Știrile de la doi și un sfert

Un scriitor suprarealist, acuzat pe nedrept de vrăjitorie și alte crime de război, a dat în judecată România la CEDO și a câștigat. Suma rezultată, destul de frumușică, a fost investită imediat în cursuri de creative writing pentru trei sferturi din conaționalii săi, ca bonus fiind și un workshop despre importanța procedeelor tehnice în obținerea efectelor speciale demne de acest nume.

Sfertul de populație rămas pe afară a fost invitat la școala de duminică, modulul „Rațiune și imaginație” (care, din pură întâmplare, rima cu „Știință și anticipație” și era predat de o nepoată de-a lui Mironov).

Aceste școlarizări fulger au deschis pofta de cunoaștere unor lungi categorii de cetățeni și cetățence, care ulterior s-au apucat compulsiv de lărgirea figurată a orizontului, regretând că în trecutul apropiat le fugise punctul de fugă mai ceva decât ogarul cenușiu.

Astfel, un director financiar s-a înscris la un doctorat în plante de leac. Prim-solista Operei Române și-a descoperit o a doua vocație în hip-hop, a făcut un featuring cu un rapper obscur și peste noapte s-au trezit amândoi mai celebri decât Inna, Dan Bălan și toate dansatoarele Deliei la un loc, iar inspectorii ANAF au scos o fanzină cu teme biblice și au distribuit-o gratuit la fericiții controlați, având prioritate cei mai săraci cu duhul blândeții.

Au existat și efecte adverse, bineînțeles. Niște vajnici ecologiști și-au cumpărat jeep-urile tip tractor la care visau în secret și au început să organizeze săptămânal concursuri de dezmembrat biciclete prin puterea gândului și a tracțiunii integrale.

Vânzătoarea de la chioșcul de ziare a început și ea să se exprime în englezisme pretențioase, nescăpând nicio ocazie de a forma fraze aparent făra sens (Do you still believe in cross-cultural dichotomy after a gender studies lobotomy?).

Dar dacă nu vă convine, duceți-vă la nea Gogu, la colț. La trei ziare quality cumpărate, aveți niște caș gratis și un îndreptar de etică nanomoleculară. Războinicul luminii numai de la el cumpără și a devenit volens nolens expert în delicata problemă morală a criogeniei substanței cenușii mioritice.

Facebook Comments

17 Comments Știrile de la doi și un sfert

  1. Nea

    Kat, nu te limita la atlase geoprafice, vezi şi nişte hărţi cereşti, poate găseşti un loc mai interesant decât globul României.

    Reply
  2. kat

    Dragii mei, mulțumesc pentru aprecieri și keep misfitting în continuare, dacă tot ne-am englezit.

    @Nea – întrebarea e unde o să aterizez, că tot visez numai atlase geografice de la un timp.

    Reply
  3. kat

    Bună idee. Contrar aparențelor, nu-s deloc de stainless steel și simt că începe să mă roadă o rugină galopantă, de la balele altora și alți muci.

    Reply
  4. Nemo

    @Kat, misto 😉

    doar ca Supra a invadat-o pe Realitate de-a binelea 😀

    pretentiozitatea breaks free the infinity 😀 [not there is anything wrong with that, the englezism part]

    @para, ei aș, monșer.

    Reply
  5. AccesDirect

    @Florin: glumeam cu Puric. Mai potrivit ar fi fost Pavel Corut poate. Alt personaj cu miza minora.

    Din seria demascatilor, pentru gusturile mele, mizele /mari/ ar fi CTP sau Hurezeanu.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @AD: e o miza minora. In plus, e relativ inofenisv, poate ca e ipocrit dar rau nu face. La citi maniaci periculosi asteapta sa fie demistificati si demascati, Puric e chiar ultima problema.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *