Intamplarea face ca lucrez saptamanile astea in arhive occidentale pe subiecte care ating de multe ori istoria noastra nationala din secolul 20: mari decizii, situatii cruciale, persoane si personaje nodale apar mereu, ici si colo, din paginile arhivelor. Documente confidentiale si corespondenta inedita devoaleaza o imagine cu totul remarcabila – cel putin unuia ca mine – despre Romania in jocul marilor puteri intre 1916 si 1960 si despre elitele romanesti in acea perioada. Sau mai bine zis despre o parte a acestor elite: acea minoritate care a ramas pro-democrata, pro-occidentala si anticomunista si antifascista chiar si in cele mai grele momente.

Ceea ce reiese din varii arhive puse cap la cap despre acesti oameni (unii dintre ei cvasi-necunoscuti, cum sint cei doi protagonisti ai materialului ce-l impartasesc cu dumneavoastra mai jos – David Mitrany, cel mai important politolog roman din secolul 20 si diplomatul si scriitorul D. N. Ciotori) este: clarviziune, caracter, patriotism, sacrificiu si tragedie. Cand revin seara si intru pe fluxurile din tara, imaginea publica din Romania de azi nu pare un dezastru. Ideea de dezastru are o nota de demnitate si de drama in ea. Ce se vede e altceva: E o farsa. Este absurd. Este stupid. Este penibil. Este grotesc. Pigmei si caricaturi umane cocotate pe varfurile politicii si mass media, topaind, balacarindu-se si incaierandu-se intr-un mahalagism generalizat de neamuri proaste ajunse „ceva” sau care vor sa ajunga „ceva”.

In fine. Asta e. Aici am ajuns. Sa revenim la cei din vechime. D. N. Ciotori catre D. Mitrany, in 1951, razboiul rece incepuse. Despre Romania, elitele sale, despre exil, despre Europa si geopolitica europeana, despre Rusia si Estul Europei. Despre clarviziune si tragedie:

12 Nov. 1951

Mitrany, dragă Mitrany,

Nu de luni, ci de ani tot gândeam să-ţi scriu. Şi am tot amânat: ba că tot auzeam că nu eşti în Anglia, ba că nu-mi dădea nimeni adresa. Mai era şi faptul că eu am un condei nărăvaş: când nu-i e a scrie se poticneşte ca măgarul înţepenit în picioarele de dinainte şi n’ascultă nici de îndemn, nici de ciomag. Vezi bine, eu sunt cu turma foştilor inamici…

Mă gîndesc la vremile când era Anglia, anglie şi România o ţară cu oameni buni la inimă şi dornici să meargă cît mai repede pe acelaşi drum pe care au mers occidentalii. S’au dus acele vremi. S’au dus şi oamenii  care credeau în atâtea lucruri chimerice. Bietul Titulescu s’a stins pe pământ străin, Lupu s’a potolit pe veci, Madgearu a fost străpuns de glonţul propriului său elev, Iorga a fost măcelărit cu toporul şi aruncat în şanţ (Iorga şi Madgearu din ordinul direct al nemţilor) şi cei ce-au mai rămas putrezesc de vii în celulele lui Stalin. Se prăpădi şi bietul Scotus, (îţi trimit un articol despre el) iar, voi, aci în Anglia victorioasă v’aţi dat după zidurile imaginare ale Pactului Atlantic şi vă rugaţi de Stalin să nu vă strângă de gât pentru că „sunteţi civilizaţi” şi, dacă pieriţi voi, ce mai rămâne din civilizaţie? Stalin, bine înţeles, leşină de durere când se gândeşte că va veni ziua când veţi pieri înecaţi de propriile voastre greşeli şi nu va mai fi civilizaţie, nici wisky, ci doar blestemata de vodka.

Tu care, desigur, citeşti toate blestemăţiile politice, ai pus, cumva mâna pe o revistă care apare la Londra „The Eastern Quarterly”? Am scris câteva articole – nu tocmai ortodoxe – iar ultimul a apărut la 15 oct. sub titlul Trenga Stalini. Dacă nu cunoşti revista (e tipărită de Polonezi care sunt complect nebuni, mai nebuni ca irlandezii. Acum cer, cu toţii, să aibă ca hotar Oderul!) aruncă-ţi ochii pe colecţie la Royal Instit şi sunt sigur că te vei amuza sau chiar supăra.

Nu mă pot opri să-ţi spun că socotesc politica britanică întoarsă la vremile lui Palmerston fără Palmerston şi fără Europa de după războaele lui Napoleon. Obsesia de a restabili un echilibru de forţe cu Rusia, împărţind cu ea Europa şi crezând că veţi avea o frontieră europeană pe Oder este, după capul meu, cea mai primejdioasă  halucinaţie. Dar, bun e Dumnezeu şi meşter e şi Dracul: va veni mintea cea de pe urmă în capul oamenilor. Numai să nu ne ia Dracul până atunci.

Ştiu că tu ai publicaţiile celor de la Royal Inst. for F.A. A apărut acum, decurând un volum: „Documents on International Affairs, 1939-1946 Vol I cu o introducere de Toynbee. Eu, după cum ziceau toţi prietenii: ţiganul e certat cu banul” sunt acum, pribeag, ca Ion Fără de Ţară, mai lipit pământului de sărac ce sunt decât ori când şi nu-l pot avea. Dacă poţi….. Nu cum-va vii pe la Paris? Văd că noul guvern întăreşte sârma ghimpată în jurul câmpului de concentrare în care vă închide, dar poate tot faci cum-va să dai pe aici. Dă-mi de ştire şi sper că eşti voinic şi sănătos.

Cu vechea şi afectuoasa prietenie

D. N. Ciotori

12 Place Dauphine

Paris I^er

PS: Multe multumiri Florinei pentru ca a transcris textul de mai sus. Fara efortul ei, nu-l puteam impartasi cu dumneavoastra.

(Foto: mitrany.eu)