Până când mai suportăm mizeriile CNCD?

E timpul să avem o discuție serioasă despre amenințarea foarte serioasă pe care o reprezintă existența așa-zisului Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării, în fapt o sinecură a UDMR-ului care nu ar fi trebuit înființată niciodată. A greși e însă omenește. A persevera în greșeală este curată prostie și este timpul ca Parlamentul să corecteze această colosală greșeală dizolvând această instituție definitiv disponibilizând totodată și întregul său personal.

În ultimele 40-50 de zile CNCD a făcut pași importanți în instaurarea unui gen de dictatură foarte urâtă care nu își are locul nicăieri în lume, cu atât mai puțin în România, țară ai cărei cetățeni au suferit destul în regimuri dictatoriale preocupate de reprimarea exprimărilor și gândurilor care nu convin orânduirii.

Doar în ultima săptămână instituția condusă de activistul Csaba Ferenc Asztalos l-a amendat pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române pentru teribila faptă de discriminare de a cita în public cifrele Biroului Național de Statistică. Tot în ultima săptămână CNCD l-a amendat pe Klaus Iohannis pentru folosirea adjectivului „penal” folosit de Șeful Statului cu referință la unii politicieni. Tot în ultima săpătămână CNCD a amendat Școala Gimnazială ”I. L. Caragiale” din Pitești pentru discriminare împotriva bătăușilor. Serios!

Între timp, CNCD vrea să convingă guvernul să introducă obligativitatea pentru toate întreprinderile private ca acestea din urmă să facă anual un audit al diversității (vezi acest link preucm și pagina 17 din acest PDF).

De altfel, mai toate tâmpeniile progresiste rapid ridiculizate în spațiul public în ultimii doi ani fac parte din „strategia” asumată de către CNCD. Cote de gen în politică? Of course! Mai multe locuințe sociale? Of course, dar CNCD vrea să fii și „divers” pe lângă să fii sărac pentru a fi eligibil pentru o astfel de locuință (pagina 18 din același document).

Problema nu este (doar) că CNCD se comportă în perioada asta ca un braț al PSD-ului. Problema este însuși faptul că CNCD-ul există. Existența acestei instituții este în sine ilegitimă. Și este ilegitimă chiar și când ocazional s-ar putea să te găsești în acord cu una din deciziile sale.

Moralitatea, diversitatea și chiar non-discriminarea sunt rezultatele unei societăți libere bazate pe asocieri voluntare – nicidecum rezultatul unui Stat atotputernic și atotcuprinzător ai cărui birocrați „muncesc” pentru a „diversifica”.

În România creștinii au construit moschee cu minaret pentru concetățenii noștri tătari care au pus umărul la independența României. În România românii și maghiarii au pus umărul la alinarea suferinței celor care fugeau de Holodomor și tot în România se găsește orașul care a găzduit primul consiliu sionist din lume – Focșaniul.

În peste 100 de ani de când românii au avut în mână măcar o parte din frâiele destinelor lor, aceștia au acționat cu demnitate și pot fi oricând un exemplu de toleranță și de live and let live.

Nu de CNCD avem noi nevoie ca țară și ca societate pentru a fi mai buni – ci dimpotrivă! De absența unor astfel de instituții avem nevoie. Căci existența unor astfel de instituții mai degrabă alimentează ura, resentimentul și pizma.

Nu poți corecta „nedreptățile societății” (oricare am crede că sunt alea) creând și mai mult astfel de nedreptăți. În momentul în care ne permitem să alunecăm pe o asemenea pantă periculoasă, la capătul ei nu se află decât mai multă mizerie, mult mai multă ură și în genere un loc mai întunecat, un loc în care nimeni nu vrea cu adevărat să fie.

Aici nu e vorba (doar) de Times New Roman, de purtătorul de cuvânt al BOR, de Iohannis, de UDMR sau de alte instituții sau indivizi deja afectați de existența CNCD. Aici este vorba despre însăși libertatea cetățenilor români indiferent de etnie de a se exprima liber, de a gândi liber și de a-și manifesta individual preferințele așa cum doresc.

Numai din controversă, din libertate și din concurență poate ieși ceva mai bun. Din birocrație, reglementare și pumn în gură, n-a ieșit niciodată altceva decât mizerie și totalitarism.

Știm asta pentru că noi am mai trecut prin asta o dată.

La finalul secolului al XX-lea, românii proaspăt ieșiți din dictatură începeau să se exprime liber, lucru care nu convenea deloc (nici) noii orânduiri. Așa că apăruse organosul reglementator: CNA (Consiliul Național al Audiovizualului)

CNA era menit să astupe gura celor care îndrăzneau să pună întrebări, să fie acizi în comentarii și în genere să nu se încoloneze disciplinat în democrația originală iliesciană.

O vreme a funcționat. CNA confisca CD-uri și casete de pe tarabe, aresta trupele de pe scenă, cenzura poezii, cenzura muzică și, la urgență, închidea televiziuni întregi cu totul.

Totul se făcea în numele articolului 39 – protecția publicului de „imoralitate și indecență” precum și pentru prezervarea eternelor „bune moravuri” – niciodată concret și explicit definite.

Apoi a apărut internetul și s-a dus dracului tot eșafodajul CNA-ului. Ba chiar soarta a decis și că Ralu Filip a trăit suficient, iar urmașii lui la CNA n-au mai avut același zel precum vecinul Pilif.

De atunci, forțele Răului reprezentate invariabil de către Stat, au tot muncit asiduu să găsească o nouă scuză pentru a cenzura libera exprimare a românilor.

Mană cerească a picat pentru aceste forțe faptul că Occidentul s-a gândit să o ia razna și a creat o imbecilitate similară cu desuetul articol 39: ”principiul non-discriminării”. La fel de bine definit precum „bunele moravuri” și la fel de arbitrar aplicat, ca prin coincidență de fiecare dată când ofensează Statul.

Și uite-așa, acum ne găsim la finalul celui de-al doilea deceniu al secolului al XXI-lea, la 20 de ani când Paraziții lansau albumul ”Categoria Grea” care includea piesa „Jos Cenzura”.

Atunci Paraziții protestau împotriva cenzurării videoclipului „Categoria Grea” pentru câțiva pumni.

Astăzi, douăzeci de ani mai târziu, protestăm împotriva înseși noțiunii de cenzură impusă de Stat.

Căderea în desuetudine a CNA (și a art. 39 în special!) nu a fost suficientă. Însuși eșafodajul cenzurii aplicate de Stat trebuie retezat fără milă de la rădăcină. Căci acesta este primul mare Rău în societatea românească – impulsul de sorginte stalinistă de a cenzura!

CNCD este o instituție aflată sub control parlamentar. Prin urmare, Parlamentul este cel care poate rezolva această problemă, abolind CNCD-ul. E suficient! Ajunge cu nebunia!

Eu deja mi-am sunat parlamentarul din județul meu. Dar dacă sun doar eu, nu se rezolvă nimic. Este imperativ necesar ca fiecare dintre noi să le amintim că Parlamentul există pentru a ne reprezenta pe noi. Suntem o țară care avem un guvern, nu un guvern care are o țară.

Pe asta se bazează forțele Răului. Pe faptul că oamenii obișnuiți nu se vor ridica să oprească nebunia. De aceea trebuie să reamintim Statului pe cine trebuie să servească, precum și de ce acesta există.

În momentul în care o instituție a Statului (în speță CNCD) spune oricui că nu are voie să se exprime, sau îl pedepsește pentru că s-a exprimat, acela este momentul în care trebuie să-i reamintim acestuia că și-a ieșit din atribuțiuni.

Sună-ți parlamentarul chiar astăzi! E foarte important! Poate cel mai important lucru pe care-l poți face luna asta pentru tine, pentru familia ta și pentru țară în general.

Eu știu unde eram în 1998 când CNA căuta să mă cenzureze. Știu și unde o să fiu în 2018 când altă instituție tot cu ”C” caută același lucru.

COMUNICAT DE PRESĂ – ALIANTA EVANGHELICA DIN ROMÂNIA

Alianța Evanghelică din România formată din Cultul Creștin Baptist — Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Creștină după Evanghelie din România — Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România şi Cultul Creștin Penticostal — Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, a luat act de hărțuirea la care este supus de către ONG-uri purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, domnul Vasile Bănescu, prin reclamarea la CNCD. Din ceea ce a fost prezentat de mass-media, înţelegem că afirmațiile domnului Vasile Bănescu nu au fost în niciun fel discriminatorii. Activitatea și conduita profesională a domnului Vasile Bănescu, în calitate de purtător de cuvânt, nu pot fi catalogate în niciun fel drept discriminatorii. Această reclamație făcută în mod tendențios de către o persoană ce invocă o presupusă discriminare, ne aminteşte încă o dată că, de fapt, ținta nu este domnul Vasile Bănescu, ci Biserica și credința creștină. Este evidentă manifestarea nedreaptă, abuzivă și plină de ură a acestor organizații și lupta lor împotriva creștinismului. Trăim într-o țară cu puternice rădăcini creștine și ne cutremurăm că astăzi, într-o ţară democratică şi europeană, libertatea de credință și de conștiință este amenințată și vătămată prin acuzații nedrepte. Suntem consternaţi să observăm că aceste catalogări înjositoare, hărțuirea în reclamații, chemările în judecată de către militanții ateismului și anticreștinismului sunt acceptate cu aşa de mare uşurinţă.

Suntem la 100 de ani de la Marea Unire, dar este evident că, pentru unii, ținta nu este nici recunoaşterea rolului credinţei creştine, nici întărirea ei și nici promovarea valorilor prin care a fost construit, consolidat și unit poporul român indiferent de etnie, religie, vârstă, sex sau clasă socială. Oare acesta este proiectul de țară pentru a sărbători Centenarul Unirii?

În situaţia dată, ne exprimăm dezacordul și îngrijorarea față de aceste amenințări cu privire la libertatea de exprimare, la libertatea de credință și la libertatea de conștiință. Ateismul în România a produs ură, sărăcie, nedreptate și violență. Zeci de mii de români de toate confesiunile au fost condamnați pe nedrept la ani grei de închisoare pentru credința lor. Constatăm cu surprindere că prin așa numitele „idei progresiste” se revine la aceleași „sofisme ieftine” ateiste pentru construirea unui alt „om nou”. Noi am văzut şi am trăit „binele ateist” și ştim ce preț de sânge am plătit pentru libertate. Românii și-au câștigat libertatea pe genunchi sub gloanțe. Nu dorim ca la Centenarul Marii Uniri, România să se întoarcă la ideologia atee și la hărțuirea oamenilor credincioși. Biserica este mandatată de Mântuitorul şi are datoria de a-și face auzită vocea în societate și nimeni nu e îndreptățit să limiteze libertatea de exprimare a bisericii. ​

Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze România și românii indiferent de etnie, religie, naționalitate sau clasă socială!

Preşedinte Viorel Iuga Secretar Virgil Achihai

PS: (Florina) CNCD-ului i-a mai rămas să-l amendeze pe Dumnezeu. CNCD trebuie desființat!
 
 

7-9 mai 2018. Siegfried Mureșan, acest Cioloș II?

Trecerea încă europarlamentarului Siegfried Mureșan de la partidul cu care a cîștigat alegerile, PMP, la PNL, ridică două probleme de ordin moral cel puțin:

I. Tolerează PPE, partidul european din care fac parte atît PMP cît și PNL, traseismul? Siegfried Mureșan, purtător de cuvînt al Partidului Popular European, poate schimba formațiunea politică care l-a propulsat în parlamentul european fără nici un fel de consecințe?

Conform lui Ludovic Orban, mișcarea a fost chiar încurajată de Bruxelles:

A existat nu numai un acord, ci chiar si o incurajare din partea liderilor PPE pentru acest pas, din partea presedintelui PPE, Joseph Daul, a secretarului general al PPE, Antonio Lopes, liderului grupului PPE, Manfred Weber. Este o miscare de intarire a reprezentarii Romaniei in principala forta politica din Parlamentului European si de intarire a PNL, care este partidul care in Romania face parte din familia PPE”, a spus Orban.

Ceea ce ne duce la:

II. Cît de moral este să ocupi un loc pe listele unui partid, ca mai apoi, din poziția obținută, să ”consolidezi”, să ”întărești” un altul? Ce mesaj dă Siegfried Mureșan și ce mesaj dă PPE în această situație, tinerilor politicieni?! Urcați-vă în primul tren care vi se ivește în cale, mai apoi vedem noi ce e de făcut cu voi? Cîtă încredere inspiră – și ce a făcut concret pentru asta – PNL celor de la Bruxelles, astfel încît să dorească ”întărirea” unui partid românesc?! De cîtă forță politică au dat dovadă Orban, Bușoi și Turcan ca să fie ajutați să se ”întărească”?! Pînă mai ieri, prin ieri înțelegînd 2014, cînd liberalii au avut o revelație colectivă ”trebuie să fim de partea bună a lucrurilor”, PNL era partidul cel mai îndîrjit antijustiție, cum a ajuns între timp o forță sprijinită de la Bruxelles?!

Sigur, mult mai bine am spune că Siegfried Mureșan a plecat la PNL dus de val. Care val? Valul european al liberalismului actual, adică al noii stîngi. Dacă ”creștin-democratul” Juncker îl comemorează pe Marx, ia parte la manifestările consacrate nenorocirii apărute în Europa după Revoluția Franceză și scuză sutele de milioane de crime pornite din mintea bolnavă a neamțului, acestea nu sînt decît pentru că în Europa nu mai există principii și valori, există numai încercarea disperată de ”a mai încerca și noi o dată”.

Disperat pare și PNL-ul, în încercarea de a atrage cît mai multe nume cu rezonanță în partid. Disperat pare și Iohannis, oricît de ciudat ar părea asta, să obțină al doilea mandat, în condițiile în care în primul a fost și este o catastrofă.

Și atunci, ce poate rezulta din atîtea disperări și nici o soluție concretă, viabilă, salvatoare? Un scenariu, evident. Că va fi film realist sau film de artă – artă decadentă! – nu mai contează, e tot ce avem. Ce au!

Scenariul spune că după ce va fi pozat cu toți oamenii marcanți ai PNL, prin iarnă, Mureșan va fi propus prim-ministru. Bine, Mureșan a mai fost propus premier și de către fostul președinte Băsescu, dar ce folos, doar nu era să încerce Iohannis schimbarea majorității parlamentare numai ca să nu rămînem noi cu PSD și să-i facă hatîrul ăluia bătrîn. Acum e altceva. Acum e vorba despre el și despre cel de-al doilea mandat al lui, pe care, evident, vrea să-l cîștige. În tandem cu premierul tînăr, capabil și mai ales penelist, Mureșan. Care, apoi, va fi pregătit (total diferit față de Băsescu, se încadrează perfect) pentru președinție.

Dacă domnul Daul, președintele PPE, nu venea ieri la București, aș mai fi crezut că ce am scris mai sus sînt numai zvonuri răuvoitoare la adresa minunatului Siegfried. Dar a venit. Și cum la precedenta venire a spus PNL și PDL să se unească și Iohannis să candideze, ne-am ales, după cum bine știți, cu PSD călare peste țară.

Cum acesta pare a fi patternul de funcționare în România post-Băsescu, post-adevăr și post, în general, propun abolirea alegerilor. Sau să le lăsăm totuși, altfel ce ar mai avea de plîns ca hidratare zilnică de reducere a ridurilor intelectualii nației?!

PS: Înverșunarea cu care leaderii europeni se străduiesc să impună oameni în România este egală numai cu înverșunarea cu care vor să mai încerce și ei o dată comunismul.

 

 

 

6 mai 2018. Ziua de după. Sper că Juncker e fericit acum.

În timp ce Juncker, președintele Comisiei Europene și spălătorul de cadavre vorbea prostii la Trier, în memoria lui Marx, la Moscova avea loc o demonstrație pe viu (sau mort, există zvonuri că ar fi și morți) a contribuției lui Marx la umanitate.

Și în timp ce în SUA se dau jos statuile confederate, în Europa se ridică altele, chinezești, pentru criminalii istoriei.

Asta au făcut 200 de ani de la nașterea lui Marx. Iar acum 100 de ani, în Bavaria, inima conservatorismului german, era instituită Munich Soviet Republic. Numele spune totul. Ce nu spune este că republica a trăit numai o lună, consecința fiind ura față de tot ce este sovietic. Sînt evenimente mai puțin sau deloc cunoscute, de care, dacă va fi nevoie, ne vom ocupa pe îndelete. 

Revenind la ziua de ieri, Violence is the midwife of every old society pregnant with a new one” a spus Marx. Și Putin a executat.

Un colaj de fotografii document: copii arestați pentru participarea la un miting. Aleksei Navalnîi, organizatorul manifestației și principalul oponent rămas în viață încă al lui Putin a fost arestat de cum a apărut în Piaţa Puşkinskaia.

Îi mulțumesc regizorului Bogdan Budeș pentru fotografii. Vorbitor de limbă rusă, el este sursa mea de informare pe spațiul răsăritean.

O țară care-și arestează copiii este o țară care-și arestează viitorul. Rusia lui Putin este o țară pierdută.

 

 

1-5 mai 2018. Mara Mareș – cartof și Jean Claude Marx, politică în glumă

 Vă mai amintiți înregistrarea tinerilor liberali din noiembrie, anul trecut? Iat-o, din nou:

Tot ei, conform înaltelor lor standarde, au ales-o președinte TNL pe Mara Mareș. Știți ce face Mara Mareș astăzi? Se luptă cumva cu PSD? Aiurea! Mara Mareș se luptă, dar nu cu cine trebuie. Se luptă cu decrețeii, cu cei născuți în perioada 1967-1989, adică.

Mara Mareș se luptă în glumă, așa cum este și ea. O glumă. Doar de asta a fost aleasă, la 24 de ani, deputat, să facă glume. Dacă așa ceva se poate numi glumă. Dar a fi președinta Tineretului Liberal și chiar numai a glumi pe seama celor care au făcut Revoluția, pe seama celor care pot fi părinții sau frații celor glumeților, te califică drept o glumă. Una foarte proastă, dacă mai pretinzi că faci și politică.

Dacă Mara Mareș ar fi făcut parte dintr-o organizație serioasă, era zburată pînă acum de la conducerea Tineretului Liberal. Dar cine să facă asta, Orban?! O altă glumă. Organizație serioasă?! Arătați-mi una astăzi.

Dar de ce să nu-și permită Mara Mareș să ”glumească” cu un subiect extrem de dureros al istoriei noastre recente (au murit circa 10 000 de femei din avorturi, în acea perioadă), cînd Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, îl elogiază pe Marx. Pe Karl Marx, ca să nu existe vreo confuzie.

Nerușinarea (elegant spus) lui Juncker depășește limitele acceptabilului. Acceptabil în sensul ”lasă prostul să vorbească, ce știe el?”. Nesimțirea lui Juncker are rezonanțe în funcția ocupată, împroșcînd-o cu toată oroarea pe care cel puțin o jumătate din Europa a simțit-o, mai bine de 50 de ani, ca urmare a ”nevinovăției” lui Marx.

“Marx isn’t responsible for all the atrocity his alleged heirs have to answer for”.

Sigur. Iar ”Manifestul Partidului Comunist” nu este sursa relelor modernității. Este un volum din care și astăzi mai putem încerca să aplicăm.

Mr Juncker said the European Union’s instability could be addressed by focusing more on social welfare, which he said had been a neglected part of European integration so far.

Să dăm mai multă „social welfare” la tot europeanul, adică, încet-încet, să ne ocupăm de tot ce are nevoie omul și singur nu poate să-și ofere, pentru că, vorba lui Trump, deplorables.

Oamenii aceștia, conducătorii actuali ai Europei, e posibil ori să nu știe nimic din istoria chiar recentă a continentului, ori, mai rău, să știe și să nu le pese.

Cum să nu le pese de peste atîtea zeci de milioane de victime?!

Uite așa, vi se par preocupați? Preocuparea lor este să-l omagieze și scuze pe Marx, doar a vrut binele clasei muncitoare. Sigur, pe spatele celorlalte clase, care produceau, iar dacă tot produceau, de ce să nu ia de la ei și să dea tuturor?!

Dincolo de această uriașă nesimțire (acompaniată de o urinare masivă pe mormintele tuturor celor uciși de o ideologie criminală) nu mai e nimic. E sfîrșitul. Al UE chiar, dacă nu-și revede actul fondator, valorile, principiile.  Dacă nu revine la bunul simț firesc, natural. Dacă nu încetează să ne considere niște proști care trebuie mînați cu forța, de la spate, pe calea socialismului biruitor.

O neagră coincidență face ca zilele acestea, cînd la Trier este omagiat Marx, România să o îngroape pe Doina Cornea. Un om de un curaj desăvîrșit, cînd numai de cuvîntul ”curaj” nu putea fi vorba în vremurile acelea. Pentru care, desigur, nu este vinovat Marx, doar el murise de mult. Iar plecarea doamnei Cornea de pe lumea asta să fie acompaniată de mascarada din Germania și de măscăricii care participă la ea.

Juncker nu ar spune două vorbe bune despre o femeie bătută de Securitate, singură în fața unui regim criminal. Dar spune ca omagiu în sprijinul lui Marx, și îl scuză de toate nenorocirile pe care mintea aceea bolnavă le-a adus omenirii.

Asta este, și trebuiem să recunoaștem, Uniunea Europeană astăzi. Un proiect marxist care îi aduce un omagiu celui ce l-a zămislit. Dar în Uniunea Europeană mai sînt și Polonia, și Cehia, și Slovacia, și România, și Bulgaria. Țări a căror orbită a fost deraiată de o minte bolnavă care s-a născut acum 200 de ani. Da, este corect ca Juncker & comp să-l omagieze pe Marx. Pentru că ei sînt adevărații continuatori ai unei politici criminale, niciodată „bine aplicată” și de aceea luată din nou de bună de politrucii momentului.

Juncker este cinstit în ceea ce spune despre Marx. Să fim și noi și să-i urăm un din suflet ”hai sictir, glumă proastă!”.

 

 

 

 

 

28-30 aprilie 2018. Alfie Evans și Ierusalim: motivații legale

Alfie Evans a murit ieri noapte. Nu se știe dacă de sete, de foame, ori sufocat, din lipsă de oxigen, la 5 zile după ce suportul medical i-a fost retras. A murit de foame, de sete ori sufocat astăzi, în zilele noastre, cînd medicina a ajuns la progrese uimitoare și de negîndit, unele, acum cîțiva ani.

Așa a decis instanța britanică, că este ”demn” să moară și că a muri este ”in his best interest”. Adică așa a fost cel mai bine pentru el. Nu știu și nici nu pot concepe ce ar putea fi demn în a muri de foame, de sete, ori sufocat*. Cum nu înțeleg nici de ce a muri a fost cel mai bine pentru un copilaș de nici doi ani.

Nu au înțeles nici părinții lui Alfie, care au făcut toate eforturile posibile, după mine, pentru a NU îl lăsa să moară. Au ajuns la Vatican unde Papa, impresionat de situație, a făcut demersurile necesare pentru ca Alfie să fie transferat într-un spital din Italia, acordînd și cetățenie italiană întregii familii. O ambulanță trimisă de acolo a așteptat la poarta spitalului din Liverpool acordul autorităților britanice pentru ca Alfie să fie eliberat din spitalul în care, după mine, era ținut captiv.

Explicația oferită în videoclipul de mai jos de către Lynne Marie Kohm este satisfăcătoare pînă la un punct. Ne lămurește că spitalul în care era internat Alfie este un spital de stat, deci și asigurările sînt de stat. Iar cum în momentul în care aștepți ca statul să aibă grijă în totalitate de sănătatea ta, ai transferat și responsabilitatea personală statului, statul poate face ce vrea. În cazul Alfie Evans, să îl lase să moară, sub motivele mai mult decît cinice că asta ar fi cel mai bine pentru el. Și că așa ar fi demn, să mori de sete, de foame sau sufocat.

Dar cine este acest stat căruia statele UE, toate statele UE, au semnat că îi transferăm responsabilitatea sănătății și îngrijirii copiilor noștri? Este un om bun, iubitor și grijuliu? În cazul Alfie Evans, nu. Și nu numai în cazul lui, au mai fost înainte situații cu părinți arestați pentru că și-au luat copilul dintr-un spital ca să-l transfere în altul, în altă țară. Așadar, statul nu are cum să fie mai grijuliu și mai iubitor cu copiii noștri decît sîntem noi. Noi i-am făcut, sînt responsabilitatea noastră, nu ni s-au dat în grijă sub supravegherea omniprezentă a acestui mare ”binefăcător”, statul. În momentul în care concesionezi sănătatea și chiar viața propriilor copii statului, te poți aștepta la orice. Chiar și la o moarte ”demnă”, ca ”cel mai bine” pentru ei, la un moment dat.

Faptul că lui Alfie nu i s-a mai permis să trăiască de către sistemul judiciar britanic nu înseamnă că în Italia, o țară în care funcționează tot un sistem medical de stat, nu ar fi putut să trăiască beneficiind de acel sistem italienesc de sănătate. Ceea ce înseamnă, ambele state fiind semnatare ale declarației privind drepturile – ha! – copilului că, în final, totul se reduce la oamenii care au, temporar, putere de decizie în stat.

Și atunci, în final, de ce să fie alți oameni responsabili pentru viața și sănătatea noastră și a copiilor noștri?!? Ce îi califică să fie mai buni cu niște copii care NU sînt ai lor, decît proprii părinți ai copiilor?!? Statul poate fi capturat, prin alegeri libere acum, de tot felul de oameni și de grupări, unii sau/și unele chiar criminale. Statul decide ce e bine și ce e rău pentru noi și ceilalți, inclusiv cine trăiește și cine moare. Cînd considerăm că un stat a devenit criminal și ce mai putem face atunci?

Dar nici măcar nu este nevoie să ajungem acolo. Punem în practică singura soluție viabilă, statul minimal, cu păstrarea de către stat a prerogativelor de apărare, reprezentare externă, justiție și asigurarea ordinii publice, iar toată viața noastră și a copiilor noștri revine, așa cum este firesc, în responsabilitatea noastră. Altfel, ce i s-a întîmplat lui Alfie Evans i se poate întîmpla oricui, oricînd. Precedentele există. Nu mai încredințați sau permiteți statului să aibă grijă de viețile voastre. Fiți responsabili!

 

Dacă ar fi fost după mine, i-aș fi lăsat pe părinții lui Alfie să-l ducă și la zidul plîngerii din Ierusalim, dacă ei ar fi considerat că asta ajută cumva, măcar ca liniștire a conștiinței și sufletului. 

De parcă Ierusalimul nu ar avea probleme! Toată lumea declară că este capitala Israelului, pînă în momentul în care trebuie să și dovedească.

La noi s-a găsit tocmai Dragnea să spună că România va muta ambasada la Ierusalim. Și ce mai zbucium, ce mai freamăt… Scandalul a atins proporții rizibile în ce ne privește, și asta pentru că nimeni nu are habar cum să trateze o asemenea problemă.

Președintele Iohannis a ieșit mai șifonat decît toată lumea, după vorba proastă ”că nu știe ce înțelegeri secrete face Dragnea cu evreii”. Poți să prezinți toate scuzele din lume, rămîne ideea că i-ai bănuit pe evrei de înțelegeri secrete, aici nu e vorba nici despre cuvîntul ”evrei”, nici despre Dragnea. Diplomatic, președintele s-a comportat ca și intern, adică: ce caut eu în chestia asta, de ce trebuie să zic ceva?! Iaca zic. Vedeți? Oricum, dacă zic, nu e bine.

Și nu a fost deloc bine. Nici măcar nu ne aflăm în situația în care un prost aruncă o piatră într-un lac și mulți deștepți se-nghesuie să o scoată. Dragnea, fără nici o competență pe subiect, e drept, a rostit un adevăr: ambasada României trebuie mutată la Ierusalim, capitala statului evreu, cu întreruperi nefericite, de mai bine de 3000 de ani. Iar istoria nu poate fi schimbată, oricît și-ar dori unii.

Lăsînd deoparte scandalul de la nivel înalt, ce facem noi, conservatorii obișnuiți? Ținem cu Dragnea??? Așa ceva este peste poate! – rostește lumea bună și anticoruptă. Dar Dragnea este penal!

Este, dar asta nu îl împiedică să spună, din cînd în cînd, și lucruri corecte. Iar pentru că noi sîntem adevărați conservatori, sîntem fideli principiilor și valorilor, nu oamenilor. Așa că nu contează cine a spus, atîta vreme cît a rostit un adevăr.

Iar dacă este adevărat că ”UE i-ar fi asigurat pe palestinieni că niciun stat membru nu își mută ambasada la Ierusalim” (”Nimeni din UE nu-şi mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim ”, Klaus Iohannis), atunci UE trebuie desființată astăzi și reînființată mîine, pe principiile IUDEO-creștine fondatoare ale unei civilizații care a avut cultura și intelectualitatea, plus toate mijloacele oferite de aceste principii pentru a ajunge astăzi aici, la acest nivel de dezvoltare al omenirii. Că nu degeaba vin aici, neinvitați, milioane de ilegali.

*A fost cît pe ce să văd un om sufocat, mama mea. Aveam 14 ani, iar ea trăgea să moară pe un pat de spital. O asistentă îi șoptește alteia: cred că îi trebuie oxigen. La care răspunsul este: nu vezi că moare, ce-i mai trebuie?!

Am auzit dialogul. S-a întîmplat să îl aud. Și înțepenindu-mă în podeaua sălii de reanimare, am urlat. Da, urlat: adu-i oxigen imediat că te ia mama dracului. E MAMA!

Cred că s-au speriat și au conectat-o imediat. O oră și jumătate mai tîrziu, mama murea. Dar măcar nu sufocată.

 

24-27 aprilie 2018. România, SUA, Israel

Știrile bune vin din străinătate.

I. Conform G4media.ro, care l-a intervievat pe Peter Doran, președintele CEPA (Center for European Policy Analysis), SUA ar urma să stabilească o bază permanentă în Europa de Est. Și tot conform aceleiași surse, ”România a intrat în clubul Patriot al celor mai bine pregătiți aliați ai SUA.”.

Am solicitat bază NATO permanentă în România încă din noiembrie 2015, din timpul exercițiului Trident Juncture.

Peter Doran, astăzi:

Ei bine, un element ce a lucrat în favoarea României întotdeauna este că americanii şi liderii politicii americane înţeleg că România este unul dintre cei mai pro-atlantişti aliaţi pe care îi avem în întregul NATO. Asta e bine. Cred, de asemenea, că atunci când iei în calcul intensificarea exerciţiilor comune, aşa cum s-a întâmplat cu exerciţiul Saber Guardian pe care l-am avut şi pe care îl vom avea din nou, cred, anul viitor, când priveşti detaşarea forţelor americane aici, în România, şi te uiţi la instituirea programului Aegisis Shore, ai multe motive care să te facă să ai încredere că Statele Unite, angajamentul SUA în România este, de fapt, chiar puternic şi de durată. Toate acestea sunt dovezi ale unei investiţii de durată pe care Statele Unite o fac în România şi, extrapolând, unele dintre aceste eforturi au început în administraţia trecută, dar sunt duse la capăt de Administraţia Trump. Acesta este un pas pozitiv, pentru că arată că există o continuare a lucrurilor bune din administraţia anterioară în cea prezentă şi, de asemenea, există paşi noi care sunt făcuţi pentru a-i transmite Rusiei mesajele potrivite.

(…)

Ei bine, cred că România se bucură acum de o reputaţie foarte pozitivă în Washington. Ne putem uita, evident, la investiţiile pe care România le face în propria ei apărare, să recunoaştem că angajamentele împărţirii sarcinilor făcute la Summitul NATO de la Varşovia sunt reale, iar România s-a achitat de ele. Mai mult decât alocând banii bugetului Apărării, România acum cheltuie bani, îşi cheltuie banii din bugetul apărării.

Avînd în vedere combinația aproape fatidică existentă la conducerea României în acest moment, NATO este cel mai bun lucru care ni se poate întîmpla în această perioadă. Citiți interviul integral acordat de Peter Doran G4media, aici.

II. Bavaria, landul acela veritabil creștin-democrat, a decis: toate instituțiile publice vor avea crucea fixată la intrarea în sedii.

The cross is a fundamental symbol of our Bavarian identity and way of life,”

„It stands for elemental values ​​such as charity, human dignity and tolerance.”

a spus premierul landului, Markus Söder.

Asemenea declarații și asemenea acțiune, acum, într-o Europă în plin proces de disociere moral-culturală, este capătul de pod de pe care se poate reconstrui o Europă a valorilor fondatoare și a principiilor care au adus lumea în secolul al XXI-lea, cu tot progresul la care asistăm acum.

III. Tot la vești bune putem spune cu siguranță că se încadrează nașterea celui de-al treilea copil al cuplului princiar al Marii Britanii. Ce nu știm noi este dacă avem voie să spunem, pe Facebook, că e băiat copilul lui Kate & William sau încălcăm standardele comunității? 

IV. S-a descoperit că ÎCCJ are două protocoale de colaborare cu SRI. De peste un an spun că sînteți victimele unei intoxicări și unii nu, nu, pesedisto! Ei, aceia unii, cei cu ”DNA să vină să vă ia” constituie partea cea mai bună, mai inteligentă și mai frumoasă a societății românești. Și ne mai mirăm, cîteodată, că/cum a cîștigat PSD alegerile.

V. Soții prezidențiali ai Franței, Macron, au avut parte de o primire fastuoasă la Casa Albă, în cadrul primei vizite de stat organizate de președintele Donald Trump. Vizita a fost una strict de imagine (vezi și foto) în deschiderea celei pe care o va face Merkel la Washington. Am remarcat, astfel, numai că Macronii sînt dovada vie că homeschooling-ul e sfînt.

VI. Consiliul Național Comunist Dictatorial, CNCD, a amendat site-ul Times New Roman pentru un articol despre iubita lui Liviu, în care aceasta era numită ”curvă”. Să fie desființat CNCD, statul minimal, fără o mie de comitete și comiții, este soluția.

VII. Cînd Iohannis a ieșit la plimbare cu bicicleta prin București, lumea s-a extaziat, pe punctaj, ”avem un președinte rupt din soare”. Și problemele noastre tot la distanța aceea înt pentru el, din păcate.

Ce a urmat este precum căderea cu zgomot de pe cal ori de pe șa. Întîi a declarat, ca răspuns la anunțul lui Dragnea că ambasada României se va muta la Ierusalim, că:

”Există numeroase rezoluţii ONU, există rezoluţii ale Consiliului de Securitate care toate spun foarte clar că pînă cînd nu se înţeleg cele două părţi acolo, nu se vor muta ambasade la Ierusalim. (…) Nimeni din UE nu îşi mută ambasada de la Tel Aviv, la Ierusalim, pînă cînd nu se lămuresc părţile de acolo, care este statutul Ierusalimului. Nu poate nimeni să vină din afară să spună statului Israel sau Autorităţii Palestiniene cum să-şi împartă Ierusalimul. (…)

Apoi s-a aflat că Cehia va fi primul stat european care își mută ambasada la Ierusalim. Ce noroc cu Iohannis, altfel eram noi primii!

Au urmat declarațiie cel puțin nefericite în legătură cu ce ar face Dragnea în vizita din Israel, urmate astăzi, brusc, de solicitarea demisiei premierului Dăncilă.

Acum îi solicită demisia, cînd a refuzat să meargă la Cotroceni?! Acum? Că s-a simțit el jignit de refuz? Pînă acum nu a văzut-o, era un om de încredere, pregătit pentru funcția ocupată?! Cînd a numit-o a considerat-o calificată pentru așa o demnitate? Sau și-a zis că așa cum este el președinte, poate fi și Dăncilă premier?

Reacția președintelui dovedește nu numai că nu a jucat cu adevărat niciodată împotriva PSD, dar nici că ar fi priceput ceva din jocul lor. Acum sare la gîtul ”neconflictualei” Dăncilă, complet aiurea. Va apărea exact el confictual și cu agendă ascunsă (ha!).

PSD, din păcate, conduce jocul la mare distanță. Următoarele alegeri nu vor mai fi contra lui Ponta, vor trebui cîștigate PE CE a făcut Iohannis, nu pe cine NU este Iohannis.

Să revedem situația în ansamblu. Dăncilă este bine primită în Israel, cum vine acasă președintele îi cere demisia. Președintele care tocmai făcuse niște afirmații care puteau fi interpretate ca antisemite (“nu ştie ce înţelegeri secrete face Dragnea cu evreii”).

Cum, el antisemit? Dar cine poate bănui măcar?

”Acum, să fiu eu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios. Eu am fost lăudat şi laureat de mai multe asociaţii evreieşti şi toată lumea ştie că relaţii bilaterale între România şi Israel sunt excelente de la fondarea statului Israel modern. Nu ştiu pe ce se bazează aceste critici (…). În afirmaţia mea nu am folosit noţiuni peiorative, dar dacă totuşi cineva s-a simţit ofensat de declaraţia mea, îmi cer scuze faţă de aceştia, iar declaraţia nu a fost o declaraţie, ci a fost o întrebare retorică. (…) Eu m-am întrebat când s-a lăudat preşedintele Camerei Deputaţilor la televizor că a rezolvat problema ambasadei în ce calitate a rezolvat această chestiune şi cum s-a gândit să intre în această dezbatere tocmai de aceea şi fiindcă vizita aceluiaşi personaj nu a fost mediatizată deloc, nu a fost anunţată, mi-am pus şi eu întrebarea, cum probabil şi alţi politicieni şi-au pus întrebarea: Ok, dacă s-a dus acolo şi nu ştim nimic ce înţelegeri vor putea să facă? În absolut niciun caz acea întrebare retorică nu a fost cu iz de a jigni comunităţile evreieşti sau Statul Israel cu care avem relaţii dintre cele mai bune. Întrebarea mi-am pus-o fiindcă o persoană din România, recte preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a deplasat acolo pentru nu ştim ce, se întâlneşte cu nu ştim cu cine şi nici nu ştim ce înţelegeri vor face, că dacă ar fi mers într-un mod transparent, dacă ar fi existat declaraţii politice înainte să înţelegem şi noi ce face acolo, atunci cu siguranţă am şti mai bine şi înţelegerile nu ar mai fi secrete”.

Ce tocmai ați citit mai sus este o declarație năucitoare a unui președinte, el însuși caraghios și deplasat forțat, din cîte se vede, de la Sibiu la București.

 

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

 

SĂ NU ACCEPTĂM ATITUDINEA SELECTIVĂ FAȚĂ DE LICHIDAREA CONSECINȚELOR ATROCITĂȚILOR COMISE DE TIRANII Stalin și Hitler

Am primit acest text, al doctorului în filosofie Nicolae Cojocaru, pe care cu bucurie îl public:

CENTENARUL Marii Uniri NE ÎNDEAMNĂ spre RE-UNIRE

De foarte mult timp mă frământă întrebarea: de ce față de românii moldoveni din Basarabia (ca și față de cei din nordul Bucovinei și din Ținutul Herța) se manifestă, la nesfârșit, o astfel de atitudine? Or, aceasta e o situație a cărei depășire constituie pentru noi cea mai importantă condiție existențială. Condiție de care depinde dacă vom mai putea – și pe ce durată – să existăm etnic, adică ca parte a românimii.
Motivele din care cercurile politice ale Rusiei s-au împotrivit și se împotrivesc tot mai crâncen lichidării – și pe acest segment european – a consecințelor odiosului pact Molotov – Ribentrop sunt bine cunoscute. Iar urmărirea acestor motive se realizează nu doar prin intențiile și vorbele acestor politicieni, ci și pin acțiuni / politici masive și permanente ale imperiului de la răsărit – în toate domeniile -, acțiuni menite să permanentizeze această situație, pentru noi nocivă.

Dar mult mai dificil e să înțelegem de ce, în fapt, și politica Berlinului manifestă, de la un timp făcând-o chiar în mod deschis, o astfel de atitudine selectivă. Adică se împotrivește, într-un mod sau altul, lichidării consecințelor acelui monstruos pact, atunci când vine vorba despre Basarabia, ruptă din trupul României Mari de către imperiul sovietic.
Când scrisesem acest aliniat, m-am gândit dacă nu cumva am spus-o prea apăsat. Dar, după citirea afirmațiilor pe tema unirii celor două state românești, făcute, pe 11 aprilie, de ambasadorul RFG la București, toate îndoielile mi-au dispărut. Chiar dacă diplomatul nu a dezvăluit rădăcinile acestor împotriviri ale actualelor vârfuri politice din țara sa. Rădăcini care conduc la unul din interesele naționale fundamentale ale nemților, formulat încă de făuritorul celui de al doilea imperiu german, cancelarul Otto von Bismark. Și anume de a avea relații bune cu Rusia.

Iar urmărirea, ca atare, a acestui interes (chiar dacă actualmente se face ȘI din marea dorință a vârfurilor guvernării de a fi cât mai pe placul marilor concerne germane…) – urmărirea deci a acestui interes e ceva firesc și de înțeles. Însă doar dacă asta nu se face în dauna altor state și națiuni. Or, cu regret, dorința Germaniei de a avea relații bune cu Rusia vrea să se realizeze – ȘI DE DATA ACEASTA – prin sacrificarea românilor basarabeni. Căci anume asta înseamnă lăsarea noastră în bătaia vânturilor geopolitice, cu un teritoriu separatist de la Nistru, ascultător în toate de Moscova și legat basarabenilor de gât, dar tot promițându-ni-se susținerea RM în APROPIEREA ei de spațiul UE, acea apropiere fiind ca linia orizontului, o linie în promisiunile lor, la care nu vom ajunge niciodată, atâta timp cât nu ne reunim cu România.

Dl ambasador ne amintește că reunirea celor două state germane s-a realizat în cu totul alt context politic și istoric. De parcă pe glob contextele în cauză nu ar fi, cel mai frecvent, foarte diferite. Totodată, se trece absolut cu vederea interesul VITAL al unor milioane de români de a reveni la matca lor etnică, ei doar astfel putându-și asigura supraviețuirea, ca parte a națiunii române. În alți termeni, putându-ne salva ființa națională. Or, vorba e de interesul OBIECTIV (deci, neinventat) fundamental al acestor români, chiar dacă, la moment, o parte a lor, din cauza conștiinței pe care le-a deformat-o regimul comunist, nu-și conștientizează acest interes. Și nu pot scăpa de gândul că, de fapt, prin cuvintele despre context ni se spune că ceea ce s-a permis nemților (adică de a se reuni) nu poate fi permis românilor, de parcă noi nu am fi oameni (această recurgere la standarde duble ne amintește dictonul latin cu Jovi și bovi, adică despre deosebirea dintre zei și niștei bovine…).

Căci cum altfel să înțelegem că nevoia de reunire a nemților a fost una de neignorat, pe când aceeași nevoie a românilor nu numai că se ignoră, ci mai că și se condamnă (fiindcă, vedeți Dvs., reunirea noastră ar putea genera nemulțumiri – ale unora din jur sau ale celor aduși de Rusia peste românii de la est de Prut)? Dar să ne amintim că nemții din fosta RDG, chiar dacă li se deforma conștiința cu dogme comuniste, nu erau supuși deznaționalizării – o catastrofă pe care Rusia le-a adus-o basarabenilor și de care nu putem scăpa decât prin reunire cu Patria-Mamă, România.

Cât despre context, deosebirea dintre cel de atunci și actualul e foarte mare, indiscutabil. Însă se păstrează și marea asemănare, căci clauzele Pactului de la Helsinki încă nu sunt anulate (condiția fundamentală despre care nu obosește să ne tot convingă ex-președintele Traian Băsescu și pentru asta se cuvine să-i fim foarte mulțămitori). Altceva e faptul că România nu are nici pe departe acele posibilități financiare de care dispunea vechea RFG. (O informație spunea că cei din estul Germaniei au acceptat definitiv propunerea de reunire, doar după ce cancelarul Helmut Kohl le-a promis că banii lor vor fi schimbați pe mărcile vest-germane în proporție de una la una. Ceea ce a însemnat pentru multă lume de acolo un mare avantaj economic…).
Totuși, are și România de azi nu puține posibilități pentru a face ideea reunirii mult mai atractivă între Prut și Nistru, iar, în cele din urmă, anume asta va fi factorul decisiv pentru realizarea Reunirii. Dar să nu uităm și de marea experiență istorică a românilor, ea învățându-ne că numai prin UNIRE românii au progresat. Așa a fost după Mica Unire (1959), ca și după Marea Unire de acum 100 de ani. Așa va fi și pe viitor. IMPORTĂ foarte mult, deci, CA ACEASTĂ EXPERIENȚĂ SĂ FIE ACTUALIZATĂ și folosită cât mai deplin. Inclusiv în calitate de imbold foarte important pentru vindecarea conștiinței părții de moldoveni basarabeni încă rătăcite.

Importă nu mai puțin și că românii știu să nu se lase intimidați. Așa precum, în 1941, nu s-au temut ostașii români să se arunce în lupte pentru a-și elibera Basarabia și Nordul Bucovinei, răpite de imperiul roșu, în 1940. Iar un sfert de veac până la asta – să-și apere Țara, în Primul Război Mondial. Atunci când, în vara lui 1916, la cerința Rusiei, România a intrat în război, dar n-a fost susținută de armata rusă, dislocată în Bucovina. A fost lăsată de una singură împotriva masivei înaintări germane, cu intenția de a pătrunde, prin trecătorile montane, în Moldova. Și acea nesusținere a Armatei Române n-a fost întâmplătoare. Căci, printr-un plan secret al șefului guvernului țarist de atunci, neamțul Boris Șturmer (plan convenit cu germanii), fusese pusă la cale înfrângerea Armatei Române și desființarea Românei – prin luarea întregii Moldove de către Rusia, iar TOT restul țării să fi revenit Austro-Ungariei… Anterior (1887), în schimbul agreării de către Rusia a politicii sale de pătrundere – prin Balcani – în Orientul Mijlociu, Germania a susținut așa-zisul drept al imperiului țaris asupra sudului teritoriului românesc de la est de Prut. Deci, urmărirea acum a propriilor interese pe seama românilor nu e ceva nou. Precum și pactul Ribentrop-Molotov a fost continuarea unei tradiții politice condamnabile, indiscutabil.

Românilor de rând nu ne rămâne decât să trecem peste faptul că un ambasador, chiar dacă e al unui stat cu cea mai mare influență în UE, se pronunță CATEGORIC împotriva soluționării unei probleme vitale pentru poporul țării în care se află. O problemă, trebuie menționat obligatoriu, care nu privește nemijlocit relațiile dintre țara sa și statul în care o reprezintă… Nu știu, însă, dacă și cum au reacționat la această faptă impardonabilă oficialitățile de la București.

Ei, dar să-i lăsăm pe nemți cu interesele lor și să revenim la noi înșine. Căci nu mai puțin gravă pentru cauza reunirii e actuala atitudine a clasei politice de la Chișinău, dar, în mare măsură, și a cele de la București. De la cei de pe Bâc, cel puțin deocamdată, nu ne putem aștepta la ceva oportun reunirii. Haitele proruse, speculând lozinca statalității și a suveranității RM (ca, chipurile, ceea ce ar ferici poporul, dar în realitate pentru a-și garanta și pe viitor accesul la fotolii și, deci, la bani mulți) îi amenință pe unioniști cu răfuială fizică. Dintre cei cu promiterea apropierii veșnice de Europa, fără a ajunge realmente cândva în UE, unii, aflați la guvernare, poate că ar accepta reunirea, însă doar după ce o vor face alții… Iar cei care promit că– fără a conlucra cu unioniștii – ar fi în stare să-i redea poporului statul, captivat de oligarhi, sunt, în fond, o altă specie de stataliști moldoveniști. Prin urmare, în stânga Prutului singura perspectivă oportună reunirii este creșterea rândurilor unioniștilor și înmulțirea de căre ei a celor ce înfăptuiesc, întru a-i aduce în rândurile lor pe cât mai mulți dintre cei încă indeciși sau chiar care deocamdată i se împotrivesc. Dar la asta va contribui și mai mult amplificarea politicii României de susținere a localităților și, cu deosebire, cea de securizare energetică a (încă) teritoriului RM.

Dată fiind această politică benefică a României, pe adepții reunirii nu poate să nu-i întristeze foarte mult faptul că pe Dâmbovița chiar și frumosul eveniment de celebrare a CENTENARULUI MARII UNIRI a fost utilizat ca tragere a canatului / reglare de conturi de către parlamentarii PSD-iști, pe de-o parte, și de către președinție, pe de alta. Și e foarte greu să scapi de impresia că chiar și Declarația de reunire nu ar fi fost votată, doar pentru a-l defavoriza pe președintele Klaus Iohanis, care (să te crucești, nu alta!) refuzase să participe la menționta ședință solemnă…

Dar și mai revoltător e faptul că, după acea Declarație, la București s-a scris cu lux de amănunte (eu am citit un text, făcut profesional, în Ziare.com) de ce reunirea nu e posibilă și că, prin urmare, la acest proiect trebuie de renunțat. Adică s-a optat, de fapt, pentru menținerea consecințelor Pactului sovieto-nazist. Printre argumente invocându-se (probabil, ca motiv pentru plecarea capului, căci cum altfel să ne comportăm într-o situație complicată!?) și presupusa posibilă nemulțumire a cutare sau cutărică stat – din vecinătate sau de mai departe. Dar și a celor aduși în Basarabia de Rusia. Ca și a secuimei, evident. A fost parcă un fel de proiect pentru cele ce urma să ne spună, în scurt timp, și ambasadorul Germaniei, la care – spuse – m-am referit.

Toate acestea conving o dată în plus că REUNIREA NU NE VA CĂDEA DIN CER. Ba și că ea va continua să aibă mulți adversari. Iar pe unioniști ne obligă – categoric – să contribuim maximal, fiecare cu ce poate, la creșterea rândurilor adepților ei. Ca și, bineînțeles, a faptelor care cnving că Reunirea e singura cale de salvare a locuitorilor RM. Ba chiar a întregii Basarabii. Și asta nu numai pentru că, ne reunindu-ne, vom rămâne la cheremul intereselor geostrategice ale celor care se confruntă mereu în această zonă. O altă cauză nu mai puțin importantă e că fără reunire românii basarabeni, și nu numai ei, nu pot avea o dezvoltare economică prosperă. Fiindcă această economie, pentru a funcționa normal, are nevoie de a fi parte a unui întreg. Și experiența istorică a demonstrat că – FĂRĂ CA POPULAȚIEI SALE SĂ-I FIE DISTRUSĂ FIREA NAȚIONALĂ – acest teritoriu se poate dezvolta normal doar în unitate cu restul spațiului românesc. Asta cu atât mai mult, cu cât, prin revenirea în spațiul românesc, acet teritoriu și locuitorii lui ajung realmente parte a UE. Unde vor beneficia de foarte multe avantaje.

Însă așa ceva nu se va întâmpla, dacă adepții reunirii, chiar și deveniți tot mai mulți, vor aștepta ca cineva din UE să le permită reunirea, adică o vor tot cerși. Înainte de 1859, Europa nu permisese românilor să aibă un singur domnitor. Deci, să se unească… Prin urmare, a-i pune pe nebinevoitorii românilor în fața faptului împlinit, asta e singura noastră cale de înfăptuire a reunirii. Și nu cred nicidecum că pentru așa ceva UE ar exclude România din componența sa.
Însă putem admite, cred, că – odată cu înmulțirea mult mai considerabilă, pe ambele maluri ale Prutului, a rândurilor unioniștilor – actuala atitudine dezaprobatoare a unora din UE față de reunirea românilor se va schimba în bine. Căci foarte de mult e spus: TOTUL CURGE…

 

20-23 aprilie 2018

I. Povesteam acum o săptămînă despre manifestările comemorative dedicate împlinirii a 200 de la nașterea lui Marx, în orașul lui natal, Trier. Din Germania. Știri proaspete ne arată că primarul localității, Wolfram Leibe, care a declarat:

“Este un simbol frumos și cu aceste semafoare Trier amintește că este locul nașterii filozofului”

a reușit, din prea multă admirație, să îl facă pe Marx exact ce a fost: un milițian. Un milițian care dirijează circulația. Mai precis, luminile semafoarelor din Trier, cu Marx roșu și Marx verde, cum puteți vedea în imaginea de mai sus, nu numai că onorează adevărata vocație a omagiatului, dar arată și evoluția marxismului. Roșu inițial, verde, cu o carte la subraț, mai acum, în zilele noastre.

Vă propun un exercițiu. Înlocuiți în fragmentul următor Marx cu Hitler. Se schimbă ceva? Exact. Să ne pregătim, așadar.

II. Ălora care au premiat-o pe Steer, săptămîna trecută, le doresc să fie tratați de ea, după rețetele ei, indiferent ce afecțiuni sau boli ar avea. De la o simplă durere de măsele și pînă la necesitatea extracției (inclusiv chirurgie buco-maxilo-facială) și de la dischinezie biliară pînă la ce e mai rău.

Poate termină dr@cului o dată cu ploconeala* și o trimit unde îi e locul, dacă e pe bune bolnavă. Ceea ce eu cred.

Cine e Steer să pui în pericol atîția oameni pentru incredibilele inepții pe care le spune și scrie?! Nevasta lui Moisescu. Așa, și, Moisescu cine mai e?!

Dacă nici Moisescu, nici cei care o promovează nu iau măsuri, își merită soarta. Nu și lumea disperată (poate nu știți ce înseamnă disperarea reală) care se uită în gura ei cînd debitează frumos și calm toate grozăviile pămîntului.

Da, eu sînt pentru responsabilitate individuală. Dar Steer, prin promovare, a ajuns o problemă socială pe care nu putem să ne prefacem că nu o vedem. Și nu e vorba numai despre vaccinuri, este vorba despre sfaturile pe care le dă referitor la cancer! Să ne imaginăm un om normal, cu discernămînt, care îl pierde din cauza unei tragedii. Și urmează cataplasmele cu mămăligă ale Oliviei, împreună cu busuioc mîngîiat de soare. Ei, unde ajungem?!

O confesiune. Am pierdut-o pe mama cînd aveam 14 ani, după o boală crîncenă descoperită cînd eu aveam 12. Nu am căutat să vindec cancerul, nu am căutat metode alternative, am fost sigură că medicina este cea care poate vindeca sau măcar prelungi cît de cît viața. Deși, cîțiva ani după moartea mamei, visam din cînd în cînd că mergem împreună acolo unde știam eu că va fi vindecată. Dar visam! Și mai tîrziu, am vrut să aflu semnificația psihologică a visului, nu am descoperit, fără nici o pregătire medicală, minuni de vindecare.

Așa cum oamenii nu sînt vinovați pentru că PSD modifică ce nu convine, ci nu au știut pe cine votează cînd le-au dat puterea, așa trebuie și educați acum că nu orice zboară se mănîncă. Există de mii de ani medicină, ajunsă acum la performanțe uimitoare. Aceea trebuie să vindece, nu descîntecele unei femei aparent normale, în realitate dusă.

*Nu v-am uitat, domnule Liiceanu, cînd a publicat Humanitas o carte a nebunei.

III. Dragnea și mutarea ambasadei României la Ierusalim a fost șocul, pentru unii, săptămînii trecute. Inclusiv pentru Iohannis. Prima țară din UE care ar face această mișcare, oricîte discuții ar genera aici, este un fapt, și este unul din cele mai bune în plan extern.

IV. Cîte porcării s-au încercat ca explicații privind bombardarea punctuală, în Siria, a facilităților militare privind armele chimice, de către SUA, UK și Franța, nu a găsit nimeni nici un cadavru și nici un rănit real, nephotoshopat. Mișcarea a fost de natură, probabil, să dea de înțeles guvernului sirian că linia roșie (trasată și lăsată așa de Obama) nu poate fi trecută fără consecințe imediate.

V. Cînd lumea zisă bună și de stînga era pe cale să urle că monstrul portocaliu de la Casa Albă aruncă pămîntul în aer, vine și ”bomba”: Kim Jong Un anunță că va renunța la orice capabilități nucleare și că în viitor nu vor mai fi făcute experimente de acest gen. Și asta numai după o întîlnire cu Mike Pompeo, noul Secretar de Stat american.

VI. Ducesa de Cambridge naște acum al treilea copil, în ziua în care, acum 454 de ani, se năștea Shakespeare. Frumos omagiu.

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

 

17-19 aprilie 2018. Dovezi de prostie

E concurență mare pe locuri, așa că le voi trata aleator. Mai puțin prima. Femeia este, totuși, prim-ministrul României, ave(a)m niște pretenții de la ocupantul/a acestei funcții.

I. Premierul României, femeia aceea care citește de pe foi de hîrtie, a comis-o. Din nou. Anul 2020 este pentru ea așa cum se scrie, 20-20. ”Monsieur scrie, monsieur zişem!“, pentru cine își amintește filmul ”Actorul și sălbaticii”. Fără glume, fără ironie, asta e omul. Sau oama. Dacă VV Dăncilă ar fi știut limba engleză măcar la nivel de începător, ar fi fost cumva de înțeles, twenty-twenty. Dar așa?!? Cînd nici româna nu o stăpînește, cum își poate permite cineva să o propună și să o numească premier?!?

II. Audierea lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, în Senatul american. Singura problemă adevărată pe care a avut-o humanoidul se cheamă Ted Cruz și cei care l-au mai întrebat despre banarea conservatorilor.

Audierea a avut loc ca să vedem că s-au văzut. Nou nu am aflat nimic. Conservatorii sînt persecutați prin blocări abuzive, 2 miliarde de oameni de pe tot globul nu au cum să se supună regulilor comunității.

III. Aud că PSD vrea să organizeze miting cu o mie de persoane. Dincolo de bancurile cu Vasilica (punctul I) – unu-trei nule-trei nule – abia au adunat pentru Ponta, la lansare, în 2014, 70 000 de oameni. Poate sînt în bani și noi nu știm, și nu contează cît costă deplasarea cu autocarele din țară.

IV. Justiție.

Sînt trei forțe care se bat acum pentru justiție:

– serviciile (unde se și află)
– politicul (unde nu vrem să ajungă)
– și încă o grupare mică și veselă, ca cea în care mă aflu, care chiar vrea justiție independentă. de regulă asimilată politicului din cauză că lumea pricepe mai greu cum e cu serviciile.

Asta e tot, restul sînt mișcări de dans, box sau wrestling.

V. Război în Siria

Război era și înainte de lansarea atacului militar al SUA, UK și Franța, dar abia acum se poate da vina, în stilul progresist-imbecil, pe SUA. Mai precis pe Trump.

Obama a trasat o linie roșie. Cînd nu a fost respectată, nu a făcut nimic.

Trump ține ca linia roșie a lui Obama (a SUA, e fapt) să fie respectată și răspunde atacurilor chimice din Siria. cu război.

Ca urmare, comentariatul de birt Facebook îl consideră vinovat pe Trump. Bravo, mă, țineți voi cu rușii. O să vă pupe Putin.

PS: Cum era cu legătura Trump-Rusia, unde a dispărut ea, ce mai spune domnul Muller?

 

Susțineți Blogary cu o donație

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00