Discursul Ancăi Cernea la Varșovia

Preluare ÎLD.

Vineri 18 mai, Anca Cernea, medic și publicist la În Linie Dreaptă, președinte al Fundației Ioan Bărbuș, a primit la Varșovia, înmânată de mareșalul seimului polonez (echivalentul președintelui parlamentului), Marek Kuchciński, Medalia Curaj și Credibilitate pentru „promovarea curajoasă și credibilă a culturii poloneze în străinătate și pentru contribuția la crearea unei imagini pozitive a țării noastre”, conform unui comentariu publicat de acesta pe rețelele de socializare. „Laureata a subliniat că proiectul celor Trei Mări, care promovează alianța țărilor din regiunea noastră, cu respectul deplin al suveranității naționale, al identității religioase și culturale, trebuie să rămână o prioritate. Este în interesul nostru, dar și în interesul întregii Europe și al civilizației occidentale”, a adăugat Marek Kuchciński.

”Stimate Domnule Mareșal (al Seimului, Marek Kuchciński), Stimată Doamnă Președinte (a Curții Constituționale, Julia Przyłębska), Stimată Doamnă Ministru (adjunct al Culturii, Wanda Zwinogrodzka), Stimate Domnule Profesor (Univ. MEP, Zdzisław Krasnodębski, Președintele Capitulului Medaliei „Curaj și Credibilitate”),

Doamnelor și domnilor,

Doresc să adresez sincere mulțumiri capitulului Medaliei „Curaj și credibilitate“ pentru că mi-a dăruit această distincție care mă onorează în mod deosebit. Îi mulțumesc din toată inima lui Bronislaw Wildstein pentru cuvintele sale frumoase.

Nu cred că am meritat această medalie.

Gestul Dumneavoastră deosebit de binevoitor față de modesta mea persoană îl consider mai mult ca pe o încurajare pentru activitatea viitoare pentru cauza prieteniei dintre Polonia și România, decât ca pe un premiu pentru vreun merit al meu.

De asemenea, doresc să vă spun că sunt foarte impresionată de Congresul „Polonia, un Mare proiect”.

O astfel de manifestare de forță intelectuală și culturală, la un asemenea nivel, nu este de conceput în nicio altă țară europeană.

Știu că sloganul electoral al Președintelui Lech Kaczyński a fost „Curaj și credibilitate“. Aceasta este o bună descriere a atitudinii sale.

În România l-am apreciat foarte mult pe Președintele Lech Kaczynski pentru viziunea sa politică, curajul și calitățile sale de conducător.

Nu putem uita că întotdeauna a stat în apărarea libertății și dreptății, că a reușit să salveze Georgia de invazia rusească în anul 2008, mobilizând o delegație a șefilor de stat din regiune să meargă la Tbilisi.

El a arătat în acest fel că solidaritatea și acțiunea comună a țărilor din Europa de Est pot înfrunta în mod eficient imperiul rusesc al răului.

Am fost profund șocați de ceea ce s-a întâmplat la Smolensk, doi ani mai târziu.

În afară de o mână de intelectuali, aproape nimeni în România nu a crezut că a fost un accident.

Cu toții, din primul moment, am vorbit imediat de „al doilea Katyn”.

Ziua de 10 aprilie 2010 a fost pentru Europa de Est ca 11 septembrie 2001 pentru Statele Unite.

Atunci am înțeles că nimic nu va mai fi la fel ca înainte.

Dacă așa ceva s-a putut întâmpla celei mai mari țări NATO din regiunea noastră, atunci înseamnă că toate lucrurile pe care le consideram drept sigure pot fi răsturnate în mod tragic în câteva minute.

Și recent redobândita libertate a Europei de Est este încă serios amenințată.

Puțin mai devreme, alături de mai mulți colegi, am creat un mic blog conservator. După dezastrul de la Smolensk, am început să scriem mult despre acesta.

Articolele noastre s-au bucurat de un interes deosebit, deoarece numai la noi se puteau găsi în limba română informații importante, ignorate în versiunea oficială a mass-media, despre circumstanțele dezastrului.

Datorită acestui lucru, micul nostru blog a devenit vizibil, a fuzionat cu un alt blog conservator mai mare, și astfel a fost creat portalul nostru de astăzi, ceva mai influent, „În linie dreaptă”.

Într-un anumit sens, istoria lui este legată de Polonia.

Și așa este până astăzi, cititorii noștri știu că, dacă nu vor minciunile din media mainstream, numai la noi pot găsi informații oneste despre ceea ce se întâmplă în Polonia.

Și acest lucru este important, mai ales că acum, Polonia este victima unei campanii de calomniere pe scară largă.

Cititorii noștri pot găsi, de asemenea, multe texte ale autorilor polonezi, traduse în limba română, în special articole și interviuri ale lui Bronislaw Wildstein.

Succesul lui Bronislaw Wildstein în România este semnificativ. Cuvintele sale înțelepte sunt citate cu apreciere în cercurile intelectuale conservatoare.

Lupta sa împotriva comunismului și post-comunismului este cunoscută și apreciată în mod deosebit.

Am învățat mult de la el. Îi datorăm mult.

Aș adăuga că, pentru noi, cei care avem privilegiul de a fi considerați de el ca prieteni, nu este numai un mentor de idei, ci, de asemenea, un model de comportament demn și nobil pe care încercăm să îl urmăm în alegerile noastre de viață.

Trebuie remarcat că, în general, interesul românilor pentru Polonia este mult mai mare decât cel al polonezilor pentru România.

Noi, cu colegii din redacția portalului nostru, privim spre Polonia cu o dragoste și o admirație deosebită.

Dar trebuie să recunosc sincer că nu numai din acest motiv scriem atât de mult despre țara Dumneavoastră și suntem atât de interesați de ideile Dumneavoastră.

Suntem patrioți români și scriem pentru a sluji mai întâi patriei noastre.

Credem că este în interesul României să urmeze exemplul Poloniei și să consolideze alianța cu Polonia.

Românii sunt un popor latin, în majoritate de confesiune ortodoxă.

Într-un anumit sens, suntem complementari polonezilor, care sunt un popor slav romano-catolic.

Potrivit sondajelor de opinie, marea majoritate a românilor împărtășesc opțiuni conservatoare, creștine, patriotice, favorizând o aplicare mai riguroasă a legii, sprijinind predarea religiei în școală și opunându-se „căsătoriei“ homosexuale.

În același timp, românii au o atitudine puternic negativă în privința Rusiei și sunt în mod hotărât pro-occidentali, în special pro-americani.

Din nefericire, practic nu există la noi o reprezentare politică adecvată a acestei majorități conservatoare. Alegerea este limitată la liberali și postcomuniști.

Ca și în Polonia, regimul comunist impus de sovietici a provocat masacrul elitelor noastre, distrugerea culturii, instituțiilor și economiei noastre.

În primii ani ai ocupației, societatea românească s-a opus masiv comunismului.

Rezistența armată a durat în munții noștri până în anii ’60.

Potrivit raportului comisiei convocate de președintele Traian Băsescu pentru studierea crimelor comunismului, două milioane de persoane, unu din opt cetățeni români, au fost arestate, deportate sau ucise în perioada comunistă.

Din păcate, spre deosebire de Polonia, care a fost victima unor crime chiar și mai mari, comise de germani și ruși, România, după această distrugere, nu și-a renăscut elitele sale autentice.

Poloniei i-a reușit acest lucru, mai ales datorită Bisericii Catolice Poloneze.

În cele mai întunecate zile ale comunismului, polonezii, cu credința lor statornică și curajul lor eroic, au luptat și au vărsat sânge și pentru noi, și pentru toate popoarele înrobite de sovietici, care sufereau în fiecare zi teroare și umilințe.

Nu vom uita niciodată cuvintele care au spart blestemul fricii și disperării, marcând începutul sfârșitului comunismului în Europa:

„Nu vă temeți!“ a spus, la începutul pontificatului său, un mare polonez, Sfântul Ioan Paul al II-lea, a cărui aniversare a nașterii o sărbătorim astăzi.

Îmi amintesc cum am plâns toți de bucurie când am aflat că noul Papă este polonez. Pentru noi era ca și cum ar fi fost român.

Douăzeci de ani mai târziu, sute de mii de români, în majoritate ortodocși, dar și mulți catolici, l-au primit la București, strigând: „Unitate!“: El a înțeles imediat și a strigat cu ei, „Unitate!“, „Unitate!“

Îmi amintesc cum în anii ’80 ascultam cu părinții mei la Radio Europa Liberă despre Polonia și Solidaritatea.

Atunci mama mea mi-a cumpărat primul manual de limba polonă și a spus că trebuie să învățăm limba și să mergem în Polonia, să vedem cum fac ei acolo și să ne pregătim pentru lupta împotriva comunismului și în România.

Așa am început să învăț polona – din păcate, după atâția ani, cu un efect destul de limitat, după cum puteți vedea.

Și astăzi avem încă multe de învățat de la modelul polonez, cum să luptăm războiul spiritual, cultural și politic – în așa fel încât să le câștigăm.

Avem cu polonezii experiențe istorice asemănătoare. Cunoaștem riscurile asociate cu aflarea pe hartă între Rusia și Germania.

Avem o abordare realistă în ceea ce privește Rusia. Societățile noastre resping ambițiile imperiale ale Rusiei lui Putin. Acordă o mare importanță participării noastre la NATO, în special alianței noastre cu Statele Unite.

După atâția ani de la prăbușirea oficială a comunismului, polonezii, ca și românii, încă mai trebuie să facă față amenințărilor interne grave moștenite de la acesta.

Este vorba de rețeaua fostei caste conducătoare și a poliției secrete din timpul comunismului, care sunt astăzi principalele surse ale corupției și crimei organizate din țările noastre. Ele distorsionează viața publică, răspândind ură prin minciuni și manipularea mass-media, amenințând statul de drept și chiar securitatea națională, din cauza legăturilor lor cu Rusia.

Dovada acestui fapt este opoziția intensă actuală împotriva reformei sistemului de justiție din Polonia. În România, s-a reușit introducerea acestei reforme acum câțiva ani, și s-a întâmplat la fel. Iar acum, când postcomuniștii s-au întors la putere, ei încearcă să răstoarne această reformă.

Românii și polonezii au și experiențe asemănătoare de a fi trădați de aliații occidentali și putem vedea cum mentalitatea Yaltei continuă în prezent.

Se pare că Uniunea Europeană preferă să coopereze cu sistemul postcomunist în țările Europei de Est și nu cu cercurile creștine conservatoare.

Mulți lideri occidentali actuali reprezintă mai degrabă produsul subversiunii ideologice sovietice a Occidentului decât Civilizația Occidentală, care este de neconceput fără rădăcinile sale creștine.

Și indiferent de problemele europene reale, cum ar fi criza economică și imigrația, cauzate de propriile greșeli și de abordarea ideologică, liderii Uniunii Europene găsesc timp pentru a condamna ritual guvernul polonez. Aceste procedee magice nu aduc efectul dorit, fiindcă Polonia nu se predă, ci doar slăbesc Uniunea Europeană și îi amenință supraviețuirea pe termen lung.

Între timp, Rusia a atacat Ucraina, se mândrește cu faptul că se înarmează și amenință răspicat țările noastre cu ocupația militară. Și continuă să submineze și să divizeze Occidentul.

În această situație, avem un interes ferm în consolidarea solidarității reciproce.

Așa cum a spus Benjamin Franklin, „we must all hang together or most assuredly we will all hang separately”.

Proiectul celor Trei Mări, promovând alianța țărilor din regiunea noastră, cu respectarea deplină a suveranității naționale, identității culturale și religioase, trebuie să fie o prioritate.

Este în interesul nostru, dar și în interesul Europei și al întregii Civilizații Occidentale.

Discursul președintelui Trump de anul trecut de la Varșovia a fost foarte important, ne-a asigurat că putem conta pe sprijinul american.

Dar, în discursul său, el s-a referit și la lucruri mai înalte și mai importante decât alianța politică, economică sau militară.

A vorbit despre credința în Dumnezeu, despre Civilizația Occidentală și despre valorile pe care este construită.

Aceasta are o mare importanță, pentru că în prezent, la o sută de ani de la aparițiile de la Fatima, rătăcirile Rusiei s-au răspândit în întreaga lume, provocând războaie și persecuții împotriva Bisericii, așa cum a spus Maica Domnului.

În Europa de Vest, episcopii și-au pierdut credința, intelectualii și-au pierdut rațiunea.

Așa cum vechiul marxism era bazat pe ura de clasă, în prezent ingineria socială neo-marxistă vrea să transforme natura umană, familia și societatea, și face acest lucru bazându-se pe resentimentele unor grupuri sociale, chipurile asuprite de altele și, prin aceasta, îndreptățite la privilegii.

Porțile Europei sunt larg deschise pentru Islam.

Doar pentru creștinism nu este loc.

Multe comunități occidentale care încă rămân creștine își pun speranțele în Putin, îl consideră noul Constantin, care va salva creștinătatea.

Ca și în vremea comunismului de tip vechi, împotriva actualei nebunii sinucigașe, speranța Europei este în Polonia.

Modelul polonez arată Europei că, dacă vrem să avem o politică sănătoasă, trebuie să avem o rațiune sănătoasă și o cultură sănătoasă. Pentru a avea o rațiune sănătoasă și o cultură sănătoasă, trebuie să avem o credință sănătoasă.

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt 6, 31-33)

Dumnezeu să binecuvânteze țările noastre și proiectele noastre comune.

Mulțumesc foarte mult.

Aici, de la 3:14:09, o puteți asculta pe Anca în limba polonă:

22-24 mai 2018. Testamentul seniorului

Consider o impietate să comentez acum pe marginea unui document istoric de o asemenea însemnătate. Remarc numai momentul apariției, cînd ne aflăm într-o situație mai grea decît cea din momentul în care a fost scris testamentul: între imperiul roșu de răsărit și imperiul roșu de apus, cu spectrul imperiului islamic peste tot.

Sîntem prinși între imperii care luptă împotriva libetății, valoarea supremă în capitalism. Dacă ne vom mai ridica vreodată – și o vom face, ne vom ridica și pe acest document.

“În momentele de răscruce, care învederează scadențele inevitabile și rigoarea fără excepții a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schița intenții sau dorințe care să supraviețuiască dispariției lor. Neavând nici o avere sunt scutit de obligația de a da destinație unor “bunuri”. Tot ce am, aproape nimic, rămâne la dispoziția surorilor mele dragi, Flavia Bălescu și Rodica Coposu, care vor ști cui și cum să facă parte de amintiri din obiectele ce mi-au aparținut. Îmi reproșez că sub presiunea continuă a evenimentelor și obligațiilor, nu am reușit să exhum osemintele tatălui meu de la Coșlar și să le reînhumez lângă mama, la București. Deasemenea nu am reușit să organizez micro-cimitirul de lângă biserica din Bobota, unde odihnesc strămoșii familiei. Sper că surorile mele vor reuși să facă față acestei pioase obligații. Doresc să fiu înmormântat fără pompă, fără cuvântări, în cimitirul din București. Conducerea Partidului Național Țărănesc trece sub jurisdicția lui Ion Diaconescu, primul vicepreședinte. Nădăjduiesc sincer ca toți prietenii politici să-i dea concursul, să-l sprijinească și să contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu și al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-și valorifice veleitățile.

Generația veche, din care fac și eu parte, și-a făcut cu prisosință datoria. Ultima ei obligație este, ca prin seninătate și înțelepciune, să predea ștafeta generațiilor viitoare. Îmi pare rău că nu am ajuns să conduc eu această operațiune firească. Sper că se va realiza fără convulsiuni. Frământările din trecut ale generațiilor apuse trebuie să ne servească drept învățământ. Au fost mulți orgolioși care au experimentat desprinderea din Partid, în ideea că vor realiza înfăptuirile visate(Vaida, Stere, Iunian, Lupu, Călinescu). I-a înghițit pe toți istoria, iar partidul a rămas. Soarta dizidenților și a fripturiștilor e pecetluită. Din păcate, oamenii nu țin seama de experiențele din trecut. Am încredere că Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat va fi cel mai puternic partid politic al României de mâine.Am încredere în viitorul României. Cred că această catastrofă a ultimelor decenii, comunismul, s-a prăbușit iremediabil. Cred că în România se vor instaura instituțiile democratice. Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră.

Mă socotesc obligat să adaug câteva rânduri din inimă:

Recunoștiința mea fără margini pentru scumpii mei părinți, care m-au învățat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna și fățărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care-l servesc. Gratitudine surorilor mele, care s-au sacrificat pentru mine, care mi-au fost suport moral, care n-au precupețit nici osteneală, nici sacrificii, în interesul meu. O caldă și fermă adiere de curaj de dincolo de mormânt pentru Uchi și Rodi.

Afecțiune deplină și prețuire pentru prietenul bun de bucurii și necazuri Nelu Diaconescu. Îi urez norocul și prestigiul cu care îl îndreptățesc calitățile și onestitatea lui. Printre cei mai apropiați, mai sinceri și mai loiali prieteni, de care mă leagă un trecut plin de afecțiune și sinceritate, cel dintâi este Bani Ghica, gentlemenul prezent în toate momentele grele, omul de temei pe care te poți sprijini. Nu poate fi uitat din însemnarea gratitudinii Mișu Barcan, prieten sincer și devotat care mi-a făcut infinite servicii. Doctorul Michael Baican din Germania a fost alături de mine în cele mai grele împrejurări. Ajutorul lui este de neprețuit. Cred că a cheltuit o avere cu “reparațiile capitale” spre care m-a îndrumat. Eternă recunoștiință. Nu pot să nu menționez devotamentul sincer, corectitudinea și loialitatea celor de la secretariat, oameni de temei, care m-au sprijinit efectiv, prin muncă, încredere și afecțiune: Mihaela, Cristina, Cristinica, Nadia, Felicia, Mircea, Costică. Tuturor recunoștiință. Desigur că prietenia, aprecierea și simpatia mea se îndreaptă către zeci și sute de persoane apropiate, pe care nu le mai enumăr. Leg mari speranțe de activitate politică viitoare de tinerii mei prieteni, de a căror carieră viitoare am încercat să fiu preocupat: Costin Borc, Ionuț Muntean, Ionuț Gherasim. Le prevăd un viitor bun. Simpatia mea pentru tânăra generație de parlamentari, a căror promovare a fost benefică pentru Partid: Lepșa, Mureșan, Dunca, Ionescu, Opriș și ceilalți. Multă încredere în rodajul și afirmarea supleanților noștri. Cred că forțele partidului trebuie împrospătate prin integrarea unor valori de necontestat, care vor fi benefice pentru dezvoltarea ulterioară a formației noastre. Mă gândesc la Emil Constantinescu, George Șerban, Laurențiu Ulici, Doctor Nae Constantinescu, Romulus Rusan.

Epilog

S-ar putea ca intervenția chirurgicală să-mi fie fatală.

Câteva concluzii finale: cred că mi-am făcut datoria față de țară, față de conștiința mea. Nu cred că am să-mi reproșez vinovății majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic și toate acțiunile născute din dragoste de Patrie și de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș proceda la fel, chiar ținând seama de perspectiva anilor de pușcărie, de suferințele îndurate. Sunt convins că politica este o activitate morală și nu poate fi delimitată de etică și de onestitate. Am prețuit întotdeauna oamenii cinstiți și leali și am avut strângere de inimă atunci când prin forța împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor și a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esența obiectivelor pentru care militezi. Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut și detestat, din prima tinerețe, materialismul istoric și dialectic, concepțiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin. Cred că era comunistă, impusă țării noastre după al doilea război mondial, a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Nu știu în câtă vreme vom recupera stagnarea malefică pe care ne-a impus-o. Dacă aș fi întrebat în ziua judecății despre urmele pe care le lasă străduințele mele de o viață, aș răspunde fără ezitare că mă socot cel puțin co-ostenitor la supraviețuirea Partidului Național Țărănesc, peste cele aproape cinci decenii de teroare; că mă felicit pentru integrarea (cu câte riscuri) Partidului în Internaționala Creștin-Democrată (1987) într-o epocă de cumplită persecuție și supraveghere polițienească; în noaptea Revoluției din decembrie am relegalizat Partidul, scriptic desființat în iulie 1947 ( în realitate funcționând clandestin chiar și în pușcării); am redeschis, cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vrednici pe care suferințele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu și Mihalache, peste un hău de patruzeci și cinci de ani, plin cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură rusă-comunistă; (Partidul Național Țărănesc, cu definiția pe care i-am adăugat-o “Creștin-Democrat” a fost înscris primul, cu nr. 1 la Tribunalul București, în registrul formațiunilor politice); prin eforturi susținute și osteneli necântărite, prin deplasări obositoare și demersuri repetate, am reușit să integrez Partidul în conclavul formațiunilor politice respectate și respectabile ale Occidentului, marcând o prezență europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizația continentală; am stabilit legături de colaborare cu cele mai importante personalități de decizie din apus și am obținut prețuirea și ajutorul moral și material al acestora. Partidul nostru este în prezent factor important în Uniunea Europeană Creștin Democrată, în Internaționala Creștin Democrată, în Uniunea Partidelor Populare – iar organizațiile noastre speciale (de tineret, muncitori, femei) fac parte din organismele internaționale ale categoriilor respective. Am avut satisfacția de a fi invitat în capitalele occidentale, de a lega dialoguri cu șefii de stat și prim-miniștrii statelor occidentale, cu șefii electivi și exponenții de căpetenie ai țărilor democrate din Europa și Statele Unite. În toate acțiunile întreprinse am militat nu numai pentru interesele subiective ale Partidului pe care-l reprezentam, ci și pentru prestigiul și interesele țării. Am fost întotdeauna mândru de calitatea mea de român, cu toate că mi-am etalat, dintr-o decență explicabilă, patriotismul, nici nu am făcut paradă demagogică de naționalism. Am avut satisfacții și decepții. Îmi pare bine că decepțiile, cauzate de lichelismul, lipsa de loialitate și incorectitudinea unor oameni apropiați nu m-au demoralizat. Permanentele agresiuni fizice și morale ale căror țintă am fost vreme de o jumătate de secol, probabil că mi-au consolidat rezistența și facultatea de a trece, cu oarecare înțelepciune, peste dovezile de ingratitudine și “lucrăturile clandestine” încropite cu vicleșug împotriva mea. Cred că am fost cel mai calomniat om politic din zilele post-revoluționare. Intransigența mea, refuzul compromisurilor anti-morale și fermitatea unor atitudini devotate intereselor țării, nu au făcut casă bună cu practica aproape generalizată a poltroniei, a complexului relei credințe, a corupției și a politicianismului asiatico-oriental. De aceea am fost identificat ca inamic de căpetenie al încercărilor de “restaurare nostalgică a epocii de dinainte de evenimente.” Nu cred că acțiunea viguroasă de demonetizare, întreprinsă pe toate planurile împotriva mea, a dat sau va da rezultate. De altfel, ce le-aș putea reproșa celor pe care însăși existența mea îi proiectează spre băncile acuzării? Reproș îndreptățit aș putea avea doar celor racolați pentru această murdară deprindere, din rândul prietenilor proprii. Dacă până cândva se va face procesul comunismului (înțeleg procesul celor care au contribuit, în concret, la dezastrul țării, rândurile de față ar putea servi ca argument în instanță, în favorul celor încriminați. Anume: oamenii( sau sub-oamenii) care s-au pretat la acțiunile degradante ce li se vor pune în sarcină (teroare, asasinate, torționări, persecuții criminale) nu trebuie să fie pedepsiți, ci internați în ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toți, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică și morală, de toate crimele și păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat și pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiție a calomniei și defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperați de societatea onestă a României viitoare. Ispășirea acțiunii lor mercenare se va solda cândva prin remușcări tardive. Cred că am făcut tot ce mi-a stat omenește în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. (“ Eu nu voi supraviețui. Voi, care veți scăpa de iadul comunist, aveți datoria să duceți mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare! “). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar și în condiții deosebit de dificile, îl trec în sarcina generației tinere a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat. Cu credința în Dumnezeu și în viitorul neamului românesc, înainte

Corneliu Coposu

Hemer, noaptea de 24/25 iulie 1994”

Două doamne. 20 – 21 mai 2018

I. Pentru că mai avem nevoie și de vești bune.

Anca Maria Cernea, Președinta Fundației Ioan Bărbuș, medic și autor pe blogul În Linie Dreaptă (și prietena mea, mărturisesc cu modestie 🙂 ), a primit, din partea mareșalului Seimului polonez, Marek Tadeusz Kuchciński, medalia „Curaj si Credibilitate”, pentru o promovare de încredere a culturii poloneze în străinătate și pentru contribuția la o imagine pozitivă a țării.

Medalia a fost obținută și pentru promovarea alianței dintre țările noastre, cu păstrarea unei priorități din respectul pentru suveranitatea lor națională și identitatea lor culturală și religioasă. Ceea ce este nu numai în interesul celor două țări, dar și în interesul întregii Europe și al civilizației occidentale.

Aici, o încercare video realizată împreună cu Costin, la sfîrșitul anului trecut.

II. Pentru că avem nevoie de adevăr.

Vineri, am stat la masă cu o doamnă care nu are cont Facebook. Și trăiește foarte bine, da.

La un moment dat, îmi spune:

– Tu ce pretenții ai de la Luluța? Luluța, pe care o cunosc personal, e o fostă sportivă, o fată simplă. Îi plac locul I și zdrăngănelele, ca medaliile. Ea vrea, ca orice sportiv, să cîștige, asta-i tot.

Și uite așa, cu sportul, facem praf justiția, i-am răspuns. Nici măcar nu le-a fost greu.

A ridicat din umeri a ”n-ai de unde, n-ai cu cine” și am continuat să bem, să mîncăm și să rîdem.

Ceea ce, surprinzător poate, fac oamenii de dreapta cînd se adună. 😀

19 mai 2018. Toxicitatea PNL

Scriam ieri despre plîngerea imbecilă a lui Orban și atacul la ordinea constituțională. Să vedem exact despre ce este vorba.

Ce spune Constituția României? În ordinea numerelor de pe tricou, articolele din constituție privind speța despre care discutăm:

Art. 91
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Art. 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Art. 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

Nu știm dacă Orban a făcut sesizare pe legea privind responsabilitatea ministerială. Nu știm decît că ”cetățeanul Orban”, cum a spus, a depus plîngere penală împotriva prim-ministrului (adică dumneavoastră, doamna Dăncilă), și că DIICOT trebuie să dea o soluție. Soluția ar fi de neacceptare a plîngerii, conform articolelor de mai sus din constituție.

Știm doar că Orban ne-a pus, după Iohannis, într-o situație atît de proastă pe plan extern cum nu am mai fost de multă vreme. Și că dacă partenerii noștri americani nu ar fi oameni deștepți și nu ar ști cu cine au de-a face, asta ne-ar putea cauza grav pe termen lung chiar.

Nu reiau argumentele prezentate ieri, le găsiți aici. Ce mi se pare interesant sînt toxicitatea și nocivitatea PNL-ului pentru politica românească. De la reînființarea din 1990, PNL a cîntat aceeași melodie care i-a furat pe mulți. Ulterior, mulți au constatat că nu aveau ureche muzicală.

Și spun chiar că PNL este mai toxic decît PSD pentru că în timp ce în privința PSD știm cu cine avem de-a face, PNL tot încearcă să păcălească. Culmea, încă îi reușește. Iar asta dovedește lipsa de maturitate politică a multora, seduși în continuare de istorie sau/și de liberalism. Oameni capabili și de bună credință, de care îți pare și rău, se încolonează periodic în partidul care, mai devreme sau mai tîrziu, dă cu oiștea în gard di granda.

Nu există, în toată istoria postdecembristă a acestui partid, vreun conducător, vreun program sau vreo idee pe care să te poți baza. Cu care și pe care să poți construi ceva. Nu există inteligență, onoare, cuvînt. Nu există, în afară de nume, nimic care să ofere siguranță și încredere.

Nu există măcar un om care, sedus de istoria reală a partidului și intrat sau asociat cu, să nu sfîrșească ori amețit, ori dezgustat de ce se întîmplă acolo. Nu există competență și bune intenții care să nu fie sancționate la un moment dat.

Inversînd calea biblică, PNL a transformat măreția, patriotismul și dragostea de țară în artificii și zorzoane colorat-strălucitoare.

Nu există decît emfază și găunoșenie. Și o imposibil de reprimat dorința de a fi PSD. Similar, Orban este un Dragnea neizbutit, cu ifose de salvator de neam. Ne-am lămurit!

18 mai 2018. Îngropați liberalismul românesc!

Să vii, într-o aparent liniștită seară de mai, de la o prelegere susținută de Profesorul Dragoș Aligică – „Epistocrație, elitism și noul paternalism: Provocări la adresa democrației liberale în gândirea politică recentă” – și să dai peste imbecilitatea ”cetățeanului” Orban, poreclit și liberal, iată ce înseamnă să trăiești periculos în România.

Dacă își închipuie cineva că opoziția liberală lucrează, atunci nu greșește. Opoziția liberală din România lucrează la anihilarea opoziției.

Să o acuzi pe Dăncilă de uzurparea funcției, prezentarea cu rea credință de informații președintelui României, înaltă trădare și divulgarea de informații secrete de stat, în privința mutării ambasadei României la Ierusalim este culmea imbecilității politice de pînă acum în România. Tocmai acum, cînd totul se mai liniștise Șică redeschide discuția și, speră el, și niște dosare care să ne scape de cei care, proști sau nu, să fim cinstiți, au cîștigat cele mai curate alegeri postdecembriste.

Este ironic că tocmai Șică Orban apelează la justiție ca armă politică, acum, cînd justițiaa este făcută praf tocmai pentru implicare politică. Să fii uitat cum a fost pus sub acuzare de DNA atunci cînd conducea plutonul candidaților la Primăria Capitalei și apoi achitat în justiție?

Greu de crezut. Imposibil. Și atunci?

Dacă Șică Orban își imaginează că prin justiție îl va ajuta pe Iohannis să schimbe majoritatea parlamentară și să instaleze ”guvernul meu”, înseamnă nu numai neputință politică, ci mai mult și mai grav.

Înseamnă compromiterea ordinii constituționale prin folosirea justiției în lupta politică. Înseamnă perpetuarea stării de fapt de pînă acum, ale cărei consecințe nu le-am evaluat încă și nici nu se pare că ar avea cineva această intenție.

Dar să continui practicile care au transformat justiția într-un accesoriu politic este de neconceput pentru un stat de drept, așa cum pretind liberalii că susțin. Orban dinamitează orice credibilitate mai avea partidul ăsta în rîndul electoratului educat. Orban pune cruce liberalismului românesc, după ce ani de zile a umblat duhnind neîngropat.

Și pentru ce? Ne-au vîndut Rusiei, marea spaimă a tuturor cînd vine vorba despre PSD?

Nu! Este vorba despre Israel și SUA. Cînd Iohannis a fost invitat la Casa Albă, s-au făcut toți că nu înțeleg că nu pentru ”performanțele” tăcerilor și absențelor lui a fost chemat, ci pentru că PSD a alocat în buget 2% pentru NATO.

Acum se fac că nu pricep, ori chiar nu citesc geopolitic nici o situație, că este vorba despre Israel și SUA. Și despre o dreptate istorică de înfăptuit. SUA sînt partenerele strategice ale României. Israelul este aliatul României.

Prin urmare, pe cine a trădat Dăncilă, pe Iohannis?!? Și cui a divulgat informații secrete de stat, aliaților strategici ai României?!?

Cît de prost poate fi să susțină așa ceva?

Suficient pentru ca la următoarele alegeri să cîștige tot PSD. Iar Siegfried Mureșan să-și facă și el o asociație, precum Cioloș.

PS: Vă dați seama cum apărem în ochii americanilor, în condițiile în care, săptămîna trecută, Elroy Sailor, strateg și fost membru al echipei de tranziție Trump declara: ”Cu România sprijinind această poziție a președintelui Trump privind ambasada din Israel, cu siguranță alianța cu SUA va fi una mai puternică”, iar acum Orban face plîngere penală pentru același lucru?!?

Săptămîna americană. 10 – 17 mai 2018

Așa cum vă spuneam în precedenta postare, am avut o săptămînă (ceva mai mult) plină, ocupată fiind cu însoțirea delegației americane venită la București și Chișinău la invitația PMP. Subliniez la invitația PMP (și mai precis, a lui Eugen Tomac), pentru că este partidul pe care l-am votat la precedentele alegeri și care continuă să nu mă dezamăgească.

Delegația a fost formată din: domnul Elroy P Sailor, strateg și membru al echipei de tranziție Donald Trump, doamna Laurel Bennett, membru al Partidului Republican și candidat la House of Representatives la alegerile de anul acesta, în noiembrie, și Sorin Roiban, președinte al National Committee of Romanian-American Republicans.

Revenind, cum sînt americanii și cum sînt ei în politică?

Surprinzător, poate, sînt oameni. 🙂 Mănîncă, dorm și folosesc fiecare secundă – nu, nu exagerez deloc – pentru a face ceva sau pentru a se informa. Ritmul de lucru al americanilor este unul care ar pune jos orice om de pe aici. Eu însămi, după trei zile, abia mai știam cum mă cheamă.

Aș zice că au fost ”exploatați” la maximum pe timpul șederii la București și Chișinău. Primiri oficiale, la președintele Băsescu, la universități, la Consiliul Mondial al Românilor, la lansarea Newsweek România. Acolo a fost după amiaza lui Elroy, căruia toată lumea avea ceva să-i spună și un sfat de solicitat. Abia a fost prins pentru o fotografie. La plecare, mi-a spus: home, shower, bed. Era ordinea care, respectată, avea să-i asigure o nouă zi cu capacitate maximă de funcționare.

Și mi-a mai spus ceva important Elroy. ”Cînd spui adevărul, e simplu, adevărul vine firesc din tine. Cînd minți e o problemă, trebuie să fii atent permanent, mișcările ochilor, gestica, orice te poate trăda și tot efortul a fost degeaba”.

Doamna Bennet și-a pierdut soțul, un former navy, anul trecut, după ani de chin cu sistemul medical impus de Obama. La nici un an de la tragedie, e hotărîtă să facă ce-i stă în puteri pentru ca asemenea nenorociri să nu se mai întîmple, și candidează, pe lîngă alte multe activități în sprijinul comunității sale. Viața și moartea au pentru ei însemnătate specială, ei nu se lasă copleșiți de pierderea cuiva drag, dimpotrivă, asta îi motivează să meargă mai departe, cu și mai multă putere. Iar mama Bennett poate face asta cu toată forța și pentru că fiul dînsei și al răposatului domn Bennett și-a asumat rolul de ”bărbat al casei”, la o vîrstă la care puțini sînt pregătiți pentru așa ceva.

Sorin Roiban este mai mult american decît român. Doarme foarte puțin, mănîncă atunci cînd apucă și în rest se zbate să rezolve o mie de probleme. Este singurul dintre cei trei pe care nu l-am văzut cu ochii la jumătate de somn. Atent, agil și cu o forță de muncă rară, Roiban a mai căpătat o responsabilitate la București, aceea de Director general SUA și Canada al CMR (Consiliul Mondial al Românilor), care îl va susține pe Constantin Codreanu la funcția de primar al Chișinăului.

Roiban este omul nostru din Florida, putem spune, cel care se zbate pe două fronturi, cel american și cel românesc, încercînd – și reușind – să impună, alături de Washington, cursul firesc al libertății pentru cele două națiuni.

Am fost, așadar cumva ruptă de problemele interne care macină lumea, mai ales pe Facebook. Cu toate acestea, am scris, în săptămîna care a trecut, următoarele mai importante:

Înverșunarea cu care leaderii europeni se străduiesc să impună oameni în România este egală numai cu înverșunarea cu care vor să mai încerce și ei o dată comunismul.

Americanii nu vor veni decît să ne taie sfoara, să ne arunce colacul sau să ne ia lama, după caz, cred că știți.

Deocamdată, românii joacă excelent.

Sîntem atît de ”inteligenți” încît habar nu avem ce înseamnă politica.
Sîntem atît de ”inteligenți” încît să nu profităm de Dragnea și de orientarea lui (chiar și numai interesată, în folos propriu) pro-SUA și pro-Israel numai pentru că este penalul Dragnea.

Sînteți atît de ”inteligenți” încît să faceți front comun cu stînga care vrea să-i ia locul lui Dragnea. Și pentru care nu contați nici cît o ceapă degerată. S-a mai întîmplat, nimic nou.
Sînteți atît de ”inteligenți” cît să ne aruncați cu voioșie în alte lagăre comuniste, pe care refuzați să le vedeți. S-a mai întîmplat, nimic nou.

Nimic nou, deci. Tocmai de aceea mă bucur că nu aveți și nu veți avea în veci puterea, în ciuda faptului că avem o garnitură socialistă de o incompetență revoltătoare la conducerea României. E mai ușor de luptat cu ei decît cu prostiile din capetele multora. Cînd la o demonstrație, sîmbăta trecută, se strigă ”Vrem Europa, nu dictatură” și nu realizează că trebuie să știe pe cine urmează în politica externă (”Vrem SUA, nu dictatură”, corect) va fi o luptă grea.

Două invitații

În ultima săptămînă am fost prinsă cu vizita făcută la invitația PMP de o delegație americană la București (ei au mers și la Chișinău, eu nu), despre care am să vă povestesc într-un articol viitor.

Astăzi vă fac două invitații.

Despre prima, Paul Dragoș Aligică scrie:

Pe data de 17 mai la ora 4 pm (adica 16:00, nu 18:00 cum era programata initial), in Sala de Consiliu a Facultatii de Sociologie a Universitatii din Bucuresti, ICUB organizeaza o conferinta-dezbatere cu publicul a sussemnatului. Tema va fi democratia liberala.

Ati auzit pana la saturatie pana acum despre Populism si pericolele sale. Am sa vorbesc din perspectiva filosofiei politice si teoriei institutionale despre un alt pericol, mult mai profund – fata de care ceea ce e numit dispretuitor si alarmist „populism” in discursul si propaganda oficiala a establishmentului este doar un epifenomen, un rezultat si o reactie: Elitismul epistocratic si paternalist. Acesta va fi punctul de plecare. De aici vom lasa discutia sa ne duca acolo unde logica argumentelor si interesele si intrebarile noastre ne vor duce.

Aici este anuntul oficial al ICUB si mai jos un link spre pagina oficiala (cu nota ca intre timp organizatorii au schimbat ora de incepere, care este 4 pm nu 6 pm):

17/05/2018 “Epistocracy, Elitism and the New Paternalism: New Challenges to Liberal Democracy in Contemporary Political Thought” with Dragoș Paul Aligică (Visiting Prof. ICUB)

This event will take place on the 17th of May, at 4 p.m, Council Room, Faculty of Sociology and Social Work (Schitu Măgureanu. nr.9) , sector 5, Bucharest. More information is available here:

Pe site-ul ICUB puteți afla mai multe amănunte despre conferință. Aici.

A doua invitație este, de fapt, un must read, după părerea mea. Tot Dragoș Aligică a deschis platforma publicistică Marginalia.

Marginalia este, înainte de toate, un experiment, așa cum ne spune Dragoș Aligică. Un experiment care reunește atît nume mari ale culturii române actuale (ssurprinzător poate pentru unii, da, avem nume mari), cît și nume mai puțin cunoscute, dar cu nimic mai prejos decît primele.

Ce fel de experiment? Ne spune chiar inițiatorul ei:

Daca un numar limitat de oameni care au o notiune sau intuitie a standardelor, gasesc o sursa de inspiratie, un reper, un refugiu intelectual, o confirmare a propriilor interogatii pe pagina pe care o voi intretine de acum inainte in afara circuitului de masa, asta e absolut suficient ca sa valideze experimentul…

Cum mulți dintre noi așteptam acest moment, probabil în egală măsură în care pentru alții este o surpriză, am să las acum și pe unii, și pe ceilalți, să se bucure de textele pe care le vor descoperi acolo.

Cît despre mine, nu-mi rămîne decît să urez succes, Marginalia! Prezența ei în spațiul virtual obligă și Blogary la conținut de calitate din ce în ce mai bună. Numai bine, așadar. 🙂

(Foto: furată de pe În Linie Dreaptă)

COMUNICAT DE PRESĂ – ALIANTA EVANGHELICA DIN ROMÂNIA

Alianța Evanghelică din România formată din Cultul Creștin Baptist — Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Creștină după Evanghelie din România — Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România şi Cultul Creștin Penticostal — Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, a luat act de hărțuirea la care este supus de către ONG-uri purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, domnul Vasile Bănescu, prin reclamarea la CNCD. Din ceea ce a fost prezentat de mass-media, înţelegem că afirmațiile domnului Vasile Bănescu nu au fost în niciun fel discriminatorii. Activitatea și conduita profesională a domnului Vasile Bănescu, în calitate de purtător de cuvânt, nu pot fi catalogate în niciun fel drept discriminatorii. Această reclamație făcută în mod tendențios de către o persoană ce invocă o presupusă discriminare, ne aminteşte încă o dată că, de fapt, ținta nu este domnul Vasile Bănescu, ci Biserica și credința creștină. Este evidentă manifestarea nedreaptă, abuzivă și plină de ură a acestor organizații și lupta lor împotriva creștinismului. Trăim într-o țară cu puternice rădăcini creștine și ne cutremurăm că astăzi, într-o ţară democratică şi europeană, libertatea de credință și de conștiință este amenințată și vătămată prin acuzații nedrepte. Suntem consternaţi să observăm că aceste catalogări înjositoare, hărțuirea în reclamații, chemările în judecată de către militanții ateismului și anticreștinismului sunt acceptate cu aşa de mare uşurinţă.

Suntem la 100 de ani de la Marea Unire, dar este evident că, pentru unii, ținta nu este nici recunoaşterea rolului credinţei creştine, nici întărirea ei și nici promovarea valorilor prin care a fost construit, consolidat și unit poporul român indiferent de etnie, religie, vârstă, sex sau clasă socială. Oare acesta este proiectul de țară pentru a sărbători Centenarul Unirii?

În situaţia dată, ne exprimăm dezacordul și îngrijorarea față de aceste amenințări cu privire la libertatea de exprimare, la libertatea de credință și la libertatea de conștiință. Ateismul în România a produs ură, sărăcie, nedreptate și violență. Zeci de mii de români de toate confesiunile au fost condamnați pe nedrept la ani grei de închisoare pentru credința lor. Constatăm cu surprindere că prin așa numitele „idei progresiste” se revine la aceleași „sofisme ieftine” ateiste pentru construirea unui alt „om nou”. Noi am văzut şi am trăit „binele ateist” și ştim ce preț de sânge am plătit pentru libertate. Românii și-au câștigat libertatea pe genunchi sub gloanțe. Nu dorim ca la Centenarul Marii Uniri, România să se întoarcă la ideologia atee și la hărțuirea oamenilor credincioși. Biserica este mandatată de Mântuitorul şi are datoria de a-și face auzită vocea în societate și nimeni nu e îndreptățit să limiteze libertatea de exprimare a bisericii.

Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze România și românii indiferent de etnie, religie, naționalitate sau clasă socială!

Preşedinte Viorel Iuga Secretar Virgil Achihai

PS: (Florina) CNCD-ului i-a mai rămas să-l amendeze pe Dumnezeu. CNCD trebuie desființat!

7-9 mai 2018. Siegfried Mureșan, acest Cioloș II?

Trecerea încă europarlamentarului Siegfried Mureșan de la partidul cu care a cîștigat alegerile, PMP, la PNL, ridică două probleme de ordin moral cel puțin:

I. Tolerează PPE, partidul european din care fac parte atît PMP cît și PNL, traseismul? Siegfried Mureșan, purtător de cuvînt al Partidului Popular European, poate schimba formațiunea politică care l-a propulsat în parlamentul european fără nici un fel de consecințe?

Conform lui Ludovic Orban, mișcarea a fost chiar încurajată de Bruxelles:

A existat nu numai un acord, ci chiar si o incurajare din partea liderilor PPE pentru acest pas, din partea presedintelui PPE, Joseph Daul, a secretarului general al PPE, Antonio Lopes, liderului grupului PPE, Manfred Weber. Este o miscare de intarire a reprezentarii Romaniei in principala forta politica din Parlamentului European si de intarire a PNL, care este partidul care in Romania face parte din familia PPE”, a spus Orban.

Ceea ce ne duce la:

II. Cît de moral este să ocupi un loc pe listele unui partid, ca mai apoi, din poziția obținută, să ”consolidezi”, să ”întărești” un altul? Ce mesaj dă Siegfried Mureșan și ce mesaj dă PPE în această situație, tinerilor politicieni?! Urcați-vă în primul tren care vi se ivește în cale, mai apoi vedem noi ce e de făcut cu voi? Cîtă încredere inspiră – și ce a făcut concret pentru asta – PNL celor de la Bruxelles, astfel încît să dorească ”întărirea” unui partid românesc?! De cîtă forță politică au dat dovadă Orban, Bușoi și Turcan ca să fie ajutați să se ”întărească”?! Pînă mai ieri, prin ieri înțelegînd 2014, cînd liberalii au avut o revelație colectivă ”trebuie să fim de partea bună a lucrurilor”, PNL era partidul cel mai îndîrjit antijustiție, cum a ajuns între timp o forță sprijinită de la Bruxelles?!

Sigur, mult mai bine am spune că Siegfried Mureșan a plecat la PNL dus de val. Care val? Valul european al liberalismului actual, adică al noii stîngi. Dacă ”creștin-democratul” Juncker îl comemorează pe Marx, ia parte la manifestările consacrate nenorocirii apărute în Europa după Revoluția Franceză și scuză sutele de milioane de crime pornite din mintea bolnavă a neamțului, acestea nu sînt decît pentru că în Europa nu mai există principii și valori, există numai încercarea disperată de ”a mai încerca și noi o dată”.

Disperat pare și PNL-ul, în încercarea de a atrage cît mai multe nume cu rezonanță în partid. Disperat pare și Iohannis, oricît de ciudat ar părea asta, să obțină al doilea mandat, în condițiile în care în primul a fost și este o catastrofă.

Și atunci, ce poate rezulta din atîtea disperări și nici o soluție concretă, viabilă, salvatoare? Un scenariu, evident. Că va fi film realist sau film de artă – artă decadentă! – nu mai contează, e tot ce avem. Ce au!

Scenariul spune că după ce va fi pozat cu toți oamenii marcanți ai PNL, prin iarnă, Mureșan va fi propus prim-ministru. Bine, Mureșan a mai fost propus premier și de către fostul președinte Băsescu, dar ce folos, doar nu era să încerce Iohannis schimbarea majorității parlamentare numai ca să nu rămînem noi cu PSD și să-i facă hatîrul ăluia bătrîn. Acum e altceva. Acum e vorba despre el și despre cel de-al doilea mandat al lui, pe care, evident, vrea să-l cîștige. În tandem cu premierul tînăr, capabil și mai ales penelist, Mureșan. Care, apoi, va fi pregătit (total diferit față de Băsescu, se încadrează perfect) pentru președinție.

Dacă domnul Daul, președintele PPE, nu venea ieri la București, aș mai fi crezut că ce am scris mai sus sînt numai zvonuri răuvoitoare la adresa minunatului Siegfried. Dar a venit. Și cum la precedenta venire a spus PNL și PDL să se unească și Iohannis să candideze, ne-am ales, după cum bine știți, cu PSD călare peste țară.

Cum acesta pare a fi patternul de funcționare în România post-Băsescu, post-adevăr și post, în general, propun abolirea alegerilor. Sau să le lăsăm totuși, altfel ce ar mai avea de plîns ca hidratare zilnică de reducere a ridurilor intelectualii nației?!

PS: Înverșunarea cu care leaderii europeni se străduiesc să impună oameni în România este egală numai cu înverșunarea cu care vor să mai încerce și ei o dată comunismul.

6 mai 2018. Ziua de după. Sper că Juncker e fericit acum.

În timp ce Juncker, președintele Comisiei Europene și spălătorul de cadavre vorbea prostii la Trier, în memoria lui Marx, la Moscova avea loc o demonstrație pe viu (sau mort, există zvonuri că ar fi și morți) a contribuției lui Marx la umanitate.

Și în timp ce în SUA se dau jos statuile confederate, în Europa se ridică altele, chinezești, pentru criminalii istoriei.

Asta au făcut 200 de ani de la nașterea lui Marx. Iar acum 100 de ani, în Bavaria, inima conservatorismului german, era instituită Munich Soviet Republic. Numele spune totul. Ce nu spune este că republica a trăit numai o lună, consecința fiind ura față de tot ce este sovietic. Sînt evenimente mai puțin sau deloc cunoscute, de care, dacă va fi nevoie, ne vom ocupa pe îndelete.

Revenind la ziua de ieri, ‘Violence is the midwife of every old society pregnant with a new one” a spus Marx. Și Putin a executat.

Un colaj de fotografii document: copii arestați pentru participarea la un miting. Aleksei Navalnîi, organizatorul manifestației și principalul oponent rămas în viață încă al lui Putin a fost arestat de cum a apărut în Piaţa Puşkinskaia.