Încet, încet, ne facem bine

Cum eliminarea corupției este un deziderat imposibil de realizat, nimeni nereușind așa ceva pînă acum, propunem să diminuăm corupția, un scop mult mai realist.  Cum diminuăm coruția? Și prin acestă metodă.

Inițiativa palamentară a PMP, de a reduce numărul parlamentarilor la 300, așa cum au votat 7.765.573 de electori, la referendumul din 2009, a fost adoptată tacit de către Senat.

Așa cum spune Eugen Tomac, președintele partidului inițiator, PMP:

În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlmanentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu.

Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie.

Scrisoare deschisă

De la distanță, din Diaspora americană, mă adresez conducerii PMP și în special președintelui PMP, domnul Eugen Tomac cu un nou îndemn și susținerea noastră, a românilor din Diaspora, de a continua lupta cu sistemul cripto-comunist, eminamente corupt care macină România.

Românii americani văd cu claritate și luciditate situația grea în care se afla țara unde s-au născut și pe care o iubesc, o Românie care se află într-o criză profundă, din cauza unei clici corupte cocoțate la putere și care a parazitat lumea politică românească.

Multi au depus armele în fata colosului PSD sau mimează opoziția. Partidele asa-zis de opoziție se află de mult timp în remorca unor grupuri de interese din afara țării, străine de interesele naționale, sau, și mai grav, la comanda Rusiei.

Presa este aservită și nu mai prezintă niciun fel de încredere. Pentru principalele televiziuni, ziare, asa-zisele canale de informare a opiniei publice, românul este un obiect ușor manipulabil, un obiect de vânzare. Pentru rechinii din presă nu mai contează decât rating-ul și beneficiile obținute în schimbul influențării opiniei publice.

Cu această ocazie, îi solicit domnului Tomac să continue și să întețească curățirea PMP de elemente care nu numai că nu fac cinste formațiunii politice pe care o conduce, dar afectează în mod automat încrederea pe care o mare parte dintre noi am alocat-o acestui partid popular, și demobilizează luptătorii adevărați pentru dreptate, libertate și o Românie mai bună. Respectul pentru electorat este esențial la un partid politic modern!

Este momentul sa ne angajăm în luptă și sa distrugem fiara pesedistă. Cu Dumnezeu înainte!

Sorin Ionel Roiban
Florida, SUA
22 septembrie 2018

Mama cu tata, ei cu ei

Rămăsese că discutăm activarea art 7 împotriva Ungariei, dar a dat peste noi referendumul organizat de Coaliția pentru Familie, unde trebuie să hotărîm dacă mamă și tată, ori părinte 1 și părinte 2. Dar vestea cea mai rea tot v-o dau. Ce face UE acum și este de negîndit pentru noi, e nimic față de ce va urma: impunerea socialismului democratic, adică a comunismului botezat altfel, tuturor țărilor  membre. Va fi mai greu cu țările fost comuniste, se vede deja, dar va fi posibil! Deja Guy Verhofstadt se pare că este deranjat de posibilitatea veto-ului la votarea în consiliu, cînd Polonia a anunțat deja că se va opune. Deci, pînă la urmă, ce boi i se vor lua lui Orban de la bicicletă?

Numai că a venit peste noi puternic, cu forța destructibilă a comunismului, referendumul pentru definirea exactă în Constituție a soților. Respectiv ea și el. Referendum unde anunț încă de pe acum că voi vota ”Da”. și puțin îmi pasă de așa zise argumente, ca de exemplu prostia că dacă PSD organizează referendumul, acesta îi va și folosi PSD-ului, mai precis lui Dragnea.  O prostie mai mare ca asta rar se poate citi. Referendumul nu are nimic de a face cu un partid socialist, în afara faptului că acel partid îl organizează.  Nu este al lui Dragnea așa cum nu este al PSD, este al celor 3milioane de cetățeni români care sînt grupați în Coaliția „pentru familie. Și care au semnat, au strîns semnături și îl consideră important pentru ei și națiune.

Dar altceva nu aveam de făcut, decît referendumul ăsta?

Nu. Dacă 3 milioane de concetățeni s-au gîndit că e benefic pentru națiune să avem așa ceva scris clar în Constituție, e cazul să îi privim cu respectul și seriozitatea necesare, și să dăm curs consultării populare. Oamenii au urmat calea legală necesară în asemenea condiții, de ce n-am face-o?

Se cheltuiesc prea mulți bani pentru organizarea referendumului.

Fals. Democrația costă, în primul rînd, nu vine de la sine, fără să facem sau să dăm ceva. Apoi, și celelalte referendumuri costă la fel. Ce să facem acum, să alegem pe cel mai Făt Frumos sau să le avem pe toate, așa cum este legal? Aropos de legalitate, azi CCR a avizat referendumul, adică a stabilit că respectă toate prevederile legate de constituționalitatea demersului. Sigur, există lume căreia îi stă în gît orice leuț care nu se duce la vreun spital, ci la catedrală. Înseamnă asta că nu trebuie să mai avem catedrală? Nici pe departe! Catedrala este, probabil, din ce se vede pînă acum, singura care va sărbători așa cum se cuvine Unirea, fiind o datorie rămasă din acele vremuri poporului nostru.

Referendumul este pentru restrîngerea drepturilor unei categorii din populație.

Nu! Populația respectivă nu a avut niciodată drepturile pe care intenționează cu certitudine să le ceară astăzi sau mîine, așa că nu se restrînge nimic. Nu poți diminua ceea ce nu ai avut niciodată.

Apoi, căsătoria nu este nici pe departe un drept, este un contract în urma căruia rezultă o instituție. Opozabilă terților, dar instituție. Pentru ce alte drepturi ați mai semnat la primărie? Pentru nici unul, exact. Ei bine, pentru căsătorie se semnează. Este un contract încheiat între două părți și opozabil terților. Adică, va fi luat în considerare acolo unde este necesar( spital, bancă). 

Pînă la urmă, de ce facem asta acum? Pentru a mai pune un semn de siguranță în legislația românească că neo-marxismele căsătoria gay  și adopția de copii de către aceste cupluri nu vor trece așa ușor de legislativ așa cum ne temeam la apariția cazului Coman- Hamilton.

Ce vom face acum, votînd da, va fi să oferim o garanție copiilor noștri că vor avea în continuare o mamă și un tată. Nimic altceva în afară de asta nu intră în discuție, sînt doar fente menite să-i obosească pe unii. Referendumul se referă strict la cine se prezintă în fața ofițerului de stare civilă.

Și în timp ce scriam aceste rînduri, la București se desfășoară summitul Intermarium. Singura forță care s-ar putea opune proiectului de socialiasmizare a UE și ar da cale liberă unirii cu Rusia socialistă acesta  ar fi. Vedem cum joacă Iohannis.

 

 

Republica Unirii . Diplomația și Transnistria

CHESTIUNEA ROMÂNEASCĂ ȘI DIPLOMAȚIA UNIRII

”Chestiunea românească” nu este o sintagmă care să invoce vreun drept istoric, ci se referă numai la relația dintre România și Republica Moldova care, acum, odată cu proclamarea Republicii Unirii, ÎNCEP PROCESUL DE REUNIFICARE.
”chestiunea românească ” va fi ajutată de o misiune diplomatică cu misiuni speciale, care va activa pe baze permanente, LA Washington, New York ȘI Bruxelles, dar nu numai. După necesități, această misiune va activa și în alte capitale occidentale și la alte organizații internaționale.

Chestiunea românească este o problemă ce necesită SOLUȚIONARE POLITICĂ, avînd în vedere contextul politic, dar și noile provocări geopolitice, apărute după anexarea de către Federația Rusă a peninsulei Crimeea, invocînd pre

cedentul reunificării Germaniei și revizuirea parțială a înțelegerilor de la Yalta, din 1945.
Și, în sfîrșit, Transnistria. Pentru cine a citit partea I, nu va fi o surpriză, pentru ceilalți, da.

Ia să-mi spuneți voi, puii mei, cînd sau de cînd e Transnistria românească? Ce documente avem care să ateste acest fapt?

Ei bine, nu știți pentru că nu există. Transnistria nu a fost, nu e și nu va fi românească în veacul vecilor.
Și atunci, ce facem cu ea?
Ia aici. Republica Unirii o va declara teritoriu ocupat de Federația Rusă.
Asta fără a denunța Acordul moldo-rus ”PRIVIND PRIncipiile reglementării pașnice a Conflictului Armat în regiunea transnistreanăa Republicii Moldova.
România și Republica Moldova vor întreprinde măsuri politice și diplomatice împreună cu Ucrainam UE ȘI SUA pentru retragerea armatei ruse din regiune și pentru găsirea unei soluții internaționale asupra acestei regiuni, în conformitate cu dreptul internațional.

România și Republica Moldova vor participa la procesul de democratizarea a zonei și de apropiere de standardele UE, dar și de clarificarea statutului regiunii, pînă la finalizarea procesului și pînă la finalizarea unirii celor două state românești.

DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

Republica unirii este singura entitate moștenitoare a tuturor drepturilor suverane asupra teritoritoriului și patrimoniului Republicii Moldova.
REpublica unirii va păstra și respecta angajamentele internaționale ale Moldovei, proclamate la 27 august 1991, care nu vor fi în contradicție cu noul statut al Republicii Moldova, cu doctrina ei militară și cu dezideratul unirii cu România.

Sergiu MOCANU,

președintele Mișcării Populare Antimafie,

Chișinău, 2 septembrie 2018

 

În ce mă privește, mi-am făcut datoria față de acei oameni, prezentîndu-vă Republica Unirii. Ar urma ca intelectualitatea românească, ori numai bucureșteană, să se aplece asupra propunerii și să o aprobe/discute/ îmbunătățească/ respingă.

Cum pînă acum nu am primit nici un semn că cineva ar fi interesat să facă asta, cred că Reunirea rămîne un subiect numai pentru românii din Republica Moldova. Momentul reunirii, după mine, a fost scăpat, din nou. Acum, la noi e justiția pe tapet, nu ma zic de PSD, în Europa sînt probleme și mai grave, tocmai a fost activată propunerea aplicării  articolul 7 din statutul UE împotriva Ungariei. Discutăm mîine.

11 septembrie, ziua în care a început apocalipsa

În ziua aceea, am crezut că lumea se sfîrșește. Și-mi părea rău, pentru mine, că eram tînără, pentru copil, că era mic. Mai ales pentru copil, ce viață îi dădusem, ca să nu aibă timp să o trăiască?

Au trecut 17 ani și astăzi, în tăcere, ne dăm seama că am mai trăit o bucată de viață, am iubit, am lăsat, fiecare din cei care au putut, un semn pe lumea asta.

Și că ei nu au putut pune atunci mîna pe cea mai avansată societate occidentală datorită comportamentului ireproșabil al poporului american.

Nu e suficient să punem hashtag-ul #neverforget astăzi, pe toate postările de Facebook și Twitter, e momentul să înțelegem că atunci s-a încercat distrugerea civilizației occidentale, din chiar vîrful ei. Iar ce se întîmplă azi în Europa este planul II, de invadare a lumii civilizate, pentru că lumea asta are prinicipii, printre care viața umană este sfîntă.

Și la adăpostul acestei ”scuze”, să profite de prostia și lipsa de responsabilitate a liderilor europeni, pentru a distruge, acum, chiar locurile începuturilor civilizației occidentale.

Știu că trebuie să rezistăm cu toate forțele, dacă nu pentru noi, atunci pentru copiii noștri, așa că mă lasă rece orice epitet folosit în batjocură la adresa mea. NU sînt ”rasistă”, nu sînt ”xenofobă”, nu sînt nici atît ”nazistă”. Sînt o femeie simplă care își apără avuția ei, moștenită de generații.

Am umblat, după 11 septembrie 2001, în pantofi cu toc cui pe toate cursele aeriene pe care am avut de umblat. Gîndindu-mă că, dacă se întîmplă ca în cazul zborului 93, să putem să ne batem cu ei, un ochi tot scot cu tocul, pînă cineva mai puternic poate imobiliza dușmanul. Am avut agrafe în păr, broșe, în fine, tot arsenalul pe care îl poate aduna o femeie pe o cursă aeriană. Dacă mor, măcar să nu mor nefăcînd nimic!

Asta în timp ce liderii occidentali așa zis ”responsabili” fac și ei ce pot mai bine ca dușmanul să ne intre în casă mai numeros și mai feroce an de an. Dacă nici astăzi nu se vede legătura dintre 11 septembrie 2001, SUA, și anii 2015 pînă astăzi, Europa, e pentru că nu se vrea a se vedea, nu pentru că nu se poate. Cînd eram mică, un om deștept mi-a spus: arabii nu gîndesc ca noi, ei au alte repere. Reperele lor temporale fac ca 15 ani să pară a nu avea vreo legătură în uriașa economie a timpului universal, în realitate au. Ce nu au reușit atunci în SUA, fac acum în Europa, cu mai multă determinare, cu mai mult curaj, încurajați de prostia maselor, prostite la rîndul lor de conducători iresponsabili.

Eu nu am uitat. Și mi-am educat și copilul să nu uite. Dar eu sînt doar o femeie simplă, asta e tot ce pot face pentru umanitate.

Dumnezeu să ne binecuvînteze pe toți!

Republica Unirii. Partea a II a.

Am început, în articolul precedent, prezentarea Republicii Unirii cu speranța că intelectualitatea românească ori numai bucureșteană se va apleca asupra proiectului și va dori să-l discute sau să aducă îmbunătățiri.

Nu sper prea mult, dar încă mai aștept.

ASTĂZI, TRECEM LA CAPITOLE.

  1. JUSTIȚiE
  2. Urmarea a recunoașterii statutului Republicii Moldova ca stat eșuat,
  3. sistemul judecătoresc va fi recunscut ca instrument coercitiv al statului capturat, anacronic, cu practici ostile  societăților democratice și drepturilor fundamentale ale omului.
  4. Întreg corpul judecătoresc, precum și cel al procuraturii, va fi disponibilizat și va fi supus unei lustrații generale.
  5. Fiecare cetățean al republicii Moldova va fi în drept să ceară o revizuire, în vederea reabilitării sale, a unei Hotărîri definitive și irevocabile , ce îl vizează în mod direct, adoptată de Sistemul judecătoresc al statului capturat.
  6. Cetățenii reabilitați vor fi în drept să ceară în instanțele de drept, pedepsirea celor care au făcut justiție la comandă. Ei nu vor beneficia de recompense morale și materiale.
  7. Noul sistem judecătoresc al Republicii Unirii va fi reprezentat de o misiune de supremație a legii, instituită cu sprijinul statului român și al Uniunii Europene.

Capitolul II

STATUL ȘI ADMINISTRAREA TREBURILOR PUBLICE

Republica unirii va fi un stat minimal (asta m-a cucerit, recunosc, nm, Florina) care își va păstra doar funcțiile de control, pedeapsă și administrarea treburilor publice.

Consolidarea capacității administrative a statului este o sarcină primordială, și se va face prin ajustarea graduală  a instituțiilor statului Republica Moldova la cele ale României.

Împărțirea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se va face după modelul celei din România, pornind de la raționamente economice, demografice și sociale.

 

Administrația locală se va modela după cea românească, prin programe de colaborare și proiecte europene de înfrățire a localităților.

Guvernele celor două state vor institui un impozit unic pe venit pentru persoane fizice, impozitul Unirii. Cuantumul și perioada aplicării lui vor fi stabilite la ședința comună a celor două guverne și vor fi la fel pentru cetățenii celor două state.

Pe lîngă capitala Chișinău, municipiile Bălți și Comrat vor fi reședințe de instituții de administrație centrală și judecătorească. Instituțiile care vor avea sediu acolo vor fi stabilite prin Constituție.

EDUCAȚIE

Educația va fi declarată domeniu strategic prioritar al Republicii, și va cuprinde toate domeniile vieții sociale, și economice ale statului: administrație, economie, ecologie, sănătate, etc.

Statul va aloca 17% din PIB domeniului Educație.

Statul va aloca din bugetul destinat educației mijloacele necesare studierii limbii române. Limba engleză va deveni limbă de studiu prioritar în toate domeniile vieții publice.

Studierea limbilor română, ucraineană, găgăuză, bulgară, va deveni prioritară prin stimulente economice

ECONOMIE

Satul se va retrage, în decurs de doi ani, din majoritatea sectoarelor economiei naționale prin licitarea, în baza unor concursuri investiționale internaționale, A sectorului EnERGETIC, ȘI AL INFRASTRUCTURII COMUNICAȚIILOR.

STATUL VA CREA dOUĂ COMISII EXTRAORDINARE, CU MANDATE SPECIALE PENTRU UN TERMEN DE 2 ANI, CU POSIBILITATEA PRELUNGIRII LUI PENTRU ÎNCĂ 1 AN, ÎN CONDIȚII DE NECESITATE. aCESTE DOUĂ COMISII VOR AVEA SARCINA AJUSTĂRII INFRASTRUCTURII DIN STÎNGA PRUTULUI LA NECESITĂȚILE ȘI STANDARDELE ROMÂNEȘTI.

Comisia extraordinară  a infrastrcuturii energeticeSE VA OCUPA CU STANDARDIZAREA, AJUSTAREA ȘI REGLEMENTAREA JURIDICĂ A REȚELELOR ELECTRICE ȘI DE GAZE NATURALE.

Statul va elabora strategia  pieței agricole și va  ajusta structura producției agricole la necesitățile pieței românești.

Statul va stimula prin pîrghii economice, demografice și sociale investiții ale României, dar și ale companiilor  Naționale sau Transnaționale din țările cu tradiții ale economiei  de piață, în mod prioritar în Municipiul Bălți și Găgăuzia.

Mi-au rămas chestiunea românească și diplomația unirii și Transnistria, în următorul articol. Între timp, am pliante, cine este interesat mă poate contacta.

pentru cine dorește să vadă atmosfera de la chișinău; oamenii care au vorbit, are aici înregistrarea evenimentului. Merită, eu vă spun că merită să urmăriți.

 

 

Chișinău. Latura pragmatică. Republica unirii

Sergiu Mocanu, președintele formațiunii politice numite Mișcarea Populară Antimafie, din Republica Moldova, a conturat cîteva puncte concrete care trebuie atinse în procesul reunificării republicii Moldova cu patria mamă, România, la Forumul Republica Unirii, care a avut loc la Chișinău, în ziua de 2 septembrie 2018, și la care am participat, invitată de către Alexei Tighineanu.

Forumul s-a bucurat de o prezență numeroasă, mulți din participanți fiind moldoveni care lucrează în străinătate, dar care nu pierd nici o ocazie de a se afla împreună cu localnicii, la hotărîrea treburilor în republică. Dorința de reunire este atît de mare,  încît oamenii sînt dispuși să participe,pe timpul și banii lor, la orice ar putea însemna un pas înainte.

Surpriza, pentru mine, cel puțin, a fost să-i găsesc pe moldoveni mult mai bine pregătiți decît sîntem noi, românii de aici. Mai bine pregătiți și mai preocupați de problematica unirii.

Astfel, ni s-a prezentat un document intitulat chiar așa, ”Republica unirii”, rodul muncii lui Sergiu Mocanu, președintele partidului organizator al forumului. Document pe care vi-l prezint și eu în continuare.

  1. CONTEXT

Republica Moldova, proclamată pe teritoriul fostei Republici Socialiste Moldovenești, prin Declarația de independență din 27 august 1991, și reconfigurată prin adoptarea Constituției din 29 iulie 1994, a avut drept fundament mai multe prevederi eronate politico-juridic, ca de exemplu:

a) discrepanța dintre caracterul unitar și indivizibil al statului proclamat și realitatea faptului că teritoriile din stînga Nistrului nu au fost, nici cea mai mică perioadă de timp, subordonate politico-administrativ instituțiilor create la Chișinău.

Cu alte cuvinte, Transnistria nu a fost, nu este și nu va fi niciodată a noastră.

b)neutralitatea declarată permanent și unilateral, fără vreo garanție internațională, a Republicii, în timp ce pe teritoriul ei se află o armată a Federației Ruse, la stînga Nistrului, pentru care autoritățile de la Moscova revendică un statut de forțe de pacificare pe un teritoriu cu o poziție nelămurită internațional pînă acum.

La acestea se adaugă:
drepturi cetățenești (la viață; sănătate; muncă și proprietate)suprimate de practici juridico-administrative care contravin unui stat de drept și Declaraței Universale A Drepturilor Omului.

o economie de tip oligarhic, subordonată politic intereselor oligarhice, neconformă economiei de piață funcționale, generatoare de sărăcie socială, profituri tenebroase și exod masiv al populației peste hotare.

incapacitatea instituțională a statului să administreze treburile publice, cît și incapacitatea de a se reforma din interior
Ne determină să declarăm Republica Moldova un stat eșuat.

2) PRINCIPII GENERALE

Avînd în vedere cele de mai sus, Republica Unirii va fi instituită de Constituantă în baza unei noi constituții.

Constituanta va declara ”Satul” Republica Moldova, proclamat la 27 august 1991, stat eșuat ca urmare a capturării sale de grupări politice de tip mafiot.

Republica Unirii se proclamă cu scopul unirii teritoriilor aflate sub controlul autorităților de la Chișinău cu România.

Republica Unirii renunță la statutul de stat neutru al Republicii Moldova și solicită aderarea urgentă la Pactul Nord Atlantic (NATO).

Procesul de reunificare a Republicii MOldova cu România este un proces complementar celui de aderare la Uniunea Europeană, și se va face în conformitate cu Principiile de la Copenhaga și cu aceleași mecanisme de aderare.

Documentul final al reunificării celor două state va fi Decizia adunării parlamentare a uniunii Europene de aderare a republicii Moldova la spațiul comunitar comun; prin unire cu România.

Statutul teritoriilor din stînga Nistrului va fi elaborat și negociat internațional în paralel cu procesul de reîntregire a României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chișinău. Latura sentimentală.

Cred că mi-am dorit mereu să merg la Chișinău, mai mult și mai sigur în ultimii ani, cînd multă lume de la București pleca acolo.

Am văzut la televizor numeroase momente de sărbătoare moldovenească, autentică, ca să îmi doresc să fiu acolo, în mijlocul lor.

Erau, așadar, întrunite premisele ca unei invitații de la Chișinău, de a merge la Chișinău, să îi răspund cu mare bucurie.

Ea, invitația, a venit în urmă cu două săptămîni, iar momentul în care aveam să fiu acolo a fost weekend-ul trecut.

Am plecat cu inima ușor îndoită spre Chișinău, aflînd că Air Moldova sînt, de fapt, ruși. Și că rușii au cumpărat cam tot în micuța republică. Dar noi unde am fost, nu încetam să mă întreb în gînd. Mi-am amintit cum nu am avut, pînă tîrziu, în anii 2000, nici o strategie privind Moldova, de parcă nu era a noastră, nu ne interesa.

Și am ajuns într-un aeroport pe gustul meu. Micuț, elegant, primitor. Împreună cu mine, lume diversă, de la localnici care veneau de la București unde fuseseră cu cine știe ce problemă, pînă la lume care părea aterizată din occident. De acolo și era, aveam să aflu a doua zi.

Pentru că a doua zi, la invitația Marcelei și a lui Alexei Tighineanu, am mers în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Unde avea să sosească Marșul centenar, plecat pe 1 iulie de la Alba Iulia, pe jos, pentru a aduce flacăra reunificării la Chișinău.

În piață, pe scena montată acolo, se cîntau cîntece populare. Niciodată, cu alte ocazii, nu mi-au părut mai frumoase și mai simțite acele melodii populare. Nicăieri parcă nu au ”sufletul” pe care îl au la Chișinău.

O mare mulțime de moldoveni au întîmpinat Marșul centenar, ajuns și așa cu probleme la capătul drumului. Bucuria acelor oameni la vederea flăcării reunificării este imposibil de redat în cuvinte.

Am plîns cu ocazia asta tot Prutul, cred. Am profitat de absența Marcelei și a lui Alexei, plecați să cumpere apă, și am dat drumul șiroaielor de lacrimi în voie. Nu poți avea altă reacție acolo, în astfel de momente.

În piață, printre mulțimea de steaguri tricolore,  se aflau moldoveni de diferite vîrste, de la cîteva luni pînă la oameni în vîrstă, pe fețele cărora se vede că au făcut războiul. Războiul ăl mare sau cel din 1991. Toți, uniți de un singur lucru: dorul de țara natală, dorul de România. Și speranța că reunirea se va face, că o vor apuca, mă refer la cei vîrstnici. Pe o căldură aproape insuportabilă, oamenii aceștia stăteau adunați în plin soare năucitor, sperînd să le spună cineva că se poate, că se lucrează, că nu vor fi lăsați de izbeliște.

Am recunoscut cîteva figuri din avionul cu care venisem seara precedentă la Chișinău. Și mult m-am mai bucurat. Dar cel mai mult m-am bucurat cînd am văzut steagurile tricolore, cu numele orașului din care veneau moldovenii acolo. Paris, Londra, Roma, Berlin, Viena, Madrid. Nu știu să fi rămas colț de continent ”neacoperit” de români. Oameni care vin pe cheltuailă proprie (și nu e ieftin deloc), nechemați de nimeni, neaduși de vreun partid, fără perspectiva de a li se ”da” ceva. Vin pentru că sînt români și știu că numai acolo se poate simți românește atît de intens. Vin pentru a face parte din neamul din care au fost zămisliți.

Știu istorie mai bine, probabil, decît elevii bucureșteni, și știu, mai important, istoria trăită a acelor oameni și a acelor locuri. Sînt inteligenți, ageri, descurcăreți (în sensul bun al termenului). Anii în care au fost obligați să trăiască împreună cu ocupantul rus i-a mobilizat exemplar în a-și păstra identitatea culturală și de a fi vigilenți permanent. Sînt extrem de dificil de dus de nas, sînt drepți, sînt oameni cum am dori cît mai mulți. Și sînt ai noștri.

Ocupantul rus a cumpărat cam tot ce se putea în Moldova. Și s-a putut. Cînd s-au făcut acolo privatizările, ai noștri nu știu unde erau, știu că au fost rușii pe fază și au luat cam tot. Și cu toate astea, călcînd pe asfaltul Chișinăului, mi-am zis: Asta este țara mea, dați-vă dracului de ruși! Pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, dacă reunificarea se va face, vor pleca cumva de acolo.

Chișinăul a fost, așadar, pentru mine, moment special în care am realizat că am pentru ce lupta, pentru ce mă zbate. Și pentru cine. Știu că nu ne vom putea uita în ochii copiilor noștri dacă nu facem reunirea. Nu am uitat nici un prieten din cei făcuți în zilele șederii mele acolo.

În artivolul următor trecem la lucruri mai serioase, latura pragmatică a reunificării.

În fotografie este Victoria Vremeș, venită la Chișinău de la Roma, ppentru a întîmpina marșul centenar.

Ce urmează după ”Muie PSD!”? Articolul acesta!!

În ordinea prezentă pe această platformă, chiar așa este. Am zis, instigată de Lucian Vâlsan, ”Muie PSD!”, în înregistrarea pe care am realizat-o amîndoi acum două săptămîni,  apoi am plecat o săptămînă la Praga, mi-a părut mie momentul perfect pentru vacanță.

Cînd mă lămurisem deja cum petrec oamenii normali vara, oameni normali, cehii,  care au înaintea noatră nici mult, nici mai puțin de 1000 de ani, o mie de ani de prezență continuă, documentată, în istoria Europei, vin la București și găsesc zarvă mare. Zarvă produsă de găsirea – nu, nu a Sfîntului Graal- ci, așa cum avea să ne explice filosoful Liiceanu, expresiei unificatoare a luptei noastre împotriva PSD. Pînă cînd, pe joi, apare și ezplicația.

0M-am uitat în dreapta, m-am uitat în stînga, înainte și înapoi, Muie PSD peste tot. Dar vine, salvator cred eu, articolul filosofului muii. Care-și aplică, cu ocazia acestui articol, o teslă peste mingiuțele din dotare.

Dacă intelectualitatea română renunță atît de ușor la munca ei de-o viață și la aspirațiile pentru poporul acesta, să vedem în ce măsură ne afectează pe noi ”Muie PSD” și protestul care a urmat. În ce măsură ne ajută, mai bine zis.

Scăderea dramatică a nivelului educațional al populației, atît de adusă în discuție pînă acum, nu mai contează, înțeleg. Putem vorbi pe limba tuturor și dacă asta ne va face să scăpăm (CUM??) de PSD, e perfect.

Bun, dar cum? Democratic, pe calea pe care ne place să credem că sîntem, în nici un caz nu putem. Au fost multe încercări de a dizolva cumva legal partidul ăsta, nereușite pînă la urmă. Și cu toată mize ia și cu tot circul făcut la sfîrșitul săptămînii trecute, pentru care niște capete este imperios necesar să cadă, nu se vede nici acum vreo soluție practică, exactă.

Ce văd eu, din perspectiva dreptei, sînt două fronturi. Frontul progresist care face valuri în Europa și frontul conservator, în SUA, al căui vîrf de lance este președintele Trump și administrația pe care o conduce. Stînga vs dreapta, a nu știu cîta oară în istorie.

Cine sînt componentele celor două fronturi?

Frontul progresist, la noi, este reprezentat declarat de către USR, și nedeclarat de către PNL și Președintele Iohannis. Frontul consevator, oricît NU m-ar reprezenta pe mine și prietenii mei conservatori, este PSD, o gașcă de penali și chivuțe ajunsă în fruntea bucatelor.

În marea construcție europeană, PSD nu are ce căuta. Trecînd peste dosarele din dotare, nu au capacitatea și oamenii necesari unei guvernări măcar decente. Guvernele Dragnea (I- III) sînt niște caricaturi, niște copii care se joacă în bazinul cu nisip, cu inconștiența și seninătatea copiilor care nu au nici o grijă. Despre responsabilitate nu cred că mai are rost să pomenesc atunci cînd vorbim despre PSD, PSD nu știe limbi străine. Altfel, pînă acum erau demiși cel puțin șefii jandarmeriei și ai poliției, la mizeria pe care au creat-o și alimentat-o în ultimele trei zile în București.

Cine a mai rămas necuprins în cele două fronturi? PMP și ALDE.

PMP este singurul partid care poate prelua ștafeta dreptei cu succes.PMP, neregăsindu-se acum în nici unul dintre fronturi, a picat de partea bună a societății, adică anti-PSD, sancționînd ferm fiecare abatere de la lege a acestuia.

Cu un Tomac care poate e mai puțin vizibil, PMP rămîne și singurul partid cu adevărat de opoziție, cu platformă și program.

AlDE nu a avut mai nimic de spus acum, lipit de guvernarea PSD fiind. Deși ALDE are și ceva idei liberale, pînă în momentul ruperii de PSD rămîne la fel de toxic și de nociv. Cînd se rupe, dar se tupe? Dacă e provocat, se rupe. Se poate întîmpla asta la alegerile parlamentare viitoare, la cele prezidențiale, dacă Tăriceanu vrea să candideze, ori, în eventualitatea în care poate înghiți PNL.

PNL Nu mai are leadershipul necesar să schimbe ceva, să facă ceva. Este un partid îmbătrînit de copil, dus în parc ba de unul, ba de celălalt. Cînd va intra pe mîinile Marei Mareș, va fi copt și pentru fuziunea cu Alde.

Conglomeratul politic al opoziției este unul masiv, dar împrăștiat. Și împrăștiat nu numai mult, dar și pRost. Ceea ce duce la o fragmentare a opoziției pe planuri din care, la următoarele alegeri, ar putea ieși victorioasă stînga.

Avem deja un lider de stînga, președintele Iohannis. Susținut de Germania merkeliană afară, înăuntru este cel mai slab președinte pe care l-a avut România după 1989. Lipsit de trăire, emoții și sentimente pentru țară, iese aiurea; prost și neinspirat; adesea defazat cu evenimentele.

Tot pe stînga mai avem pe: Tăriceanu, Orban, Cioloș, Barna. cine e prezidențiabil? Toți ar putea fi; mai puțin Barna, nu are anvergura  necesară și nu numai.

Ce se întrevede pînă acum? O luptă reală Iohannis – Cioloș. Se bat Germania și Franța pînă la ultimul român. Ce cîștigăm noi din asta? Unde eSte interesul poporului român? eu nu_l văd; poate voi.

Și care ar fi  interesul acesta azi? Păi să vedem: sîntem în an centenar: Adică ar trebui să ne concentrăm pe probleme naționale, mai puțin politice: unirea, de exemplu; este o problemă națională.

Cîte partide sânt real preocupate de unire? Unul singur, și nici acela nu mai știm dacă mai prinde viitorul legislativ sau nu: PMP. Cît pot celelalte partide; cît vor să se ocupe de unire? Mai bine nu întrebăm; știm răspunsul. E frumos să koci în horă, mai greu e să faci hora să funcționeze.

Deci; cu atît de multă stînga pe firmament, cu atît de puține partide și oameni politici care să se lupte în mod real pentru Unire; ce șanse mai avem să vedem România mare din nou? Spre 0 an de an.

Cum poate fi intereseul național la mijloc într-o bătălie IOhannis-Cioloș? Cum ar putea fi între Merkel și Macron. 0, nada, din nou.

La ce ne folosesc oamenii politici care apar și dispar, steluțe trecătoare pe firmamentul politic, dacă nu au intuiție, drag de noi, de țară și de oameni, dorință de implicare și nu simt, nu ne simt?

Vom ajunge terenul de joacă european pentru mai marii lumii, în dorința de-a avea o țară ca afară, disprețuind și înjurînd ce avem românesc, al nostru.

Mai presus de toate, cînd a ajuns politicul să fie mai presus de național la români? Și, la ce ne ajută asta? Ce ne mai rămâne nouă, oamenilor de dreapta, din înfruntarea, oricît de dureroasă, a stîngii?

 

 

Avem ce n-a văzut Europa. Dar s-ar putea să vadă!

Cine își imaginează că România, cu guvernul Proasta satului, va prelua, la 1 ianuarie 2019, Președinția Consiuliului European, acela putea lăsa și Ceaușeștii în viață, că erau oameni buni, mai ales el, după cum mai putem auzi și astăzi pe cîte cineva.

Imbecilitatea ministrului Daea, care a comparat porcii arși din cauza pestei porcine cu evreii morți la Auschwitz nu știu să aibă egal european. Vi-l imaginați pe Daea dialogînd cu omologi europeni pe subiectul Brexit? Sau pe Veorica machidon/Podgorița negociind alianțe pentru noul cadru financiar ar Uniunii, cel care prevede o Uniune cu două viteze? Ce viteză credeți că vom prinde noi cu asemenea specimene inculte și la limita patologicului? Pentru că una este să nu știi și cu totul altceva să nu îți pese că nu știi. Și să mai ai și tupeul fantastic să încerci să te scuzi, ca Daea:

„Ma gandesc la toate suferintele pe care le am, suferintele istorice, suferintele momentului, suferintele pe care le au medicii si crescatorii de porci in tara romaneasca. Trebuie sa avem coeziune in conditiile astea. Eu m-am gandit sa fac bine cat mai repede cu putinta, pentru a putea face fata situatiei, pentru ca este un virus care nu are antidot, vaccin, nu sunt medicamente care sa elibereze de suferinta sau sa salveze porcii”, a afirmat ministrul Daea. – ziare.com

Băgînd spaima în parteneri strategici.

Nu știu ce suferințe are Daea, dar nici nu mă interesează. Pot fi de competență psihiatrică. Ne interesează că este ministru în guvernul României și face de rușine această țară în mod cu totul nemeritat. Holocaustul a fost o tragedie, cea mai mare oroare a omenirii, ca număr de victime, nu poți să spui că: ””Singura metoda este sacrificarea. Porcii toti se incinereaza (…), e o munca extraordinara, acolo este ca la Auschwitz, dom’ne”.” acolo a fost o muncă extraordinară. Următoarea declarație publică ar fi, pentru orice om normal și cu un fir de bun simț, citirea demisiei. Dar nu, nici vorbă, Daea e lipit de scaun, iar Dragnea transmite scuze comunității evreiești în numele partidului. Dar cu țara ce aveți, nemernicilor? Pe noi cine ne mai spală de rușinea de a vă fi ales să formați guvernul ăsta de dobitoci??

Doamna care ocupă cu mîndrie funcția de prim-ministru, și care s-a obișnuit, probabil, cu poantele de Facebook de după fiecare catastrofă pronunțată, a dat dovada încă unei dezorientări geografice, spunînd la Podgorița, în Muntenegru, unde se afla, că este de fapt la Priștina, în Kosovo. Ce război în fosta Iugoslavie, ce țări apărute după, ce mai contează? Dizeuza româncă se face de două parale încurcînd orașele și țările.

Ieri, Viorica se poticnește nu în țări și orașe, ci în populațiile lor. Și îi numește cu nonșalanța idiotului nativ macedoni pe locuitorii Republicii Macedonia. Nu sînt deci macedoneni, ci macedoni. Apoi încurcă cetățenia cu etnia și îi dă cetățenia aromână. Doi neuroni și o sinapsă corecte fiziologic și anatomic i-ar fi fost suficient să nu se facă de rușine în asemenea hal.

Dar nu! Ori nu are, ori are degeaba. Nu sînt structuri funcționale, adică. Faptul că această deficientă a ajuns prim-ministrul României îmi pare suficient de grav ca să mă mai gîndesc la problema corupției-anticorupției. Femeia asta și guvernul pe care îl conduce ne dau de gard înainte de a fura tot. Numai că atunci cînd sistemul (știu, am rămas datoare cu un aticol despre sistem) orientează aproape întreaga societate spre un anumit subiect, celelalte, poate mai importante, rămîn neacoperite.

Cel mai mult rău în cazul de față l-au făcut susținătorii lui Daea, de exemplu. Este un om competent, este singurul ministru care a adus marfă românească în supermarketuri. Așa, și? E singurul competent pe care îl avem sau pe care îl are PSD? Un competent a cărui gură să nu vorbească asemenea prostii nu se găsea? Sau cei care au adus în discuție, cu această ocazie, masacrele de la Iași și Odesa, în care vinovăția ne aparține fără discuție. Este ca și cum numai dacă ai făcut ceva reprobabil ai avea dreptul să vorbești despre asta. Este noaptea minții, o prostie colosală. Este ca și cum despre Holocaust ar avea dreptul să vorbească numai nemții. Oroare!!

Ascultați-o pe Viorica și cruciți-vă! Curînd să sperăm că nu vom mai avea parte de un asemenea exemplar. Nu, paharul spart de premierul macedonean nu înseamnă că s-a spart ghinionul. Doar nu s-a spart Viorica! E bine mersi în funcție.

Fotografia este făcută la Praga și îmi aparține. Puțin mai jos de locul în care mi-am petrcecut vacanța, am dat peste ansamblul artistico-edilitar.