Numărul candidaţilor nu contează atât de mult pe cât se crede.

În 1990 erau doi candidaţi. Niciunul n-a intrat în turul doi.

În 2000 erau doi candidaţi. Niciunul n-a intrat în turul doi.

Dar.. în 2004 şi 2009 s-a ajuns în turul doi, şi tot doi candidaţi se adresau măcar unor părţi din electoratul dreptei (Băsescu şi Ciuhandu, respectiv Băsescu şi Antonescu).

Mai mult, în 1996 au fost trei candidaţi: Constantinescu (CDR), Manolescu (din partea unei alianţe între Partidul Alianţa Civică şi o bucată de PNL) şi Radu Câmpeanu (din partea altei bucăţi de PNL).

Constantinescu şi Manolescu erau amândoi intelectuali, însă cel dintâi era susţinut de principala forţă a opoziţiei şi pe de altă parte pierduse în 1992. Radu Câmpeanu luase 10% în 1990 şi avea o notorietate bună.

Trei candidaţi, într-adevăr, dar unul singur a contat. Manolescu şi Câmpeanu au luat împreună un procent. Din totalul voturilor care s-au dus la cei trei, Constantinescu a luat 96%. A intrat în turul doi.

Singura dată când dreapta a avut un singur candidat – în 1992 – acela a obţinut un rezultat bun, dar nu unul ieşit din comun (31%).

Dacă numărul candidaţilor nu contează, atunci ce determină rezultatul în primul tur? Răspunsul are două părţi:

1. Când scorul total (adunat) al candidaţilor dreptei este mai mic de 22%, niciunul dintre ei nu intră în turul doi. Când scorul total (adunat) al candidaţilor dreptei este mai mare de 28%, unul dintre ei intră în turul doi.

Între 22% şi 28% … terra incognita.

Ce este scris mai sus e necesar dar nu suficient pentru ajungerea în turul doi. Intervine şi al doilea factor:

2. Cu cât candidaturile sunt mai dezechilibrate ca forţă, cu atât mai mare şansa ca unul din candidaţii dreptei să intre în turul doi.

Dacă stai o clipă să te gândeşti, nu-i nimic surprinzător aici. Să luăm un total foarte bun conform criteriului anterior, de exemplu 36%: e preferabil să ai doi candidaţi, unul cu 32% şi unul cu 4%, decât să ai doi candidaţi cu 18% fiecare.

În concluzie:

Ruta bună pentru primul tur al prezidenţialelor:

Un candidat unic sau disproporţionat de puternic faţă de ceilalţi candidaţi ai dreptei

+

Măcar 29% din votanţi aleg candidatul sau candidaţii dreptei.

Rutele proaste:

Încălcarea uneia din cele două condiţii de mai sus.

Este partidul care dă tonul pe scena politică și impune ritmul. PSD dă teme celorlalte partide.

INIȚIATIVE POLITICE

• Ponta face PDL-ului o ofertă de dialog pe teme economice. Tema are mai multe consecințe: 1) PDL stă toată săptămîna ocupat pe această temă. Nici PMP nu se lasă mai prejos și, silitor, se apucă de molfăit la ea împreună cu PDL. 2) În calitate de premier și lider al principalului partid de guvernare, Ponta arată că muncește, că este responsabil și, dincolo de certurile politice, este preocupat de economie și caută soluții să fie bine. 3) Un refuz al ofertei ar arăta demagogia PDL-ului, care critică doar pentru a cîștiga voturi, nu este cu adevărat preocupat de problemele oamenilor. 4) Un accept al ofertei sau disponibilitatea la a dialoga transformă PDL într-un trădător pentru electoratul dur antiPSD și într-o grupare politică subordonată lui Ponta, care răspunde imediat ordinelor acestuia. 5) PSD arată pisica PNL-ului care se poate oricînd trezi în opoziție. 6) Lansează tema dialogului și compromisului pentru interesul național, temă utilă unei schimbări de majoritate politică. 7) Face legătura dintre propunerile PDL și tăierile de salarii și pensii.
• Ponta îl acuză pe Băsescu de sabotaj al guvernului. Noi avem treabă, sîntem preocupați și responsabili, însă Băsescu nu ne lasă să lucrăm. Tema vine pe un teren propice, pregătit în ultimii nouă ani, și are suficientă credibilitate în condițiile în care Băsescu a fost acuzat de nenumărate ori de-a lungul celor două mandate ale sale că intervine în treburile guvernului, ba chiar că îl sabotează. Dacă se abuzează de ea, această temă poate avea două tăișuri. Băsescu nu e o țintă importantă pentru PSD, acuzațiile de sabotaj ar putea duce la imaginea unui guvern slab și unui președinte puternic, ar suna prea mult a scuze pentur un guvern care face.
• Ponta îi cere lui Băsescu să retragă decorația lui Tokes. Intră în forță, ofensiv, pe terenul mesajului nați0nal sau chiar naționalist. Îl obligă pe Băsescu la defensivă și arată, încă o dată, că de Băsescu sînt doar vorbele. Băsescu zice, dar nu face, în timp ce Ponta face și apoi zice ce a făcut. Cam asta pare a fi strategia lui Ponta vizavi de Băsescu.
• Ponta își anunță vizita la Chișinău și o pune sub semnul faptelor, făcînd distincția între președintele care vorbește și guvernul care face. Încă o dată, pe tema națională, Ponta face, Băsescu doar zice.

REACȚII LA CONTEXTUL POLITIC

• Silaghi/DNA: I-a cerut lui Silaghi ”să-și retragă candidatura” la funcția de ministru, candidatură propusă de PNL. Nu și-l asumă și aruncă cartoful fierbinte în mîinile PNL-ului. ”Silaghi cel corupt și cu imagine proastă e omul PNL, să și-l ia și să se spele cu el pe cap.”
• Nini Săpunaru/MT: I-a retezat-o lui Antonescu, i-a arătat cine e șeful în USL, cine are ultimul cuvînt de spus. Și-a delimitat teritoriul, a tras linie și rahatul l-a lăsat în partea cealaltă, la Antonescu. ”Nini Săpunaru cel corupt și cu imagine proastă e omul PNL și eu nu-l accept. Eu decid. Să și-l ia și să se spele cu el pe cap.”

PURTĂTORI DE MESAJ

• Victor Ponta. Combativ, autoritar, energic, omniprezent.

PUBLIC ȚINTĂ

• Alegătorii sensibili la tema națională și la cele două componente ale sale,  maghiară și moldoveană.
• Bugetarii și pensionarii care au avut de suferit de pe urma măsurilor de austeritate luate de PDL cînd era la guvernare. Cînd Ponta a spus că soluțiile propuse de PDL duc inevitabil la tăieri de salarii și pensii, măsuri pe care PDL le-a mai luat, acestui public i s-a adresat Ponta. ”PDL vrea să scadă impozitele, dar asta înseamnă că nu vom mai avea bani și va trebui să tăiem salarii și pensii, așa cum a mai făcut PDL în 2010 cînd, de dragul impozitelor ținute jos, a tăiat salariile și pensiile.
• Alegătorilor interesați mai ales de economie, de nivelul de trai, plictisiți de scandalurile politice. E nevoie de muncă, dialog pe teme economice, responsabilitate, preocupare față de problemele cetățeanului, de economie. Nu e timp de certuri și scandaluri. Să ne așezăm la masa dialogului și să găsim soluții concrete, realizabile.
• Alegătorii care nu-l plac pe Băsescu. Fără să exagereze și să se întrebuințeze prea mult, are grijă de sensibilitățile lor. Nu pare a fi un public pe care PSD (sau Ponta, adică tot aia) să se concentreze foarte mult, dar nici un public pe care să-l fi abandonat total. Se contrează cu Băsescu într-un ping pong al giganților, de la egal la egal, de pe poziții de autoritate. Nu se victimizează în fața lui Băsescu, nu arată că ar avea slăbiciuni în raport cu acesta. Așa cum am scris și în analiza despre PNL, există un public foarte numeros care nu-l place pe Băsescu, însă aceasta este o temă secundară pentru publicul respectiv.

POZIȚIONARE POLITICĂ

• PSD se poziționează ca principal partid de guvernare. E partidul celor care fac, fiindcă au puterea și autoritatea să facă. Alții zic, însă doar PSD face. PSD a ieșit din USL și din jocul ultimilor trei ani. PSD a lăsat sabia din mînă și a pus mîna pe sapă. PSD se poziționează ca partid central pe scena politică. Nu mai e pe baricade. Toți ceilalți gravitează în jurul unui PSD preocupat și concentrat, care, cu o mînă pe sapă și cealaltă la tîmplă, încearcă să găsească soluții pentru țară. Nu se mai burzuluiește peste gard la Băsescu și nici nu se mai ține de mînuță cu PNL-ul. Marile provocări pentru PSD e cum să evite izolarea care l-a trimis în opoziție în 2004 și cum să inventeze un personaj politic de tipul lui Băsescu, capabil să cîștige prezidențialele.

IDENTITATE DOCTRINARĂ

• La fel de inconsistent ca toate partidele românești. Săptămîna trecută Ponta a punctat totuși și la acest capitol: ”Scăderea taxelor duce la tăierea cheltuielilor bugetare și inclusiv la tăierea salariilor și pensiilor.”

OBSERVAȚII

Cum va reuși PSD să evite izolarea politică fără să fie nevoit să intre într-o alianță cu un partid mare și cu pretenții? Cum se poate rupe PSD de PNL fără să rămînă izolat la prezidențiale și parlamentare? Cum poate avea PSD președintele și să nu fie izolat în același timp? Dacă PSD cedează președintele PNL-ului, nu are nicio garanție că nu va fi izolat după ce candidatul PNL va ajunge președinte.

Aceasta e varianta beta a analizei politice săptămînale pe partide. Vom acoperi cele trei partide importante: PSD, PNL și PMP. Voi încerca, pe cît posibil, să fiu imparțial. Nu știu dacă voi reuși.

Săptămîna trecută PNL a fost echipa care a stat cu curul în poartă, a respins în extremis de pe linia porții, cu ce a putut, cu pulpa, pieptul, buca și umărul, ba chiar a scăpat și cîteva goluri. Și a înjurat arbitrul în tot timpul ăsta. PNL nu a impus nicio temă pe agenda publică. A stat la primire și a încasat. Am citit undeva, nu mai țin minte unde, referitor la tactica militară, următoarea chestie: Fire without movement is indecisive, movement without fire is suicidal. PNL e în prima situație. Răspunde, așa cum poate, adversarilor, însă e static. Cu alte cuvinte, previzibil și expus. Are PNL un plan prin care să preia inițiativa? Sau are măcar un plan pentru a răspunde inițiativelor PSD-ului? Dacă are, atunci planul e genial de bine acoperit și peneliștii sînt maeștri ai disimulării.

INIȚIATIVE POLITICE

• PNL nu a impus teme pe agenda publică. Duminică, pe final de săptămînă, PNL a a lansat o temă de discuție PSD-ului despre instituțiile justiției (DNA și ANI) care ar lua PNL la țintă. Este mai degrabă o reacție defensivă la ce s-a întîmplat în ultimele săptămîni decît o inițiativă.

REACȚII LA CONTEXTUL POLITIC

• cazul Silaghi/DNA: Băsescu și presa sînt vinovați. Sîntem victime. Partidul și oamenii săi sînt victime. Gruparea noastră suferă. Liberalii suferă nu ca reprezentanți ai unei anumite categorii, nu pentru o cauză. Nu, ai noștri suferă pe persoană fizică și cam atît. Cam greu pentru popor să se identifice și să fie solidar cu liderii liberali. Cu cine se luptă peneliștii și de ce? Cine e inamicul? Care e cauza măreață pentru care liberalii luptă și cad pe cîmpul de bătaie? Pe cine apără ei și de cine? Sîntem la putere și sîntem victime. ”Popor, mă mănîncă crocodilii, ia-mă și pe mine în barcă!” ”Popor, uite crocodilul cum se uită la noi! Dacă ne mănîncă? Dă-i o vîslă în cap.” ”Popor, nu știu de ce, dar eu tot simt că mă mănîncă crocodilii.” În momentul ăsta riști să iei o vîslă în cap. Nu poți juca rolul victimei pe perioade prea îndelungate de timp și indiferent de context. Nu poți fi victimă și cînd ești la putere. Nu se leagă narativul, nu e plauzibil. Nu poți cicăli poporul la infinit și n-o poți ține doar într-un ”Mă bateee! Scapă-măăă!”
• cazul Nini Săpunaru/Ponta: Crin Antonescu, cea mai autorizată voce a PNL, a făcut publică propunerea fără să se asigure că Ponta o va accepta. L-a expus pe Nini Săpunaru și a expus PNL-ul. Este inadmisibil să vorbești public despre o propunere fără să te asiguri în prealabil că ea va fi acceptată de parteneri. Dacă tăcea din gură nu-i dădea ocazia lui Ponta să-l pună la punct și să cîștige puncte refuzînd. Antonescu i-a dat ocazia lui Ponta să-l refuze și să joace rolul bossului autoritar, să arate cine e șeful în guvern și în USL și i-a dat ocazia să se situeze de partea criticilor lui Săpunaru, să joace nu numai rolul autoritarului ci și al responsabilului și, nu în ultimul rînd, i-a dat ocazia să se delimiteze, încă o dată, de PNL.
• oferta făcută de Ponta PDL-ului: nu a  avut reacții.

PURTĂTORI DE MESAJ

• Crin Antonescu. Absent în prima parte a săptămînii. Gafă imensă cu Nini Săpunaru. Defensiv și moale în relația cu Ponta.
• Relu Fenechiu. Face recomandări de miniștri.

PUBLIC ȚINTĂ

• Useliștii 2011, ianuarie 2012 sau iunie 2012. Din punctul acesta de vedere, spre deosebire de colegii lor de alianță, liberalii trăiesc în trecut. Poate că 80% dintre useliști sînt anti Băsescu, însă pentru ei Băsescu nu mai e un criteriu decisiv, nu mai e o temă relevantă. Era în martie 2011 sau ianuarie 2012 sau iulie 2012, însă nu și în august 2013. Uite, un exemplu de temă de succes, dar irelevantă: În 2009, la referendumul care a avut loc simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale, 80% dintre alegători au votat pentru unicameral și 300 de parlamentari, temele lui Băsescu. Cu toate acestea, Băsescu a avut un scor dezamăgitor (32.45%, față de 31.15%, cît a avut Geoană). Alegătorii au fost de acord cu temele lui Băsescu, însă le-au considerat irelevante pentru alegerile prezidențiale și nu au luat decizia pentru a vota un anume candidat în funcție de aceste teme. Aproape toată lumea vrea ca mîine să fie soare, nu ploaie, însă nu va fi nicio tragedie pentru nimeni dacă va ploua. Soarele e o temă de succes, însă irelevantă. Un rîu lat de 3 kilometri, lung de 2000 de kilometri și adînc de 40 de centimetri nu e navigabil. Alegătorii USL-ului nu s-au îndrăgostit brusc de Băsescu, însă pentru ei nu mai e un criteriu decisiv în alegerile politice pe care le fac. Poate și pentru că acum la putere, inclusiv în justiție, e USL-ul (sau, mai bine zis, PSD-ul), poate și pentru că Traian Băsescu nu mai poate candida, poate și pentru că oamenii s-au descărcat la locale, la referendumul de demitere din vară și la parlamentare. PNL se vrea moștenitorul USL-ului, în timp ce PSD privește spre viitor. USL-ul a fost o reacție la Băsescu și PDL. Însă Băsescu e pe final de mandat iar PDL este un partid minor, de opoziție. Uselismul, ca proiect politic, atitudine, stare de spirit, e depășit. Temele care l-au născut și i-au dat forță sînt irelevante astăzi.

IDENTITATE POLITICĂ

• PNL se vrea moștenitorul USL-ului. E o cursă în care aleargă singur, pentru PSD moștenirea simbolică a USL-ul nefiind relevantă. Săptămîna care a trecut nu ne-a adus nimic nou. Tema ”victimele justiției lui Băsescu” e o temă moștenită de la USL.

IDENTITATE DOCTRINARĂ

• Nu a punctat deloc. Ba dimpotrivă, Chițoiu, ministru liberal, a anunțat măriri de taxe (impozitele pe chirii diferențiate în funcție de utilizarea imobilului, un atac direct la businessuri, la liber profesioniști, la clasa de mijloc).

EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE

• PNL este victima etatismului. Fiecare român care are afaceri știe că autoritățile te înfundă dacă vor. Nu ai scăpare (”Amenda e x și șpaga e y, nu ne face să căutăm, că îți găsim noi ceva”). Legislația e stufoasă, confuză, e aproape imposibil să te descurci în ea și autoritățile o interpretează întotdeauna în favoarea lor. Atacurile justiției la PNL sînt atacurile statului la sistemul privat. Sîntem victimele mentalității polițienești, care nu înțelege libertatea și inițiativa privată, care consideră afacerile în sine hoție și încălcare a legii, care are obsesia controlului. Procurori, ofițeri din servicii, inspectori ANI, agenți, toți aceștia sînt slujbași ai statului, care, la adăpostul puterii pe care le-o dă statul sau, mai bine zis, pe care le-o dăm noi, alegătorii și contribuabilii (fiindcă nu le dăm doar putere, dar le dăm și bani să o exercite), fac abuzuri și calcă în picioare ceea ce nu înțeleg: libertatea, afacerile, capitalismul, inițiativa privată. Nu au creat afaceri, nu au creat locuri de muncă, nu au riscat, nu au muncit 16 ore pe zi ca să se descurce în hățișul birocrației, să plătească salarii angajaților și impozite statului, și toate acestea într-un mediu ostil, urmăriți și hăituiți de instituțiile statului polițienesc. Din punctul lor de vedere, simpla deschidere a unei afaceri e faptă de corupție și motiv de băgat în pușcărie, și nu degeaba guvernul Boc a băgat impozitul forfetar, ca pedeapsă pentru cei care își deschid afaceri și metodă de prevenire împotriva inițiativei private. Dacă nu mai reușesc să închidă afacerile cu impozitul forfetar, că nu mai au puterea în guvern, le închid cu procurorii, că acolo încă au puterea.
• Nu e adevărat că Uniunea Europeană ne dă bani. Birocrații de la Bruxelles, care, la fel ca și cei de aici, urăsc libertatea, capitalismul și inițiativa privată, dau bani elitei birocratice de la noi pentru a distruge inițiativa privată românească, pentru a distruge afacerile mici și medii din agricultură, servicii, comerț și industrie, astfel încît marile corporații care plătesc  birocrații de la Bruxelles să nu mai aibă concurență pe piața românească. Uniunea Europeană nu dă bani României, își plătește doar slugile puse să distrugă inițiativa privată de la noi, să-i distrugă pe toți cei care ar putea deranja marile corporații occidentale și birocrații de la Bruxelles. Nu e suficient că marile corporații occidentale sînt întreținute din banii contribuabililor europeni prin bail-out-uri, trebuie susținute și prin eliminarea oricărei concurențe pe piețele est-europene. FMI și UE umilesc clasa de mijloc de la noi și înăbușesc inițiativa privată, umilesc medicii, profesorii și pensionarii. Celor care li se opun li se fabrică dosare politice la ordinul Bruxellesului, care nu o dată a cerut , cu nume și prenume, expres, condamnarea unor oameni politici sau de afaceri care au îndrăznit să pună în discuție deciziile UE referitoare la România. Dacă slugile nu-și fac datoria și nu bagă în pușcărie oameni politici și de afaceri incomozi, Uniunea Europeană le amenință că nu le mai dă bani. În interiorul Uniunii Europene, în țări civilizate, cu tradiție democratică, ca Marea Britanie, Olanda, Germania sau Franța, în țări din estul Europei, ca Polonia, Ungaria sau Cehia, se ridică tot mai multe voci nemulțumite de birocrația de la Bruxelles, de experimentele sociale, de obsesia etatismului și controlului, de înăbușirea libertăților și inițiativei private, a demnității naționale și a tradițiilor.

Hă hă! Sînt buni peneliștii ăștia, eu m-am convins în timp ce scriam. Cred că m-aș vota.

PS. Puteți nota și voi PNL pentru săptămîna 19-25 august, sub review.

“Elysium”: pentru comunistul din tine

“Oamenii era săraci. Ei trăia pe Pămînt. În cocioabe, nu direct pe pămînt. Capitaliştii era bogaţi şi trăia, toţi, pe staţia orbitală Elysium, că pe Pămînt se stricase aerul. Din vina la capitalişti, cu poluarea şi încălzirea globală care le face ei. Pe Elysium, care era ca un inel, de se învîrtea şi făcea gravitaţie, cu atmosferă, cu tot, capitaliştii avea de toate. Piscine, grădini, ditamai vilele. Numa’ gagici mişto la piscină, ţoale de firmă, ceasuri originale, toate calitative, nu fake, toate băuturile, toate mîncările. Înainte să omoare oamenii care încerca să intre clandestin pe Elysium, ei asculta muzică simfonică. După aia ordona să tragă cu rachete în navetele spaţiale cu care venea oamenii, săracii. Şi omora oamenii. Ăia care mai scăpa, îi prindea cu roboţii şi îi trimitea înapoi pe Pămînt, la cocioabele din aerul ăla, stricat.”

“Oamenii voia să vină pe Elysium nu la lux, vile, piscine, gagici, mîncările care era toate acolo şi care ei n-avea, ceasuri calitative, alea. Oamenii venea să scape de boli. Capitaliştii de asta era ei cei mai criminali. Avea, nenorociţii, maşini care vindeca toate bolile, imediat, dar la oameni nu le dădea. Ţinea fabricate, gata, toate maşinile care să vindece toţi oamenii, şi le păstra. De-ai dreacu’, să moară oamenii. De criminali ce era, care sînt ei de capitalişti. La sfîrşit, se vede clar: era toate maşinile acolo, în depozite, dar le ţinea doar pentru ei şi nu le dădea. Nici măcar la copii. Cum a vrut o doamnă, şi un nenorocit n-a lăsat-o să-şi vindece fetiţa, că n-avea cetăţenie pe Elysium.”

Sculaţi, voi oropsiţi, orbital, ai soartei 

“Maşinile era ca un pat care puneai în el omul bolnav. Trecea cu nişte raze peste om, se vedea boala pe un ecran, şi cînd trecea iar cu razele peste om, îl vindeca. Zece secunde, maxim. Automat, de orice boală. Decît maşina singură, fără doctori. Care trebuie să le dai şpagă, sau bani la privat, că unii nu mai stă la stat, de criminali şi nesătui ce e. În loc să muncească cinstit, pe cît le dă statul, care e pentru oameni, nu împotriva la oameni. Capitaliştii era, aproape toţi, albi. Şefu’ la guvernu’ capitalist nu era, dar el, nefiind criminal, Jodie Foster, care era complect criminală, uneltea să-l dea jos, cu cel mai complect criminal capitalist, tot alb şi ăla. Matt Damon, care era om, fusese mare nenorocit, legendă, de la exploatarea capitalistă. Însă renunţase la crima organizată şi muncea la uzină. Capitaliştii avea roboţi foarte deştepţi, cu mîini şi picioare, dar nu îi băga la muncit, ci folosea oameni, doar ca să îi exploateze.”

“Într-o zi, Matt Damon s-a iradiat rău din cauza la exploatarea din uzină. Ca să scape, s-a întors la criminalii organizaţi, care ajungea băieţi buni dacă nu era în capitalism, să-i strice. Criminalii i-a promis bilet la tratament pe Elysium, clandestin, dacă îi ajută să fure, la el în creier, tot ce informaţie avea în creier cel mai complect criminal capitalist, venit pe Pămînt în inspecţie. Matt îl saltă cu băieţii, îi fură tot din creier, dar slugile la Jodie Foster, rasişti din Africa de Sud, îi pune pe fugă. Pe fugă, băieţii îşi dă seama că ăla avea în creier un soft de făcut toţi oamenii de pe Pămînt cetăţeni pe Elysium, ca să se vindece complect gratis de toate bolile. Pînă la urmă, ajung pe Elysium, se bat cu ăia, Matt bagă softul din creier, toţi oamenii sînt cetăţeni, fetiţa se vindecă, Pămîntul primeşte gratis toate paturile automate de vindecat automat toţi oamenii, dacă nu le strică. Matt moare, dar fără jertfe nu este dreptate la oameni.”

Vizionare plăcută

“Elysium” e SF-ul cu Matt Damon pentru comunistul din tine. Un film-parabolă. Elysium este America. Tehno-patul tămăduirii totale este “ObamaCare,” sistemul de asigurări medicale de tip socialist, pentru popor, introdus de Barack. Capitalismul reprezintă capitalismul. Pe care Obama şi colegii din Partidul Democrat vor să-l rezolve, pentru ca America, liderul lumii capitaliste, să nu mai fie rea, ci bună. Deci socialistă, lăsînd capitalismul fără lider. Oamenii de pe Pămînt, care n-au voie în Elysium, sînt puzderia de imigranţi ilegali, mai ales mexicani, pe care obamiştii ar vrea să-i naturalizeze automat, cum sar graniţa, cu “ObamaCare” gratis, învăţămînt moca, alocaţii cu toptanul, pentru voturile cu care Partidul Democrat să poată extirpa capitalismul. Dînd exemplul “corect”, pentru toată lumea încă liberă. Stilul folosit în redarea intrigii filmului descrie nivelul de sofisticare al comunistului pe care de-alde Obama trebuie să-l găsească în tine, pentru succes planetar. Da, inclusiv în ţara ta.

“Elysium” e un film de la Hollywood (prost, filmologistoidistic vorbind, dar ce ştiu eu) pe care megastarul Matt Damon n-avea cum să-l refuze. Comunismul hipsteric alege bine, Matt era ideal. Mămica lui, profesor universitar, fostă soţie de broker, e comunistă. A fost hipsteriţă încă din anii ’60. Hipioată. Se enervează că Matt e o rotiţă în angrenajul capitalist. Că apare pe coperţi de reviste cu reclame care fac oamenii să cumpere lucruri de care n-au nevoie. Normal. Cu un plan ştiinţific, obligatoriu, s-ar produce doar ce-i trebuie poporului, eliminîndu-se risipa şi dezumanizarea prin consumerism. Lenin, Stalin, Mao ar aproba. Sigur, copiii nu pot fi judecaţi pentru păcatele părinţilor. Pot fi judecaţi pentru păcatele lor. Comise repetînd şi păcatele părinţilor, considerate virtuţi. Aşchia nu sare departe de gard, gen. Hollywoodul s-a gîndit că sigur ţi-ar plăcea un SF comunist, cu Matt Damon. Doar comunismul e viitorul luminos, cum zicea şi marele autor de science-fiction N. Ceauşescu. Treaba lor. Dacă în tine există sau nu un comunist, o comunistă, e strict treaba ta. Ţine de inteligenţă, bun-simţ, luciditate, lipsă de ignoranţă. Bref, ţine de nehipsterism.

Text preluat de pe Kamikaze

Abonamente Kamikaze

Dialogul responsabil și civilizat pe teme economice dintre PSD, PDL și PPDD se poate transforma oricînd într-un larg consens pentru interesul național, binele omului simplu și al țărișoarei. Tot s-a vorbit de ”remanierea a jumătate din guvern”.  PSD iese din alianța cu PNL, are candidat prezidențial (pe Ponta, evident), baronii PSD preiau partea baronilor PNL (PDL și PPDD cer puțin, au pretenții mult mai mici decît peneliștii), PNL-ul e lovit pe partea financiară și de resurse și destructurat. La toate acestea se adaugă imaginea PNL de partid extremist, corupt și în derivă, rămas fără conducere.

Pe de altă parte, există, într-adevăr, riscul ca Antonescu să fie îndepărtat de la conducerea PNL și să se formeze o alianță ”a dreptei” între PNL și PDL. Însă această alianță va avea mai puține mandate decît PSD și oricum Blaga nu are viziune politică nici pe termen lung, nici pe vreun alt fel de termen și nu e genul care riscă pentru niște mișcări politice pe care nu le înțelege. Problema PDL e lipsa resurselor. De fapt, nu e problema PDL, e problema pedeliștilor. Și aici va conta mult accesul la resurse garantat de PSD, la schimb cu susținerea parlamentară a guvernului Ponta.

La prima vedere, o posibilă alianță dintre PNL și PDL ar putea schimba raportul de forțe pe scena politică și s-ar reveni la situația din 2003-2004, cînd PSD era aproape singur împotriva tuturor. Chiar dacă PSD va reuși să rămînă la guvernare pînă în 2016, împingerea PNL spre un bloc al dreptei ar fi destul de periculoasă pentru PSD din perspectiva alegerilor parlamentare din 2016. Poate spera PSD să ajungă vreodată la peste 50%? Nu. Alianțele sînt absolut necesare și orice partid trebuie să se gîndească la ele. Fără alianțe, orice partid, mare sau mic, rămîne veșnic în opoziție. Trebuie spus însă că ”blocul dreptei” este extrem de greu de realizat și chiar dacă va fi realizat, are mari probleme de credibilitate și omogenizare electorală. Și PNL, și PDL vor fi trebui să-și învețe militanții și simpatizanții să iubească ce au urît pînă mai ieri, și nu va fi ușor.  Mai ales dacă ”blocul dreptei” va avea un concurent serios, partidul lui Băsescu. În asemenea condiții, ”blocul dreptei” va fi PNL plus cîțiva pedeliști amețiți, adică, ca număr de voturi, PNL și atît. Astfel, vrem nu vrem, ajungem la împărțirea pe care am propus-o: PSD, PNL, PMP.

Trebuie să spunem că politicienii nu sînt motivați doar de viziuni pe termen lung și perspectiva victoriilor politice. La mijloc sînt și siguranța funcției de zi cu zi, banii, orgoliile, orbirea, prostia, încăpățînarea. Dacă Ponta e pe cale să piardă PSD-ul din cauza baronilor nervoși, va arunca PNL-ul peste bord, cu riscul să se creeze pe partea cealaltă a baricadei un puternic ”bloc al dreptei”. Dar riscul nu e deloc ridicat. Liderii de opinie și agenții de influență ai PNL, PDL și Băsescu sînt pe poziții radical opuse, au în spate o întreagă istorie de radicalism, și va fi extrem de greu să vedem un ”bloc al dreptei”, anti PSD, cu Norica, Băsescu, Tăriceanu, Macovei, Ghișe, Blaga, Vosganian, Udrea, Renate, Boc, Johannis, Baconschi, Hașoti etc. Nu că nu s-ar înțelege la nivel personal. Cu excepția lui Băsescu și, poate, Boc, toți ceilalți au arătat că la o adică sînt foarte ușor de îmblînzit. Problema mare e la electorat și la DNA. Dealtfel, DNA-ul este una dintre cele mai mari piedici în fața unui ”bloc al dreptei”.

Miza principală sînt alegerile prezidențiale. Atunci cînd PSD va avea președintele, acesta poate forța majorități, așa cum a făcut-o Băsescu în 2004, 2008 și 2009 (în 2012 nu a mai reușit fiindcă ”ai lui”, PDL și aliații săi, au avut o strategie electorală vecină cu imbecilitatea și au intrat în campanie fără nicio idee, învinși, cerîndu-și scuze și milogindu-se de adversar). Astfel, e mai important pentru PSD să cîștige prezidențialele decît să-și securizeze o alianță cu PNL. Alianțele se rup, mandatul de președinte durează cinci ani. Un PNL scos de la guvernare nu va reuși să facă mari probleme la prezidențiale. Antonescu oricum e în scădere și ieșirea de la guvernare îl va aduce pe eșafodul pregătit de colegii de partid. Nici Tăriceanu, Predoiu sau MRU nu sînt variante cu minime șanse în fața lui Ponta, iar o posibilă alianță PNL-PDL nu va avea timp să se sudeze și să-și fixeze electoratul pînă în toamna viitoare. Ca să nu mai spunem că o asemenea alianță nu se va putea baza pe susținerea și voturile lui Băsescu.

O îndepărtare a PNL de la guvernare, deși relativ riscantă, ar deschide drumul pentru preziențiabilul PSD, ar lăsa mai multe resurse la dispoziția baronilor PSD, ar rupe o parte din PNL și cealaltă parte ar rămîne să plutească în derivă, alături de PDL, altă grupare aflată în derivă. În decembrie 2014 PSD ar avea guvernarea și președintele și o groază de variante de alianță. Adică toate variantele. Așa cum pe vremuri URSS se învecina cu cine voia mușchiul său, așa și PSD se va alia cu cine vrea mușchiul său. Îndepărtatea s-ar face pe motive de corupție și/sau trădare (găsesc pesediștii o trădare de reproșat peneliștilor) și primul pas spre susținerea parlamentară a unui guvern minoritar ar fi tocmai dialogul necesar, civilizat și responsabil dintre PSD și opoziția actuală, pe subiecte de interes național, pentru omul simplu, pe subiecte economice.

Un sondaj IRES despre valorile românilor aflaţi în ţară a trecut aproape neobservat pentru că nu avea cifre cu partide şi cu politicieni. De fapt, acest gen de sondaje sunt relevante şi foarte importante. Astfel aflăm că:

96% din românii aflaţi în ţară cred în Dumnezeu. În multe cazuri e vorba de o afirmaţie de faţadă, o credinţă de slabă intensitate sau pur şi simplu conformism social. Şi ştim asta pentru că…

… 75% din români consideră că religia înseamnă adevăr. S-au pierdut pe drum 21%.

Alţi 25-30% nu cred în rai, iad, diavol, păcat, existenţa sufletului, etc. E vorba în principal de bărbaţi, oameni cu studii superioare, orăşeni (în special bucureşteni dar nu numai).

Dacă ne-am putea opri aici ar fi simplu. 50% la 50%. România cu adevărat religioasă şi credinţa fără prea multă substanţă.

Două aspecte complică lucrurile.

a. E potrivit un politician care nu crede în Dumnezeu pentru o funcţie publică? Nu, răspund 65%. Celor religioşi li se alătură şi unii oameni din mediul urban. Iniţial, te-ai gândi că de la „Domnule Iliescu, credeţi în Dumnezeu?” şi până acum oponenţii PSD au alergat pe coclauri în timp ce o armă electorală de calibru zăcea neutilizată. Însă…

b. … iată o întrebare şi mai ales răspunsurile la ea: „Care dintre următoarele afirmații se potrivește cel mai bine felului în care vedeți dumneavoastră lucrurile?”

25% Există o delimitare foarte clară între ceea ce înseamnă bine și rău
20% Uneori este neclar ce este bine și ce este rău
48% Binele și răul se pot judeca doar în context

România azi, că mîine…

Pentru ca o populaţie să nu scadă, fiecare cuplu ar trebui să aibă doi copii, care să-şi înlocuiască apoi mămica şi tăticul. Aşadar, fiecare femeie ar trebui să nască doi copii. În fapt, e nevoie de mai mulţi. Pentru specialiştii în demografie, cel mai clar indicator privind evoluţia unei populaţii este rata fertilităţii. Doi copii de fiecare femeie înseamnă o rată de 2. Există, însă, o mortalitate infantilă inevitabilă, şi nu toate cuplurile pot avea copii. Ca populaţia să nu scadă, rata fertilităţii trebuie să fie de 2,1.

Chestiile astea cu cifre sînt plictisitoare. Dar sînt esenţiale. Lumea reală funcţionează după legi precise, care nu ţin cont de demagogie, de minciuna prin omisiune, de ignoranţă, de ticăloşia politică. Rata fertilităţii de 2,1 este pragul de înlocuire a populaţiei. Peste prag, populaţia creşte. Sub prag, populaţia scade. Odată instalată, scăderea are loc pe termen lung, de cîteva generaţii. Nu poate fi oprită rapid, în cîţiva ani. Cînd rata fertilităţii coboară la 1,3, specialiştii spun că începe “spirala morţii”, declinul ireversibil al unei populaţii. În România, rata fertilităţii este de 1,31. Mai e puţin. Infim de puţin  pînă la spirala morţii, nu a vieţii.

La vie en rouge

Pentru stînga, realitatea nu contează. Ştiinţa, legile firii, n-au nici o importanţă, stînga îşi fabrică propria ştiinţă, independentă de realitate. De cîte ori n-aţi auzit, de pildă, de imensa ameninţare a dispariţiei omenirii prin suprapopulare şi epuizarea resurselor? Ca să salveze omenirea, stînga trebuia să intervină umanist, promovînd controlul populaţiei. Logic, nu? E interesant de observat, totuşi, că întreaga populaţie a Pămîntului din 2013 ar încăpea pe teritoriul statului american Texas. La o densitate a populaţiei mai lejeră decît cea din Paris. Uitaţi-vă pe harta lumii cît reprezintă suprafaţa Texasului. E loc suficient pe Pămînt, slavă Domnului! Cînd n-o mai fi, există, încă din 1969, tehnologia călătoriei spre alte planete.

Da, dar ce te faci cu resursele? La nivelul actual, ar fi suficiente pentru vreo zece miliarde de oameni, nu pentru şapte, ca în prezent. Iar nivelul folosirii resurselor a crescut mereu, de-a lungul istoriei. Deşi se declară unicul vector al progresului, stînga exclude tocmai progresul. În ultimele trei secole, toate previziunile apocaliptice, despre epuizarea resurselor, de la hrană la energie, au fost infirmate, absolut toate. Ca să fie băgată în seamă, băgînd lumea în sperieţi, stînga “uită”, fără excepţie, de creativitatea oamenilor. De tehnologiile noi, de metodele noi care apar tot timpul, dacă sînt lăsate să se dezvolte liber, pe o piaţă liberă, nu planificată. Mai puţini oameni şi mai puţină libertate înseamnă, inevitabil, mai puţină creativitate şi mai puţină prosperitate. Stînga e de părere că nu contează.

Rien de rien…

O rată a fertilităţii de 1,3 înseamnă cu vreo 40% mai puţini oameni în fiecare generaţie. Mai puţini nou-născuţi decît cruci noi în cimitire. Contează sau nu contează?  Contează sau nu contează că, într-o singură generaţie, vor fi cu 40%  mai puţini adulţi capabili de muncă? Deci capabili să susţină bugetul, pensiile, sănătatea? Adaugînd şi emigraţia, e nenorocire. Contează?  Nu, pentru stînga nu contează. Se vor ocupa specialiştii. Vor creşte, masiv, impozitele. Deja o fac. Apoi vor aduce forţă de muncă ieftină din ţările care au surplus de populaţie. Luaţi tabelul ţărilor lumii, după rata fertilităţii. Uitaţi-va la cele cu rata clar peste 2,1, potenţialele furnizoare de populaţie. Gîndiţi-vă dacă v-ar plăcea să trăiţi acolo. Apoi gîndiţi-va cît de uşor s-ar adapta la modelul european oamenii proveniţi de acolo. Şi cum s-ar schimba respectivul model.

Dacă ajungeţi la concluzia că ar fi mai bine, totuşi, ca românii să fie mai mulţi, atunci gîndiţi-vă ce-ar trebui să se întîmple. Astfel încît copiii să fie doriţi, consideraţi o binecuvîntare, nu un obstacol, nu o frînă. Astfel încît ţinta fiecărui cuplu să fie de cel puţin doi copii. Cel puţin doi. Nu vă lăsaţi derutaţi de faptul că şi în Vest natalitatea e în declin marcat. Nu ne ajută cu nimic. Sînt mult mai bogaţi, deci pot alege de unde îşi aduc forţa de muncă. Vor lua de la noi în continuare, cît le va conveni. Gîndiţi-vă ce-ar trebui să se întîmple ca natalitatea să crească, nu să scadă şi mai mult, iar emigraţia să fie frînată, nu accelerată. Dacă răspunsul e de stînga, adică să ia statul nişte măsuri economico-sociale serioase, urgent, de la buget, atunci mai gîndiţi-va. La realitate. Realitatea e că dezastrul demografic al lumii euroatlantice, nu doar al României, este, exclusiv, opera stîngii. Dreapta n-a băgat în cap nimănui, niciodată, că se poate şi fără familie şi copii. Nu dreapta a creat mecanismele, practicile şi convingerile care distrug natalitatea. Nu capitalismul ne-a adus la catastrofă.

Text preluat de pe Kamikaze

Prin susținerea lui Macovei pe unul din locurile eligibile la europarlamentare, Blaga dă următorul mesaj susținătorilor săi: ”Luptați împotriva mea, faceți-vă imagine și notorietate luptînd împotriva mea și astfel veți obține ceea ce doriți de la PDL. Cel mai important este să vă faceți imagine pe persoană fizică politică, să aveți vizibilitate și notorietate, chiar și înjurîndu-mă pe mine.”

În același timp, este important pentru el să aibă presă bună din partea jurnaliștilor și oengiștilor apropiați lui Macovei. Mai mult, este important ca Băsescu și Mișcarea Populară să aibă presă proastă din partea acestor jurnaliști și oengiști. Asta îmi aduce aminte de povestea următoare (nu știu dacă se bazează pe un fapt real sau e legendă): Băsescu, în ședință cu Blaga. ”Auzi, Vasile, tu îl plătești pe Boda să te laude pe tine sau și să mă înjure pe mine? ”Nu, Șefu’, cum se poate așa ceva? Doar să mă laude pe mine.”  Ei bine, în cazul de față pentru Blaga este mult mai important ca respectivii să-l înjure pe Băsescu și Mișcarea Populară decît să-l laude pe el. Pînă la europarlamentare este extrem de important pentru Blaga să aibă liniște din partea ”jurnaliștilor și oengiștilor arondați dreptei” și să pună presiune, prin intermediul respectivilor, pe Băsescu și Mișcarea Populară și pe cei care s-ar putea alătura Mișcării Populare. Iar asta se poate realiza în cîteva moduri, despre care nu o să vorbesc acum. Însă unul dintre ele, poate cel mai important, este cedarea unui loc eligibil de europarlamentar Monicăi Macovei. ”Jurnaliștii și oengiștii arondați dreptei”, specialiști în contorsiuni logice și etice, vor avea grijă să transforme PDL-ul și pe Blaga în îngerii dreptății atunci cînd interesele (naționale, se înțelege) o cer.

Dacă acum cîteva luni îți luai o tonă de înjurături dacă încercai să insinuezi o asemenea enormitate ca înțelegerea dintre Blaga și Macovei, astăzi nu mai e o enormitate și scîrbăvie, e un sacrificiu necesar pe altarul țărișoarei. Vorba unui comentator de pe Blogary (Yeba): Dacă e atît de important ca Monica Macovei să ajungă europarlamentar și nu contează pe listele cui candidează, ar putea candida și din partea USL, nu? La urma urmei, scopul contează, nu mijloacele, și un scop nobil scuză orice mijloace. Deși n-am înțeles cum prezența Monicăi Macovei ca europarlamentar la Strasbourg, în orice condiții, e mai importantă pentru interesul național decît lupta acesteia pentru dreptate pe scena politică de la București. Oricum, ceea ce ne vor spune jurnaliștii de care făceam vorbire mai sus e că Vasile Blaga, Ioan Oltean, Cezar Preda, Cantaragiu și Gigi Chiru sînt politicienii Binelui, sînt de treabă și frecventabili și că oricum nu contează pe listele cui ajunge Monica Macovei europarlamentar, important e să ajungă europarlamentar și să ajute de acolo.

Soluția lui Blaga să împace și capra și varza e să-i promită Monicăi Macovei ”un loc fruntaș”, fără să specifice public ce loc, să-i cîștige tăcerea și bunăvoința pînă la europarlamentare, să cîștige aliați în presă în războiul împotriva lui Băsescu și Mișcării Populare iar în martie, cînd se depun candidaturile pentru europarlamentare, să o pună pe un loc neeligibil, locurile eligibile (nu prea multe) păstrîndu-le pentru fidelii care l-au ajutat să cîștige președinția PDL împotriva Elenei Udrea și Monicăi Macovei. Pentru Monica Macovei ar fi mat. Să protesteze împotriva lui Blaga pentru că nu a primit un loc eligibil ar fi chiar mai penibil decît plimbarea în lesă de peste an. Astfel, Blaga o va avea pe Monica Macovei pe listele de europarlamentare (chiar dacă Monica Macovei, supărată că nu e pe loc eligibil, nu va participa la acțiunile electorale) și va cîștiga, în toată această perioadă, aliați împotriva lui Băsescu și Mișcării Populare. Monica Macovei nu există electoral, nu aduce voturi, însă aduce aliați în lupta împotriva lui Băsescu și Mișcării Populare și presiune pe cei care vor să se alăture Mișcării Populare. Fiindcă, la nivelul elitelor politice, jurnaliștii și oengiștii din jurul lui Macovei au o influență considerabilă, demnă de luat în seamă (așa cum anteniștii au influență la vîrful USL – cu deosebirea că anteniștii au trecere și la marile mase telespectatoare, chiar dacă nu chiar așa de mare pe cît se crede).

Segmentul de analiză politică săptămînală a celor trei partide importante de pe scena politică românească, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Partidul Mișcarea Populară, va demara peste două-trei săptămîni, cel mai probabil, cînd vom avea resursele necesare (umane, de timp, financiare)  unei asemenea întreprinderi, avînd în vedere că, dincolo de analiza propriu zisă, e nevoie de documentare, monitorizare și selectare zilnic, de dimineața pînă seara, a tuturor știrilor, acțiunilor și a tot ce înseamnă comunicare din partea celor trei partide.

Pînă atunci, însă, o să spunem cîteva cuvinte despre fiecare partid:

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – absolut toți procurorii șefi, fără excepție, de la Kovesi și Nițu pînă la adjuncți, au fost nominalizați și desemnați de Victor Ponta, premier și președinte al PSD. În același timp, ministerul justiției aparține PSD și este condus de un apropiat al lui Victor Ponta. Cel mai important serviciu de informații intern, SRI-ul, este condus de un fost senator PSD, care este și naș de cununie al lui Victor Ponta. PSD este partid de guvernare, are premierul și va fi partid de guvernare încă trei ani și jumătate, pînă la sfîrșitul lui 2016 (nu este posibilă nicio majoritate parlamentară fără PSD). Astfel  uselismul revoluționar antibăsist și luptător pe metereze împotriva statului polițienesc nu mai este un discurs viabil pentru PSD. Nici discursul antieuropean și antioccidental nu  mai merge din partea PSD atîta timp cît Ponta se luptă din răsputeri pentru a redeveni frecventabil pentru lumea occidentală și, ca premier, este dependent de bani europeani și de acorduri cu FMI. Condus de tinerei șmecherași și iubitori de lux, cu personaje ca Ponta, Șova, Ghiță în prim plan, fiind la guvernare și avînd și funcția de premier, cu UE și FMI-ul în coastă, PSD-ul nu mai poate recurge nici la discursul populist asistențialist de tip Iliescu. PSD are nevoie de un alt discurs, orientat către un alt tip de electorat. Autoritate, responsabilitate, dezvoltare, europenism, cam pe aici trebuie să joace PSD. Nici structurile din teritoriu, conduse de baroni, nu garantează victoria electorală, atîta timp cît s-ar putea să fie lovite serios de justiție, pretențiile UE și FMI, și relativa responsabilitate și austeritate.

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – moștenitorul de drept al național-ceaușismului, peremismului, peunerismului, vechiului PSD și, mai ales, al uselismului. Niciodată ”Prin noi înșine” nu a fost mai de folos și mai potrivit. PNL poate rămîne pe metereze împotriva băsismului, justiției, ”statului polițienesc”, ingerințelor străine în treburile interne, împotriva multinaționalelor care sufocă antreprenorul, micul producător și salariatul român și care sînt reprezentate de Uniunea Europeană și politicienii occidentali, plătiți să distrugă orice formă de apărare a României împotriva marilor corporații. PNL poate duce mai departe flamura uselismului împotriva dușmanilor comuni, statul polițienesc, PMP și PSD, Băsescu și Ponta plus Uniunea Europeană. PNL poate profita de toată nemulțumirea și frustrarea împotriva guvernării, a lui Băsescu și a Înaltei Porți. PNL moștenește însă peremismul cu toate avantajele și limitările sale. Astfel, va deveni nefrecventabil pentru Occident, nu va putea trece niciodată de un anumit plafon electoral (frustrarea combinată cu vehemența sînt totuși manifestări marginale) și va avea un spațiu de manevră extrem de limitat în ceea ce privește alianțele.

PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ – moștenitorul de drept al băsismului. Încă nu a intrat în jocul politic mare. Momentan, principalul său inamic e PDL, partid pe care trebuie să-l elimine de pe scena politică. Are două mari teme la dispoziție: proiectul național şi unirea României cu Moldova dintre Prut şi Nistru în și cu ajutorul Uniunii Europene şi continuarea proiectului lui Băsescu după ce PDL şi sateliţii săi l-au trădat și l-au abandonat. ”Dreapta” și ”unificarea dreptei” sînt teme pe care trebuie să le evite pe cît posibil. În cel mai bun caz sînt irelevante, în cel mai rău caz sînt păguboase. Tema Băsescu și tema unirii cu Moldova nu sînt însă suficiente. Sînt utile în rural, în Moldova dintre Carpați și Prut și la vîrstnici, sînt utile pentru recuperarea electoratului lui Băsescu (un electorat cu șapte cifre, deci nu de neglijat). Însă Mișcarea Populară trebuie să profite de frustrările populației active, urbane, cu venituri și educație peste medie, acelei părți a populației care nu e antibăsistă de profesie și care nu cade în capcana autohtonismului penelist. Niște fețe din afara PDL, care să reprezinte acest electorat ar fi extrem de binevenite la vîrful PMP, cu condiția să nu fie doar ținute în vitrină. Trebuie spus că nici Tomac nu e asociat cu PDL. Chiar dacă a fost membru și parlamentar al acestui partid, nu a făcut parte din conducerea centrală a PDL și nu a fost vizibil ca pedelist. PMP trebuie să renunțe complet la discursul meritocratist, anti-asistențialist și arogant. Trăim într-o țară cu vot universal și un pic de căldură și empatie nu strică nimănui, cu atît mai puțin unui politician. Discursul înțepat și acru la adresa sărăcimii și prostimii cărpănoase, hămesite, urît mirositoare și leneșe care deranjează domnii de la muncă și concentrare pentru țărișoară nu e cel mai inteligent discurs. Chiar dacă e apanajul unor cetățeni care se consideră exagerat, teribil chiar, de inteligenți. Nu zic că Mișcarea Populară a avut un astfel de discurs pînă acum, dar e partidul cel mai supus riscului de a ajunge la un astfel de discurs, din cauza celor două mituri pe care le-a moștenit și de care trebuie să scape: ”dreapta” și intelectualii.

La o primă vedere, lucrurile stau așa în ceea ce privește cele trei partide:

PSD – Costumele capabile – șmecherașii amorali, competenți și responsabili

PNL – Prietenii poporului – autohtoniștii vehemenți și revoluționari

PMP – Mînecile suflecate – băsiștii unioniști, empatici și voluntari

România azi, că mîine…

În sfîrşit, veşti bune pentru elite! De fapt, excelente: România chiar este în catastrofă demografică! Iar dacă mai merge un pic aşa, procesul va fi ireversibil, adică România va dispărea! Bun, nu formele de relief, doar populaţia care o face să se cheme România. Avînd în faţă ultimul Recensămînt (cu majusculă, fiind unul istoric), elitele ţării pot, în sfîrşit, jubila! Încă un pic, şi nu vor mai trebui să trudească pe brînci, din zori pînă în noapte, pentru poporul lor. Prin stingerea lui, vor scăpa de toate grijile. Că este aşa, o demonstrează tăcerea.

Aţi remarcat vreun potentat năvălind la televizor cu faţa marcată de panică, scăldat în sudori reci, fluturînd paginile Recensămîntului şi avertizînd că ne ducem dracului? “Fraţilor, băăăi, oameni buni, cu politicile astea, aplicate, în tîmpenie, de-aproape un sfert de secol, chiar ne ducem dracului! Trebuie altceva!” Aţi observat vreun expertolog, din binecunoscuta galerie, sărind cu acelaşi mesaj? Nu. Dovadă că, pentru elitele noastre, Recensămîntul a depăşit aşteptările cele mai optimiste. Ciocul mic, joc de glezne, tragere profesionistă de timp, praf aruncat meseriaş în ochi şi victoria finală e asigurată. Mai ales ciocul mic, nici un cuvînt despre adevăr. O să fie suficient timp de sărbătorit după ce România va fi dusă la groapă.

Hora veseliei

Sigur, elitele nu sînt derutate de micile golănii ale Recensămîntului. Experţii Institutului Naţional de Statistică (INS) raportează doar vreo 725.500 de compatrioţi emigraţi. Dar tot ei au grijă să spună că nu sînt decît vreo 30% din numărul real. Adăugînd restul de 70%, rezultă totalul îmbucurător de aproape 2,5 milioane. Dacă n-au ajuns deja trei milioane, foarte curînd vor fi mai mulţi decît atît. Ăsta e trendul, şi cu trendul nu te joci, se inversează în generaţii. Cealaltă componentă a catastrofei este natalitatea. Foarte îmbucurătoare şi ea, dacă nu cumva şi mai îmbucurătoare.

Numărul copiilor de pînă la 14 ani este, oficial, mai mic decît numărul pensionarilor de peste 64 de ani. Ceea ce garantează că nu vor exista destui adulţi care, din veniturile lor, să alimenteze bugetul. De pildă, bugetul pensiilor de stat. Care este o schemă piramidală. Da, fix Caritas. Doar că durează hăt, decenii. Cînd nu mai există destui cotizanţi, se prăbuşeşte. O vreme, merge cu împrumuturi, fie externe, fie de la generaţiile viitoare, prin deficit bugetar. Apoi, cînd datoriile nu mai pot fi plătite, gata. La fel şi pentru restul bugetului, sănătate, educaţie etc. Iar asta, doar de la natalitate, fără emigraţie. Fără emigraţia din populaţia activă, evident. Din forţa de muncă.

Două fire, două paie

INS urcă populaţia activă la vreo 11 milioane. Experti occidentali spun nouă milioane. Hai, la pace, zece. Ar înseamnă că România a pierdut cam echivalentul unui sfert din populaţia activă. Aproape unu din patru cetăţeni capabili de muncă. Încă odată: unu din patru! Catastrofal e prea puţin spus. E epocal! La fotbal, dacă intri cu opt băieţi, că n-ai de-o echipă întreagă, iar adversarul, care nu e vreun prost, are unsprezece, ai dat-o-n gard, chiar dacă joacă Messi la tine. Dar ce să caute Messi la o echipă obligată să joace în opt, fiindcă i-au fugit jucătorii, de bine ce le era? Şi n-are nici juniori, ca să-şi refacă efectivul? În schimb, are datorii pe care nu le poate plăti.

Emigraţia catastrofală şi natalitatea catastrofală din România au aceleaşi cauze. E vorba de aşteptările înşelate, timp de aproape un sfert de secol. În esenţă, sînt trei: prosperitate, siguranţă, încredere în viitor. Fiindcă nu le-au putut avea acasă la ei, milioane de români cinstiţi au plecat, în masă, spre ţări unde le pot avea. Capitaliste, ţările, că asta face capitalismul real, nu fictiv: oferă mai multă prosperitate, mai multă siguranţă şi mai multe speranţe de viitor decît orice alt sistem.

Ia Ciuleandra la bătaie

Batjocoriţi de ţara lor, milioane de români cinstiţi au plecat spre ţări unde să poată scăpa de sărăcie muncind, unde să simtă că sînt apăraţi de lege şi unde să vadă semne că poate fi şi mai bine. Dacă nu pentru ei, măcar pentru copiii lor. Printre străini, dacă acasă nu s-a putut. În sărăcia, corupţia şi lipsa de speranţe din România, natalitatea s-a prăbuşit cu mult sub pragul de înlocuire a populaţiei. Pînă la punctul în care fenomenul riscă să fie ireversibil.

“Dacă e aşa, atunci ăia, deştepţii ţării, elita, conducătorii şi expertologii de la televizor, de ce n-au zis? Cît de ignorant sau cît de prost trebuie să fii ca să nu înţelegi? Iar dacă înţelegi, cît de ticălos să fii ca să taci? Să nu spui public adevărul,  pînă se schimbă lucrurile în bine, pînă nu e prea tîrziu? Nu, n-are cum să fie aşa.” Sigur că nu. Ciocul mic, tras de timp, praf în ochi. Stors tot ce se poate stoarce din ţara asta. Pus banii în conturi din străinătate. Eventual, cumpărat deja reşedinţa din străinătate. Copiii la studii, sau aranjaţi cu joburi, în străinătate. Vorbit şi pentru avion privat. Perfect. Cînd vine momentul, pa!  (va urma)

Preluare din Revista Kamikaze