Se ia un membru PDL şi se alege primar de municipiu reşedinţă de judeţ, nici prea mare, nici prea mic, după gust. Să zicem, Rîmnicu Vîlcea. Se presară cu mită din belşug, apoi se amestecă cu un viceprimar. Se scoate viceprimarul din funcţie, după care se lasă un pic la însiropat. Între timp, se aprinde DNA-ul pînă devine incandescent. Se introduce pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pralinele astfel obţinute se lasă într-un loc răcoros, pentru a fi servite cu pachete de acasă.

Atenţie, gospodine! Reţeta este valabilă numai pentru praline, deoarece sînt membre PDL. Cu bombo am încercat şi nu merge.

Gata ! Toate cele trei partide importante sunt pregătite de luptă. Dacă ne gândim bine este normal să fie aşa.În definitiv, încăierarea electorală a luat sfârşit şi pentru toată lumea urmează momentul analizelor şi mai ales al concluziilor.

Chiar dacă PDL este cel mai important partid, pare să fie şi cel mai ezitant. Într-adevăr, mizele sunt mari pentru că noul congres ar trebui să lămurească probleme sensibile legate de reforma internă, dar şi de noile ierarhii care încercă a fi stabilite. Deocamdată taberele abia au început să se profileze. Sunt încă la faza în care Blaga îi arată muşchii lui Cristian Preda. Desigur, ştim cu toţii că în spatele lui Blaga stau Berceanu şi Videanu, după cum ştim că nici Cristian Preda nu vorbeşte fără voie de la Cotroceni. Dar toate astea vor face disputele şi mai interesante, mai ales că aşa-zişii-liberali grupaţi în poală la Stolojan vorbesc din ce în ce mai puţin şi au devenit din ce în ce mai sfioşi. E drept că Şeful cel Mare face naveta la Bruxelles, Flutur a fost surghiunit într-un judeţ din nordul ţării iar Stoica s-a plictisit şi el să propovăduiască unitatea dreptei printre atâţia adepţi ai stângii.

Pe de altă parte, Congresul PDL nu va avea de tranşat doar problemele de ierarhie, ci şi cele legate de o identitate politică dubioasă. Nu vreau să fiu maliţios, dar partidul lui Băsescu s-a afirmat ca partid de stânga, ba chiar pretendent în a fi membru al Internaţionalei Socialiste, pentru ca după succesul din 2004 să se revendice a fi un partid popular, deci de dreapta. În fine, după fuziunea cu PLD-ul lui Stolojan a devenit şi liberal. E drept că atunci nu a fost o chiar o fuziune ci mai degrabă o vulcanizare, însă prin această plimbare doctrinară, fostul Partid Democrat a dovedit că poate schimba doctrinele mai ceva decât Elena Udrea poşetele.

Probabil că tocmai pentru a mai reduce din confuzia susţinătorilor, în tot acest periplu doctrinar a existat şi o constantă, respectiv trandafirul socialist de pe siglă. Oricum, dacă era vorba de o persoană şi nu de un partid, PDL-ul de azi ar fi fost de mult calificat drept traseist politic.

Aşadar prognoza pentru Congres rămâne deocamdată în studiu. Îl vor mai accepta alde Blaga, Videanu, Berceanu pe Boc Preşedinte sau vor încerca să-şi impună omul lor, eventual chiar unul dintre ei ? Greu de spus acum.

Mergem mai departe la PSD şi constatăm că aici lucrurile sunt mai simple. Majoritatea liderilor importanţi, cu excepţia lui Geoană (dar acesta nu mai este un lider important ci doar un lider) sunt de acord că actualul preşedinte trebuie schimbat. Din această perspectivă, mai interesant este cum vor reuşi taberele din PSD să-şi producă şi să promoveze candidaţii. Povestea cu cele trei-zeci-şi-nu-ştiu-câte filiale care l-ar susţine pe Geoană nu minte pe nimeni, nici măcar pe Geoană însuşi care simte că pierde teren şi cere partidului dovezi de iubire.

Nici Miron Mitrea nu cred că poate convinge prea mulţi. Cu excepţia ieşirilor sale belicoase la adresa lui Geoană, fostul lider sindical nu s-a făcut remarcat prin ceva anume. Programul său este simplu: “Jos Geoană, sus Mitrea !” amintind de celebrul slogan vadimist. Acolo s-a văzut că nu este destul şi cred că aici se va întâmpla acelaşi lucru.

În schimb, gruparea lui Diaconescu pare să abordeze congresul cu maxim de calm. În plus Diaconescu a intrat în partid abia în anul 2002 fiind astfel genul de pesedist care nu mai are nimic comun cu generaţia anilor 90 şi care va fi intens sprijinit de curentul progresist din partid. Desigur şi la PSD este greu de dat un pronostic, dar fiind singurii care au anunţat o dată certă pentru congres, deznodământul va veni mai repede.

Spre deosebire de vâltoarea de la PDL sau de scandalul iminent de la PSD, la PNL este ceva mai linişte, chiar dacă şi aici toată lumea este de acord cu organizarea Congresului, mai ales că Statutul însuşi obligă la organizarea unui Congres în termen de şase luni de la Alegerile Prezidenţiale. Dar, în afară de chestiunile de procedură, la PNL mai este un motiv de linişte: puţini cred că este necesară schimbarea lui Crin Antonescu şi asta pentru că majoritatea sunt de acord că PNL a dovedit că are un candidat bun. Eu unul, sunt convins că dacă turul II se disputa de Antonescu şi nu de Geoană, Băsescu ar fi pierdut alegerile, aşa cum şi merita de altfel. Fără îndoială, alegerile prezidenţiale au fost un eşec pentru Geoană, dar un succes pentru Antonescu.

Pe de altă parte, oricât de bun ar fi un candidat, este nevoie şi de aparatul de partid fără de care o victorie de o asemenea anvergură este imposibilă. Aşadar, miza viitorului congres PNL va fi reforma şi organizarea partidului, astfel încât în următoarea rundă electorală potenţialul de dreapta din România să poată fi valorificat corect, de liberali.

V-ați trata la un medic care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții lui profesionale făcînd import de petrol? V-ați da pe mîna unui avocat care deși profesează de 20 de ani nu are la activ decît 10 procese (și alea pierdute) pentru că în tot timpul ăsta a fost mai ocupat să-și extindă exploatările de marmură? V-ar conveni ca pe copii voștri să-i educe profesori care nu vin la ore pentru că sînt prea ocupați să joace pe bursă? Probabil că nu.

Nu vă miră atunci cît de firesc ni se pare să votăm oameni politici pentru care politica e doar un hobby folositor în afaceri? De ce nu reușim oare să pricepem ceea ce francezii, americanii, englezii și alte zeci de nații au înțeles demult: Politica e o profesie, nu un club de afaceri.

Vreau să fiu limpede și să tai elanul celor care se pregătesc să-mi predice despre faptul că banii fac lumea să se învîrtă: Nu visez la o lume fără bani și nici la politicieni copiați după ipocritul model „sărac și cinstit”. Dar dacă tot dă Preda semnalul reformei iar Macovei și Voinescu i se alătură, ar fi cazul să vorbim despre mama tuturor reformelor: Diminuarea controlului oamenilor de afaceri asupra politicii. Pentru că în țările democrate pe care ne place să le luăm drept model e dificil spre imposibil să găsești lideri de partid care sînt oameni de afaceri activi. Da, cei bogați influențează. La fel și lupul visează să mănînce oaia. Problema e că la noi tradiția și constituția spun că la stînă trebuie pus paznic lupul.

Celor care își închipuie că nu pricep încă le pot spune simplu: Da influenței, nu controlului. Patriciu poate să facă cît lobby vrea iar Vântu poate să-și propună să cheme acasă la el pe toți viitorii prostovani candidați la ceva. E dreptul lor să viseze la oița fragedă și la statul slab. Însă mi-e greu să accept că Videanu și Berceanu sînt miniștri pe două ministere cheie în timp ce-și văd liniștiți de afaceri. Sigur, nu ei. Mama, prietenul, bunica, sora. Mătușa Tamara.

Asta e deja corupție legalizată. Pentru că dacă în Statele Unite se numește corupție influențarea unui decident al administrației prin oferirea de beneficii inafara regulilor jocului, la noi e mai simplu: Decidentul e direct beneficiarul. În mod legal, transparent. Ce motiv ar avea Berceanu să-și dea singur șpagă pentru ca o firmă în care are interese să cîștige un contract?

Aici e oligarhizarea de care vorbește Preda. Ironia face că lupta lui Preda a plecat de la un exemplu greșit: Honorius Prigoană. Mai mult, atacurile puerile la adresa „beizadelei” au creat falsa impresie că miza reformatorilor e de a aduce în partid oameni săraci, după cum bine observa Bleen. Dacă e să judecăm motivațiile, e mai probabil că Honorius avea alte motive decît îmbogățirea atunci cînd l-a lovit curajul candidaturii. Încercați, de pildă, să vă imaginați care e crezul politic al lui Berceanu. Eu nu reușesc. Spuneți-mi ce fel de doctrină, fie ea cît de primitivă, bănuiți că urmează Videanu, pentru că mie mi-e complet neclar, mai ales de cînd l-am văzut în tandrețuri cu Bombonel.
Și pentru că veni vorba de „grei”, mai e de adăugat un lucru: Blaga ar trebui să stea de vorbă cu Preda. Sau Preda cu Blaga. Mi se pare ciudat că doi oameni care împărtășesc aceeași viziune asupra separării politicului de afaceri se regăsesc în tabere contrare doar pentru că acolo i-a pus presa. Sau cine a mai avut interesul.

E greu de negat că suprapunerea între meseria de om de afaceri și cea de politician duce la controlul cert al resurselor în folosul omului de afaceri-politician. Faptul că „banii înseamnă putere” e un argument greșit împotriva reformei pentru că nimeni nu contestă importanța banilor ci doar amestecul meseriilor și intereselor. Ce fel de sistem juridic ar fi acela în care, în numele libertății de alegere, avocatul de dimineață pledează ca procuror după masă, în același proces? Problema e destul de clară. Care ar fi soluția?

Nu cred că e vorba de una legislativă. Mătușile și bunicile miliardare la 90 de ani ne-au demonstrat că legea e inutilă în astfel de cazuri. Cred că soluția stă în statutul partidelor, în mecanismele și cultura lor internă. La ora actuală dacă ești suficient de bogat poți fi și comunist cu convingeri anarhiste, tot îți găsești un loc important cam în orice partid din România. Doctrina e un fel de flacăra violet pentru idealiști naivi. Și, dacă tot vorbește lumea insistent prin PDL despre „politica de cadre”, nu s-ar putea să avem partide în care să nu mai conteze banii cu care vii de acasă? N-ar fi normal să avem partide cu politici de reusurse umane bazate pe criterii de performanță, nu pe extrasele de cont?

Schimbarea ar trebui să vină din interiorul partidelor și dintr-un calcul extrem de pragmatic: Dacă e să analizăm felul în care banii aruncați în alegeri au influențat rezultatul alegerilor din ultimii ani s-ar putea să ajungem la concluzia că pentru a fi ales începe să conteze altceva decît bugetul de campanie. În decembrie am avut ultima demonstrație: cei mai bogați oameni din România n-au putut să-și impună candidatul. Trebuie și bani însă mai trebuie și altceva: talent și vocație de om politic. De aceea criteriile de promovare din interiorul partidelor ar trebui să înceapă să țină cont în primul rînd de performanța politică și nu de cea financiară. Aici e semnalul pe care PDL trebuie să-l dea prin noul statut. Pentru că „Oligarhia”, adică „puterea deținută de puțini”, nu e decît consecința firească a exagerării criteriului financiar. După cum bine ne-a arătat în PNL Dinu Patriciu. Care, privind la Geoană și Antonescu, ar trebui să fi aflat între timp ce mi-a spus Bleen aseară: Banii nu mai pot face nici măcar un politician, darămite un partid!

Iniţial, Bombo anunţase (pentru PSD) în CEx că nu doreşte să mai candideze la funcţia de preşedinte al partidului. După ceva vreme, acelaşi Bombo s-a declarat dezamăgit (pentru Mediafax) că această ştire a ajuns în presă. Şi menţionează (pentru Realitatea) că a vrut să vadă în cît timp ajunge o informaţie la presă. Pentru Madame Blogary, Năstase rămîne acelaşi băiat carismatic care îşi ascunde şugubăţ imunitatea pe după fustiţele Parlamentului, deşi năzdrăvanul pare iarăşi în formă şi pus pe şotii. Deocamdată, se distrează ba cu o piedică lui Diaconescu în curtea partidului, ba cu nişte cerneală turnată cu efect pe geaca cea nouă a Prostănacului. Pînă nu-l prinde Mitrea-golanul în dormitorul partidului şi o să-i ardă nişte poşte la picioare de o să se lecuiască micuţul de umblat pe poante.

După ce domnul Ciutacu mi-a urat un sincer tempulamea, m-am gîndit să mă înscriu în Ordinul Cavalerilor Tempulieri. Nu ştiţi, se dă examen sau se intră pe baza diplomei de bac?

Dupa perioada napoleoniana si primele doua restauratii (cele a Burbonilor) despartite intre ele de 100 de zile ale revenirii lui Napoleon Bonaparte, se intampla ceea ce se intampla de obicei cand un sistem mai vechi revine si incearca diminuarea avantajelor cetatenesti obtinute de regimul pe care l-a schimbat. Din fericire pentru cetatenii Frantei si pentru istoria politica a Europei, monarhia absoluta franceza va fi ingradita de „Carta din 1814”. Carta din 1814 aliaza o serie de idei moderate ale revolutiei franceze cu elemente moderate ale traditiei monarhice.

Personal cred ca aceast mix de monarhism, ingradit de o legislatie restrictiva, combinat cu ideile moderate ale revolutiei franceze, creaza pentru prima data in istoria continentala un centru politic de dreapta pe care il putem numi monarhist-conservator. Acest model il vom revedea evoluand dupa revolutiile de la 1848 si va fi implementat de Napoleon al III-lea in Franta si cu un succes mai mic de A.I. Cuza in Principatele Unite care formau Romania. Din nefericire pentru el, A.I.Cuza nu a invatat lectiile istoriei apropiate vremurilor lui si a esuat exact cum au esuat Burbonii francezi dupa a doua restauratie.

Ludovic al XVIII-lea, la fel ca A.I.Cuza, a inceput prin acceptarea numeroaselor reforme legale, administrative si economice ale perioadei anterioare, lucru care i-a sporit popularitatea. În continuare însa politica de revenire la situatia de dinaintea revolutiei din 1789 a dus la pierderea sustinerii populare, in special in randurile micii burghezii. Ludovic al XVIII-lea revine pe tron dupa infrangerea definitiva a lui Napoleon Bonaparte pe 8 iulie 1815 si va domni pana la moartea sa in 1824. Fratele lui Ludovic al XVIII-lea, Carol al X-lea devine rege al Frantei si va domni pana la izbucnirea revolutiei din 1830. De ce aceast lung expozeu istoric? Simplu, pentru a analiza fenomenul numit TRANZITIE.

Din punct de vedere politic, parlamentul francez a fost dominat de doua factiuni: ultra-regalistii si liberalii, respectiv ultra-conservatorii ce doreau revenirea regimului absolutist si progresistii, care doreau o monarhie constitutionala care sa le asigure drepturile castigate dupa revolutia din 1789 . Din cauza represiunii sustinatorilor revolutiei si ai lui Napoleon, opozitia a fost practic inexistenta. Adica, intr-un fel, ceea ce s-a intamplat in aceasta perioada de restauratie (pastrand proportiile istorice) este exact ceea ce s-a intamplat in Romania dupa ’89, cu singura diferenta, „ultrasii” francezi au fost ultra-conservatori si ai nostri au fost cripto-comunisti.

Prima faza a „Tranzitiei” la francezi se va termina cu sfârsitul restauratiei produs de revolutia din 1830. In perioada de 15 ani intre 1815 si 1830 s-a maturizat o generatie care apucase sperantele revolutionare si a trait intr-o perioada de reactiune crescanda, bazata pe furt si imbogatiri frauduloase, paralele cu pauperizarea micii burghezii.

Carol al X-lea încearca sa impuna o serie de masuri conservatoare. Acest lucru, coroborat cu înrautatirea situatiei sociale cauzata de Revolutia industriala, a dus la izbucnirea unor miscari de protest cunoscute sub numele de revolutia din 1830 sau cele trei zile glorioase, între 27 si 29 iulie 1830. Carol al X-lea este nevoit sa abdice si toti mosternitorii lui directi sunt respinsi de parlament. Dupa o perioada de negocieri intense si disensiuni între republicani si liberali monarhisti, Ludovic-Filip este numit rege, ceea ce reprezinta începutul perioadei cunoscuta sub numele de Monarhia din Iulie (Monarchie de Juillet). Regimul lui Ludovic-Filip, supranumit si „cetateanul rege” a fost o monarhie constitutionala, care a luat nastere dupa Revolutia din iulie în 1830 si a supravietuit pîna la Revolutia de la 1848.

Sunt sigur ca dnei profesor Zoe Petre nu i-ar place comparatia istorica, dar putem gasi multe elemente in caracterul guvernarii franceze in acesta perioada cu perioada in care „Milica” Constantinescu a „domnit” peste romani.

Regimul a fost foarte agitat, spectrul politic fiind împartit între loialisti – sustinatori ai fostului rege Carol al X-lea, republicani, bonapartisti si orelanisti – sustinatori ai lui Ludovic-Filip, intr-un cuvant multe partide, multe fractiuni si multe intrigi, exact ca pe timpul lui Constantinescu. Ludovic-Filip a fost un om slab, nehotarat si cu putine aptitudini politice, a luat hotarari dezastruoase din punct de vedere politic si economic si pana la urma a fost invins de…sistem, va aminteste ceva?

Modificarile sociale care s-au produs in aceasta perioada au dus la aparitia unei mari mase de saraci, ceea ce a fost una din cauzele revolutiei de la 1848 ce a dus la caderea regimului. Interesant ca in aceasta perioada s-au intamplat exact aceleasi lucruri care s-au intamplat in Romania lui Constantinescu. O migratie masiva spre noile colonii franceze (Nord Africa) si destramarea vechilor bresle, care au arucat pe strada mase de oameni lipsiti de munca, saraciti si fara viitor.

Asadar, acest demers politico-istoric a fost facut pentru a demonstra fenomenul politico-social pe care noi l-am numit tranzitie. O perioada de tranzitie a existat peste tot, in perioadele de rasturnari si restaurari ale unor regimuri diferite. Dimensiunile acestui fenomen au fost dependente de eficienta formarii unei noi clase politice. La francezi a mers mai repede pentru ca a existat un fond intelectual (o elita) si o clasa mic-burgheza (pe care noi o numim astazi clasa mijlocie). In modernitatea post ’89, in unele tari cum ar fi Polonia, Cehia si Ungaria au existat elemente intelectuale care s-au pastrat in diaspora (dupa ’56 in Ungaria sau ’68 in Cehia) plus dizidenta activa, locala. In Romania aceste elemente nu au existat, partidele fiind infiltrate de fosti activisti comunisti sau colaboratori ai securitatii. Vezi cazurile Ionescu-Quintus, Mona Musca, Mihail Lupoi, Silvian Ionescu si multi altii, mai cunoscuti sau mai putin pe prim plan. Pentru o analiza mai detaliata puteti accesa articolul „Problematica unei drepte romanesti contemporane„

Astfel, Zeus a hotărît înfiinţarea a două companii naţionale de energie, Electra şi fratele ei, Oreste, care va fi nevoit să se retragă din show-biz.

Nota redacţiei Madame Blogary: Acesta este primul articol publicat de noul nostru colaborator. Din cauza teleportorului, nu a nimerit platforma intergalactică WordPress, dar am recuperat noi articolul de pe orbită, pentru că am fost mai vigilenţi ca Hrebenciuc. Deşi s-ar putea să mai fi publicat cîteva, dar să se fi pierdut prin pulberea cosmică.