Trebuie să vă mărturisesc că sunt un mare admirator al medicului Raed Arafat. Sunt un și mai mare admirator al antreprenorului Raed Arafat, și mă mândresc cu tot ceea ce a construit el în sistemul medical românesc de urgență, ca de realizările unui coleg bun de-al meu (n.1964). Dar cel mai mare și mai mare admirator alcomunicatorului Arafat, în calitate de fost muncitor în marketing, tot eu sunt! Căci fără marketing și publicitate toată construcția sufletistului Raed Arafat s-ar fi rezumat astăzi la o ambulanță veche și o cabină de prim-ajutor scorojită pe-afară, primite ca donație din Germania. Să mă explic…
Dintre toate nenorocirile pe care le servim zilnic la massa media, accidentele auto sunt de departe cele mai sățioase. Nimic nu ostoiește mai bine setea de sânge și foamea de creieri a telespectorului român decât un carambol pe DN1, o “pierdere de control al volanului” sau un impact frontal cu un TIR turcesc. La începutul anilor ’90, colonelul Virgil Vochină a simțit primul potențialul emoțional al dramelor de pe carosabil și a încercat să îl folosească în scopuri educative. Abia așteptam cu toții să-l întrebe la final pe nesăbuitul a cărui mașină ne-o prezentase varză pe ecran: “Unde vă grăbeați, domnule Decedat?” Televiziunea era de stat, avea monopol, nu își punea nimeni problema rating-ului. Iar de cordonul poliției, pe atunci, nu treceau decât polițiștii. Colonelul Vochină era unul dintre ei. Avea exclusivitate, cum se zice astăzi. Pe televizoarele națiunii, în general alb-negru, sângele nu prea se distingea în cadru, puteai ține lumea în fața ecranelor și numai cu Dacii mototolite. Odată cu apariția televiziunilor private, în goană după morbid, ne-au apărut pe ecran și morții. Pe vremea aia, neblurați. De acuma, televizoarele color puteau reda mult mai fidel contrastul dintre asfalt și materia cerebrală. În sfârșit, lumea se putea sătura de hematii, înfulecate din ochi la five o’clock, pe nerespiratelea.
Dar dacă accidentul se petrecea în Mureș, sau în județele limitrofe, a început la un moment dat să apară și un personaj ciudat, îmbrăcat combinezon portocaliu. El se lupta de fiecare dată cu moartea, printre fiare contorsionate, cu cleștele de descarcerare în mână, precum a înfruntat Arhanghelul Mihail, cu sabia lui, Fiara care-l vroia pe Moise. Statură impunătoare, peste un metru optzeci, ras în cap, vorbind cu un puternic accent străin. Era medicul palestinian școlit și satbilit în România, Raed Arafat. Umbla cu o dubă second-hand, donație din Germania. Mană cerească pentru reporterii de teren, mereu în căutare de exotic! Raed, “trecea de sticlă”, cum se spune în argou de televiziune. Trebuia să fii cel mai tâmpit ziarist din lume să pui camera pe medicul român, cu care palestinianul a inițiat experimentul SMUR(D), sau cel puțin sinucigaș profesional, să dai microfonul aceluiași troglodit ce-l întruchipa pe doctorul ceaușist de pe Salvare care joacă table la Dispecerat în loc să salveze vieți. Arafat era altceva! Era proaspăt! Medicul român urma să apară în alte filme, să ia și premii la Cannes! De fapt, medicul de pe Salvare, urma să nu apară deloc în film, nici când va suna epuizat domnul Lăzărescu la 112.
Doctorul Arafat a intuit imediat avantajul reciproc adus de binoamele medic-reporter, SMURD-televiziune, personal_branding – conținut. Nu trebuia decât să dea pontul și să primească ore-ntregi de reclamă gratuită. Potențial valoric pe tremen lung: câteva milioane de dolari, la rate-card! Ca să facă față concurenței acerbe, în disperare de cauză (căci publicitarii începuseră deja să pună problema rating-ului pe la șefii săi din TVR pe care-i șpăguiau la greu) bietul dom’ colonel a trebuit să apeleze la umorul Divertișilor. Cu veselie, fără sânge, tot degeaba! Dacă Vochină cu accidente “curate” și cu “băieții lui Toni” urmărea să facă educație pură, Arafat a fost mult mai pragmatic: ‘monetizând’ (ce termen de căcat!) publicitatea primită gratuit i se oferea oportunitatea să închege cel mai eficient serviciu medical de urgență din Balcani. S-a zbătut, s-a specializat, a pierdut nopți, oameni, a adunat bani, a făcut din rahat bici, a troznit. A reușit! Se numește astăzi Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. Ceilalți, ai lui Vochină, abia au puit, peste ani, un Serviciu Român de Comedie.
Nea Nelu, adept al economiei planificate, n-a prea mirosit vehicolul de imagine cu girofar al lui Raed. I-a dat totuși o medalie, impresionat sincer ca orice telespectator român: Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Cavaler. Alianța DA, știa mult mai bine ce valoare are asocierea cu un erou pozitiv, cu mare priză la public, cu nume parcă predestinat luptei cu Vechiul: ARAFAT! Atunci, proaspătului ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, i-a venit o idee genială. Să fie chemat palestinianul la București ca să aplice rețeta magică a succesului său la scară națională. Cum, care rețetă?! Aceea care recomandă îndeplinirea sarcinilor de serviciu cu conștiinciozitate conform fișei postului. Pentru unii, nu mulți, poate suna banal astăzi. Dar pe atunci era ceva absolut nou pentru toată lumea! Băsescu a plusat peste ‘nea Nelu și i-a acordat și el tot Ordinul Național “Pentru Merit” însă grad de Ofițer. Ca să poată discuta amândoi ca de la ofițer la ofițer. Era anul în care opoziția, prin vocea ciudosului chirurg PSD, Sorin Oprescu, îl ridica la rang de “Ayatollah al medicinei de urgență din România”, licență ce a ridicat o sprânceană chiar și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Asta deși discriminarea pozitivă nu-i intra în sfera de activitate. A fost rândul premierului Tăriceanu să se pozeze cu eroul în combinezon portocaliu când l-a numit, prin 2007, subsecretar de stat pe probleme de servicii mobile de urgență, funcție în care avea să rămână până alaltăieri, în toate guvernele Boc ce s-au succedat cu repeziciune, ca trenurile-n gara mică.
Pentru SMURD veniseră anii apogeului. Deși, mulți bani de la Buget nu a prea pupat. Că serviciul medical de urgență, conceput inițial ca un experiment izolat al Clinicii de Anestezie și Terapie Intensivă Târgu Mureș, a devenit cel mai modern și mai dinamic din Sud-Estul Europei, asta tot geniului de comunicator al lui Arafat se datorează. Ani de zile oamenii au redirecționat cei 2% din impozitul pe venit către “Fundația pentru SMURD”, doar vreo 11 milioane de euro numai în 2008, de exemplu, ferm convinși că “SMURD” este o firma privată a unui frumos nebun care se luptă cu sitemul sanitar învechit din România. De fapt, banii lor ajungeau la “Fundația pentru SMURD”, avându-l ca fondator și președinte pe Raed Arafat. Un ONG care își propunea să sprijine material și logistic entitatea medicală a statului, SMURD. Asta deși sta scris pe site că SMURD nu este nici măcar în proporție de 1% o entitate privată. Dar cine să citească? Când ai de hrănit vaca în Farmville? Am un mare respect pentru comunicatorii care spun ceva și lumea înțelege taman pe dos. Pentru cei ce confirmă zicala: “Adevărul este cea mai bună minciună.” Evident, când adevărul-minciună este pus să lucreze în scopuri nobile, cum a fost fascinanta sagă SMURD. Unii și astăzi mai cred că e o aventură privată pe care Băsescu și camarila și-au propus să o naționalizeze.
Mi-aș dori ca Raed-Comunicatorul să treacă pe la toate specializările medicale să facă același lucru. Să adune fonduri care lipsesc și oamenii să fie bucuroși că pot ajuta, în închipuirea lor, un om trimis de Providență. Căci cu CAS-urile colectate de la nici 5 milioane de angajați, reprezentând o fracție, și așa înrobitoare, extrasă din niște venituri brute mizere, comparativ cu restul lumii, la costuri medicale de nivel internațional (exceptând salariile personalului), precum și la hoția și lăcomia căpușelor din interiorul și din afara sistemului, vă promit eu că nu vom avea niciodată servicii medicale la nivelul țărilor occidentale. Nici măcar la nivelul SMURD-ului românesc!
Nu pot să-l acuz pe Omul Arafat că nu mai este subsecretar de stat, mereu în poziție de luptă. Nici n-aș putea să-i reproșez că a ieșit în media ca să-i dea replica lui Băsescu. Spunând ceva, cu talentul său, pentru ca publicul să înțeleagă, ca de obicei, cu totul altceva. Conștient fiind că va crea o mare emoție națională. O intifadă pe facebook. Cu ambuscați în stradă. Cu televiziuni de știri isterizate. Cu Bogdan Chireac invitat, fără idei proprii, ca de obicei. Cu opoziția juisândă. E tardiv să mai întreb de ce nu i-a cerut sprijin președintelui Băsescu în disputa cu autorii noului proiect de lege a Sănătății. Era “ministru” al puterii, i-ar fi fost lesne. Nu pot să-i reproșez nici că și-a creat o nouă aură, aceea de martir, care îi va atrage donații pe fundație, nu de unul, ci de trei milioane de euro anul acesta! Un lucru pozitiv, până la urmă! Dealtfel, avem nevoie de un nou serviciu de urgență privat, făcut așa cum scrie la carte, patronat de Raed Arafat. Cum scrie la cartea din Franța, dacă vin și ceva fonduri europene, nu ca la cea din Slovenia! Un serviciu la care să apeleze, dacă e cazul, conform noii legi, chiar și SMURD-ul de stat părăsit de Arafat. Omenește, ca om de dreapta, nu pot să-i zic nimic unui mare maestru al comunicării pentru că și eu, în locul lui, aș fi gândit exact la fel în contextul dat:
Dacă rămân la stat, sunt “prost”! Dacă fug în privat zice lumea că-s “lacom”. Mai bine, întâi mă-mpiedic! De-un paragraf de lege.