Alina vs Cati sau Alina vs Rovana ?

Episodul ”corupția consilierilor Primarului Capitalei” deschide lupta pentru alegerile de anul viitor.

După Consiliul Național al PNL – forul de conducere al partidului unde s-au discutat criteriile privind selectarea candidaților pentru alegerile locale – în mass-media au apărut speculații despre o posibilă candidatură a Alinei Gorghiu pentru Primăria Municipiului București.

Trei episoade relevante:

– Emisiunea ”Jocuri de Putere” din data de 25 mai – unde Alina vorbește despre debutul ei în politică din funcția de consilier local la Primăria Sectorului 5 și luptele politice cu primarul Vanghelie.

– Întrebarea despre posibilitatea ca o femeie – chiar Alina Gorghiu – să candideze pentru Primăria Capitalei ”aruncată” unui lider PNL la finalul unui interviu – de fapt un mesaj adresat respectivului de genul ”dacă te bate vreun gând, pune-ți pofta în cui”.

– Teasingul EVZ din data de 30 mai – ”Alina Gorghiu, aruncată în cursa pentru Capitală”.

Implicații:

Gorghiu, ca viitor președinte al PNL unificat, se pregătește intens pentru funcția de premier.

O experiență administrativă la Primăria Capitalei completează foarte bine cv-ul de viitor premier.

Perspectiva ca PNL să preia funcția de premier este însă îndepărtată. Foarte probabil, România va avea cel puțin până în 2019 un ”regim de coabitare”.

Coabitarea și împărțirea zonelor de putere și de influență între cele două mari forțe politice – PSD și PN – aduce liniștea peste țară. O liniște necesară în primul rând aliaților României.

Candidatul PSD

După Cotroceni, Capitala este o altă redută greu de cucerit pentru PSD.

În scenariul în care Gorghiu își va anunța candidatura, foarte probabil, PSD va arunca în luptă tot o femeie.

Există deja precedentul Macovei-Udrea care s-au luptat pentru funcția de președinte al României.

Variantele PSD

Cati Andronescu – președinte al Organizației PSD București – este un politician foarte experimentat, însă dosarul Microsoft este o mare vulnerabilitate pentru o candidatură de asemenea anvergură.

Rovana Plumb – proaspăt aleasă președinte al Consiliului Național al PSD – își poate definitiva profilul de politician și lider național al partidului printr-o candidatură la Primăria Capitalui. Analizând și frecvența atacurilor politice pe care Rovana le lansează la adresa lui Gorghiu, pare că ”precampania pentru Capitală” este pe cale să înceapă.

O altă variantă probabilă ar fi Gabi Firea – are avantajul notorietății.

(Foto: mediafax.ro)

Ponta chiar este liderul opozitiei

Azi: Educația

Rămași fără capitolul Fiscalitate – confiscat de Ponta – chiar în pragul lansării programului de guvernare, liberalii și-au făcut din Educație și Sănătate drept principalele atuuri ale acestui program.

În jurul acestor teme – Sănătate și Educație – ar trebui să se concentreze și campania de comunicare a liberalilor. Acum, dar și în viitoare campanie electorală din anul 2016.

Dacă Sănătatea este una din principalele preocupări ale românilor – vezi sondajul INSCOP aprilie – mai 2015 DIRECȚIA, SURSELE DE ÎNGRIJORAREA, ÎNCREDEREA – unde Înrăutățirea stării de sănătate este pe primul loc la capitolul – ”Care este cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru dvs. în acest moment” – cu 24%, Educația nu figurează pe lista principalelor preocupări pentru majoritatea românilor.

Chiar dacă Educația nu este o prioritatea pentru românii – îngrijorați în principal de starea de sănătate (24%), diminuarea veniturilor (18,2%) și pierderea locului de muncă (15,5%), Educația este o prioritate pentru un important segment electoral – cel cu venituri mari și foarte mari pentru care educația copiilor devine o prioritate încă din primii ani de viață (se informează, caută diverse oferte, predarea într-o limbă străină este o prioritate, etc) – segment electoral care, în mod natural, ar trebuie să se regăsească în rândul votanților PNL.

Deși a setat Educația drept un important obiectiv în programul de guvernare (inclusiv Johannis declara ceva similar în campania electorală) și o importantă temă de comunicare pentru propriul electorat, PNL întârzie să spună ce va face concret și cum își imaginează ei că va arata educația pe termen mediu și lung. Practic, liberalii nu au nicio strategie de comunicare pe această temă.

Profitând de lipsa de imaginație a liberalilor, Ponta a intuit că poate să le fure și această temă. Și, poate, să își mai spele și din păcatele din povestea cu plagiatul.

Pentru liderii de opinie – indiferent de culoarea și simpatia politică – Cati Andronescu este vrăjitoarea cea rea, este imaginea trecutului și a intereselor dinozaurilor din educație. Presupusa lege a educației – al cărei autor din umbră se presupune a fi Andronescu – a stârnit deja numeroase reacții negative atât în rândul liderilor de opinie, cât și în mediul online.

În lipsa unei poziții clare din partea PNL și a contra-ofertei la această lege – care ar fi trebuit să rezulte din programul de guvernare liberal – Ponta pozează în liderul opoziției și preia inițiativa.

Ponta nu numai că se declară împotriva ”proiectului Andronescu” și face apel la calm, rațiune și o amplă dezbatere în care să fie implicate toate părțile, dar oferă și o viziune despre cum ar trebui să arate proiectul final – ”Eu nu sunt de acord să schimbăm nicio Lege a Educației până nu stă toată lumea la masă, până nu o gândim pe termen lung, până nu o facem ca-n Europa sau America”.

”O Educație ca-n Europa sau America”. Cu siguranță electoratul tradițional PSD – care este mult mai preocupat de asigurarea zilei de mâine și mai puțin de viitor – nu este preocupat de cum ar trebui să arate sistemul de educație. Electoratul liberal, însă, cu siguranță visează la o educație ca-n Europa sau America. O imagine a educației pe care liberalii au fost incapabili să o proiecteze.

Astfel, Ponta mai fură o temă de comunicare a liberalilor – a căror reacție a demonstrat o paralizie și o inadecvare totală din punct de vedere al comunicării – și demonstrează că este liderul politic al momentului. Chiar și liderul opoziției.

(Foto: revista22.ro)

Efecte scrisoare Tariceanu

1. Popularizează cazul Rarinca aducând în atenția publicului „abuzurile” comise de ”justiția independentă” și contribuie astfel la erodarea încrederii de care se bucură anumite instituții în sondajele de opinie.

2. Îl portretizează pe Johannis ca apărător al unui sistem/ al unei justiții care comite abuzuri (aceeași linie de atac a fost folosită ani de zile de Antena3 împotriva lui Traian Băsescu).

3. Legitimează ideea potrivit căreia Johannis o protejează pe Stanciu deoarece aceasta l-a făcut președinte.

Răspunsul lui Johannis a fost unul slab și extrem de neconvingător și, foarte probabil, va pierde puncte electorale.

Procedura de numire a șefilor justiției este cunoscută de toată lumea – prin prisma scandalurilor din anii precedenți dar și prin prisma scandalului Udrea – SRI și a dezvăluirilor apărute în acest scandal (negocierile Udrea-Ponta).

Electoratul știe foarte bine că numirile din fruntea justiției stau în stiloul președintelui.

Însă procedura de demitere/revocare etc. a șefilor din justiție este complet necunoscută publicului larg. De aceea, scrisoarea lui Tăriceanu este mult mai credibilă decât răspunsul lui Johannis, care face trimitere la texte și alineate din legi pe care nu le cunoaște și nu le citește nimeni.

 (Foto: agerpres.ro)

Efectele crizei din PNL

Înainte de a analiza rând pe rând efectele generate de criza apărută în interiorul PNL, trebuie amintit și contextul politic în care a apărut această criză:

  • (Pseudo) atacul președintelui Klaus Johannis la adresa lui Victor Ponta.
  • Viitorul Consiliu Național al PNL – forul politic care stabilește criteriile în privința desemnării candidaților la alegerile locale.
  • Prezentarea formei finale a Programului de guvernare al PNL.
  • Depunerea unei posibile moțiuni de cenzură.

Astfel:

 Johannis – victima unui partid iresponsabil. Marele câștigător al crizei politice din interiorul PNL este, paradoxal, chiar președintele României. Johannis iese victimizat în urma acestui scandal public. Tăcerea prezidențială, coabitarea și lipsa sancțiunilor dure la adresa derapajelor lui Victor Ponta își găsesc acum, în sfârșit, o explicație. Publicul știe acum că, deși Johannis își dorește ”un guvern al său”, acesta nu are la dispoziție un partid unit și capabil să adune o majoritatea parlamentară pentru a dărâma guvernul Victor Ponta. Lipsește un lider al opoziției, iar Johannis a transmis în urmă cu ceva timp, destul de tranșant chiar, că el nu va juca acest rol. Johannis a îmbrăcat haina președintelui mediator și nu are de gând să o schimbe cu o altă haină nici măcar de dragul partidului care l-a făcut președinte. Conținutul stenogramelor îi dau însă suficientă muniție lui Johannis pentru a juca în continuare acest rol și pentru a coabita cu Ponta. România lucrului bine făcut presupune un guvern puternic, unit, vizionar și dedicat 100% problemelor guvernării. Johannis nu poate risca să aducă la guvernare un partid dominat încă de tensiuni, în care cei doi parteneri se vânează pentru anihilarea reciprocă. Johannis nu își permite ca primul guvern pe care îl învestește să fie un guvern care generează crize politice și instabilitate. Ar fi un eșec uriaș pentru actualul președinte și ar contribui la prăbușirea definitivă acestuia în sondajele de opinie. Nu numai atribuțiile și prevederile constituționale, dar și PNL îl condamnă să coabiteze în continuare cu Victor Ponta.

Victor Ponta este reconfirmat ca lider politic. Poate chiar singurul lider politic al momentului. Cu toate erorile de guvernare (ordonanțe de urgență mai mult sau mai puțin controversate, decizii economice mai mult sau mai puțin inspirate sau benefice, miniștri cu diverse probleme penale sau de imagine), Ponta a reușit să asigure în cei trei ani de când a preluat mandatul de premier o guvernare stabilă, fără crize politice. În condițiile în care a condus numai guverne de coaliție, PSD neavând majoritatea necesară pentru a asigura guvernarea. De altfel, singura criză politică pe care a trebuit să o gestioneze Victor Ponta în acești trei ani de mandat a fost o criză politică generată chiar de …PNL, care a dus și la ruperea USL și ieșirea liberalilor de la guvernare. Chiar dacă crizele politice generate de disputele dintre cele două Palate au fost la ordinea zilei, crizele politice generate în interiorul guvernării au fost anihilate cu deosebită abilitate și pricepere. Atât de abil, încât până și ieșirea UDMR de la guvernare, în decembrie anul trecut, a trecută aproape neobservată. Nici în ceea ce privește crizele din interiorul PSD nu a comis erori foarte mari, având forța să aplice sancțiuni și să opereze chiar excluderi din partid, atunci când a fost cazul sau când interesul politic i le-a cerut.

PNL nu are lider. În interiorul noii formațiuni nu se detașează încă un lider capabil să armonizeze și să tempereze orgoliile celor două părți sau un lider capabil să bată cu pumnul în masă, să-i pună la colț pe vinovați, să ceară și să aplice sancțiuni sau să indice care este direcția pe care trebuie să meargă partidul, dacă vrea să vadă guvernarea în cei cinci ani de mandat ai președintelui Johannis. Noilor liberali le lipsește un lider capabil să-i încoloneze în spatele lui atât pe democrat-liberali, cât și pe vechii liberali.

Lipsa unei opoziții credibile. Electoratul care a votat Klaus Johannis în 14 noiembrie, ”ținându-se de nas pentru că acesta era susținut de partide precum PNL și PDL, electoratul dezamăgit și în căutarea de opțiuni pentru anul electoral 2016 constată că nu există opoziție. PNL este un partid măcinat de lupte interne, departe de a fi un partid capabil să genereze o ofertă politică atractivă. Partidele mici – mai vechi sau mai nou apărute pe scena politică – sunt extrem de nișate sau nu au lideri credibili. La acestea se adaugă o presă coruptă și o societate civilă anemică și artificial creată, aservită în cea mai mare parte a sa unor grupuri de interese. Până și Victor Ponta se plângea zilele trecute de lipsa unei opoziții serioase. În aceste condiții, electoratul este nevoit să caute sau să inventeze alternative la lipsa de opoziție. Una dintre aceste alternative fiind protestele de stradă.

Vizibilitate pentru Cătălin Predoiu. Predoiu a reușit o victorie de etapă și a obținut reconfirmarea verbală din partea vechilor liberali pentru poziția sa de premier desemnat. Un glonț consumat poate, totuși, prea devreme. Cătălin Predoiu a obținut reconfirmarea pentru o presupusă nominalizarea ca urmare a unui presupus succes al unei moțiuni de cenzură. În aceste condiții, fără a avea funcția de premier, vechii liberali nu mai au niciun interes pentru a grăbi demiterea lui Ponta. În schimb, Predoiu va deveni ținta atacurilor, iar dacă guvernarea va întârzia să apară erodarea se va instala automat. Aparent – dacă DNA nu are alte planuri – anul 2015 este epuizat pentru un candidat la funcția de premier. Din punct de vedere politic și electoral, adevărata miză va fi candidatul pentru funcția de premier în anul 2016. Lupta cea mare se va da pentru poziția de locomotivă a partidului în campania electorală. Ca urmare a modificărilor constituționale din 2003, alegerile parlamentare nu se mai organizează simultan cu alegerile prezidențiale. În aceste condiții, locomotivele electorale vor fi candidații la funcția de premier. De exemplu, la parlamentarele din 2008, rolul de locomotivă electorală a fost jucat de Stolojan (PDL), Tăriceanu (PNL) și Geoană (PSD).

Locomotiva electorală a PNL mai reprezintă o miză și dintr-un alt punct de vedere. Dacă PNL câștigă alegerile locale și parlamentare din 2016, cel care a jucat rolul de locomotiva electorală și, deci, de viitor premier, foarte probabil, va ocupa și funcția de președinte al partidului, după realizarea fuziunii.

Ori, până în 2016 mai este foarte mult timp. Practic, din momentul reconfirmării publice și până în 2016, Predoiu este condamnat să se consolideze atât din punct de vedere politic, cât și al imaginii și, în același timp, să se mențină și să se prezinte ca fiind o produs politic proaspăt.

(Foto: predoiu.ro)

Iohannis, comunicarea si vulnerabilitatile

Comunicarea are și ea rostul și regulile ei. A comunica nu este doar un moft. Trebuie să știi ce să comunici dar mai ales când să comunici. De exemplu: un politician poate comunica foarte mult, aproape zilnic, dar mesajele lui să fie irelevante ca și impact media.

Dacă actorul politic și echipa sa de comunicare nu sunt capabili să dozeze cum trebuie procesul de comunicare, în mod inevitabil vor apărea și gafele.

Exemplu de azi: Johannis.

Supus unor presiuni apărute din cele mai variate medii, Johannis a decis că este momentul să comunice.

Rezultatul:

1) Johannis s-a enervat (ca la scena cu paltonul) și și-a arătat vulnerabilitățile: nu-i place ca premierul să intre peste atribuțiile lui constituționale, cum ar fi politica externă. Drept urmare, l-a atacat pe Ponta, amintind astfel de celebrele atacuri ale lui Traian Băsescu, deși Johannis s-a poziționat în lunile acestea în totală contradicție cu fostul președinte. E de la sine înțeles ce va face Ponta în perioada următoare.

2) S-a pronunțat pe un așa zis scandal – cardurile de sănătate – generat nu numai exclusiv din vina ministerului și aproape stins în agenda media, care i-a permis însă PSD-ului să-l taxeze cu eticheta de lobbyist – președinte lobbyist. Eticheta de președinte lobbyist – pentru industria lemnului, președinte lobbyist pentru cei care nu mai pot fura banii din sistemul de sănătate, președinte lobbyist pentru structurile de forță (legile big brother) – este deja o altă vulnerabilitate a președintelui Johannis.

Două vulnerabilități, o singura declarație de presă.

Și totul pentru că acolo, la Cotroceni, cineva nu a înțeles sau nu știe cum să își facă meseria, astfel încă îl expune pe președinte unor vulnerabilități.

Rectificând, putem concluziona: trei vulnerabilități, o singură declarație de presă. Pentru că, deja, însuși procesul de comunicare publică s-a transformat într-o vulnerabilitate pentru Johannis. Probabil, în scurt timp, se va transforma într-o vulnerabilitate și pentru președintele Johannis și pentru Administrația Prezidențială.

(Foto: ziare.com)

Parlamentare odata cu prezidentiale. Cand si cum ?

Tema reducerii mandatului prezidențial de la 5 la 4 ani și organizarea alegerilor prezidențiale simultan cu alegerile parlamentare a apărut și reapărut în contextul dezbaterilor privind revizuirea Constituției, dar și ca o temă prin care actorii politici au încercat să acapareze puncte electorale.

Astfel:

06 aprilie 2012 – Traian Băsescu, în contextul Congresului PSD, PNL și PC, le adresează o scrisoare președinților celor trei partide prin care le propune demisia sa și organizarea alegerilor prezidențiale anticipate simultan cu alegerile parlamentare din 2012, la schimb cu adoptarea referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300 și trecerea la un parlament unicameral.

În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009, dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale. În acelaşi timp, apreciez că revenirea la mandatul de 4 ani pentru Preşedintele României este necesară în perspectiva consolidării deplinei democraţii. ”

Răspunsul lui Victor Ponta: acesta rupe scrisorea în fața membrilor reuniți în cadrul congresului, declarând că nu a citit scrisoarea și că ”nu avem ce discuta si negocia cu Traian Basescu, nu avem nevoie de minciunile si propunerile lui otravite”.

Ianuarie 2013 – Victor Ponta propune devansarea organizării alegerilor prezidențiale din 2014 simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, măsură care, în opinia liderului PSD, ar fi asigurat o campanie electorală de 1-2 luni, și ar fi evitat situația în care România să se afle în perioadă electorală pe parcursul unui an întreg.

Răspunsul lui Traian Băsescu: demisia simultană a președintelui și a Parlamentului, după revizuirea Constituției.

„Ce putem face de comun acord este să stabilim demisia simultană a președintelui și a Parlamentului, după ce revizuim Constituția și venim în exigențele referendumului din noiembrie 2009 și atunci ne punem toți mandatele și revenim la un sistem politic care mie mi s-a părut mai eficient …. Sunt gata să îmi depun mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, să facem simultan alegeri parlamentare și prezidențiale pentru resuprapunerea mandatelor. Sigur asta necesită o revizuire rapidă a Constituției, un referendum de revizuire și o depunere simultană a mandatelor de către președinte și cei 588 de parlamentari, ca să facem singura combinație posibilă și care la noi are un precedent.”

Ping-pong-ul dintre Traian Băsescu și USL/ Victor Ponta pe tema reducerii mandatului prezidențial și organizarea simultană a alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare a rămas fără nicio finalitate.

Atât alegerile parlamentare din 2012, cât și cele prezidențiale din 2014 au fost organizate respectând termenele constituționale. Constituția nu a fost revizuită.

Tema reorganizării simultane a alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale va reapărea din nou pe agenda partidelor, odată cu reluarea dezbaterile privind revizuirea Constituției.

Pe termen scurt (scenariul nerealist) – resuprapunerea mandatelor nu se poate face fără declanșarea unei crize politice care implică demisia președintelui în funcție în anul 2016. Crizele politice înseamnă instabilitate și asumarea unor riscuri foarte mari din partea celor care le declanșează. Precedentul Tăriceanu (2005) – acesta a refuzat să demisioneze din funcția de prim-ministru și să declanșeze o criză politică care ar fi generat alegeri parlamentare anticipate și o majoritate parlamentară stabilă pentru Alianța D.A.

Pe termen lung (scenariul realist) – resuprapunerea mandatelor se poate face, evitând orice criză politică, în anul 2024.

În 2024 expiră atât mandatul parlamentului ales în 2020, cât și mandatul președintelui ales în 2019.

Implicații:

  • Clasa politică admite că resuprapunerea celor două tipuri de alegeri nu se poate face mai devreme de 10 ani fără anumite artificii politice, precum demisia. Revizuirea Constituției în 2015/2016 se face fără ca mandatul prezidențial să fie redus. Românii vor experimenta până în 2024 noi posibile situații de coabitare, rezultate în urma alegerilor parlamentare din 2016 și 2020 și alegerilor prezidențiale din 2019.
  • Două rânduri de alegeri parlamentare în 2016 și 2020
  • Mandatul Johannis de 5 ani și un nou mandat prezidențial de 5 ani în 2019 (Johannis sau un alt președinte).
  • Organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituției într-un singur punct–reducerea mandatului prezidențial –simultan cu alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024.

 

Demisia lui Klaus Johannis

Resuprapunerea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale începând cu anul 2016 (scenariul nerealist) presupune demisa din funcție a actualului președinte. Acest lucru se poate face în următoarele condiții:

  • Klaus Johannis se bucură de o încredere foarte mare în rândul populației. Johannis își asumă riscul demisiei și a unei noi candidaturi, în tandem cu PNL, pentru a obține majoritatea parlamentară necesară reformelor și schimbărilor pe care le vizează.

 

  • Klaus Johannis ”dă cu paltonul de pământ”. Încă din debutul mandatului, Johannis a demonstrat că are mari probleme cu stăpânirea nervilor în situații delicate. O cădere nervoasă poate duce la demisia acestuia și la organizarea de alegeri prezidențiale anticipate.

 

  • Planul PNL, PSD și al structurilor de forță de revizuire a Constituției și reducerea atribuțiilor prezidențiale în favoarea premierului eșuează. Deși ”Coaliția pentru amputarea atribuțiilor prezidențiale” se bazează pe cvorumul de 30% necesar pentru validarea referendumului, poporul simte că urmează să fie tras pe sfoară și iese masiv la vot, invalidând viitoarea Constituție. Johannis rămâne cu puterile oferite de actuala Constituție și devine un președinte mult mai puternic decât Traian Băsescu. Dar și mai greu de stăpânit. Coaliția decide ”să-l demisioneze” pe motive penale.

 

  • În România are loc o nouă revoluție în 2016. Scăderea popularității lui Klaus Johannis, eșecul reformei interne a partidelor tradiționale, întârzierea schimbărilor mult așteptate, creșterea nivelului frustrărilor populației pot genera tensiuni în societate. Președintele își dă demisia și se organizează alegeri anticipate simultan cu cele parlamentare.

 

Apariția protestelor de stradă, la doar trei luni de la alegerile prezidențiale, indică existența unor tensiuni în societate. Aceste tensiuni nu s-au disipat odată cu alegerea unui nou președinte și au potențial de creștere ( o oală care fierbe – pe care doar s-a pus un capac în 16 noiembrie).

Urmează două teste importante pentru clasa politică: referendumul pentru validarea noii Constituții (posibil finalul anului 2015) și alegerile locale din 2016.

(Foto: evz.ro)

Klaus Iohannis si amputarea atributiilor prezidentiale

Comportamentul președintelui Johannis sau ”modelul de președinte” pe care îl promovează nu este nou. Acest model a fost proiectat încă din vara lui 2013.

Proiectul de modificare al Constituției inițiat și promovat de USL, cu PNL și Crin Antonescu în fruntea Comisiei de revizuire, a creionat modelul prezidențial pe care îl vedem aplicat astăzi de Klaus Johannis.

Chiar dacă Constituția nu s-a modificat încă, Johannis ne oferă în premieră un teasing pentru ceea ce este foarte probabil să urmeze.

Astfel:

Johannis nu se luptă cu premierul. Johannis se întâlnește, discută, cooperează și convine cu premierul.

Premierul este cel care comunică deciziile și administrează țara. Este vioara întâi pe scena politică. Premierul este cel care dă tonul și setează agenda media. Rolul de prim-jucător al țării îi revine premierului, nu președintelui.

Johannis nu se luptă cu Parlamentul. Johannis ia act, observă sau, eventual, nu trece cu vederea. Însă Johannis nu acuză, nu se războiește și nu cheamă la ordine.

Parlamentul trebuie să se recredibilizeze și să recapete încrederea cetățenilor.
Johannis își dorește un Parlament puternic. Nu întâmplător, primul discurs în calitate de președinte a avut ca temă ”recredibilizarea Parlamentului”.

Partidul care are majoritatea parlamentară necesară să desemneze premierul decide și numele viitorul premier. Johannis nu se implică în jocurile din interiorul partidelor și nu are preferințe. Numele premierului îi este indiferent. Partidul este cel care decide.

Johannis este deasupra jocurilor din interiorul partidelor și deasupra luptelor politice duse în mocirlă. Johannis poate colabora atât cu un premier PNL, cât și cu un premier PSD.

Cine pierde – cine câștigă

Un președinte decorativ este atât pe placul partidelor politice, cât al structurilor de forță.

Noul PNL – vechiul PDL și vechiul PNL – nu își doresc să retrăiască experimentul Băsescu. PDL este încă timorat de umbra fostului președinte, în timp ce PNL își mai tratează și acum cicatricile provocate de Băsescu în perioada 2004-2008.

PSD este un alt partid care suferă de complexul Băsescu. Candidat sau nu, Băsescu le-a suflat de trei ori funcția de președinte celor din PSD. 2004, 2009 și 2014 vor rămâne în istoria PSD marcați drept ”ani negri”. Teama pe care o inspiră încă partidul lui Iliescu, Năstase și Ponta, atunci când ajunge în apropierea Palatului Cotroceni, nu poate fi atenuată decât dacă această funcție este golită de conținut. De mai bine de 10 ani, poporul nu vrea ca PSD să dețină puterea totală. Însă un președinte aproape decorativ nu sperie pe nimeni. PSD va avea șanse reale să ocupe din nou Palatul Cotroceni doar când această funcție va fi golită de conținut. Amputarea atribuțiilor prezidențiale este singura șansă pentru PSD să își mai treacă în portofoliu funcția de președinte al României. Chiar Victor Ponta a reluat în plină campanie electorală tema necesității amputării atribuțiilor prezidențiale.
Victor Ponta, 19 octombrie 2014 (sursa: RomâniaTv): “Eu aş fi un preşedinte parlamentar, ca un preşedinte ales de Parlament, dar ales prin vot universal. Este valabil pentru Polonia, Bulgaria, Austria, sunt mai multe ţări în care preşedintele, deşi este ales prin vot direct, nu stă toată ziua peste Guvern. E un singur caz în Europa, Franţa, în care preşedintele are puteri executive sporite”.

Structurile de forță – sunt un alt actor care nu își mai doresc ca ”accidentul” Băsescu să se mai repete. Capii serviciilor s-au săturat de un președinte mână forte. Gustul dulce al libertății este mult prea puternic. Un președinte ales de popor, înzestrat și cu o personalitate puternică, este greu de controlat sau de înlăturat de la putere. Cele două referendumuri, din 2007 și 2012, au demonstrat că poporul nu este dispus să renunțe la cel pe care l-a votat, chiar dacă acesta nu mai beneficiază de foarte multă popularitate. Un premier, în schimb, este mult mai ușor de controlat. Fără să fie investit cu putere direct de popor, dependent de jocurile de putere din partide și din Parlament, acesta este mult mai ușor de înlăturat de la putere (precedentul Boc și MRU). Structurile de forță pot să controleze, să manipuleze și să influențeze mult mai ușor și cu resurse mai puține masele restrânse – partide și Parlament – decât masele mari – populația.

Modificarea Constituției pentru a diminua puterile președintelui în raport cu premierul este soluția câștigătoare atât pentru partide, cât și pentru structurile de forță. Rolul de prim-jucător al țării îi va reveni premierului, însă acesta este lipsit de cel mai puternic atuu: votul direct al poporului.
Primul-jucător al țării va fi ”ales” de Parlament. Poporul trebuie să-și recapete încrederea în Parlament, iar în acest sens se va trece la sistemul de vot pe liste. De asemenea, poporul trebuie să își recapete încrederea în partidele politice. PNL și PSD sunt curățate cu ajutorul DNA și adoptă rezoluții de integritate.

Demonizarea lui Băsescu

Singurul impediment pentru ”operarea” și ”amputarea” atribuțiilor prezidențiale nu îl constituie nici CCR ( ”lecția” Greblă a fost asimilată și învățată”) și nici Comisia de la Veneția. Singurul impediment îl constituie…poporul. Care, foarte probabil, nu va accepta să voteze un președinte decorativ și castrat de principalele atribuții prezidențiale. Pentru a fi convins mai ușor, poporul trebuie să ”înțeleagă” că un președinte cu atribuții sporite este un ”rău” pentru țară. Iar demonizarea lui Traian Băsescu servește perfect acestui scop. ”Regimul Băsescu” trebuie portretizat ca fiind cea mai coruptă și cea mai urmărită penal putere din România. Poporului trebuie să i se prezinte un film în care Traian Băsescu, folosind pârghiile de putere pe care i le-a oferit actuala Constituție, a dezvoltat și a patronat adevărate rețele mafiote, în timp ce același popor suferea tăieri salariale. Poporul trebuie să înțeleagă că o putere prea mare corupe, iar ”accidentul” Băsescu nu trebuie să se mai întâmple. ”Regimul Băsescu” trebuie asociat cu următoarele atribute sau simboluri: abuz, mafie, clan, corupție, genți cu bani, etc. În momentul în care campania de demonizare a lui Traian Băsescu își va face efectul, poporul va accepta cu mult mai mare ușurință amputarea atribuțiilor prezidențiale. Tot în acest scop, în paralel cu demonizarea lui Băsescu, poporului i se servește modelul Johannis. Modelul ”președintelui altfel” care și-a amputat de bună voie atribuțiile prezidențiale.

Amputarea atribuțiile prezidențiale în viziunea USL (PNL+PSD)

– Rol formal în desemnarea premierului: Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.

– Președintele nu mai beneficiază de imunitatea prezidențială, cu excepția celei pentru declarațiile politice.
Obs: Johannis declara chiar în campania electorală că este dispus să renunțe la imunitatea prezidențială.

– La numirea judecătorilor şi procurorilor, rolul şefului statului ar urma să fie strict ceremonial, de semnare a decretului, propunerile de desemnare venind de la Consiliul Superior al Magistraturii.

– Președintele, obligat să numească miniștrii propuși de premier în caz de remaniere
Obs: Johannis nu a avut nicio obiecție față de numirea lui Teodorovici la Finanțe, deși actuala Constituție îi permite acest lucru.

– Președintele nu mai poate cere urmărirea penală a unui membru din Guvern. Miniștrii beneficiază de o imunitate sporită. Astfel, odată pornită urmărirea penală în cazul unui ministru, decizia de suspendare din funcție va reveni președinților celor două Camere din Parlament, nu președintelui țării, ca în Constituția actuală.

– Președintele nu mai poate convoca un referendum fără aprobarea Parlamentului.

(Foto: agerpres.ro)

Protest anti – PSD (Sova) sau protest anti – Johannis?

Generația Facebook, în stradă, după votul anti-justiție pentru Șova – sunt titlurile de știri.

Însă

Generația Facebook este cea care l-a făcut președinte pe Johannis în 14 noiembrie 2014.

Această generație nu avea nici la acel moment și nu are nici acum așteptări de la PSD sau de la Victor Ponta.

Această generație a avut însă așteptări uriașe de la Klaus Johannis.

La mai puțin de trei luni de la alegerile prezidențiale, generația Facebook resimte frustrarea.

Un prim strigăt de frustrare s-a auzit astăzi. Când frustrarea a împins această generație în stradă.

Cum s-a ajuns aici?

Johannis s-a izolat în Palatul Cotroceni. Și-a asumat mai degrabă un rol de reprezentare, decât unul de mediator sau jucător.

Johannis nu lansează teme de dezbatere.

Johannis nu pune presiune pentru realizarea schimbărilor dorite de electorat și necesare societății.

Johannis a ratat momentul psihologic pentru a se impune și acest lucru este tot mai evident.

Johannis își irosește legitimitate dată de vot cu fiecare zi care trece.

Johannis devine tot mai irelevant ca actor politic cu fiecare zi care trece.

Lipsa de implicare și autismul politic al președintelui Johannis au generat evenimentele care au avut loc în Parlament de la alegerea sa și până în prezent: cazul Vosganian, cazul Borbely, cazul Șova, etc.

Deși avea legitimitatea și autoritatea politică pentru a ”da tonul” și a ”impune ritmul” pe scena politică, Johannis s-a poziționat mai degrabă în afara scenei politice.

Frustrărilor generației Facebook sunt generate de lipsa de implicare și de reacție a lui Johannis, nu de acțiunile unui partid de la care nu aveau oricum nicio așteptare.
Așadar

Ceea ce s-a dorit un protest anti – PSD (Șova) arată mai degrabă ca un protest anti – Johannis.

 

(Foto: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)