Nevoia de leadership

Am fost recent prin țară. E haos, circ și derivă. Mi se pare foarte periculos. Mai toți oamenii cu care m-am întâlnit au probleme serioase, criza se adâncește, e nevoie de coeziune și de acțiune. Avem în schimb dispute politice și paralizie. Nivelul de iresponsabilitate politică a atins cote de neimaginat și a devenit chiar […]

Continue reading

frumuseţea sovietică

am găsit în romlit un text pe care l-am citit de două ori la rând (chiar dacă arată a cearşaf şi se întinde pe o pg juma; are totuşi o poză cu belousova şi protopopov), scris de un rus despre care n-am găsit nicăieri nici o informaţie. îl cheamă igor irkevici şi deşi leo butnaru scrie în cele câteva rânduri despre el că face parte din pen clubul din rusia, pe site-ul lor n-am găsit nici un igor irkevici. dragă igor, ce fel de cărţi scrii tu şi cum pot să le citesc şi eu?
de dragu celor câteva ore de rusă pe care le-am făcut anu trecut pe vremea asta, de dragu celor 5 ani ai mei petrecuţi, ca orice copil dintr-un stat estic, aproape de patria sovietică (cel puţin în teorie), de dragu anilor întregi în care-am urmărit campionatele de patinaj artistic la televizor (mai întâi comentate de ţopescu-patinatoarea-poartă-un-costum-auriu-cu-paiete-albastre-şi-mânecuţe-roşii, şi apoi pe eurosport, unde-aveam parte şi de probele de calificare, şi de transmisiuni color), cu o foaie de hârtie pe care notam toţi concurenţii, notele mele şi notele juriului, de dragu frazei ăstea interminabile, transcriu câteva fragmente de text (din care n-am priceput decât un sfert din aluziile culturale):

„Eu nu sunt comunist. Însă şi mie îmi pare rău de frumuseţea sovietică ce pleacă. Ea nu a salvat nici lumea, nici chiar Puterea sovietică. Nu trezeşte compasiune. Dânsa nu merită să fie compătimită. Şi totuşi, ţi se face milă de ea. A fost irepetabilă… (…) Era severă, dar sentimentală. Avea ochi ruseşti şi pomeţi mongoli. Talie de viespe, dar totdeauna şolduri late şi neabătut lată în spate. Buze subţiri, palide şi, nu se ştie de ce, uşor muşcate. Frunte îngustă şi urechiuşe de pisică, spălăţele. (…)
Uneori frumuseţea sovietică urca pe tractor, de unde ajungea să fie Paşa Anghelina. Alteori se ducea în spatele frontului duşman şi devenea Zoia Kosmodemianskaia. Uneori pleca să navigheze prin latitudini boreale şi era spărgătorul de gheaţă „Lenin”. Uneori se rotea, în salturi, pe bârnă şi era Olga Korbut. Uneori făcea carieră de succes pe linie de partid şi prin urmare era ministrul culturii Furţeva. Uneori putea să se rătăcească în pădure, în acest caz fiind Scufiţa roşie. Uneori frumuseţea sovietică i se dedubla, după care era scriitorii Ilf şi Petrov sau fraţii-atleţi Znamenski, ce concurau la probele de alergări. (….) Apoi a ieşit în Piaţa roşiem striga „Jos puterea sovietică” şi era disidentă. Apoi citea frumos cu voce tare versuri şi era Bella Ahmadulina. Apoi devenise tăcută, se pregătea să meargă la mânăstire şi era Anna Ahmatova. Apoi s-a spânzurat şi era Marina Zvetaeva. Apoi au început să-i crească sprâncene stufoase şi dânsa era Brejnev. Apoi pleşuvea şi deja era lenin. Apoi scria versuri şi era Pasternak. Apoi se blinda, devenea tanc şi intra în Praga. (…) Apoi devenea pop-star şi era Alla Pugaciova. Apoi şi-a descoperit calităţi extrasenzoriale şi era vindecătoarea Giuna. Apoi pe frunte i-a apărut o pată, şi era Gorbaciov. Apoi se revărsa în lung în lat şi în curmeziş, inunda totul în jur şi era fluviul Volga umflat în primăvară. Apoi devenea staţia atomică de la Cernobîl, după care exploda în p… măsii toată deodată.”
„Patinajul sovietic apăruse din nimic, de nicăieri. În Rusia, totdeauna s-a dansat prost şi s-a patinat aşijderea prost. În Rusia dansau frumos doar ţarii şi scriitorii ruşi. Dacă erau treji, ruşii, chiar dacă ştiau să danseze, se ruşinau s-o facă. În genere ruşii au dansat totdeauna prost şi, de obicei, în locul lor acest lucru îl făceau balerinele, inşii beţi, ucrainienii, ţiganii şi urşii. Inventând patinajul artistic, comuniştii au astupat spărturile din corabia vieţii ruseşti.”

(textul se cheamă „istoria frumuseţii sovietice. în memoria patinajului artistic sovietic.” traducere de leo butnaru)

e genu de text care se citeşte rânjind/zâmbind amar. după care am deschis obs cult şi-am dat peste un interviu luat de şimonca micaelei ghiţescu. „memoria”, „revista gândirii arestate” (pe care-am citit-o în ultimii ani), n-o să mai apară, pentru că n-a mai primit bani de la afcn. e, probabil, cea mai tristă veste a începutului de toamnă.

Continue reading

Jurnal banal

Sâmbătă. Iau bilet, primesc rest şi o monedă de 50 de cenţi, în loc de 50 de bani. OK, să fie primită, porte-bonheur européen, o botez instantaneu.
Clasa I. Slavă Domnului, e loc să îţi intinzi picioarele. Pentru un drum de peste 4 ore contează.
Văd pe drum: cal alb, cocoş negru. Multe păsări alb cu negru (English ornithologist urgently required). Şi o motocicletă tot alb cu negru, parcă din aceeaşi specie cu păsăretul.

Apoi se urcă o bătrână nu foarte bătrână. Asemănarea cu personajele din Little Britain e frapantă, totuşi nu e un bărbat deghizat. După cum vom vedea, similitudinile nu se vor opri doar la aparenţă (sau aparenţe). Scoate cucoana două ouă fierte, le decojeşte, le mănâncă pleoscăind feroce (are şi cu ce, nişte buzoaie gen Eba). Rămân exilate pe şerveţel mici fragmente de ou, creatura devorândă le aspiră foarte metodic: bagă un deget în gură, pe urmă în sare şi apoi îl lipeşte de fărâma de albuş. Şi hap. Şi tot aşa până nu mai e ‘nica de-nghiţit. Bun, bun, gustos. Acum siesta. Picioarele în unghi de 90 de grade, capul lăsat pe spate. Ghiciţi deja ce urmează, un sforăit masculin şi foarte susţinut.
Grâhhhh-oooooh-pfuuu.
Între timp, mă delectez cu marea exterminare a crabilor, operată de Arturo Bandini.
Grâhhhh-oooooh-pfuuu, în cicluri previzibile. Scot Iriver-ul. Uh, uh, what is love without lust?…Grâhhhh-oooooh-pfuuu. Ei, pe naiba şi comedia pijdii, tre’ să dau mai tare. …And Michael, you would fall/And turn the white snow red as strawberries/In the summertime.
Estimp, un domn rezervat, cu ochi albaştri, piele ca pergamentul (veteran, pun pariu), se uită la doi puştani care joacă o şeptică. (De fapt se uită dincolo de ei şi se vede pe sine, zise naratorul omniscient.)
Un om de pe câmp salută trenul cu o coasă ridicată. Gestul nu are nimic ameninţător. Ahoe!
Despre controlor vă pot spune că lăsa impresia unui cap înghesuit prin mijloace mecanice între şapcă şi gulerul cămăşii. Previzibil, avea o privire de călău. Întind biletul, îl întoarce pe toate părţile, aştept să mă condamne la vreo pedeapsă cu executare imediată. Dar asta nu se întâmplă.

În rest, nimic nu e întâmplător. În cuibul meu temporar, cald ca un suflet, găsesc Histoire de l’ésoterisme et des sciences occultes şi alte o mie de cărţi. Poveşti erotice româneşti. Încep vreo trei, le abandonez, incipituri stângace, nu mă prind în plasă. Aştept un alt moment, propice, sper, pentru reluarea lecturii. Mic tratat de pisicologie. Da, drăguţ şi atât. Bubufniţa şi mâţumâţu, ce titlu frumos, taman sâmbătă ziceam, din nou, că de-aş fi o animală, aş fi o pisico-bufniţă. (Ar trebui să schimb şi la profil).
Apoi căzut în mână un Photo din noiembrie 1999, cu o temă generoasă – Les plus belles femmes du siècle, du Marilyn à Milla J. Hmm, Louise Brooks (la célèbre garçonne du 1927), Lauren Bacall (ce privire), Rita Hayworth (ce pârg).

Şi la plus belle photo du siecle, choisie par Henri Cartier Bresson: Fortuno Sorano. Compagnon de Zapata et Pancho Villa pendant la révolution mexicaine, devant le peloton d’exécution, 1911. Magnific bandit, frumoasă insolenţă. As manly as a man can be. Hot as hell, dandy like.

Şi cel mai des am zis zilele astea, Lasă, domne, vrăjeala asta sentimentaloidă, dar câteodată mă bufnea râsul şi ieşea semitentaloidă sau seminalcaloidă sau mai ştiu eu ce.
V-am zis că în septembrie o să las baltă blogul, dar mă mânca tastatura şi am dat pe-afară. Poate şterg o parte din ce-am scris mai târziu, după bunul obicei (căcăcios) al casei.

Continue reading