Exclusivitate. Intermarium la Cernăuți. (18-22 decembrie 2017)

Mare mi-a fost mirarea, la început, cînd am aflat că la Cernăuți, în Ucraina, se organizează un eveniment Intermarium!

Cum, dom’le, pînă și acolo, și președintele nostru tot bolovan este?! Era cît pe aci să zic ”pe tema asta”, apoi mi-am dat seama că nu știu pe ce temă NU este.

Ceea ce urmează să aflați este exclusivitate națională.

Cînd colo, ce să vezi?!

Din 4 ore cît trebuia să dureze evenimentul, s-a terminat în mai puțin de una.

Revolta principală a venit din partea Eleonorei Moldovan, consulul general al României, și a lui Ștefan Popescu, diplomat român mai puțin cunoscut la noi, dar un tânăr foarte competent.

Acestora doi li s-au alăturat Hryhorii Tymish (Grigore Timiș – care a reprezentat Ucraina) și Mariush Patei (Mariusz Patey, din partea Poloniei), care s-au arătat revoltați de „dughinist overtones” ale manifestării precum și de interdicția de facto de la a înregistra evenimentul. Din acest motiv nu ați văzut sau auzit nici o înregistrare, cît de scurtă, de la eveniment, deși a trecut de atunci o lună: pentru că s-a interzis orice formă de înregistrare, video sau audio.

De asemenea, n-a fost văzută prea bine nici prezența lui Roman Russu, din partea Republicii Moldova. Din ce știu eu, Roman Russu nu e dughinist pe față dar, în același timp, ocazional tot spune că Ucraina și Moldova nu-s capabile de nimic fără Rusia.

Unul din reprezentanții Poloniei i-a remarcat în privat unui alt participant că prezența unui reprezentant al Rusiei la forumul Intermarium nu doar că e bad optics, dar e o idee proastă de la bun început.

To make things worse, Polonia a fost reprezentată și de Marek Rząsa, un marxist/stîngist notoriu din Platforma Obywatelska – partid cotat la 17% popularitate în Polonia (i.e. un nimeni).

Noi, românii, măcar am avut doi diplomați de carieră – dar al treilea reprezentant al României a fost Liviu Yancu, director al asociației ”Eurocentrica” un ONG care nu miroase chiar a bine, cunosut pe plan local pentru prostiile pe care le face.

Overall, din cauza tensiunii mai mult sau mai puțin vădite – evenimentul a fost foarte sterp și s-au făcut cîteva poze drăguțe pentru presă și atât. NICI O înregistrare, cum spuneam mai sus.

Obserwator Miedzynarodowy (Observatorul Popoarelor din Intermarium – un blog polonez de urmărit!) a scris la rându-i foarte sterp despre asta.

La noi, evident, nu a scris nimeni nimic. Posibil nici nu se știa despre eveniment. Dar și dacă s-ar fi știut, ar fi fost același lucru. Sau credeți că toate televiziunile ar fi trimis echipe de filmare care, interzise fiind la eveniment, ar fi venit acasă revoltate și ar fi povestit ce s-a întîmplat?!
 
 

 

Discursul președintelui Trump cu ocazia lansării strategiei de securitate a SUA. Și cîteva vorbe despre Iohannis

Avem un președinte ales din disperare. Din disperarea de a nu cîștiga Ponta. Avem un președinte în care, unii din noi, printre care mă număr, sperau să-și onoreze funcția. Să învețe să facă asta. Să lase tot trecutul deoparte și să fie un președinte. Constituțional, așa cum ni s-a spus de la începutul tăcerilor prezidențiale, că este.

Avem în fruntea statului un om ales greu, cu scandal, cu luptă. Cu stat la coadă – pentru a vota, atenție! – ore în șir, în condiții de iarnă, în marile capitale europene.

Președintele este, înainte de orice, un om. Un om care, dacă ar fi realizat, dacă ar fi conștientizat toate acestea, ar fi încercat măcar să fie președinte. În schimb, cel scos din mînecă pe ultima sută de metri, nu este nimic. Un cetățean al României, luat parcă din rostul lui provincial și pus într-o funcție pe care nu a vrut-o.

Asta ne arată acum mai mult ca oricînd. La 3 ani de la învestirea în funcție, despre Iohannis se poate spune că este marele absent. Poate că nu are vocația politicii, deși a fost în structuri de conducere ale partidelor, deși a fost primar. Ar trebui, acum, în momente de agitație cruntă  unei părți a eletoratului,  a electoratului său! – să iasă și să vorbească. Nu o face. Un om care, și dacă se cuțitează cei de la putere pînă după sărbători, după care se vor liniști lucrurile, cum cred eu, ar trebuie să iasă și să vorbească. Constituția nu numai că îi permite, dar îi conferă ca atribuții medierea între puterile statului. Care par a o lua razna. Un om care ar trebui să iasă și să spună măcar atît: Oameni buni, încercați să vă bucurați de sărbătoarea Nașterii Domnului, vom aranja cumva totul. Să le spună celor care l-au votat. Dar nu o face.

De partea cealaltă a Atlanticului, un alt om ales președinte, Donal Trump, un om fără activitate politică înainte, scrie istorie. Istoria revenirii la Adevăr. Citiți sau ascultați ulltimul discurs, magnific, cel rostit ieri cu ocazia lansării noii strategii de securitate a Statelor Unite ale Americii.

”I also want to thank all of the dedicated professionals — military, civilian and law enforcement — who devote their lives to serving our nation.

In particular, I want to recognize General Dunford and the members of the Joint Chiefs of Staff.

Thank you. Thank you.

In addition, we are honored to be joined by House Majority Leader Kevin McCarthy, Homeland Security Chairman Mike McCaul and Senate Majority Whip John Cornyn.

Thank you very much. Thank you for being here. Thank you. Thank you.

Let me begin by expressing our deepest sympathies and most heartfelt prayers for the victims of the train derailment in Washington state. We are closely monitoring the situation, and coordinating with local authorities. It is all the more reason why we must start immediately fixing the infrastructure of the United States.

We’re here today to discuss matters of vital importance to us all: America’s security, prosperity and standing in the world. I want to talk about where we’ve been, where we are now and, finally, our strategy for where we are going in the years ahead.

Over the past 11 months, I have traveled tens of thousands of miles to visit 13 countries. I have met with more than 100 world leaders. I have carried America’s message to a grand hall in Saudi Arabia, a great square in Warsaw, to the General Assembly of the United Nations, and to the seat of democracy on the Korean Peninsula. Everywhere I traveled, it was my highest privilege and greatest honor to represent the American people.

Throughout our history, the American people have always been the true source of American greatness. Our people have promoted our culture and promoted our values. Americans have fought and sacrificed on the battlefields all over the world. We have liberated captive nations, transformed former enemies into the best of friends, and lifted entire regions of the planet from poverty to prosperity. Because of our people, America has been among the greatest forces for peace and justice in the history of the world. The American people are generous. You are determined, you are brave, you are strong, and you are wise. When the American people speak, all of us should listen.

And just over one year ago, you spoke loud and you spoke clear. On November 8th, 2016, you voted to make America great again.

You embraced new leadership and very new strategies, and also, a glorious, new hope. That is why we are here today.TRUMP: But to seize the opportunities of the future, we must first understand the failures of the past.

For many years, our citizens watched as Washington politicians presided over one disappointment after another; too many of our leaders — so many — who forgot whose voices they were to respect, and whose interest they were supposed to defend.

Our leaders in Washington negotiated disastrous trade deals that brought massive profits to many foreign nations, but sent thousands of American factories and millions of American jobs to those other countries.

Our leaders engaged in nation-building abroad, while they failed to build up and replenish our nation at home.

They undercut and short-changed our men and women in uniform, with inadequate resources, unstable funding and unclear missions. They failed to insist that our often very wealthy allies pay their fair share for defense, putting a massive and unfair burden on the U.S. taxpayer and our great U.S. military.

They neglected a nuclear menace in North Korea, made a disastrous, weak and incomprehensibly bad deal with Iran, and allowed terrorists such as ISIS to gain control of vast parts of territory all across the Middle East.

They put American energy under lock and key. They imposed punishing regulations and crippling taxes. They surrendered our sovereignty to foreign bureaucrats in far away and distant capitals.

And over the profound objections of the American people, our politicians left our borders wide open. Millions of immigrants entered illegally, millions more were admitted into our country without the proper vetting needed to protect our security and our economy. Leaders in Washington imposed on the country an immigration policy that Americans never voted for, never asked for, and never approved; a policy where the wrong people are allowed into our country and the right people are rejected.

American citizens, as usual, have been left to bear the cost and to pick up the tab.

On top of everything else, our leaders drifted from American principles, they lost sight of America’s destiny, and they lost their belief in American greatness. As a result, our citizens lost something as well. The people lost confidence in their government and eventually even lost confidence in their future.

But last year all of that began to change. The American people rejected the failures of the past.

You rediscovered your voice and reclaimed ownership of this nation and its destiny.

On January 20th, 2017, I stood on the steps of the Capitol to herald the day the people became the rulers of their nation again.

Thank you. Thank you.

Now, less than one year later, I am proud to report that the entire world has heard the news and has already seen the signs. America is coming back and America is coming back strong.

Upon my inauguration, I announced that the United States would return to a simple principle: The first duty of our government is to serve its citizens, many of whom have been forgotten. But they are not forgotten anymore.

With every decision and every action, we are now putting America first. We are rebuilding our nation, our confidence and our standing in the world.

We have moved swiftly to confront our challenges. And we have confronted them head on.

We are once again investing in our defense — almost $700 billion; a record this coming year.

We are demanding extraordinary strength, which will hopefully lead to long and extraordinary peace. We are giving our courageous military men and women the support they need, and so dearly deserve.

We have withdrawn the United States from job-killing deals, such as the Trans-Pacific Partnership and the very expensive and unfair Paris climate accord. And on our trip to Asia last month, I announced that we will no longer tolerate trading abuse.

We have established strict new vetting procedures to keep terrorists out of the United States, and our vetting is getting tougher each month.

To counter Iran and block its path to a nuclear weapon, I sanctioned the Islamic Revolutionary Guard Corps for its support of terrorism, and I declined to certify the Iran deal to Congress.

Following my trip to the Middle East, the Gulf States and other Muslim-majority nations joined together to fight radical Islamist ideology and terrorist financing.

We have dealt ISIS one devastating defeat after another. The coalition to defeat ISIS has now recaptured almost 100 percent of the land once held by these terrorists in Iraq and in Syria. Great job.

Great job.

Really good. Really good. Thank you. Thank you.

We have a great military.

We’re now chasing them wherever they flee. And we will not let them into the United States.

In Afghanistan, our troops are no longer undermined by artificial timelines. And we no longer tell our enemies of our plans. We are beginning to see results on the battlefield.

And we have made clear to Pakistan that while we desire continued partnership, we must see decisive action against terrorist groups operating on their territory. And we make massive payments every year to Pakistan. They have to help.

Our efforts to strengthen the NATO alliance set the stage for significant increases in member contributions with tens of billions of dollars more pouring in, because I would not allow member states to be delinquent in the payment while we guarantee their safety and are willing to fight wars for them.TRUMP: We have made clear that countries that are immensely wealthy should reimburse the United States for the cost of defending them. This is a major departure from the past, but a fair and necessary one: necessary for our country, necessary for our taxpayer, necessary for our own thought process.

Our campaign of maximum pressure on the North Korean regime has resulted in the toughest ever sanctions. We have united our allies in an unprecedented effort to isolate North Korea. However, there is much more work to do.

America and its allies will take all necessary steps to achieve a denuclearization and ensure that this regime cannot threaten the world.

Thank you.

This situation should have been taken care of long before I got into office, when it was much easier to handle. But it will be taken care of. We have no choice.

At home, we’re keeping our promises and liberating the American economy. We have created more than 2 million jobs since the election. Unemployment is at a 17-year low. The stock market is at an all-time high and just a little while ago hit yet another all-time high; the 85th time since my election.

We have cut 22 regulations for every one new regulation, the most in the history of our country. We have unlocked America’s vast energy resources as the whirls (sic) watches. And the world is indeed watching.

We are days away from passing historic tax cuts for American families and businesses. It will be the biggest tax cut and tax reform in the history of our country.

Thank you. Thank you. Thank you.

And we are seeing the response we fully expected. Economic growth has topped 3 percent for two quarters in a row. GDP growth, which is way ahead of schedule under my administration, will be one of America’s truly greatest weapons. Optimism has surged. Confidence has returned.

With this new confidence, we are also bringing back clarity to our thinking. We are reasserting these fundamental truths.

A nation without borders is not a nation.

A nation that does not protect prosperity at home cannot protect its interests abroad. A nation that is not prepared to win a war is a nation not capable of preventing a war. A nation that is not proud of its history cannot be confident in its future. And a nation that is not certain of its values cannot summon the will to defend them.

Today, grounded in these truths, we are presenting to the world our new national security strategy.

Based on my direction, this document has been in development for over a year. It has the endorsement of my entire Cabinet.

Our new strategy is based on a principle, realism (ph), guided by our vital, national interests and rooted in our timeless values.

This strategy recognizes that, whether we like it or not, we are engaged in a new era of competition.

We accept that vigorous military, economic and political contests are now playing out all around the world. We face rogue regimes that threaten the United States and our allies. We face terrorist organizations, transnational criminal networks and others who spread violence and evil around the globe.

We also face rival powers, Russia and China, that seek to challenge American influence, values and wealth. We will attempt to build a great partnership with those and other countries, but in a manner that always protects our national interest.

As an example, yesterday I received a call from President Putin of Russia thanking our country for the intelligence that our CIA was able to provide them concerning a major terrorist attack planned in St. Petersburg, where many people, perhaps in the thousands, could have been killed.

They were able to apprehend these terrorists before the event with no loss of life. And that’s a great thing, and the way it’s supposed to work. That is the way it’s supposed to work.

But while we seek such opportunities of cooperation, we will stand up for ourselves and we will stand up for our country like we have never stood up before.”

Let me break it down for you

Dacă coaliția PSD-ALDE pune mâna pe justiție e game over. Ne-am luat-o și încă rău pentru că singura opțiune care ne rămâne, cel puțin nouă cei care producem ceva, este să ne facem bagajul și să plecăm. De ce? Pentru că odată ce vor fi pus mâna de facto pe toată puterea din țară, borfașii ne vor pune cizma pe grumaz. Pentru că spre deosebire de epoca Năstase când erau de neatins, niște stăpâni pe plantație, astăzi le este frică și ne urăsc, fix pe noi ăștia care credem într-o Românie mai bună. Așa că ne vor călca pe cap ca să se asigure că nu se vor mai simți niciodată amenințați. Orice om cu spirit de auto-conservare ar face asta.

Deci, odată ce vor avea putere absolută, nimeni și nimic nu va mai fi în siguranță, noi, copiii noștri, proprietatea și afacerile noastre toate vor sta la cheremul unor tâlhari furioși. Nu va mai exista presă liberă, nu va mai exista libertate de exprimare. Când aud unii oameni cum vorbesc despre „ce o să facem la alegeri” aproape că mă pufnește râsul pentru că nici alegeri libere nu o să mai avem. Dragnea nu s-a sfiit să fure un referendum cu DNA-ul suflându-i în ceafă. Credeți că va mai avea vreo jenă cu justiția subordonată?

Mai mult, dacă PSD-ALDE pun jugul pe țară, noi cei care producem va trebui să trăim cu gândul că toți anii de educație, muncă și experiență pe care i-am adunat cu trudă, că fiecare oră muncită, fiecare taxă pe care o plătim, fiecare ou pe care îl cumpărăm, fiecare bere, fiecare tranzacție va băga banii noștri în buzunarul lor și că ei vor folosi banii noștri ca să ne calce pe cap și mai tare. Deci vom fi niște complici supuși, cu banii luați și cu demnitatea făcută preș.

Și e clar că, odată intrată pe făgajul acesta România va colapsa. Că o sa fie 5 sau 25 de ani nici nu mai contează. Colapsul va fi inevitabil.

Singura soluție ca noi să rămânem cu averile și respectul cât de cât intacte și să ducem o viață decentă, ar fi să începem un exod masiv, noi toți cei care producem. Exodul, oricât de dificil, nu ne-ar fi benefic numai nouă ci ar însemna, odată că hoții nu vor mai avea ce jefui și a doua, că acea pătură a societății care depinde de pomana bugetară va resimți în plin șocul stăpânirii PSD-ALDE. Așa, poate se vor trezi și ei. Altfel, atâta timp cât există mediul privat care amortizează toate șocurile asupra lor, de ce s-ar revolta? Și poate, în felul ăsta, colapsul va veni mai repede odată cu șansa resetării lucrurilor.

Sper să bat câmpii, sper să apară ceva ca prin minune care să ne scoată și de data asta din belea. Pe de altă parte, câte gloanțe putem rata, cât putem juca ruleta rusească așteptând în același timp să nu pâțim nimic? Și mai sper, dacă ieșim cumva din situația asta, să nu uităm lecția.

Père Marie-Benoît: părintele evreilor

„Noi, în calitate de creștini, pretindem că suntem copiii spirituali ai lui Avraam. Ăsta ar trebui să fie un motiv suficient pentru a exclude orice fel de anti-semitism, anti-semitismul fiind o ideologie la care noi, creștinii, nu putem lua în niciun caz parte și împărtăși.” – Père Marie-Benoît

Părintele Marie-Benoît – Pierre Péteul – s-a născut în vestul Franței, la Bourg d’Iré, în 1895. A servit ca brancardier în Primul Război Mondial, rănit în Bătălia de la Verdun, fiind decorat cu Croix de Guerre. După război, și-a dat doctoratul în teologie la Roma, devenind o autoritate recunoscută în iudaism. Mai târziu, a intrat în Ordinul Fraților Capucini. A trăit o viață simplă la mânăstirea capucină de la Roma, dar în 1940, cu războiul izbucnit, s-a întors în patria natală, la mânăstirea capucină de la Marseille, când devenise clar pentru el că Italia va declara război Franței.

Nu a durat mult după instaurarea Regimului de la Vichy ca anti-semitismul nazist să ajungă practică deschisă în Franța, iar Benoît și-a luat angajamentul că va face tot ce îi va sta în putere să îi ajute pe cei în nevoie. Folosindu-se de contactele sale cu alte persoane dornice să ajute – preoți sau oameni de rând – a început să furișeze evrei în Spania și Elveția, prin sudul Franței, încă neocupată de germani. A făcut asta falsificând sute de certificare de botez, pașapoarte și alte documente la presa de tipar din beciul mânăstirii sale, care apoi erau distribuite evreilor.

În noiembrie 1942, când granița de sud a Franței a fost închisă de Germania și aliații săi, erau aproximativ 30.000 de evrei care trăiau în sudul Franței. Benoit a călătorit atunci la Nice, unde s-a întâlnit cu Generalul Guido Lospinoso, comisarul italian al afacerilor evreiești. Dorința lui era să-l convingă pe comisar să nu-i predea pe evreii din zona italiană germanilor; italianul s-a lăsat înduplecat. Tot la Nice, Benoît s-a întâlnit cu bancherul italian evreu Angelo Donati, care a venit cu un plan de a transporta 30.000 de evrei din Franța în Africa de Nord, prin Italia și apoi cu barca pe Mediterană.

Cu ruta Spania-Elveția blocată, Benoît trebuia să se reorienteze. În 1943, a fost aranjată o întâlnire între Benoît și Papa Pius al XII-lea – a cărui cooperare era necesară pentru aplicarea planului lui Donati. La auzul veștii că Regimul Vichy îi persecută pe evreii din Franța, Pius ar fi replicat, surprins, „cine s-ar fi așteptat la vreodată la asta de la nobila Franța?” Întâlnirea s-a încheiat cu promisiunea că Pius va face tot posibilul să ajute cu planul, care nu a mai ajuns să fie pus în aplicare. În septembrie 1943, Italia semna armistițiul cu Aliații, și nordul Italiei, împreună cu zona italiană din Franța, au fost ocupate de germani.

Asta nu l-a făcut pe Benoît să renunțe la misiunea sa. Înapoi în Franța, cu autoritate de la guvernul spaniol să decidă care evrei din Franța sunt de origine spaniolă, a reușit să trimită în Spania în jur de 2600 de evrei; nu se știe câți dintre ei aveau, într-adevăr, sânge spaniol. Mutat la Roma, a fost ales în comisia DESALEM-ului (Delegazione Assistenza Emigranti Ebrei) – cea mai mare organizație evreiască de binefacere din Italia. Când președintele său evreu – Settimio Sorani – a fost arestat de germani, Benoît a fost ales în locul său și, în noua calitate, a contactat ambasadele elvețiene, române, spaniole și ungare de la Roma, de la care a obținut mii documente de protecție, precum și documente false care permiteau libera circulație în capitala Italiei a mii de evrei. A reușit, de asemenea, să obțină de la poliția italiană cartele de raționalizare – asigurându-i că sunt pentru non-evrei – care, bineînțeles, ajungeau la evreii Romei. Întâlnirile DELASEM se țineau la mânăstirea capucină de la Roma, care primea razii periodice, iar Benoît a scăpat ca prin urechile acului în câteva ocazii. Odată cu arestul, torturarea și execuția de către Gestapo a majorității conducerii DELASEM, Benoît a fost nevoit să se ascundă permanent.

Numărul de evrei salvați de preot ajunge la 4000. Din mărturiile pe care le avem de la oamenii salvați de el, ni se spune că Benoît nu a avut niciodată vreuo tentativă de convertire a evreilor. O supraviețuitoare ne povestește cum Părintele i-a spus „fii o evreică bună”; un alt cuplu ne spune cum Benoît i-a sfătuit „sunteți evrei și trebuie să rămâneți evrei”.

În iunie 1944, la eliberarea Romei, comunitatea evreiască – condusă de rabinul Israel Zoller – a ținut o ceremonie oficială la sinagogă, în cinstea Părintelui Benoît. În 1966, a fost recunoscut de Yad Vashem ca Drept Între Națiuni. A murit în 1990.

Benoît a spus despre copacul plantat în onoarea sa la Ierusalim că „acest copac nu mă reprezintă numai pe mine, îi reprezintă și pe evreii curajoși alături de care am luptat și fără de care nu aș fi făcut mare lucru”.

14-17 decembrie 2017. Podcast cu Lucian Vâlsan

Am înregistrat acest podcast miercuri, 13 decembrie. Într-o oră și jumătate, am vorbit despre tentativa de lovitură de stat din parlament, dată de PSD-ALDE-UDMR, recunoașterea Ierusalimului drept capitala statului Israel de către președintele Trump, moartea fostului rege Mihai I și multe altele.

Despre ultimul subiect pomenit mai sus vreau să spun următoarele.

Imensa coadă la Palatul Regal este o premieră pentru România. Nu se dă nimic, nu se dă nici măcar speranță, ca la moaște.

Nu se dă, se dăruiește. Respect, omagii, păreri de rău.

Nu știm dacă oamenii aceia care stau ore în șir pentru cîteva minute în fața catafalcului au votat. Nu știm și nici nu vom ști vreodată cu cine au votat.

Dar să nu mai aud, de acum încolo, că vă exacerbați superioritatea considerînd poporul ăsta prost și lipsit de bun simț. Este o lecție de pioșenie și de morală ce se întîmplă acum. Însușiți-vi-o!

Coada aceea nu este despre el. Este despre noi.

USR = PSD

Ba nu, sînt mai rău.

Copiii ăștia bătrîni care au intrat în Parlament, useriștii, cred despre noi că sîntem aceiași fraieri care am fost acum 28 de ani. Și culmea, nu greșesc prea mult.

Astăzi apare, publicată pe Facebook de Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj și vicepreședinte în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, fotografia de mai sus, cu comentariul următor:

Peste 1200 de like-uri rapid,  share-urile curg și ele, lumea are, gata, dovada că Morar e pe o mînă cu ”gașca de penali”.

Vă amintiți apa otrăvită de la Revoluție, baba cu o pușcă în colivă și faptul că trebuia să gustați absolut orice produs duceați militarilor? Se împlinesc zilele următoare 28 de ani de atunci, iar noi sîntem aceiași. Proști și ușor manipulabili. Extrem de ușor.

Morar dă și o explicație:

E o fotografie de azi, de la restaurantul Senatului, unde mănânc în fiecare zi. Nu era o întâlnire programată.
(…)
I-am zis că nu ştiu nimic şi că nu sunt implicat. Discuţia a durat două, trei minute şi cu asta, basta. Este restaurantul Senatului, în care mâncăm în fiecare zi. El a deschis un dosar, dar credeţi-mă că nu am înţeles exact ce, nu deschid discuţii. Nu stiu, cert e că spunea că privea statutul magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale. Nu m-am uitat peste documente, pot să merg şi la testul poligraf.”

Extrem de convenabil, exact în momentul acela s-a găsit în cantina Parlamentului și un fotograf. Și pentru că se știe, cînd oamenii vor să pună la cale ceva în neregulă ori chiar ilegal, așa se duc, în văzul tuturor, a reușit să imortalizeze momentul. Nu mai zic că nimeni nu știe cît au stat împreună, toată lumea anticoruptă de pe Facebook vrea sînge. Sigur, aceeași lume nu ar sta pentru nimic în lume cu Iordache la masă, așa ceva nu există. Nici nu sînt, pînă una alta, doi demnitari ai statului român. Oamenii au demnitatea lor (de Facebook), în plus Ioradche este un ”penal”, se știe. De unde? Nu contează, este ”penal” și gata, asta a stabilit lumea bună anticoruptă. Morar, dacă nu erau pe-o mînă, trebuia să-l dea, eventual, cu capul de pereți.

Culmea este că poza este vehiculată și de nume din politică și comentariat politic.

Mă băieți, dacă vreți să mai deveniți vreodată credibili cît de cît în ochii celor care vă citesc, un sfat gratis: lăsați manipulările de doi bani deoparte.

Ce credeți că puteau face Iordache și Morar la masa din restaurantul senatului ca să vă mulțumească:
– să se scuipe
– să se încaiere
– să nu se bage în seamă, ca și cum nu s-ar cunoaște?

Depășiți limita legală de tîmpenie, de asta nici nu vă mai urmează lumea. Una dintre cauze.

Și poza, să nu uităm, este dată public de un coleg al Cosettei Chichirău, autoarea scandalului cu Șerban Nicolae. În care ea s-a dus la el, ca mai apoi să-l acuze că i-a adresat acele vorbe de nerostit. Incităm și apoi ne dăm victime.

Altfel de politică. Politica circului. Promovată de exact oamenii care susțin că doresc o țară ca afară. Și exact de asta nici nu o vom avea. Care oameni își încep cariera politică exact ca PSD, acum 28 de ani. Cu manipulări.

Sînt aceiași oameni care încercau să abată atenția cît se putea de mult, să nu bage în seamă o altă întîlnire, privată, de data aceea, dintre Kovesi și mai mulți politicieni, în sufrageria lui Oprea. Imparțiali, deh, ca tot românul.

PS: Ei? 🙂 ))))))

 

 

Donații. Fiți soroșii mei!

Freedom is the right to tell people what they do not want to hear” spunea George Orwell, printre atîtea alte vorbe și învățături la care ne întoarcem, astăzi, din ce în ce mai des.

Am făcut asta de cînd mă știu, cu atît mai mult de cînd mă știu în politică. Nu ne trebuie admirație și psihoterapie de grup, ne trebuie soluții politice reale pe termen scurt, mediu și lung. Nu ne trebuie adevăruri convenabile, care să ne verifice teoriile, ne trebuie adevăruri cît mai apropiate de realitate.

Am fost blocată pe rețeaua de socializare corectă politic Facebook, ultima dată pentru publicarea unei părți dintr-un document UE. Următoarea mea blocare, dacă se va întîmpla, va fi pentru 30 de zile. Adică nu voi fi acolo, cu unii din voi, de o urare de An Nou, de o jumară de Crăciun.

Acum sper că știți unde mă găsiți permanent: aici, blogary.org și la mine pe perete, pe Facebook, unde prietenii vor continua să posteze (sîntem mai încăpățînați decît cred unii) articolele de pe, ați ghicit, tot blogary.org. Și evident, pe pagina de Facebook a Asociației Blogary.

Dacă din like-urile adunate pe Facebook aș fi adunat, din fiecare, cîțiva zeci de lei, acum aș putea sta liniștită la Praga (știu, par monomaniacă, dar unde să te mai duci în Europa, pe lîngă faptul că este un oraș superb?!?). Și v-aș spune aceleași lucruri. Dacă din jumătate din like-uri ați fi depus și cîteva zeci de lei în contul asociației, azi nu mai aveam griji financiare. Dacă un sfert din like-uri s-ar converti în bani, cîteva zeci de lei, oricît, asociația va putea funcționa fără de acum încolo.

Dar din like-uri nu se poate trăi. Așa că orice sumă este binevenită, oricît de mică.

Fără multă vorbăraie, ca să aflați în continuare ce nu vă place și ca asociația să poată funcționa omenește, dacă v-a mai rămas ceva de la salvarea balenelor, delfinillor, sufletului adormitului leu Charlie și alte cauze pierdute sau inexistente, puneți cu încredere aici:

RO55INGB0000999906034097, ING Bank, Sucursala Favorit. Cod fiscal: 29013920.

Sau, dacă nu vă place, prin Western Union. Numele meu, surprinzător pentru unii, poate, este chiar acesta, Florina Neghină. Este tot ceea ce vă trebuie.

De asemenea, puteți redirecționa 2% din impozitul pe venit către Asociația Blogary, urmînd pașii indicați aici.

Orice sumă contează mai mult decît vă închipuiți, poate.

Patria recunoscătoare, mai devreme sau mai tîrziu.

Mii de mulțumiri celor care au făcut-o deja, conștienți că nu tot ceea ce e pe internet e și gratis, și că în spatele tastaturii sînt oameni care gîndesc și care, deși iubesc ceea ce fac, trebuie să mai și trăiască.

Fiți soroșii mei!

PPS: Din orice venit, statul ia un impozit. Din acest impozit, datorat statului din profitul dumneavoastră, puteți sprijini, legal, asociația Blogary. Astfel, impozitul datorat statului de către companii nu va mai ajunge în totalitate în posesia lui, ci puteți redirecționa 20% (o cincime) din el asociației noastre, ajutîndu-ne astfel să existăm. Aveți astfel posibilitatea să vă exprimați concret opțiunea de dreapta, o dată direcționînd această sumă acolo unde doriți dumneavoastră, a doua oară scoțînd statul,  atît cît este posibil acum, din viața voastră. Această cheltuială nu este a dumneavoastră, ci statul va primi mai puțini bani. Cheltuielile de sponsorizare și mecenat se scad din ceea ce datorați statului.

Pentru încheierea unor contracte de sponsorizare, luați legătura cu președintele Asociației Blogary, Florina Neghină.

Până pe 31 decembrie 2017, puteți alege să sprijiniți eforturile noastre, în expansiune, pentru o mai bună informare asupra situației socio-politice din țară și străinătate.

PS: Următoarea mea blocare pe Facebook s-a și întîmplat, la numai o zi după apariția acestui text. Nu apucasem să-i dau share pe platformă. Ieri, sîmbătă, am primit următoarele de la Facebook:

Niște imbecili siniștri, fără să aibă ce face și fără creier, raportează masiv ce găsesc prin cotloanele Facebook. Acestea îmi par comentarii, nu-mi amintesc unde și cînd le-am făcut. Dar să consideri ”cioară vopsită” rasism, pentru că altceva nu-mi imaginez ce puteau pretinde, este o imbecilitate sinistră. Pentru că, numai dacă te uiți în dexonline.ro, la îndemîna tuturor, gratis, și găsești:

Asta e. Cum am spus-o de la prima mea blocare, nu pot ei bloca cît putem noi inventa. Deși poate ar trebui să-mi fac griji mai mari, eliminarea dintr-un spațiu poate însemna ceva mult mai grav. Cînd minților slabe li se indică cine este dușmanul, cît de departe pot merge?

Vom afla.

11- 13 decembrie 2017

Despre USR scriu de multă vreme. Și tot de multă vreme mi-au sărit mulți în cap, acuzația principală, argumentată temeinic, fiind ”băsisto”. Ce ar putea avea niște oameni de dreapta cu singura formațiune de, culmea, dreapta, din țară? Ori cu un senator din această grupare?

Știu, Udrea. Deși Udrea nu a mai apărut în spațiul politic de o bună bucată de vreme, deși despre Udrea am scris, la vremea ei, și nicidecum laudativ, deși a fost jumulită pe toate părțile. Da, aici și pe Bestiar. Puteți găsi după tag.

Dar nu. Băsescu e o persoană compromisă definitiv în ochii unora (votanții lui Antonescu din 2009, cred eu, în principal, mulți rămași fideli PNL), deși NU are nici un dosar la DNA, iar Udrea merită, după aceiași sau/și alții, tăvălită prin smoală și fulgi și lapidată în piața publică. Pentru că asta este ideea de justiție a multora. Să crape ăla pe care nu-l suportă, vinovat sau nu, nu are importanță.

Și așa ajungem din nou la legile justiției. La circul făcut de Cosette Chichirău și Șerban Nicolae în Parlament.

Ce credeți că se întîmplă peste nici o săptămînă?

Ia să vedem prin ochii jurnaliștilor:

 

Mircea Marian, așadar, Facebook.

 

Sorina Matei:

Timp în care:

 

Între timp, aflăm că amendamentul a fost retras. După stupoarea manifestată de presă.

Întrebare: Cîte din amendamentele (700 ori 7000, nu rețin numere mari și lipsite de importanță) depuse de USR erau sau sînt la fel?

Ce rămîne din toată povestea asta, după retragerea amendamentului? Intenția USR de a vota cot la cot cu ALDE.

Cu ce sînt mai buni, mai frumoși și mai inteligenți decît gașca de la putere? N-au furat, știm. Și nici nu concepe lumea bună de la proteste că pot face ceva rău. Ba uite că pot. Rămîne furtul. Nu au avut încă ocazia, accesul la fonduri.

Un om nu fură atunci cînd este crescut și format în baza unor principii sănătoase de viață. Care pot începe de mic copil, cu porunca a opta din Vechiul Testament, să nu furi.

Care sînt principiile pe care este fondat USR? Nu știm. Nu sînt clarificați doctrinar nici acum.

Ceea ce pentru un partid de dreapta este o imposibilitate, un nonsens. QED.

Vă mai mirați atunci de ce, în ciuda strigătelor disperate de luptă, duminică, cel mai mare protest a fost Tîrgul de Crăciun din Piața Constituției? Unde oamenii, cu copii după ei, se călcau în picioare. Oameni care vor ca, împreună cu copiii lor, să se poată bucura de sărbătoarea nașterii Domnului Nostru Iisus. Despre care așa zisele partide de opoziție nu vor să vorbească, d-apăi să mai și bage în seamă asemenea manifestări. Pentru că, după cum se știe de la Marx și Engels, religia este drog. Opiumul popoarelor.

În Piața Victoriei, loc de acum dorit tradițional pentru proteste, s-au întîlnit simpatizanții a două partide plus domnul Cioloș. Mult mai puțini, dar în și la locul lor. PNL, USR și domnul Cioloș nu au considerat de cuviință, ca partide sau platforme de opoziție, să cheme și singurul partid de opoziție din România: PMP.

Per total proteste, în Craiova, unde mitingul de susținere pentru PSD s-a transformat rapid în miting de comemorare a fostului rege Mihai, s-au adunat circa 8000 de oameni. În București, trei partide sau aspirante la partidism, abia au adunat 1000 de  oameni. Care oameni vor alegeri anticipate. Al căror rezultat va fi același.

Giorgio Perlasca: italian devenit consul spaniol salvator de evrei unguri

„La început, nu știam ce să fac, dar apoi am început să mă simt ca peștele în apă. Am continuat să dau documente de protecție și am avut grijă de evreii din «casele de siguranță» care arborau steagul spaniol. Așa cum spune proverbul, oportunitatea creează hoțul.” – Giorgio Perlasca

Giorgio Perlasca s-a născut în 1910 în Como și a crescut în  Maserà, provincia Padua. Susținător timpuriu al fascismului, a luptat în al doilea război Italiano-Etiopian și, de asemenea, în Războiul Civil din Spania. Ca răsplată pentru contribuția sa la războiul din Spania, a primit din partea lui Franco trecere liberă la toate ambasadele spaniole. Divorțul său de ideologia fascistă s-a produs în 1938, odată cu poziția din ce în ce mai prietenoasă a lui Mussolini față de regimul lui Hitler și de Germania și cu adoptarea de către Mussolini a Legilor Rasiale Italiene. Mai târziu în viață, Perlasca avea să spună: „Nu am fost nici fascist, nici anti-fascist, dar am fost anti-nazist.”

În faza inițială a războiului, făcea rost de provizii pentru armata italiană care lupta în Balcani. Mai târziu, a fost numit oficial delegat al guvernului italian, i s-a acordat statut de diplomat și a fost trimis în Europa de Est cu misiunea de a cumpăra carne pentru italienii care luptau pe frontul din Rusia. În 1943, regimul lui Mussolini a căzut și Perlasca, încă în Ungaria, a fost reținut și ținut într-un castel alături de alți diplomați. Folosindu-se de un document medical, a obținut permisiunea de a călători în interiorul Ungariei. A ajuns la Angel Sanz-Briz, șeful corpului diplomatic spaniol la Budapesta, și a făcut rost de o slujbă.

La acea vreme, Sanz-Briz, alături de alți membri ai comunității diplomatice, ofereau documente de protecție pentru evreii din Budapesta și inființaseră „case de siguranță”, ferind evreii de deportare și miliția Crucii Săgetate. Casele au fost puse în grija lui Perlasca. Eichmann, arhitectul Holocaustului, lucra la un plan de eliminare a sutelor de mii de evrei rămași pe teritoriul Ungariei în minimum de timp și efort; mai erau de pus la punct doar detaliile tehnice.

Sanz-Briz a părăsit Ungaria în noiembrie, lăsându-i un bilet lui Perlasca prin care îl anunța că poate obține o viză pentru Elveția de la ambasada spaniolă de la Viena. Perlasca a decis să rămână. Neavând o notă oficială care-l punea în fruntea corpului diplomatic spaniol de la Budapesta – într-adevăr, nefiind nici măcar spaniol – Perlasca a preluat frâiele operațiunii. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și schimbe numele din „Giorgio” în „Jorge”. S-a dus la Ministerul de Externe Ungar, unde a reușit să-i convingă pe oficiali că a fost numit prim-consul. După aceea, a continuat să ofere documente de protecție evreilor, și a ajutat la hrănirea, îngrijirea medicală și adăpostirea a peste 5200 de evrei. Mulți dintre ei au fost adăpostiți chiar în apartamentele consulatului.

O bine stabilită rețea de informare reușea să-l prevină pe noul consul spaniol de eventualele razii naziste. Din noiembrie 1944, până în ianuarie 1945, Perlasca a lucrat îndeaproape cu suedezul Raoul Wallenberg, Friedrich Born, de la Crucea Roșie Internațională, și Angelo Rotta, de la Vatican.

La spre sfârșitul lui 1944, sub auspiciile bombardamentelor sovietice, Ministerul de Interne Ungar a decis ca toți evreii din apartamentele consulare ale diferitelor țări care îi adăposteau vor trebui ridicați și transferați în Ghetou. Perlasca a fost îngrozit când a văzut cum apartamentele portugheze erau golite de rezidenții lor evrei. În vizită la Ministerul de Interne, a implorat ca planul să fie oprit, dar argumentele religioase și umanitare s-au dovedit în van. Perlasca a schimbat pe loc tactica; a amenințat oficialii unguri că dacă apartamentele spaniole vor fi date peste cap și golite de evreii protejați, el personal va avea grijă ca toți ungurii din Spania să fie încarcerați și desproprietăriți. A adăugat, pentru siguranță, că guvernele Braziliei și Uruguayului vor fi nevoite să facă la fel. Planul a fost abandonat.

Într-o zi de decembrie, 1944, Perlasca a salvat doi gemeni, băiat și fată, dintr-un tren ce ducea într-o tabără de concentrare. Un locotenent-colonel nazist l-a întâmpinat cu pistolul îndreptat spre el, ordonându-i să lase copiii. Perlasca s-a ținut tare și a reușit să-l convingă pe ofițerul nazist că acei copii trebuie să vină cu el. Germanul s-a lăsat convins, nu fără să amenințe cu repercusiuni. Ofițerul în cauză era, cum avea să afle peste ani Giorgio Perlasca, Adolf Eichmann.

Când sovieticii au intrat în Budapesta, în ianuarie 1945, l-au forțat pe Perlasca să lucreze că măturător pentru câteva săptămâni, până când a reușit să fugă la Istanbul, și înapoi în Italia. După câteva încercări de a povesti despre acțiunile sale, lovite de suspiciune, Perlasca a încetat să mai vorbească despre cum a devenit prim-consul spaniol în Budapesta. „Soția mea nu a spus pe față că nu mă crede, dar eram sigur că nu era convinsă”, spunea, după ani, Perlasca.

La o reuniune de familie din Berlin a unor evrei unguri, din 1986, unul dintre ei a spus: „Vi-l amintiți pe consulul acela spaniol?” Printr-o notă pusă în ziarul evreiesc din Budapesta, alte mărturii au început să curgă, laolaltă cu onorurile.

„În această zi, dorim să exprimăm afecțiunea și gratitudinea celor câteva mii de evrei care au supraviețuit datorită protecției ce ne-a fost oferită. Nu sunt destule cuvinte să lauzi bunătatea cu care ne-ai hrănit și cu care te-ai îngrijit de bătrânii și bolnavii noștri. Ne-ai încurajat când eram aproape de disperare, și numele tău nu va niciodată ocolit în rugăciunile noastre. Fie ca Cel de Sus să-ți ofere răsplata cuvenită.” – Dr. Hugo Hukesz, 5 aprilie, 1945