11 septembrie, ziua în care a început apocalipsa

În ziua aceea, am crezut că lumea se sfîrșește. Și-mi părea rău, pentru mine, că eram tînără, pentru copil, că era mic. Mai ales pentru copil, ce viață îi dădusem, ca să nu aibă timp să o trăiască?

Au trecut 17 ani și astăzi, în tăcere, ne dăm seama că am mai trăit o bucată de viață, am iubit, am lăsat, fiecare din cei care au putut, un semn pe lumea asta.

Și că ei nu au putut pune atunci mîna pe cea mai avansată societate occidentală datorită comportamentului ireproșabil al poporului american.

Nu e suficient să punem hashtag-ul #neverforget astăzi, pe toate postările de Facebook și Twitter, e momentul să înțelegem că atunci s-a încercat distrugerea civilizației occidentale, din chiar vîrful ei. Iar ce se întîmplă azi în Europa este planul II, de invadare a lumii civilizate, pentru că lumea asta are prinicipii, printre care viața umană este sfîntă.

Și la adăpostul acestei ”scuze”, să profite de prostia și lipsa de responsabilitate a liderilor europeni, pentru a distruge, acum, chiar locurile începuturilor civilizației occidentale.

Știu că trebuie să rezistăm cu toate forțele, dacă nu pentru noi, atunci pentru copiii noștri, așa că mă lasă rece orice epitet folosit în batjocură la adresa mea. NU sînt ”rasistă”, nu sînt ”xenofobă”, nu sînt nici atît ”nazistă”. Sînt o femeie simplă care își apără avuția ei, moștenită de generații.

Am umblat, după 11 septembrie 2001, în pantofi cu toc cui pe toate cursele aeriene pe care am avut de umblat. Gîndindu-mă că, dacă se întîmplă ca în cazul zborului 93, să putem să ne batem cu ei, un ochi tot scot cu tocul, pînă cineva mai puternic poate imobiliza dușmanul. Am avut agrafe în păr, broșe, în fine, tot arsenalul pe care îl poate aduna o femeie pe o cursă aeriană. Dacă mor, măcar să nu mor nefăcînd nimic!

Asta în timp ce liderii occidentali așa zis ”responsabili” fac și ei ce pot mai bine ca dușmanul să ne intre în casă mai numeros și mai feroce an de an. Dacă nici astăzi nu se vede legătura dintre 11 septembrie 2001, SUA, și anii 2015 pînă astăzi, Europa, e pentru că nu se vrea a se vedea, nu pentru că nu se poate. Cînd eram mică, un om deștept mi-a spus: arabii nu gîndesc ca noi, ei au alte repere. Reperele lor temporale fac ca 15 ani să pară a nu avea vreo legătură în uriașa economie a timpului universal, în realitate au. Ce nu au reușit atunci în SUA, fac acum în Europa, cu mai multă determinare, cu mai mult curaj, încurajați de prostia maselor, prostite la rîndul lor de conducători iresponsabili.

Eu nu am uitat. Și mi-am educat și copilul să nu uite. Dar eu sînt doar o femeie simplă, asta e tot ce pot face pentru umanitate.

Dumnezeu să ne binecuvînteze pe toți!

Marti, 13. Ghilotina mai aveti?

Vești proaste, bune de unde să vă dau?!

Șeful anticorupției din Rusia nu e om. A fost găsit că dormea pe verde-foșnitor, cum vedeam noi că sînt marțienii în filmele de cînd eram mici. Pe 122 milioane de dolari. Ca să nu rămînem mai prejos, Dragnea  l-a trecut pe Ponta la recalificare în partid, acum nu mai minte, numără banii românilor.

La București a sosit Francois Hollande, cel mai bun președinte din ultimii 4 ani ai țării surori și prietene, Franța, și primul care calcă pămîntul românesc de la alt Francois încoace, Mitterand – ne anunță presa – rămas în istoria României cu supranumele ”l’ami de l’assassin”. Pentru a marca vizita și progresele țării noastre într-un sfert de veac, un polițist din coloana oficială a căzut de pe motocicletă chiar înainte de intrarea în Parcul Carol. Din fericire, nu a pățit nimic, din nefericire, Arafat e încă în funcție.

Sigur, mai este un președinte francez care a ”călcat” în România în acești 25 de ani, Nicolas Sarkozy, vizita lui find A PATRA a unui președinte francez după 1989, conform Mediafax (”Vizite la nivel de şef de stat în Franţa au mai avut loc în anii 1992, 1994, 1999, 2000, 2003 şi 2005.”), dar cum vizita a fost fulger, așa a trecut și prin capul actualilor. Care șterg, cu naturalețea imbecililor care cred că lumea uită sau nu îi pasă, istorie recentă.

Interesantă și edificatoare privind orientarea și viitorul Franței și al Uniunii Europene în general este declarația lui Hollande, care consideră că răspunsul Statelor Unite ale Americii la atentatele de la 9 septembrie 2001, ”haos”-ul creat după, este răspunzător de situația actuală din Franța. Deci lupta impotriva terorismului, declanșată și susținută  de coaliția condusă de SUA, adevărata victimă a atacului pe teritoriul ei, și nu abandonarea acestei lupte, în cursul ultimei administrații americane, a cauzat haos. Și nu mai mult decît un milion de migranți aduși – aduși! – de Germania sînt pericolul acum, ci apărarea firească, singura acțiune care putea fi luată după cel mai amplu atac terorist de la Pearl Harbour încoace. Da, sub administrația republicană de la Casa Albă s-a pornit un război de apărare, care securiza situația în Orientul Mijlociu, abandonat și împrimăvărat de cea ulterioară, democrată, ale cărui rezultate le vedem și nu numai acum toți. Nu, americanii nu au stat capră – ceea ce faceți voi acum – după moartea a aproape 3000 de oameni, adică au reacționat, în limbaj prezidențial.

Știu că nu e clar. Ghilotină funcțională mai aveți?

hollande-merkel(Foto: en.mercopress.com)

O proteza politica?

UPDATE: Doctorul personal al lui Hillary Clinton a declarat:

hillary

Să-i comunice cineva că pneumonia este în directă legătură cu boala Parkinson, mai precis: ”However, the elderly or those with chronic illnesses (such as Parkinson’s disease) often develop a serious infection that needs prompt and often aggressive treatment in the hospital.”, adică asta nu face decît să confirme diagnosticul. Se aspiră alimente și lichide din cauza dificultății de înghițire. Și că toate astea vor ține pînă cînd îi vor lua sponsorii de gît.

A, și cine o împiedică tot timpul să se hidrateze? Un agent de securitate, cineva din apropiere nu poate avea mereu o sticlă cu apă la îndemînă? Sau atunci intervine incontinența urinară, tot simptom de boală Parkinson?

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Scriam în articolul anterior că în campania electorală americană se înfruntă ”nepermis de incorect, o femeie bolnavă și un bărbat al cărui singur merit e că spune lucrurilor pe nume, scăpat de regulile, impunerile și cedarea establishmentului.”.

Avertizez dintru început că acest articol nu este pro-Trump. A cărui voce, printre altele, îmi este îngrozitor de greu să o suport. Dar cum presa americană dă dovada maturității, a deontologiei și a imparțialității, sînt nevoită să îl ascult. Și atît despre subiectul Trump acum.

Hillary Clinton este femeia bolnavă la care mă refeream. Și este bolnavă, acum nu mai există nici un dubiu. Din păcate, nu este vorba despre ce a declarat, ci de ceva care pare mult mai grav, maladia Parkinson. O boală invalidantă, cu consecințe greu de evaluat și la nivel de familie, darămite la nivel de țară.

Astăzi de dimineață scriam pe Facebook că Hillary pierde. Se pierde. În mod normal, ar trebui să își vadă de sănătate. În mod anormal, păstrarea în cursa înseamnă că cineva are interes să o mențină acolo. Cine și de ce sînt întrebările la care trebuie răspuns.

Înainte de răspunsuri, filmul. S-a întîmplat astăzi, la comemorarea victimelor atacului terorist din 11 septembrie 2001. Hillary a trebuit să părăsească ceremonia mai devreme și nu oricum. Ci cum vedeți în film.

E de-a dreptul șocantă imaginea. Așa freezing mai rar se poate vedea.

Freezingul este momentul în care pacienții bolnavi de Parkinson nu se mai pot deplasa, nu mai pot mînca, nu se mai pot spăla, cînd orice activitate încetează, cel puțin pentru cîteva minute. Poate apărea în situații de aglomerație, de schimbare a direcției de mers, în timpul unei conversații sau în lipsa unei medicații corespunzătoare. Cel mai bine explică situația doctorul din filmul următor, inclusiv alte momente jenante care se potrivesc foarte bine acestei boli. Pînă la identitate.

Din acest moment, al freezingului de azi, care a împiedicat-o să mai rămînă la ceremonia de comemorare, chiar încep întrebările.

Știe Partidul Democrat de problemele acestea? Imposibil să nu le vadă cineva, sînt prea multe și prea dese. Mai mult decît atît, în 2016, prima conferință de presă pe care a ținut-o a fost acum, în septembrie. Conferință la care a vorbit pierdută, slăbită, apatică. Și dacă partidul știe, cum își permite să o lase în cursa prezidențială? De cînd știe? Toate aceste întrebări pe care americanii, invariabil, și le vor pune, înseamnă un singur lucru: diminuarea în continuare a încrederii nu numai în candidată, dar și în partid. O pierdere de încredere greu de suportat. Dar dacă ar retrage-o acum din cursă? Tot problematic, e foarte greu să spui că abia acum ai aflat ceea ce devenise cel puțin îngrijorător pentru multă lume, și nu de ieri, de azi. Boala Parkinson nu e o boală care se manifestă imediat, are un istoric care se întinde pe o perioadă de timp, posibil de la căderea din decembrie

Dincolo de aspectul politic, rămîne întrebarea: Parkinson sau nu, care este suferința acestei femei? Pentru că o suferință e sigur. Și, mai ales, care este miza expunerii publice în asemenea situații? Nu îi e nimănui milă de om, nu mai zic de țară și de întreaga lume civilizată?

PS: Și dacă se va spune că nu este Parkinson, atunci ce este? Cît de cald a putut fi – la 28 de grade! – de nu a mai suportat să stea? Și cum rămîne cu celelalte probleme expuse în filmul de mai sus? Dacă are atît de multe probleme de sănătate, ba virus, ba oboseală, ba căldură, nu va fi la fel și ca președinte?

PPS: SUA au mai avut președinți bolnavi, de la Franklin Delano Roosevelt la JFK. Dar poliomielita și problemele la coloana vertebrală nu au afectat niciodată, cum se poate întîmpla în cazul Parkinsonului, decizia politică.

hillary

9/11 – Dupa 15 ani

S-a spus că ziua aceea este ziua care va schimba lumea. Și habar n-au avut ce adevăr rosteau.

Toți atentatorii din 9/11 erau perfect integrați. Cu studii superioare, oameni liniștiți, colegi de treabă, vecini politicoși, nimeni n-ar fi crezut vreodată că pot fi în stare. Și totuși, s-a întîmplat. Nu au trecut decît 15 ani de atunci. Ștergerea memoriei recente și nu a celei reziduale este semn de îmbătrînire (prematură sau biologic firească).

Ca să nu îmbătrînească populația și să aibă cine ne plăti pensiile, Europa a adus, în anul care a trecut, peste 1 milion de migranți. I-a adus, i-a chemat, i-a așteptat cu brațele deschise, ursuleți de pluș și pian.

Germania, de fapt. În ea, campioana toleranței care a dat sau favorizat trei totalitarisme într-o sută de ani, se declanșa un mecanism psihologic umanitarist care avea să schimbe politica europeană și lumea pentru nu știm cîtă vreme. Europa nu a avut un 9/11, doar Londra, Madrid, Munchen și alte incidente izolate. În timp, se obișnuiește cu noile tradiții aduse de migranți: taharrush gamea, cuțitarea oricui, aleatoriu sau cu cine știe ce motiv și, mai ales, cu noua modă, preluată deja de marile case de creație, burqa. Întoarcerea la tradiție. La tradițiile altora.

Tot tradițional, Germania cea înțeleaptă și brusc umană spune, dictează restului țărilor europene – rasiste, xenofobe, niște brute care ridică garduri, speriate de o invazie – ce au de făcut. Speră să le aducă la ordine cu orice preț. Inclusiv cu preț de sînge. Picurat deocamdată, pentru că noi nu am avut un 9/11.

Nu știu unde erau Merkel, Mogherini, Juncker și toată garnitura actuală de lideri europeni în ziua atacului de la WTC. Nu știu nici unde era Obama, cel care, odată instalat la Casa Albă, cu sloganul ”Yes, we can!”, a și arătat că poate. Numai că nu îl întrebase nimeni înainte: poți, dar ce? poți, dar cum?

În 15 ani care au trecut, lumea a suferit o adevărată mutație cognitiv-sentimentală. A ajuns să își întîmpine cu bucurie nedisimulată posibilii atacatori, a ajuns să le găsească scuze, adăpost și hrană, a ajuns să cenzureze știrile despre ei. Sînt depresivi, toți. Și au venit în acest uriaș sanatoriu numit Europa la tratament.

Dincolo de ocean, politica pașilor mărunți, dar veseli, a adus wc-ul pentru aberațiile cromozomiale. Așa am învățat eu la școală, că o jumătate de X și o jumătate de Y asta înseamnă. Teoretic, practic nici nu e posibil. Cea mai avansată tehnologic țară a lumii și-a atins gradul de incompetență. De la primul pas pe Lună, acum 37 de ani, la wc-ul pentru toată lumea. A adus BLM, ultima mișcare de anihilare a răului pe pămînt, rasa albă. Care, într-o simetrie dementă a faptelor, ar trebui să accepte sclavia.

Și a adus, recent, o campanie electorală în care se înfruntă, nepermis de incorect, o femeie bolnavă și un bărbat al cărui singur merit e că spune lucrurilor pe nume, scăpat de regulile, impunerile și cedarea establishmentului.

Nu știu dacă America comemorează astăzi 15 ani de la cel mai atroce act terorist, petrecut chiar pe pămîntul ei. Știu însă că din fundul oceanului, acolo unde s-a spus că zace, Bin Laden rîde în hohote. Noi mai rămînem pe aici, încercînd cu disperare să salvăm ce se mai poate salva. În 15 ani, fotografia omului care se aruncă din Turnul de Nord devine însăși fotografia lumii în care am ajuns să trăim.

God bless America! Și pe noi odată cu ea.

falling-man

(Foto: youtube.com)