Dragos Paul Aligica: Cum trebuie sa reactionam la ce face Regimul PSD-ALDE-Dragnea-Tariceanu.

Exista ceva numit Nesupunere Civila si acesta este conceptul ce se aplica in acest moment reactiei publice la situatia de exceptie creata de Puterea actuala de la Bucuresti. Ceea ce se intampla in strazi este cu totul justificabil si exista o traditie profunda in cultura politica democratic liberala si in teoria politica ce explica, legitimeaza si potenteaza tipul de reactie publica din Romania de la aceasta ora.

Actuala Putere actioneaza mult in afara oricarui mandat validat electoral democratic. Mai mult, nu doar se situeaza in afara mandatului electoral dar a modificat de facto –prin decizii nemandatate electoral, operand sistematic intr-o mainera care a erodat si sfidat limitele ordinii constitutionale– structura, forma si functia sistemului politic romanesc.

Stim asta cu totii. O stiu si apologetii lor. O stiu si ei. Lipsa de onestitate intelectuala si morala a celor care de luni de zile fac fie pe aparatorii statului de drept, pe luptatorii cu securistii sau pe neutrii si echidistantii este strigatoare la cer. Iar consecintele imediate ale starii exceptionale de facto create in Romania de actiunile lor pe cele trei paliere de mai sus sunt evidente.

Responsabilitatea apartine in totalitate acestei puteri, a celor din structurile de stat si administrative care au facilitat si executat aceste operatii si celor care au justificat si legitimat in viata publica evolutiile la care suntem acum martori.

Faptul ca o parte a societatii romane reactioneaza prin acte de Nesupunere Civila este justificat, legitim si necesar. De la Nesupunere Civila la acte politice care cer rasturnarea unui regim sau a unei puteri este un singur pas. Dar momentan lucrurile sunt in stadiul de acte de Nesupunere Civila si e bine sa notam asta.

Nu de alta dar deja vedem sicofantii si aplogetii Regimului PSD-ALDE-Dragnea-Tariceanu strigand “Lovitura de stat”. Nu. Aia e exact ce se va intampla daca oamenii nu reactioneaza -momentan prin acte de Nesupunere Civila- la exact ce face Regimul PSD-ALDE-Dragnea-Tariceanu.

Dragos Paul Aligica

Mărturii încrucișate. Faptul creștin în era smartphone

http://www.lumeacredintei.com/stiri-generale-evenimente/38999/, unde sper să întîlnesc cît mai mulți dintre voi, cititori Blogary. Cărora mă străduiesc, împreună cu domnul Baconschi, să vă oferim un  interviu, cît mai curînd posibil.

Ce mă determină pe mine să doresc cartea înainte de a fi citit un cuvînt măcar? Cîteva cuvinte: faptul creștin și era smartphone. Atît de necunoscute, pătrunse însă de mister! atît de pline de conținut, aș spune încă de pe acum.

Cel puțin asta este pentru mine promisiunea. Cum și cît va fi ea îndeplinită, cu siguranță, vreți, nu vreți, veți afla.

 

 

 

11 – 13 iunie 2018. Firea Kim Jong

Pe Arena Națională au fost huiduieli. Sănătoase, din inimă. Cum a plecat primărița de pe stadion, lumea a aclamat-o pe Simona Halep. Huiduielile NU au fost la adresa Simonei, ar fi fost halucinant chiar și pentru poporul ăsta care votează PSD majoritar, au fost pentru Firea.

Nu e greu de înțeles realitatea. Ea se află sub ochii noștri, avidă să fie descoperită, mai nou. Mai greu de înțeles sînt, se pare, mașinațiunile tîmpite și stîngace ale, evident, stîngii, care manipulează la greu, în continuare, dreapta. Și bunul simț.

Ca atare, NU mai răspîndiți minciuna aceea ordinară (apărută, ca să vedeți minune a tehnologiei ajunsă la sate, pe internet și atît), cum că lumea ar fi huiduit-o pe Simona Halep, lăsați proștii să se bată între ei, oricum Ponta e disperat și la fel de toxic, după cum se vede, să nu aveți nici un dubiu.

Pentru cine nu s-a prins, se bat Firea și Ponta pînă la ultimul dreptaci.

Pe stadion a fost așa:

E clar, da? Pînă pleacă Firea de pe stadion, lumea huiduie. Pe ea, pe Firea. Și huiduie pentru că asta se face pe stadioane, se huiduie. Dacă nici pe stadion, atunci unde?!?

După ce pleacă, nu înainte de a spune o tîmpenie, ”bine ai venit în țara noastră”, wtf??? – lumea o aclamă pe Simona. Nu e și țara Simonei Halep, ce rost avea ”țara noastră”? Ori e numai a lor, a pesediștilor, care au bunăvoința să o întîmpine pe campioană cu cheia orașului? Întrebată, va spune probabil că s-a fîstîcit din cauza, evident, huiduielilor.

Ahtiată după imagine, ocupație aproape exclusivă de cînd este în funcție, primărița pierde masiv la exact capitolul pentru care se afla acolo: imagine. Ce urmează spune clar că nu e bună de președinte. Dezactivarea și reactivarea contului de Facebook înseamnă că e emoțional instabilă, iar asta nu e o compatibilitate cu funcția visată.

Punct. Ce face mai departe Ponta e și inutil, și prostește. Adică degeaba.

În acest timp, în alt colț de lume se întîmplă evenimente istorice. Președintele american Donald Trump se întîlnește, pentru prima dată în istorie, cu președintele Coreei de Nord. Un alt ahtiat după imagine, ca orice socialist, Kim Jong Un este atît de fericit că este băgat în seamă încît promite tot ce i se solicită. Și dacă i se cere denuclearizarea completă a Peninsulei Coreene, el spune da. Rămîne de văzut cum și mai ales dacă se va ține de cuvînt, acum altceva contează. Abordarea unuia din cei mai mari dușmani ai SUA de către președintele american. Ceea ce nimeni dintre socialiști nu ar fi crezut posibil, iată, s-a întîmplat.  O flexibilitate a abordării americane e posibil să ducă la pacea lumii, la fel cum țicneala leaderului coreean poate duce la război.

Acum, cel puțin, nu mai depinde de americani. Ei au făcut tot ce era omenește posibil ca ce e mai rău să nu se întîmple. Dedicat prosperității, Trump i-a oferit o mînă de sprijin lui Kim pentru ca lumea pe care o conduce să fie altfel. Va fi sau nu, rămîne de văzut.

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la debutul celei mai atroce mineriade din istoria postdecembristă a României. S-a întîmplat pe timp de pace și pe timp de contestare puternică a noilor autorități de la București. Atunci au capturat statul român și continuă și astăzi să-l stăpînească. Dar norocul nostru că ne revoltăm exact împotriva celor care au reușit, cu greu și pentru scurt timp, să ne scoată din această captivitate, măcar pentru o vreme.

Că sîntem în continuare la fel de ”inteligenți” nu mai există dubii. Dar măcar să nu uităm acele momente, puțini cîți om mai fi.

Lucian Pintilie, producătorul filmului de mai jos, a murit acum o lună. Nimeni din Ministerul Culturii nu i-a aprins o lumînare și nu i-a adus o floare. Sînt tot ei, aceiași, peste timp. Alte figuri, același aluat toxic. După 28 de ani, nimeni nu este pedepsit pentru crima împotriva unui popor care voia să trăiască demn și cinstit, fără comuniști.

 

PS: Postarea scrisă de Firea după momentul huiduielilor. :
”Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita, spune o vorba veche din popor! In mai putin de 24 de ore, Primaria Capitalei a organizat un eveniment de tinuta, pe Arena Nationala, in cadrul caruia marea noastra campioana Simona Halep sa poata prezenta fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriasa! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineata, insa, aparatul sorosist de propaganda, prin organele sale tributare de presa, a demarat actiunea : compromiterea evenimentului. Cu tot felul de stiri false si comentarii rautacioase. Nu a contat ca umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat ca, seara, martori au fost si copii, la un festival al urii si dezbinarii. Cand am declarat-o Cetatean de onoare al Municipiului Bucuresti, multi au strambat din nas. Si au comentat negativ. Acum, daca nu o primeam asa cum merita, ar fi spus ca sunt aroganta si ca nu imi fac datoria de primar general. In toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt intampinati cu entuziasm de cetateni si sunt recompensati prin intermediul autoritatilor de la acel moment : ministru, primar, presedinte de federatie etc. Nu exista o alta cale civilizata prin care sa ne aratam respectul fata de valorile noastre. Repet, daca nu organizam nimic si nu ofeream Cheia Orasului intr-un cadru festiv, aveam sa fiu certata ca sunt nepasatoare. Daca mi-am facut datoria de roman si primar, nici asa nu a fost bine… pentru unii. Echipe de cetateni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenti, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep. De dragul ei si din respect pentru performanta sa uriasa, puteau lasa o jumatate de ora ura la poarta Arenei Nationale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanta. Nu despre cati bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucurestiul intr-un oras sub asediu. Slava Domnului ca cei mai multi sunt oameni civilizati, democrati, cu respectul fiecaruia de a avea dreptul sa nu fie de acord cu celalalt. In rest, si maine este o zi! Si maine e o zi de munca! Si maine ne vom bucura ca apare soarele, ca suntem sanatosi, ca putem avea credinta si ca putem ierta. Ai castigat, continua! Ai pierdut, continua!”

6 – 10 iunie 2018. O piață de sticle goale. Sîntem obligați să cîștigăm

Acestea au fost reperele mele în perioada menționată.  Pentru că dacă mă uit la scena politică locală, e dezastru.

Dezastru nu numai produs de stînga la putere, cu toate belelele, ca să mă exprim elegant, pe care le aduce, dar și cu o dreaptă atît de confuză și de speriată încît știi precis că asta nu poate fi dreapta.

Dreapta înseamnă în primul rînd cap și, mai ales, cum să nu-ți pierzi capul în situații grele. Pe cînd așa numită dreaptă la noi reacționează exclusiv emotiv, umoral și funcție de ce frustrări are fiecare.

Avem nevoie de dreapta ca de aer în România, și asta o scriu acum, sîmbătă, după mitingul PSD. Un miting jalnic, cu un Dragnea fără pic de carismă și fără voce. Dragnea este cel mult un organizator bun, mai departe, orice pas înseamnă depășirea limitei de competență. Nu știu pe ce iau banii consultanții israelieni, dar dacă nu ai stofa, nu poți face costumul.

Mitingul PSD a fost cel care a captat atenția tuturor, așa că cel al persoanelor LGBT und so weiter a trecut aproape neobservat. Deși se făcuseră ceva mișcări ajutătoare înainte, în cauza Coman-Hamilton, în care am constatat  o ”frumoasă” manipulare executată de către presa centrală.

Ca să fie clar:

NU! Nu se pune problema legalizării căsătoriilor homosexuale în România, asta e scris în decizia curții clar.

”Although the Member States have the freedom whether or not to authorise marriage between persons of the same sex, they may not obstruct the freedom of residence of an EU citizen by refusing to grant his same-sex spouse, a national of a country that is not an EU Member State, a derived right of residence in their territory.”

Atîta vreme cît dreptul la rezidență nu este egal cu dreptul la căsătorie, se vorbește mult, prost și degeaba.

Iar asta se întîmplă în timp ce fiul unui soldat american care a contribuit la eliberarea lagărului nazist de la Buchenwald a cîștigat procesul la Curtea Supremă a SUA, unde se ajunsese ca urmare a refuzului de a face un tort pentru un cuplu gay.

Este o mare victorie a respectării libertății religioase, care spune că nu te poate obliga nimeni să faci ceva contra credinței tale. Este restatuarea unui principiu pe care au fost fondate SUA, libertatea religioasă.

Revenind la mitingul PSD, pentru că este singurul care contează,  a adunat o masă de oameni (~ 130.000, care au umplut piața ochi, demontînd minciunile mitingurilor #rezist, vedeți foto) apatici, obosiți și dărîmați de căldură. Pe scenă, lideri la fel. Fără carismă, discurs, vlagă. O adunătură care încerca să spună ceva, nici ei nu știu bine ce. Mitingul de aseară a fost expresia guvernărilor PSD: am luat puterea, dar nu știm ce să facem cu ea, sîntem mulți, dar sîntem proști.

Mitingul a luat sfîrșit în timpul discursului lui Dragnea, ceea ce mă conduce la concluzia că și dacă ar fi fost condamnat cu o zi înainte, lucrurile nu s-ar fi schimbat, mai precis puțin contează cine conduce PSD pentru ei și ai lor, oamenii rămîn captivii unui sistem de guvernanță învechit, desuet și caraghios. Ei încă se războiesc cu Băsescu, și asta nu numai pentru că nu au cine în persoana noului președinte, ci pentru că au rămas cantonați într-o vreme în care simțeau că au dușman, că au un oponent puternic.

Ceea ce va trebui să găsim de acum înainte. Sorin Roiban, membru PMP și președinte Romanian GOP a scris aseară: 

”Ceea ce vedeți acum în stradă este o altă manifestație #rezist. De data asta, a socialiștilor.

Lipsa unei drepte autentice in România este mai mult decât evidentă!”

PS: Ceea ce îmi este imposibil să înțeleg este de ce s-a dus Inițiativa România (eu pe Polițeanu l-am văzut în poze) să facă curățenie după plecarea manifestanților. Era, într-adevăr, un munte de gunoaie, un covor de sticle goale și hîrtii, pancarte, dar cum conștientizează lumea că am ajuns atît de jos, curățînd după ei sau lăsînd gunoiul să se descompună lent? O încercare mai neizbutită de a se face încă o dată remarcați nu cred că am văzut. Nu vom cîștiga niciodată făcînd curățenie după ei și glume proaste pe internet.

 

 

Roșu pe alb: Puterea manifestă sau manifestație pentru putere

Așteptam RATB-ul în stație, iar în cele 10 minute cât am stat acolo am numărat 8 autocare pline cu oameni cu direcția Piața Victoriei. Pe treptele gurii de la metroul Victoriei erau în fața mea numai tricouri albe care dădeau să iasă în mulțime. De afară se auzea o muzică îngânată pe care nu am reușit să o deslușesc în cele 30 de minute cât am stat printre oameni; nici nu m-a interesat prea tare. Se auzea de la scena amplasată spre centru.

 

Cu extrem de rare excepții, manifestanții s-au supus codului vestimentar impus de organizatorii pesediști. O mare de tricouri albe, în care făceau discrepanță cele câteva tricouri roșii și, pe alocuri, negre. Erau multe drapeluri fluturate, laolaltă cu pancarte profesioniste – niciuna dintre pancartele văzute nu erau create de manifestanți, ci se vedea de la o poștă că fuseseră înmânate de organizatori. Semne cu „Statul paralel” sau capul lui Iohannis pus pe un trup gras, la care se alătura textul: „Țara mutului bine făcut!” Plus multe altele, printre care și placarde cu județele de proveniență ale grupurilor respective, scrise pe un fond roșu.

Suma mâinilor nu a fost mai mare decât cea a dinților, cum merge gluma. Ceea ce refuză mulți să priceapă este că PSD are votanți din absolut toate sectoarele de vârstă; ca atare, și în Piața Victoriei am întâlnit oameni de toate vârstele. Tineri de 20 de ani, precum și bătrâni de 60. Femei, precum și bărbați.

Nu mi s-au părut niște oameni care nu-și doreau să fie acolo. Se vedea pe ei că sunt oameni simpli, probabil mulți fiind la prima vizită în București, iar ei păreau dornici să profite. Râdeau cu poftă, discutau zgomotos, mai spărgeau nelipsitele semințe (asta am văzut la cei foarte tineri). Pe mimica și în limbajul trupului multora dintre ei, însă, se remarca o doză de inadecvare, de inconfortabilitate, de căutare a unei mai bune poziții în care să stea, un mod mai limpede de a merge. Într-adevăr, mulți dintre ei se simțeau pierduți și nesiguri.

Am petrecut în jur de 30 de minute, însă suficient cât să iau pulsul mitingului și al oamenilor ce-l compuneau. Îndreptându-mă spre metrou, văd o mică contramanifestație de circa 100 de oameni, bine izolată de jandarmerie. Strigau „jos hoții!” când treceam eu pe acolo. Era în jur de ora 7. Am observat o pancartă în mâna uneia dintre manifestante, pe care scria: „Decât să trăiești după legea hoților, mai bine mori după legea ta!” Am luat o poză – de la o mică distanță, fiindcă jandarmul m-a atenționat să nu mă apropii de gard – și m-am îndreptat spre metrou. Lângă, un manifestant PSD care-i privea îi spunea unui altuia: „Dar n-au cum să intre aicea, nu?” Probabil acea sută de contramanifestanți ar fi reprezentat un pericol fizic pentru cele câteva zeci de mii de manifestanți pro-guvern.

Am plecat de acasă curios, iar cele 8 autocare numărate în stație au fost ca un duș rece. Citisem despre zecile de autocare plecate numai din Brașov, precum și din alte județe, însă ăla a fost primul meu contact franc cu ce înseamnă toată operațiunea asta a PSD-ului. Am plecat din Piață îngândurat, supărat, chiar nervos. O demonstrație de forță a partidului la guvernare ce părea să se transforme în succes. Nu-mi mai rămânea la ora aceea decât să sper că va începe să plouă.

Fiindcă Binele cere sacrificii

Gândiți-vă cât de greu a fost pentru un soldat american debarcat de Europa în D-Day să înțeleagă exact ce face el aici. Sigur că la nivel rațional știa, i s-a și explicat ani la rând cum Germania trebuie oprită, că distrugerea Germaniei era necesară pentru eliminarea Axei Răului.

Însă pentru americanul de rând, Japonia părea principalul inamic, iar imaginea unei Germanii care domina și făcea măcel peste ocean era prea îndepărtată. În fond, Japonia a atacat Pearl Harbor, nu Germania.

Una dintre cele mai impresionante scene din Band of Brothers se întâmplă undeva prin episodul 4 sau 5, în care un soldat îi vorbește altuia care era copleșit de frică: „știi care e problema ta? Ai impresia că poți să scapi viu din chestia asta. Și asta te ține înapoi.” Cam asta era starea de spirit printre mulți soldați.

Episodul 9 din serie se numește „Why we fight”. Axându-se mai mult pe partea morală și motivațională a poveștii, este probabil cel mai bun și revelator episod dintre toate.

Avem parte de un întreg build-up, scene cu discuții în care soldații, sătui deja de un război care nu era al lor și pe care nu-l înțelegeau, își puneau sub diferite forme aceeași întrebare: „noi ce căutăm aici?”

E o scena în care unul dintre ei citește într-un ziar un articol ce se dorea motivator, în care se explicau cum „naziștii sunt răi”. Replica altuia a fost: „no shit! The nazis are evil?” Ca o continuare la acea scenă, vedem un camion cu prizonieri germani trecând pe lângă ei în sens opus, la care unul dintre soldați urlă: „fritzi nenorociți, din cauza voastră suntem aici!”

Era un complet de confuzie și nihilism în ceea ce privește scopul misiunii lor în Europa de Vest, departe de familiile lor, de soții, de iubite și de părinți.

Până când compania face descoperirea. Era un lagăr de concentrare în care se mai aflau câteva sute de prizonieri, toți evrei polonezi. Era lăsat în paragină, gărzile naziste fugiseră de frica trupelor americane, iar prizonierii fuseseră lăsați să moară de foame și de sete. Erau femei, bărbați și copii, toți piele și os, cu coastele ce le ieșeau prin piele și ochii ce le ieșeau din cap. Abia dacă aveau putere să vorbească.

Vorbind cu ei, soldații aflau că nu fuseseră închiși pentru vreo crimă anume. Dar exista ceva ce-i lega, pe care l-au descoperit curând: toți erau evrei. Muzicieni, profesori, doctori. Oameni nevinovați, cu singurul păcat fiind acela de a fi evrei.

Soldații nu aveau cuvinte. Aceiași oameni care se întrebau ce caută ei acolo nu cu mult timp în urmă, aceiași oameni care încercau să găsească un scop în toată mizeria aia, înțelegeau de ce sunt acolo, de ce au luptat și de ce mulți dintre camarazii lor au pierit în gloanțe. Fiindcă Binele cere sacrificii.

Nordicii

Să zicem că o familie bogată are un copil răsfățat care face praf un Mercedes într-un accident fără victime. O familie săracă observă incidentul, vede bogăția primei familii și deduce că accidentul e cauza bogăției primilor. Cum ei au doar un Oltcit, decid că trebuie aplicată pe el metoda accidentului.

Unul din cele mai răspândite argumente pro socialism e apelul la țările nordice. Potrivit acestui argument, nordicii sunt foarte socialiști și cu toate acestea sunt foarte bogați. Pentru stânga pare să fie valabilă ecuația SUA = Capitalism, Nordicii = Socialism[1]. În universități auzi mereu contrastul între neoliberalismul americanilor și socialismul cu față umană din modelul suedez. Suedia e un paradis unde problemele au fost rezolvate prin taxe mari[2]. Stiglitz amintește cum un ministru de finanțe scandinav îi spunea că aceste țări au crescut mai mult pentru că au taxe mari[3]. Cu ele sunt finanțate educația, infrastructura, tehnologia. Sunt investiții care per ansamblu cresc outputul economic și așa sunt compensate efectele adverse ale unei creșteri de taxe asupra mediului de afaceri[4].

Majoritatea țărilor sunt azi economii mixte. Acestea au atât elemente de capitalism, de proprietate privată, cât și elemente de socialism, de control și intervenție a statului. Premierul danez Lars Lokke Rasmussen spunea că Danemarca e departe de a fi o economie planificată și că e o economie de piață[5]. Totuși, o economie mixtă poate fi numită per ansamblu „socialism”, chiar dacă nu avem un socialism totalitar ca în comunism sau nazism. Socialismul e și despre un control parțial al individului de către stat, nu trebuie să am neapărat planificare centralizată sau totalitarism. Diferența între țări se face în funcție de gradul de socialism practicat. Unele economii mixte sunt mai liberale, cum sunt Elveția sau Olanda, altele mai iliberale, cum sunt Venezuela sau Grecia. Chiar dacă establishmentul academic luptă împotriva neoliberalismului și turbo-capitalismului, nu există azi un singur exemplu de stat care să fie liberal clasic. Țările cele mai apropiate de acest model au fost SUA și Anglia pe vremuri. Azi cele mai apropiate sunt Hong Kong și Elveția.

În ultimul timp a devenit o obișnuință să fie realizați indecși ai libertății economice. 3 astfel de indecși sunt cei realizați de Heritage, de Fraser și de Cato. În oricare din asemenea clasamente, toate cele 5 țări nordice – Islanda, Danemarca, Suedia, Norvegia și Finlanda – au scoruri foarte bune.

De exemplu, în indexul Heritage pe 2018, avem:

Islanda  – 11
Danemarca  – 12
Suedia – 15
Norvegia – 23
Finlanda – 26[6].

În acest top SUA e pe 18, iar România pe 37.

În topul Fraser pe 2015:

Islanda  – 62
Danemarca  – 15
Suedia – 27
Norvegia – 25
Finlanda – 17[7].

În topul Fraser România e pe 20, SUA pe 11. România e chiar lăudată în acest material Fraser.

În indexul CATO pe 2015:

Islanda  – 31
Danemarca  – 8
Suedia – 13
Norvegia – 25
Finlanda – 17[8].

Potrivit acestor topuri, nordicii nu par atât de socialiști cum o arată reputația lor. Punctul lor vulnerabil și care-i trage în jos în aceste clasamente e taxarea. Într-adevăr, socialismul e și despre taxe mari și e adevărat că nordicii au taxe mari. Acestea descurajează munca și investițiile[9].

Apoi, pentru unii autori, taxarea nordicilor e mai degrabă regresivă decât progresivă, în sensul că aceasta cade pe clasa mijlocie și pe săraci mai degrabă decât pe corporații[10]. Trebuie să ținem cont și de faptul că aceștia nu sunt atât de mobili ca bogații să fugă de o taxare agresivă[11].

De obicei, oamenii care spun că nordicii sunt foarte socialiști se uită doar la taxe. Într-adevăr, celelalte fiind aceleași, taxe mai mari înseamnă mai mult socialism. La nordici însă, celelalte nu sunt aceleași. Nordicii compensează taxele mari prin politici pro piață[12]. Suedia are într-adevăr politici fiscale socialiste, însă compensează prin politici liberale în alte părți cum ar fi liberul schimb, reglementările sau politicile monetare mai puțin inflaționiste[13]. În 2018, Suedia e depășit America în topul Heritage pe libertate economică. Acești indecși au avantajul că au mai multe criterii prin care vor să capteze gradul de libertate economică, taxarea nefiind decât unul dintre ele.

Reglementările pot însă duce la mai multă corupție și presiune a statului decât taxele mari. Nordicii au reputația unor țări cu taxe mari, dar mai puțin corupte decât state care au taxe mai mici dar reglementează mai mult[14]. Uneori reglementările sunt mai toxice decât taxele. Poți avea țări cu taxe mici în care nu ești lăsat să funcționezi dacă nu ești în relații bune cu elitele politice extractive de acolo.

În „Doing Business Report” al World Bank nordicii au, de asemenea, scoruri foarte bune:

Islanda  – 23
Danemarca  – 3
Suedia – 10
Norvegia – 8
Finlanda – 13[15].

E un raport focusat pe reglementări, mai puțin pe alți indicatori.

Țări ca Danemarca și Suedia au economii dereglementate[16]. Suedia înseamnă dereglementare, liber schimb (nu protecționismul lui Sanders), înseamnă vouchere școlare, privatizarea parțială a pensiilor și taxe pe firme mai mici[17]. În 1994, suedezii au dereglementat masiv în domeniul taximetriei, aviației, drumuri, electricitate, telecom și școli[18]. Conform indexului Fraser, Suedia și Danemarca sunt mai liberale pe sectoare ca banii, liberul schimb, reglementările etc. De exemplu, acestea nu au multitudinea de reglementări legate de licențiere care blochează competiția în America[19].

Și banii sănătoși pot fi mai importanți decât taxele. Să ne gândim la inflația din Venezuela sau la rolul scăderii artificiale a dobânzii în declanșarea crizelor economice analizat de economiștii din școala austriacă. Ori nordicii stau bine la acest capitol al banilor.

Apoi nordicii au și un trecut mai liberal ca al altora, nu doar un prezent. Nordicii n-au avut mereu un welfare state mare. De exemplu, au introdus școlile la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX ca și celelalte țări europene[20]. Mărimea welfare state era la fel ca a celorlalte state europene[21]. Înainte de anii ’60, taxele nordicilor erau în jur de 30%. Era o cifră obișnuită pentru țările dezvoltate[22]. Taxele nordicilor încă erau mici în 1960[23]. Până în 1960, povara sectorului public în Suedia era mai mică decât în SUA[24].

Feudalismul a fost mai puțin prezent în aceste țări, cu excepția Danemarcei. Așadar, seriozitatea muncii, cred unii cărturari, a fost alimentată nu doar de climă, ci și de drepturile de proprietate[25]. Unii autori văd etica solidă a nordicilor și în consumul de cafea. Nordicii beau cafea multă și tare[26]. Americanii beau cafeaua în căni mari, dar o fac slabă. Nordicii folosesc căni mari și beau cafeaua mai tare ca turcii sau italienii. Aceasta ar fi o probă a focusului pe munca intensă[27].

Nordicii sunt mult mai liberali decât credem[28]. Așa zis-ul model nordic nu a existat decât între anii ’70 și ’90[29]. Până în 1932, când vin social-democrații la putere în Suedia, cheltuielile erau sub 10% din PIB. Chiar și în 1950, cheltuielile Suediei erau sub cele ale SUA[30]. În 1950, taxele totale ca pondere în PIB în Danemarca și Suedia erau 20 și 19% versus 24% în America[31].

Suedia a început să-și crească statul din anii ’70. Cheltuielile au sărit de la 20% din PIB în 1950 la mai mult de 50% în 1975[32]. Existau și taxe care depășeau 100% în unele cazuri. Așa am avut un exod al oamenilor bogați printre care regizorul Ingmar Bergman sau fondatorul IKEA Ingvar Kamprad. În 1993, cheltuielile publice ajungeau la 67% din PIB[33]. În anii ’90 au plecat din țară inclusiv membrii trupei ABBA[34]. Taxele în Suedia crescuseră atât de mult că patronii pierdeau bani dacă făceau profit, datorită taxelor mari și inflației[35]. Apogeul a fost atins în anii ’80 cu fondurile sindicatelor, când o parte din profit era transferată sindicatelor pentru a cumpăra acțiuni la aceleași companii. De fapt era un transfer de la firme la sindicate. Era o mutare comunistă. A fost o decizie care a gonit din țară companii precum IKEA, Tetra Pak, H&M etc[36]. Aceste fonduri au fost introduse în 1984 (!) și abolite de un guvern de centru-dreapta în 1991[37].

Autorii liberali argumentează că Suedia a devenit bogată în perioada ei mai liberală între 1870 și 1936, când vin social-democrații la putere[38]. Legile economice funcționează și în nordul Europei. Țările nordice au devenit bogate în perioada cu taxe mici și politici pro piață și au stagnat sub politici socialiste[39]. Acum 150 de ani, Suedia era sub Congo. Între 1850 și 1950 venitul Suediei a crescut de 8 ori, deși populația s-a dublat[40]. În 1870 PIB-ul per capita al Suediei era cu 57% mai mic decât al UK. În 1970 era cu 21% mai mare[41]. Între 1870 și 1950, economia suedeză a crescut mai mult ca a oricărei țări industrializate[42]. Suedia nu a crescut datorită socialismului. Aceasta a crescut în perioada mai liberală a Suediei (circa 1870) și venirea la putere a social-democraților (circa 1936)[43]. La început social-democrații păstrează politicile pro piață anterioare cu mici reforme de tip welfare state. Această atitudine se schimbă în anii ’70. Atunci crește foarte mult intervenția statului[44] și are loc „the bolivarian turn”[45]. Iar episodul nordic durează până prin ’90. Azi nordicii sunt deja într-o etapă post-nordică.

Perioada 1970-1991, a fost un eșec pentru Suedia dacă ne uităm la creșterea economică de aici față de cea a celorlalte țări europene[46]. Între 1950 și 2000, populația Suediei a crescut de la 7 la 9 milioane. În acest timp, numărul net de slujbe creat în sectorul privat e aproape 0[47]. În 2000, doar una din cele 50 de companii mari suedeze au fost înființate după 1990[48]. Modelul suedez nu a priit Suediei. În 1970, Suedia era a 4-a cea mai bogată țară din lume în clasamentul OECD. În 2000 a trecut pe locul 14[49]. În 1970, Suedia era cu 25% mai bogată decât media OECD. 20 de ani mai târziu, scorurile erau aproape la fel[50]. Țările scandinave ilustrează poanta că poți face o avere mică dacă începi cu una mare[51].

În plus, am avut o erodare a moravurilor prin creșterea statului. Welfare state a erodat caracterul foștilor vikingi[52]. Potrivit World Value Survey, în anii 1980, 82% din suedezi și 80% din norvegieni credeau că nu e bine niciodată să primești ajutoare de la stat pentru care nu te califici[53]. Într-un sondaj realizat între 2005 și 2008, doar 56% din norvegieni și 61% din suedezi mai răspundeau așa. În 2010 și 2014, procentul suedezilor scăzuse la 55%[54]. Această decăderea a moravurilor se vede și la concediile medicale. Suedia are una din ratele cele mai mari de concedii medicale din Europa. În timpul concediului cetățenii primesc 80% din salariul normal[55]. Deși Suedia stă bine pe indicatorii sanitari, uneori avem o explozie de concedii medicale, mai cu seamă în timpul evenimentelor sportive. Așa s-a întâmplat în timpul campionatului mondial de fotbal din 2002. Unor autori le e greu să-și imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă Suedia ar fi trecut atunci de optimi[56]. Din fericire, a pierdut cu Senegal.

Țările sărace rezistă mai puțin la socialism. Într-un fel fac față socialismului Venezuela sau Grecia, altfel America sau Suedia. Unul din privilegiile unui om bogat e că se poate purta mai mult timp iresponsabil decât o poate face un om sărac[57].

Poziția liberalilor e că țările nordice au prosperat în ciuda modelului nordic[58].

Acestea erau bogate înainte de welfare state-ul de azi[59]. Ca să distribui ceva, ai nevoie de ceva care să fie redistribuit[60]. Producția întotdeauna precede consumul. Nordicii sunt bogați nu datorită socialismului, ci în ciuda lui. Fără socialism ar fi fost și mai bogați.

Pentru socialiști, modelul suedez e cel din perioada 70′-’90. Aceștia par să nu fi observat reformele de liberalizare începute din anii ’90[61]. Suedezii au dereglementat, redus taxele, introdus competiția în serviciile publice și reformat ajutoarele sociale[62]. Există o diferență între modelul suedez de azi, mai neoliberal, și cel din ’90, mai socialist[63]. Ca atare, era mai aproape de adevăr Iliescu când vorbea de modelul nordic în România anilor ’90 decât Sanders în America lui 2016.

Nordicii nu sunt bogați pentru că au cheltuieli publice mari, ci își permit cheltuieli publice mari pentru că sunt bogați. Atitudinea socialiștilor, inclusiv a cărturarilor români, e aceea a unei familii sărace care se uită la o familie bogată și conchide că ultima este bogată deoarece cheltuiește mult și nu invers. Unii intelectuali recomandă țărilor care-și iau ca model Suedia să facă ce a făcut aceasta când era săracă, nu ce face azi, când e bogată[64]. Apoi se pierde din vedere că România, deși estică, a fost prea mult timp nordică.

[1]   Engel, C.Jay. 2013, What about Scandinavia?: http://reformedlibertarian.com/articles/economics/what-about-scandinavia/, accesat 29.03.2018.

[2]   Henschen, Jon. 2018, Is Sweden Socialist? No, but … https://fee.org/articles/is-sweden-socialist-no-but/, accesat 14.03.2018.

[3]   Stiglitz, Joseph E. 2012, The price of inequality: how today’s divided society endangers our future W. W. Norton & Company, Inc., New York, p.52.

[4]   Ibidem.

[5]   Rockwell Jr., Llewellyn H. 2016, Bernie vs. Ron Paul: There’s No Comparison: https://mises.org/library/bernie-vs-ron-paul-there’s-no-comparison, accesat 13.03.2018.

[6]     Heritage Foundation, 2018, Index of Economic Freedom: https://www.heritage.org/index/ranking, accesat 29.05.2018.

[7]     Fraser Institute, 2017, Economic Freedom of the World: https://www.fraserinstitute.org/sites/default/files/economic-freedom-of-the-world-2017.pdf,    accesat 29.05.2018.

[8]     Cato Institute, 2017, The Human Freedom Index 2017: https://object.cato.org/sites/cato.org/files/human-freedom-index-files/2017-human-freedom-index.pdf, accesat 29.05.2018.

[9]   Sanandaji, Nima. 2016, Title: Debunking utopia: exposing the myth of Nordic socialism, WND Books, Washington, D.C., p.56.

[10] Henschen, Jon. 2018, op.cit.

[11] Norberg, Johan. 2016, Bernie’s Right—America Should Be More Like Sweden,    But not in the way he thinks: http://reason.com/archives/2016/04/18/bernies-rightamerica-should-be, accesat 28.03.2018.

[12] Sanandaji, Nima. 2015, Scandinavian Unexceptionalism. Culture, Markets and the Failure of Third-Way Socialism, The Institute of Economic Affairs, London, p.116.

[13] Mitchell, Daniel J. 2016a, The Swedish Case for Limited Government https://fee.org/articles/the-swedish-case-for-limited-government/, accesat 14.03.2018.

[14] Holcombe, Randall G. 2015, Controlling the Regulatory State: https://mises.org/wire/controlling-regulatory-state, accesat 13.03.2018.

[15] World Bank, Doing Bussiness Report, 2018, Washington.

[16] Horra, Luis Pablo de la. 2016, Putting the Tax Burden on the Poor https://fee.org/articles/misconceptions-about-the-nordic-economies/, accesat 14.03.2017.

[17] Norberg, Johan. 2016, op.cit.

[18] Henschen, Jon. 2018, op.cit.

[19] Norberg, Johan. 2016, op.cit.

[20] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.27.

[21] Idem, 2016, 27.

[22] Sanandaji, Nima. 2015a, Scandinavian Myths: High Taxes and Big Spending Are Popular    https://fee.org/articles/scandinavian-myths-high-taxes-and-big-spending-are-popular/, accesat 14.03.2018.

[23] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.18.

[24] Mitchell, Daniel J. 2016a, op.cit.

[25] Sanandaji, Nima. 2015, op.cit., p.6.

[26] Sanandaji, Nima. 2016, Title: Debunking utopia : exposing the myth of Nordic socialism, WND Books, Washington, D.C., p.39.

[27] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.40.

[28] Sanandaji, Nima. 2015, op.cit., p.114.

[29] Ibidem, pp. xiii-xiv.

[30] Karlsson, Stefan. 2006, The Sweden Myth: https://mises.org/library/sweden-myth, accesat 13.03.2018.

[31] Norberg, Johan. 2016, op.cit.

[32] Karlsson, Stefan. 2006, op.cit.

[33] Grant, Madeline. 2017, Scandinavia Is No Socialist Valhalla: https://fee.org/articles/scandinavia-is-no-socialist-valhalla/, accesat 14.03.2018.

[34] Henschen, Jon. 2018, op.cit.

[35] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.69.

[36] Ibidem, p.70.

[37] Ibidem, 71

[38] Ibidem, 15.

[39] Ibidem, p.76.

[40] Norberg, Johan. 2013, How Laissez-Faire Made Sweden Rich: https://www.libertarianism.org/publications/essays/how-laissez-faire-made-sweden-rich, accesat 28.03.2018.

[41] Sanandaji, 2016, 17.

[42] Mitchell, Daniel J. 2016a, op.cit.

[43] Sanandaji, 2015, op.cit., p.15.

[44] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.68.

[45] Norberg, Johan. 2016, op.cit.

[46] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.71.

[47] Ibidem, p.72.

[48] Norberg, Johan. 2016, op.cit.

[49] Amselem, Yonathan. 2015, How Sweden Succeeds in Spite of Itself: https://mises.org/library/how-modern-sweden-profits-success-its-free-market-history, accesat 13.03.2018.

[50] Norberg, Johan. 2016, op.cit.

[51] Ibidem.

[52] Mitchell, Daniel J. 2016b, The Welfare State Has Slowly but Surely Eroded Nordic Character: https://fee.org/articles/the-welfare-state-has-slowly-but-surely-eroded-nordic-character/, accesat 14.03.2018.

[53] Sanandaji, Nima. 2016, op.cit., p.97.

[54] Ibidem, p.98.

[55] Henschen, Jon. 2018, op.cit.

[56] Norberg, Johan. 2016, op.cit.

[57] Mises, Ludwig von. 2006, Thoughts for Today and Tomorrow, Third Edition, p.73.

[58] Dorobăț, Carmen Elena. 2015, No way, Norway!:  https://mises.org/wire/no-way-norway, accesat 13.03.2018.

[59] Palmer, Tom. 2015, în Sanandaji, Nima. 2015, op.cit., p.ix.

[60] Ibidem .

[61] Ibidem.

[62] Ibidem.

[63] Sumner, Scott. 2015, The Denmark Delusion: https://fee.org/articles/the-denmark-delusion/, accesat 14.03.2018.

[64] Norberg, Johan. 2013, op.cit.

30-31 mai 2018. Să se facă lumină

Există o strânsă legătură între carte, educație și consolidarea democrației. O educație inadecvată reprezintă un risc pentru existența unui popor. Evenimente precum Bookfest sunt, tocmai de aceea, esențiale pentru a încuraja lectura, dezbaterile de idei și pentru a promova libertatea de exprimare. Vă recomand tuturor să citiți, doar astfel este posibilă dezvoltarea noastră!

Asta a scris Klaus Iohannis pe Facebook, acum 15 ore, cînd scriu eu, adică după pronunțarea CCR în problema conflictului constituțional președinție-guvern. Iar mîine va fi în Germania, unde va primi un… un… Un premiu, da!

Omul e rupt de realitatea înconjurătoare, dus cu pluta, ori ce spun de ani de zile, pur și simplu al lor, al USL, pentru cine își mai amintește. Premierul de la Grivco.

Ce s-a întîmplat, de fapt, din ce cauză e iureș iar?

CCR a scos practic președintele din cursul de demitere a procurorilor, lăsîndu-l cu prerogativa goală. Atîta vreme cît mai are  un cuvînt de spus la numirea acestora, la demitere e nul. Asta înseamnă că dacă DNA anchetează pe cineva, iar asta nu convine guvernului, ministrul de Justiție poate să-l demită pe șeful DNA fără alte comentarii din partea nimănui.

Asta este partea gravă a lucrurilor. Că președintele poate amîna decizia revocării oricît vrea, că nimeni nu îl obligă să o dea azi afară, că lui poate să-i și convină situația, pentru campania celui de-al doilea mandat (”eu am vrut s-o țin, dar nu am putut”), astea deja sînt amănunte, dacă și numai dacă NU ținem cont de oameni, ci de principii.

Știu că e greu să nu ții cont de oameni, cînd exact oamenii răsar în fața ta. Useriștii, ieri, de exemplu, cu ideea ”strălucită” să nu ținem cont de CCR. Apoi fostul președinte Băsescu, culmea, cu aceeași idee. Tocmai el, care s-a supus tuturor hotărîrilor CCR, chiar și atunci cînd nu-i conveneau. Tocmai el care, atunci cînd a venit vorba să aleagă între frate și justiție, a spus că alege justiția.

Ne pierdem cumpătul extrem de ușor și devenim astfel și extrem de manipulabili. Nu mai sesizăm, de exemplu, că justiția a fost deja făcută praf prin semnarea (oare de către cine?!?) protocoalelor cu SRI. Nu le-am dat de capăt nici acum, dar ce contează?! PSD subjugă politic justiția. Și noi nu vrem să fie PSD, copii răsfățați ce sîntem, oricine în afară de PSD.

Nu vrem nici să ținem cont că PSD a cîștigat alegerile, cele mai curate alegeri din istoria noastră postdecembristă. Nu vrem să ținem cont de nimic, nouă să nu ne-o ia pe Lulu de la DNA!

Lulu (LCK, șefa DNA), aflată la sfîrșit de mandat II, ar fi putut face singura mișcare care să salveze situația: să-și dea demisia. Mai are cîteva luni în fruntea instituției, ar fi cîștigat și puncte de imagine, președintele rămânea cu prerogativele intacte, ar fi fost perfect.

Dar nu. Cum să se întîmple așa ceva?!? Cum să facem ce vor ei?!?

Cum să se întîmple așa ceva cînd mase mari de cetățeni (au fost 2000 după cele mai optimiste numărători) pentru ca ea să NU plece demonstrează?

Părem pe zi ce trece mai slabi și mai neajutorați în lupta cu un PSD hotărît să încalece tot. Și de ce nu ar face-o, dacă are posibilitatea? Pentru că noi nu am făcut, la vremea noastră, și am crezut că impunem niște standarde de comportament democratic? Noi, în primul rînd, nu am avut niciodată rezultatul lor în alegeri. Apoi, noi avem grijă să dărîmăm cu conștiinciozitate tot ce am susținut ieri. Dar vrem să fie ca noi!

Problema e mai simplă decît pare: noi, noi toți, trebuie mai întîi și mai întîi să învățăm. Democrație, constituționalism (e posibil să fie și Constituția confuză și ăștia să profite), ordine instituțională, drepturi, libertăți și multe altele. Și trebuie să le învățăm la un nivel la care să fim foarte greu de manipulat și să știm de ce și cînd pierdem. Ca mai apoi, firește, să știm și ce avem de dres. Și de ales. Plecăm oricum cu un mare dezavantaj: PSD a furat startul chiar de la început, din 1990, cînd a și jucat, a și arbitrat.

PS: Președintele n-a plecat încă, mai are ceva de făcut. Participarea la seminarul „Abordarea celui de-al treilea obiectiv de dezvoltare durabilă: asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării pentru toți la toate vîrstele – dialog asupra politicilor“.

Haideți că sîntem salvați, durabil vom fi sănătoși.

PS: În asemenea ”logică” se scaldă opoziția.

Mihaela Baciu, Facebook:

Sica: Președintele este omul cel mai legitim care beneficiază din votul a jumătate plus unu a cetățenilor României cu drept de vot și care nu poate fi determinat să ia o decizie împotriva voinței oamenilor care i-au acordat mandatul…bla, bla, bla…

Desigur, asta-i valabil in 2018, dar n-a fost prin 2007, 2012, nu-i asa, domnu’ Sica?

Mai departe, tot Sica: Nu poate o Curte Constituțională, bla, bla, bla…să îl oblige pe președinte să facă ceva.

Nea Sica, Klaus nu are cum sa fie deasupra INSTITUTIEI CCR. Asa ca, daca hotararea actualilor membri CCR (aia sase) este ticaloasa si pune in pericol separatia puterilor in stat, independenta Justitiei, statul de drept, sa-si asume presedintele costul nerespectarii ei (doar beneficiaza de votul ala de care ai pomenit). Ca nu prea merge doar cu „nu-mi place”, „nu e buna”, „nu-mi convine”.

Domnul Șică este liderul liberal, nota mea.

 

Eliberați-l pe TOMMY ROBINSON! Marea Britanie a căzut. 29 mai 2018

Bine, bine, dar cine este Tommy Robinson? – veți întreba.

Tommy Robinson este un cetățean britanic, arestat săptămîna trecută, condamnat și încarcerat pentru 13 luni în numai O JUMĂTATE DE ORĂ.

Mai mult, despre Tommy Robinson NU ESTE PERMIS să se discute, nici măcar să se pomenească în presă, conform unei interdicții a aceluiași tribunal care l-a condamnat.

Dar ce a făcut Tommy Robinson să se ia asemenea decizii excepționale, am putea spune, dacă nu ar fi de-a dreptul de anii 50 în țările comuniste?

Tommy Robinson transmitea, pe 25 mai anul acesta, din fața Leeds Crown Court, procesul unei bande formate din 29 de islamiști, acuzați de violuri în grup asupra unor fete britanice, ademenite în fel și chip. De subliniat că atîta timp cît violatorii albi acționează solitar, islamicii sînt bine organizați în grupuri a căror ocupație chiar asta este, racolarea de tinere britanice în vederea violării lor în grup.

Cum chiar aceste procese nu suscită interesul mass media tradiționale, Tommy Robinson transmitea pentru a anunța populația Marii Britanii ce se întîmplă.

O ”crimă” de neconceput! Cum să știe omul de rînd cum sînt tratați islamicii la el acasă, chiar în Marea Britanie adică?! Cum și-a putut permite să treacă peste barierele comunicaționale instituite de guvernanți în vederea ascunderii adevărului?!

Presa de aproape peste tot tace complice. De frica asocierii cu ”extrema dreaptă”, etichetă lipită acum pe fruntea tuturor acelora care nu sînt de acord cu imigrația illegală și încearcă să facă cunoscute publicului faptele ”de arme” ale invadatorilor.

Limbajul nu numai că este cel mai ușor de modificat, dar este primul care este modificat. Așa că astăzi, în zilele noastre, cine nu susține necondiționat politica de la centru a imigrației masive ILEGALE, este ”fascist”, ”nazist”, ”de extremă dreaptă”.

Asum toate aceste epitete și cer eliberarea lui Tommy Robinson, încarcerat după toate standardele poliției politice est-europene a anilor 50, de neconceput pentru lumea liberă a anilor 2000+.  Și totuși, se întîmplă.

Marea Britanie a căzut. Brexitul a venit prea tîrziu pentru o țară tocată mărunt și de multă vreme de cochetarea cu ideea globalismului triumfător. Dacă Marea Britanie – ca de altfel nici o altă țară vestică ”avansată” – nu a fost atentă după primele ocheade aruncate islamiștilor ilegali, poate că își merită soarta.

Dar Tommy Robinson nu. Adevărul nu poate fi arestat. Adevărul nu poate fi nici măcar ascuns.

Aseară, cînd am semnat o petiție pentru eliberarea lui Tommy Robinson, ne apropiam ca număr de 500.000. În Marea Britanie, oamenii care înțeleg ce se dorește au ieșit în număr mare să protesteze. Adevărul nu poate fi nici oprit, nici arestat, nici împușcat.

Lupta lui Tommy Robinson este lupta pentru adevăr!

Later edit: petiția pentru eliberarea lui Tommy poate fi găsită aici:

https://www.change.org/p/theresa-may-mp-free-tommy-robinson