Neputinta polemica duce la cenzura

Sunteti multumiti acum, dragi agenti intelectuali ai progresului activi in acest spatiu? Aia trei baieti part-time de la ILD care va stateau in gat reprezentand alfa si omega universului vostru polemic si un pericol mortal pentru intreg viitorul planetei de limba si civilizatie romana sunt suspendati si eliminati de aici. E bine acum? E progres? Simtiti satisfactia intelectuala pentru triumful argumentelor si ideilor voastre? Sunteti intelectuali, nu? Triumful gandirii… Asta ati dorit, nu? Iata: s-a implinit.

Ce urmeaza? Cand va veti simti amenintati de prezenta lor pe Internet in general, in spatiul virtual, ce veti face? Acelasi lucru, nu?! Aceasi atitudine. Afara cu ei de pe internet. Si mai departe? Mai apoi, cand prezenta lor fizica in lumea reala va deveni un inconvenient obsesiilor voastre ideologice si maniilor voastre induse mediatic, veti merge pana la capat cu logica si spiritul ce va anima acum? Gulag, nu? Logic.

Desigur. Neputinta polemica si impotenta intelectuala, intoleranta si autoritarianismul mascat sub foliaj retoric sunt doar simptome a ceva mai grav, mai profund, in adanc…

Dragii nostri, ganditi-va doar la asta. Sub regimul vostru ideologic si cu standardele de cenzura si autocenzura pe care le sustineti azi, Mihai Eminescu nu numai ca ar avea contul blocat, dar nu ar putea pur si simplu exista ca publicist in brava asta lumea a voastra. La fel Caragiale. Si cu asta am incheiat cu Romania. La fel, in publicistica anglo-americana, H. L. Mencken, considerat cel mai mare acolo, la fel marele, formidabilul Karl Kraus in publicistica de limba germana, la fel pleiada de mari gazetari si comentatori care au dat glorie presei franceze in cea de a Treia Republica…

Dar ce va spunem noi astea voua… Ce legatura aveti voi cu traditia, istoria si standardele civilizatiei europene si occidentale? Ce reprezinta pentru voi istoria si cultura romanilor, in afara de poligon de aplicare a sabloanelor si schemelor voastre mentale juvenile si vindicative? Ce va pasa voua in prezenteismul vostru montat mediatic si ideologic?!

In fine, felicitari! Ati reusit, mai. Ati realizat. Se numeste TRIUMFUL IDEEII, TRIUMFUL ARGUMENTULUI, TRIUMFUL GANDIRII CRITICE. Nu-i asa?! Sper sa fiti multumiti acum…

 
 
 

Să nu ne mai căutăm scuze

În ultimii zece ani, încercările mele de a lansa discuții serioase pe teme politice s-au lovit de rezistență exprimată vehement prin replici de genul: “Nu discutăm politică în familie!” “Hai să nu ne băgăm acum în politică”. “De ce insiști să politizezi orice discuție?” Sau pasiv, printr-un interes de complezență și, într-un final, abandonul discuției.

Înțeleg că nu putem fi toți pasionați de politică. Nici nu trebuie și nimeni nu are pretenția asta. Însă corelând lipsa totală de interes pe care unii dintre voi o manifestă pentru politică cu direcția în care o ia România ultimilor trei ani, îmi permit să vă pun niște întrebări:

Când ar fi momentul oportun să discutați despre politică, acest lucru abstract și îndepărtat care ne afectează aproape fiecare moment al vieții? Când o să rămâneți fără loc de muncă? Când o să vă închideți afacerea din lipsă de clienți sau din cauza taxelor prea mari? Când n-o să mai puteți plăti creditele? Când o să trebuiască să tremurați în stradă cu săptămânile? Când o să înceapă să moară oameni? Nu de alta, dar toate astea s-au întâmplat deja și totuși dezbaterea politică serioasă este cvasi-inexistentă în România.

De ce?

Indolență.

“Nu vreau să mă cert.” Sau “Nu mă pricep”, “Nu am timp” sau “Suntem prea mici, nu contăm, toți sunt la fel, etc.” Toate acestea sunt scuzele indolenței.

Nu vreți să vă certați?

Trebuie să faceți un efort susținut, să vă documentați, să vă mențineți la curent cu evenimentele, să ascultați ce au de spus interlocutorii și să formulați păreri pertinente. Iar dacă se ajunge totuși la ceartă, certați-vă! Fuga la nesfârșit de conflict echivalează cu măturarea mizeriei sub covor. Problemele ignorate nu dispar de la sine ci cresc și devin dezastre. Conflictul, cu măsură, e un mecanism de decantare a adevărului. Așa că aruncați-vă ideile (și pe voi cu tot cu ele) în arenă și susțineți-le sus și tare până când cineva vă dovedește că greșiți.

Credeți că nu vă pricepeți?

Gândiți-vă la toți atârnătorii incompetenți ai guvernărilor din ultimii ani. Ați făcut mișto de ei în piață și pe Facebook. Nu credeți că puteți gândi soluții mai bune decât ale lor?

Suntem prea mici și nu contăm?

Se pare că alegătorii PSD-ului nu au fost de aceeași părere.

Nu aveți timp? Faceți-vă.

Toate aceste scuze (pe deplin justificabile în capul nostru) nu sunt decât mofturile unor copii care bat din picioare că e tema prea grea. Da, e greu să avem job, familie, probleme și în același timp să mai stăm și cu ochii pe tâlharii de la putere. Dar nu avem opțiunea să ne luăm vacanță pentru că o luăm pe banii, viitorul și viețile noastre. Nu ne putem nici culca pe o ureche sperând că va veni cineva să se ocupe de problemele noastre, DNA-ul, americanii, jurnaliștii sau experții, oricare ar fi ei. Ei vor face, cine ce poate, atât că le permit circumstanțele și interesele.

În rest lucrurile depind numai de noi.

Hugh O’Flaherty: preotul care a convertit un lider SS

Naziștii au încercat să-l răpească, să-l ucidă și au pus o recompensă pe capul lui. Protejat de auspiciile Vaticanului, Hugh O’Flaherty s-a trezit în spatele unei linii albe trasate în Piața Sfântul Petru; era linia dincolo de care jurisdicția Vaticanului înceta și începea dominația nazistă.

Hugh O’Flaherty s-a născut în Lisrobin, Kiskeam, Ținutul Cork, Irlanda, în februarie 1898. La 20 de ani, se înscrie la Colegiul Mungret, un colegiu iezuit din Ținutul Limerick dedicat pregătirii tinerilor pentru muncă de misionariat. Sponsorul lui O’Flaherty a fost Episcopul Cape Town-ului, Cornelius O’Reilly, fiind așteptat să lucreze ca preot în dioceza sa, după hirotonisire. Însă după ce a fost trimis la Roma la studii în 1922, și hirotonisit în 1925, O’Flaherty decide să rămână să studieze și să lucreze la Vatican pentru Sfântul Scaun. În doi ani a luat doctorate în filosofie, divinitate și legea canonică de la Vatican, urmând să lucreze ca diplomat al Vaticanului în Egipt, Haiti, Santo Domingo și Cehoslovacia. În 1934 avea să primească titlul de Monsignor.

O’Flaherty avea să-și asume, însă, un rol deosebit odată cu începerea războiului. La începutul războiului, O’Flaherty vizita tabere de prizonieri de război din Italia și încerca să afle vești despre prizonieri care fuseseră declarați ca dispăruți în misiune. Dacă reușea să-i găsească în viață, avea grijă să dea de veste familiilor acestora prin Radioul Vaticanului. Mii de prizonieri de război au fost eliberați în 1943, după ce Mussolini a fost înlăturat de la putere, însă aceștia se aflau în pericol de a fi recapturați de trupele naziste care invadaseră Italia la scurt timp după.

O’Flaherty avusese grijă să organizeze o rețea de diplomați, preoți, călugărițe și oameni obișnuiți ai Romei, pentru a oferi adăpost evreilor, prizonierilor de război, soldaților Aliați și refugiaților. Foști prizonieri de război, acum eliberați, își aminteau vizitele Monsignorului și ajunseseră acum la Roma, căutându-i ajutorul; alții se duceau la Ambasada Irlandeză de la Vatican – singura ambasadă de limba engleză rămasă deschisă în Roma în timpul războiului. După ce naziștii au început să adune evreii Romei și să-i trimită în tabere, O’Flaherty le oferea evreilor documente de Vatican pentru protecție.

În jur de 6400 de evrei și prizonieri de război au fost adăpostiți de rețeaua lui O’Flaherty în case, ferme și mânăstiri. Nu a așteptat permisiune de la superiori; din rețeaua sa făceau parte preoți, călugărițe, oameni obișnuiți ai Romei, doi agenți ai guvernului francez din exil, un prizonier de război britanic și chiar și un conte elvețian.

Nedumeriți la început cine este capul rețelei, ocupanții naziști au reușit într-un final să afle că acesta este un preot al Vaticanului. Asta avea să dea mari bătăi de cap naziștilor, în frunte cu Herbert Kappler, șeful SS și Gestapo din Roma, care avea să devină nemesisul lui O’Flaherty. Unul dintre preferații lui Hitler, el a avut idea să deseneze o linie alba pe pavajul din Piața Sfântului Petru și să amenințe că dacă cineva trece de linia aceea, va fi omorât. Într-un acces de furie, ar fi spus despre Monsignor: „Nu vreau să-l mai văd niciodată în viață.” Ludwig Koch, șeful poliției din Roma, vorbea adesea despre cum l-ar tortura de O’Flaherty cu propriile mâini înainte să-l execute.

Au fost plasate gărzi în apropierea hotarului, gata pregătite să-l ia pe sus pe preot dacă se apropie de linie sau încearcă să o treacă. Multiple tentative de răpire au fost încercate de Gestapo, dar toate au eșuat. O’Flaherty purta diferite deghizări când părăsea Vaticanul, astfel încât nu a fost niciodată descoperit, în ciuda recompensei de 30.000 de lire italiene puse pe pielea lui și multiple razii ale Gestapoului.

Între timp, rețeaua lui O’Flaherty își continua misiunea; servicii religioase evreiești erau ținute în Basilica Sfântul Clement. Când Aliații au ajuns în Roma, în 1944, 6425 de oameni erau în viață datorită acțiunilor lui O’Flaherty și ajutoarelor sale. Din 9700 de evrei în Roma, 1007 au fost trimiși la Auschwitz; restul au fost adăpostiți ori de Biserica oficială, ori din initiative private.

După război, O’Flaherty a fost onorat cu distincții din partea Marii Britanii, Statelor Unite, Canadei și Australiei. Nu a fost încă recunoscut ca Drept Între Popoare de către Yad Vashem, dar demersuri în acest sens se duc de către Societatea Memorială Hugh O’Flaherty.

Nemesisul lui O’Flaberty, Herber Kappler, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crime de război. După condamnare, O’Flaherty l-a vizitat de mai multe ori în închisoare și a reușit să-l convertească la catolicism. Se întâmpla în anul 1949, dar vestea s-a aflat abia prin 1959. Întrebat atunci de un reporter despre întâmplare, O’Flaherty a replicat: „Asta nu e știre. E ceva ce s-a întîmplat acum mult timp”.

A murit în 1963, după un atac cerebral suferit în timpul Liturghiei, în 1960, în urma căruia nu s-a recuperat complet.

27-28 octombrie 2017

”Oriunde merg/ În tot ce simt/ Alături eşti/ Iubit partid!”

Lia Olguța Vasilescu:

Până la urmă Pilonul II e al statului, chiar dacă are management privat. – euractiv.ro

Tu știi cine sînt eu, bă?

Vasile Iliuță, șef Consiliu Județean Călărași, fuge de sub escorta poliției. Sau își ia poliția ca escortă. Vasile este membru PNL, toate partidele, aceeași beție?

Catalonia sau moartea

Anunță premierul Carles Puigdemont, într-o tentativă sinucigașă de a-și trimite nevasta de acasă, actrița vasluiană de renume mondial, madam Topor. Se pare că nu a reușit.

Mai puțin important

Și de aceea și mai prezent în presă și pe internet, subiectul vizitei Patriarhului Kirill al Moscovei și Întregii Rusii la București. Nu înțeleg de ce oamenii se sperie atît de tare cînd omul a venit însoțit de o moaștă. Nu s-au speriat așa bunicii noștri, cînd rușii au venit cu tancurile și armata.

Să vedem ce spun oamenii de meserie, cum minunat spune presa. 🙂 Părintele Coman:

Vlad Alexandrescu a pierdut din nou. De data asta, șefia USR, cîștigată de Dan Barna. Nu cunoaștem pînă la acest moment dacă va urma un referendum intern pentru validarea alegerilor. Sau, mai întîi, un referendum care să stabilească dacă alegerile vor fi validate prin referendum.

Ceva mai important

 

(Foto: On October 29th,969 AD, a Byzantine Army reconquered Antioch, putting an end of more than 300 years Arab Rule. The Fall of Antioch in 969 # Chronicle of John Skylitzes)

 

Onestitate și utilitate în comentariatul politic

Sa repetam – a cata oara – poate ca de data asta are mai mare succes. Vorbim iarasi de evolutiile din SUA (unde asa cum stiti realitatea recidiveaza in obiceiurile-i proaste) si vorbim desigur despre comentatorii, analistii si tinerii de toate varstele aspiranti la glorioasa functie de formator de opinie:

Oameni care nu au inteles nimic si NU inteleg NIMIC din ce se intampla insista CHIAR SI ACUM sa se interpuna ca interpreti ai realitatii intre publicul roman si realitate. Sa repetam deci, sa repetam si sa repetam pana la satietate in numele bun simtului si profesionismului:

1. NU poti explica cititorului ceva ce tu insuti NU ai inteles. Si nici NU trebuie sa incerci sa o faci.

2. Daca esti comentator de politica externa (sau ai ambitii in acest sens) si daca „sursa” ta este exclusiv CNN, BBC, Washington Post, NYT sau orice vine dupa aceea in lantul trofic al ingurgitarii propagandei ambalate ca stire si analiza, inseamna sigur ca NU esti informat. Ceea ce faci nu este analiza, explicatie sau iluminare publica. Este carausie.

3. Daca te intrebi acum, citind lista de mai sus, care sunt alternativele sau lista complementara si rectificatoare la cele de mai sus, daca inca nu stii cum si de unde se aduna informatia, se deceleaza faptul si se construieste interpretarea echilibrata in ziua de azi, inseamna sigur ca NU ai ce cauta in linia asta de business in care pretinzi sa stii si explici lucruri pe care nu le stii si nu le intelegi.

4. Faptul ca ai citit ceva in The Economist, Slate, Huff Post, Rolling Stone, Guardian sau vizionat un clip de pe Comedy Channel NU inseamna ceea ce crezi tu ca inseamna. Si nici nu te califica sa ai o pozitie publica. Inseamna altceva. Insemna ca fie esti foarte comod, fie ca esti incompetent intelectual si nu ai capacitatea sa faci efortul necesar pentru a avea o pozitie. NU are rost sa pretinzi ca ai o pozitie – si mai mult – ca e una de formator de opinie, cand ceea ce faci este sa repeti niste meme autogratificatoare, vesele si comode.

5. Cand lucrurile sunt prea complicate, prea confuze, prea obscure nivelului nostru de informare sau capacitatii noastre de analiza, cel mai onest si util public lucru pe care il putem face este pur si simplu sa recunoastem asta. Si sa ne abtinem. Nu e o rusine. E de fapt o virtute. Nu faci nimanui un serviciu, inclusiv tie insuti, daca ocupi spatiul si timpul oamenilor pretinzand ca le explici lucruri pe care nici tu nu le intelegi.

PS Evolutiile au demonstrat ca am in aceasta lista (de Facebook, nm: FN) oameni de o incompetenta intelectuala indubitabila. Ramane de vazut daca sunt si analfabeti functionali sau nu. „Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit… Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial.” Wikipedia

Unirea ca euroscepticism

Mi se reproșează de ce nu comentez nimic despre declarația Maiei Sandu, care s-a arătat dezamăgită de faptul că Băsescu ar „răspîndi în R. Moldova dispoziții eurosceptice.” Replica, simplistă, a celor mai mulți a fost să zică: „cum poate fi Băsescu eurosceptic dacă a integrat România în UE și timp de 10 ani a fost, ca președinte, membru al Consiliului European!”

Răspunsul meu este: da, poți să integrezi România, Ungaria sau Polonia în UE și să fii, ca președinte sau prim ministru al acestor țări, membru în diverse structuri UE, și în același timp, de la un punct încolo să fii „eurosceptic” fie față de 1) proiectul, dar mai ales modul în care se desfășoară aprofundarea integrării europene, dar și față de 2) capacitățile actuale ale UE de lărgire.

Aceasta spune euroscepticul Băsescu: că nu este sigur de capacitățile actuale ale UE de a se lărgi și de a integra în timp util R. Moldova. Da, Băsescu e eurosceptic în privința a două lucruri care ar trebui să meargă una în întîmpinarea alteia: dorința și capacitatea UE de extindere și capacitatea internă a R. Moldova de a produce schimbările și reformele necesare integrării. 

Totodată, cum cel mai mare efort și dorință ar trebui să vină mai degrabă din partea UE, decît din partea unui stat candidat (iar R. Moldova nici măcar nu e) – vezi cazul Turciei, este puțin probabil deci că în viitorul apropiat (în termeni de decenii) se va produce integrarea europeană a R. Moldova. Să lăsăm clișeul cu „trebuie să vrea R. Moldova, R. Moldova trebuie să facă eforturi”. R. Moldova, cu 3 milioane de locuitori, e o nimica toată pe lîngă ce-a înghițit UE, în termeni de migrație și probleme aferente, în ultimii 3 ani. Înțelegeți odată că mai degrabă UE trebuie să vrea să ne primească. Așa cum a vrut în cazul Greciei sau Spaniei, care nu îndeplineau neapărat cine știe ce criterii de eligibilitate, mai ales în plan economic, atunci cînd au fost acceptate în UE. Iar UE nu ne vrea. Pentru că Rusia! Moldova e terenul ăla gri în care Rusia face ce vrea, pe cheltuiala UE. 

Dacă a spune asta înseamnă a fi eurosceptic, da, eu sunt eurosceptică. Și dacă a spune contrariul, ca Maia Sandu, că e destul să vină ea la putere, ca să se schimbe datele geopolitice ale regiunii, și să ne integrăm în UE, atunci Maia Sandu și susținătorii ei sau nu știu despre ce vorbesc sau vă mint. Pentru că ce-o costă pe Maia Sandu să guverneze în continuare pe 100 de milioane de euro transfer în 2 tranșe pe 2 ani de zile în R. Moldova, și ce-o costă pe UE să ni-i transfere: 100 de milioane de euro e bacșișul pe care-l lasă anual deputații la cantina Parlamentului european. 

Mie în schimb nu-mi convine să fiu mituită de UE pentru a nu mă uni cu România și a nu intra în NATO, pentru că așa e înțelegerea cu Putin. 

Așa că dacă vreți s-o criticați pe Maia Sandu, făceți-o cu cap. Nu mai fiți așa proști.

25-26 octombrie 2017

Ziua Armatei Române

”Armata a fost, este și va fi mereu una dintre cele mai iubite și stimate instituții ale statului român de-a lungul timpului.
Sărbătorim Armata prețuindu-i pe militarii care au știut să pună Țara înaintea sinelui. Îi sărbătorim pe veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, astăzi din ce în ce mai puțini și mai apăsați de vreme și vremuri, dar și pe eroii și veteranii din conflictele recente, la care România a fost parte.
Aproape 50.000 de militari români au participat, din 1991 și până în prezent, la numeroase misiuni ONU, NATO, UE sau OSCE, pe trei continente. Dintre ei, 29 de militari au căzut la datorie și peste 180 au fost răniți pe timpul îndeplinirii misiunilor. Iar astăzi este un bun prilej să ne amintim de ei, de jertfa lor, și să-i onorăm.
Ziua Armatei este sărbătorită, de 15 ani, și în Afganistan, unde se află în prezent peste 600 de militari români care luptă, împreună cu aliații, pentru o lume mai bună, pentru un viitor mai liniștit!”
– Eugen Tomac, președinte executiv PMP

Este și ziua fostului rege Mihai, pe care cred că îl vor mai ține în fereastră puțin. Puțin astfel încît la anul, de centenar, să fie prezentă noua familie zisă regală, fără umbra a ceea ce a fost Mihai I. Și poate e mai bine așa, avem impostura manifestată în toată splendoarea.

Rege cred că a vrut să fie ales și președintele actual, despre care nu am mai aflat nimic de ceva vreme. De mai multă vreme, din moment ce am întrebat mai devreme pe Facebook dacă măcar astăzi l-a văzut cineva. O fi și el bolnav, din spirit de solidaritate cu fostul conducător încoronat al statului?

LATER: mi se transmite că președintele e în Parcul Carol, ține un discurs.

Mie îmi pare că l-am văzut pe Dragnea, lîngă Tudose, la Carei. E sau nu e, ce ziceți? Să știm și noi cui i se cîntă imnul. Și de ce, dacă se poate.

Cum a modificat PSD legea recursului compensatoriu

În favoarea propriilor penali, bineînțeles. Ăștia nu dau în cap la oameni, doar stau și ei ca oamenii cinstiți, cu familiile, colegii și prietenii, afară.

Raluca Prună, aici.

Adică, dacă tehnocrata Prună a luat în considerație spațiul dintr-o celulă și a propus 3 zile de compensație la fiecare lună, Toader și gașca au luat în considerație pușcăria cu totul, și le-a dat dublu, 6 zile compensatorii la fiecare lună de detenție.

La ceva tot trebuie să ne închinăm. Sexul oral, celebrarea vieții

Parcă au zis oamenii sau omul cărora/căruia i-a venit ideea sexului oral la balul bobocilor minori. Și de ce să se închine la moaște, cînd pot sta în genunchi în fața vieții, așa cum crește ea sub ochii noștri? Și ca totul să fie clar și să nu existe urme de îndoială, acțiunea, să o numim așa, s-a desfășurat în Cluj, adică spre vest, nu la Iași, tradițional, ca la încuiații ăia mintal care pupă mortăciuni.

Ghiță a scăpat de controlul judiciar. Definitiv

 

 

 
 
 

 

Sponsorizam cenzori Facebook?

Ca sa putem raspunde asaltului la adresa libertatii de expresie si valului de neototalitariansim promovat de Facebook in ultima perioada, trebuie sa intelegem mai bine natura operatiei, structura de decizie si cine si cum isi asuma responsabiliatea legala, politica si sociala in cadrul acestei organizatii. Sa lasam momentan Centrala si sa ne concentram pe operatia de limba romana, daca asa ceva exista. Exista?

Ca sa se ajunga la cenzura, stigmatizare si abuz in spatiul de limba romana, cineva de limba romana trebuie sa ia niste decizii, indiferent daca aceste decizii sunt doar unele de algoritmi si setare. Cine? Cine sunt noii Suzana Gadea si Popescu Dumnezeu ai Romaniei anului 2017?
Cum functioneaza sistemul ce duce la cenzura si stigmatizare? Care e mecanica, ce criterii si cine le aplica?
Cine sunt oamenii astia? Sunt concetatenii nostri? Sunt rezidenti in Romania? Se supun legislatiei Romane?

Nu se poate sa lasam lucrurile in aburelala asta Kafkiana in care ne pomenim abuzati pe rand de ceva astract si confuz.

Trebuie vorbit cu avocati: Ce ne ofera actuala legislatie a Romaniaei ca recurs intru apararea in fata abuzului de la Facebook si al angajatilor sai?

Daca nu ne ofera suficient, trebuie vazut ce initiative legislative trebuie trecute in Parlament pentru a ne apara de intruziunea si abuzul generat de aceasta companie si in general de corporatii ca asta.

In general: Ce masuri trebuie luate in mass media si opinia publica pentru a constientiza pericolul si abuzul pe care o organizatie multinationala si angajatii ei il exercita asupra cetatenilor unui stat suveran.

NU trebuie uitat ca Facebook – pe care noi i-am imbogatit si le dam locuri de munca – are mai multa nevoie de noi decat avem noi nevoie de ei.

Se pare ca acum sponsorizam locuri de munca pentru cenzori la o companie privata multinationala. Daca este sa fie cenzura si control atunci sa fie una legitima, legala, sub control public si democratic prin institutiile nationale si ale UE.

Nu numai malpraxis. Mai mult decat atat.

Asadar se pare ca dosarul ce sta in mare masura la baza povestii cu Trump si Rusia a fost fabricat si platit cu sponsorizarea Partidului Democrat, cu ajutor rus si cel mai probabil in coniventa cu FBI-ul. Urmariti cum se incearca musamalizarea nu doar in SUA, dar peste tot unde mass media sunt populate de aceste creaturi fara coloana vertebrala, caracter, onoare si aflate in deficit patologic de bun simt si inteligenta, a imensului, formidabilului scandal generat de aceasta revelatie absolut remarcabila.

Analisti si jurnalisti romani, dragi colegi de breasla:

NU e acceptabil ca dupa ce de luni de zile sustii explicit si implicit tema respectiva, dupa ce o folosesti ca sablon interpretativ si mananci si rostogolesti toate – dar absolut toate – gogosile create si difuzate in siajul acestei imense porcarii care in ultima instanta este un atentat la democratie si stabilitatea internationala, azi sa NU spui nimic despre asta. Sa te porti ca si cum nu s-ar fi intamplat. NU este acceptabil. E o rusine, e o abdicare de la profesionism si bun simt, de magnitudini colosale.

Publicul romanesc merita altceva… Indiferent de ce credem sau dorim, si indiferent cum vor evolua lucrurile, este INACCEPTABIL acest tratament al unei teme pe care tu insusi ai considerat-o pana acum atat de importanta si ai servit-o publicului roman ca atare.

Este strigator la cer ca dupa ce ai facut un an de zile linie de stiri, de interpretare de stiri, de geopolitica si de moralitate publica din povestea asta, dupa ce ajunsesei sa citesti si fortezi insasi ideea de politica externa a tarii si interes national in functie de chestia asta, ACUM sa te faci ca ploua si sa te uiti in alta parte ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

NU uitati ca dadeati sfaturi si induceati opinia nationala si abordati tema interesului national in functie de asta. Nu numai ca e malpraxis. Este mai mult decat atat.

Facebook și dosarul Clinton

Facebook continuă campania de blocare a persoanelor incomode. Nu știu, în momentul de față, nu am informații certe să fie vreo legătură cu dosarul Clinton, care zguduie Washingtonul și nu numai. În vremurile de aparentă glorie ale lui Hillary, Zuckerberg însuși era interesat de o colaborare cu John Podesta, șeful ei de campanie, privitor la intrarea micului mogul mare în politică, așa cum am aflat din Wikileaks:

Facebook’s founder Mark Zuckerberg sought advice from the chairman of Hillary Clinton’s campaign about how he could get involved in politics and said he was ‘hungry to learn’, according to leaked documents. 

Emails from Facebook Chief Operating Officer Sheryl Sandberg to John Podesta, published by Wikileaks, suggested he was keen to influence public policy on issues like immigration, education and scientific research. 

In one email, in August last year, Sandberg wrote to Podesta: ‘Mark is meeting with people to learn more about next steps for his philanthropy and social action and it’s hard to imagine someone better placed or more experienced than you to help him.’ – dailymail.co.uk

Ce știm în momentul de față este că un alt prieten, om de dreapta, a fost blocat de către platforma de aparentă socializare Facebook. Postarea incriminată este aceasta și este setată, mai grav, numai pentru prieteni. Pentru 7 zile blockul, de data asta, și pentru ce cuvînt găsiți voi neconform cu standardele unei discuții civilizate în captura de mai sus. Să fie ”blondo”, să fie ”sifilis” sau să fie ”Patapievici”?

Înainte însă, Radu a apucat să publice un status despre scandalul Clinton/DNC-Trump și Rusia, pe care îl redau integral aici.

1) Clinton ii angajeaza pe cei de la Fusion GPS, firma specializata in linsaj mediatic. 2) „Expertii in comunicare” iau un dosar clasic pe dezinformare, fabricat de rusi, si i-l dau lui Clinton, ca sa-l foloseasca in campanie. 3) Clinton trimite acel dosar lui Obama. 4) FBI-ul foloseste informatii din acel dosar pentru a incepe supravegherea managerului de campanie al lui Trump. 5) Hillary pierde alegerile, dosarul incepe sa fie spalat, si ca sa dispara urmele ii este trimis lui McCain, ce il trimite presei mai departe. 6) Democratii incep sa raspandeasca narativul ca Trump a facut „collusion”. 7) Obama modifica regulamentele FBI pentru a usura includerea supravegherii lui Trump din campanie si aceasta sa fie legala. 8) Schimba succesiunea persoanelor la DoJ pentru a avea un democrat loial in cazul in care Sessions nu trece de audieri si/sau este recuzat. 9) Stenogramele sunt declasificate si cei care au acces la ele incep sa trimita fragmente presei. 10) „Russian dossier” este publicat de CNN si Buzzfeed. 11) Incepe nebunia cu imixtiunea Rusiei in alegeri, nebunie alimentata zilnic cu „noi dezvaluiri din intelligence”, rapoarte secrete, multe din ele discreditate ulterior. 12) Comey se intalneste in privat cu Trump, ii spune ca nu are nici o intentie de a-l investiga. 13) Trump incepe sa se sature de acest scandal si e frustrat ca justitia nu isi face treaba, dar si de Comey, pe care il da afara, pentru ca nu ii curata numele in urma acelor minciuni. 14) Concedierea lui Comey e prezentata in presa stangista ca o incercare de obstructionare a justitiei. 15) Un Comey extrem de orgolios si nemultumit trimite la NY Times notele lui personale din intalnirea cu Trump, pentru a pune gaz si mai tare pe foc, ca si cand acele note ar demonstra ceva. 16) Cu Sessions recuzat din orice investigatie ce ar avea legatura cu Rusia, succesorul lui la DoJ este Rod Rosenstein, care-l numeste in functia de special consel pe Bob Mueller, mentorul lui Comey. 17) Orice noua mutare este raportata si exagerata in presa instant. Se bate mult apa in piua cu privire la intalnirea lui Trump JR cu rusoaica ce ar fi avut informatii compromitatoare despre Hillary, cand in realitate, acea rusoaica oferise aceeasi ciorba reincalzita lui Don Jr, dar reusise sa o intoxice pe Hillary cu alte prostii. 18) Aflam ca un informator are dovezi ce sustin o masiva operatiune de mituire a oficialitatilor prin care s-au cedat Rusiei 20% din zacamintele de uraniu de pe teritoriul US in schimbul a 500 de mii de dolari pentru un speech al lui Bill Clinton si a 140 de milioane de dolari donatii catre Clinton Foundation. 19) Oficialii nu zic nimic, trec cu vederea, Comey, Mueller si Rosenstein ignora acele dezvaluiri. 20) Informatorul e pus sub arest de Obama, fara ca acuzatii legale sa poata fi sustinute in instanta. 21) Comey ignora distrugerea evidentelor, serverului, email-urilor si probelor care ar fi expus coruptia din DoJ si ajutat ancheta. 22) Wasserman-Shultz si partidul democrat sunt disperati sa recupereze un laptop confiscat de FBI ca proba intr-un dosar conex, unde pakistanezul ce se ocupa de IT-ul lor a fugit din tara. 23) Clinton este demascata in final ca cea care facea platile in intregul dosar.

Ghiciti ce urmeaza.

În privința presei românești, lucrurile stau cum știam. În afară de Agerpres (dar cîții oameni citesc agenții de presă?!), care a publicat ieri o scurtă traducere a articolului de pe Wapo, nu există nicăieri – NICĂIERI, asta înseamnă că m-am uitat mai întîi la anticorupții noștri – în presa românească știrea despre DNC și mizeria colaborării cu Rusia. Ai noștri vor muri convinși că Hillary ar fi fost un președinte bun și că populația americană, înapoiată.și cu defecte vechi, l-a ales pe Trump.

Pe același Trump de la care cereau să spună clar și fără echivoc că va activa art 5 NATO dacă va fi nevoie (pentru că asta au înțeles ei despre NATO, că este o alianță obligată să ne apere pe noi), de la același Trump căruia îi cereau să spună că sprijiă lupta anticorupție.

Deschizi astăzi site-urile marilor gazete naționale și primul lucru care-ți sare în ochi este provincialismul presei românești. Nouă să ne dea, mai dă-i dracu’ de imperialiști, cu scandalurile lor cu tot. Nu au înțeles nimic din mersul lumii ăsteia.