Apocalipsa dupa LCK

La 1 iulie 2015, cînd Gabriel Oprea era Ministru al Afacerilor Interne și premier interimar, riding high, carevasăzică, în presă apărea, sub semnătura Emiliei Șercan, prima analiză serioasă a tezei de doctorat a susnumitului. ”Exclusiv Gabriel Oprea, primul autor de plagiat muncit cu ”copy paste”, ”cut” și alte metode”. Trei zile mai tîrziu, ca fapt divers, Oprea suplimenta cu 50 numărul procurorilor DNA, dînd curs solicitării din februarie același an, a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Timp de un an și trei luni de atunci, Emilia Șercan a continuat demascarea tezelor de doctorat plagiate ale lui Onțanu, Licu, Stănișoară, Tobă, Negoiță și alții. A devenit eroina noastră, a tuturor, cea căreia îi așteptam cu înfrigurare și o nedisimulată satisfacție articolele, aflată de partea bună a forței, evident, care mușcă nemilos din dușmani, se luptă cu hidra din minister și care voia, ca orice om normal – sper, că acum nu mai sigură – ca lumea academică românească să se curețe de impostura și parazitismul de care, din cîte se văd, e copleșită, meritul să primeze și să fie singurul criteriu al acordării de titluri universitare.

Ca în sport, una muncea, restul făceam galerie. Dar era a noastră! Pînă ieri, cînd un mitocan a găsit cu cale să sugereze că nu ar fi dezinteresată în demersurile ei și, mai grav, ”asta dacă nu vorbim de manipulare grosieră”.

Scuze, Cristi Câmpeanu*, dar așa te-ai comportat. Iar eu, aflată în locul Emiliei, nu aș ezita să te dau în judecată.

Revenind, de ce a devenit Emilia Șercan subiect de discuție aprinsă și, mai ales, brusc negativ? Pentru că s-a atins de ”scumpa noastră”! Ori așa ceva nu se face! Totul pînă la ai noștri, totul pînă la victorie!

Care victorie, a cui victorie? A dreptății, a adevărului cumva? Nu, pînă la victoria noastră asupra lor. Că așa se înțeleg la noi principiile, așa se discută despre justiție și adevăr și, mai ales, dacă toate acestea trebuiau să poarte un nume, ele se numesc LCK. Te apropii cu un articol-analiză la apărarea pe care LCK o invocă, nu cu un articol în care să îi analizezi teza, ești dușmanul binelui, al frumosului și al adevărului, ești vîndut! Mai contează ce ai scris înainte, că au căzut între timp Ponta, Oprea, Tobă și alții? Evident că nu, asta-i întrebare?! Dar cine mai știe astea acum, cînd toată lumea nu mai prididește în sofisme și fente logice, doar-doar o ieși basma curată partea noastră, aia bună, cu ”scumpa” în frunte?

Și dacă ar fi fost un singur măgar – scuze din nou, Cristi, dar asta ai fost – ar mai fi fost cum ar mai fi fost. Dar nu, discuția se reia și acum avem chiar noutăți. Teoria riscului, a certitudinii/incertitudinii, a probabilităților, divergențe analitice și cîte și mai cîte calcule superioare și complicate care să demonstreze, în final, că tot noi avem dreptate, noi, cei buni, cei frumoși și cei adevărați. La pușcărie cu canaliile, nu ne interesează nimic pînă cînd frontul ăstora va fi nimicit, nu are importanță cum și cu cine, important e să îi ia și să nu-i mai vedem niciodată în fața ochilor noștri, care nu îi mai suportă.

Măi oameni buni, reveniți-vă! Poate vă ajută fotografia asta:

psd-pitesti(Foto: gandul.info)

Și ei credeau că au dreptate. Și ei operau cu aceleași jumătăți de măsură ca și voi. Puneți capetele voastre în ce loc vreți în poza asta și poate e și mai clar. Care e diferența dintre ei și voi? Ei au fost dovediți în justiție ca penali. Unii din ei. Atît. Dar modalitatea de operare, de front comun să dovedim dușmanul e aceeași.

Problema LCK este mult prea departe de a fi așa gravă, posibil să nici nu fie. Asta și voiam eu, de exemplu, să nu fie, în urma analizei CNATDCU, și să-i dea în cap cu ea lui Ghiță. Problema ei e că are aceeași hîrtie, de peste 4 ani, eliberată de aceiași oameni care i-au dat același verdict ca și lui Ponta. Problema e că Ponta nu mai e doctor, dar LCK da. Problema e că teza ei de doctorat nici nu mai poate fi evaluată de CNATDCU. Pentru că a venit Senatul și, salvator, i-a hotărît acestui consiliu rolul peștelui de pe televizor. Exact acum, ce coincidență! Dar e bine, e foarte bine,  LCK va defila în continuare cu verdictul de neplagiat dat la numai o săptămînă distanță, în 2012, de aceeași comisie și de aceiași oameni, repet. Care oameni zic azi așa, mîine altfel, ce mai contează?!

Sigur, voi nu trebuie să vă uitați nici pe alte prostii, cum ar fi articolul acesta ”Lepădarea de 2012: oamenii PSD care au judecat tezele lui Kovesi și a lui Ponta, voi nu trebuie să vă puneți întrebări, să dubitați și să vă dubitați, voi nu, canaliile la pușcărie, că știm noi că sînt canalii și astea nu pot să spună niciodată adevărul, că să dovedim întîi Sistemul – dar poate sînt două și se mai bat din cînd în cînd între ele, că cîr, că mîr, că premii, ambasade străine și laudele din partea lor, că, în final, marea spaimă: dacă pică DNA-ul?

De fapt, asta e problema, și e a voastră. Dacă pică DNA-ul. Și nu e frica normală, mecanism de supraviețuire, aia care nu te lasă să vezi dacă poți zbura de la etaju’ 10 sau dacă ai capul mai tare decît vagonul de metrou, e frica patologică. Cea în numele căreia nu mai contează nimic, și în numele căreia ați construi cele mai sofisticate teorii, numai să nu se întîmple nenorocirea.

Nenorocirea e că nu aveți încredere în justiție, nu aveți încredere în DNA, că ar putea rezista – deși 3 ani și jumătate cu Ponta premier nu a pățit nimic – nu aveți încredere în nimeni și nimic și de asta vă agățați cu disperare de un nume, de un om. Și de asta sînteți acum capabili să sacrificați și sistemul academic, numai și numai să-i aresteze pe Ghiță, pe Liță și pe cine o mai fi. Frica voastră e mai înspăimîntătoare decît orice, pentru că nu dați credit unei instituții, dar dați unei persoane. De care ne vom ocupa cîndva, acum să ne vedem scăpați de ăștia, nu?

Cînd ne vom ocupa? Cînd va fi prea tîrziu? Cînd se va termina lupta anti-corupție și ne vom putea ocupa și de altceva? Dar se va termina vreodată, încurajată irațional de către voi? Sper că mai știți cum s-au instalat sistemele totalitare, exact așa, dînd puteri unor oameni, no matter who, what, when or why, lasă că vedem noi pe urmă ce facem cu ei, care oameni au format o rețea, care rețea a pus stăpînire pe o țară și așa mai departe, cale de zeci de ani bune.

Sistemele totalitare, absolut toate, s-au bazat pe frică. Pe frica patologică. Tratați-vă cît nu e prea tîrziu. Cei din poza de mai sus n-au rezistat, voi puteți.

PS: Dacă tot e Ghiță ultima lichea și ambasada SUA etalonul corectitudinii, nu vreți voi să întrebați ce fac ei, americanii, cînd un condamnat la 300 și ceva de ani de închisoare, pentru omor multiplu, calificat, denunță o crimă în închisoare? Ca să știm și despre ce vorbim.

PPS: A mai fost valul ăsta de apocalipsă care ne pîndea după colț, cînd a plecat Morar de la conducerea instituției. Instituția funcționează, ba bine mersi chiar, so care-i treaba?!? În afară de a jigni și oamenii care lucrează acolo?

Dar nu! Pînă la moarte, cu teorii, riscuri și probabilități, numai așa, că nenorocitu’ rîde, că nenorocitu’ face, dar NICI O CLIPĂ SĂ NU VĂ GÎNDIȚI CĂ NENOROCITU’ nu rîde de voi sau de noi, ci de ea.
Așa se pune problema.

Oameni buni, ieșiți din logica fricii și a apocalipsei, nu poți decît cu adevărul dovedi minciuna.
Discuția de pe Facebook, aici.

*campeanu

O precizare intru democratie si liberalism

O nota pentru cititorii care persista in incercarea de a depasi barajul mediatic si de manipulare aflat intr-un varf de sarcina saptamanile acestea. DOAR pentru ei:

Indiferent de lozincile sub care are loc, rezultatul a ceea ce vedeti si nu va vine sa credeti si va scuturati capul si intrebati in jur daca numai dumneavoastra vi se pare, este unul singur. Aveti dreptate: asistam la un proces accelarat de subminare si delegitimare a democratiei occidentale de catre clasele conducatoare. Ironia este ca aceasta are loc in numele democratiei si este executata prin institutiile politice si mediatice occidentale, faruri si bastioane ale… democratiei.

In mod sistematic, din Berlin si Bruxelles pana la Londra si Washington, vointa populara este tinta unor eforturi de manipulare, distorsionare si subminare. Cand nu se reuseste, intreaga procedura liberala de functionare a partidelor si institutiilor publice este distorsionata, corupta si eludata pentru a impune deciziile si preferintele claselor dirigente.

Observati mereu si mereu acelasi pattern. Referendumurile sunt delegitimate prin campanii ce ataca insasi esenta notiunii democratice. Sau se cere refacerea si repetarea pana dau rezultatul dorit de clasa conducatoare.

Mari segmente ale populatiei, de multe ori pana la 50%, sunt stigmatizate si linsate mediatic pentru preferinte exprimate legal si democratic. Dreptul de libera expresie este constrans prin impunerea de coduri de vorbire sub amenintarea instrumentelor statului, controlate de comisari ai clasei conducatoare si ideologiei ei. Dreptul de asociere este sicanat.

Mass media actioneaza coordonat cu institutiile si purtatorii de putere in campanii publice de o ferocitate fara precedent, indreptate asupra propriilor cetateni. Apar institutii tot mai mari si mai puternice despre care ni se spune zambind ca „au un deficit democratic” dar ca nu trebuie sa ne ingrijoram, pentru ca se rezolva cumva… Niciodata nu e clar cum.

Se face baraj si bastion mediatic in jurul unor candidati care castiga prin frauda si coruptie nominalizari la pozitii in stat, in dispretul cel mai profund pentru cel mai elementar bun simt. Apare o clasa de experti care se specializeaza in a corecta pe baza „stiintifica” preferintele si cele mai intime comportamente si relatii interumane si care clasa opereaza in directa coordonare cu institutiile guvernementale si aparatul mass media.

Si lista poate continua.
Si toate astea ne sunt prezentate tuturor drept apogeul democratiei. E de mirare ca marea majoritate a publicului va ajunge curand in punctul in care isi va baga picioarele in ea de idee democratica?! Nu, nu este. Asta se intampla sub ochii nostri. Uitati-va bine. Fiecare noua zi aduce un nou pas inainte pe aceasta cale.

Unde este clasa intelectual-academica in aceasta poveste sordida si deprimanta? Va las pe dumneavoastra sa raspundeti la acesta intrebare. Uitati-va in jur si trageti concluzia. Cand vuietul, praful si fumul se vor mai linisti, sa stim unde suntem in noul peisaj si de unde o luam.

Acum, si cu asta inchei: multi cititori mi-au cerut precizari cu privire la pozitia mea. Un singur raspuns: am fost si raman un democrat si un liberal pe stilul vechi, cel in care democratia si liberalismul insemnau ceva concret institutional, ideologic si procedural si nu erau doar flamuri propagandistice care flutura dupa cum bate vantul intereselor si preferintelor unei clase conducatoare sau alta. Asta e tot.

democracy

(Foto: slideshare.net/ajo909/)

Daca Trump va pierde alegerile, masina de vot republicana va sabota

Trump va pierde alegerile – daca le va pierde – pentru un singur motiv: in ziua alegerilor, in cateva battleground states, in judetele decisive pentru aritmetica obtinerii numarului minim de electori, masina de vot Republicana va sabota. Asta e tot.

Campaniile mediatice, manipularile, toate aceste isterii induse mediatic care fac oameni aflati la mii de km distanta si care habar nu au despre ce vorbesc si care practic nu au nici cea mai mica implicare sau implicatie in joc sa faca afirmatii, sa simta emotii, sa repete mecanic meme, sa aiba certitudini de carton pe cicluri mediatice de 48 de ore si practic sa spuna prostii la foc continuu, intr-o stare de transa semi-isterica, NU conteaza electoral.

La intalnirea anuala a Asociatiei Americane de Stiinte Politice, am mers la panelurile sondorilor de meserie. (Detest specia, dar anul asta am mers de curiozitate.). Problema tehnica e asta, zic ei: nici chiar ei nu mai stiu ce spun ciferele sondajelor. Campaniile mediatice fara precedent de demonizare a unui candidat si stigmatizare a sustinatorilor lui, au creat o spirala a tacerii. Magnitudinea ei: greu de estimat. Poate sa fie in marja de eroare, poate sa fie masiva. Se va vedea doar la vot.

Situatia nu e diferita de Brexit, unde din aceste motive (plus unele de calibrare a modelelor) s-a intamplat ceea ce stiti ca s-a intamplat cu estimarile. Suntem in mijlocul unei rebeliuni a maselor occidentale contra claselor conducatoare. Iar clasele conducatoare arunca in joc, fara retinere, iresponsabil si total descalificant, strategii si tactici care ultimamente nu fac decat sa submineze si delegitimeze democratia si institutiile democratice.

Ce ramane? Capacitatea de a-ti pastra capul pe umeri in aceste campanii. Ca e un Cearli, ca e Brexit, ca sunt alegerile americane.

Cand actualul val va trece, si se va analiza la rece, se va vedea din nou magnitudinea isteriei. Ca sa anticipam: am experienta masiva, asa cum stiti, cu situatii de acest fel si cu interpelarile si reactiile celor luati de valul mediatic al isteriei la zi. N-am nici cel mai mic chef sa o iau de la capat cu dudui cu acces la internet si informatie la zi sau cu juni de toate varstele care au avantajul informational strategic de a fi privit la CNN. Mi-e indiferent care dintre cei doi candidati castiga. America va merge inainte, iar politica fata de Romania va ramane neschimbata in ambele administratii, in masura in care Romania isi doreste asta.

De ce ma bag in treaba asta cand as putea pur si simplu sa tac si sa privesc de pe margine? Habar nu am.

PS: Exista o parte de analiza serioasa a situatiei si evolutiilor si a factorilor economici si sociologici care in conjunctie cu blocajul politic la nivelul estabilishmentului si partidelor occidentele traditionale, creeaza aceasta situatie de insurectie populara anti-elitala, care elita raspunde cu un razboi propagandistic total. Aceasta analiza bazata pe date statistice din 20 de tari occidentale NU a strabatut nici macar odata din cate am vazut, orizontul mediatic romanesc. Nu e in primul rand vina romanilor.

trump

 (Foto: theprogressivesinfluence.com)

Lingaii si presedintele

Zi dezi și seară de seară, fără excepție, Facebook-ul devine spațiul insuportabil al vaietelor privind presa. Nu mai avem presă, nu mai avem jurnaliști, numai lichele și mercenari, au rămas cîteva nume, dar și acelea pînă la primul dezacord mai serios, lasă că știu eu ce-ai făcut acum cîțiva ani, nu mai zic cine te plătește, subiectele sînt manipulate de fiecare, după cum îi e interesul, nu mai avem de unde să luăm o știre nepervertită, dar nici nu ne trebuie. Pentru că orice am afla, nimic nu ne zdruncină convingerile noastre eterne că sîntem cei mai buni, cei mai frumoși și cei mai deștepți din cîți s-au perindat trecător pe pămîntul ăsta. Văicăreala, în sine, ne dă sentimentul superiorității, al validării noastre și, implicit, al superiorității. Ne rupem în figuri de stil, în citate sau articole, trunchiate eventual, numai ca să ne pice bine, și putem fi, astfel, fără să ne dăm seama, ”lingăii voluntari” ai cuiva. Numai că ne numim altfel, conform prețiozității și pretențiilor fiecăruia.

Dar dacă într-o zi ați auzi sau citi următorul fragment, cui l-ați atribui?

”În universul irecognoscibil al ființei mele s-au produs mutații imanente care impietează grav conținutul și credibilitatea faptelor și vorbelor mele, precum și ale urmașilor mei, pe care îi ofer oprobiului public. Ontologic și taxonomic am eludat valențele spirituale și cognoscibile ale spiritualității și superiorității dumneavoastră astfel încît, acum, anunț onorată instanță a poporului suveran că am fost un dobitoc.”

În nici un caz lui Băsescu (eu l-am scris, nu vă bateți capul), cel care nici măcar nu știm dacă a terminat de citit ”Levantul”, d-apăi să mai pună mîna și pe vreo altă carte. Și uite cum vin căderea, agonia și prăbușirea, numai pentru că Băsescu a numit niște ziariști ”lingăi”.

A avut sau nu dreptate? Nu știm, noi aceia care ne văităm zi de zi și seară de seară că nu mai avem jurnaliști, nu mai avem presă, dar știm precis acum, la unison, că trebuie răstignit. Așa ceva nu se face, nu se spune, așa ceva e de neconceput! Glasurile tuturor ”superiorilor” sînt acum în acord perfect și cer pedeapsa, jupuirea în piața publică sau retragerea în pustie a emițătorului cumplitei vorbe. Cum adică ”lingăi”?” Ce înseamnă ”lingăi”? Nu cunoaștem cuvîntul, ne sperie puțin, fugim la dicționar, aflăm și dictăm: să dispară! Off with his head! Precum în ”Alice în țara minunilor”.

Am uitat, n-am știut niciodată sau nu vrem să ne amintim că grobianul ăsta, care abia acum a depășit orice limită admisibilă, lepădătura asta de comandant de vas, în timpul carierei lui politice, i-a dat o muie lui Stolojan. Da, o muie. Că a numit, președinte de țară, o ziaristă ”țigancă împuțită”, că alteia i-a spus ”dacă te sui pe masă îți arăt ce-am învățat” și că, în general, a vorbit pe limba oamenilor simpli, din popor, ori pe limba persoanei cu care se afla în dialog.

Nu mai contează nici măcar că a spus ”lingăi voluntari”, adică le-a făcut un imens serviciu, neacuzîndu-i că avea ceva aranjat cu ei, că ar fi primit ceva în schimb, dar toată lumea sare de cur  fund în sus, lovindu-se la cap și nemaiputînd să judece: trebuia să-i plătească sau cum? Ori lumea a luat-o razna, ori asta a fost problema unora, că nu au primit nimic.

Și acum: mie puțin îmi pasă de persoana Băsescu – nu l-am luat acasă cu acte, nu îmi e rudă, știu, domnul Liiceanu m-a plagiat 🙂 , spun asta de ani buni – puteau să-l înhațe și săptămîna trecută, cum era dat pe ”surse” – ha! Ce mă deranjează e mistificarea, minciuna, datul ochilor peste cap pentru ceva ce toți știam. De multă vreme, de cînd e în politică, unii. Și am să vă aduc tuturor aminte, așa, pentru acuratețe. Istoria nu se scrie nici cu minciuni, nici cu sentimente, ci cu fapte. Așa cum au fost.

Iar a spune că abia acum realizezi cine a fost Băsescu – deși nu există decît speculații, unele trase de păr ca-n filme – înseamnă ori că ai fost prost de bubui, ori că ”sursele”, timp de 10 ani, au fost ori voci în capetele unora, ori la mîna a paișpea, ori i-a fraierit cineva ca pe ultimii proști. Nu mai bine lași justiția aceea pentru care te bați pînă la ultimul strop de bere din pahar să hotărască dacă, cine și de ce se face vinovat?

Dar micilor bișnițari ai informatiei false nu ai ce la face, în afară de a-i ignora. Au vîndut ce n-au avut, în cel mai bun caz ce au crezut că au. Sau alba-neagra în politica de Dîmbovița. Problema e la alții, oameni de la care niciodată nu te-ai fi așteptat să pună la zid, pentru că așa vor și în ciuda oricăror evidențe logice, realitatea.

În final, un strop de masochism nu strică. Cu orice risc pentru mine, îmi doresc ca cei care dau azi cu furia amantei înșelate în fostul presedinte și se vaită cum le-a nenorocit viața, să fi trăit cinci ani sub presedinția politicoșilor Geoană sau Antonescu. Să-i văd azi sănatoși și bogați. Măcar atit. Dați-l dracu’ de DNA, cu sefii lui cu tot, dați-o dracu’ de justiție, ce, nu trăiam și fără?! ”Lingăi voluntari” să nu spună nimeni și noi sîntem mulțumiți.

E un exercițiu util chiar și numai pentru a tăcea în anumite momente. Anumite persoane. Disonanța ”nu avem presă – atîta abjecție nu am mai văzut” nu se mai pune.

PS: Știe cineva dacă domnul Patapievici s-a dezis deja de nemernic, ori va fi pus la stîlpul infamiei? Că dacă nu participi acum la lapidarea publică, atunci cînd?! E ocazia și e șansa vieții, așa ceva nu ai voie să ratezi.

basescu

 (Foto: captură youtube.com)

E razboi. Cu cine sunteti? Cu Ghita & co sau cu adversarii lor?

Trei observatii privind povestea cu auto-paratul Ghita etc. inainte de a trece mai departe, cu fluxul si valul evenimentelor:

1. Oamenii care au sustinut principiile probitatii academice sau simetriei morale si logice intotdeauna, le sustin in continuare, dar au intrebari sau nedumeriri. Au toata aprecierea chiar daca insista cu ele cand de fapt aici – cu manevra asta a lui Ghita & co – nu e vorba prioritar de asta. Si chiar si cand depasesc masura in exprimarea indignarilor si nedumeririlor. Au castigat acest drept in trecut: desi e un pic trist sa vezi efectele devastatoare asupra unor oameni la care tii, a faptului ca ironia nu se mai preda la licee si universitati in tara asta.

2. Apologetii probitatii academice si simetriei morale si logice, aparuti fie din neant, fie din groapa cu postaci si mass media a cleptocratilor, sunt insa alta mancare de peste. Multe si foarte interesante cazuri. De la mirmidonii lui Ghita si alte specimene de acelasi gen, bine documentate, pana la extremistii cu state vechi, legionaroizii si vagonul refuzatilor (aspirantii eterni, blocati in ascensiunea lor de varii forte oculte si gata sa-si puna ratarea in solda oricui le valideaza frustrarile), adica in general zona care opereaza acum in Romania sub tutelaj extern, moscovit. Aici lucrurile stau cu totul altfel.

3. Si acum vine partea interesanta: cei de la punctul 1. trebuie sa se gandeasca bine: intr-o lume imperfecta, a conjuncturii si compromisului, cu cine preferi sa fii alaturi pe baricade? Cu cei de la punctul 2? Sau cu adversarii lor? Asta e tot. E o chestiune practica inainte de a fi orice altceva. Si o dilema morala pe care nu poti sa o fentezi, rupandu-te in figuri principiale.

Vreti sa stai pe margine la povestea asta si sa repetati principial si mecanic regulile „razboiului just”? Foarte bine. Anuntati-va ca atare. A fost loc pentru neutri principiali in lupta oribila dintre Hitler si Lumea Libera, e loc si aici pentru voi. Dar nu mai pretindeti ca faceti parte din forta de lupta, in slujba binelui. Nu sunteti. Sunteti pe gard si neutri, pozand superioriate morala.

Vreti sa puneti umarul alaturi de Ghita si ce reprezinta el? Foarte bine. Luptati alaturi de ei, cu energie, in alianta asta care va onoreaza. Dar asumati-va ce faceti. Nu va furati caciula si nu incercati sa ne prostiti. Asumati-va insa ca prin ceea ce faceti, puteti foarte bine contribui la un dezastru moral, politic si social. E si dilema voastra morala, nu doar a noastra.

Nimeni nu ne garanteaza nici noua, nici voua victoria binelui. Dar noi ne asumam dilema morala si tensiunea dintre principii si lumea practica. Si mizeria si incertitudinea si ambiguitatea si compromisul inerente. Asta e: viata e complicata. Cine a facut lumea asta nu a facut-o sa fie plina de dileme sociale rezolvabile recitand principii.

Asadar, un experiment mental, daca nu altceva: e razboi. Cu cine sunteti? Cu Ghita & co si ce reprezinta ei? Sau cu adversarii lor? Tertium non datur. Adica fiindca momentan nu este a treia cale decat in fanteziile unor naivi. Si oricum, daca ar fi, nu ar fi inventata de oameni care stau pe gard sau dau sustinere mecanica la orice obiect zburator neidentificat a carui traiectorie trece razant prin campul lor de principii moral-politice.

PS:  O nota preemptiva: atunci cand cineva iti pune in fata tertium non datur fie 1. exprimi alegerea intre cele doua fie 2. prezinti terta varianta sub acelasi raport si gen si specie cu clasa celor doua variante initiale. Cand cineva nu face nici una nici alta, nu angajeaza tema. Atat.

sebastian-ghita

 (foto: Grigore Popescu/Agerpres Foto)

NATO va deveni ONU. Intrebarea e cind.

Cu timpul, nu brusc. Nu, nu se va desființa.

Va ajunge însă la fel de nesemnificativ și de socialist, de birocratizat și de multiculti, multigender, multicolor, multiorice și, de fapt, nimic, încît va fi de nerecunoscut. Va fi o amintire a ceea ce a fost odată.

Izolaționismul nu va veni din partea americană nici dacă Trump va cîștiga președinția SUA. Trump nu a spus decît că statele membre NATO trebuie să se achite de obligațiile ce le revin, ceea ce e cît se poate de rezonabil, nu stăm la cerșit, să ni se dea, să ne apere cineva, ceilalți, contribuim. Dacă fiecare stat membru NATO ar gîndi că ceilalți vor veni în ajutorul lui și că obligațiile sînt după buget, după posibilități, cine ne-ar mai apăra în caz de nevoie?

Izolaționsimul este european, al liderilor europeni, este în sîngele și-n fibra europeană la fel ca și cuceririle, pe vremuri, și totalitarismele secolelor XIX și XX. Numai că vremurile s-au schimbat. Lideri europeni care, odată scăpați de Marea Britanie – salvată la limită prin Brexit – își vor urma parcursul pe care și l-au trasat de multă vreme. Locomotiva UE, Germania, secondată îndeaproape de Franța, va ajunge la o pax europaea prin dictat și impunere și va face alianță cu rușii, pentru că sînt și ei europeni, cît de cît, și pentru că sînt aici, aproape. Nu se va pomeni absolut nimic despre condițiile economice care au adus continentul în această situație, nici despre propensiunea Germaniei, de-a lungul vremii, pentru regimurile totalitare. Începînd cu comunismul lui Marx și Engels, trecînd prin nazismul lui Hitler și ajungînd astăzi  la fundamentalismul islamic.

Pentru că ceea ce pare a fi fost, anul trecut, o  greșeală absolut inexplicabilă a țărilor europene, aceea de a anula unilateral tratatele Dublin și Schengen, în primul rînd, și de a permite astfel pătrunderea pe teritoriul european a peste un milion de migranți este, în fapt, modalitatea cea mai sigură de a ține propria populație sub control. În nici un an, Europa a devenit cîmpul de bătălie al tuturor ”bolnavilor psihic”, un uriaș sanatoriu unde au venit să se trateze suferinzii. Europenii au început să se obișnuiască cu ideea că pericolul îi paște la fiecare colț de stradă, și nu e neapărat bombă, ci poate fi orice, începînd cu banalele cuțite și, de ce nu?! -oalele kukta, cum deja au folosit teroriștii din Boston. Ce facem acum, interzicem cuțitele și oalele kukta pentru că pot încăpea pe mîinile teroriștilor? Exclus.

Așa că ne vom conforma încet, încet, mai de bună voie, mai prin impuneri și interdicții, noii situații. Doar e spre binele nostru! Ce nu facem noi pentru binele nostru, pentru siguranța noastră?! O populație parțial anchilozată mental, parțial inoculată din timp cu idei socialiste va aproba fără crîcnire măsurile de control și reglementare, anihilînd, cum s-a mai întîmplat, elementele recalcitrante. Începutul a fost făcut, prin cenzura instituită asupra principalelor mijloace de comunicare în masă, de anul nou, odată cu agresiunile sexuale de la Koln și din alte orașe ale Germaniei și nu numai. A ieșit populația în stradă să protesteze masiv împotriva lor? A căzut măcar un cap de atunci și pînă acum?

Populație islamică ca mijloc de control al propriei populații, așa s-ar numi, pe scurt, ce s-a întîmplat de anul trecut încoace. Și este prima ipoteză de lucru pe care o luăm în calcul.

Cea de a doua, totul s-a întîmplat dintr-o uriașă eroare de calcul politico-economico-demografic. Sigur, dar o asemenea situație se poate remedia pe parcurs. Cu o condiție: să fie recunoscută de cei care au provocat-o. Ori cum acest lucru nu s-a întîmplat, e de bănuit ori revenirea la prima ipoteză, ori acceptarea ideii că cei care au ajuns în funcții europene de decizie majoră nu sînt capabili să-și recunoască greșelile. Recunoașterea greșelii însemna stoparea oricărei infitrații islamice, prin reinstituirea controlului strict la frontierele UE. Acest lucru s-a făcut deja, dar mult prea tîrziu. În paralel, puteau fi activate structuri NATO care să prevină, împiedice, contracareze fluxul migratoriu la timpul oportun. Acest lucru nu s-a întîmplat.

De ce? Este prima întrebare pe care ne-o punem. De ce nu s-a făcut apel la NATO pentru stăvilirea valului migrator atunci cînd încă nu era prea tîrziu? Și a doua, de ce nici acum nu este solicitată alianța, ci este, în schimb, avansată aparent brusc, după Brexit, ideea formării unei armate europene? Cine i-a mandatat pe acești oameni aflați în funcții de decizie, să propună și să negocieze așa ceva? Alegătorii lor, au cîștigat alegerile cu așa ceva în program? Știm cît costă măcar, avem un deviz estimativ? Știm cît ar dura înființarea și devenirea operațională a structurii? Și, deloc ultima întrebare, cui și mai ales împotriva cui să fie folosită?

Nu în ultimă instanță, această armată va funcționa în paralel cu NATO? Ori va fi sub comanda, peste comanda,  pe lîngă comanda NATO? Ori nu va mai fi vorba de nici un NATO? Această armată va fi folosită pentru protecția cetățenilor europeni sau împotriva lor, în caz considerat de necesitate? Și de ce, dacă situația o impune, nu sînt apelate chiar structurile europene ale NATO? De ce mai trebuie încă o forță armată, monolitică, transnațională și transstatală în Europa?

Sînt întrebările la care e imperios necesar ca liderii europeni să răspundă, și asta cît mai repede. Cu cît structura se va forma mai repede, cu atît mai repede prezența NATO în Europa va scădea.

La summitul de la Bratislava acestea sînt întrebările care trebuie puse. Pentru că șanse de salvare încă mai avem, și ele se numesc urne. Asta numai în cazul în care nu cumva toate partidele europene au fost deja infestate cu germenii unui totalitarism în plină formare și dezvoltare, situație în care ajungem la varianta de început, cea care este posibil să le pară acum, multora, fantezistă. Pînă la prima rechiziționare și pînă la prima amintire despre NATO.

PS: Este absolut umilitor modul în care România, prin cel mai important reprezentant, care nu cu acest punct în program a cîștigat alegerile, înțelege să muște momeala Schengen vs susținere pentru armata europeană. Cînd au nevoie de aliați, vin la București. Cînd Bucureștiul îndeplinea condițiile de aderare la spațiul Schengen, emisarii erau trimiși înapoi. Tot la București.

 nato

(Foto: joshualandis.com)

Basarabia si istoricii de conjunctura: batutul obrazului

Titlu: „Istoricul Lucian Boia îi dă dreptate ambasadorului SUA”. Domnul Boia a pierdut un bun prilej sa taca. Daca domnul Boia trece linia delicata a interpretarii istorice si intra in zona abuzului istoric nici nu ma mai intereseaza acum. In general, cred ca un dezechilibru istoriografic NU se rezolva prin simpla contrabalansare la cealalta extrema: de la construct artificial la deconstruct artificial. Ierarhiei national comuniste ii era drag constructul, hegemoniei corect politice progresiste ii e draga deconstructia. Cum cererea creeaza oferta, fiecare epoca isi are istoricii ei, nu-i asa?

Dar aia e alta discutie. Altceva, mai aplicat si in alt registru, vreau sa notez despre cei care s-au trezit busc cu marea revelatie istorica si geopolitica cum ca „ambasadorul are dreptate”. Cum s-ar simti si cum ar reactiona ei daca ar fi in locul unionistilor din Republica Moldova? Pot sa faca un exercitiu de imaginatie si sa-si inchipuie cum ar suna pentru ei insisi chibitareala lor istoriografica daca ar fi la celalalt capat al ei? Sau nu le pasa?

Sa-i ajutam cu un experiment mental: daca in cativa ani Romania va fi pusa in relatie cu UE – sau ce va fi acolo ca organizare occidentala – in pozitie similara cu cea pe care o are Moldova de azi? Adica: daca se pune problema ca Germania (pe motiv de Herrenvolk) si Franta (pe motiv de mission civilisatrice interruptus) sa dea cu sutul Romaniei, sa se spele pe maini de ea?

Vom avea atunci pe cei care azi dau dreptate Ambasadorului pusi la randul lor in pozitie de „unionisti” cu Europa. Blocati insa – ca unionistii din Moldova – intr-o Romanie plina de antiunionisti si toate celelate argumente impotriva, de la coruptie la manelisme de stat si toate cele. Si va veni un domnul Boia al Occidentului, un neamt sau frantuz, nu conteaza, si va glasui dupa cum urmeaza in apararea declaratiilor Ambasadorului la Bucuresti:

„Omul a spus foarte corect. A spus că Romania nu e parte a civilizatiei occidentale, a spus că are o istorie specifică şi are o istorie specifică, pentru că până la 1877 e aceeaşi istorie, nu cu a Europei Occidentale, ci cu a altor sfere civilizationale. România există abia de la 1859, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, iar de două secole încoace, istoria ei continua sa fie sensibil alta faţă de istoria Europei Occidentale şi asta a marcat-o din toate punctele de vedere. Europa Occidentala, sigur că e apropiată de Romania, au pornit dintr-un trunchi comun, dar nu poţi să spui că Romania este Europa Occidentala” samd samd, pur simplu luati discursul domnului Boia si schimbati Romania cu Republica Moldova etc.

Si ar avea dreptate acest domn Boia occidental, neamt sau frantuz ce ar fi el, nu? Sau n-ar avea drepate? Cam despre asta vorbim aici, in caz ca nu ati sesizat. Asa usor cum va lepadati voi de Basarabia si unionisti, la fel se pot lepada si occidentalii de voi. Si asa cum voi tradati azi unionistii in mod gratuit si nemeritat, la fel puteti fi si voi tratati in viitor. Asa, ca idee, nu ca ar fi o morala practica de tras din asta. Alta decat batutul obrazului.

lucian boia(Foto: agerpres.ro)

Dar Venezuela exista?

Cand vedeti pe cineva ca foloseste in calitate de analist, comentator sau – Doamne fereste! – om de stiinta sociala notiunea de „neoliberalism” ca variabila explicativa sau interpretativa in analiza economica sau politica, prima prezumptie trebuie sa fie aceea de sarlatan, raspandac ideologic sau pur si simplu incompetent intelectual. Suspiciunea primeaza. Daca la o privire mai atenta se dovedeste ca are totusi ceva in minte, se poate discuta. Dar in 99% din cazuri e garantat ca suspiciunea este intemeiata.

Ce urmarim ca sa testam daca cineva – comentator, ganditor sau jurnalist roman face parte din cei 99%? Iata profilul de 99%:

1. Incapabili sa defineasca sau sa dea un continut social stiintific notiunii. Si nici macar nu au idee ce si cum in acest sens. Ce e mai omule neoliberalismul asta al tau? Cum conceptualizezi si cum masori? Cum stiu ca Bulgaria e mai neoliberala ca Romania sau invers? Aaaa, pai sa vezi, FMI, piete, capitalul, consumerism… OK. Bine. Mersi.

2. Cred, in schimb, intr-o forma sau alta a unei teorii a conspiratiei globale, mondiale, galactice. Variabila cauzala ultima. Primus movens al ordinii economice globale: un fel de protocoale moderne ale inteleptilor neoliberalismului.

3. Incapabili sa deceleze intre (a) ideologie, (b) sistem economic, (c) politica economica si (d) conjunctura economica – cele 4 elemente care stau la baza disciplinei Sisteme Economice Comparate, cea de care se presupune ca ar tine tema „neoliberalismului” intr-o lume in care oamenii astia ar avea un standard intelectual minimal.

4. Incapabili sa urmareasca empiric validitatea propriilor afirmatii facute cu privire la ghiveciul de fenomene si teme amestecate de ei insisi in oala neoliberalismului. Dar tin neaparat sa-ti explice tie realitatea asa cum e ea.

5. Incapabili sa articuleze ce vor de fapt ca alternativa – nu exista design institutional, structura sistemica sau pachet de politici economice in sfera fezabilului care sa poata fi analizat ca scenariu alternativ. Doar o continua critica ad hoc, dezaxata si incontinenta, fara cap, coada, inceput si sfarsit, punctata de pseudoprobleme si ingrijorari fanteziste. Vezi cazul Stiglitz in Venezuela.

6. Nu au auzit, nu pot identifica pe harta si nu cred in existenta a ceva numit Venezuela.

Dar Venezuela exista.

PS: Ma intreaba intre timp un cititor cum e cu „neoconservatorismul”.
Acolo e mai simplu: 90% din cei ce il folosesc ca termen critic, pur si simplu sufera de o forma sau alta de antisemitism si gasesc in termenul respectiv un debuseu in a-si exprima suferintele.

impostor(Foto: infoism.co.uk)

E lucru mare sa fii democrat si liberal, prieteni

Se atinge un abis de abjectie si malpraxis in presa americana.

Campaniile de presa, intru infierare ale regimurilor totalitare de trista amintire, sunt depasite de ce fac acum New York Times, Washington Post, CNN etc etc etc. Nu este exagerare. Absolut fiecare tehnica inventata si aplicata de presa nazista si comunista este scoasa la bataie si noi tehnici sunt inventate saptamanal. Pentru cei ce stiu si inteleg, este fascinant si in acelasi timp tulburator. Asa cum spunea J.F. Revel: Asa se sfarsesc democratiile.

Este un adevarat delir propagandistic, o isterie de proportii epice in care in fiecare zi un nou record este atins in termeni de ticalosie, lipsa de respect la adresa principiilor democratiei si, in ultima instanta, a publicului american. Raul pe care il fac democratiei acesti agenti politici sub acoperire este imens. Vor trebui decenii ca America sa isi revina, daca isi mai va reveni vreodata dupa acesta campanie.

In ceea ce priveste propria imagine publica, presa americana (si in buna masura cea occidentala) a renuntat de mult la respectabilitate. Nu ne pasa pana la urma de acesti agenti politici sub acoperire, care traiesc parazitand si speculand capitalul social si imaginea create de vechea presa, antemergatorii lor din alte generatii. Dar delegitimarea democratiei, scuipatul de sus pe public si pe vointa populara, stigmatizarea unor intregi segmente ale populatiei, subminarea planificata a organizarii si institutiilor electorale si procesului electoral: acestea sunt lucruri cu al caror efect ne vom lupta decenii de acum inainte. Iar raul facut nu e clar daca va mai putea fi reparat vreodata.

E lucru mare sa fii democrat si liberal, prieteni. Iti trebuiesc resurse interne imense. Nu asa luptam pentru democratie, nu asa aparam liberalismul… Nimic nu face mai rau unei cauze drepte decat apararea ei cu ticalosie si incompetenta…

PS: O observatie interesanta: notati ca o buna parte a publicului care participa la asta, o face in cunostiinta de cauza, stie foarte bine ce face, are constiinta a ceea ce se intampla si a transgresiunii. Si cu toate astea nu par sensibilizati la implicatii… Veti intreba: Pai daca e asa, cat de departe pot merge?! Raspuns: Foarte departe, prieteni, foarte departe. Nu va inchipuiti cat de departe…

presa(Foto: flickr.com)

Basescu nu are grija de nepoti, sariti!

Alertă. Alarmă! Precampania electorală a început. Și șoc, Băsescu nu numai că nu e mort politic, dar nici nu urmărește – nu, nu cu atenție și îngrijorare, ăsta-i altu’, n-are importanță – pas cu pas (ptiu!) ce i-a spus lumea binevoitoare încă de dinainte de terminarea mandatului. Să-și vadă de treabă, să se retragă complet din viața publică, să stea cu nepoții, să plece pe mare, să facă ce-o ști numai să dispară, că e lumea sătulă de el ca de mere acre.

Și o perioadă a și fost. Acea perioadă în care am așteptat toți să vedem că mișcă ceva, cumva, noul președinte. Numai că de mișcat mișcă numai ochii atunci cînd urmărește… cum ziceam mai sus, și se mișcă cu talent și cu nevasta de mînă în călătorii peste graniță. Cum alegerile parlamentare se apropie, numai mîine nu-i poimîine, Băsescu a revenit.

Nu mi-am dorit asta. Nu mi-am dorit-o pentru el, în primul rînd, gîndindu-mă că are nevoie de odihnă, după zece ani de mandat, cu două suspendări, și de liniște. Nu mi-am dorit-o nici pentru mine, știam că orice încercare de a spune că Băsescu are dreptate – în absolut orice problemă care ar sări în ochi – se va lăsa cu înjurături, lepecisto, ți-e dor de, pușcăria îl mănîncă și alte vorbe de alint ale oamenilor frumoși și deosebiți. Paranteză, lepecist înseamnă ”loial pînă la capăt” și așa și-au spus niște admiratori ai lui Băsescu încă din 2014. Nu știu ca loialitatea să fie vreun viciu, știu doar că s-a rîs ba superior, ba mitocănește de oamenii aceștia. Înțeleg de ce. Nu sînt nici frumoși, nici deosebiți. Sînt doar oameni. Mai mult decît atît, s-a dovedit în scurt timp că aveau dreptate. În sensul în care actualul nu face altceva decît să fie diferit de Băsescu. Intern urmărește cu atenție și… (insert here whatever you want), extern încotro mai are să se plimbe treabă.

Revenind, fuziunea PMP – UNPR a fost primul semnal al serioasei reveniri a fostului președinte în politică. Întîmpinată cu huiduieli, chiar dacă a însemnat dispariția UNPR  și este o bună rețea de filiale care acoperă teritoriul, înseamnă numai acum 30 de parlamentari. Cît va cîștiga la următoarele alegeri parlamentare, nimeni nu știe să spună în acest moment.

Dar panica a fost declanșată. Pînă și doamna Grecu a spus la Antena 3 că Băsescu va fi parlamentar, ne place sau nu. Agitația există și există cu atît cu cît Băsescu nu tace. Dar cînd nu tace, ori e posibil să spună lucruri la care să luăm aminte toți, că zece ani în fruntea țării nu-s de colo, ori o mai dă prin bălării. E om și om a fost tot timpul, trebuie criticat cînd spune aiureli, ascultat cînd spune lucruri adevărate. Mai mult decît atît, trebuie urmărit contextul în care spune și sînt spuse anumite lucruri, altfel riscul ca din (ce a mai rămas din) presa actuală cele spuse să se înțeleagă sau să fie interpretate în mod complet greșit.

Două exemple foarte recente:

1. – prin exercitarea controlului SRI de către o comisie parlamentară ”extrem de puternică” nu s-a referit la actuala comisie, ale cărei componență și activitate sînt bine cunoscute, ci la viitoarea, rezultată din alegerile din toamnă.

2. – momentul în care o parte a presei (ca să nu uităm expresiile consacrate), comentariatului de pe Facebook și bloguri a exultat la aflarea comunicatului de presă al președintelui Iohannis ~ ”prin care îi punea la punct cu mult curaj, în sfîrșit” pe Tăriceanu și Băsescu, răspunzînd afirmațiilor lor privind SRI și DNA, respectiv cea potrivit căreia România s-a transformat într-un stat mafiot. Să fim serioși, cine le răspunde? Cît nu îmi place mie Tăriceanu, aici ori vorbim despre stat de drept, ori nu. Deci, le răspunde cel care a depus o contestație în anulare privind casa pe care a pierdut-o definitiv în instanță, care probabil, mi s-a spus, va face și o revizuire, pentru că legea permite, și nu e nici pe departe încălcarea statului de drept. Sigur, e legală calea de atac extraordinară, și legile sînt făcute ca să permită așa ceva, numai că eu una nu văd nimic extraordinar în a pierde o casă dobîndită cu acte false. Extraordinar mi se pare în SUA, de exemplu, cînd este judecat și rejudecat un proces în care este decizia a fost pedeapsa cu moartea.

Că place sau nu, că merge la televiziuni pe care unii le consideră, superior, nefrecventabile – frecventabile nu avem, din păcate, dar asta este altă poveste – că va spune adevăruri sau prostii, Băsescu s-a întors în politică și a setat campania electorală a parlamentarelor de anul acesta pe figura sa. Nu vor mai conta programe și oferte electorale, nu vor mai conta oamenii celorlalte partide, va conta Băsescu și va conta PMP. Pe ei vor fi puse tunurile. Campania prezidențială 2009 reloaded, cu diferențele de rigoare.

Cum PSD, Dragnea mai precis, zburda vesel pe tot terenul politic și cum alianța cu ALDE nu poate fi pusă la îndoială, un PNL anemic ar putea avea în PMP aliatul de care ar avea nevoie, echilibrînd pe cît posibil configurația parlamentară rezultată în urma alegerilor. Sau noi am putea avea un partid politic votabil, în primul rînd, asta depinzînd de oamenii propuși.

PS: Eu aștept ziua în care toată scursura asta politică care ne amărăște de peste două decenii viața va fi unde merită și dintre toți e posibil să rămînă numai unul. Să-i vad pe toți făcîndu-se că nu știu, nu s-a întîmplat nimic, nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase. Sau îmbătrînind convinși că știu ei, că au dreptate, ca iliescienii acri din anii ’90 și pînă azi. Exact ca ăștia vor fi. Ca antonescienii, ca nastasii, ca geoanii, ca toți care au pierdut.

Abia o aștept! Nu că nu aș mai fi asistat la asemenea schimbări, dar ele dau valoarea aevărată sau nonvaloarea unui om.traian basescu(Foto: agerpres.ro)