Sper că domnul Calafat e fericit acuma…
Guvernarea PSD-PNL merită felicitată. E probabil prima guvernare post-decembristă care își respectă promisiunile. Au promis că vor da și va fi solidaritate, asta fac acum. Nu sînt de acord că măsura impunerii contribuțiilor la casnice, tineri fără ocupație, la rente și proprietăți, e un șoc și o surpriză. Liberalii și colegii lor de alianță au anunțat-o încă din ianuarie 2012, cînd făceau mitinguri în Piața Universității și în țară, încă de cînd dădeau lovitura de stat, încă din toamna lui 2012 și din campania electorală. Au promis că le vor da românilor bani, că le vor reda demnitatea, că statul îi va ajuta să le fie mai bine. Liberalii și pesediștii asta fac acum: dau oamenilor bani. Statul îi ajută pe români.
Ce au uitat să spună liberalii, că de la colegii lor de alianță oricum nu aveam pretenții, și ceea ce n-au zis nici cei care au pierdut alegerile pe persoană juridică dar le-au cîștigat pe persoane fizice (inclusiv ca contracte cu statul) – la PDL mă refer – e că statul nu produce. Oamenii produc. Angajatorii și angajații produc. Un cultivator de pepeni ia niște semințe, le seamănă și face din ele pepeni, pe care ceilalți oameni îi mănîncă și se simt bine și împliniți pe partea de mîncat de pepeni. Oamenii nu mănîncă semințe de pepeni, mănîncă pepeni. Un informatician ia niște idei și niște formule matematice și teorii intelectualicești, le leagă între ele și le transformă, împreună cu alți informaticieni, într-un program de desenat, văzut filme, ascultat muzică, contabil, pentru asistat la condus mașini, avioane sau trenuri, sau într-un joc pe calculator. A produce înseamnă a face din nimic folositor ceva folositor. A face din piatră casă sau statuie, din sămînță roșie, din ou pui la grătar, din semințe de bumbac haine, din oaie pulovere sau brînză. Statul nu face din nefolositor folositor. Statul nu produce. Statul doar ia de la cel care produce și dă celui care nu produce fiindcă nu are de ce să producă, De ce nu are de ce să producă? Fiindcă primește. E o atitudine normală, chiar dacă blamabilă moral. Mi-e sete. Sticla de apă e la 20 de metri de mine. Trebuie să mă ridic, să merg 20 de metri, să iau sticla de apă și să beau. Însă, întotdeauna cineva ia sticla de apă și mi-o aduce să beau din ea. De ce să mă mai ridic și să mă duc să iau sticla cînd oricum mi-o aduce cineva?
Oamenii au ales solidaritatea. Au ales ca statul să le redea demnitatea. Au ales să-și redea, unii altora, demnitatea, cuantificabil financiar. Calculați toți banii pe care îi scoateți din salariu sau chirie pentru contribuțiile soției care îngrijește copiii sau tînărului care și-a încheiat perioada de șomaj și gîndiți-vă că acei bani sînt demnitatea pe care domniile voastre o redau concetățenilor.
Liberalii și pesediștii plus societatea civilă de hipsteri au zis că avem nevoie de egalitate și dreptate și demnitate pentru toată lumea, indiferent dacă lumea respectivă produce ceva sau nu. Oricum, a condiționa demnitatea umană de ceea ce produci e inuman, la fel de inuman ca capitalismul. PNL și PSD ne-au promis demnitate, egalitate și dreptate. Pînă la capăt. Eu, dacă aș fi român care a ieșit în piață în ianuarie 2012 sau a votat pentru demiterea lui Băsescu în iulie 2012 sau a votat pentru PNL și PSD în iunie 2012 și în decembrie 2012, aș ieși în piață și aș sărbători. Aș sărbători ca și cum aș fi stelist și ar fi 7 mai 1986. Revoluția a învins. Ne-am recăpătat demnitatea.
PS. 13 ianuarie 2012
În sistemul de acum, cel pentru care răsuflaţi uşuraţi că n-a fost ucis de chiorul de la Cotroceni, de agaricii din Comisia prezidenţială şi de privaţii răi care vrea profit şi crimă (şi de la care majoritatea dintre voi, dobitocilor, vă luaţi salariile), toţi banii din contribuţiile pe care le plătiţi lunar rămîn la stat.
Citește mai mult la www.blogary.ro/editorial/explicatie-pentru-toti-boii-din-tara-asta/ © Blogary
Aș adăuga: toți banii din contribuțiile pe care le plătiți lunar plus alea pe care nu le plăteați pînă acum, dar le veți plăti de acum încolo fiindcă așa au decis liberalii și pesediștii.