De pe: athenian legacy » Politica Externa

Cel mai interesant şi cel mai controversat eveniment de pe scena europeană, din ultimii ani, prăbuşirea regimului comunist, a preoupat istoricii, care au abordat fenomenul în moduri diferite. Cei mai mulţi însă au realizat o abordare factologică, în timp ce alţii au încercat să gasească şi să explice cititorilor mecanismele ascunse, pe unele nereuşind sa le dovedească, accesul la informaţii fiind deocamdată destul de dificil.
În anul 1988 au loc noi alegeri în Statele Unite ale Americii castigate de vice-presedintele George Bush care atrasese de partea sa un număr mare de simpatizanţi. Cel mai important lucru realizat de acesta a fost pastrarea legaturilor cu omologul său rus cu care avusese multe intâlniri de pe timpul guvernarii lui Reagan si a întâlnirilor dintre aceştia. La preluarea puterii G Gush credea că Ronald Ragen i-a acordat prea multă atenţie lui Mihail Gorbaciov. Liderul de la Casa Alba era aproape sigur că va câstiga alegerile si tocmai de aceea din timp şi-a pregătit terenul pentru ceea ce va urma, lucru care s-a şi întâmplat. Cooperarea dintre cei doi va da rezultate şi acest lucru se va vedea în anul 1990 când se va încheia Razboiul Rece, precedat de unirea Germaniei şi destrămarea URSS evenimente care au dus la anumite shimbări in viata unor popoare si chiar a spaţiului european. Factorul principal care a determinat aceste schimbări a fost Mihail Gorbaciov care prin măsurile luate a deshis noi orizonturi spre o lume care se bucura de libertate şi linişte. Noul preşedinte a avut o dificultate în a întelege radicala shimbare care avusese loc în politica externă a Rusiei. De factură conservatoare, administraţia Bush nu vroia să ia în consideraţie multe dintre opiniile sale ferme despre Uniunea Sovietică, opinii care se dezintegrau în faţa propriilor lui ochi. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe îl includea pe Gorbaciov ca fiind un „cowboy de dugheana“ , însă, ulterior, părerea lor s-a shimbat, mai ales în urma călătoriei lui Bush în Europa de Est şi de Vest, întreprinsă în iulie 1989. Se prevedea că întalnirea dintre ei era destul de importantă şi că urma a se întâmpla evenimente epocale. Gorbaciov remarca faptul că nu era în interesul Rusiei să contribuie la diminuarea rolului jucat de Statele Unite în lume. Acest lucru se explică prin faptul că politica externă a Uniunii Sovietice se putea îndeplinii numai cu ajutor primit din partea americană.
În urma multor întrevederi relaţia lor se va îmbunătaţi considerabil, ajungându-se la parteneriate economice ceea ce a demarat o rapidă economie de piaţă. O altă problemă cu care se mai confrunta acum Gorbaciov era aceea a legăturilor cu Germania, Ţările Baltice şi Europa de Est, care nu i-au creat probleme deosebite, deoarece a ştiut cum să le soluţioneze.
În nenumărate rânduri, Gorbaciov şi Şevardnadze au afirmat că URSS nu va folosi puterea armată pentru a împiedica popoarele din acea zonă pentru a-şi decide singuri soarta. Totodată, Gorbaciov spera să se menţină Tratatul de la Varşovia, iar ca o reacţie la acest lucru, Bush declara că atâta timp cât nu se recurge la folosirea forţei, Statele Unite nu au nicio intenţie de a împiedica acţiunea URSS în zona lor de interes.
La summit-ul de la Malta, din decembrie 1989, a declarat ireversibilitatea evoluţiei democratice a acestor ţări: „Fiecare popor are dreptul să-şi aleagă propriul destin, iar eu pot să-mi explic numai atitudinea mea personală: atât în URSS, cât şi în Europa de Est, aceste schimbări au fost pregatite de mersul înainte al istoriei însăşi. Ele sunt strâns legate de dorinţa populaţiei de a face aceste societaţi mai democratice, mai umane, şi de a ţine pasul cu lumea. Mă simt încurajat de acest lucru“ .
În ceea ce priveste arsenalele de arme nucleare, s-a convenit a se lucra la semnarea unui tratat, în 1990, care putea a fi pregtit pentru a fi semnat la următoarea întâlnire, ce urma să aibă loc la Washinghton, pe la jumătatea anului. Au existat nemultumiri, în sensul că Bush nu agrea livrările de arme făcute de sovietici în America de Sud şi nici atitudinea aliatului lor din zonă, Cuba.
La rândul său, Gorbaciov se va ţine de promisiune şi nu va mai aproviziona cu arme Nicaragua, dar, în schimb, în ceea ce priveşte Cuba propus o întâlnire directă între preşedintele Bush şi Fidel Castro, oferindu-se s-o intermedieze. Bush va avea o atitudine iritantă, privind cu dispreţ acestă idee, lucru care îl va deranja pe Gorbaciov.
Liderul american a dat de înteles că valorile occidentale îşi manifesta superioritatea şi că ar urma o prăbuşire a Rusiei.
Acordul de la Malta a însemnat un pas mic pentru relatiile ruso-americane.

De pe: Politeía

De pe: Elena Robu

Primul grup de deputati comunisti se desprinde de PCRM, sar din corabia care sta sa se inece.

Cel putin doi dintre ei au dat dovada de curaj si au produs o surpriza pentru publicul larg. Este vorba despre prezentatoarea de la NIT, Ludmila Belcencova si fostul ministru al Administratiei Publice Locale, Valentin Guznac. Ce i-o fi determinat pe acestia sa paraseasca PCRM si sa nu se mai supuna liderului de temut Vladimir Voronin.

Analistii politici vorbesc mai mult despre curajul celor patru si mai putin despre tradare ca au plecat dintr-un partid care le-a asigurat confortul ani la rand. Imi amintesc cat de fericita era Belcencova la inceputul anului cand si-a ridicat carnetul de membru de partid. Si cat i-a mai lustruit imaginea liderului PCRM, Vladimir Voronin, in emisiunile pe care le modera, il sorbea din priviri! Oare se gandea pe atunci ca atat de curand va pleca din aceasta echipa?

In cateva saptamani vom asista si la alte scindari in interiorul PCRM, iar la grupul celor 4 ar putea sa mai adere si alti deputati comunisti, deranjati de atitudinea liderului lor, dar si a echipei care il influenteaza atat de mult.

Totusi, eu raman destul de sceptica fata de proiectul politic pe care urmeaza sa-l creeze Vladimir Turcan. Am impresia ca nu are carisma unui lider politic care sa se impuna pe esichierul politic din R. Moldova. Dar, vorba veche a lui Vasile Tarlev, vom trai si vom vedea!

Ar trebui să ni se moaie picioarele ca după un accident de mașină evitat în ultima secundă. Am fi nebuni să gonim în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Aproape orice șofer a trecut în viața lui printr-o situație limită, povestită apoi, cu gesturi largi și vocea ridicată, ca o faptă de vitejie. Vina e invariabil a dementului din camion, a bețivului din caruță, a căscatei de pe bicicletă, deși dacă ar fi fost să se întîmple nenorocirea, vinovățiile n-ar mai fi fost atît de clare.

Pe zi ce trece grozăvia numită „Geoană – președinte” se devoalează ca o prăpastie fără fund în fața căreia ne-am oprit la cîțiva milimetri. Ceața se ridică și privim, perplecși, neantul. Cum am ajuns ca 5 milioane de oameni să votăm un personaj cu intelect de școala primară și maturitatea emoțională a unui liceean? E adevărat, am scăpat, însă nu chiar totul ar trebui să devină anecdotă de șpriț. E adevărat, i-am ciuruit, însă dacă ne uităm în oglindă și noi sîntem cam plini de găuri și abia ne ținem pe picioare. Ar fi de preferat ca la următoarea victorie să celebrăm mai puțin însîngerați.

Cum a greșit Băsescu și staful lui? Trei ingrediente pentru un dezastru ratat:

1. Oboseala electoratului: Ritmul infernal impus de Băsescu și lipsa supapelor de ventilare a frustrarilor inevitabile au dus o parte a propriului electorat în pragul revoltei.
2. Un politruc perspicace: Era nevoie de un batrîn edec să speculeze oboseala și să o transforme în nevoia de liniște, lansînd tema scandalului
3. O presă în genunchi: Asta se cunoaște. Mai puțin se înțelege că în genunchi au pus-o niște bișnițari. Unii cărora Băsescu le amenința sursa de speculă: banii și informațiile de stat.

1. Revolta de pe Bounty: Oboseala electoratului

De la început trebuie spus că nu de scandal a fost vorba. Vom privi cu atenție cum a reușit Iliescu să impună tema “scandalagiul” în partea a doua. Lumea n-a fost obosită de scandal ci de ritmul marșului. Băsescu are renume de om politic cu energia unui nebun: Doarme cîteva ore după un șpriț de o noapte și a doua zi dimineață e proaspăt de la prima oră; Aleargă prin toată țara săptămîni la rînd și are permanent aerul că e în concediu în timp ce cearcănele devorează fețele celor din staf; Nu puțini sînt cei din apropiere care au sucombat în fața ritmului prea ridicat. Cu asta nu ar trebui să avem vreo problemă, omul cere mult de la el și e obișnuit să ceară mult și de la cei care lucrează cu el. Poporul e însă altă chestiune.

Poate că niciodată nu au fost mai nimerite metaforele marinărești ca în acest caz: Băsescu conduce un vas într-o traversare a Atlanticului. Drumul e greu, furtuni multe, mîncare proastă, șobolani mulți. La capăt e America, țara libertății și a șansei egale, iar cînd s-a îmbarcat echipajul avea moralul ridicat și speranțe mari. Majoritatea vroiau să scape de mizeria de acasă și și-au asumat, fără multe iluzii, un drum dificil și riscant. Căpitanul e determinat și popular numai că are un defect: cere prea mult de la marinari, la fel de mult ca de la ofițeri. După o furtună teribilă nu lasă oamenii să chefuiască, îi pune să spele puntea. După o lună de pesmeți cu apă nu-i lasă să-și facă de cap la prima escală, îi aleargă să care apă, se grăbește să ajungă la destinație. Îi ceartă pe cei lenți, îi pedepsește public pe leneși și șmecheri. E corect însă excesiv. E ceva inuman în standardele pe care le impune. În scurt timp echipajul e obosit: „Ăsta ne bagă-n mormînt!”. Pe la colțuri încep șușotelile. Oamenii au nevoie de-o supapă pe care n-o găsesc. La urma urmei nu e vorba de marinari cu experiență, e o trupă pestriță care a trăit prin bodegi sau biblioteci. Cei care l-au votat pe Băsescu în 2004 nu aveau disciplina Legiunii Străine și moralul de pirați. Erau deja după ani de dezamăgiri, compromisuri și relativă mizerie. O masă de oameni obișnuiți, doar ceva mai sinceri cu ei înșiși și mai informați decît restul (votanții lui Adrian Năstase). Pentru ei ritmul în care merge Băsescu e prea mult. Morții lăsați pe drum în această lungă traversare spre reformă mobilizează (cine nu ține pasul – afară! Vezi cazul Pleșu) dar și seamănă sămînța revoltei: dacă urmez eu?

Din primul an de mandat, „ajutat” și de conjunctură, Băsescu impune agenda publică într-un ritm îndrăcit: anticipate, inundatii, biletul lui Tăriceanu, reforma justiției. Și a ținut-o așa cîțiva ani. Nimic de pe agenda lui nu era de ignorat, totul era urgent. Întrebarea e, nu cumva era mai eficace ca unele unele dintre ele să fie amînate? (E greu de explicat graba rupturii de Tăriceanu, de pildă) Poate poporul să-și păstreze moralul după 5 ani de războaie fără Saturnalii? Greu de crezut. Asta a înțeles destul de repede bătrînul edec, Iliescu. Care s-a hotarît încă de prin 2006 să adune toți nemuțumiții sub stindardul unei iluzorii odihne liniștite printr-un discurs care ar putea fi tradus așa: “De ce să lăsăm acest nebun să ne piardă în cursa lui nebună prin furtună? De ce să nu acostăm în insula de colo? E drept, nu e America, dar e liniște, găsim femei și mîncare. Nu e un viitor extraordinar, dar e unul comod și, mai ales, sigur! Să nu ne lăsăm pierduți de orgoliul acestui căpitan barbar!”

(va urma)

De pe: Jurnalul Soacrei Mici

Există lucruri în viaţa asta (inclusiv virtuală) pe care nu pot să le trec sub tăcere. Adică pot, dar m-aş simţi că un kkt dacă n-aş interveni. Aşa cum ai trece pe alături de o femeie pe care cineva cu mască (nu de Zoro, dar de ratat) ar strânge-o de gât suprimându-i restul de oxigen sau ai accepta ca o prăpădită cu crucea la gât şi înjurături pe plisc, să scuipe public o femeie doar pentru că i s-a năzărit ceva antibiblic la un semafor roşu (poate flăcările iadului? freacăţi ochii, fă!).

Să nu credeţi că nu-mi pot controla pornirile. Pot s-o fac mai bine decât 8 din 10 persoane care citesc acum aceste rânduri (să-mi fie iertată lauda de sine). Dar nu pun preţ de nici 2 bani pe o imagine de femeie stăpânită, deci, prin magie devenită înţeleaptă, dacă trebuie să mă prefac că nu mă jigneşte ca om un comportament pentru alt om.

Ca să fii filozof e destul să-ţi închizi leoarba la timp, nu-i aşa? Şi dacă te uiţi primprejur, fiecare al doilea e un filozof. Dacă măcar unul din zece filozofi ar fi zis la timp ceea ce trebuia să spună ca om şi n-ar încuraja prin tăcere prostia în starea ei embrionară, apoi nu eram să fim noi acuma unde suntem. În balegă bovină. Până la cravată şi cercei. Şi să ne prefacem că nu pute.

De la început îmi repetam ca pe o mantră violenţa stârneşte violenţă şi lalala şi lululu. Fii cuminte. Dar pe urmă mi-am zis: “Ia stai oleacă, de ce să negociez eu lucruri sfinte cu minţi înspăimântător de închise de ţărani iobagi? De ce să-mi pierd timpul preţios pe dădăcirea unor cretini pe care mă-sa nu i-o înţărcat la timp?” Experimentat şi concluzionat: niciun efect. Cu proştii, ca cu teroriştii, nu se negociază.

Săptămâna trecută m-am apucat să-mi curăţ lista de bloguri care generează în permanenţă balegă politică de factură moldovenească, cu intenţia să las doar pe cele în care cum zic eu de obicei se simte omul după cuvinte. Nici nu vă daţi seama cât de puţine mi-au rămas. Mare mi-a fost greaţa când am văzut comentarii de “analişti politici” pe blogurile şi aşa puţine ca ghioceii. Nu comentarii, dar boţuri de căcat lăsate pe drumul omului pe care îşi descărcă sufletul.

O venit – s-o căcat pe alb, drept în sufletul omului – o plecat, cu aere de Caesar cu lauri pe frunte.

Pe rasa asta de bloggerii, cu precădere bărbaţi, eu îi numesc simplu: Pizde de bloggeri.

Pizdele ăstea de bloggeri, nu numai că îşi umple propriile bloguri cu căcat patriotic sau alte chestii preluate şi răsuflate, care se dizolvă la prima ploaie, dar se mai pornesc în pelerinaj lung […]

…citește în continuare

Tocmai îl văd pe Bogdan Niculescu Duvăz, purtător de cuvînt al PSD, în conferință de presă. El spune, printre alte aiureli, că nu re-numărarea au contestat ci aplicarea ștampilei pentru anularea unor buletine valide pentru Mircea Geoană, după încheierea votării.

Eu nu credeam că BND al PSD poate fi atît de tîmpit. Creează o perdea groasă de fum amestecînd votul dublu cu mita electorală, cu votul după ora închiderii, în timp ce acuza CCR că riscă să creeze o perdea de fum. Tipic PSD. (si bolșevic, aș sublinia)

Pe mine unul PSD-ul începe sa mă irite la culme. N-am sa demontez toate tîmpeniile debitate de Duvăz, e bine să se afunde singur în rahat și sa umble puțind un an de zile după asta. Mă întreb doar două lucruri:

1. Anularea buletinelor cu vot valabil Geoană putea fi făcută doar în timpul numărării, cînd buletinele sînt luate unul cîte unul. (Dacă nu, înseamnă că e vorba de o condpirație națională cu jandarmi, polițiști și judecători care au pus ștampile în dubele de transport sau spațiile temporare de depozitare, pentru care PSD nu găsește nici un martor și nici diferențele necesare între procesele verbale și re-numărare. Pentru că asta pur și simplu nu s-a întîmplat) Așadar Duvăz ne spune că e o trădare în masă al membriilor PSD, PNL și PRM din toate secțiile de votare. Altfel e realmente imposibil să găsești buletinele valide pentru Geoană, să le invalidezi și apoi să le contabilizezi la invalide.

2. De ce, în condițiile unei conspirații atît de teribile în timpul numărării, cei care numără voturile nu fac gestul mai simplu de a considera voturile pro-Base cu ștampila prea ștearsă, prea aproape de linie sau, uneori, chiar valide, ca fiind invalide. Dovadă că acum, la re-analizare, mai multe voturi valide pro-Băsescu au fost greșit considerate nule! Cu alte cuvinte, oamenii riscă pușcăria invalidînd voturi pro-Geoană valabile punînd ștampila și pe Băse, și nu îl avantajează pe Geoană considerînd nule cîteva voturi pro-Băse perfect valabile!  Ne leși, Gump Niculescu Duvăz?

PS: Încep să mă întreb dacă PSD nu cumva chiar marșează pe ideea unor violențe de stradă luna asta. Caz în care chiar se va pune serios problema trădării. Începem să ieșim suspect de mult din politica internă…

De pe: Blog de Darwinism Politic

Tot mai multi membri PSD, inclusiv lideri precum Nastase, sunt revoltati de votul diasporei. Plevusca de partid ii tine isonul. In viziunea PSD diaspora, care habar nu are ce e in Romania, l-a facut presedinte pe Basescu, luand decizia gresita. Asadar, spun ei, pe viitor trebuie invatata minte aceasta diaspora nesimtita, iar votul ei trebuie sa aiba o greutate mai mica. Pentru Nastase ei sunt o clasa inferioara, ei sunt constructorii din Spania, femeile de serviciu din Italia, care pentru o spaga de 5 Euro se deplaseaza 100 de km pana la sectia de votare sa puna stampila pe Basescu. Ei, capsunarii, au tradat Romania lui Iliescu si s-au dus sa-si caute norocul aiurea. Nu merita dreptul la vot! Iata, astazi ma declar si eu un capsunar. [citește mai mult…]

De pe: Politeía