E vorba despre Imaginatie. Asta inseamna Dreapta. Pur si simplu, Imaginatie. Cu majuscule, da. OK, nu credeti. Dreapta si Imaginatia? Ba, inca intr-un articol despre Sarah Palin? La naiba, ce imaginatie sa aiba biata femeie? Nu vezi cum se imbraca? Si pagoda aia pe care si-o face in cap … De stilist n-a auzit? Si tzaranu’ de barbat-su… Ma rog, pescar, tot aia. Cum ar fi fost sa ajunga la Casa Alba? Bine ca a cistigat Obama si vicepresedinte e Joe Biden, nu gospodina din Alaska. Recunoasteti sportiv ca ar fi fost de bacanie si ca, oricum, n-are nici o importanta: una-i America si alta-i Romania, ei cu ale lor, noi cu ale noastre.

Ati recunoscut?

Asadar, Imaginatia. Sintem in criza si, conform cutumei, cind altii ies din ea, noi mai stam o tura. Ce stim despre iesirea din respectiva criza? Ca salvarea e la Stat. Sa bage bani, sa investeasca, sa salveze economia. Asta ne spun geniile finaciaro-economice, de la noi si de-aiurea, pe orice canal, la orice ora de virf. Fara sa zimbeasca, si cu cartile lui John Maynard Keynes pe masa. Genial. Sa va dau si traducerea : de datorii se scapa facind noi datorii, iar de datorii uriase se scapa facind datorii gigantice.

Haa? Pauza.

Pai, da. In criza asta – mondiala, cum e ea – s-a intrat pe baza de datorii. Bani bagati intr-o dementza, pe credit , in investitii care au dat faliment. Cind a venit sorocul sa fie platite datoriile, bani ioc. Si gata: criza!

Format cu grija, in mai bine de un secol si jumatate, reflexul conditionat a functionat impecabil: Capitalismul e de vina! Asa merge el: din criza in criza. Jos Capitalismul! Sa intervina Statul, sa faca ordine, sa aduca pacea sociala. Cu bani de la buget! Pe sleau: socialism.

Trebuie enorm de multa Imaginatie ca sa reusesti sa arunci manivela in agrenajul mantrei socialiste. Gen : “Statul nu e solutia problemei, Statul e PROBLEMA”. Si sa cistigi alegeri cu sloganuri de-astea.

Dreapta e obligata sa aiba imaginatie. Si asta, pentru ca isi asuma un adevar pe care Stinga il neaga seducator, dar patologic. Anume, ca schimbarea e inevitabila. Jean Francois Revel explica treaba asta minunat: reactionarii nu sint de dreapta, reactionarii sint de stinga. Intotdeauna, fara exceptie. Viitorul nu poate fi planificat, caci e imprevizibil. Or, prin definitie, Stinga planifica alert viitorul. Il toarna intr-un tipar, din care nu are voie sa iasa. Ii pune catuse si bile de fonta la picioare, ca nu cumva sa se abata de la Planul pe care l-au stabilit Ginditorii. Expertii. Elita. Flacaii si fetele pe care o singura grija ii fute: Binele Poporului. Planificat de la Centru, desigur.

Ar merge, daca Stinga ar avea Masina Timpului. Dar n-o are. Dreapta, in schimb, nici nu se gindeste s-o caute. Are alta treaba: sa gaseasca solutii la problemele pe care Planificarea (oricit de dibace) nu le elimina, ci, in mod obligatoriu, le da viata. Or, solutiile astea cer imaginatie, nu gluma, flexibilitate intelectuala, nu prosternare in fata Dogmei.

In capitalism, crizele sint provocate de interventia Statului in economie, nu de piata libera. Absolut TOATE crizele. Sa luam cazul de fatza. Sub Carter, presedinte de Stinga, americanii adopta o lege care cere bancilor sa dea ipoteci la saraci, chiar daca saracii nu au de unde sa-si plateasca ratele. O cretinie, corect? Ba, dimpotriva! Un act de justitie sociala : saracii de ce sa n-aiba case? Si un eficient procedeu electoral, conform principiului clasic : pomana contra voturi. Acuma, intre noi fie vorba, Sarah Palin are, de fapt, o singura problema: e conservatoare. Iar Dreapta, daca nu e conservatoare, e Stinga. Care Stinga, ce sa-i faci, revine periodic cu noi succese de critica si box-office. Pe baza de pomana contra voturi. Pomana de la buget, desigur. Sa revenim, insa.

Evident, bancile n-au prea vrut sa isi piarda banii. Trec anii, si din marea familie a Stingii apare Clinton, care obliga totusi bancile sa dea ipotecile cretinoide. Au fost poreclite NINJA. Adica : No Income, No Job or Assets – fara venit, fara loc de munca sau valori. Strinse in chinga, bancile au dat masiv ipoteci pentru electoratul NINJA. Nu multe, vreo trei milioane. Unu la suta din populatia Americii. Ce-i unu la suta? Pai, suficient cit sa darime economia mondiala. A fost foarte simplu. Stinga, cum ziceam, nu lucreaza orbeste. Iata si Planul. Ipotecile NINJA au fost cumparate de la banci de niste mega-firme financiare, controlate de Stat. Daca saracii nu mai pot plati ratele, sare Statul cu bani de la buget. Mega-firmele cu pricina, insa, trebuiau si ele sa-si acopere riscul, nu? Au luat ipotecile NINJA, le-au  pus la pachet cu ipoteci sanatoase, si le-au vindut sub forma de obligatiuni. La toti fraierii pe care i-au gasit. Si au gasit cacalau. Inclusiv guverne straine! Toata lumea stia ca obligatiunile bazate pe ipoteci sint garantate de cel mai mare buget din lume: cel american. Nu explicit, ci tacit, dar vorbim de US of A, nu de papuasi. Poti sa te incurci? Sigur ca nu! Vindute si revindute in serie, obligatiunile respective au ajuns sa finanteze un numar urias de investitii, bazate insa pe o fictiune! Pe ipoteci – deci pe datorii, nu pe bani reali! S-a creat un munte de avutie fictiva, care s-a dezintegrat cind datoriile au ajuns la scandenta.

Acuma, bancile ce sa faca si ele? Odata ce Statul le-a platit intreaga valoare a ipotecilor NINJA, au dat noi ipoteci. Cu bani multi aruncati pe piata, preturile la case au explodat. Piata imobiliara, declarata motorul economiei, risca sa se blocheze. Si atunci, a venit Statul cu partea a doua! A redus dobinzile, prin Banca Centrala. Ceea ce, evident, a malignizat problema. In loc sa-i lase pe cei care au dat si au luat imprumuturi tembele sa dea faliment, Statul ii scoate din hazna ieftinind artificial creditul. Adica, ii incurajeaza sa isi acopere datoriile cu datorii si mai mari! Si asa, tot stimulind artificial datoria, de la o problema suportabila, s-a ajuns la mega-criza!

Orice afacere, orice investitie, presupune un risc. Nu toate ideile sint bune, nu toate investitiile pot avea succes. Pe o piata libera, falimentele sint inevitabile. Dar pierderile sint tolerabile si refacerea este foarte rapida, cu o conditie: sa nu intervina Statul, blocind mecanismul de auto-reglare al pietei.

Statul si numai Statul a creat inflatia pe piata imobiliara, investitiile fara acoperire, consumul aberant pe datorie. Statul a hranit lacomia si incompetenta si fraudele de pe piata bancara, prin promisiunea tacita ca, orice-ar fi, va salva bancile de la faliment. Ceea ce a si facut. In America, in Europa, pretutindeni. Cheltuind trilioane de dolari. Bani care vor trebui platiti de noi si de generatiile viitoare. In numele unei aberatii.

In America, aberatia asta se cheama Big Government. Asa zic ei, Guvern in loc de Stat. Statul-Providenta. Adica, Statul-Dumnezeu. Care te rezolva cu toate problemele. Numai sa-i dai pe mina toata puterea. Si sa muncesti toata viatza ca vita ca sa platesti lacomia, invidia, lenea, imbecilitatea, iresponsabilitatea altora.

Meserie.

Sarah Palin nu crede in Big Government. Fiind conservatoare, crede in Small Government. De aceea, Sarah Palin trebuie ridiculizata, terfelita, umilita, injurata, strivita. Anihilata, pina nu e prea tirziu. Pina nu vine iar Dreapta la putere.

In nici un caz, Sarah Palin nu trebuie ascultata. Sau, mai rau, citita. A scos recent o carte de memorii, “Going Rogue”, si lumea a stat la cozi cu orele, in ploaie, in frig, ca sa ia si un autograf de la autoare. Ingrijorator. Deci, scorpia se agatza, nu vrea sa dispara …

“Rogue” inseamna si pungas, si vagabond, dar mai inseamna ceva. Rebel.

Ptiu! Rebeliune, acum, cind socialismul ar putea in sfirsit sa prinda radacini adinci si in birlogul fiarei, in America salbaticiei capitaliste? Iar daca si America vede Lumina, cine sa mai opreasca Stinga?

Nimeni.

In consecinta,  masina mediatica functioneaza la turatie maxima. La Larry King, de pilda, Sarah Palin a fost sfatuita de o distinsa feminista s-o lase balta cu politica, si sa ia aminte de la Al Gore. Sa militeze, sa scrie carti, sa mearga la mitinguri, dar sa uite de Casa Alba. Bine spus, bine lovit. Timpul e scurt: la anul sint alegeri pentru Congresul American, iar Obama si colegii lui ar putea afla de la alegatori ca “Nope, you can’t” : socialismul e minunat, dar nu in America. Iar in 2012, cine stie …

Nu e foarte greu de inteles. De cind Lumea si Pamintul, se duce o singura lupta: intre libertate si tiranie. In istoria omenirii, libertatea e exceptia, rarissima exceptie. Regula e tirania. Iar instrumentul tiraniei e Statul.

Cei ce vor expansiunea Statului sint, intotdeauna, de stinga . Cei ce apara libertatea sint, intotdeauna, conservatori. A conserva inseamna a pastra, a pazi, a apara. Libertatea, da. Oamenii care au cistigat independenta Americii erau, toti, conservatori. Se saturasera de tiranie, vroiau libertate. Cum ziceam: daca nu e conservatoare, Dreapta e de fapt tot Stinga!

Trebuie multa imaginatie ca sa pleci dintr-un catun pierdut in Alaska si sa incerci sa ajungi prima femeie Presedinte al Statelor Unite. Trebuie si mai multa imaginatie sa incerci sa o faci impotriva prejudecatilor intretinute pavlovian de floarea intelectualo-mediatica a Americii, si-a occidentului, in general.

Noroc ca au facut-o si altii. Un actor de doi lei si fiica unui bacan, de pilda. Reagan si Thatcher, pe numele lor. Au reusit sa dea jos Statul din circa omului, in America si-n Marea Britanie. Nu de tot – cit au apucat! Si-au darimat si comunismul sovietic, na! Cine a vrut, s-a luat dupa ei si bine a facut. Intre timp insa, atentia a slabit si Statul s-a catzarat la loc, calare pe cetatean.

Folosindu-se cu deliciu de criza pe care tot ea o crease, Stinga americana a reusit sa-i anihileze pe conservatori. Controleaza acum si Casa Alba si Congresul. Alegerea lui Obama a fost un triumf istoric, dar poate si mai importanta a fost promovarea lui John McCain drept candidat al Partidului Republican. Pe el l-a sprijinit mass-media care e, in America,  preponderent de stinga. Un politician si un om remarcabil, McCain, republican convins, dar nu tocmai conservator.

McCain n-a propus-o intimplator pe Sarah Palin la vice-presedintie. Stia ca un adevarat politician conservator ii poate relansa campania. Ceea ce Palin a facut, incepind cu discursul spectaculos cu care a debutat la Conventia Partidului Republican. N-a fost suficient. Declansarea oficiala a crizei financiare, in septembrie anul trecut, l-a invins pe McCain, care, in acel moment, il conducea pe Obama in sondaje.

In vest, se spune ca alegerile se cistiga la centru (la noi, de la Centru). Corect, insa formula trebuie nuantata. Alegerile se cistiga cu electoratul de centru, faimosii “nehotariti”, dar victoria se obtine cu idei clare : fie de stinga, fie conservatoare. McCain n-a pierdut in fata lui Obama fiindca a fost prea conservator, ci pentru ca n-a fost indeajuns de conservator.

In 2008, Partidul Republican s-a lasat sedus de mitul verzei impacate cu capra. Asta a spus McCain : are dreptate si dreapta, dar nici stinga nu se insala prea tare.

Si-a iesit cum a iesit.

In 2012, Republicanii ar putea veni cu cel putin 2 conservatori capabili sa cistige: Sarah Palin si Mitt Romney. Amindoi au ce Obama si McCain n-au avut: au fost guvernatori, deci practic, sefi de stat. Iar experienta executiva e un atu crucial pentru un viitor presedinte. Carter, Reagan si Clinton au fost, de pilda, guvernatori.

Sigur ca presa ii uraste pe amindoi. Romney e bogat. Inacceptabil. Poti fi bogat si presedinte, ca John Kennedy, daca numai daca esti de stinga.

Palin nu e nici bogata, nici saraca – e rurala. Inacceptabil. Poti fi rural si presedinte, ca Harry Truman, dar numai daca esti de stinga.

In fine, Romney e mormon. O fi presa progresista, o milita ea impotriva discriminarii, dar, baby, exista limite!

Cit despre Palin – fratioareeeee, e femeieeee! Vrea sa ajunga Presedinte? Da’ cine se crede? Hillary Clinton? Si rurala, si femeie, si de dreapta? (In plus, crede in Dumnezeu si nu crede deloc, dar deloc, in avorturi). Palin la Casa Alba? Din punct de vedere progresist, ar veni Apocalipsa!

Nu, serios, va imaginati cum ar fi – Sarah Palin Presedinta?

Nu?

Statul sa nu se mai bage in sufletul omului? Sa nu mai incerce sa-l faca bun prin decret? Sa nu mai jupoaie cetatenii cu impozitele, ca sa toace banii pe idiotenii? Sa nu mai arunce lumea in criza din cauza aberatiilor egalitariste, care ii fac pe saraci si mai saraci? Sa nu se mai amestece in economie, ci s-o lase sa se descurce singura, ca atunci creste mare si voinica ? (Apropo – sanatatea si invatamintul FAC parte din economie, ca ramuri PRODUCTIVE; daca sint lasate in pace, produc sanatate, respectiv, invatamint). Sigur, asta in America, dar, deh, modelele trebuie sa plece si ele de undeva.

Si nici n-am ajuns la politica externa, domeniu in care Obama se descurca magnific, pina or incepe detonarile, pe ici, pe colo.

Tot nimic? Nada? Niente? Nothing?

Atunci, poate ca de vina o fi lipsa de imaginatie?

Sa fie cu putinta? Naaah.

Oricum, poate mai vorbim.

Alexandru Hancu.

Sâmbătă. Iau bilet, primesc rest şi o monedă de 50 de cenţi, în loc de 50 de bani. OK, să fie primită, porte-bonheur européen, o botez instantaneu.
Clasa I. Slavă Domnului, e loc să îţi intinzi picioarele. Pentru un drum de peste 4 ore contează.
Văd pe drum: cal alb, cocoş negru. Multe păsări alb cu negru (English ornithologist urgently required). Şi o motocicletă tot alb cu negru, parcă din aceeaşi specie cu păsăretul.

Apoi se urcă o bătrână nu foarte bătrână. Asemănarea cu personajele din Little Britain e frapantă, totuşi nu e un bărbat deghizat. După cum vom vedea, similitudinile nu se vor opri doar la aparenţă (sau aparenţe). Scoate cucoana două ouă fierte, le decojeşte, le mănâncă pleoscăind feroce (are şi cu ce, nişte buzoaie gen Eba). Rămân exilate pe şerveţel mici fragmente de ou, creatura devorândă le aspiră foarte metodic: bagă un deget în gură, pe urmă în sare şi apoi îl lipeşte de fărâma de albuş. Şi hap. Şi tot aşa până nu mai e ‘nica de-nghiţit. Bun, bun, gustos. Acum siesta. Picioarele în unghi de 90 de grade, capul lăsat pe spate. Ghiciţi deja ce urmează, un sforăit masculin şi foarte susţinut.
Grâhhhh-oooooh-pfuuu.
Între timp, mă delectez cu marea exterminare a crabilor, operată de Arturo Bandini.
Grâhhhh-oooooh-pfuuu, în cicluri previzibile. Scot Iriver-ul. Uh, uh, what is love without lust?…Grâhhhh-oooooh-pfuuu. Ei, pe naiba şi comedia pijdii, tre’ să dau mai tare. …And Michael, you would fall/And turn the white snow red as strawberries/In the summertime.
Estimp, un domn rezervat, cu ochi albaştri, piele ca pergamentul (veteran, pun pariu), se uită la doi puştani care joacă o şeptică. (De fapt se uită dincolo de ei şi se vede pe sine, zise naratorul omniscient.)
Un om de pe câmp salută trenul cu o coasă ridicată. Gestul nu are nimic ameninţător. Ahoe!
Despre controlor vă pot spune că lăsa impresia unui cap înghesuit prin mijloace mecanice între şapcă şi gulerul cămăşii. Previzibil, avea o privire de călău. Întind biletul, îl întoarce pe toate părţile, aştept să mă condamne la vreo pedeapsă cu executare imediată. Dar asta nu se întâmplă.

În rest, nimic nu e întâmplător. În cuibul meu temporar, cald ca un suflet, găsesc Histoire de l’ésoterisme et des sciences occultes şi alte o mie de cărţi. Poveşti erotice româneşti. Încep vreo trei, le abandonez, incipituri stângace, nu mă prind în plasă. Aştept un alt moment, propice, sper, pentru reluarea lecturii. Mic tratat de pisicologie. Da, drăguţ şi atât. Bubufniţa şi mâţumâţu, ce titlu frumos, taman sâmbătă ziceam, din nou, că de-aş fi o animală, aş fi o pisico-bufniţă. (Ar trebui să schimb şi la profil).
Apoi căzut în mână un Photo din noiembrie 1999, cu o temă generoasă – Les plus belles femmes du siècle, du Marilyn à Milla J. Hmm, Louise Brooks (la célèbre garçonne du 1927), Lauren Bacall (ce privire), Rita Hayworth (ce pârg).

Şi la plus belle photo du siecle, choisie par Henri Cartier Bresson: Fortuno Sorano. Compagnon de Zapata et Pancho Villa pendant la révolution mexicaine, devant le peloton d’exécution, 1911. Magnific bandit, frumoasă insolenţă. As manly as a man can be. Hot as hell, dandy like.

Şi cel mai des am zis zilele astea, Lasă, domne, vrăjeala asta sentimentaloidă, dar câteodată mă bufnea râsul şi ieşea semitentaloidă sau seminalcaloidă sau mai ştiu eu ce.
V-am zis că în septembrie o să las baltă blogul, dar mă mânca tastatura şi am dat pe-afară. Poate şterg o parte din ce-am scris mai târziu, după bunul obicei (căcăcios) al casei.