Crin Antonescu, 2010: ”Vreau sa desfiintez PDL.” A reusit.

Crin Antonescu, 10 februarie 2010, Congresul PNL:

Din punct de vedere strategic, trebuie spus foarte clar: ori noi, ori ei. Adrian Nastase, in 2003, a vrut sa desfiinteze PD pe cale administrativa, folosind uneltele puterii. si am protestat atunci pentru ca nu era democratic. Eu doresc sa desfiintez PD pe cale politica si democratica, nu administrativa. Tara asta trebuie sa ramana cu doua partide mari, unul de dreapta, PNL, al doilea partid de stanga, care e probabil PSD, nu ma intereseaza, dar pe dreapta asta e strategia, pe asta o propun, pe asta o asum.

A reușit. PDL se varsă în PSD. Rămîn două mari partide pe scena politică, PSD și PNL. Crin Antonescu și-a îndeplinit misiunea, acum se poate retrage. Vom avea pe scena politică două partide mari, cele care pînă în februarie anul ăsta formau USL și vom avea în finala prezidențială doi useliști. Înfrîngerea  grupării Băsescu/PDL e totală. Victoria USL e totală.

Antonescu nu mai candideaza la sefia PNL

Crin Antonescu a anunțat că nu mai candidează la președinția partidului și că îl susține pe Klaus Iohannis. Într-o asemenea situație este de așteptat ca Iohannis să fie candidatul PNL la prezidențiale și posibil al ”Dreptei Unite”.

Se merge spre o refacere de tip Stolojan a PNL-ului. La fel ca și Stolojan, Iohannis e un mit tehno fără doctrină. Însă poate fi o tranziție pentru partid spre ceva mai frecventabil. Oricum, e nevoie de ani de zile de spălături cu clor  pentru a șterge alianța cu PSD.

La cum arată lucrurile, se merge spre o alianță a dreptei în jurul lui Iohannis. În ciuda speranțelor, o astfel de alianță nu rezolvă mare lucru la prezidențiale în turul II, dar îl poate duce pînă acolo pe Iohannis. Acolo trebuie să se descurce cu persoana lui fizică și politică din dotare, așa cum a făcut Băsescu în 2004 și 2009.

Băsescu poate juca în două feluri. Dacă nu-l vrea pe Ponta președinte, va tăcea și va sta pe burtă, să uite uselimea de el. Dacă-l vrea pe Ponta președinte, va fi vocal și vizibil, va ieși să lupta împotriva lui Ponta și să-l îmbrățișeze mortal pe Iohannis. Ce va face Băsescu? Nu știm. Cert e că o victorie prezidențială a lui Iohannis îl scoate definitiv din politică, în timp ce o victorie a lui Ponta îi scoate pe actualii lideri PNL și PDL din joc și îl reintroduce pe Băsescu.

Iohannis candideaza la presedintia PNL

Ludovic Orban s-a retras din cursa pentru președinția PNL și îl susține pe Iohannis. Congresul PNL va avea loc peste o lună, în weekendul 28-29 iunie. Atunci va fi aleasă noua conducere a PNL, după demisia lui Crin Antonescu în urma rezultatelor slabe de la europarlamentare.

O victorie a lui Iohannis deschide jocul politic. O victorie a lui Antonescu blochează dreapta în irelevanță pînă după alegerile prezidențiale. Dacă va cîștiga președinția PNL Iohannis va candida și la prezidențiale, din partea PNL sau a unei alianțe a dreptei.

PNTcd: Duhul din stampila

Întreaga conducere a PNȚcd, cu excepția paznicului ștampilei, și-a dat demisia. Probabil Pavelescu e convins că Duhul Seniorului stă în ștampila aia și el e singurul care poate s-o frece. Ceea ce și face de cînd a preluat conducerea PNȚcd.

DECLARAȚIE a demisionarilor

Rezultatul slab obținut de Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat în alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 ne obligă pe fiecare dintre noi să ne asumăm răspunderea pentru această stare de fapt regretabilă. Considerăm că viitorul acestui partid istoric trebuie să primeze în fața oricăror interese și calcule personale ale fiecărui țărănist. Pe aceste considerente, demisionăm din funcțiile de conducere pe care le deținem în structurile naționale de conducere ale PNȚCD.

În același timp, îi solicităm public președintelui Aurelian Pavelescu să urmeze gestul nostru, pentru a da o șansă revitalizării PNȚCD.

Considerăm că este nevoie de organizarea rapidă a unui Congres deschis, cu alegerea fiecărui membru al conducerii naționale prin vot uninominal, precum și alegeri în toate organizațiile PNȚCD din țară. Trebuie abandonată logica conflictului intern pe mize mici și reprimirea membrilor PNȚCD îndepărtați de partid în ultimii cinci ani. Războiul permanent pe ștampile și  excluderile de membri au distrus infrastructura teritorială a partidului. De asemenea, PNȚCD trebuie deschis către oameni noi, adaptați realităților României anului 2014.

Afirmăm, totodată, că PNȚCD trebuie să abandoneze tendințele de izolare pe scena politică prin asumarea unor teme și mesaje marginale, și să participe la procesul de unificare a dreptei, inclusiv prin susținerea unui candidat comun la Președinția României.

VLAD MOISESCU, prim-vicepreşedinte al PNŢCD 

MARIA STAVROSITU, vicepreşedinte al PNȚCD

DIANA TUŞA, vicepreşedinte al PNȚCD

VLAD ROŞCA, vicepreşedinte al PNȚCD

VLAD NAICU, vicepreşedinte al PNȚCD

ADRIAN ORZA, vicepreşedinte al PNȚCD

LIVIU MAZILU, vicepreşedinte al PNȚCD

ANDREI IGNAT, vicepreşedinte al PNȚCD

MARIAN FLORESCU, vicepreşedinte al PNȚCD

EUGEN MILEA, vicepreşedinte al PNȚCD

RĂZVAN MUNTEANU, vicepreşedinte al PNȚCD

ROBERT NIŢU, vicepreşedinte al PNȚCD

FLORIN PETRESCU, vicepreşedinte al PNȚCD

NELU NEACŞU, preşedintele organizaţiei PNŢCD-Diaspora, secretar internaţional la PPE