Posts Tagged → căsătorii gay

Mama cu tata, ei cu ei

Rămăsese că discutăm activarea art 7 împotriva Ungariei, dar a dat peste noi referendumul organizat de Coaliția pentru Familie, unde trebuie să hotărîm dacă mamă și tată, ori părinte 1 și părinte 2. Dar vestea cea mai rea tot v-o dau. Ce face UE acum și este de negîndit pentru noi, e nimic față de ce va urma: impunerea socialismului democratic, adică a comunismului botezat altfel, tuturor țărilor  membre. Va fi mai greu cu țările fost comuniste, se vede deja, dar va fi posibil! Deja Guy Verhofstadt se pare că este deranjat de posibilitatea veto-ului la votarea în consiliu, cînd Polonia a anunțat deja că se va opune. Deci, pînă la urmă, ce boi i se vor lua lui Orban de la bicicletă?

Numai că a venit peste noi puternic, cu forța destructibilă a comunismului, referendumul pentru definirea exactă în Constituție a soților. Respectiv ea și el. Referendum unde anunț încă de pe acum că voi vota ”Da”. și puțin îmi pasă de așa zise argumente, ca de exemplu prostia că dacă PSD organizează referendumul, acesta îi va și folosi PSD-ului, mai precis lui Dragnea.  O prostie mai mare ca asta rar se poate citi. Referendumul nu are nimic de a face cu un partid socialist, în afara faptului că acel partid îl organizează.  Nu este al lui Dragnea așa cum nu este al PSD, este al celor 3milioane de cetățeni români care sînt grupați în Coaliția „pentru familie. Și care au semnat, au strîns semnături și îl consideră important pentru ei și națiune.

Dar altceva nu aveam de făcut, decît referendumul ăsta?

Nu. Dacă 3 milioane de concetățeni s-au gîndit că e benefic pentru națiune să avem așa ceva scris clar în Constituție, e cazul să îi privim cu respectul și seriozitatea necesare, și să dăm curs consultării populare. Oamenii au urmat calea legală necesară în asemenea condiții, de ce n-am face-o?

Se cheltuiesc prea mulți bani pentru organizarea referendumului.

Fals. Democrația costă, în primul rînd, nu vine de la sine, fără să facem sau să dăm ceva. Apoi, și celelalte referendumuri costă la fel. Ce să facem acum, să alegem pe cel mai Făt Frumos sau să le avem pe toate, așa cum este legal? Aropos de legalitate, azi CCR a avizat referendumul, adică a stabilit că respectă toate prevederile legate de constituționalitatea demersului. Sigur, există lume căreia îi stă în gît orice leuț care nu se duce la vreun spital, ci la catedrală. Înseamnă asta că nu trebuie să mai avem catedrală? Nici pe departe! Catedrala este, probabil, din ce se vede pînă acum, singura care va sărbători așa cum se cuvine Unirea, fiind o datorie rămasă din acele vremuri poporului nostru.

Referendumul este pentru restrîngerea drepturilor unei categorii din populație.

Nu! Populația respectivă nu a avut niciodată drepturile pe care intenționează cu certitudine să le ceară astăzi sau mîine, așa că nu se restrînge nimic. Nu poți diminua ceea ce nu ai avut niciodată.

Apoi, căsătoria nu este nici pe departe un drept, este un contract în urma căruia rezultă o instituție. Opozabilă terților, dar instituție. Pentru ce alte drepturi ați mai semnat la primărie? Pentru nici unul, exact. Ei bine, pentru căsătorie se semnează. Este un contract încheiat între două părți și opozabil terților. Adică, va fi luat în considerare acolo unde este necesar( spital, bancă). 

Pînă la urmă, de ce facem asta acum? Pentru a mai pune un semn de siguranță în legislația românească că neo-marxismele căsătoria gay  și adopția de copii de către aceste cupluri nu vor trece așa ușor de legislativ așa cum ne temeam la apariția cazului Coman- Hamilton.

Ce vom face acum, votînd da, va fi să oferim o garanție copiilor noștri că vor avea în continuare o mamă și un tată. Nimic altceva în afară de asta nu intră în discuție, sînt doar fente menite să-i obosească pe unii. Referendumul se referă strict la cine se prezintă în fața ofițerului de stare civilă.

Și în timp ce scriam aceste rînduri, la București se desfășoară summitul Intermarium. Singura forță care s-ar putea opune proiectului de socialiasmizare a UE și ar da cale liberă unirii cu Rusia socialistă acesta  ar fi. Vedem cum joacă Iohannis.

 

 

Furtul civilizatiei occidentale

Nu, nu islamul ne va învinge, şi nici comunismul. Ne furăm noi înşine căciula, noi, ăştia civilizaţii. Din interiorul acestei civilizaţii, construite timp de milenii, a apărut cancerul ăsta care e comunismul, cu toate formele lui de manifestare. Şi n-am fost în stare să extirpăm tumoarea, am crezut că se  poate trăi cu boala, numai pentru că intra uneori în remisie. L-am tolerat. Ba uneori l-am şi ocrotit, poate ne apreciază cumva toleranţa. În infatuarea noastră prostească, bazată pe nimic, n-am vrut măcar să ştim, să vedem că recăderile pot fi fatale. Şi tot noi tolerăm şi crimele musulmanilor, în numele a ce ne place să credem că este islam moderat. De parcă există vreun totalitarism moderat.

Formele noi s-au adaptat, nu mai mizează pe poporul mult şi fără de carte, amărît şi subjugat de ferocii exploatatori, uşor manipulabil, în încrederea-i naivă, ca în secolul trecut. Acum oamenii învăţaţi sînt primii care îmbrăţişează, în numele umanismului şi al modernităţii, celulele purtătoare de boală. Pe care le răspîndesc apoi, culmea, ca leacuri vindecătoare. Din cele mai serioase, odinioară, universităţi ale lumii, porneşte acum o grijă faţă de om la care comuniştii veacului trecut nici nu au sperat. Că grija nu are nici un fundament economic, cultural, social, nu contează. Că nu există decît o singură cale de a avea grijă de oameni, aşa, la modul general, ca idee nobilă, înălţătoare, decît furtul de la cei care au şi împărţitul la cei care n-au, iar nu contează. Nimeni nu pare să vadă că Marx zîmbeşte fericit din tablouri. Sîntem anticomunişti pînă la grija faţă de om. Aşa, ca noţiune abstractă. Ca expresie a nobleţei noastre sufleteşti şi a minţii noastre luminate, progresiste.

Ne simţim atît de bine cu noi înşine atît de generoşi cu umanitatea, că nu mai putem vedea cum se scufundă sub picioarele noastre. Sîntem, de fapt, de-un egoism feroce şi de-o infatuare caraghioasă în dorinţa „de a fi bine”, pe care o scrijelim pe toate gardurile. Bine, bine, dar cum să fie bine? – e o întrebare care ne jigneşte sensibilitatea. Dar mai contează cum, cînd e vorba de Bine?!? Trebuie să eradicăm Răul, să fie pace pe pămînt şi bunăstare în fiecare casă. Ştim cum, avem soluţii? Adică, iar ne jigniţi? Ce contează cum, noi vrem, nu e de ajuns?!?

Ei bine, spune că nu e de ajuns, că răul va exista permanent, deghizat în te miri ce şi te miri cine, şi gata! Infamule, retrogradule, capitalist nenorocit, eşti de partea ocultei financiar-economice a lumii, care vrea să ne distrugă nouă ideea de Bine universal. Îndrăzneşte să vorbeşti de merit, de principiul acela simplu după care fiecare primeşte după cît şi cum munceşte şi/sau îşi administrează banii, şi gata, la zid cu tine, imperialist retrograd, nărăvit la rele. Nimic nu e simplu pentru noi, ăştia destupaţi la cap de progres, totul se interpretează, se discută, filosofează. Totul e ca noi să ne simţim superiori îngrămădiţilor la minte care se ţin cu îndîrjire de chestii perimate, cărora le zic, ei ştiu ce-or fi alea, valori.

În nici două săptămîni, declinul societăţii occidentale a accelerat puternic. Nu mai era vreme de aşteptat, de discutat, de hotărît pe ce drum o apucăm, de poticnire de legi, de angajamente semnate, de Constituţie. Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a hotărît – neconstituţional, nu are putere de legiferare, dar ce importanţă mai are?! – să dea căsătorii gay şi asigurări de sănătate cu finanţare guvernamentală la toată lumea, iar grecii au votat ieri să nu-şi plătească datoriile. Nu cum era stabilit, cel puţin. Că aşa vor ei, doar nu contează ce spun cei care le-au dat atunci cînd aveau nevoie. Şi nici ai cui au fost banii pe care i-au primit.

Se va duce cineva din cei care susţin iresponsabilii ăştia doi ai Greciei – Tsipras şi Varoufakis, cu populismul lor infect cu tot – la bancă, mîine dimineaţă, spunînd că-şi apără demnitatea şi onoarea nemaiplătindu-şi ratele, cu orice risc? Îşi permite cineva să fie iresponsabil pe pielea lui sau/şi a familiei lui? Nu, nobleţea şi superioriatea sînt numai pentru Binele acela incert, general, dar care ştiu ei că există, pe persoană fizică sînt oameni cuminţi care-şi respectă contractele, chiar dacă-şi înjură creditorii la poarta cărora ei au bătut la nevoie. Printre dinţi, în faţă nu-i frumos, sîntem doar oameni civilizaţi, culţi, nu ne pretăm la golăneli. Oribilă duplicitate! Ei, pe ăştia care-i tot căinează pe greci că-s victimele ocultei financiar-bancare internaţionale, că-s oprimaţi, că trebuie să-i ajutăm – cît şi cum? –  eu nu i-aş împrumuta nici de un pachet de batiste de hîrtie în care să-şi bocească „nenorocirea”. Ca să înteleagă, printre rîurile de lacrimi şi muci, că nu poţi cheltui permanent din banii altora. Punct.

Oribilă şi laşă ignorarea atentatelor teroriste din Tunisia – 38 de morţi – Kuweit şi Franţa, de săptămîna trecută. Nu doliu pentru amărîţii ăia morţi fără nici o vină, ca şi pentru miile executate de la începutul anului numai, de către ISIS, ci durere în, mă scuzaţi, cur. Numai pentru ca să înconjurăm pămîntul cu curcubee, în timp ce dansăm pe cadavrul a ceea ce a fost societatea în care ne-am născut, în care trăim şi care ne dă dreptul să fim „umani” cu barbaria, dar inumani cu cei care ne permit totul.

Cei care încă mai ţin minte că lumea asta civilizată este fundamentată pe principii iudeo-creştine. Şi că oricît s-ar chinui unii să interpreteze şi să răstălmăcească istoria, adevărul rămîne acolo, la locul lui, imposibil de negat, pentru minţi încă deschise. Care mai ştiu şi că dacă îţi renegi rădăcinile nu mai eşti nimic, eşti nimeni în bătaia vîntului, în şuieratul săbiilor califatului şi în centrul unui corp pe care te străduieşti din răsputeri să-l nimiceşti.

Trăim declinul civilizaţiei occidentale. Unii cu îngrijorare şi frică, alţii cu atîta nepăsare de parcă nu ar fi vorba şi despre ei şi eventualii lor urmaşi, ori cu febrilitatea sinucigaşilor. Şi nimeni nu ştie încotro ne ducem şi nici ce va fi după. Dar împinge cu voluptate căruţa, că asta s-a înţeles, după milenii, că e progresul.

PS: Se vor scrie tone de articole care vor analiza cele întîmplate, nu ştiu dacă va apărea şi soluţia, aceea care să ne oprească din autodistrugere măcar în al treisprezecelea ceas.

(Foto: thepeoplescube.com)