“Deja-vu, all over again!”

Despre lupta pentru pace cu explozibil plastic

La mulţi ani! Aţi petrecut bine? În general da, deşi se putea şi mai bine? Cam multă plictiseală, tip anti-climax? Ei, ce să-i faci, e criză. Nu poţi să le ai pe toate. Iar plictiseala, în doze corespunzătoare, nu e neapărat un lucru rău. Aşa că am să vă spun un basm de început de an care, neîndoielnic, o să vă plictisească de-o să vă crape fălcile, căscînd.

Mult mai animată ar fi fost trecerea din 2009 în 2010 dacă un flăcău din Nigeria, ajuns bine-mersi la bordul unui avion de linie american, în loc să-şi dea foc la chiloţi, ar fi reuşit să se arunce în aer, înainte de aterizarea la Detroit. Avionul fiind plin cu sute de oameni, aceştia ar fi murit chiar de Crăciun.

Agasant. Vedetele de la ştiri ar fi trebuit să-şi anuleze vacanţele. În loc să fie pe plajă, sorbind din coctailuri, în timp ce colegii mai năpăstuiţi se screm să umple timpul de emisie cu inepţii despre petreceri în pieţe publice, obiceiuri populare, artificii, Luna Albastră şi horoscoape, Zeii Teleprompterului ar fi fost condamnaţi să rămînă acasă. Să comenteze Masacrul de Crăciun. Sobru, cu durere bine controlata în glas şi, mai ales, perfect echilibrat. Fără excese. Fără accente “incendiare”. Fără concluzii pripite. Ci cu Concluzia Corectă: a fost lucrarea unui dezaxat. Atît şi nimic mai mult.

În noiembrie, le-a ieşit perfect. Atunci, un american de origine palestiniană, ajuns maior în armata americană, licenţiat în biochimie şi medicină (cu specializarea psihiatrie), a măcelărit 13 oameni şi a băgat în spital alţi 30, executînd foc de voie cu mitraliera chiar în buricul mega-bazei militare de la Fort Hood, Texas. Concluzia Corectă: Lucrarea unui dezaxat. Atît şi nimic mai mult. N-a fost prea greu: 13 morţi. Mizilic. Lumea uită repede. Şi apoi, era vorba de militari, care riscă să moară oricum.

Ar fi fost mult, mult mai dificil dacă tînărul nigerian reuşea să detoneze explozibilul plastic ascuns în chiloţi, în jurul testiculelor. Trei sute şi ceva de morţi, civili, într-un avion aruncat în aer. Ba, încă, de Crăciun. Mult mai greu de ascuns sub preş, cu Concluzia Corectă. Dar, cum chilotii n-au detonat, totul e în ordine. Lucrarea unui dezaxat. Atît şi nimic mai mult.

Dintre perlele înţelepciunii populare, cele generate de sport ocupă un loc aparte. De pildă: “Dacă mingea intra în poartă, era gol”. Coca-Cozma Teoharie, nume altfel predestinat. Mingea neintrînd în poartă, la Detroit n-a fost gol. Programele televiziunilor n-au fost perturbate, paginile editoriale n-au fost date peste cap. De Crăciun şi Anul Nou, cadouri, şampanie, artificii şi plictseală.

În sportul american, Yogi Berra are un statut mitic. A fost unul din cei mai mari jucători de baseball din toate timpurile. Şi rămine un imens şi inconturnabil raisonneur. Gen: “Dacă nu ştii unde mergi, ajungi în altă parte”, “Taie pizza în patru, că nu pot să mănînc şaşe felii”, ”Celelalte echipe ne pot crea probleme dacă ne bat”, etc. Panseul cu care Yogi Berra a intrat definitiv în tezaurul colocvial american e, din păcate, intraductibil. Adică, poate fi tradus, dar e păcat, căci se alege praful. Trebuie savurat în original. Iată-l:

“This is like deja-vu, all over again”.

Cuvintele lui Yogi trebuie savurate, în mod repetat – dar, mai ales, înţelese.

Căci spun un adevăr fundamental, despre vremurile in care trăim. “Deja-vu, all over again”. Sînt vremurile Concluziilor Corecte. Corecte Politic, desigur. Repetate pînă la saturaţie. Pînă la epuizare. Pînă la reflex condiţionat. Reflexul de a nu mai pune întrebări ci de a accepta, fără discuţie, fără critică. Reflexul de-a ignora şi, dacă e cazul, de a strivi discuţia şi critica. Reflexul abandonului. Reflexul supunerii. Stînga.

Tînărul dezaxat din Nigeria şi maiorul american dezaxat de origine palestiniană mai aveau ceva în comun: religia. Normal, însă, nu asta i-a facut să sară de pe fix. O astfel de concluzie ar fi total Incorectă. În primul rînd, pentru că religia respectivă e denumita Religia Păcii. Cum nu se poate mai clar, nu? În al doilea rînd, pentru că multi-culturalismul ne învaţă că toate culturile, deci toate religiile, sînt egale ca importanţă şi ca valoare. Toate sînt bune. Mai puţin cultura occidentală şi religia creştină, care nu sînt bune, ci sînt de vină. Dar asta e altă discuţie.

Important e că toate religiile sînt la fel, adică bune (mai puţin aia care nu e) şi, prin urmare, Religia Păcii n-are nici o legătură cu faptul că indivizi taraţi îi denaturează mesajul şi se pun pe omorît, cu grade diferite de succes. Un fenomen denumit “radicalizare”. Altfel, de neînţeles. “Cum e posibil ca oameni tineri, inteligenţi, educaţi, occidentalizaţi, cu facultăţi făcute în Vest, mulţi născuţi acolo, din familii cu bani, să se radicalizeze?” Întrebarea apare obsedant, la fiecare nouă “radicalizare”.

Iar concluzia? Cea Corectă, normal: niste dezaxaţi. Atît şi nimic mai mult. În rest, e de neînţeles. Corect. Aşa e. Nu mai e nimic de spus, nimic de comentat. Gata! Punct. De aceea, fără nici o legătură cu cele de mai sus, dar fără absolut niciuna, iată şi basmul promis. Repet, fără nici un fel de legatură. Cu nimic.

Basm:

Cică undeva, pe o planetă îndepartată, ar exista o fascinantă religie. Ea ar avea următoarele trăsături:

Se declară tolerantă. Dar spune că e singura religie adevarată, iar toate celelalte n-au dreptul să existe.

Afirmă că e religia păcii. De 14 secole, e în război cu restul lumii. Pacea e posibilă într-o singură situaţie – cînd religia păcii va stăpîni întreaga planetă. Pînă atunci, lumea se împarte în două: tărîmul supunerii şi tărîmul războiului. Orice tratat de pace trebuie rupt în maximum zece ani.

Nu permite democraţia, căci oamenii n-au voie să-şi facă legi, ci trebuie să urmeze legea divină, după scripturi. Care sînt perfecte şi valabile pînă la sfîrşitul lumii.

Legea divină reglementează absolut toate aspectele vieţii, publice şi private. Căci viaţa e o parte a religiei, şi nu invers.

Liderii religioşi conduc simultan armata, guvernul şi justiţia. Liderul religios, la orice nivel, e simultan comandant militar, lider politic şi judecător.

În justiţie, mărturia unei femei valoarează cît jumătate din mărturia unui bărbat. Femeia e supusa bărbatului. Poligamia şi pedofilia sînt OK.

De altfel, religia se cheamă “supunere”. Practicanţii ei se numesc “supuşi”, nu credincioşi.

Religia nu poate fi părăsită. Apostazia se pedepseşte cu moartea. Nu poate fi criticată sau ironizată: se consideră blasfemie, care se pedepseşte cu moartea. Nu poate fi reformată sau modernizată. Fiind perfectă, n-are nevoie de reformă sau modernizare. Cine încearcă reforma sau modernizarea e acuzat de apostazie sau blasfemie, care se pedepsesc cu moartea.

Sfirşit

Vedeti, v-am spus: nici o legatura. Cu nimic. Aţi auzit la vreo televiziune, aţi citit prin vreun ziar, aţi văzut prin vreun film, serial sau telenovelă să existe aşa ceva aici, la noi, pe Terra? Măcar aşa, vag asemănător? Nu, bineînţeles că nu.

Deci, nu există. E doar un basm.

Sigur, dacă ar exista, s-ar explica nişte lucruri. Ar deveni perfect logice. Cum, însă, nu există, lucrurile rămîn inexplicabile. Dezaxati. Atît şi nimic mai mult. Apar aşa, de nicăieri. Nu pot fi descoperiţi. Nici cînd discută pe forumuri “radicale”, în văzul tuturor. Nici cînd scriu lucrări de diplomă “radicale”, aşa, ca orice militar. Nici cînd tatăl flăcăului din Nigeria anunţă ambasada americană că i s-a “radicalizat” fiul. Ce să facă subordonaţii lui Obama – să-i refuze băiatului viza de intrare în America, doar pentru atîta lucru? Ar fi fost persecuţie religioasă. Aşa că rămîneţi liniştiţi, la locurile dumneavoastră. Fără discuţie, fără critică. Pînă la următoarea explozie. Eventual atomică. Sînt şi dispozitive nucleare care încap într-o valiză, în cala unui avion comercial. Iar cînd se va întîmpla (problema e “cînd”, nu “dacă”) vom auzi, iar: “Cum a fost posibil? Băieţi tineri, inteligenţi, educaţi, occidentalizaţi”. Deja-vu, all over again. Şi cîte un basm, despre lucruri care nu exista.

Dar dacă există?

Facebook Comments

73 Comments “Deja-vu, all over again!”

  1. Imperialistu'

    mece, CNN-ul este un post stangist, nu are nici un sens sa iti mai bati capul cu motivele care se afla la baza acestei atitudini fata de terorism. Stangistul modern se uraste pe sine si ii uraste si pe cei care au nerusinarea sa nu ii impartaseasca dementele.

    Reply
  2. mece

    Chiar acum mă gândeam: ce paradox aduce clipul de pe yahoo – în timp ce M&M trebuie să plătească pentru a-şi transmite mesajul, respectiv "Cumpăraţi bombonelele", alde teroristu nu a plătit nimic, mesajul lui – "Ucideţi americani!" e transmis moca. probabil bombonelele pacatuiesc prin caloriile pe care le contin…

    Reply
  3. mece

    Doctorul iordanian care a ucis pe 30 dec, 7 angajaţi ai CIA a lăsat moştenire televiziunilor tradiţionala casetă. Cei de la CNN sunt, prezentand inregistrarea, sunt "obiectivi" si ne zic care sunt motivele invocate de alde teroristu (uciderea unor lideri talibani), fac chiar o mica investigatie si ne furnizează un motiv in plus pe care il inidca nevasta (abu ghraib). Nici un comentariu despre crima iordanianului – care mei era si medic, nici un comentariu despre cine sunt şi cam cu ce se ocupau aia pe care ii invoca el şi, în contrapartida, de ce sunt ameriacanii si restul acolo. nimic. obiectivi, cum ziceam.

    http://news.yahoo.com/video/world-15749633/175383

    Reply
  4. Leon cel Treaz

    @mece,

    din lene, din comoditate, din convingerea ca e mereu cineva in spate, care va face lucrurile corect. Din miile de motive pentru care era necesara o clarificare a dreptei.

    Reply
  5. mece

    🙂

    de acord. dar cred că tocmai asta e ideea articolului. dacă o asemenea informatie este veche şi atat de accesibilă, de ce sunt unii (mulţi) care se comportă ca şi când nu ar exista? sau, şi mai rău, ca şi când ar exista o informaţie contrară ?

    Reply
  6. Leon cel Treaz

    mece,

    nu trebuie sa lucrezi la Deutche Welle sau la Hotnews, ca sa poti cauta pe google. Despre Muslim Brotherhood, vei gasi: "The Muslim Brothers (Arabic: الإخوان المسلمون al-ikhwān al-muslimūn, full title The Society of the Muslim Brothers, often simply الإخوان al-ikhwān, the Brotherhood or MB) is a Sunni transnational movement and the largest political opposition organization in many Arab states, particularly Egypt.[1] The world's oldest and largest Islamic political group[1] was founded by the Egyptian schoolteacher Hassan al-Banna in 1928.

    The Brotherhood's stated goal is to instill the Qur'an and Sunnah as the "sole reference point for … ordering the life of the Muslim family, individual, community … and state".[2] Since its inception in 1928 the movement has officially opposed violent means to achieve its goals,[3][4] with some exceptions such as in the Israeli-Palestinian conflict or to overthrow secular Ba'athist rule in Syria (see Hama massacre). This position has been questioned, particularly by the Egyptian government, which accused the group of a campaign of killings in Egypt after World War II.[5]". etc. etc.

    Reply
  7. ElCucui

    @Ducu. Dezaxatii ii baga la inaintare pe cei mai dezaxati dintre dezaxati. Caci trebuie sa fii dezaxat rau sa iti inchipui ca daca iti arunci coaiele in aer ai scapat de cele 72 de capre a lu tac-tu care nici macar nu fac sex oral. Unele…

    Lasa-ma sa povestesc o povestioara de-a ta din facultate.

    Cica statea Ducu la coada la telefonul public. Un arab in fata lui vorbea la telefon:

    – Zărut mâna, draga doamna! Cu Mareana vă rog…

    (- Cine o cauta?)

    – Un brieten…

    (- Mariana nu e acasă… Da ce? Sunteți arab?)

    – Nu, nu sunt arab! Zunt buțin racit!

    Reply
  8. mece

    Ei, acolo sunt Sever Voinescu, Teodor Baconsky şi Cristian Ghinea care nu pot fi bănuiţi de simpatii de stânga, zic eu. Iar articolele lor pe tema islamismului sunt departe de a fi reţinute în a critica reţinerile lumii occidentale de a reacţiona corespunzător la atacurile de tot felul ale purtătorilor de bombe ori ameninţări de tot felul. Eu văd Dilema la dreapta mai degrabă, deşi au şi adepţi ai stângii (Lucian Mândruţă, de ex). E ok, pe scurt.

    Reply
  9. mece

    Dacă ar fi să vorbesc cu precauţie, atunci aş trebui să mă exprim cam aşa: ce ştie eu, cu certitudine, un necunoscător al islamului – nu am citit Coranul, nu am fost în nici o ţară islamică – e că de mulţi ani deja, marea majoritate (şi folosesc expresia asta doar pentru că, probabil, mai sunt şi excepţii, care însă nu ar face decât să confirme această mare majoritate) a cazurilor de terorism este motivată de religia islamică. În aceste cazuri, toţi care săvârşesc acte de terorism şi le întemeiază pe credinţa lor în islam, le justifică cu acest islam. „Nu toţi musulmanii sînt terorişti, dar 90% din terorişti sînt musulmani.” (citatul este dat de Rodica BINDER, Iataganul hipersensibilităţii, Dilema v, 1.) O enumerare „simplă”: atentatele din 2001, atentatele din Bali din 2002, atentatele de la Madrid din 2004, atentatele de la Londra din 2005, tentativa recentă de pe cursa spre Detroit, tot ce se întâmplă zilnic în Irak şi, din păcate, multe altele (2). Eu nu cunosc contraexemple, să le zicem aşa, de crime similare săvârşite în prezent în numele altei religii – nu mă interesează aici sectele.

    Cam asta pot eu spune, un abia cunoscător al religiei în care m-am născut şi necunoscător al islamului.

    Am vânturat puţin, înainte de a scrie, Dilema veche pe care o tot citesc de mulţi ani şi m-am oprit şi am recitit câteva dintre articolele scrise de Anca Manolescu şi de Teodor Baconsky pe care îi creditez cu o cunoaştere amplă a ceea ce se numeşte religios (3). Eu observ, citindu-i pe cei doi (sper că nu greşesc), că ambii constată o exprimare PREZENTĂ pe scena public extrem de violentă a islamului şi un TRECUT care a fost şi altfel, un TRECUT în care “islamul a avut şi el mari gînditori critici, strălucite momente de dispută intelectuală, a cunoscut adaptări şi reforme. Astăzi însă, judecata critică, pluralitatea acceptată a opiniilor nu are prea mult succes în societăţile musulmane” (A.M.). – Anca Manolescu se întreabă “Ce ştie astăzi omul comun, în România, despre islam?” atunci când dă vina pe calităţile intrinseci ale islamului pentru ceea ce se întâmplă acum si aduce argumente din trecutul frumos al islamului, conclzionând că această religie are resurse pentru o altă exprimare decât cea prezentă. Dar, cred eu, problema, acum, e prezentul, care arată ca dracu. Cel mai probabil religia asta permite şi altceva decât actele cu care ne afectează în prezent.

    Trecutu-i glorios, prezentu-i cam naşpa.

    La toate astea se poate adăuga episodul caricaturilor daneze (dar şi alte episoade, mai puţin mediatizate), privitoare la libertatea NOASTRĂ de exprimare (atentie!: a noastră, aici, la noi acasă) şi reacţia musulmanilor. În cazul acesta s-au simţit ofensaţi şi au ieşit în stradă nu cei care se/ne aruncă în aer, nu teroriştii, ci oamenii de rând, credincioşii anonimi, care au ameninţat că ne…dau flori.

    Woody Allen are urmatorul dialog in Manahttan: HAS anybody read that Nazis are gonna march in New Jersey, you know? We should go there, get some guys together.Get some bricks and baseball bats and explain things to 'em./ -THERE was this devastating satirical piece on that in the Times. / – WELL, a satirical piece in the Times isone thing, but bricks get right to the point./- BUT biting satire is better that physical force./ -NO, physical force is better with Nazis. It's hard to satirise a guy with shiny boots.

    Aşa că fără „basme”. Nu e cred că mai este loc de ele. Flăcăul din Nigeria treuie să-i fie refuzată viza de intrare în SUA.

    1) http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=146&cm
    2) o listă a atacurilor atribuite doar al-Qaida în ultimii 10 ani aici: http://www.ziare.com/actual/international/12-29-2
    3) http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=169&cmhttp://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=1&cmd=http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=107&cm

    Reply
  10. Imperialistu'

    Mece, problema e ca Baconsky si Ghinea nu sunt tocmai ceea ce as numi material de dreapta. Ghinea are uneori niste reactii foarte ciudate pe anumite subiecte sensibile, le-as numi de-a dreptul corecte politic – a se vedea articolele despre eurosceptici -. Cat despre Baconsky, din cate imi aduc aminte din materialele adunate in „pe ce lume traim”, e caldut si cam atat.

    Dilema imi pare orice, dar nu de dreapta. 🙂

    Reply
  11. Nemo

    @parafaragaramus: accept oricand o copita :mrgreen:

    ce zici, bagam si una mica despre "interiorul uman"+cortex+serotonina&dopamina+FDG PET?

    Reply
  12. parafaragaramus

    Pe mine ma mira ca, pentru niste mizerabili portocalii, am reusit sa tinem numele lui Basescu afara din 55 de comentarii.

    Reply
  13. parafaragaramus

    @nemo

    Aha, deci nu sunt ei buni, ca ne-au dat de comentat, noi le-am facut o favoare.

    Expansiunea Universului si quarkcii nu neaga religia. Religia este despre interiorul uman, despre cele nevazute, stiinta este despre cele vazute, demonstrabile prin experimente, si la inceput se numea filozofie naturala.

    Off topic

    Da' Neamtu tziganu unde este?

    Reply
  14. Leon cel Treaz

    Nea

    stiai ca cei mai multi musulmani ucisi de musulmani sunt musulmani? Razboiul dintre Iran si Irak (1980-1980) a facut oficial cca 800.000 victime; neoficial, cca 2-3 milioane; victimele lui Saddam: cca 1 milion, eminamente musulmani siiti sau suniti kurzi; victimele regimului de la Ankara: cca 30.000 kurzi suniti; victime Afganistan ucise de mujahedini sau talibani: cca 500.000 pana la 1 milion etc. etc.

    Reply
  15. parafaragaramus

    Mie nu-mi place sa dau pagina. Mie-mi place cu scroll. E un truc, sa ne aduca mereu on topic, sa vedem textul original, si sa ne intrerupa superbele exercitii dialectice. Huo!.

    Reply
  16. Carol

    Din fericire , oamenii cu conceptii si idealuri ca cele ale "imperialistului" n-au ajuns (si sper sa nu ajunga vreodata), in epoca moderna, sa conduca vreuna din marile puteri ale lumii. Sa distrugem islamul pt ca Mahomed e un criminal….Asa ceva nu poate debita decat o minte bolnava.

    Sigur, parerile pot fi impartite 🙂

    Reply
  17. Nea

    Leon, păcat că cei ucişi de musulmani nu mai pot citi capodoperele care îţi plac ţie. S-ar entuziasma maxim.

    Reply
  18. Imperialistu'

    Separandu-le, alegi doar ce iti convine, which is bad. 😀 De altfel, daca nu ma inseala memoria, "erezie" provine din greaca, din "hairesis" care chiar asta inseamna "alegere". 🙂

    Reply
  19. Leon cel Treaz

    Nea,

    Am citit cu entuziasm maxim capodopera "Teroristul" a lui John Updike. Da, moscheea este ultimul refugiu al "ticalosului" musulman din America, pus pe omorat crestini. Insa, intotdeauna exista un inger, care il apuca de mana la timp pe musulmanul care vrea sa detoneze o bomba. Pe 11/9 ingerul era drogat. La John Updike ingerul era evreu si avea informatii de la Departamentul de Stat ca musulmanul vrea sa faca o prostie. In Coran, lucrurile sunt atat de echilibrate, incat concordia dintre musulman, evreu si crestini (Ahl-al-Kitab= popoarele Cartii/revelatiei) poate parea o scorneala.

    Reply
  20. Imperialistu'

    Wow, stie Carol germana. Nu degeaba sta in Deutschland. Foarte bine, problema ta e alta: esti prea linistit in ceea ce priveste Religia Pacii. Am uitat insa ca e o mare greseala sa intru in polemica, tu nu prea ai ce face in Jarmania, din moment ce ai atata timp la dispozitie pentru contre virtuale. Nu m-as mira prea tare sa traiesti pe banii statului.

    Cu riscul de a strica argumentul, Nemo, crestinismul = Vechiul Testament + Noul Testament. Nu le poti separa, o spune si Isus. A venit sa "implineasca" Legea, nu sa o inlocuiasca. Daca le separi, ai cazut in erezie, si inca in una foarte veche, in marcionism. 🙂

    Reply
  21. Nea

    Leon, foarte multe lucruri sunt jignitoare pentru musulmani: o denumire, o glumă, o carte, o caricatură. Şi li se pare normal să omoare la întâmplare, oameni pe care nici măcar nu îi cunosc, pentru că se simt jigniţi.

    Eu mă simt jignit când viaţa unui om este luată degeaba, de un fanatic.

    Reply
  22. Carol

    Nou sau vechi..testamentele astea au fost "plamadite" de oameni cu interese la vremea lor.

    In timp ce Ibn Sina punea bazele medicinei si araboii puneau bazele matematicii si a sistemului numeric, inchizitia crestina ardea pe rug tot ce nu corespundea vechiului sau noului testament .

    Hai sa ramanem in domeniul realitatii .

    @imperialistul. Asa e. Du hast recht und ich mein' ruh' !

    Reply
  23. Merechene

    Principalii vinovati sunt liderii spirituali care instiga la violenta si moartea infidelilor.

    Ajunsi in Germania, in Anglia , America, studentii si chiar oamenii simpli, intra pentru prima data in contact cu o lume pe care nu au vazut-o niciodata (libertate, frate!!!), iar cei mai conservatori se vor adapta extrem de greu, si vor apela, de cele mai multe ori, la comunitatea musulmana pentru a gasi o casa, un serviciu, poate si o femeie. unde altundeva poti sa cunosti lume decat la moschee, locul unde socializezi purtand discutii pe teme politice si religioase. Moscheea devine locul cel mai iubit de tanarul musulman – palestinian de cele mai multe ori (nu neaparat din Gaza, ci din Iordania, Siria, Iran – care a avut candva un bunic (sau bunica ) palestinian). Ura lui nu are decat o singura tinta: ISRAELUL si prietenii lui.

    Drepturile omului trebuie respectate totusi, deci vor veni vremuri grele … fiecare, indiferent de religie, orientare sexuala, nationalitate, rasa isi va cere dreptul (de multe ori prin violenta) !!!

    Reply
  24. Nemo

    @Carol, 7:05 PM:

    exact asa cum prevazusem in postul meu anterior, tu vii cu exemple din Vechiul Testament.

    q.e.d.

    Reply
  25. Imperialistu'

    Amuzant. Ma, Carol, cu riscul de a-ti darama castelul de carti, te anunt ca daca a fost vreun personaj care a construit ceva astfel incat sa ne invrajbim, ala raspunde la numele de Mahomed si ar fi bne sa nu mai bati campii cu cat de pasnic e Islamul ca nu are pasnic in el nici macar numele. Mahomed a fost un razboinic, un jefuitor si un pedofil ce a creeat o religie ce are la baza RAZBOIUL. Ca sufletele slabe vor sa se minta singure in privinta naturii Islamului, asta nu e problema lui Mahomed, nici a celor care inteleg "religia" propavaduita de acesta.

    Istoria de contrazice, teologia islamica te contrazice, numai gargara 'telectualilor din Occident iti sustine teza SF. Ai o varsta si gandesti mai prost decat un copil de clasa a IV-a. Pana si un copil de clasa a IV stie sa recunoasca un bataus cand il vede, tu insa nu poti.

    Cam trist.

    Reply
  26. Carol

    parafra….

    De trei ori în Biblie (da, da, e biblia aia pe care noi o credem pacifista si care ne indeamna la iubirea aproapelui)

    " teribila si brutala Lege a talionului, care apare de trei ori în Biblie. Prima data, atunci când israelitii si-au stabilit tabara în fata muntelui Sinai. El le-a poruncit: "Iar de va fi si alta vatamare, atunci sa plateasca suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mâna pentru mâna, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, vânataie pentru vânataie" (Ex 21,23-25).

    Câteva luni mai târziu, tot pe muntele Sinai: "De va pricinui cineva vatamare aproapelui sau, aceluia sa i se faca ceea ce a facut el altuia: fractura pentru fractura, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; cum a facut el vatamare altui om, asa sa i se faca si lui. Cel ce va ucide un dobitoc sa dea altul; iar cel ce va ucide un om sa fie omorât" (Lev 24,19-21).

    Câtiva ani mai târziu, în câmpiile Moabului, a repetat legea pentru a treia oara, atunci când evreii trebuiau sa porneasca la cucerirea Tarii Promise. Moise, în apropierea mortii, i-a adunat si le-a poruncit: "Sa nu-l crute ochiul tau, ci sa ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dintre pentru dinte, mâna pentru mâna, picior pentru picior" (Dt 19,21).

    Hai sa nu intram in detalii pe care oricum nu le stapanim decat prin citate!

    Reply
  27. Nemo

    @Carol: de aia am zis de aforismul ala, cu varsta religiilor. Unii inca mai practica Coranul, pe cand, pt altii, Biblia e cam litera moarta, bisericile sunt goale in Occident.

    Carol, ma scuzi, dar esti confuz; extrem de confuz. Tu intelegi prin Biblie atat Vechiul cat si Noul Testament, nu? E bine, iti recomand sa le recitesti, intrucat crestinismul inseamna Noul Testament. Arata-mi te rog instigarile la violenta din Noul Testament. Nu sunt credincios, dar trebuie sa fii tampit sa nu vezi ca acolo totul este "despre iubirea aproapelui".

    Filozofic/umanistic vorbind, crestinismul este cea mai "fiabila" religie, pt ca are la baza chestii profund sociologice, etologice(da, revezi un pic de K. Lorenz 🙂 ), psihologice, etc. E numai buna pt "natura umana".

    ps. Si Carol, mai incet cu sententiozitatea pe scari 😆 pt ca 1),eu nu prea citesc mass media, decat cel mult chestii de pe internet, si 2), in schimb am citit "Istoria religiilor" acum vreo 15 ani :), cu capitolul depre Islamism, cu tot;

    merge si 3): Traiesc intr-o tara unde vad mai multe turbane, decat vezi tu.

    Reply
  28. Leon cel Treaz

    @parafagaramus,

    1. fie-mi iertata interventia, dar formularea "mahomedanism" este profund jignitoare pentru musulmani, care nu i se inchina lui Mahomed, ci exclusiv, lui Allah.

    2. Patriarhul ecumenic al Constantinopolei, Bartolomeu I: "Existenţa a milioane de musulmani în Europa este în zilele noastre o realitate. Noi, creştinii, care formăm majoritatea în Europa, dar şi minorităţile, trebuie să aspirăm la traiul în armonie, fiind copii ai aceluiaşi Dumnezeu. Musulmanii şi celelalte minorităţi nu trebuie să trăiască în ghetouri; trebuie să fie integraţi în societate.

    Societatea europeană este deschisă, am văzut moschei construite în multe oraşe europene şi considerăm acest lucru normal. Dar am vrea ca această deschidere să fie reciprocă. Este necinstit să nu avem voie să construim o biserică creştină în Arabia Saudită. În Constantinopol, noi, creştinii, suntem o minoritate, şi în calitatea noastră de cetăţeni turci ne facem datoria către stat. Dar nu suntem trataţi întotdeauna ca egali ai musulmanilor, care sunt majoritari. Simţim că suntem cetăţeni de mâna a doua şi acest lucru ne întristează".

    Reply
  29. parafaragaramus

    Maiestate,

    Mahomed a fost un razboinic, a omorat oameni.

    Iisus ne-a spus asa, sa tinem Legea, care este cuprinsa in a crede in Unul-Dumnezeu, cu tot sufletul, inima, si mintea, si a-i iubi pe oameni ca pe sine.

    Prof. univ. dr. Remus Rus zice:

    " Daca lumea crestina, bineinteles si aici exista exceptii, este oricand gata sa se deschida spre dialog, spre comunicare si conlucrare, partenerii musulmani se cantoneaza in tensiunile unor premise lipsite de perspectiva, arogandu-si si solicitand drepturi in virtutea imuabilitatii traditiei lor religioase."

    Studiul asupra mahomedanismului il gasesti aici: http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/71795-

    Reply
  30. Leon cel Treaz

    Nea,

    Romania, anii '90-95: batai intre ortodocsi si greco-catolici. Case arse, capete sparte, oameni bagati in spital. Atacuri reciproce asupra lacasurilor de cult. Biserici distruse, la inceput prin incendiere, apoi demolate legal, cu acte eliberate de reprezentantii administratiei publice locale. Ultimul caz: 2008: demolarea cu acte in regula a bisericii greco-catolice din Vadul Izei, jud. Maramures, monument de arhitectura, stil gotic tarziu, cu concursul administratiei locale, cu reprezentanti majoritar ortodocsi;Irlanda: razboiul de 400 de ani (1608-2001) dintre catolici si protestanti a facut cca 200.000 de victime. Ulster; intre 1960-2001, 3.525 de morti si 47.541 de raniti.

    Reply
  31. Carol

    @Nemo

    De-aici pleaca totul. De la afirmatii gratuite facute de oameni care habar n-au despre ce vorbesc .

    Tu declari cu nonsalanta : "Adevarul este ca Islamismul este o religie (cam) barbara"

    NU e deloc asa. Si in niciun caz nu este mai barbara decat crestinismul.

    Doar ca suntem inoculati cu articole din ziare, cu analizele unor semidocti sau cu propagandisti care au un scop binedefinit.

    Coranul nu are, nici pe departe, atatea instigari la violenta si razbunare cat are Biblia. Doar ca "manuitorii" religiei (indiferent de care religie vorbim) au tradus totul in asa fel incat ne-au invrajbit in asemenea hal incat atunci cand un crestin vede un individ cu barba si turban il considera un potential terorist iar ei, la randul lor, ne percep ca pe niste potentiali distrugatori ai islamismului.

    Aici trebuie lucrat. La oameni, nu la Coran sau la Biblie.

    Reply
  32. Nemo

    Problema e mai serioasa. Hancu o atinge partial, pt ca este exploziva, nu prea poti sa pui pe tapet "direct".

    Direct?

    E vorba de 'fundamentul/baza" religiei islamice.

    Islamismul e profund "nedemocratic", modul in care trateaza femeile fiind doar unul din exemplele cele mai numeroase.

    In Iran, femeile nu au voie pe stadion la meciurile de fotbal, de exemplu.

    Adevarul este ca Islamismul este o religie (cam) barbara. Era pe undeva un aforism cu "varsta religiilor: cu cat o religie este mai veche, cu atat e mai putin "religie" si devine "altceva"; dar l-am uitat; stie cineva? Era ceva de genul ca Yoga a devenit sport, crestinismu…etc, numai Islamismul, fiind cea mai tanara, inca se mai agita:).

    Ma intreb daca "saracia" tarilor islamice nu are la baza tocmai religia lor, care ii tine prizonieri intr-o istorie anchilozata, fara posibilitatea vreunei modernizari, vreodata; cam asta e intrebarea principala.

    Urmatoarea ar fi ce "ce ne facem noi restul". Pt ca in epoca moderna nu mai poti sa-i ignori, vin peste tine cu bombele in kiulotzi…

    Nu prea exista raspunsuri simple.

    Reply
  33. Nemo

    @parafaragaramus: aha, bine ca am vazut sectiunea „older comments” 😆

    @Imperialistu: dupa cum spuneam, eu nu sunt tocmai un credincios. cred in quarks, in expansiunea Universului, in diversele stiinte; cred in emanciparea femeii de la cratita, toate ca toate, pana la feminism 😆
    Mai cred insa si in traditie, e felul meu de a „ramane roman”; de aici, pana la „mici detalii” apropo de ce e erezie si ce nu e, e cale lunga si sincer sa fiu, nu ma intereseaza. Citesc despre diverse religii ca „exercitiu intelectual”.

    Argumentul meu se referea doar la faptul ca religia crestina este prin definitie una „de iubire a aproapelui”, nu de instigare la ura, asa cum se regasesc pasaje intregi in Coran sau in Vechiul Testament. Evident ca atunci cand Isus a predicat ce-a predicat, „avea nevoie de un fundament”. Asa cum si Islamismul a avut nevoie de un fundament, iar Biblia a fost o sursa de inspiratie. Isus e considerat un fel de profet in Coran, de altfel…

    Sunt un adept al „tolerantei”, pana cand unele chestii ti se urca in cap, de la atata toleranta.

    Si daca imi permiti, mai Imperialistule, Carol a discutat pe „argumente”, nu pe epitete, „esti prost, esti de clasa a 4-a”, etc, „o faci pe desteptul ca stii germana”. Ca nu erau valabile, e alta kestie :).

    ps. anyway, e bine ca le-am dat o mana de ajutor oamenilor astia, cu atatea comentarii, de la primele articole 🙂

    Reply
  34. Carol

    Iar moartea prin "râs" este una din cele mai groaznice. Indiferent ca e vb de "boala râsului" sau de râsul ca tortura!

    Reply
  35. Carol

    parafragra…

    Scuteste-ma de asemenea intrebari inepte.

    Ai dedus cumva din comentariul meu ca as lua apararea americanilor, crestinilor sau maicutelor de la Voronet?

    Reply
  36. Imperialistu'

    Eu stiu, ma, parafaragaramus? L-au dat jos pe Saddam, ai naibii imperialisti, si apoi au murit pe capete pentru a tine laolalta mizeria aia de tara artificiala cand puteau sa separe zonele petrolifere si sa ii lase pe salbatici sa se taie intre ei.

    Reply
  37. Carol

    Da. La basme si bancuri nu ne intrece nimeni. Dac-ar tine si de foame, ar fi ideal!

    In alta ordine de idei, indiferent de religie, rasa, apartenenta politica, trebuie sa fii cretin, idiot, gunoi, scursura umana, daca iti aperi principiile ucigand calculat si cu sange rece oameni care n-au absolut nimic de-a face cu idealurile tale.

    Reply
  38. Imperialistu'

    Dragos Paul Aligica (Crestinism si persecutie: realitati, taceri, complicitati):

    realitate frapantă

    Situaţia este atât de frapantă, încât, pentru a nu părea de domeniul fabulaţiei, orice discuţie trebuie să înceapă lăsând pur şi simplu faptele să vorbească. Să privim numai la săptămâna trecută şi la ceea ce a scăpat atenţiei opiniei publice globale, focusată în alte direcţii, mai confortabile şi corecte politic. Un preot creştin decapitat în Manipur, India. Poliţia egipteană arestează şi torturează în Cairo o creştină de 26 de ani, recent convertită de la islamism. Atacuri asupra unor biserici din regiunea Punjab în Pakistan, rezultat al unor înscenări puse la cale de o grupare musulmană. În Coreea de Nord, un preot condamnat la moarte îşi aşteaptă execuţia. Şi acestea sunt doar o mostră. S-ar putea spune că vorbim despre acte izolate. Despre evenimente ce nu sunt relevante ca indicatori de trend sau ca simptome ale unui fenomen social de mare anvergură. Datele contrazic însă această teză. Conform Consiliului Mondial al Bisericilor, în Orientul Apropiat, populaţia creştina a scăzut în ultimii 10 ani de la 12 milioane la 2 milioane. Libanul, o ţaă care până recent era majoritar creştină, este acum doua treimi musulmană. În Bethleem, populatia creştină era de 85%. Azi este de 20%. Copţii din Egipt, o biserică milenară ce se revendică de la Apostolul Marcu, reprezentau 10% din populaţie. Persecuţia autoritatilor egiptene i-a înjumătăţit. 70 de milioane de creştini chinezi se află sub presiunea şi arbitrariul guvernului comunist, iar în Coreea de Nord, execuţiile membrilor comunitaţii creştine – o comunitate de mărime necunoscută – sunt evenimente obişnuite.

    Toate acestea exemplifică în cel mai înalt grad exact tipul de situaţii ce în mod normal ar trebui să stârnească mania stângii liberale justiţiare occidentale. Care poate să fie atunci explicaţia tăcerii paradoxale a publicaţiilor şi posturilor dominate de aceasta? Poate, ar putea spune cineva, nu vorbim despre cazuri reale de abuz şi discriminare, ci despre o contrareacţie la ceea ce este perceput drept o agresiune occidental-creştină. Să privim din nou la evidenţa factuală, urmărindu-l de data această pe Anthony Browne, unul dintre puţinii jurnalişti din marile trusturi de presă interesat de chestiunea persecuţiilor creştine şi care, mai mult, ateist declarat fiind, nu poate fi acuzat de părtinire. Cei preocupaţi de eradicarea discriminării, scrie el, pot uşor găsi în Malaysia singura politică de acţiune afirmativă în care o majoritate este privilegiată în faţa unei minorităţi. Este vorba de majoritatea mahomedană, ce are asigurat accesul privilegiat la slujbe, case şi la educaţie. În Pakistan, peste 5 milioane de creştini trăiesc ca paria, aspirând la cariere cum ar fi curăţatul toaletelor. Tot acolo, potrivit legislaţiei, un mahomedan poate să depună marturie în justiţie împotriva unui creştin; invers, nu. În Indonezia, peste 10 mii de creştini au fost omorâţi în ultimii ani de către musulmani în campanii de islamizare. În Egipt, copţilor le este interzis prin lege accesul la funcţia de şef al statului, accesul la universitatea de elită a ţării şi sunt împiedicaţi în mod legal să pătrundă în rândurile poliţiei şi armatei. De facto, le este interzisă orice funcţie politică sau economică mai înaltă. Pentru a-şi repara o biserică, copţii trebuie să ceară aprobare de la preşedintele ţării. Televiziunea publică promovează deschis propaganda anticoptă, fara a da drept la replică acestora. Convertirea la creştinism este interzisă prin lege, iar tinerele creştine şi chiar soţiile de preoţi sunt răpite şi convertite cu forţa la Islam. În Nigeria, 12 regiuni au introdus sharia, obligându-i pe creştini să se conformeze ei. În aceeaşi ţară, mii de creştini au fost asasinaţi în ultimii ani şi numărul violenţelor anticreştine este în creştere.

    Nimic nu stie Aligica asta. Sa ia aminte de la Leon cel Treaz si sa nu mai scrie aberatii.

    Reply
  39. Imperialistu'

    Crestinii o duc atat de bine in lumea islamica, incat, in mod cu totul inexplicabil, numarul scade vertiginos. La fel de inexplicabil, fug care unde si cum pot. Leon cel Adormit le-ar da vreo doua palme si le-ar tine o prelegere despre cat de bine traiesc in interiorul ummah. Da' na, n-ai cu cine, ma, toti niste fundamentalisti crestini, tembeli, cvasicruciati care vor sa ii ucida pe musulmani sau sa ii aduca la statutul de sclavi.

    Reply
  40. camil

    din punctul de vedere al radicalizării și fundamentalismului, dacă nu mă înșel până acum vreo 2-300 de ani nici creștinismul nu stătea prea bine. cred că fiecare religie are ceva „bube în cap” (budiștii se exclud :D)

    Reply
  41. Leon cel Treaz

    @Imperialistu'

    taticule, pune mana pe carte si mai citeste. Ai un stil de a abera, de ingheata apele. Ia toate tarile islamice la puricat si uita-te matale, ce fac musulmanii cu reprezentantii celorlalte religii, cu care convietuiesc de sute de ani. Uita-te la Iran, unde traieste cea mai mare comunitate iudaica din Asia, o mare comunitate de crestini armeni si una uriasa de zoroastrieni, supravietuitori ai marii religii iraniene antice. Ia Siria, care are o mare comunitate crestina, iordania, Libanul. Despre ce discutam astazi? Despre Profet, care si-a radicalizat adeptii? Imperialistule, tu stii cine au fost invatatorii Profetului? Un crestin nestorian, pe nume Bahura, si cativa rabini din Mecca si Medina (Yatrib se numea pe vremea aceea). Repet, pune mana pe carte, inainte de a posta aberatii pe net. Ne scutesti de comentarii inutile sau malitioase.

    Reply
  42. Imperialistu'

    Problema cu Islamul e ca violenta lui nu are nimic marxist in ea. Oricat de mult ar striga marile constiinte "saracia indusa de imperialismul occidental!", adevarul este altul si din momentul in care l-ai acceptat nu iti mai poti permite luxul de a trai relaxat: asa-numita religie islamica este un proiect imperial cum nu a mai vazut istoria, opera a unui razboinic genial care a fost capabil sa isi aserveasca atat contemporanii, cat si urmasii, lasandu-le mostenire datoria "sfanta" de a trece lumea prin sabie in numele lui si a dumnezeului pe care teoretic il slujea.

    Da' nu e prea placut sa te gandesti ca o "religie" ai carei adepti numara peste 1 miliard are ca unic scop exterminarea tuturor celorlalte religii, nu? Sigur ca nu este, asa ca ne punem in paranteza mintea, uitam istoria, universala si nationala, si incepem sa batem campii cu prostii: "cine i-a radicalizat?" . Ba, baieti, chiar vreti sa stiti? Il cheama Mahomed si a trait in secolul 7.

    Reply
  43. costin

    si se va intimpla, mai devreme sau mai tirziu. dupa toate probabilitatile, mai degraba mai devreme. in ultimii ani tensiunea in orasele mari din Europa, Londra in special, <a href="http://www.google.ro/search?hl=ro&rlz=1C1GGLS_roRO341RO342&q=mumbay+style+attack+feared+in+london&btnG=C%C4%83utare&meta=&aq=f&oq=&quot; rel="nofollow"> a crescut si <a href="http://www.dailymail.co.uk/news/article-1240318/100-000-people-Facebook-protest-Islamic-extremist-march-military-town.html&quot; rel="nofollow">continua sa creasca.

    In momentul cind dezastrul va avea loc, Explicatiile Corecte vor abunda, dar lumea nu se va mai inghesui la crezut. prolii nu mai dorm adinc. in curind vor da cu totul in insomnie.

    (super articolu')

    Reply
  44. camil

    hm…da și nu. ar fi totuși prudent a nu se pune semnul de egalitate între religia islamică și fanatismul/fundamentalismul religios. ultimul trebuie combătut, indiferent de religia la care – chipurile – se afiliază. ce-i drept, islamismul este ceva mai predispus decât alte religii la deviații extremiste (jihad șamd). oricum, generalizările sunt periculoase, iar cazurile trebuie tratate individual

    Reply
  45. Never G

    Felicitari pentru articol! Trist dar adevarat. Spalatul pe creier fie si prin religie duce la monstruozitati. Acolo unde e saracie lucie si ignoranta isi face loc fanatismul mai ales cand e cultivat pe fondul nemultumirilor sau de la varste fragede. Ca sa nu ajungi la actiuni radicale de acest gen trebuie sa respecti viata, ori se pare ca religia pacii din basmul tau tocmai nu da doi bani pe viata.

    Reply
  46. Calu Bulbucan

    Nici nu-i nevoie sa-i urasti, prietene. Eradicarea lor trebuie facuta "fara ura si fara partinire". Dar temeinic. Principiul strategic il gasesti in povestea lui Ender Wiggin (trebuie sa te asiguri ca n-or sa te mai poata lovi NICIODATA).

    Reply
  47. Nea

    Corectitudinea politica e de fapt bomba pe care o purtam toti in chiloti. Dupa fiecare atentat din asta apar diversi care zic: saracii, vor si ei sa spuna ceva si nu stiu sa se exprime altfel.

    Reply
  48. victor22

    Dar cum "s-a" radicalizat tanarul nigerian ?

    Nu cumva, cineva "l-a" radicalizat ?

    Daca DA, atunci CINE ? (am sapat prea adanc ?)

    Reply
  49. Merechene

    Acum cateva zile ma intrebam daca s-a facut vreodata un counting al celor care au murit in atentate teroriste, de la inceputul anilor 60-70 si pana astazi, all over the world, dar nu am gasit nimic….

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *