Ponta, recuperatorul

Datele problemei:

  • Pe 8 aprilie 2011, la semnarea protocolului USL, Victor Ponta a declarat: „Şi la Bacău am avut un caz special, pentru că acolo am dat de un lider cu ochelari de cal, domnul Stavarache, dar pînă la urmă i-am pus nişte ochelari de orb şi protocolul a fost semnat şi acolo, de către vicepreşedinţi.”
  • La împlinirea unui an de activitate ca lider al PSD, Victor Ponta a publicat pe site-ul personal un raport intitulat „Un an de afirmare publică a PSD” care cuprinde 22 de obiective prezente în programul cu care a cîştigat şefia social – democraţilor, „România corectă”. Din cele 7 obiective considerate a fi realizate, unul merită o atenţie deosebită, şi anume acela care se referă la „Asumarea trecutului şi atragerea de electorat nou”. Unde se precizează: „2010 a fost anul în care vocile liderilor istorici, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, au redevenit importante în PSD. […] PSD îşi respectă trecutul, mai ales când valorile autentice sunt aproape de PSD, aproape de electoratul PSD şi aproape de interesul PSD de a câştiga, din nou, alegerile. În sondaje, PSD îşi recapătă electoratul pierdut în trecut, şi devine tot mai puternic în zone mai puţin tradiţionale (oraşele, de exemplu).”
  • 4 mai 2011, Ion Iliescu, despre amplasarea scutului antirachetă în România: „Ii irita pe rusi intotdeauna, s-a vazut cu polonezii, cu cehii. Nu stiu daca era momentul acum sa vorbim despre asa ceva. Sigur, era un angajament asumat mai dinainte, dar acum nu el este actual, intre timp au fost convorbiri americano-rusesti, Medvedev a abordat problema. Cred ca trebuia s-o lasam pe mai tarziu. E o tema care-i irita pe rusi”
  • În 2004, un tînăr student rus, Pavel Stroilov, profită de transferarea de către fostul lider comunist Gorbaciov a unei mari părţi din arhiva oficială în cea a propriei fundaţii, precum şi de abilitatea sa de a-şi modifica accesul la respectiva arhivă în „autorizat” şi reuşeşte să sustragă peste 1 000 de transcrieri ale unor discuţii ale Biroului Politic privind politica externă. Ulterior pleacă la Londra pentru a-şi vizita un prieten şi cere azil politic, conştient de valoarea documentelor pe care le deţinea. Deloc lipsit de semnificaţie este faptul că Stroilov editează cartea „Allegations” a lui Alexander Litvinenko şi este coautor, împreună cu Vladimir Bukovsky, al volumului „L’Union europeenne, le nouvelle URSS?”. Nestîrnind nici pe departe vîlva creată de actualele dezvăluiri Wikileaks, cele aparţinînd lui Stroilov nu îmi par deloc a avea mai mică importanţă, ba dimpotrivă, în contextul actual par să lămurească ceva din istoria ultimilor 21 de ani.

Mă voi limita acum la cele care se referă exclusiv la România. Stroilov afirmă în 2009, într-un interviu acordat Hotnews, că decembrie 1989 a fost plănuit de către KGB pentru instaurarea la putere a prorusului Iliescu. (Apropo, aţi sesizat asemănarea a ceea ce s-a întîmplat la noi cu cazurile Beslan şi Teatrul din Moscova? – n.m. ) De altfel, în toate ţările est-europene comuniste se preconiza înlocuirea conducătorilor cu apropiaţi ai lui Gorbaciov. Stroilov aduce drept argument şi situaţia fostei Republici Cehoslovacia unde acest lucru nu a putut fi realizat iar influenţa KGB – ului nu a mai fi putut fi păstrată. Revenind la noi, să luăm în considerare două extrase din transcrierile unor discuţii ale lui Mihail Gorbaciov. Din prima, avută cu fostul conducător polonez Wojciek Jaruzelski, din 13 aprilie 1990, aflăm că:

„W. J. : Cei care încă ne mai reproşează că de bună voie am cedat puterea în mîinile opoziţiei nu iau în calcul faptul că, în caz contrar, am fi fost nevoiţi să rezolvăm contradicţiile ulterioare prin metoda românească, ba poate chiar una mai rea, pentru că la noi nu s-ar fi găsit un Iliescu.”

Cea de a doua, avută cu A. Lilov, Preşedintele Prezidiului Suprem al Consiliului Partidului Socialist Bulgar, în 23 mai 1990, ne relevă următoarele:

„M.Gorbaciov: Bine că aţi reuşit să evitaţi evoluţii ale situaţiilor precum cele din RDG si România. Este foarte important că aţi dat dovadă de o iniţiativă îndrăzneaţă şi înţeleaptă. E adevărat şi Iliescu conduce lucrurile destul de bine în România.

A.Lilov: Da, a repurtat o victorie frumoasă. Cred că noi în Bulgaria nu vom reuşi o asemenea victorie la viitoarele alegeri.

M.Gorbaciov: Poate nici nu aveţi nevoie de o asemenea victorie. Important nu este să împingeţi opoziţia, ba dimpotrivă, să o atrageţi în treburi, să o includeţi în procesele de înnoire. Să-şi asume responsabilităţi. Noi aşa punem problema la noi acasă. Dar mulţi preferă să se ocupe de altele, refuză chiar funcţii cu răspundere, unde trebuie zi de zi, practic, să te ocupi intens de treburi reale….

A.Lilov: Se pare ca atît Mitterand, cît şi Thatcher se cam tem de unificarea Germaniei.

M.Gorbaciov: Da, aşa e. Dar ei ar dori ca împotriva procesului de unificare să se ridice URSS. Ţinem cont şi ne apărăm interesele, fără să lăsăm posibilităţi pentru a ne pune în confruntare cu nemţii. Linia principială privitoare la aderarea la NATO a Germaniei unificate va continua.

A.Lilov: Pentru noi e important să ştim punctul dumneavoastră de vedere, să înţelegem poziţia dumneavoastră vizavi de această problemă, pentru că trebuie să întreţinem relaţii şi cu RFG, şi cu Germania unificată.

M.Gorbaciov: Da, deosebit de important să păstraţi înţelegerea reciprocă şi conlucrarea pe acest vector deosebit de responsabil al politicii externe. Esenţial ca acest lucru sa fie conştientizat în toate ţările vizate în mod particular.

A.Lilov: Din cîte ne putem da seama, acest lucru este conştientizat şi în România. Mă refer înainte de toate la Ion Iliescu.

M.Gorbaciov: Da, el a adoptat poziţii echilibrate, gîndite, manifestă disponibilitate pentru colaborare constructivă. Dar cred că apropierea abordărilor noastre nu trebuie excesiv afişată…”

Cerinţă: să se calculeze cîte dioptrii au lentilele lui Ponta.

Surse: hotnews, gandul.info, blogponta.wordpress.com, ziare.com

Facebook Comments

34 Comments Ponta, recuperatorul

  1. apellamemorie

    Interviul dat de Gorbaciov pentru emisiunea "Nasul", anul trecut daca nu ma insel, cu Ion Ilici Iliescu, pe numele tatalui sau de origine rusa, ilegalist bolsevic refugiat in Romania, pe post de translator si corector de scenariu (i-a furat painea de la gura lui Nicolaescu de data asta!)la celalalt interviu public, a dezvaluit mai mult decit s-ar fi obtinut prin intermediul folosirii limbajului de la cei doi protagonisti. Modul in care Gorbaciov nega orice contact anterior cu parintele democratiei "originale", jocul de scena, evitarea oricarei priviri schim,bate intre cei doi care i-ar fi putut demasca, vehementa negarii, incercarea de sabotare a oricarei orientari a discutiei intr-o directie nedorita de cei doi, n-au reusit nimic altceva decit sa-i demaste. Cit despre psd-ul lui Ponta, el e ridicat pe mortii din decembrie '89 de acesti "lideri istorici" care ar trebui sa dea seama pentru crimele lor. Legatura cu astfel de personaje sinistre nu te poate niciodata ridica, este o complicitate asumata de care vor trebui intr-un obstesc sfirsit sa dea seama.

    Reply
  2. Bleen

    Răzvan Exarhu "Cu atata responsabilitate corporatista simt ca ne apropiem de pericolul impaduririlor excesive, abuzive etc."

    Reply
  3. gupi

    la cât munceşte, nu m-ar mira să aud că domnul Crin va primi pensie mai mare decât salariul .

    Reply
  4. tucu

    Diversiunea NR.2

    In timp ce voi puneti la indoiala (din rea credinta si fara motive intemeiate) dorinta prietenilor fosti sovietici si a lui Ion (Ilici pe numele de ilegalist) de a aduce bunastarea in Romania tin sa va atrag atentia ca altii ASUDA.

    Voi va tineti de dracii si Crin Antonescu are de lucru.

    Citez:

    ""Avem un santier intreg in lucru, de consolidare, de compatibilizare a fortelor politice la nivel local pe aceasta uniune""

    Cred ca va lua dramatica hotarire sa se trezeasca.

    Reply
  5. zulu

    a propos de garantii juridice cerute de Rusia, astea vor fi sub forma de documente scrise, semnate de 2 sau mai multe parti?

    si Marea Britanie, inainte de al 2-lea razboi mondial, a plecat din curtea lui Adolf cu un document prin care acesta admitea in scris ca, dupa alipirea zonei sudetilor din teritoriul Cehiei la Germania, nu va mai avea nici un fel de alte pretentii teritoriale. ghinion, la ceva timp i s-a pus pata pe portul Gdansk, pt ca facea legatura cu o zona locuita de etnici nemti, adica s-a sters pe pantofi cu hartia fluturata atat de triumfator de britanici.

    Reply
  6. Dragos

    Delicat subiect, prea explicita si frontala abordare. Asa cum sexul poate fi descris cu ajutorul metaforelor "bursucul la veverita", "botul la savarina", "la flaut" gen, asa si pornografia asta KGB-ista poate fi lirizata:

    USL-ul pentru noi este Al-Qaeda II. Cu celulele PSD, PNL, PC (UDMR in probe). iRTV-A3 = Al Jazeera, Romania = turnurile gemene, jihad = jos Basescu. Felix+Bombo+Ilici = Osama, Crin = 0, Ponta !

    Ponta este un simplu cutitar de bord programat, in propria-i prostie, sa demoleze turnul RO. Idiotul chiar crede ca 70 de virgine cu sanii mari de-abia asteapta sa le copiloteze. Tare mi-e teama ca o s-o cam ia la…mansa.

    Reply
  7. nedormitul

    mih

    de cînd e în discuție nabucco? asta una la mînă. a doua la mînă, merită văzut cam de unde vine petrolul (import + producție internă) în cele mai industrializate state din UE. s-ar putea să avem nişte surprize.

    Reply
  8. Mih

    @Florina, legat de chestia cu dependenta Vestului de resursele energetice rusesti:

    De ce in, sa zicem 20 de ani(cel putin), nu au optat occidentalii pt o alternativa care sa-i elibereze din dependenta de rusi? Sa fie doar interesul unora de a pastra influenta ruseasca in balanta cu pozitia de lider mondial al USA? Are legatura asta cu orientarea de stanga a(prea)multor guverne vest-europene?

    Reply
  9. nedormitul

    rusia e ca românul care a dat de bani: își cumpără plasmă și mercedes. fabrica de plasme și fabrica de mercedesuri nu sînt de vînzare.

    Reply
  10. nedormitul

    rusia va fi puternică atîta vreme cît va avea resurse. deşi bogată în creiere, nu a fost niciodată capabilă să gestioneze şi să încurajeze creativitatea, astfel încît să devină un concurent redutabil al civilizaţiei occidentale. pe măsură ce resursele de gaze şi de petrol scad, va scădea şi influenţa rusiei, chiar şi în ceea ce acum se numeşte csi.

    deci, ideologia stîngistă a lui mickey mouse se numește altfel: prețul la pompă.

    Reply
  11. Florina

    acum, da, fără discuţie, nemţii au nevoie de petrol şi gaze de la ruşi, dar atunci, înainte şi după '89, problema se punea şi în alt mod. m-am referit aici numai la ceea ce ne priveşte în mod direct, dar sper să revin cu ceea ce se dorea în privinţa întregului continent. şi e posibil ca în jurul petrolului şi gazelor să existe încă legăturile de atunci.

    Reply
  12. 1

    non-dormitul

    poate

    dar uite că pentru un amărît de scut Rusia cere garanţii

    (juridice. cum naiba or fi arătînd astea e altă discuţie)

    Reply
  13. Florina

    "eu nu am fost impus de cineva. eram un modest director de editura tehnica, cu 60 de salariati – 30 redactori si 30 personal tehnic. sigur, eram cunoscut de-a lungul vremii de generatii de tineri, de studenti, ma cunostea lumea. dar revolutia m-a propulsat in centrul unor miscari si lumea a cuplat in jurul meu", a afirmat ion iliescu, citat de antena3.

    păi, nu?

    Reply
  14. 1

    nu cumva atitudinea mult prea prietenoasă a Germaniei faţă de Rusia e răspunsul ei şi angajamentul ei la atitudinea similară a Rusiei care i-a permis (din calcul, evident) unificarea?

    Reply
  15. tucu

    Off topic

    Postarea Florinei este extrem de interesanta si marturisesc ca este opentru prima oara cind aflu ca s au publicat documente despre respectivele discutii,

    Totusi cred ca discutiile de astazi ar trebui centrate pe sopirlele amicului nostru Dl Lazaroiu.

    Aseara pe B1 TV Dl Lazaroiu a fost mai clar ca nici o data (cu toate ezirtarile sale feciorelnice) si a sintetizat tendinte pe care le simtim cui totii de mult timp .Si anume:

    -Singura sansa a PDL ului pentru a obtine un rezultat concludent in alegerui este ""Schimbarea la fata"" adica promovarea la conducere a unei alte garnituri,Lucru Putin probabil.

    -PDL ul -are o componenta putrnica care ar incerca o apropiere de PSD in speranta de a si conserva avantajele.

    -Sansa de a optri ascensiunea PSD ului si a satelitilor sai este o noua formatiune -ne inregimentata intr un curent politic -stinga sau dreapta -care sa preia electoratul ce doreste modernizarea statului.

    Din cele afirmate de Dl Lazaroiu eu am inteles ca soarta noastra de dupa 2012 nu va fi decisa de performantele lui Ponta sau Antonescu ci de o noua oferta electiorala care sa raspunda cerintelor noii generatii de alegatori.

    Inca o data scuze penrtru off topic dar senzatia meae este ca subiectul zilelor ce vor urma va fi noul produs politic.

    Reply
  16. Mih

    Faptul ca se banuia/stia despre implicarea rusilor in evenimentele din '89-'90 si ca Iliescu a fost/este omul lor nu scade cu nimic valoarea acestor informatii.Ba, dimpotriva.Deci, multumesc Florina! Vorba aceea:"DOVADA!"este mereu necesara si binevenita (sper si bine folosita!)

    Parafrazand titlul unei cunoscute emisiuni,"Inainte, la argument(e)".Cat mai multe, mai solide si mai eficiente…

    Reply
  17. flak 88

    politicile de aliante, consecutive primului si celui de-al doilea razboi mondial, continua! ca sa dau doua exemple, dintre cele multe, credeti ca germania si rusia nu saliveaza sa rupa polonia in doua, encore un fois? franta si germania vor uita, vreodata,1870? franta si anglia vor uita, vreodata, hastings, 1066, ba, in ecuatie au intrat si statele din orient, acum, mai patate si mai udate de singe, tisnind din venele finantelor, intr-o noua prezentare, ca in reclama la detergenti! locomotiva diesel germana si tgv-ul francez, trag tare pe linii ferate ale caror macazuri se schimba nu doar de la bruxelles. daca am sti, macar asa, un virf de iceberg, ce afaceri underground au marile state europene in orient, si cum se rotesc ei, dragutii, banii pentru investitii si fonduri europene, vorba poetului, am cere planetei sa se opreasca, sa coborim la prima statie. montaigne rousse e putin spus, cind e vorba de globalizare si razboi economic. tare imi doresc sa avem, in aceste timpuri, o editie revazuta si adaugita, marasti-marasti-oituz. greu de editat, part one, part two, und so weiter. eric-emmanuel schmitt si-a intitulat o piesa de teatru "tectonica sentimentelor". mie mi s-a parut un titlu de exceptie. o alaturare de colectie, editie limitata, intre aceste doua cuvinte. in tectonica politicii si a economiei, efectele sunt de la gradul 8 in sus. indiferent de indicele bursier.

    Reply
  18. tucu

    ""Cine a stat 5 ani la rusi nu poate gindi ca Bush""E o intoxicare ordinara.

    Astazi Ponta dovedeste ca nu trebue sa stai nici cinci minute la rusi ca sa nu poti gindi ca Bush (noroc ca nu rimeaza cu Obama)

    Reply
  19. Amelia

    Foarte interesant, Florina; multumesc (recunosc cu rusine ca habar n-aveam de publicarea acestor convorbiri).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *