Grecia pentru toti bolnavii

Eşti grec bugetar sau ai mica ta afacere HORECA.

Cazul 1.

Eşti sedentar. Nu mai plimbi nici măcar o hîrtie prin întreprindere, o trimiti prin email. De cînd beneficiezi de noile cuceriri ale stiintei si tehnicii altora. Te plictiseşti. Mai maninci, mai bei, mai trece timpul. N-ai nici un stres. Leafa merge oricum în sus, de darile catre stat se ocupa, generos, chiar statul. Te imbolnaveşti. Nu, nu mori. Nu înainte să te întîlneşti cu cazul 2.

Cazul 2.

Eşti sedentar. Te mai plimbi din cînd în cînd prin mica ta pensiune sau cîrciumioară, să verifici cum merg treburile. Precum încasările, merg bine. În sus. De taxe nu te ocupi, ar trebui să se ocupe tot statul, fără discriminare. Te plictiseşti. Mai bei, mai mănînci, mai un pui de somn în şezlong, eşti frînt după atîtea ore de muncă. Şi te îmbolnăveşti. Nici tu nu mori. Încă. Te întîlneşti în spital cu cazul 1.

Sînteţi pe paturile de spital. Vin medici străini să vă consulte. Sînteţi diagnosticaţi, trataţi. Pe banii lor, voi nu ştiţi ce-a făcut statul cu banii de asigurări pe care nu i-a încasat. Primiţi sfaturi şi recomandări, aflaţi că dacă nu le urmaţi, data viitoare nu se ştie dacă nu cumva vă întîlniţi direct cu zeii. Vi se spune clar să fiţi cumpătaţi.* Mai multă mişcare, mai puţine calorii şi, mai ales, mai puţină băutură.

Aţi scăpat. Vă întoarceţi la ale voastre. Aceleaşi. Vă simţiţi bine, de ce să mai respectaţi recomandările, de ce să urmaţi tratamentul?

După un timp, vă întîlniţi din nou. Tot la spital. La reanimare, de data asta. V-aţi accidentat cerebro-vascular grav. Sinteţi pe jumătate parazilaţi. Complementar, pe întreg. Vin medicii. Aceiaşi. Încearcă manevre de resuscitare. În timpul ăsta, cu ce puteri v-au mai rămas, le puneţi piedică şi-ncercaţi să vă decuplaţi de la aparate. Afară, familia socialistă şi prietenii ideologici urlă la personalul medical să vă bage-n perfuzie ce vă doreşte sufletul şi doza de alcool necesară demnităţii cu care vreţi să muriţi.

Medicii nu vor să asculte. Sînt singurii care mai pot să vă mişte.

*austeritate = cumpătare

(Foto: condenaststore.com)

Capitalismul inseamna libertate economica si prosperitate, nu austeritate

În ultimii ani dreapta a devenit sinonimă cu austeritatea și echilibrul contabil. La noi, cel puțin, disputa doctrinară dintre dreapta și stînga s-a cantonat exclusiv în discuția despre austeritate și îndatorare.

Avem pe de o parte, dreapta anorexică și austeră, neplăcută dar necesară, și avem de cealaltă parte stînga generoasă, hedonistă și petrecăreață. Stînga înseamnă cornul abundenței, dreapta înseamnă burtă lipită de spinare. Stînga e preaplin și purcel la grătar, dreapta e dietă de rădăcini fierte. Stînga e bogăție, dreapta e sărăcie. Stînga e plăcere vinovată, dreapta e sacrificiu costeliv și ftizic. Și aici discuția se închide.

În realitate, se ceartă etatismul responsabil, adică așa-zisa dreaptă, cu etatismul iresponsabil, adică stînga. Austeritatea ne ajută să evităm falimentul pe termen scurt, însă fără liberalizare și privatizare face mai mult rău decît bine.

Cu cît statul e mai prezent în societate și economie, cu atît austeritatea sa afectează mai mulți oameni și duce la paralizia societății și economiei. Dacă, de exemplu, jumătate din populația activă lucrează la stat, o scădere a salariilor angajaților statului are efecte drastice în economie. Dacă educația, sănătatea și infrastructura sînt în grija statului și acesta intră în austeritate, toate aceste domenii vor avea de suferit.

Austeritatea fără liberalizare înseamnă că statul nu mai face, dar nu lasă nici pe alții să facă. Prin austeritate fără liberalizare statul pune pe butuci domenii întregi. Și statul preferă să pună pe butuci domenii întregi în loc să renunțe la ele.

Liberalizarea este preferabilă austerității sau, mai bine zis, austeritatea e doar un pas minimal și disperat, care rezolvă problema pe termen extrem de scurt, în situații limită. Soluția pe termen mediu și lung e liberalizarea. Decît să le țină pe avarie, e preferabil ca statul să renunțe la cele mai multe dintre domeniile în care insistă să-și păstreze monopolul, să elimine restricțiile, suprareglementarea și birocrația și să lase domeniile respective în grija inițiativei private libere.

Capitalismul înseamnă libertate, dezvoltare, bunăstare, expansiune, preaplin, nu austeritate.

Un partid de dreapta de la noi, în eventualitatea că va apărea la un moment și așa ceva, trebuie să lupte nu pentru strîngerea curelei și austeritate ci pentru libertate, pentru eliminarea restricțiilor economice, a suprareglementării stufoase și confuze, pentru debirocratizare.

Inițiativa privată se învață. În spatele marilor povești de succes sînt milioane de încercări nereușite, experimente, calibtări, rateuri, falimente. Steve Jobs nu e singurul glonț tras de capitalismul american. E unul dintre milioanele de gloanțe trase și e unul dintre cele, nu foarte multe, care și-au atins ținta. Libertatea de a face afaceri nu aduce doar povești de succes, creștere ecomomică și prosperitate, ci și schimbă mentalități, descătușează energii, antrenează inventivitatea și responsabilitatea.

De 23 de ani dreapta de la noi cere generații de sacrificiu, austeritate, sărăcie cu iz etic, în loc să propună libertate și prosperitate. Dreapta ne proiectează un viitor sumbru, cenușiu, auster, cu coloane de zdrențăroși nemîncați de trei săptămîni, cu ochii goi, dar demni, care mărșăluiesc cocîrjați prin deșertul cenușiu, în loc să ne proiecteze un viitor al abundenței, al bazarului, al culorilor strălucitoare, al bogăției și libertății.