Poveste națională de Crăciun

De pe: Jurnalul Soacrei Mici

poveste de craciunToată lumea umblă după poveşti în prag de Crăciun. Francezii beau şampanie şi rânjesc cu resturi de foie gras printre dinţi privind filmul tradiţional Moş Crăciun e un gunoi. Ruşii beau votkă şi zacuzesc cu icre stacogii ascultând cântecele din S leohkim parom… Oare ce film tradiţional ar dori să privească Chişinăul?

Crăciunul e perioada în care până şi eu îmi permit să mă relaxez oleacă de cinismul meu. Se întâmplă ca filmele cu fulgi, cântece de iubire să-mi dezmorţească fantezia, melancolia şi visările dulci. Mă rog, o fost şi Soacra mică fată mare. De vreo doi ani încoace însă am prins o notă falsă în visările mele. Parcă nu mi se pare firesc ca să-mi fie stârnite de filme în limbi străine, cu umor străin, cu chipuri străine, cu iubiri străine. Parcă îmi pare rău că fluviile de visare izvorăsc de pe meleaguri străine. Oare să nu inspire şi Moldova poveşti frumoase de dragoste? Lasă să fie închipuite (dar nu de doi bănuţi), cu ninsoare, cu magie, numai bune de aşternut într-un scenariu, de filmat şi de servit la masa de sărbătoare la o televiziune cu acoperire naţională. Lasă lumea să viseze, să lase chileala, politica şi sfada la o parte. Măcar pentru o noapte. Una pe an. În care să se simtă mai omenoşi, mai sensibili şi mai … tineri. Numai buni de iubit cu patimă.

“Femeie, dar la buget te-ai gândit?” mi-ar reproşa unii. Vă răspund sincer, îmi imaginez cu greu un film mai law cost decât S leohkim parom… Să mă contrazică specialiştii, dacă e cazul. Lămuriţi-mă şi pe mine cât de greu e să găseşti un apartament şi un cuplu cu o chitară, două-trei zile de ninsoare de la o fereastră de la Ciocana sau Râșcani, un restaurant sau o sală în gară. Altă treabă e momentul tehnic. Aici nu mă pricep, dar zău că nu-mi vine a crede că e de milioane. Că nici la Oscar nu ne-om înghesui să-l propunem. Mult mai greu e să găseşti intrigă frumoasă şi actori pe potrivă.

Mai departe, probabil că mă bag într-o utopie curată ca neaua de pe acoperişul Primăriei, dar hai lăsaţi-mă să duc fantasmul până la capăt.     …citeste continuarea

Neobişnuita apariţie (post-mortem) a domnului P.

De pe: Push the Button

Of, tocmai când credeam această afacere încheiată, primesc un telefon de la prietenul meu Iulian care îmi atrage atenţia că au apărut noi indicii în cazul misterioasei morţi a domnului P.

Iau frumos maşina 34 până la Monumentul Eroilor Nehotărâţi, bodogănind printre dinţi nefericita inspiraţie de a lăsa câteva numere de telefon ici, colo, în timpul îndelungatei anchete. La început, eram extrem de încântat de dificultatea cazului; cu timpul aveam să ating stări vecine cu depresia din cauza misterelor care veneau unul după celălalt, aşa cum fac autobuzele 34 noapte de noapte, în jurul orei 23.50, când zumzăie obosite pe străduţele din preajma garajului central al Transportului Public Ireveresibil.

Sar din autobuz cu câţiva metri mai repede de a ajunge autobuzul în staţie, profitând de aglomeraţia în care s-a blocat enorma maşinărie – autobuzele mereu mi s-au părut nişte cutii enorme de metal care transportă condamnaţi: unii la serviciu, alţii la diverse treburi, mereu prea aceleaşi, mereu neschimbate. Vânzătoarea de covrigi mă recunoaşte: cu o scuturare a capului îi dau de înţeles că nu mă voi apropia de tejghea azi, aşa cum făceam în fiecare dimineaţă când mergeam la Comisariat. Vremurile acelea sunt duse.

Trec prin uşa batantă a instituţiei, remarcând că [… citește în continuare]

Titu Maiorescu: Beţia de cuvinte

De pe: Politeía

Fragment din articolul publicat de Titu Maiorescu “Beţia de cuvinte în Revista Contimporană” 1873.

Darwin ne spune că multe soiuri de maimuţe au aplecare spre băutura ceaiului, a cafelei şi a spirtuoaselor; „ele sunt în stare, zice el, să fumeze şi tutun cu multă plăcere, precum însumi am văzut. Brehm povesteşte că locuitorii din Africa de miazănoapte prind pavianii cei sălbatici punându-le la locurile unde se adună vase pline cu bere, de care se îmbată. El a văzut mai multe maimuţe în această stare şi ne dă o descriere foarte hazlie despre purtarea lor şi despre grimasele ciudate ce le făceau. A doua zi erau foarte rău dispuse şi mahmure, de durere îşi ţineau capul cu amândouă mâinile şi înfăţişau o privire din cele mai duioase. Dacă li se oferea bere sau vin, se depărtau cu dezgust, dar le plăcea mult zama de lămâie. O maimuţă americană, un ateles, după ce se îmbătase o dată cu rachiu, n-a mai vrut să-l mai bea şi a fost, prin urmare, mai cuminte decât mulţi oameni“ (Ch. Darwin, Descendenţa omului şi selecţiunea sexuală, I, 1).

Va să zică plăcerea noastră pentru ameţeala artificială, produsă prin plante şi preparatele lor, este întemeiată pe o predispoziţie strămoşească, comună nouă cu celelalte rudenii de aproape, cu maimuţele de exemplu, din al căror neam ne coborâm.

Nu ne vom mira dar de lăţirea cea mare a acelui obicei şi de feluritele mijloace pentru mulţumirea lui. Cânepa, macul, viţa de vie, tutunul etc., etc. sunt producte ale naturii cu care omul îşi nutreşte pasiunea lui pentru ameţeală.

Există însă un fel de beţie deosebită între toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arată a fi privilegiul exclusiv al omului, în ciuda celorlalte animale: este beţia de cuvinte.

Cuvântul, ca şi alte mijloace de beţie, e, pănă la un grad oarecare, … citește mai departe

O țară de directori

Interventie telefonica pe Realitatatea FM. Citez din memorie pe un nene extrem de suparat. Aproape ca urla in telefon:

“Dom’le, pe Șoseaua Chitilei nu s-a făcut nimic! De azi-dimineață se plimbă două utilaje absolut degeaba. Nu au reușit sa elibereze decat patru din cele sase benzi de carosabil. Toată zăpada este aruncată, gramadă, pe banda unu și pe acostament. Asta nu e eficiență! Se lucrează făra nici un fel de  randament!… Fără cap… Consumăm motorina degeaba!… Cine e primar la Sectorul 1? Aaa, Chiliman! Păi, sigur, incompetența se manifestă la toate nivelurile! De la primar până la șofer! De la 6 urmăresc situația pe geam, că sunt agent la o firmă de pază…”

FelixNicu

(cadru dintr-un slide-show de Nicu Coșniceru)

P.S. Ce scăpări mai are și democrația asta! Orice pulete paznic de magazie (al nostru cu ceva școală profesională, după exprimare, printre primii disponibilizați de la întreprinderea de montat moțuri la bască) are dreptul și i se oferă posibilitatea să critice – pe un canal public! – de  la șofer de basculantă, până la primar, președinte de țară, scut anti-rachetă! Fac pariu că pândarul din Chitila nu a pus mâna pe lopată! Nu e în fișa postului…

Urmările şi consecinţele relaţiei Bush – Gorbaciov

De pe: athenian legacy » Politica Externa

RUSSIA-US-GORBACHEV-BUSHCel mai interesant şi cel mai controversat eveniment de pe scena europeană, din ultimii ani, prăbuşirea regimului comunist, a preoupat istoricii, care au abordat fenomenul în moduri diferite. Cei mai mulţi însă au realizat o abordare factologică, în timp ce alţii au încercat să gasească şi să explice cititorilor mecanismele ascunse, pe unele nereuşind sa le dovedească, accesul la informaţii fiind deocamdată destul de dificil.
În anul 1988 au loc noi alegeri în Statele Unite ale Americii castigate de vice-presedintele George Bush care atrasese de partea sa un număr mare de simpatizanţi. Cel mai important lucru realizat de acesta a fost pastrarea legaturilor cu omologul său rus cu care avusese multe intâlniri de pe timpul guvernarii lui Reagan si a întâlnirilor dintre aceştia. La preluarea puterii G Gush credea că Ronald Ragen i-a acordat prea multă atenţie lui Mihail Gorbaciov. Liderul de la Casa Alba era aproape sigur că va câstiga alegerile si tocmai de aceea din timp şi-a pregătit terenul pentru ceea ce va urma, lucru care s-a şi întâmplat. Cooperarea dintre cei doi va da rezultate şi acest lucru se va vedea în anul 1990 când se va încheia Razboiul Rece, precedat de unirea Germaniei şi destrămarea URSS evenimente care au dus la anumite shimbări in viata unor popoare si chiar a spaţiului european. Factorul principal care a determinat aceste schimbări a fost Mihail Gorbaciov care prin măsurile luate a deshis noi orizonturi spre o lume care se bucura de libertate şi linişte. Noul preşedinte a avut o dificultate în a întelege radicala shimbare care avusese loc în politica externă a Rusiei. De factură conservatoare, administraţia Bush nu vroia să ia în consideraţie multe dintre opiniile sale ferme despre Uniunea Sovietică, opinii care se dezintegrau în faţa propriilor lui ochi. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe îl includea pe Gorbaciov ca fiind un „cowboy de dugheana“ , însă, ulterior, părerea lor s-a shimbat, mai ales în urma călătoriei lui Bush în Europa de Est şi de Vest, întreprinsă în iulie 1989. Se prevedea că întalnirea dintre ei era destul de importantă şi că urma a se întâmpla evenimente epocale. Gorbaciov remarca faptul că nu era în interesul Rusiei să contribuie la diminuarea rolului jucat de Statele Unite în lume. Acest lucru se explică prin faptul că politica externă a Uniunii Sovietice se putea îndeplinii numai cu ajutor primit din partea americană.
În urma multor întrevederi relaţia lor se va îmbunătaţi considerabil, ajungându-se la parteneriate economice ceea ce a demarat o rapidă economie de piaţă. O altă problemă cu care se mai confrunta acum Gorbaciov era aceea a legăturilor cu Germania, Ţările Baltice şi Europa de Est, care nu i-au creat probleme deosebite, deoarece a ştiut cum să le soluţioneze.
În nenumărate rânduri, Gorbaciov şi Şevardnadze au afirmat că URSS nu va folosi puterea armată pentru a împiedica popoarele din acea zonă pentru a-şi decide singuri soarta. Totodată, Gorbaciov spera să se menţină Tratatul de la Varşovia, iar ca o reacţie la acest lucru, Bush declara că atâta timp cât nu se recurge la folosirea forţei, Statele Unite nu au nicio intenţie de a împiedica acţiunea URSS în zona lor de interes.
La summit-ul de la Malta, din decembrie 1989, a declarat ireversibilitatea evoluţiei democratice a acestor ţări: „Fiecare popor are dreptul să-şi aleagă propriul destin, iar eu pot să-mi explic numai atitudinea mea personală: atât în URSS, cât şi în Europa de Est, aceste schimbări au fost pregatite de mersul înainte al istoriei însăşi. Ele sunt strâns legate de dorinţa populaţiei de a face aceste societaţi mai democratice, mai umane, şi de a ţine pasul cu lumea. Mă simt încurajat de acest lucru“ .
În ceea ce priveste arsenalele de arme nucleare, s-a convenit a se lucra la semnarea unui tratat, în 1990, care putea a fi pregtit pentru a fi semnat la următoarea întâlnire, ce urma să aibă loc la Washinghton, pe la jumătatea anului. Au existat nemultumiri, în sensul că Bush nu agrea livrările de arme făcute de sovietici în America de Sud şi nici atitudinea aliatului lor din zonă, Cuba.
La rândul său, Gorbaciov se va ţine de promisiune şi nu va mai aproviziona cu arme Nicaragua, dar, în schimb, în ceea ce priveşte Cuba propus o întâlnire directă între preşedintele Bush şi Fidel Castro, oferindu-se s-o intermedieze. Bush va avea o atitudine iritantă, privind cu dispreţ acestă idee, lucru care îl va deranja pe Gorbaciov.
Liderul american a dat de înteles că valorile occidentale îşi manifesta superioritatea şi că ar urma o prăbuşire a Rusiei.
Acordul de la Malta a însemnat un pas mic pentru relatiile ruso-americane.

2009: intre un cârnat si doi crenvuşti

De pe: Politeía

Anul 2008 l-am terminat cu marele cârnat al lui Sorin Oprescu. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a primit la sfarsitul anului trecut din partea reprezentantului Guinness World Record certificatul noului record mondial la categoria “cel mai lung carnat afumat”. Intre timp, dl Oprescu a inteles ca nu a fost suficient pentru a deveni un candidat serios la presedintia Romaniei; om rational s-a resemnat si acum isi trateaza cu calmante pe fostii colegi de la PSD.

Anul 2009 il vom incheia cu doi crenvuşti scofâlciţi, cei doi fosti prezidentiabili, Crin Antonescu si Mircea Geoana. Orbit de orgoliu si dependent de Dinu Patriciu, Crin Antonescu pare a nu intelege nimic din luptele intestine  care au inceput sa zguduie PSD. Crin Antonescu care si-a inceput campania prin “revolutia bunului-simţ” o sfarseste prin antirevolutia nesimţirii.

Mircea Geoana este un caz mult mai jalnic. Dupa ce a pierdut in toate instantele in care putea pierde, il numeste acum pe Crin Antonescu prim ministru:

“Am reconfirmat sustinerea noastra unui prim-ministru in persoana domnului Crin Antonescu, suntem dispusi sa-i asiguram o majoritate masiva. In jurul lui Crin Antonescu se poate degaja o majoritate PSD-PNL-UDMR si, la limita, chiar un guvern de larga concentrare nationala”

Geoana a devenit subiectul unor bancuri asemanatoare cu cele ale legendarului Bula. Din nefericire pentru el si pentru colegii sai de partid el este Bula. Deodata o legenda devine realitate. Geoana este Bula! Nimeni inca nu i-a spus lui Bula ca probabil foarte repede el nu va mai fi presedinte nici la PSD, ca “Marea Alianţa” nu mai exista si ca PDL poate sa-si treca guvernul in Parlament  si fara ei. Bula nu stie ca la Cotroceni nu s-a schimbat locatarul si ca numai el numeste prim-ministri.

Asadar 2009 a inceput cu cârnat gigantic  si se sfarseste cu doi crenvuşti scofâlciţi. Trist an, triste personaje!

Ce se intampla in PCRM?!

De pe: Elena Robu

Primul grup de deputati comunisti se desprinde de PCRM, sar din corabia care sta sa se inece.

Cel putin doi dintre ei au dat dovada de curaj si au produs o surpriza pentru publicul larg. Este vorba despre prezentatoarea de la NIT, Ludmila Belcencova si fostul ministru al Administratiei Publice Locale, Valentin Guznac. Ce i-o fi determinat pe acestia sa paraseasca PCRM si sa nu se mai supuna liderului de temut Vladimir Voronin.

Analistii politici vorbesc mai mult despre curajul celor patru si mai putin despre tradare ca au plecat dintr-un partid care le-a asigurat confortul ani la rand. Imi amintesc cat de fericita era Belcencova la inceputul anului cand si-a ridicat carnetul de membru de partid. Si cat i-a mai lustruit imaginea liderului PCRM, Vladimir Voronin, in emisiunile pe care le modera, il sorbea din priviri! Oare se gandea pe atunci ca atat de curand va pleca din aceasta echipa?

In cateva saptamani vom asista si la alte scindari in interiorul PCRM, iar la grupul celor 4 ar putea sa mai adere si alti deputati comunisti, deranjati de atitudinea liderului lor, dar si a echipei care il influenteaza atat de mult.

Totusi, eu raman destul de sceptica fata de proiectul politic pe care urmeaza sa-l creeze Vladimir Turcan. Am impresia ca nu are carisma unui lider politic care sa se impuna pe esichierul politic din R. Moldova. Dar, vorba veche a lui Vasile Tarlev, vom trai si vom vedea!

Despre hipsteri si dileme

Bunicuţo, ce sunt ăia hipsters şi ce-are toată lumea cu ei?

Varianta unu. Hipsters? Parcă erau nişte chiloţi de damă, verişori primari cu boxerii, dar mai generoşi cu perspectiva asupra părţilor inferioare dorsal – bucălate.
Varianta doi de răspuns. Nişte forme de viaţă umanoide?
Cred că am văzut unul, într-o cafenea mai artistico-bântuită de nişte laptopuri albe sau argintii, agăţate de nişte inşi care se făceau că lucrau. Avea nenea converşi, blugi slim, eşarfă franjurată, ochelari de vedere cu ramă pătrată, de culoare închisă şi o pulărie, pardon, pălărie gri pe căpăţână. Vorbea cam tare la mobil despre nişte layout-uri şi părea complet asexuat. Dar nu avea vestuţă! Trebuie reclamat la Oficiul Uniformelor Hipstereşti. Bicicleta era afară, în grajdul de biţicluri.
Sunt hipstării conformişti în non-conformismul lor? Gândesc cu capul lor sau cu al vecinilor de masă? Habar n-am. Nu este o faună din zona mea de acoperire. Nu am schimbat mai mult de trei cuvinte cu vreun hipstăraş  cu atestat. Dar mă aştept şi la surprize plăcute, n-or fi toţi o apă şi un pământ.
Într-adevăr, eşarfele acelea supradimensionate, puse pe nişte inşi categoria pană, sunt de tot râsul. Nu-ţi prea vine să iei în serios un asemenea specimen. Şi apoi, pe vremea mea, la bărbaţi nu prea le era frig la gât, ce naiba, s-a produs o mutaţie genetică aşa repede?
Totuşi, acel cearşaf gât-legău se poate transforma într-un obiect multifuncţional şi o, atât de practic: pampers, la nevoie; ajutor la aterizare, când confunzi balconul de la etajul doi cu un mise en abîme [aici am vrut să spun trompe l’oeil, dar văd că nu sesiză nimeni incongruenţa]; hamac pentru pisică; pod textil peste vreo băltoacă inoportunantă, ieşită în calea condurilor peep toe ai domniţei din dotare (aici exagerez, cine ar mai face aşa ceva? cineva foarte high? poate Ludacris?).
Echivalentul femeiesc, hipsteriţa, e mai cameleonică şi mai greu de depiz, pardon iarăşi, de depistat. O fustă gogoşar, nişte ştrampi culoraţi, un layering diform? Nu mă pricep. Shopping-ul NU este pasiunea mea. Daţi-mi un tricou negru şi o pereche de blugi şi o să răstorn Universul, în toate cele patru anotimpuri, vivaldiene au ba.

Moment hipsterizant, într-un singur act
Hipsterind cuminte, vinerea se târâia mai uşor pentru hipsterelul nostru. Comme d’habitude, hipsteriţa de serviciu vorbea hipstereasca, asimetricele-i şuviţe tresăltând pe anumite finaluri de frază, acele finaluri cu subînţeles care îl făceau pe Icsulescu Hipstăroi să spere la un weekend pas du tout hipsteresc, mais très vizuinesc. Dar hipstericuţa se răzgândi cât ai zice particule elementare şi începu să turuie citate houellebecquiene, renunţând la acele finaluri de frază atââât de promiţătoare, până ce hipstăraşului nostru (al vostru, al nostru, ce mai contează) i se blegi de tot şi se hotârî să devină gay. Măcar până vinerea viitoare, de la care spera o hipstereală mai cu spor. The End.
Referinţe hipsterografice.

Acestea fiind spuse, vă prezentăm desenul dilematic al zilei din House-o-politan, revista gospodinelor perfecte.
Întrebarea din bulă, oare ce ar fi ales Marlon Brando, poate fi uşor înlocuită.Cucoana putea să se gândească la o mulţime de alte lucruri. De ce nu se vinde vaselină la supermarket? Cuvântul tartinabil este inclus în DEX?  E normal să nu existe unt cu 0% grăsime? Here we go…

P.S. Ei comedie, m-a luat exerciţiul stilistic pe dinainte şi am reuşit să ironizez o categorie despre care nu ştiu nimic, deci am fost superficială. Dacă o să am ocazia să cercetez problema, aş prefera să mă aştepte surprizele plăcute pe care singură mi le-am promis. Până atunci, mea culpa, acesta este un pamflet şi … (ştiţi voi continuarea). Dar eşarfa aia pătrăţos – gigantică tot o monstruozitate estetică rămâne, în această privinţă îmi foarte menţin punctul de vedere.
P.P.S. Şi nici cu Houellebecq nu am nimic, e doar etapă revolută din lecturile mele.

Trei ingrediente pentru un dezastru ratat

Ar trebui să ni se moaie picioarele ca după un accident de mașină evitat în ultima secundă. Am fi nebuni să gonim în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Aproape orice șofer a trecut în viața lui printr-o situație limită, povestită apoi, cu gesturi largi și vocea ridicată, ca o faptă de vitejie. Vina e invariabil a dementului din camion, a bețivului din caruță, a căscatei de pe bicicletă, deși dacă ar fi fost să se întîmple nenorocirea, vinovățiile n-ar mai fi fost atît de clare.

Pe zi ce trece grozăvia numită „Geoană – președinte” se devoalează ca o prăpastie fără fund în fața căreia ne-am oprit la cîțiva milimetri. Ceața se ridică și privim, perplecși, neantul. Cum am ajuns ca 5 milioane de oameni să votăm un personaj cu intelect de școala primară și maturitatea emoțională a unui liceean? E adevărat, am scăpat, însă nu chiar totul ar trebui să devină anecdotă de șpriț. E adevărat, i-am ciuruit, însă dacă ne uităm în oglindă și noi sîntem cam plini de găuri și abia ne ținem pe picioare. Ar fi de preferat ca la următoarea victorie să celebrăm mai puțin însîngerați.

Cum a greșit Băsescu și staful lui? Trei ingrediente pentru un dezastru ratat:

  1. Oboseala electoratului: Ritmul infernal impus de Băsescu și lipsa supapelor de ventilare a frustrarilor inevitabile au dus o parte a propriului electorat în pragul revoltei.
  2. Un politruc perspicace: Era nevoie de un batrîn edec să speculeze oboseala și să o transforme în nevoia de liniște, lansînd tema scandalului
  3. O presă în genunchi: Asta se cunoaște. Mai puțin se înțelege că în genunchi au pus-o niște bișnițari. Unii cărora Băsescu le amenința sursa de speculă: banii și informațiile de stat.

1. Revolta de pe Bounty: Oboseala electoratului

De la început trebuie spus că nu de scandal a fost vorba. Vom privi cu atenție cum a reușit Iliescu să impună tema “scandalagiul” în partea a doua. Lumea n-a fost obosită de scandal ci de ritmul marșului. Băsescu are renume de om politic cu energia unui nebun: Doarme cîteva ore după un șpriț de o noapte și a doua zi dimineață e proaspăt de la prima oră; Aleargă prin toată țara săptămîni la rînd și are permanent aerul că e în concediu în timp ce cearcănele devorează fețele celor din staf; Nu puțini sînt cei din apropiere care au sucombat în fața ritmului prea ridicat. Cu asta nu ar trebui să avem vreo problemă, omul cere mult de la el și e obișnuit să ceară mult și de la cei care lucrează cu el. Poporul e însă altă chestiune.

Poate că niciodată nu au fost mai nimerite metaforele marinărești ca în acest caz: Băsescu conduce un vas într-o traversare a Atlanticului. Drumul e greu, furtuni multe, mîncare proastă, șobolani mulți. La capăt e America, țara libertății și a șansei egale, iar cînd s-a îmbarcat echipajul avea moralul ridicat și speranțe mari. Majoritatea vroiau să scape de mizeria de acasă și și-au asumat, fără multe iluzii, un drum dificil și riscant. Căpitanul e determinat și popular numai că are un defect: cere prea mult de la marinari, la fel de mult ca de la ofițeri. După o furtună teribilă nu lasă oamenii să chefuiască, îi pune să spele puntea. După o lună de pesmeți cu apă nu-i lasă să-și facă de cap la prima escală, îi aleargă să care apă, se grăbește să ajungă la destinație. Îi ceartă pe cei lenți, îi pedepsește public pe leneși și șmecheri. E corect însă excesiv. E ceva inuman în standardele pe care le impune. În scurt timp echipajul e obosit: „Ăsta ne bagă-n mormînt!”. Pe la colțuri încep șușotelile. Oamenii au nevoie de-o supapă pe care n-o găsesc. La urma urmei nu e vorba de marinari cu experiență, e o trupă pestriță care a trăit prin bodegi sau biblioteci. Cei care l-au votat pe Băsescu în 2004 nu aveau disciplina Legiunii Străine și moralul de pirați. Erau deja după ani de dezamăgiri, compromisuri și relativă mizerie. O masă de oameni obișnuiți, doar ceva mai sinceri cu ei înșiși și mai informați decît restul (votanții lui Adrian Năstase). Pentru ei ritmul în care merge Băsescu e prea mult. Morții lăsați pe drum în această lungă traversare spre reformă mobilizează (cine nu ține pasul – afară! Vezi cazul Pleșu) dar și seamănă sămînța revoltei: dacă urmez eu?

Din primul an de mandat, „ajutat” și de conjunctură, Băsescu impune agenda publică într-un ritm îndrăcit: anticipate, inundatii, biletul lui Tăriceanu, reforma justiției. Și a ținut-o așa cîțiva ani. Nimic de pe agenda lui nu era de ignorat, totul era urgent. Întrebarea e, nu cumva era mai eficace ca unele unele dintre ele să fie amînate? (E greu de explicat graba rupturii de Tăriceanu, de pildă) Poate poporul să-și păstreze moralul după 5 ani de războaie fără Saturnalii? Greu de crezut. Asta a înțeles destul de repede bătrînul edec, Iliescu. Care s-a hotarît încă de prin 2006 să adune toți nemuțumiții sub stindardul unei iluzorii odihne liniștite printr-un discurs care ar putea fi tradus așa: “De ce să lăsăm acest nebun să ne piardă în cursa lui nebună prin furtună? De ce să nu acostăm în insula de colo? E drept, nu e America, dar e liniște, găsim femei și mîncare. Nu e un viitor extraordinar, dar e unul comod și, mai ales, sigur! Să nu ne lăsăm pierduți de orgoliul acestui căpitan barbar!”

(va urma)

Pizde de bloggeri şi cretine

De pe: Jurnalul Soacrei Mici

hopa tupaExistă lucruri în viaţa asta (inclusiv virtuală) pe care nu pot să le trec sub tăcere. Adică pot, dar m-aş simţi că un kkt dacă n-aş interveni. Aşa cum ai trece pe alături de o femeie pe care cineva cu mască (nu de Zoro, dar de ratat) ar strânge-o de gât suprimându-i restul de oxigen sau ai accepta ca o prăpădită cu crucea la gât şi înjurături pe plisc, să scuipe public o femeie doar pentru că i s-a năzărit ceva antibiblic la un semafor roşu (poate flăcările iadului? freacăţi ochii, fă!).

Să nu credeţi că nu-mi pot controla pornirile. Pot s-o fac mai bine decât 8 din 10 persoane care citesc acum aceste rânduri (să-mi fie iertată lauda de sine). Dar nu pun preţ de nici 2 bani pe o imagine de femeie stăpânită, deci, prin magie devenită înţeleaptă, dacă trebuie să mă prefac că nu mă jigneşte ca om un comportament pentru alt om.

Ca să fii filozof e destul să-ţi închizi leoarba la timp, nu-i aşa? Şi dacă te uiţi primprejur, fiecare al doilea e un filozof. Dacă măcar unul din zece filozofi ar fi zis la timp ceea ce trebuia să spună ca om şi n-ar încuraja prin tăcere prostia în starea ei embrionară, apoi nu eram să fim noi acuma unde suntem. În balegă bovină. Până la cravată şi cercei. Şi să ne prefacem că nu pute.

De la început îmi repetam ca pe o mantră violenţa stârneşte violenţă şi lalala şi lululu. Fii cuminte. Dar pe urmă mi-am zis: “Ia stai oleacă, de ce să negociez eu lucruri sfinte cu minţi înspăimântător de închise de ţărani iobagi? De ce să-mi pierd timpul preţios pe dădăcirea unor cretini pe care mă-sa nu i-o înţărcat la timp?” Experimentat şi concluzionat: niciun efect. Cu proştii, ca cu teroriştii, nu se negociază.

Săptămâna trecută m-am apucat să-mi curăţ lista de bloguri care generează în permanenţă balegă politică de factură moldovenească, cu intenţia să las doar pe cele în care cum zic eu de obicei se simte omul după cuvinte. Nici nu vă daţi seama cât de puţine mi-au rămas. Mare mi-a fost greaţa când am văzut comentarii de “analişti politici” pe blogurile şi aşa puţine ca ghioceii. Nu comentarii, dar boţuri de căcat lăsate pe drumul omului pe care îşi descărcă sufletul.

O venit – s-o căcat pe alb, drept în sufletul omului – o plecat, cu aere de Caesar cu lauri pe frunte.

Pe rasa asta de bloggerii, cu precădere bărbaţi, eu îi numesc simplu: Pizde de bloggeri.

Pizdele ăstea de bloggeri, nu numai că îşi umple propriile bloguri cu căcat patriotic sau alte chestii preluate şi răsuflate, care se dizolvă la prima ploaie, dar se mai pornesc în pelerinaj lung […]

…citește în continuare