi includă într-o carte despre viaţa-i şi problemele de sănătate. Nu-i necesar să se spună de ţîşpe ori pe zi că a rămas cu sechele de poliomielită, oricum se ştia de mult. Iar în privinţa suferinţei la inimă, măcar să se pună de acord guriştii şi tastiştii, că nu-i tot aia dacă are montate nişte stenturi sau a fost “ despicat la propriu” pentru o complexă operaţie pe cord.

Partea emoţională a poveştii ar putea stoarce lacrimi, cred ei, altfel nu-mi explic de ce o prezintă. Fire simţitoare, nu îşi lasă prietenii la greu. Unuia, aflat peste mări şi ţări, îi trimite bani de-o aspirină, de-un avocat sau de ce o mai fi avînd omul nevoie. Ba mai are grijă şi de familia lui, că deh, respectivul nu poate, condamnat definitiv fiind la 15 ani de închisoare. Altuia, intuindu-i încordarea de dinaintea confruntării finale din campania pentru preşedinţie, i-a făcut o invitaţie la el acasă, să se relaxeze. Imposibil de refuzat, după cum se ştie.

Am aflat şi că-i mare iubitor de animale, din bucata lui de pîine mai hrăneşte şi un cîine. Mă rog, mai mulţi, dar numai unul a avut privilegiul să-şi vadă radiografia labei la televizor. În urma unui incident nefericit, ce-i drept, dar de unde să ştie oamenii cu puşca că el latră de bucurie că au venit musafiri? Pentru educarea telespectatorilor în spiritul dragostei faţă de animale, căinarea cu lacrimi în ochi a patrupedului, ca şi scurtul instantaneu de anatomie canină nu ar fi un lucru rău, dar nu puteau şi ei să facă o emisiune separată pe tema asta?

Cum la fel de bine se poate realiza un spectacol-fluviu cu corul de conspiraţionişti. Cîntă pe mai multe voci, fără dirijor la pupitru, dar cu partitura învăţată, armonia e perfectă. Nimeni nu falsează, acordurile-s ample şi finalul exemplar. Pe note de salarii şi pensii diminuate, taxe mărite, împrumuturi FMI şi greve, se interpretează sonata procesului politic, compusă laborios şi perfid de către maleficul inamic. Care nu a lucrat singur, însă, ci beneficiind de profesionişti cu ureche bună şi textieri de rechizitorii.

Dar pentru o zugrăvire ca la carte a persoanei aflate, momentan, departe de cei care cu drag şi preţuire o menţin prezentă în spaţiul public, mai lipsea o mînă de vopsea. Ei bine, ieri a fost dată. Aşa am putut afla măreţele planuri pe care le avea cel căruia, pe nedrept i se spune doar om de afaceri: reformarea şi modernizarea României. Pentru care, în ciuda sănătăţii şubrede, a pierdut sute de nopţi, discutînd cu un prieten.

Ei bine, mare om, mare caracter, n’est pas? E nimeni altul decît SOV. Cel care s-a recunoscut în stenograme.

Vă sărut cu dragoste!

Să se facă odată dreptate!

* Avocaţii implicaţi în cauză este firesc să pledeze pentru eliberarea clienţilor lor.

** Ştiu, şi aici s-a discutat, majoritar contra eliberarii.

Prostituţia e legală

Si nu numai. Este foarte bine organizata si extrem de agresiva. Omniprezenta, te asalteaza peste tot. La munca, la cumparaturi, pe strada, la intilniri cu amicii, pe internet, se discuta despre ea. O vezi zilnic etalata pe tarabele vinzatorilor de ziare. Vrei sa scapi si crezi ca reusesti in intimitatea casei tale. Te inseli. Apesi un buton al telecomenzii si isi face imediat aparitia. Vrei o stire si te trezesti invadat in spatiul personal de cel putin o “fetita”. Ii dai un shut down scurt si nervos. Miine, insa, va fi la fel.

Din curiozitate, incepi sa urmaresti fenomenul. Fascinatia deviantei te copleseste. Stii cum s-a strecurat timid in mediul social dar nu te asteptai sa-l cotropeasca. La inceputuri, s-a insinuat parsiv printre alte ocupatii. Parea o nevinovata si cinstita agentie matrimoniala care dorea sa asigure vizibilitate unor domnisoare cu aspect de onorabilitate. Doritori erau, mai ales ca avea si o dimensiune culturala deloc de neglijat.

Treptat, reteaua s-a extins. In spatele respectabilitatii se aflau pestii. Ei racolau fetele, din diverse medii, de ei stiute, de tine banuite. Poate le vazusera de dinainte pe cele cu potential, poate din om in om. Sau poate cunoscindu-le pe cele cu nevoi.  Nu erau vremuri usoare pentru asa o activitate dar s-au descurcat. Stabilimentele se extindeau, fenomenul se instutionalizase, banul cumpara tot. Se tesea periculos o perfida retea de interese si sume ametitoare. In care, din interes sau din placere, se angrenau cit mai multe dame. Ierarhia lor era bine stabilita si asa a ramas. Unele, frumoase dar sarace, visau o viata mai buna si mai buna decit acolo nici ca se gasea. Stateau in vitrina, ademenind cu voci frumoase clientii, fara nici o grija a zilei de miine. Au venit apoi consacratele, cele cu experienta, gheisele care au dat credibilitate activitatii. S-au prins in plasa si citeva exemplare cu nume sonore, pretinzind statutul fetelor de familie buna din Grecia antica, care practicau meseria doar in temple.

Dar toate vindeau minciuna. Ca doar asta fac prostituatele. Deprindere innascuta sau capacitate de a invata rapid, ce mai conteaza? Prefacatorie, iluzie, povesti niciodata pe de-a-ntregul adevarate, ambalate in zimbete false, imprumutate si simtire intens simulata te fac captivul lor pe negindite. In decoruri moderne, austere, sau cu pretentii aristocratice, cu miros de trabuc si luminari aprinse, scenariul e acelasi. Conceput de matroana, nu admite abateri. Ca doar ea stie cel mai bine cum merg afacerile. Ea si numai ea hotaraste pe cine sa lauzi si pe cine sa spurci. Ea, exclusiv, a cumparat protectie de la indivizi suspusi. Cum tot numai ea stie sa se descurce prin labirintul subteran al intereselor oneroase. Doar banii pentru o asa afacere de unde au venit? Si tot de acolo trebuie sa vina cit mai multi. Asa stau lucrurile in lumea lor. Intr-o increngatura de sordid si avaritie.

E drept, se mai foloseste si de naive care nu stiu cum merg ploile, dar asta este farmecul. Citeva ingenue fac si mai frecventabila casa. Si tot adevarat e ca unele fete, scirbite sau nemultumite, isi fac bagajele si pleaca. Ca devin femei cinstite sau ca lucreaza pe cont propriu, asta depinde de rezistenta fiecareia la contaminare. Si de optiunea morala proprie. Daca unora le propune altcineva o pozitie mai buna si mai multi bani, cum sa nu se duca? Sa faci ce stii mai bine si sa ai o viata imbelsugata, iata visul implinit!

Dar in imprevizibilul nostru mecanism social ceva se intimpla. Oameni netrecuti pe vreo condicuta o salta pe batrina schioapa. Pentru, culmea!- masinatiuni financiare de care auzise toata lumea. Si pentru care ea, care le stie pe toate, nu-si facuse nici o grija. Ca doar nu intretinuse, atit amar de ani, doar fetele. Avusese grija de multi, oameni importanti, cum sa i se intimple ei asa ceva?

La inceput, e stupoare in stabiliment. Apoi, cu practicarea meseriei deja intrata in singe, fetele se mobilizeaza in apararea madamei. Ierarhia se pastreaza intrucitva, dar toate ofera acelasi spectacol hid, de mahala, al isteriei si poalelor in cap. Isi smulg si parul, dar fir cu fir, sa induioseze audienta. Isi arata public desuurile, le-ar da jos si pe acelea daca ar folosi. Spun toate acelasi lucru, numai tonul difera. E nevinovata, e chiar fata mare, numai un om rau i-a putut face asa ceva. Afacerile ilegale nu conteaza. Conteaza ca-i bolnava. Ca le-a facut viata frumoasa lor si nu merita asa ceva. Batrine codoase, colege de indelitniciri, ii sar in ajutor. Din guri cu experienta indelungata aflam ce pasiuni fine, de intelectual, are batrina. Ce suflet nobil este, citi oameni a ajutat. Si tocmai pentru acest ajutor sa fie ridicata? Nici unul dintre cei carora le-a facut viata mai buna nu poate s-o scape? A, ca a calcat si pe cadavre, o stiu toti, dar mai conteaza ?

Solidaritatea de breasla este exemplara. Practicantele aceleiasi meserii, din alte case, tipa la fel de tare. Le ofera gazduire napastuitelor, sa-si poata zbiera suferinta peste tot, sa inunde cu lacrimi cit mai mult spatiu. Sa inmoaie suflete. Si sa convinga, in climaxul disperarii, ca e un atac la adresa lor. Lor, slabe si neajutorate, vor sa le ia meseria de sub fuste. Gura lor e in pericol, ce vor mai baga in ea?  Fardate excesiv cu ipocrizie, mistifica – pentru a cita oara?- evidenta. Minciuna lor trebuie sa devina adevarul nostru. Asta vor pentru ca numai asa pot scapa.

Nu mai sunt prostituate. Sunt curve de-a dreptul.

AMP imbatrineste

Este concluzia la care am ajuns citind ultima sa aparitie in Romania Libera. In care, dupa precedentele care ii aveau ca subiect pe politicieni si intelectuali, este anatemizata opinia publica. Sa explic.

Senescenta psihocomportamentala nu depinde in primul rind de virsta biologica, ci este conditionata, mai ales, de predispozitii innascute, grad de dezvoltare psihica anterioara, experienta, nivel cultural si al performantelor profesionale atinse. Acesti factori pot inclina balanta pro sau contra acestui proces involutiv functie de particularitatile morale ale individului si de conditiile sociale in care acesta este plasat. Involutia psihologica nu inseamna, in nici un caz, alterarea functiilor psihice, resursele intelectuale manifestindu-se in continuare in parametrii optimi iar cognitia nefiind afectata.

Tinind cont de faptul ca omul si mediul social formeaza o unitate indestructibila, intr-un context dat, declinul psihocomportamental apare ca fiind, mai ales, expresia interactiunii defectuoase dintre subiect si societate.

Criza adaptativa, in cazul de fata, se manifesta in diferite forme. Se constata, astfel, intr-o prima faza, nervozitate si irascibilitate, usor sesizabile in mai toate articolele semnate AMP. Considerarea propriei persoane ca fiind moral incontestabila o determina sa emita judecati cu valoare de adevaruri absolute la adresa  unor grupuri si persoane, jurnalisti si sociologi in cazul de fata. “Stiu ce spun” si “ sunt bine plasata”, altii fiind indemnati sa-i verifice vorbele, nu ea sa-si probeze afirmatiile, exprima o  hipertrofie a sinelui, derivata din modelul benefic care se considera a fi pentru societate si care o determina sa raporteze la propria-i persoana toate faptele celorlalti. Inflexibilitatea opiniilor si a rationamentelor este evidenta cind il caracterizeaza pe Sebastian Lazaroiu ca fiind un mercenar politic cind promitea a fi o speranta a sociologiei si cind ii considera pe jurnalistii plecati in Noua Zeelanda interesati material, fara sa aduca vreo proba in acest sens. Atrofierea sensibilitatii este vizibila tot din aceeasi usurinta cu care face afirmatiile respective, netinind cont de modul in care i-ar putea afecta pe cei vizati. Dilatarea drepturilor personale ii este alimentata de valoarea sociala pe care considera ca o are si ii permite sa nu tina cont de faptul ca este la libera alegere a unui om sa scrie ce si unde doreste, nu neaparat lucrari ISI. Modificarea comportamentala reiese si din autoritarismul si predominanta afectelor, prezente permanent in modul de exprimare. Faptul ca nu este luata in seama genereaza, insa, frustrare, cu atit mai mult cu cit este grefata pe un egocentrism lesne detectabil. Singuratatea o determina, insa, sa se alature unui grup, celui opus, evident, jurnalistilor incriminati. Lipsa oricarui argument pentru aceasta miscare scoate in evidenta, din pacate, o posibila eroare de judecata, semn sigur al regresului psihocomportamental.