”Mandria” dezorientatilor

1.Homosexualitatea masculină (ca și pedofilia-copiii nu au discernământ, necrofilia, zoofilia, frotirismul, violul, onanismul) neagă masculinitatea, pentru că nu-și realizează scopul firesc de a seduce o femeie, de a procrea, ci seduce în mod steril un alt bărbat.
2.Lesbianismul neagă feminitatea, pentru că nu-și îndeplinește scopul firesc de a iubi un bărbat și de a da naștere la copii. Însămânțarea artificială și mamele-purtătoare motivate prin lesbianism, zoofilia, excitarea manuală, folosirea vibratorului sau peturilor, etc. sunt înrudite cu lesbianismul și deci surogate de dragoste și procreere.
3.Homosexualitatea masculină neagă viața, introducând lichidul seminal vital pe canalul morții, al evacuării deșeurilor, al reziduurilor toxice moarte, al produselor de catabolism.
4.Confuzia genurilor, a identităților sexuale și sociale (creată de schimbarea sau alegerea sexului după starea și bunul plac de moment) și a funcțiilor fiziologice ale organelor umane (vagin, anus, gură) este totală, protocoalele medicale de acordare a tratamentelor (diferite pentru femei și pentru bărbați; dar care femei și care bărbați?, cei naturali sau cei din acel moment?) și manualele de anatomie, fiziologie, neurologie, biochimie și psihologie-psihiatrie trebuie rescrise.
5.I se vor modifica și aplica diferit normele de muncă fizică, astăzi diferențiate pentru bărbați și pentru femei, unei persoane după cum se declară bărbat sau femeie, după bunul plac temporar?
6.În competițiile sportive, se va permite unui bărbat să evolueze în competițiile pentru femei, pentru că el se simte femeie?
7. Cum se va justifica la nivel de genetica umană, cum se vor justifica testele genetice de paternitate, în cazul în care barbatul neaga paternitatea, declarandu-se femeie, conform ,,conceptului” numit identitatea fluida.(a se citi hachita de moment).

Comunismul s-a cuibarit în universitatea occidentala

În timpul campaniilor de critică lansate de PCC (Partidul Comunist Chinez) împotriva lui Lin Biao şi Confucius şi de denunţare a respectului faţă de profesori, Partidul a distrus toate standardele morale din minţile generaţiilor tinere.

O zicală antică spune: „Dacă mi-a fost profesor, chiar pentru o zi, îl voi respecta toată viaţa ca pe propriul meu părinte”.

La 5 August 1966, Bian Zhongyun, o profesoară de la Liceul de Fete afiliat Universităţii Normale din Beijing a fost târâtă de studentele sale pe stradă, purtând pe cap o tichie imensă, hainele pătate cu cerneală neagră, cu o tablă neagră cu cuvinte de ocară atârnată de gât şi bătând într-o ladă de gunoi în mijlocul studenţilor. A fost îngenunchiată, bătută cu un par în care erau înfipte cuie, iar pe ea s-a turnat chiar apă clocotită. A murit în urma torturii.

Directoarea liceului afiliat Universităţii din Beijing a fost forţată de studenţi să bată într-un lighean spart şi să strige: „Sunt un element rău”. I-au tǎiat pǎrul pentru a o umili şi au lovit-o în cap până când a început sǎ sângereze, în timp ce o obligau să meargǎ în patru labe…
________________
(doar unul dintre milioanele de exemple de ură ideologică împotriva tradiției, școlii clasice și ideii de cultură, alta decât „cultura pentru mase”, singura agreată de comuniști)

Am postat-o nu doar pentru memoria victimelor comunismului global, ci și pentru a putea găsi mai ușor similarități neliniștitoare cu revoluția neomarxistă (nou-marxista), așa-zis progresistă din universitatea americană și occidentală începută tot în anii ’60 și care, fără să ajungă încă la violențele criminale din China, face astăzi exact aceleași distincții între „high culture”(cultura elitară) și „pop culture” (cultură populară, de masă), dezavuând-o pe prima și promovând-o doar pe ultima. In numele aceleași egalități uniformizatoare in care profesorii si in general exponenții învățăturii clasice erau repudiați ca „reacționari”, „retrograzi” și „dușmani ai poporului” ieri, în comunism, si „elitari”, „sexiști”, „rasiști”, și „retrograzi” astăzi, in plină ofensivă progresistă. Sub hainele progresiste e travestită vechea cocotă egalitară; comunistă.
Parcursul Urii incitate ideologic de stânga e deja izbitor in universitatea americană și în general occidentală: astăzi, ca profesor universitar mai ales, trebuie să ai realmente curaj să afirmi distincțiile și universalitatea valorilor dacă vrei ca studenții să nu-ți boicoteze cursurile și să nu fii deferit mai întâi linșajului presei locale si justiției ONGiste. Decanatul nu va încheia decât formalitățile cerute de.. popor (ca în comunism, cerute de.. sfânta Mânie Proletară)

Cazul profesorului canadian  Jordan Peterson e simptomatic pentru terorismul cultural care s-a instalat deja în universitățile occidentale. La cap de linie, nu știm când, dacă nu ne opunem politic și civic, altă revoluție culturală similară celei chineze va arunca in aer lumea inca liberă.

De ce este Partidul Comunist Chinez o forță împotriva Universului

 

 

Maia și guvernul rus/ Fericire au adus???

Nu, nici pe departe, dar ceea ce s-a petrecut și se petrece încă la Chișinău are nevoie de o analiză serioasă.

În acest scop, acum o săptămînă, noaptea de după, am ascultat la telefon două ore un om. Un om de acolo, din Republică. Un om care știe mult mai multe decît știm noi aici, la București. Un om, nu în ultimul rînd, tare drag mie. Marcela.

Ce am aflat atunci vă voi spune/scrie la un moment dat. Nu acum, pentru că nu face parte din ceea ce se desfășoară încă la Chișinău.

Au trecut 79 de ani. De la nenorocitul moment al sfîrtecării țării ăsteia. Și încă nu avem habar, la cel mai înalt nivel, cum să facem ca să dregem.

Pentru că momentele astrale ale omenirii nu se mai întorc. Poți da vina oricît pe Iliescu/Snegur, acel moment nu se mai întoarce. Cum nu se mai întorc nici cele de atunci încoace.

Cînd ești comandantul Armatei unei țări și șeful diplomației sale, în același timp, și cînd ai un milion de cetățeni români dincolo de Prut, nu mai poți da vina pe nimeni. Îți aparține.

Băsescu a avut toate astea. Și ce-a făcut? Nimic, exact. A întreținut ideea Unirii. A pregătit-o. . Urma să fie făcută cîndva, într-un viitor incert, de către un președinte asemeni.

De către Iohannis, nu? Cîte vizite a făcut Iohannis la Chișinău? Eu nu îmi amintesc nici una. Ce legături sentimentale are Iohannis cu românii de acolo? Nici una, după cum se manifestă.

Exact.

În seama așa unuia a lăsat UNIREA. Este scuzabil? Mira-m-aș! Dacă a fost mai importantă crearea DNA decît reîntregirea țării, măcar asumă, ieși și spune. Altfel, vom ajunge iar la Iliescu/Snegur ori, mai rău, chiar la Manoilescu. De ce a semnat,  cum a leșinat? Putem să-l mai îngropăm de cîte ori vrem, tot mort rămîne.

Și mortul de la groapă nu se mai întoarce. Așa nici Republica Moldova la patria mamă.

Cum poți saluta un guvern format prin înlăturarea unui oligarh al Rusiei, cu un guvern al Rusiei? Cum?
simplu, cum s-a văzut. Maia și guvernul rus/ fericire ne-au adus.

Și cît ne luptăm să avem parte de această fericire! Cît ne luptăm să avem însăși Rusia în guvernul Republicii Moldova.

Nu o să întrebăm pe Maia Sandu cum se simte instalată de Moscova, pe ea nu o vom întreba nimic. ea este nu om politic, ci tester de călcat în străchini.

Maia-prim-ministru! Și iată cum facțiunea proeuropeană este la guvernare. Povești de adormit copiii Moldovei, Maia nu va reuși nimic semnificativ în ecuația puterii.

Dacă va reuși să se mențină acolo va fi lucru mare. Deocamdată, este pentru imagine. Imaginea unui Dodon reevaluat peste noapte și acceptat la fel.

Acceptat cum? Cu toate condițiile puse?

Iată documentul pus la dispoziție de președintele parlamentului de la Chișinău, Adrian Candu, cuprinzând condițiile puse de Partidul Socialist – Dodon, după consfătuirile pe care le-a avut cu trimisul Moscovei, Dmitry Kozak, pentru constituirea alianței de guvern cu Partidul Democrat.

Este interesant de văzut dacă asemenea condiții nu au fost propuse și blocului ACUM.

Hei, Maia. Ce zici?

a) acordarea unui statut special pentru Transnistria și federalizarea R. Moldova,

b) schimbarea Constituției R. Moldova prin care următorul președinte să fie ales de Parlament și neapărat din partea socialiștilor,

c) conducerea a mai multor ministere, printre care cel de Externe, Interne, al Apărării, al Finanțelor, al Educației și fotoliul de la Reintegrare,

d) revenirea la prerogativele pe care le avea șeful statului până la 1 octombrie 2016, inclusiv controlul asupra SIS.

e) discuții trilaterale între R. Moldova, UE și Federația Rusă pentru revizuirea Acordului de Asociere,

f) alegerea primarului de Chișinău fără participarea suburbiilor, care întotdeauna înclină balanța împotriva unui ales prorus,

g) modificarea legii privind limba de stat și acordarea limbii ruse, statut de limbă de comunicare interetnică,

h) relansarea posturilor TV ruse, prin anularea Legii anti-propagandă.

Și dacă da, atunci să ne explice Băsescu cum e Uniți în Europa. Cu cine? Cu rușii, a devenit evident. Prin proxy, dar mai mult decît evident.

Care ruși aveau pînă acum Ucraina și armată în Transnistria. Priviți harta. Acum au Și Moldova. Așa vin rușii acum, palmă cu palmă de pămînt românesc. Pînă la următoarea oră astrală a Moldovei, dacă Dumnezeu va mai îngădui una, să privim cascadorii rîsului: Maia dezoligarhizînd cu Putin.

Am irosit un vot la europarlamentare. Două, de fapt. În rest, nu voi avea liniște pînă cînd pămîntul acela va fi unde-i este locul. ACASĂ.

 

 

USR- amintiri din viitor

USR e o adunătură de progresiști – așa-ziși progresiști.


Ca atare, suferă de aceeași manie persecutorie ca și neomarxistii, neo-comuniștii din Vest: ne vor sănătoși cu forța. Adică prin intermediul constrângerii de Stat – instrument indispensabil pentru toți inamicii libertății. Și o impun, cum altfel? ”decât” in numele dreptului nefumătorilor la aer curat. Aici e curvia tipului ăstuia de terorism intelectual: in numele bunelor intenții. Dacă e vorba doar despre dreptul nefumătorilor, i-aș întreba pe noii paznici de moravuri de la USR de ce pun piedici la cumpărarea țigărilor in supermarketuri? De ce continuă și extind suprataxarea țigărilor prin odioasa taxă pe viciu? De ce interzic fumatul in parcuri și locuri deschise? De ce extind logica persecutorie și în miliardele de locuri și situații potențial-imaginabile în care dreptul celor care nu fumează nu e afectat? De ce ?


Ca fumător, e treaba mea dacă fumez sau nu, dacă doresc să-mi prezerv sănătatea – și prin renunțarea la fumat. Nu e treaba Statului majusculat și nici a grupurilor ideologice de presiune dacă fumez in miliardul de cazuri și situații neutre pentru celălalt.


Miza pe care nu o sesizează adoratorii Statului Maximal e Libertatea individului pe care o înghesuie genul ăsta de inițiative liberticide. Care, trebuie spus sus și tare, nu se vor opri aici: urmează persecuția „legală”, inclusiv supraimpozitarea gurmanzilor, a consumatorilor de carne, dulciuri, grăsimi, băuturi carbogazoase. La orizont, a celor care nu participă la maratoanele festive decretate de autoritățile locale, a celor care refuză vaccinările obligatorii și exhaustive impuse din umbră de eminențele multinaționalelor farmaceutice direct cointeresate financiar etc. Ce mai rămâne din societatea tradițională și comportamentele libere, neasistate de Stat și elita activismului ideologic? Răspuns: nimic.

 

Genul ăsta de activism neomarxist va sfârși prin a suprima societatea deschisă în numele noului tip de așa-zis progresism. La fel ca în timpul predecesorilor ideologici comuniști. Alți progresiști, să nu uităm !

 

In contextul românesc, in ultimii 30 de ani, PSDul a reprezentat – căci putem deja vorbi de el la timpul trecut – descompunerea cadavrului PCR. Adică trecutul iluziei marxiste, în timp ce USRul e viitorul aceleiași iluzii care refuză să moară. E strigoiul colectivismului egalitar travestit în hainele dragi societății libere pe care nu încetează s-o uzurpe de o sută de ani incoace: toleranță, drepturi, minorități de invenție (adică „proletarul” multiplicat exponențial) și o infinitate de discriminări fără reclamanți reali, alții decât minoritatea celor care se simt îndrituiți ideologic să înjuge din nou Statul Maximal agendei lor ideologice. De Stânga…

 

In concluzie, cei care au dat peste PITECANTRÓP-ul cu barbă pitit in pădurea genealogică a tinerimii progresistoide nu mai pot cădea în reverii cu dumbrava minunată. Pot avea doar vise urâte; amintiri despre viitor..

 

Îmi place mult răspunsul unui forumist, răspuns pe care-l reproduc mai jos:

Stefan
6.6.2019, 7:07 PM
Terminați cu segregarea românilor pe categorii de voi inventate si generatoare de tensiuni sociale! Reveniți la vechea lege antifumat, cu spații dedicate exclusiv fumătorilor, dotate cu dispozitive de purificare a aerului. Respectați libertatea mea de a alege, nu ne mai constrangeti cu legi ce produc doar excludere socială si pe care le vom fenta fara indoiala. Iar daca va preocupa poluarea, atunci renuntati la uriasul parc de autovehicule de la Parlament ce poluează cât toti fumătorii din Bucuresti la un loc. Hai, la drum cu STB-ul si metroul, veniti in mijlocul nostru si veti vedea cum vi se vor schimba inițiativele legislative in 5 minute de mers la inghesuiala prin Unirii2.

Fumatul în cîrciumi

În vechime erai cool dacă aveai video, azi ești cool dacă ai internalizat niște socialisme UE. Poți internaliza două socialisme eco sau poți internaliza două socialisme pe egalitatea de șanse. Când ai terminat de internalizat 12 socialisme UE, ești deja anti-sistem.

În toate discuțiile pe legea fumatului, nu s-a răspuns mereu clar la întrebarea dacă ești obligat să mergi în bar. Aici sunt două răspunsuri:

  1. Da, sunt luat cu forța de pe stradă.
  2. Nu, intru de bunăvoie.

Ar mai fi o cale, când mergi după mirosul de cârnați din cârciumă, ca-n desenele cu Tom și Jerry.

Atitudinea susținătorilor interzicerii fumatului în baruri e să nu răspundă clar, neechivoc la această întrebare. Aș zice că e o atitudine științifică, dacă ne gândim și la descrierea pe care Kuhn o face științelor. În științe n-ai confruntare a opiniilor, ci fiecare o ține pe-a lui.

Și cei care admit că au intrat în cârciumă voluntar și sunt pro lege, inferează din propoziția corectă  că proprietarul nu are voie să facă orice, de exemplu nu are voie să te ucidă, că proprietarul nu are voie să decidă dacă se fumează sau nu în barul lui. Să ne gândim la situația cuiva care merge într-o discotecă, începe să citească, apoi reclamă la poliție că este muzica prea tare. În plus, propune schimbarea destinației localului în bibliotecă. La fel poate face într-un cazino și să spună că e deranjat de bile. Sau putem avea persoane cu astm care pot intra în localuri în care se fumează, apoi reclamă la protecția consumatorului etc etc. Exemplele pot continua.

 

Distincția relevantă este cea între schimb voluntar, schimb nonvoluntar, între dragoste și viol. Ultimul este incriminat corect juridic pentru că n-am consimțământul victimei. Actele sado-masochiste, deși pot include răni fizice serioase, nu sunt incriminate juridic pentru că au consimțământul partenerilor. Ăsta e motivul pentru care nu e pedepsită compania de țigări, când se îmbolnăvesc fumătorii. Pentru că se admite că au decis voluntar, a fost alegerea lor. Nu sunt obligați să cumpere țigări. La fel se întâmplă cu persoana care intră într-un bar în care se fumează. Dacă nu e adusă cu forța, înseamnă că există consimțământul să fie acolo, chiar dacă nu-ți plac o mie de lucruri în acel bar. Acest consimțământ există atât la clienți, cât și la muncitorii care lucrează în bar (Malek, 2006).

Despre asta e sclavia. Despre consimțământ. Nu e despre muncă multă și condiții rele de muncă. Și un patron poate să muncească de dimineața până seara fără să fie sclav. Sau nu este sclav decât în măsura în care o parte din an muncește pentru stat (până achită taxele), împotriva voinței lui, altfel, nu. Cineva care intră în mină, adică are condiții grele de muncă, nu e sclav decât dacă este băgat acolo cu forța. Sclavia poate să nici nu includă munci grele. Mă gândesc la explicația pe care o dădea cineva expresiei „a freca menta”. Aceasta apare în antichitate și era folosită pentru a descrie munca sclavilor care făceau munci ușoare, în casă, care frecau mesele cu mentă înainte de ospețe. Însă ei rămân sclavi, pentru că nu puteau să plece, să iasă din acest schimb coercitiv, hegemonic. La fel, dacă sunt luat de pe stradă de Coca-Cola și forțat să muncesc pentru ei, sunt sclav chiar dacă aș avea o leafă nesimțită de 3000 de euro, de exemplu.

Cred că în funcție de vizualizarea, înțelegerea acestei distincții între schimb voluntar și schimb nonvoluntar avem o tradiție liberală autentică, unde relevanți sunt cărturari ca Rothbard, Mises, Hayek etc și un liberalism la seral, desprins din rapoarte UE sau învățat cu Brucan, pe care-l întâlnim la formatorii noștri de opinie, în special la cei pro capitalism.

Singura situație în care poate fi incriminat juridic proprietarul barului este cea de fraudă, când nu oferă ce a zis că oferă. Frauda apare când tu ai comandat online un Iphone și în cutia adusă prin curier vezi că e o pizza. Dacă proprietarul barului îți spune că la el nu se fumează și ajungi la destinație și vezi că de fapt se fumează, atunci avem fraudă. Sau invers. La fel când îți aduce mâncare bună, deși tu ai plătit pentru mâncare alterată. Vrei să o dai la porci, vrei să încerci senzații tari, e irelevantă sursa aceste preferințe culinare. Important e că nu-ți aduce ce ai plătit. Însă și aici o pedepsă corectă, amenda ar fi să spunem două cine romantice, nu să-i schimbi tu destinația afacerii, că nu se va mai fuma în vecii vecilor acolo, adică să începi să ai control, drepturi de proprietate într-un loc unde n-ai pus o cărămidă. Ori la noi, se știe, o firmă are 3 proprietari: fondatorul, statul și un formator de opinie de centru-dreapta.

Cel mai bine ar fi dacă această obligație cu fumatul nu s-ar respecta. De exemplu, în liceele militare era interzis fumatul, însă fuma toată lumea. Cu barurile e puțin probabil se întâmple așa. Cu cât există mai multe legi, cu atât cresc oportunitățile pentru extragere de rente pentru cei care supraveghează respectarea legii. E plauzibil că polițiștii care acu fac bani din supravegherea traficului, vor sta la pândă. Plus că barurile sunt și printre instituțiile cele mai expuse agresiunii statului. Chiar dacă n-ar exista presiunea pentru spăgi din partea poliției, mai există destule instituții (de exemplu, ANPC) care să supravegheze și al căror personal nu agreează ideea că trebuie să fii sărac când ești pe poziții de forță. Ca patron îți poți face un calcul cât dai pe spăgi versus cât câștigi din faptul că se fumează în bar. Însă stresul poate fi suficient de mare și la fel și riscul (amenzi mari) încât să te lași păgubaș.

Cu astfel de activități intruzive, agresive ale statului intrăm și noi în rândul lumii. Să ne gândim la scandalul din SUA, din Colorado când proprietarii unei cofetării sunt obligați să prepare o prăjitură pentru nunta unui cuplu gay. O situație asemănătoare apare în Franța, unde un supermarket deținut de musulmani este obligat să vândă alcool și carne de porc, în caz contrar riscând să fie închis (Independent, 2016). Cel mai probabil măsura e impusă de conservatori, de centru-dreapta, dar asta nu schimbă cu nimic situația. Aici se vede și perversitatea socialismului contemporan, indiferent de partidul care-l aplică, care nu se mulțumește cu o victorie morală sau cu faptul că poate cumpăra lejer din altă parte, ci vrea să te calce în picioare. Așchia nu sare departe de trunchi. Nu existau alte cofetării în orașul ăla? Nu existau alte locuri de unde să cumperi alcool și carne de porc? Nu, trebuie obligat cineva care nu crede în gay marriage să facă o prăjitură pentru o astfel de căsătorie și trebuie obligat cineva care este împotriva consumului de carne de porc să vândă carne de porc. Sau cei cu nunta dacă merg în altă parte, în alte state (Texas, Oregon etc), e doar să te frece, să-ți arate cum e cu bigotismul și discriminarea.

Faptul că Johnson, candidatul libertarian crede că e corectă decizia justiției în cazul Colorado spune suficient despre decăderea liberalismului clasic în SUA. La fel de mult spune faptul că există procese împotriva companiilor de tutun pe informație asimetrică, deși este cât casa imaginea de plămâni carbonizați (sau imagini similare) pe toate pachetele de țigări (Anderson, 2003). Cu toate acestea, victimele spun la proces, sub jurământ, că n-au știut că fumatul e nociv.

Într-un clasament al nanny state (Nanny, 2016). România nu stă atât de rău și probabil că a mai căzut după legea asta cu fumatul. Surpriza vine din partea Germaniei, care este printre statele cele mai libere, mai puțin nanny. Să ne gândim când avem controverse pe politici publice, de exemplu pe salariul minim. Liberalii spun că dacă salariul minim este peste nivelul pieței creează șomaj, afectează persoanele sărace, necalificate. Socialiștii spun că această politică există și în Germania. E shortcutul cel mai utilizat. O politică oricât de aberantă ar fi, dacă există în Germania, discuția s-a terminat. Nu mai e nevoie de argumente suplimentare. Cum ar fi fost să argumenteze cineva cândva: uite, e acum la modă o filosofie în Germania, e una liberală, care merge pe eliberarea rasei superioare, e puțin brutală, dar știu că au șomaj 0. Ia să o importăm și noi. La fel cu fumatul: dacă e interzis în UE, n-are sens să mai discutăm. Soluția e clară. Civilizație înseamnă să interzici proprietarului să facă ce crede cu barul lui sau relațiile voluntare între el și consumatori. „Proprietatea e moft”. O spunea un înțelept și uite că și lumea civilizată e de acord.

 

Bibliografie:

Anderson, William L. 2003, Fat Chance:

https://mises.org/library/fat-chance, accesat 16.08.2016;

Independent, 2016, Halal supermarket in Paris told to sell pork and alcohol or face closure:

http://www.independent.co.uk/news/world/europe/halal-supermarket-paris-pork-alcohol-closure-threat-islam-a7173286.html, accesat 17.08.2016;

Malek, Ninos P. 2006, Where There’s Smoke, You Don’t Have to Be

https://mises.org/library/where-theres-smoke-you-dont-have-be, accesat 15.08.2016;

McMaken, Ryan. 2015, Court to Bakery Owners: You Have No Property Rights:

https://mises.org/blog/court-bakery-owners-you-have-no-property-rights, accesat 17.08.2016;

Nanny, 2016, The Nanny State Index 2016:

http://nannystateindex.org/, accesat 16.08.2016;

foto: verywellmind.com

Cazul Voiculescu

Principiile nu contează. Contează doar puterea. Urmează era consensului general. Totul contează, mai puțin acordul nostru. Nu mă surprinde.Deloc. Se pare ca socialismul a patentat curvăsăria. Problema e că oportunismul curvăsăresc răspândește și boli venerice grave, printre care enumerăm pesedismul, userismul, forme grave ale socialismului. Până la urmă, socialismul global are nenumărați plozi și avortoni. Iar Varanul slujește socialismul, că doar ăla l-a făcut mare, nu?! Până la urmă era firesc, doar Varanul a fost la DIE, unde au fost si mulți înaintași ai userist-plushuletilor…știți voi, ăia care la finalul zilei de 22 decembrie 1989 lucrau la institutia care avea în cont banii din contractele cu alte țări, adica modica suma de 4.5miliarde dolari. Ce contează legebete, migrație, globalizare, dacă așa trebuie, că tătucul Marx a spus ca trebe făcut, nu conteaza culoarea politică!

Mi se pare absolut genial simplul fapt că toți nepoțeii celor de la fostul DIE, să se vadă cu aripa mass-media, dezvoltată de Voiculescu. Seamănă a un soi de bilanț al Planului Andropov. Cum credeți că Voiculescu, fost coleg la DIE cu înaintașii a cel puțin jumătate din mai-marii USR-PLUS, nu i-ar fi primit!? Cum să nu îi primească el pe colegii din aripa noului socialism?! Că până la urmă ei sunt fericiții avortoni ai aceleiași ideologii scelerate.

 

Foto: RFI

PUMNUL CARE NE VA ADUCE PE TOTI LA ACELASI NIVEL

Din punct de vedere emoțional, referendumul a fost un,, Colectiv 2”. Propaganda agresivă, de tip bolșevic, protestele, au creat un moment de emoție colectivă puternic. După care a urmat detonarea.
Faza cu lustrația pică, e referendum consultativ, și nu decizional.
Repet, tot balamucul seamănă cu schimbarea de gardă în PCR.
Sau, mai bine zis, cu revanșa lui Trotki împotriva lui Stalin.

Miscarea neomarxistă le-a oferit posibilitatea tuturor leftarzilor sfertodocți să simtă că fac parte din ceva măreț, că existența lor lâncedă, consumata intre un job liniar, club, sex la intamplare si un pic de ,,iarbă” capătă sens. Profilul e deja definit în discursul despre ,,Psihopolitica” a lui Beria, inspirat de Dzerjinski. Din ei, mai târziu, regimul își va selecta temnicerii, torționarii, slugile, în general.
Ecartul de gândire e simplu, ,,cu noi sau împotriva noastră”, la inceput bine mascat într-un zâmbet-rânjet.
Schilodire emoțională și intelectuală fără bătaie de cap.
Toți, fără excepție, sunt repetenți la istorie, și nu mă refer la istoria antică, ci la cea recentă.
Religia este dușmanul de moarte, testul cel mai simplu într-o discuție obișnuită cu ei îl faci spunând ,,Doamne-Ajută” și o să vezi o schimbare de privire, un amestec de dispreț și ură.
Deasupra a tot, se așează imaginea Romei antice, în care Cezarul, în mărinimia lui, făcea spectacole cu lupte între oameni sau animale și, astfel, făcea ca prostimea flămândă să se simtă că e părtașă la ceva măreț.

 

Pentru că e o problemă care ține de emoționalul lor submediocru. Mișcarea neomarxistă(USR+) le-a oferit posibilitatea tuturor leftarzilor sfertodocți să simtă că fac parte din ceva măreț, că existența lor lâncedă, consumată între club, sex la întâmplare și un pic de ,,iarbă” capătă sens. Profilul e deja definit in discursul sus-pomenit al lui Beria.

 

Se dorește o mișcare,,de dreapta”.

Dreapta să fie, să facă și să dreagă.
Fără o falanga propagandistică agresivă, nici un partid nu îi poate bate pe neomarxiști.

Actiune de tip MLM sau Martorii lui Iehova. Din casă în casă.Pe stradă, în gări, pliante, mesaje, agresivitate.
Cu ăștia nu lupți la costum si cravată.
Ori ai o armata de trolli și postaci care sa îi suprime în mediul online si răspândaci în teren care să stea pe capul oamenilor, ori pierzi cu ei bătălia din start.

Din păcate, asistăm doar la întemeietori de mișcări de dreapta și ideologi care privesc cu condescendență către cei care ar vrea să se miște. Zici ca au un băț în fund, iar gulerele lor sunt scrobite cu var și nu se pot apleca sa asculte. Cu o astfel de atitudine or să fie hăcuiți la prima dezbatere publică. Plus că mai toți suferă de o paranoia care cataloghează imediat în ,,putinisme”, ,,securisme”, etc. Nu zice nimeni că n-ar fi, dar parcă s-ar cere ceva mai mult discernământ.

Mișcările naționaliste sunt imbolnăvite de dacopatii, creștinopatii fundamentalist-ortodoxe si conspiratite. Acestea încep cu tunelurile dacice de sub Carpați și Isus născut la Fălticeni.

Cu imnuri, pomeniri, marșuri si poezii nu scoți țara din rahat si ajungi la final la ,,Veșnica Pomenire”.

Foto: Facebook, Cosette Chichirău

 

 

Regele e gol la masă! Cine se face că nu-l vede?

Activiștii LGBTQ at large sunt de mai multe feluri, majoritatea creștini:

  1. Activiștii și practicanții puri și duri, dar și aici sunt nuanțe: homosexualii notorii (foști parteneri intimi) Dolce & Gabbana sunt și împotriva căsătoriilor gay, și împotriva înfierii de copii de către homosexuali!
  2. Indiferenții proști, ignoranți, inculți, inerți, pasivi și iresponsabili, pe care nu-i duce capul, nu-i interesează nimic, n-au nici o părere sau este o opinie aberantă.
  3. Conformiștii fără personalitate, fără spirit critic și discernământ, lașii, semidocții cu spoială de cultură (că periculos nu este nici cine nu știe, nici cine știe, periculos este prostul care are impresia că știe), submediocrii, turma, fals-emancipații, snobii, care cred că acesta este trendul european și mondial, cedând presiunilor minciunilor neo-bolșevice soroșiste, care cred că pe ei nu-i atinge fenomenul, că nu-i interesează ce li se întâmplă altora, dar care vor sări ca arși când le vor fi afectați copiii, de exemplu.
  4. Fanii subalterni de nevoie și inhibați pentru că au vreun LGBTQ (sau mai mulți) în familie sau în anturajul foarte apropiat (disonanță cognitivă).
  5. Unii creștini nu sunt împotriva LGBTQ crezând că, militând împotriva păcatului LGBTQ, încalcă porunca biblică a iubirii aproapelui, confundând condamnarea păcătosului cu condamnarea păcatului: păcatul trebuie condamnat cu vehemență, păcătosul trebuie iubit (cu dragoste agape, storge sau philos, nu eros = amor/sex, desigur), ca să se întoarcă și să fie viu!
  6. Unii votanți țin cu LGBTQ din instinct (sindromul Gică Contra), pentru că cineva trebuie să țină și cu ei.
  7. Alții țin cu ei de-ai dracului, ca o formă de exprimare a frustrărilor, urii și dușmăniei lor împotriva majorității, cu care au ei meciul lor, găsind acum momentul prielnic să se răzbune.
  8. Există și o categorie pur politicianistă și eclezială, care au o antipatie congenitală ireductibilă contra PSD și BOR și ar face orice să distrugă aceste structuri toxice, corupte, retrograde, anti-naționale. De înțeles, până la un punct.
  9. Cei mai periculoși (cei mai mulți și cei mai perverși) s-au ascuns în mod ipocrit și politicianist în spatele fobiei anti-PSD și anti-BOR, aduc argumente anti-referendum de pe poziții fals-juridice (minciuna obligativității căsătoriei gay care ar fi impusă de UE, sau că homosexualitatea ar fi valoare UE, confundând-o voit cu libertatea!) și politice, și manevrează astfel cu mult succes în fața oamenilor fără creier și fără cultură. Exemplul tipic sunt neo-bolșevicii globaliști anti-naționali soroșiști cu spoială intelectuală, membri USR.

Dar încurajând sub diverse forme mișcarea LGBTQ, proștii, ignoranții, indiferenții, iresponsabilii, creștini confuzi, fanii subalterni, politicienii, conformiștii fără creier, turma, etc. fac un mare rău, pentru că  se fac că nu văd că REGELE ESTE GOL LA MASĂ și mint și pe alții!: astfel se poluează și se amenință societatea (identitatea, antropologia, demografia, viitorul, ființa ei) cu toate zoaiele de promiscuitate (schimbarea ostentativă, frecventă, repetată și publică a partenerilor), imoralitate, păcat, vulgaritate, prost-gust, minciună anti-științifică, falsă victimizare, boala psihică, agresivitate, aduse în public și făcute VALORI de această mișcare LGBTQ, tocmai bazându-se pe bunul-simț și reticența abordării problemelor intime în public ale majorității!

Noi și islamul

Din veacul VII d. Hristos, când apare în Peninsula arabică, și până azi, islamul–a treia formă istoric organizată a monoteismului – n-a încetat să coabiteze cu religia creștină și cea iudaică, așa cum n-a ezitat să le persecute și să le înlocuiască, de îndată ce împrejurările militare sau economice i-au permis o asemenea politică. În arhivele noastre există toate felurile de urme ale acestei învecinări dinamice, de la idealizata pace inter-religioasă din Andaluzia mozarabă, trecând prin lichidarea creștinismelor de matrice siriacă (întinse în primul mileniu până în India și China) sau prin conflictele armate din perioada post-imperială a Occidentului, dintre care acela israelo-palestinian nu s-a stins nici azi. Sunt istorici care pun căderea Bizanțului pe seama coabitării civilizaționale dintre creștinismul ortodox și islam, în contrast cu tot mai dramatica alienare a Răsăritului față de creștinismul latin (mai ales după Cruciada a IV-a). Obiect de polemică istoriografică este și rostul islamului în salvarea și transmiterea în Apus a filozofiei și științei eline antice: unii uită că tocmai căderea Constantinopolului și exodul spre Italia a elitelor bizantine au prilejuit de fapt această recuperare, decisivă în dezvoltarea ulterioară a spiritului renascentist. Lăsând deoparte gâlceava savanților, constatăm că ne gândim așezarea modernă (în democrație și în blocul euro-american) ținând mereu cont de ce se petrece în islam. Or el a încetat să mai fie o religie pan-arabă: a cucerit în ultimele veacuri părți însemnate din Asia centrală și Asia-Pacific. Acolo are cel mai mare număr de credincioși. Mai nou (după căderea URSS) islamul se extinde în zone tot mai largi din Africa subsahariană.

Există și un islam european, rezultat prin imigrația de după al II-lea Război mondial, când statele apusene au preluat, în scopuri zis temporare, de reconstrucție economică, mai multe milioane de arabi și turci: muncitorii ”oaspeți” au rămas acolo, și-au regrupat familiile și au primit cetățenie, bucurându-se, democratic, și de moschei sau școli coranice. Atunci când o Constituantă de înțelepți a redactat preambul Tratatului de la Lisabona, tocmai prezența acestor comunități islamice de pe continent a eliminat din text orice referire la rădăcinile iudeo-creștine ale civiliziației noastre. O elită politică secularizată, deistă sau chiar agnostică, a preferat să nu genereze ”tensiuni” sau ”discriminări”: n-a avut curajul, de pildă, să spună că avem rădăcini culturale în toate cele trei monoteisme (pentru că ar fi deformat adevărul istoric), dar nici nu și le-a asumat expressis verbis pe celelalte două. De aici a apărut în dezbaterea publică din noile state-membre UE percepția că Vestul (nucleul fondatorilor) e un teritoriu apostat – exact așa cum îl văd imamii sunniți sau șiiți! Michel Houellebecq a scris recent romanul Supunere, distopie despre o Franță unde islamiștii moderați au preluat guvernarea… Iar noi, în loc să ne consolidăm ancorarea occidentală, cădem adesea în plasa iluziei că nu mai există creștini în statele occidentale (deși există cu duiumul, ce-i drept, stânjeniți nu prin deficit democratic – nimeni nu le-a interzis formal drepturile – ci prin ofensiva corectitudinii politice, în numele căreia tot trecutul european e pus sub semnul crimei, și deci al datoriei de a le repara, prin compensații egale). Eu unul văd aici o capcană. După cum notam mai sus, islamul vine din Asia. În două decenii, populația Federației Ruse va cuprinde o treime de musulmani. Prin Dughin și ideologia panslavistă (eurasianică), vom auzi multe voci din lumea ortodoxă susținând o antantă între tradiția răsăriteană și acest islam conservator, împotriva „Occidentului decandent și necredincios”. De fapt, le auzim deja. Susțin că această linie de gândire ”strategică” e anti-națională. Reamintesc și aici faptul că elitele românești moderne au avut un singur obiectiv major: dezvoltarea țării în sânul Europei. 

Nu voi obosi să pledez pentru latinitatea constitutivă a Ortodoxiei românești. A o pune în discuție sau chiar o nega înseamnă a bloca evoluția organică și legitimă a națiunii noastre.

Mîine votăm!

Dragii mei, prieteni!

Mîine, eu zic mai de dimineață, să mergem cu toții la vot! Mai de dimineață ca să nu mai așteptăm să întoarcem scorul, ci să încerce ei să ne ajungă, dacă vor putea.

Ei sînt ceilalți, urîții și incompetenții, poate și penalii. Pentru asta, consultați toate sursele credibile, înainte de vot!

Nu votați PSD, nu votați ALDE și nu votați, mai ales, noii comuniști, cioloșiștii din Alianța 2020. După ultimul episod de neam prost, cel puțin, al veșnic neadaptatului la politică la polittică Andrei Caramitru, oamenii ăștia chiar nu merită. Au oricum o singură idee, fixă, justiția, și un discurs care dă fiori, amintindu-ne de anii terorii comuniste din perioada anilor 40-50. Pentru că nu vrem să ne întoarcem în anii de atunci, trebuie să nu dăm votul nostru Alianței USR+Plus. Este atît de simplu, da!

Partidul pe lista căruia m-am aflat, în calitate de candidat, Dreapta Liberală, a făcut membrilor săi recomandarea să voteze un om, pe George Simion. La rîndul meu, în cazul în care nici unul din cele 23 de partide acceptate nu v-a convins, vă sfătuiesc să faceți la fel. George Simion. UN tînăr din Republica Moldova care, cel puțin,  se va zbate pentru UNire.

Eu, neputînd să mă votez, Dreptei liberale nu i-a fost acceptată candidatura de către BEC (semnături cu probleme de fond și formă) am de făcut alegerea pe care o fac de mult: cu sau fără Băsescu? Și, ținînd cont de experiența fostului președinte, plus dorința reală de Unire, am să votez și de data asta Băsescu. Adică PMP.

Băsescu nu aduce numai excepționala lui experiență (zece ani de Consiliu European) în această confruntare electorală, dar și  o listă de candidați corecți și competenți, o adevărată mîndrie pentru România, zic eu.

Voi vota, spre surprinderea multor oameni de dreapta, și la referendumul propus de Iohannis. Voi vota DA la ambele întrebări. Am luat în considerație toate aspectele ridicate de prietenii mei, dar, acum, cred că problema nu poate fi tranșată decît în termeni de bine-rău. Unde, clar, nu pot fi decît de partea binelui. Am ales.

Cred că, pentru o ”pesedistă” ce mă aflu, nu fac alegeri foarte rele. 😉

Votați! Votul rămîne singurul nostru mijloc democratic de a ne hotărî soarta. Repet: nu votați comuniști, nici vechi, nici noi. România are o experiență mult prea dureroasă privind comunismul ca să ne permitem asemenea bătaie cu flori. Votul este ceva foarte serios și trebuie tratat ca atare.