Nu. Nu e suficient.

Nu împărtășesc nici bucuria, nici laudele, nici spaima multora în privința ultimelor evenimente din România. 

Am văzut nenumărate manifestări. De la ”ne-am trezit”, ”sîntem generația care vine” și pînă la ”a doua revoluție”. Laude, bucurie, speranță. 

Nu înțeleg laudele. Au fost cele mai spectaculoase mișcări de stradă din România, dar le-ați făcut ca să aveți cu ce vă mîndri, cu ce vă lăuda, ori le-ați făcut din nevoia de a pune la punct o putere care deviase de la propriul program de guvernare? Le-ați dorit eficiente sau spectaculoase? 

Pentru că dacă în privința spectacolului v-a ieșit, în privința eficienței e de discutat. 

Ce ați sperat? Schimbarea acestui guvern? Nu s-a schimbat și nici nu dă semne că ar face-o. Mai mult, premierul a spus la Bruxelles că văzînd (și apreciind) protestele, a îndreptat răul pe cale să se producă. Ce altceva mai frumos, mai eficient, mai aplecat dorințelor națiunii putea face?! 

Știu, acum vă e imposibil să vedeți lucrurile așa. Știu, acum eu și alții ca mine, culmea! – sîntem dușmanii. Știu, e nevoie de timp, de limpezirea minților și de ceva liniște ca să puteți evalua corect lucrurile. Dar sper să o faceți.

Pentru că unul din motivele pentru care sîntem aici este și că, de obicei, nu o faceți. 

(Știu, numai de așa ceva nu are nevoie elanul vostru artistic în a-l distruge pe Dragnea și PSD.)

De obicei, sînteți atît de copleșiți de frumusețea și inventivitatea proprii încît vă e greu să mai vedeți și altceva. 

Să vedeți rezultatul acțiunilor voastre. 

Ați reușit, și deja e mare lucru, să opriți intrarea în vigoare a ordonanței 13. Și mai departe? 

Mai departe numai unii sperau sau chiar și-au propus dărîmarea guvernului. (Unii visau cai verzi pe pereți, cum ar fi desființarea PSD.)

Și înlocuirea cu cine? Cu un alt guvern, tot PSD, dar responsabil. 

Nu s-a putut. Nu au vrut și nici nu s-au speriat într-atît încît să cedeze. Mai mult, umblă deja zvonuri că Dragnea ar lua în curînd prim-ministeriatul.

Și atunci?! 

Ați blocat o ordonanță de urgență prin abrogare, strigînd ”Abrogați și plecați!”. Au abrogat, mai rău complicînd lucrurile, după unii, dar au făcut ce ați spus. Nu, nu au plecat. Și nici nu au de gînd. 

Dați încredere nelimitată unei instituții a statului care ea însăși este nereformată: procuratura. E suficient să citiți stenogramele în care procurorul Negulescu vorbește despre cum are putere asupra unor destine. Are ce??? Știu, una din platformele port drapel a revoluției voastre nu a scris un cuvînt despre asta. Dar el a spus-o: ”Am devenit o maşină de ucis destine.”. Și aici e greu să mai comentezi ceva. Întrebați-vă bunicii, rudele ce însemna în anii puterii populare procuratura. Vă lămuresc ei. 

Spectacolul de lumini și muzică, ca pe vremea împușcatului, nu se poate numi revoluție. O revoluție, luați cel mai simplu dicționar, schimbă o orînduire cu alta. Cum de bine de rău sîntem în capitalism, nu cred că intenționați să schimbați ceva. Sper, cel puțin.

Eu – și foarte mulți alții la fel ca mine – am trăit o revoluție adevărată. Cu morți pe străzi, cu tancuri adevărate, nu din jocuri, cu bătăi de joc și înjosiri cumplite la adresa celor morți, cu dezinformări, cu Iliescu și Dinescu. Așa că mă scuzați, dar nu pot numi revoluție ce faceți voi acum. 

Știu că ați fost intimidați. Mai aveau să vă ia creta din mîna copiilor și jar mîncau! 

Revenind, ați făcut ceva important pentru țară. Spectaculos și modern. Dar repet, cît de eficient? 

Coaliția guvernamentală poate trece lejer ordonanța 13 prin parlament, ca lege. Și atunci ce faceți, ce facem? Prin parlament, adică acolo unde au majoritate confortabilă. 

Nu recunoaștem rezultatul alegerilor? Vă dați seama ce înseamnă asta acum? Vă dați seama ce muniție le oferiți chiar celor pe care-i contestați? 

Am spus alegeri. La ultimele ați votat? Probabil că da, majoritatea dintre voi. La următoarele ce faceți, votați? Cu cine? Vineri a fost zi de PNL la DNA. Ziua opoziției. USR nu știu dacă s-a dezmeticit din uimirea în care a căzut cînd a aflat că i s-a deschis dosar la Procuratura Generală, privind finanțarea alegerilor. Tot opoziție.

Așadar, cu cine votați?

Pentru că trebuie să învățăm că lupta politică se duce cu mijloace politice. Pentru că trebuie să avem un vehicul politic al ideilor, aspirațiilor și credințelor noastre. Pentru că #rezist este progresist și deja perimat. 

Eu am o propunere. Nu lăsați energia debordantă să se irosească și uitați-vă aici. Se poate, americanii au reușit, cum am mai spus. Noi de ce n-am putea?! 

(Foto: pagina Facebook Klaus Iohannis)

 

 

 

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *