Nefumătorii mor mai tineri. De grija altuia

Când nu are de justificat averea familiei Mitrea, doamna Manivela Manuela Mitrea gândește întru binele națiunii. Zilele trecute s-a gândit că ar fi bine să ne lase de fumat. Dacă a putut soțul ei, Miron, care în prezent suge o ditamai țigare electronică, pesemne că putem și noi! Dumneaei și celorlați grijulii neinformați, preocupați de sănătatea altora, țin să le învederez câteva chestii:

1. Legi pentru protecția nefumătorilor în localurile publice avem, doar că nu prea se respectă. Despre gradul de respect al românilor față de lege, doamna Mitrea își poate face o idee conspectând chiar dosarele de urmărire penală ale soțului;

2. În Occident, interzicerea fumatului în spațiile publice închise a venit pe fondul unei accentuate tendințe de renuțare la fumat indusă de campanii de comunicare serioase. Americanii se săturaseră deja de țigările americane, pe care le fumau de la cucerirea Americii, pe când tot fumătorul român a trecut pe “american blend” abia de vreo 10 ani. Avem de recuperat;

3. Pentru occidentali, vizita la restaurant – excluzând fast-food-ul din categorie – satisface, în general, o necesitate cotidiană, în vreme ce pentru 99% din români este considerată o sărbătoare care se vrea lipsită de constrângeri. Este o vrăjeală majoră că restauratorii vestici nu au înregistrat pierderi (am văzut și cifre, n-am chef să le caut, am reținut doar că în Franța, restaurantele au pierdut în medie o oră din programul de prânz, cu implicațiile de rigoare) dar la noi, mai ales pentru localurile cu încasări de seară-noapte ar fi un dezastru. A nu se confunda marile capitale apusene cu provincia lor sau cu Bucureștiul. Acolo, puhoaielor de turiști asiatici disciplinați poți să le servești și “Merde du Chéf”, ținându-i într-un picior – vor fi fericiți oricum. Nu merg pânâ la bodegile noastre rurale, unde se va fuma din orice poziție;

4. Și acum vine bomba atomică! În capitala mondială a ipocriziei, New York, fumatul nu este interzis chiar peste tot. La două “blacuri” de Canal St, la intersecția Watts St cu 6th Ave, am dat din întîmplare peste barul “Circa Tabac”. Este un BAR în adevăratul sens al cuvântului: se beau cocktailuri, stright whiskey vechi, beri, vinoase grele, coneace fine și se fumează din oferta de peste 100 de mărci de țigarete și cigars. Se ascultă jazz, disco, hip-hop, pop, rock, câteodată chiar live. Se mănâncă senvișuri, gustări, feluri principale mai “ligh”t și desert. Prețurile sunt ca peste tot, însă dacă ții neapărat să-ți fumezi trabucele aduse de-acasă (a se citi ‘havane cubaneze’) trebuie să achiți o taxă de 5$. “Imperialiști, dar eficienți!” (“Secretul lui Bachus”) Prima fotografie mi-a făcut-o barmanul cu mișcări care trădau rutina, semn că nu eram primul uluit care îi cerea imortalizarea.

Rog talibanii să se abțină de la întrebări-argument de genul: “Dar eu ce fac dacă vreau să vin cu copilul să mănânc un “Sticky Tofee Pudding Cake?”. Pentru că altfel îi trimit acolo unde oamenii, fiind prea mici, nu au fumat niciodată!

cucui.kamikazeonline.ro

Jurnalismul? O vorbă de dânșii infectată

Am citit pe paginademedia.ro că o nouă “școală de jurnalism” va răsări la umbra deasă a Antenelor. Postliceala s-ar putea numi “Academia de Poliție Politică” sau “Academia de Studii pe parte Economică”. “Universitatea Hysterion” sau, mai scurt, “Academia Năvală”. În orice caz, motto-ul nu poate fi decât unul singur: Felix qui non potuit rerum cognescere causas*.

Viitorii profesori, ce vor revărsa din prea-plinul de sine întru adăparea degenerațiilor de studenți ce va să vină, sunt numai nume mari: Mircea BadeaVictor CiutacuDana Grecu,Buzdugan & MorarRăzvan și Dani etc. Decăniță – Sandra Stoicescu. Rector – cine altul decât Mihai Gâdea? (Dan Voiculescu, pe legea nouă, nu poate fi și rector și parlamentar și turnător.)

Parcă deja aud frânturi de dialog purtat pe holurile întunecate ale facultății de către discipolii dornici să-și depășească maiștrii:

– Cu cine faci Obediența?
– Cu Badea!
– E de treabă! Dacă știi să faci șpagatul, te trece.
– Păi, nu știu!
– Nici el, dar i se explică din Regie.

– Cât ai luat la Marketing de Televiziune?
– 10.000 de roni!
– Publicitate?!
– Nope! Amendă CNA!

– Am o “boabă” la Umor! Cu Buzdugan și Morar…
– Ce le-a cășunat?
– M-au prins copiind…
– Păi și nu în asta consta examenul? Să copiezi poante?
– Ba da, dar eu am citat și sursa. Cică așa ceva nu se face!

– Unde-ai primit repartiție?
– La Antena 127.
– Nasol! Nici măcar nu e trecută pe telecomandă.

– Ce-avem astăzi la cantină?
– Ca de obicei…
– Iar căcat?!
_______________________________
* Ce ne mai place să i-o sugem motanului! (Lat.)

cucui.kamikazeonline.ro

Marketing americano-balcanic

Do you know mr. Tony Grecu? „Tony Grecu, from ProTV? You know ProTV! Toni bought two leather jakets from me” mi-a aruncat negustorul turc din bazarul de la Kusadasî, în ciudă, că nu vreau să-mi cumpăr o geacă de maradonist de la el. Nu una, ci două, cumpărase Toni! M-a uluit pe moment creativitatea individului care sălta din marea de furnizori, de peste Bosfor, ai familiei regale Hagi.

Câțiva ani mai târziu, când l-am cunoscut personal pe Toni Grecu în calitate de vecin de stradă și insurgent pe aceeași baricadă, m-am distrat copios să aflu că, la acea dată, celebrul teleast nici nu călcase prin Kusadasî. Între timp, din metrul liniar de cotoare de cărți de marketing anglo-americane îngurgitat de nevoie, am aflat ceea ce turcul avea în sânge – dacă apari la televizor ești considerat om serios. Și în Somalia și în SUA. Iar dacă un astfel de „om serios” recomandă un anumit produs, despre care „mărturisește” că i-a rezolvat o problemă de viață și de moarte, acel produs va înregistra vânzări sporite. Chit că povestea de succes pute de la o poștă a regie ieftină, nesperat de mulți indivizi, unii la care nici nu te așteptai, cum se spune în limbaj de penitenciar, vor pune botul la vrăjeală.

Aduceți-vă aminte de „Piatra lui Dagon”, promovată de o distinsă actriță din trecut, sau de ușile metalice cărate în cărcă de maestrul Papaiani pe la OTV, precum o făcea în tinerețe personajul Păcală, de perlanurile cu miros de micșunele recomandate de Magda Catone sau, mai încoace, de reclama la magazinul Cocor de unde costumiera de film, Doina Levinza, îi cumpăra straie haiducului Mărgelatu, fost „7 cai” frumoși. Nu v-au trezit măcar în sine întrebarea: „Și dacă totuși…?”

Am avut ocazia, nu o dată, să scriu publicitate în stil testimonial și să verific ceea cee părinții marketingului propovăduiau în tomuri groase (pe care sigur turcul din bazar nu le citise) – oamenii au mai mare încredere în opțiunea persoanelor publice indiferent de polaritatea în care le percep, fiind tentați să le urmeze exemplul. Astfel „Recomandat de Vanghelie” devine mult mai credibil pentru oricine decât „Recomandat de Nimeni” sau „Recomandat de PSD”. Apogeul cunoașterii acestui bine păzit secret de marketing l-am atins când, a doua zi după ce mă văzuse la ProTV, o vecină de pe scară mi-a pus în palmă 4 napoleoni din aur masiv ca sa-i arat vreunui specialist spre evaluare și, eventual, întru vânzare. Fără nici o hărtie, fără nici un martor, fără nimic! Devenisem peste noapte, după cum mi-a declarat, un „om serios și cu relații”. „You’ve seen me on TV”, ce naiba!? Prezentam o enormă încredere atât pentru furnizor cât și pentru potențialii mușterii.

Probabil că marketerii americani, consilieri pe lângă Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, entitatea care finanțează proiectul „Alianța pentru o Românie curată”, sunt cei care i-au obligat sfătuit pe organizatorii evenimentului de lansare să încludă în comunicare, ca inițiatori ai demersului, cel puțin două persoane „proaspete” și „curate” care apar frecvent la TV. Și mai bine, la ProTV, dacă se poate. Și uite așa, prietenul meu, sub al cărui brand se vindeau gecile ca pîinea caldă, în bazar la Kusadasî, acum 15 ani, a ajuns să „vîndă” și curățenie morală în fața sediului GDS de pe Calea Victoriei. Pasajul în care apare Toni Grecu este cel pe care l-am postat joi pe Blogary. Recitiți-l, vă rog, cu atenție.

“Ca sa invatati cum sa expuneti impostura si jaful public, ca sa intalniti oameni care gandesc la fel, ca sa va alaturati unui grup si sa nu mai fiti singuri in furia voastra neputincioasa, va invitam de maine sa va alaturati Aliantei pentru o Romanie Curata. Daca sunteti in Bucuresti, veniti la ora 11.30 pe Calea Victoriei 120, unde impreuna cu Catalin Tolontan, Toni Grecu si alti prieteni o sa prezentam noul site http://www.romaniacurata.ro si primul clasament al bunei guvernari.”

Nu vi se pare cam vetust-radical pentru 2010? Mie, da. Cred că, mai degrabă, ar fi fost pe gustul Căpitanului. Sau al Tribunului.

DEZNODĂMÂNT

Toni Grecu nu a fost prezent, vineri, la eveniment. Și bine a făcut. Și nu pentru că nu ar fi de acord cu cineva care și-a propus să se războiască cu corupția. Ba dimpotrivă, este unul dintre acei combatanții care nu a pus niciodată arma satirei „la picior” și, dacă a venit vorba de „impostură și jaf public”, a tras în toate direcțiile, spre deosebire de Tolontan. Pur și simplu organizatorii au scăpat din vedere un lucru – Toni Grecu combate sub un angajament agreeat cu alți americani, patronii ProTV-ului, care știu, cel puțin la fel de bine ca americanii sau americanizații Alinei Mungiu, cu ce se mănâncă marketingul. Știu și ei că Toni Grecu este o „locomotivă” căreia nu-i poate fi atașată nici o „garnitură” externă postului. Punct.

EPILOG

Cel mai câștigat din toată această afacere rămâne tot turcul meu din bazar care, la peste 1.000 km distanță, nu are probleme cu exclusivități, royalties, loyalties și alte farfaslâcuri americano-ghiaurești. Sunt sigur că la ora asta nu se laudă cu Patapievici și Liiceanu din portofoliul de clienți. Cu Tolontan ar face treabă, dar e cu două tăișuri. La dinamoviști mă refer…

Yes, Ali(n.a.), I know Toni Grecu. He’s a good friend of mine. And you are lying!

Obedienţi şi obedienţi

Ca fost insider proscris, mereu atent la nuanțe, mă simt dator să vă semnalez că într-un trust de presă obedienții nu sunt toți la fel. Asta înseamnă că sunt de mai multe categorii de calitate:
1. Obedienții consecvenți, autointitulați „staliniști” sunt cei care execută fără să cârtească ordinele date nemijlocit de mogul. Ajung cel mai sus în organigramă sau parteneri în firme conexe;
2. Obedienții haios-spirituali – cei care își permit să facă glume cu mogulul, doar ca să pară că opun ceva rezistență poruncilor – foarte apreciați în anturajul mogulului scârbit de poltronismul celorlalți obedienți;
3. Obedienții proactivi sau „obiedienții de intuiție” – cei care, deși sunt în contact direct cu mogulul, intuiesc perfect, de la distanță, cine trebuie ars și cine trebuie promovat. Nu trebuie decît să fie la curent cu ultima declarație publică a mogulului și vor ști imediat care e linia de urmat. De obicei, încep pe un salariu modest – maxim 2.000 de euro – dar dacă se fac remarcați, venitul li se înzecește. Tot în această categorie intră și personalitățile sau „obedienții-vedetă”, a căror intuiție este hyper-stimultă artificial de către moguli cu salarii de neimaginat.
4. Obedienții-supapă. Politic, sunt dizidenți în trust dar, dacă nu întrec o anumită limită a „bunului simț” – situată departe de atacul la persoana, afacerea, familia și/sau dosarul mogulului – sunt lăsați să măcăne ponderat. Pe cât se poate, măcăneală e bine să fie dintr-aceea aluzivă, nepersonalizată, principială. Cînd va fi nevoie, vor fi fluturați drept dovezi de netăgăduit ale echidistanței și obiectivității gazetărești. Li se mai spune și „dizidenți quality”;
5. Obedienții mici de organizație – s-au alăturat trustului pe motiv de salarii bunicele și de stabilitate, în vremurile senine ale debutului. „Mogulul ăsta e plin bani!”. Mulți lucrează în sectorul administrativ, la Tehnic și la dep. Transport, fiind remunerați, evident, pe drepturi de autor. Sunt obedienții obedienților de mai sus. Li se mai spune și „obedienți economici” deoarece, au cele mai mici salarii, înghit orice „ajustare” și sunt ultimii chemați pe la Casierie. Au chirii de plătit, rate la bănci, restanțe la întreținere, iar nivelul profesional nu le permite să sară la orice oră în barca concurenței. Ziariștii cuprinși în această categorie sunt cei despre care se tot zice că „își văd de treabă”. Adică cei refugiați în zonele care nu deranjează: life style, cultură, cronică sportivă, social, fapt divers, însemnări de călătorie, oenologie… gastronomie. Chiar și simpli documentariști, ei își fac datoria cu conștiinciozitatea unui fizician fără geniu din echipa lui Oppenheimer. Nu sunt de condamnat dar nu sunt nici nevinovați.

Un exemplu de „obedient proactiv” sau „de intuiție” este Cătălin Striblea. A pornit de jos, de la radio, cu întrebări cu răspuns sugerat, de genul: „Oare de ce lumea vrea să dărâme acest guvern de incompetenți?” și a ajuns la TV în locul mega-starului Răzvan Dumitrescu. Perfidia inteligentă a lui Striblea servește mult mai bine „interesul de business patronal” decât golănia stridentă a predecesorului său, sunt sigur, la costuri salariale mult reduse. Abia această joncțiune se poate numi eficientizare!

Pe ceilalți aparținători vă las plăcerea să îi încadrați singuri la categoria corectă. Nu aveți cum să dați greș.

Admin: articolul lui Razvan e completare la articolul lui Bleen

Tînăr vreau, măi Boc, să fiu

Pentru susţinerea activităţii economice, Guvernul Boc, prin vocea ăluia mic care respiră din ce în ce mai greu, anunţă un pachet de măsuri pentru tinerii întreprinzători. În luna septembrie. Asta printre alte mari gogomănii şi fariseisme de centru-dreapta. Simt că mi se urcă sîngele la cap! Iarăşi “pentru tineri”? Şi cu noi, cu potenţialii  întreprinzători de vîrsta a doua, cum rămîne? Că noi n-am primit nimic, niciodată! De la nimeni.

Proasta inspiraţie a mamei mele, de a mă aduce pe lume în anul de gratie 1964, a făcut să ratez toate oportunităţile şi pomenile guvernamentale “pentru tineri”. De casa de la primărie nu m-am lipit. Eram prea tînăr şi n-aveam familie. Am primit un pat la nefamilişti. Cînd cu ANL-ul lui Năstase, aveam familie, dar depăşisem vîrsta maximă eligibila. Iar acum, ca să mă înscriu în programul “Prima Casă”, ar trebui să mai am încă 25-30 de ani de activitate în faţă, bine platită, eventual într-o multinaţională – exclus MacDonald si KFC! – pentru a putea returna creditul. Deci ar trebui sa fiu mai tînăr cu cel puţin vreo 15-20 ani.

La 46 de ani bătuţi pe muchie, eu aş putea fi – să zicem – un medic primar care nu ia şpagă, un inginer capabil – poate chiar doctor inginer! – într-un institut de cercetare-proiectare, sau un profesor de liceu, diriginte de clasă – cum era domnul Buciu, dirigintele meu. Respect! – aş putea fi un contabil bun, un jurist-consult dibaci sau un strungar cu categoria a şasea, specială. Sau aş putea fi orice altceva, la fel de onorabil, în orice caz un tip dedicat şi competent, dar care, dintr-un salariu de 2000 lei nu şi-ar putea permite niciodată să-şi cumpere o locuinţă de pe piaţa liberă. Oricît de căzută în cap ar fi această piaţă! ‘Tu-i mama ei de viaţă!

Şi atunci, acordarea de facilităţi exclusiv tinerilor nu se cheamă cumva discriminare? Discriminare pe criterii de vîrstă? Ba, bine că nu! Şi noi, purisanii, n-avem nici oengeuri care sa facă gălăgie cum au ţiganii!

Ca şi alte guverne, tot fără nici un rezultat, Guvernul Boc şi-a pus şi dînsul problema strangulării exodului post-juvenil. Însă fără să ştie un lucru: junele care vrea să plece, pleacă! Politicienii nu au cum să înţeleagă asta, din moment ce, astăzi, sînt politicieni. Adică cetăţeni care nu s-au gîndit niciodată să-şi ia lumea în cap, fiind perfect conştienţi că, exclusiv pe vrăjeală, nu pot parveni decat loco. Pe deplin încrezători la tinereţe că, odată agregaţi, sistemul ticăloşit le va deschide capacul borcanului de miere! (Cojocariu, tu te-ai duce în fiecare dimineaţă să stai 10 ore pe scaun la Parlament pentru doar 1500 euro pe lună? Nici eu!) Pe cînd tînărul care vrea să rămînă şi să întreprindă ceva în ţară, rămîne. Pleacă după faliment!

De ce să nu fie sprijiniţi şi puriii de 46 de ani să înceapă o activitate economică pe cont propriu? Oameni cu picioarele pe pămînt – nu cu un picior în Canada! – maturi, cu responsabilitatea unei familii şi cu frica lui Dumnezeu. Puţin curaj le mai trebuie. De ce să nu-l primească de la Stat? Ştiu meserie, cunosc mersul treburilor, ar avea deplina autoritate asupra angajatilor… mai tineri. Başca că ar crea noi locuri de muncă în jurul lor. S-ar degreva sectorul de stat şi chiar sectorul privat pe alocuri, de acea forţă de muncă demi-excedentară, blazată, plafonată, care ne strică media la capitolul productivitatea muncii. Ba mai mult, ar lăsa în urmă loc pentru tinerii cu pile. Ca să-şi facă şi ei mîna!  Ar scădea presiunea pe fondul de pensii, pentru că, se ştie – patronul iese la pensie cu picioarele înainte. Mai pun, sau lăsăm aşa?

Bine. Închei aşadar, nu înainte să cer public, aici, de la înalta tribună a doamnei Blogary, sprijin guvernamental pentru toţi tinerii de 46 de ani din ţara asta care vor sa debuteze primul start-up privat din viaţa lor de amploaiaţi! Şi apoi, cer sprijin pentru tinerii de toate vîrstele! Şi pentru toti întreprinzătorii! Apropo, întreprinzătorii care au dat faliment primesc vreun ajutor de la Stat?

P.S. Ar trebui totuşi să-i sufle cineva lui Emil Boc o şmecherie din Regat (din Regatul Unit): FIECARE ARE VÎRSTA PE CARE O SIMTE. El fiind din Cluj, sînt sigur că l-a gasit extrem de plicticos pe Jerome K Jerome, abandonînd definitiv lectura după primele două pagini!

http://www.youtube.com/watch?v=vJRpLhENmNE

Impozit pe taxa de prostie

„Te uiti și câștigi” le promitea sloganul unei televiziuni celor obișnuiți să-și piardă timpul fără rost în fața tubului catodic. Impecabil! Din punct de vedere marketing. Un enunț fără clauze mulat pe un ideal uman: să-ți câștigi existența făcând ce îți place. Orice bun comunicator știe că în fiecare limbă de pe Pământ există câteva cuvinte magice, pe care, dacă știi cum să le folosești, vorba lui Ted Nicolas, te fac bogat! Vezi cazul A. Sârbu. Unul dintre aceste „power words” este „caștigi”. CÂȘTIG. Sunt agenții care învârt bugete de milioane de euro (ale clienților) și habar nu au de valențele – și potențele! – acestui cuvânt. Așa cum există și o regie – culmea! – de stat care îl folosește abuziv de ani de zile fără ca Oficiul de Protecție a Consumatorilor să se sesizeze. Loteria Română (la mișto și „S.A.”). De pe cartoanele de ambalaj din gemul agențiilor, scrise cu pixul, îngroșat și până în site-ul oficial nu o să vedeți decât „Câștig: eN milioarde lei”, „Valoare Câștig”, „Fond Total de Câștiguri” etc. Mass media, normal, că trebuie să câștige și dânsa ceva de pe urma cifrelor gogonate, le ține isonul manglitorilor: „Nici azi, în urma extragerii 6 din 49, nu a câștigat nimeni cele 9 milioane de euro puse în joc bla, bla, bla…” Vă întrebați unde e mangleala?! Păi exact la… „câștig”.

Loto

Pe vremea când unii redactori de la Cațavencu încă mai visam să devenim milionari la 6 din 49 (spre deosebire de alții), venindu-mi mie rândul să duc declarațiile de impozit pe prostie biletele la agenție, am avut curiozitatea să o întreb pe vânzătorea de iluzii cât este impozitul dacă aș țmpușca eu cele 4 milioane de dolari de la categoria I. „Douășcinci la suta!” mi-a răspuns. Am fost de-a dreptul indignat! Adică cum? Să îi dau un milion lui Ciumara? Sau lui Tănăsescu? Sau lu cui o fi fost ministru de finanțe la vremea aia!? Asta era strigător la cer! Mă și vedeam cu o gaură de un milion de dolari! Rupt de la gura copilașilor mei…

Băi fraților! Atâta timp cât statul îmi ia 25% din ce îmi dă… statul, „câștigul” nu este nici pe departe cel enunțat cu surle și trâmbițe. Cele 10 milioane scrise cu pixul, îngroșat, în geamul agențiilor sunt, de fapt, 7,5. Statistic, dacă Loteria ar scrie pe bune cu câți bani pleacă acasă „fericitul care a ghicit toate cele 6 numere extrase” cu siguranță că ar pierde câteva zeci/sute de mii de guțani care joacă numai când în barletă s-au adunat sume babane. Statul ar pierde pe an miliarde! Lei noi! Pai, dacă câștigul este 7,5 milioane, eventual, cele 10 milioane de euro s-ar numi – cel mult! – „premiu”. Ca să nu-i zic „venit”. Venit impozabil. Căci și „premiu” e mult spus atâta timp cât e oferit și impozitat automat, „la sursă”. Adica de stat. Dar dacă este vorba de stat, reclama mincinoasă sau minciuna prin omisiune nu se pune. Că este minciună etatizată! Că doar OPC-ul – tot de stat si el – nu te apără de stat, ci te apără de capitaliștii veroși care îți bagă pe gât toate chinezăriile lor cu „defecte ascunse” și „care pun în pericol sănătatea omului” și de micii cârciumarilor oneroși, prezentând „vizibile modificări organoleptice” . (Ah, unde ești tu Vârgolici, doamnă!)

Nu mai are rost să amintim că doar o fracție din banii jucați ajung în fondul de premiere, pe o formulă de dânșii inventată. Și numai de dânșii știută! Deci grosul l-a luat deja tot… statul.

Deci concret, cât îi dau lu’ Sebi Vlădescu dacă iau duminică PREMIUL de 38.966.170,92 (plus ce se mai joaca)? Cââât?!!! 9.741.542?!!! Mă f*t, nu joc!

P.S. Nu sunt împotriva impozitării veniturilor din jocurile de noroc, sunt pentru schimbarea terminologiei ăi pentru inscripționarea la vedere a unor avertismente de genul celor de pe pachetele de țigări: „Atenție! Ghicirea celor 6 numere atrage dupa sine impozitarea cu 25%” sau „Completarea unui bilet la 6/49 poate crea dependență. Nu te apuca!” sau „Ai 1:13,5 milioane șanse să câștigi potul cel mare. Mai bine sparge o bancă! Ai șanse mai mari să nu fii prins…”

O țară de directori

Interventie telefonica pe Realitatatea FM. Citez din memorie pe un nene extrem de suparat. Aproape ca urla in telefon:

“Dom’le, pe Șoseaua Chitilei nu s-a făcut nimic! De azi-dimineață se plimbă două utilaje absolut degeaba. Nu au reușit sa elibereze decat patru din cele sase benzi de carosabil. Toată zăpada este aruncată, gramadă, pe banda unu și pe acostament. Asta nu e eficiență! Se lucrează făra nici un fel de  randament!… Fără cap… Consumăm motorina degeaba!… Cine e primar la Sectorul 1? Aaa, Chiliman! Păi, sigur, incompetența se manifestă la toate nivelurile! De la primar până la șofer! De la 6 urmăresc situația pe geam, că sunt agent la o firmă de pază…”

FelixNicu

(cadru dintr-un slide-show de Nicu Coșniceru)

P.S. Ce scăpări mai are și democrația asta! Orice pulete paznic de magazie (al nostru cu ceva școală profesională, după exprimare, printre primii disponibilizați de la întreprinderea de montat moțuri la bască) are dreptul și i se oferă posibilitatea să critice – pe un canal public! – de  la șofer de basculantă, până la primar, președinte de țară, scut anti-rachetă! Fac pariu că pândarul din Chitila nu a pus mâna pe lopată! Nu e în fișa postului…