Rezultatele alegerilor se stiu deja. Bucureștiul e roșu, Firea la capitală și toate celelalte sectoare adjudecate de PSD, în țară au fost aleși și primari care se află în pușcărie.

Anticorupția nu (mai) e o miză pentru societate. Prea mult spectacol, prea multă atenție, prea mult ocupat spațiul public cu aceasta, prea puține rezultate în plan concret. Alegerile locale sînt despre cum le va fi oamenilor în următorii ani, în iar asta nu depinde de cît a furat sau este suspectat că ar fi furat X și Y. Sau depinde în condițiile în care, tot noi plîngîndu-ne de statul care ne jupoaie, cei care au probleme în justiție să fie considerați haiduci, cei care au riscat pentru binele oamenilor – și-au luat și ei porția, dar au dat și la oameni. Șocant probabil pentru unii, dar așa este. Politica e o piață. Nu te întreabă și nu întrebi la piață de unde e produsul, cum l-ai obținut. Sau știi, sau bănuiești, cumperi și taci. Pentru că îți e mai bine, pentru că e ieftin, pentru că ai impresia că ai faultat statul, acest colos care nu face decît să ia, niciodată să dea cu adevărat.

Alegătorii nu sînt proști, cum spuneam și în articolul precedent. De fapt, nu există proști în politică. Dacă pleci de la premisa că alegătorii sînt proști, atunci ai pierdut din start, poți pleca deja acasă înainte de alegeri. Alegătorii știu ce vor. Și vor să le fie bine. Că binele lor nu corespunde cu binele nostru, cu binele tău, asta e altă poveste. Pentru toți ar trebui să existe piață politică. Asistații, de exemplu, nu pot, nu au cum – să fim serioși, cine își găsește cu ușurință un loc de muncă ca să-i trimiți să muncească? – sau chiar nu vor să muncească. Depind de ajutorul de stat, de rețele mafiote locale, de clanuri, toate neintrate în vizorul legii. Anticorupția ar fi trebuit să se orienteze și spre aceste zone, dacă ar fi fost eficientă, nu numai spre nume mari, sonore.

Alegătorii sînt și neinformați, și needucați. Că toată ziua-bună ziua văd la televizor aceleași figuri, eventual plimbate pe la DNA, e una. Că asta nu le face cu nimic mai bună lor viața e cu totul altceva. Dintre cele două, va alege întotdeauna pe cel sau pe cea care consideră că îi poate acorda sau înlesni ceva în viață. Anticorupția, din punctul ăsta de vedere, nu le aduce nimic. Așadar, nu au cum să o voteze și votează cu cei care consideră că îi pot ajuta practic, concret în următorii ani.  Și au perfectă dreptate, vă place sau nu.

Societatea românească mai are mult pînă la însănătoșire morală, civică, politică, iar asta e numai parțial treaba anticorupției. Concomitent trebuie oferite alternative la partide și la candidați.

PSD se adaptează din mers, din punctul acesta de vedere, PNL își pune singur piedică.

Intrată de numai patru ani în politică, Gabriela Firea, bine pregătită și cu targetul extrem de bine țintit, Primăria Municipiului București, cu o campanie foarte bine condusă, cîștigă în fața penelistului Cătălin Predoiu care, deși cu bază politică și administrativă, ba prim-ministru din umbră, ba candidat la primărie, nici el nu mai știe ce-i rezervă partidul, a fost a patra alegere a PNL. A patra! Și asta spune tot.

Interesant de urmărit parcursul politic al Gabrielei Firea, fiind posibilă chiar și o eventuală candidatură la prezidențiale, în 2019. Deși declară că nu intenționează să fie șefa pesediștilor, partidul poate să  i-o ceară. Dragnea va fi șef la pesediști în funcție de rezultatele Gabrielei Firea la primărie. Se poate spune că se profilează o candidată, eventual și o finală pentru 2019, Firea – Nicușor Dan, asupra celui din urmă voi reveni.

PNL s-a dovedit la fel de paralel cu electoratul și cu pretențiile lui, pierzînd absolut tot în București. Rezultatele bune, aparent, din țară, nu îl fac decît să rămînă o anexă a PSD-ului, pentru care se bate pe același electorat. Nu reprezintă urbanul, modernitatea, ”oamenii frumoși și liberi”, așa cum era de așteptat. Blaga și Gorghiu au așteptat aproape o zi de la anunțul exit poll-ului pentru a ieși ”victorioși” și senini în conferință de presă, dovedind ori existența în universuri paralele, ori o nesimțire atroce și anunțîndu-ne că, șoc! – rezultatele de la aceste alegeri sînt cele mai bune înregistrate de partid din 1990. E adevărat că Bucureștiul, dar Bucureștiul, știți… Da, știm, și ne așteptam la cu totul altceva. Nu se va întîmpla, nici unul nu și-a anunțat demisia. Partidul, așadar, va rămîne în coada PSD-ului, urmînd ca, în neînțelegerea, deci imposibilitatea schimbării, să fie absorbit într-un final, rezultatul alegerilor parlamentare din toamnă fiind de pe acum ușor anticipabil în ceea ce-l privește. De unde și anunțul președintelui Iohannis, cu puțin timp înaintea alegerilor, că după parlamentare se gîndește tot la un guvern tehnocrat.

A da vina pe președinte pentru rezultatul obținut pe președinte, pentru că a venit vorba despre el, este nimic altceva decît dovada imposturii și a fugii de răspundere ale partidului, al cărui candidat a fost chiar președintele. Nu l-au știut, nu l-au cunoscut, era o gaură neagră și pentru ei, ne-au propus – și am ales! – o totală necunoscută la sfîrșitul anului 2014, ori l-a stricat anturajul?!

Despre candidatul Predoiu, dacă mai contează, a dat totul pe teren, dar a avut ghinion (ha!). Un discurs ciudat, lăsat de unul singur, la aflarea rezultatelor, un discurs de învingător mai mult, cu zîmbete, mulțumiri tuturor celor care au contribuit la campanie, nu dau decît imaginea unui om căruia i s-a luat o greutate de pe umeri, unui om a cărui carieră politică e aproape de final.

Dacă adunăm procentele celor trei candidați anti-PSD, vom avea o cu totul altă situație, cei trei ar fi obținut mai mult sau la limită cu procentele obținute de Gabriela Firea. Dar așa se întîmplă cînd orgoliile, blaturile și toate celelalte mizerii din politică primează.

PMP a obținut un rezultat așteptat, bun, aș putea zice, avînd în vedere și candidatul, și susținătorul, ale cărui defecte sînt încă folosite de adversari, și blocajul media la care a fost supus. PMP are de arătat de acum încolo ce poate, alegerile locale putînd fi considerate de antrenamemt. Este singura formațiune de dreapta pe care o avem și depinde numai de ei dacă va mai crește sau dimpotrivă. Rămînerea la acest scor nu ar face altceva decît să transforme partidul într-unul balama, lucru deloc de dorit.

Și pentru că a venit vorba de fostul preșesinte, Emil Boc, cel pe care l-a sfătuit să se retragă, a obținut un enorm 63% la Cluj.

Două experimente au stat în vizorul atenției publice, Dan Mașca la Târgu Mureș și Ovidiu Raețchi la București, sector 5. Dacă Raețchi e produsul unui partid pe care, din cîte arată, nu-l mai înțelege, deși mi-e greu să cred că și-ar fi făcut iluzii, Dan Mașca este produsul antreprenoriatului politic, care trebuie cultivat, care este necesar și care ne poate scoate din captivitatea monopolului politic în care sîntem captivi din 1990.

Am ajuns la final la USB, transformat în seara alegerilor în USR. Nu știu de ce se mai complică cu ”U” în loc de ”R”, avînd în vedere faptul că e adevărata stîngă-caviar, poate de aici și îngrijorarea președintelui PSD, Dragnea, vizibilă la anunțarea exit-poll-ului de după alegeri. Președintele partidului, Nicușor Dan, și-a făcut un început perfect de carieră politică oficială, cu prezența, imediat după alegeri, în studiourile Antenei 3. Dacă țara o cere, de ce nu, nu?!

Adevărata stîngă-caviar – nici la stînga, nici la dreapta, cum spune Dan, adică ce nu se poate, partidele înființîndu-se în jurul unor valori, ale unor principii – ne va face să scuturăm de praf tratatele vechi de politică și să le luăm iar la puricat. Pentru că asta este stînga urbană, modernă, stînga care cucerește, care amețește, pînă la atingerea scopului, cîștigarea alegerilor. Și pentru că acesta este trendul și în occident, se anunță de succes.

Ceea ce înseamnă că vom avea așa: stînga de pînă acum, tradițională, cea care fură cu anticorupția la ușă, stînga cu ifose și pretenții de dreapta, respectiv PNL și stînga adevărată, adică USB.

Iar dacă cei de pînă acum s-au făcut că fac politică, că-s oameni politici, cu doctorate agățate la portofel USB(R) este hotărît să facă politică, în ciuda apelor în care o scaldă încă Dan. Partid care să stea și să se ocupe numai de greșelile celorlalți nu există.
Ei sînt cei cu doctorate adevărate, nu plagiate, agățate la portofel, de ei va depinde cînd va începe curățenia doctoratelor plagiate din politică, ei sînt sau vor deveni oameni politici în accepțiunea corectă a termenului, înlocuind, în timp, ce a fost pînă acum, adică majoritar veleitari și impostori.  Va fi o bătălie cruntă pe stînga, și pun de pe acum pariu că veți ține cu această stînga. Pentru că e modernă, e cool, e pe bicicletă, cu pălărioară și nu fură. Ne va da la toți lopățele de arheolog, pentru început, ca să conservăm tot ce întîlnim în cale.
Asta se întîmplă cînd furăciunile ne ocupă tot timpul, cînd ochii sînt pe DNA și nu pe construcția de partide, pe cine a mai încătușat Codruța în loc de principii și valori.
Dreapta românească e tare: a construit și a unit pînă a ieșit o construcție mare și de toată frumusețea, numai că pe stînga.

Noi mai avem de lucru la noi înșine, în primul rînd. Trebuie să înțelegem electoratul, trebuie să coborîm din online, să convingem măcar un om să voteze, cum vrem noi e deja mare lucru. Așa vom scăpa, treptat, de crizele de isterie provocate de rezultatele alegerilor, așa vom putea construi sau ajuta la construcție.

‪În final, tragedia de la clubul Colectiv nu e subiect nici pentru alegeri, nici pentru orice altceva în politică. Și va trebui să ne calibrăm corect așteptările, astfel încît să nu mai credem că toată lumea gîndește ca noi.
Colectiv a luat sfîrșit, politic vorbind, cu demisia lui Ponta și a întregului guvern, implicit. Ponta și-a luat atunci pedeapsa. Că vrem noi, că vreti voi să faceți din Colectiv un subiect nu înseamnă că și este. O tragedie nu setează agenda politică, nu scoate brusc oameni din pălărie (bine ascunsi pîna la acea vreme, nu se știe de ce, mister!) în politică. Ori învățam ceva, ori visăm în continuare și după fiecare rundă de alegeri dăm ochii peste cap și ne sufocăm de furie din cauză că poporul, poporul, poporul nu știe, nu vrea, nu ne merită, precum chivulețele. Timp în care, cu meticulozitate și răbdare, stînga, după cum se vede, construiește. 

În decembrie 1989 au murit peste 1500 de oameni și a venit Iliescu, pentru 6 ani, la conducerea țării. Gîndiți-va la asta. 

(Foto: tribuna.md)