7-12 noiembrie 2018

Ieri a fost Ziua Armistițiului, ziua în care armamentul a tăcut pe toate fronturile Primulul Război Mondial. Lideri din întreaga lume s-au adunat la Paris, pentru comemorarea milioanelor de victime ale acelei infernale confruntări. Nu ne vom bloca acum în culoarea bleu a paltonului doamnei Iohannis, în vădită discordanță cu negrul îmbrăcat de celelalte prime doamne, pentru că altele sînt problemele care ne preocupă. De exemplu, Președintele Macron. Care a declarat cu nonșalanță că naționalismul este trădare. Jucîndu-se cu concepte al căror înțeles pare că-i scapă, Macron ne anunță că valorile morale ale Franței ajută la lupta pentru viitor a țării sale. Pretinzînd că dorința de răzbunare și umilirea de după Primul Război Mondial au dus la naționalismul care a generat a doua mare conflagrație a secolului trecut, Macron rescrie practic cauzele care au stat la izbucnirea Marelui Război, într-o interpretare personală, lipsită de orice fundament.

Ezitînd în a se identifica ca globalist, Macron e de presupus că a vrut să dea o palmă invitatului său, Donald Trump care, de la tribuna ONU, a pus accentul, în ultima sa cuvîntare, exact pe naționalism.

Ieri a fost și ziua în care, după Cehia și Slovacia, la 28 septembrie, și Polonia și-a serbat Centenarul independenței. Polonia este o fostă țară socialistă care a înțeles ce înseamnă libertatea de a-ți alege singură soarta și, spre marea mea bucurie, chiar are un parcurs frumos. Numai în ultimii ani Polonia a refăcut transporturile feroviare ale țării și are în plan dezvoltarea infrastructurii feroviare în continuare. Și cu toate că polonezii au făcut tot ce le era posibil ca să împiedice pătrunderea extremei drepte din Rusia, la noi a apărut așa. La Digi, televiziunea de la care multă lume își ia știrile.

Foto: Alexandru Supeanu

Chiar, Deșteaptă-te române o mai fi voie să cîntăm, sau intră tot în categoria naționalisme de extremă dreaptă?

Tot ieri s-au împlinit și 23 de ani de cînd ne-a părăsit Corneliu Coposu. Și ne-a lăsat vorbele ”Negociem orice, dar nu negociem principii”. Nu este greu să ne imaginăm ce ar fi spus astăzi Corneliu Coposu, într-o lume care face din socialismul care l-a ținut prizonierul unei celule, timp de mai mult de 17 ani.

Ce ne spunea atunci, cînd era încă cu noi:

„Credinţa mea sinceră, pe care o am de când eram mic şi cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democraţia şi normalitatea în ţara românească se va face numai o dată cu restaurarea Monarhiei.”

„Românii nu ar trebui să aibă linişte până ce Basarabia nu se va întoarce la patria mamă.”

„Nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei. Prin aceștia, neamurile sunt veșnice.”

„În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa și dacă ea este îmbrățișată de prietenii mei și de opinia publică, apariția sau dispariția mea sunt secundare. Totul este să supraviețuiască o atitudine. Dacă aceasta va triumfa, dispariția mea nu mai e semnificativă.”

Atitudinea a supraviețuit, chiar dacă în puțini dintre noi. Dar aceștia nu ne vom lăsa pînă cînd nu vom reuși să determinăm o pate cît mai mare a electoratului românesc pe cine este corect și demn să voteze.

În privința regelui, acum îl avem pe Nicolae. Cu el poate sau nu poate fi restartată Casa Regală a României.

 

 

Donald Trump. Al doilea discurs la ONU – integral

Madam President, Mr. Secretary-General, world leaders, ambassadors, and distinguished delegates:

One year ago, I stood before you for the first time in this grand hall. I addressed the threats facing our world, and I presented a vision to achieve a brighter future for all of humanity.

Today, I stand before the United Nations General Assembly to share the extraordinary progress we’ve made.

In less than two years, my administration has accomplished more than almost any administration in the history of our country.

America’s — so true. (Laughter.) Didn’t expect that reaction, but that’s okay. (Laughter and applause.)

America’s economy is booming like never before. Since my election, we’ve added $10 trillion in wealth. The stock market is at an all-time high in history, and jobless claims are at a 50-year low. African American, Hispanic American, and Asian American unemployment have all achieved their lowest levels ever recorded. We’ve added more than 4 million new jobs, including half a million manufacturing jobs.

We have passed the biggest tax cuts and reforms in American history. We’ve started the construction of a major border wall, and we have greatly strengthened border security.

We have secured record funding for our military — $700 billion this year, and $716 billion next year. Our military will soon be more powerful than it has ever been before.

In other words, the United States is stronger, safer, and a richer country than it was when I assumed office less than two years ago.

We are standing up for America and for the American people. And we are also standing up for the world.

This is great news for our citizens and for peace-loving people everywhere. We believe that when nations respect the rights of their neighbours, and defend the interests of their people, they can better work together to secure the blessings of safety, prosperity, and peace.

Each of us here today is the emissary of a distinct culture, a rich history, and a people bound together by ties of memory, tradition, and the values that make our homelands like nowhere else on Earth.

That is why America will always choose independence and cooperation over global governance, control, and domination.

I honour the right of every nation in this room to pursue its own customs, beliefs, and traditions. The United States will not tell you how to live or work or worship.

We only ask that you honour our sovereignty in return.

From Warsaw to Brussels, to Tokyo to Singapore, it has been my highest honour to represent the United States abroad. I have forged close relationships and friendships and strong partnerships with the leaders of many nations in this room, and our approach has already yielded incredible change.

With support from many countries here today, we have engaged with North Korea to replace the spectre of conflict with a bold and new push for peace.

In June, I travelled to Singapore to meet face to face with North Korea’s leader, Chairman Kim Jong Un.

We had highly productive conversations and meetings, and we agreed that it was in both countries’ interest to pursue the denuclearization of the Korean Peninsula. Since that meeting, we have already seen a number of encouraging measures that few could have imagined only a short time ago.

The missiles and rockets are no longer flying in every direction. Nuclear testing has stopped. Some military facilities are already being dismantled. Our hostages have been released. And as promised, the remains of our fallen heroes are being returned home to lay at rest in American soil.

I would like to thank Chairman Kim for his courage and for the steps he has taken, though much work remains to be done. The sanctions will stay in place until denuclearization occurs.

I also want to thank the many member states who helped us reach this moment — a moment that is actually far greater than people would understand; far greater — but for also their support and the critical support that we will all need going forward.

A special thanks to President Moon of South Korea, Prime Minister Abe of Japan, and President Xi of China.

In the Middle East, our new approach is also yielding great strides and very historic change. Following my trip to Saudi Arabia last year, the Gulf countries opened a new centre to target terrorist financing. They are enforcing new sanctions, working with us to identify and track
terrorist networks, and taking more responsibility for fighting terrorism and extremism in their own region.

The UAE, Saudi Arabia, and Qatar have pledged billions of dollars to aid the people of Syria and Yemen. And they are pursuing multiple avenues to ending Yemen’s horrible, horrific civil war. Ultimately, it is up to the nations of the region to decide what kind of future they want for themselves and their children.

For that reason, the United States is working with the Gulf Cooperation Council, Jordan, and Egypt to establish a regional strategic alliance so that Middle Eastern nations can advance prosperity, stability, and security across their home region.

Thanks to the United States military and our partnership with many of your nations, I am pleased to report that the bloodthirsty killers known as ISIS have been driven out from the territory they once held in Iraq and Syria. We will continue to work with friends and allies to deny radical Islamic terrorists any funding, territory or support, or any means of infiltrating our borders.

The ongoing tragedy in Syria is heartbreaking. Our shared goals must be the de-escalation of military conflict, along with a political solution that honours the will of the Syrian people. In this vein, we urge the United Nations-led peace process be reinvigorated. But, rest assured, the United States will respond if chemical weapons are deployed by the Assad regime.

I commend the people of Jordan and other neighbouring countries for hosting refugees from this very brutal civil war.

As we see in Jordan, the most compassionate policy is to place refugees as close to their homes as possible to ease their eventual return to be part of the rebuilding process. This approach also stretches finite resources to help far more people, increasing the impact of every dollar spent. Every solution to the humanitarian crisis in Syria must also include a strategy to address the
brutal regime that has fuelled and financed it: the corrupt dictatorship in Iran.

Iran’s leaders sow chaos, death, and destruction. They do not respect their neighbours or borders, or the sovereign rights of nations. Instead, Iran’s leaders plunder the nation’s resources to enrich themselves and to spread mayhem across the Middle East and far beyond.

The Iranian people are rightly outraged that their leaders have embezzled billions of dollars fromIran’s treasury, seized valuable portions of the economy, and looted the people’s religious endowments, all to line their own pockets and send their proxies to wage war. Not good.

Iran’s neighbours have paid a heavy toll for the region’s [regime’s] agenda of aggression and expansion. That is why so many countries in the Middle East strongly supported my decision to withdraw the United States from the horrible 2015 Iran Nuclear Deal and re-impose nuclear
sanctions.

The Iran deal was a windfall for Iran’s leaders. In the years since the deal was reached, Iran’s military budget grew nearly 40 percent. The dictatorship used the funds to build nuclear-capablemissiles, increase internal repression, finance terrorism, and fund havoc and slaughter in Syriaand Yemen.

The United States has launched a campaign of economic pressure to deny the regime the funds it needs to advance its bloody agenda. Last month, we began re-imposing hard-hitting nuclear sanctions that had been lifted under the Iran deal. Additional sanctions will resume November 5Th and more will follow.
 And we’re working with countries that import Iranian crude oil to cut their purchases substantially.

We cannot allow the world’s leading sponsor of terrorism to possess the planet’s most dangerous weapons. We cannot allow a regime that chants “Death to America,” and that threatens Israel with annihilation, to possess the means to deliver a nuclear warhead to any city on Earth. Just can’t do it.

We ask all nations to isolate Iran’s regime as long as its aggression continues. And we ask all nations to support Iran’s people as they struggle to reclaim their religious and righteous destiny.

This year, we also took another significant step forward in the Middle East. In recognition of every sovereign state to determine its own capital, I moved the U.S. Embassy in Israel to Jerusalem.

The United States is committed to a future of peace and stability in the region, including peace between the Israelis and the Palestinians. That aim is advanced, not harmed, by acknowledging the obvious facts.

America’s policy of principled realism means we will not be held hostage to old dogmas, discredited ideologies, and so-called experts who have been proven wrong over the years, timeand time again. This is true not only in matters of peace, but in matters of prosperity.

We believe that trade must be fair and reciprocal. The United States will not be taken advantage of any longer.

For decades, the United States opened its economy — the largest, by far, on Earth — with few conditions. We allowed foreign goods from all over the world to flow freely across our borders.

Yet, other countries did not grant us fair and reciprocal access to their markets in return. Even worse, some countries abused their openness to dump their products, subsidize their goods, target our industries, and manipulate their currencies to gain unfair advantage over our country. As a result, our trade deficit ballooned to nearly $800 billion a year.

For this reason, we are systematically renegotiating broken and bad trade deals.

Last month, we announced a groundbreaking U.S.-Mexico trade agreement. And just yesterday, I stood with President Moon to announce the successful completion of the brand new U.S.-Korea trade deal. And this is just the beginning.

Many nations in this hall will agree that the world trading system is in dire need of change. For example, countries were admitted to the World Trade Organization that violate every single principle on which the organization is based. While the United States and many other nations
play by the rules, these countries use government-run industrial planning and state-owned enterprises to rig the system in their favour. They engage in relentless product dumping, forced technology transfer, and the theft of intellectual property.

The United States lost over 3 million manufacturing jobs, nearly a quarter of all steel jobs, and 60,000 factories after China joined the WTO. And we have racked up $13 trillion in trade deficits over the last two decades.

But those days are over. We will no longer tolerate such abuse. We will not allow our workers to be victimized, our companies to be cheated, and our wealth to be plundered and transferred.

America will never apologize for protecting its citizens.

The United States has just announced tariffs on another $200 billion in Chinese-made goods for a total, so far, of $250 billion. I have great respect and affection for my friend, President Xi, but I have made clear our trade imbalance is just not acceptable. China’s market distortions and the way they deal cannot be tolerated.

As my administration has demonstrated, America will always act in our national interest. I spoke before this body last year and warned that the UN Human Rights Council had become a grave embarrassment to this institution, shielding egregious human rights abusers while bashing America and its many friends.

Our Ambassador to the United Nations, Nikki Haley, laid out a clear agenda for reform, but despite reported and repeated warnings, no action at all was taken.

So the United States took the only responsible course: We withdrew from the Human Rights Council, and we will not return until real reform is enacted.

For similar reasons, the United States will provide no support in recognition to the International Criminal Court. As far as America is concerned, the ICC has no jurisdiction, no legitimacy, and no authority. The ICC claims near-universal jurisdiction over the citizens of every country, violating all principles of justice, fairness, and due process. We will never surrender America’s
sovereignty to an unelected, unaccountable, global bureaucracy.

America is governed by Americans. We reject the ideology of globalism, and we embrace the doctrine of patriotism.

Around the world, responsible nations must defend against threats to sovereignty not just from global governance, but also from other, new forms of coercion and domination.

In America, we believe strongly in energy security for ourselves and for our allies. We have become the largest energy producer anywhere on the face of the Earth.

The United States stands ready to export our abundant, affordable supply of oil, clean coal, and natural gas.

OPEC and OPEC nations, are, as usual, ripping off the rest of the world, and I don’t like it.

Nobody should like it. We defend many of these nations for nothing, and then they take advantage of us by giving us high oil prices. Not good.

We want them to stop raising prices, we want them to start lowering prices, and they must contribute substantially to military protection from now on. We are not going to put up with it — these horrible prices — much longer.

Reliance on a single foreign supplier can leave a nation vulnerable to extortion and intimidation. That is why we congratulate European states, such as Poland, for leading the construction of a Baltic pipeline so that nations are not dependent on Russia to meet their energy needs. Germany
will become totally dependent on Russian energy if it does not immediately change course.

Here in the Western Hemisphere, we are committed to maintaining our independence from the encroachment of expansionist foreign powers.

For similar reasons, the United States will provide no support in recognition to the International Criminal Court. As far as America is concerned, the ICC has no jurisdiction, no legitimacy, and no authority. The ICC claims near-universal jurisdiction over the citizens of every country, violating all principles of justice, fairness, and due process. We will never surrender America’s
sovereignty to an unelected, unaccountable, global bureaucracy.

America is governed by Americans. We reject the ideology of globalism, and we embrace the doctrine of patriotism.

Around the world, responsible nations must defend against threats to sovereignty not just from global governance, but also from other, new forms of coercion and domination.

In America, we believe strongly in energy security for ourselves and for our allies. We have become the largest energy producer anywhere on the face of the Earth.

The United States stands ready to export our abundant, affordable supply of oil, clean coal, and natural gas.

OPEC and OPEC nations, are, as usual, ripping off the rest of the world, and I don’t like it.

Nobody should like it. We defend many of these nations for nothing, and then they take advantage of us by giving us high oil prices. Not good.

We want them to stop raising prices, we want them to start lowering prices, and they must contribute substantially to military protection from now on. We are not going to put up with it — these horrible prices — much longer.

Reliance on a single foreign supplier can leave a nation vulnerable to extortion and intimidation. That is why we congratulate European states, such as Poland, for leading the construction of a Baltic pipeline so that nations are not dependent on Russia to meet their energy needs. Germany
will become totally dependent on Russian energy if it does not immediately change course.

Here in the Western Hemisphere, we are committed to maintaining our independence from theen croachment of expansionist foreign powers.

It has been the formal policy of our country since President Monroe that we reject the interference of foreign nations in this hemisphere and in our own affairs. The United States has recently strengthened our laws to better screen foreign investments in our country for national
security threats, and we welcome cooperation with countries in this region and around the world that wish to do the same. You need to do it for your own protection.

The United States is also working with partners in Latin America to confront threats to sovereignty from uncontrolled migration. Tolerance for human struggling and human smuggling and trafficking is not humane. It’s a horrible thing that’s going on, at levels that nobody has ever
seen before. It’s very, very cruel.

Illegal immigration funds criminal networks, ruthless gangs, and the flow of deadly drugs. Illegal immigration exploits vulnerable populations, hurts hardworking citizens, and has produced a vicious cycle of crime, violence, and poverty. Only by upholding national borders, destroying criminal gangs, can we break this cycle and establish a real foundation for prosperity.

We recognize the right of every nation in this room to set its own immigration policy in accordance with its national interests, just as we ask other countries to respect our own right to do the same — which we are doing. That is one reason the United States will not participate in
the new Global Compact on Migration. Migration should not be governed by an international body unaccountable to our own citizens.

Ultimately, the only long-term solution to the migration crisis is to help people build more hopeful futures in their home countries. Make their countries great again.

Currently, we are witnessing a human tragedy, as an example, in Venezuela. More than 2 million people have fled the anguish inflicted by the socialist Maduro regime and its Cuban sponsors. Not long ago, Venezuela was one of the richest countries on Earth. Today, socialism has bankrupted the oil-rich nation and driven its people into abject poverty

Virtually everywhere socialism or communism has been tried, it has produced suffering, corruption, and decay. Socialism’s thirst for power leads to expansion, incursion, and oppression.

All nations of the world should resist socialism and the misery that it brings to everyone.

In that spirit, we ask the nations gathered here to join us in calling for the restoration of democracy in Venezuela. Today, we are announcing additional sanctions against the repressive regime, targeting Maduro’s inner circle and close advisors.

We are grateful for all the work the United Nations does around the world to help people build better lives for themselves and their families.

The United States is the world’s largest giver in the world, by far, of foreign aid. But few give anything to us. That is why we are taking a hard look at U.S. foreign assistance. That will be headed up by Secretary of State Mike Pompeo. We will examine what is working, what is not
working, and whether the countries who receive our dollars and our protection also have our interests at heart.

Moving forward, we are only going to give foreign aid to those who respect us and, frankly, are our friends. And we expect other countries to pay their fair share for the cost of their defense.

The United States is committed to making the United Nations more effective and accountable. I have said many times that the United Nations has unlimited potential. As part of our reform effort, I have told our negotiators that the United States will not pay more than 25 percent of the
UN peacekeeping budget. This will encourage other countries to step up, get involved, and also share in this very large burden.

And we are working to shift more of our funding from assessed contributions to voluntary so that we can target American resources to the programs with the best record of support.

Only when each of us does our part and contributes our share can we realize the UN’s highest aspirations. We must pursue peace without fear, hope without despair, and security without apology.

Looking around this hall where so much history has transpired, we think of the many before us who have come here to address the challenges of their nations and of their times. And our thoughts turn to the same question that ran through all their speeches and resolutions, through every word and every hope. It is the question of what kind of world will we leave for our children and what kind of nations they will inherit.

The dreams that fill this hall today are as diverse as the people who have stood at this podium, and as varied as the countries represented right here in this body are. It really is something. Itreally is great, great history.

There is India, a free society over a billion people, successfully lifting countless millions out of poverty and into the middle class.

There is Saudi Arabia, where King Salman and the Crown Prince are pursuing bold new reforms. There is Israel, proudly celebrating its 70th anniversary as a thriving democracy in the Holy Land.

In Poland, a great people are standing up for their independence, their security, and their sovereignty.

Many countries are pursuing their own unique visions, building their own hopeful futures, and chasing their own wonderful dreams of destiny, of legacy, and of a home.

The whole world is richer, humanity is better, because of this beautiful constellation of nations, each very special, each very unique, and each shining brightly in its part of the world.

In each one, we see awesome promise of a people bound together by a shared past and working toward a common future.

As for Americans, we know what kind of future we want for ourselves. We know what kind of a nation America must always be.

In America, we believe in the majesty of freedom and the dignity of the individual. We believe in self-government and the rule of law. And we prize the culture that sustains our liberty -– a culture built on strong families, deep faith, and fierce independence. We celebrate our heroes, we treasure our traditions, and above all, we love our country.

Inside everyone in this great chamber today, and everyone listening all around the globe, there is the heart of a patriot that feels the same powerful love for your nation, the same intense loyalty to your homeland.

The passion that burns in the hearts of patriots and the souls of nations has inspired reform and revolution, sacrifice and selflessness, scientific breakthroughs, and magnificent works of art.

Our task is not to erase it, but to embrace it. To build with it. To draw on its ancient wisdom. And to find within it the will to make our nations greater, our regions safer, and the world better.

To unleash this incredible potential in our people, we must defend the foundations that make it all possible. Sovereign and independent nations are the only vehicle where freedom has ever survived, democracy has ever endured, or peace has ever prospered. And so we must protect our sovereignty and our cherished independence above all.

When we do, we will find new avenues for cooperation unfolding before us. We will find new passion for peacemaking rising within us. We will find new purpose, new resolve, and new spirit flourishing all around us, and making this a more beautiful world in which to live.

So together, let us choose a future of patriotism, prosperity, and pride. Let us choose peace and freedom over domination and defeat. And let us come here to this place to stand for our people and their nations, forever strong, forever sovereign, forever just, and forever thankful for the grace and the goodness and the glory of God.

Thank you. God bless you. And God bless the nations of the world.

Thank you very much. Thank you.

Donald Trump este primul președinte american, după Ronald Reagan, care acuză socialismul de sărăcie, de corupție și ne asigură că SUA stau mîndre și pentru noi, amărîții planetei, la nevoie. În buna tradiție conservatoare clasică, Donald Trump vorbește despre respectarea tradiției fiecărei țări, a fiecărui grup etnic. de asemenea, articulează clar că socialismul  a fost verificat cam peste tot și rezultatele sînt aceleași, luînd pîinea de la gura leftiștilor actuali, care ne spun că acesta nu a fost corect aplicat. De remarcat accentul pus pe tradiție, patriotism și pe apărarea granițelor.

În acest discurs, ca și în altele, președintele american dă de știre lumii că SUA vor ajuta orice țară care îi respectă suveranitatea. Respectînd SUA, nu putem avea decît beneficii. Alianța cu cea mai mare putere a globului, acum, nu ne poate aduce decît bunăstare, calm și prosperitate. Nu ni se cere decît să plătim pentru apărarea noastră, ceea ce este mai mult decît fair, și să respectăm SUA. Trebuie să căutăm pacea fără frică, speranța fără disperare și securitatea fără scuze.

Astfel, în Donald Trump, găsim sprijinul de care avem nevoie într-o Europă lăsată (sau dusă) în bătaia vînturilor de la răsărit și cu spectrul comunismului mai aproape ca oricînd.

 foto; BRYAN R. SMITH/AFP/Getty Images
 

 

Război

 
   
 
 
Tărăboiul acesta cu referendumul pentru o definire mai plină de acuratețe a termenului “soți” din constituție e doar vârful foarte foarte mic al icebergului și e doar una dintre temele de discuție. Este fix acel gen de temă în care foarte puțini pot fi neutri (chiar dacă unii susțin că tema e falsă și nu-i interesează). În general, cei care susținem modificarea constituției avem în comun poate nu toate, dar măcar câteva dintre următoarele atribute: eurosceptici, anti-imigrație musulmană, creștini declarați sau atei care apreciază creștinismul ca făuritor de civilizație occidentală, pro-Trump, pro-Brexit, pro-Israel, pro-USA. Credem în valorile clasice care au construit civilizația noastră. În plus, mulți dintre noi avem o mare simpatie pentru guvernul de dreapta din Polonia și, chiar dacă recunoaștem că Orban e un tip alunecos, il preferăm partidelor de stânga din Ungaria. Mulți suntem anti-ruși (deși tabăra cealaltă susține contrariul), dar ai surpriza să descoperi printre noi și cozi de topor putiniste. Cei din tabăra adversă sunt, în mare măsură, fix pe dos: anti-Trump, anti-Brexit, pro-Palestina (și, implicit, anti-Israel), pro-UE, pro-imigrație musulmană, anti-creștini (majoritatea), anti-Polonia și anti-Orban. Cred mai degrabă în prezent decât în “valorile clasice” ale civilizației. Unii dintre ei se declară anti-putiniști, dar de-abia de curând (până acum câțiva ani, tema le era străină și indiferentă). Dar găsești printre ei destui putiniști si idioți utili.

Astea nu sunt doar niște preferințe trecătoare. Convingerea mea este că aceste atitudini au resorturi ce țin de gânduri și idei legate de intimitatea ființei și care ne urmăresc o viață. Sunt moduri în care ne raportăm la ceea ce ne înconjoară, sunt idei care ne formează ca oameni. Aceste două tipuri de atitudine nu se văd doar în România, ci în toată lumea (mai ales in ultimii 10-15 ani), au ajuns față în față și acum se înjură și se luptă pentru că nu are cum să fie altfel. Poate că, într-adevar, nu e loc sub soare pentru amândouă. Să vă dau un singur exemplu: alegerile în urma cărora a ieșit Trump președinte în USA. Atâta revărsare de ură și prostie din tabăra adversă lui, nu cred că am mai văzut vreodată undeva. Adică sunt chestiuni ce țin deja de patologic, nu mai e doar o simplă antipatie bazată pe înclinarea spre un partid sau altul. Și nu doar în USA. A fi pro sau anti Trump e deja un statement pe care îl găsești la nivel global, din America până în Africa.
Practic, toată planeta e împărțită în două tabere care se regăsesc într-una sau alta din descrierile de mai sus. Taberele astea două sunt ireconciliabile tocmai pentru că temele aduse în discuție țin de intimitatea ființei și a gândirii fiecăruia. Nu sunt subiecte superficiale. Și clivajul dintre cele două grupuri se va mări și va dura, cred, un număr uriaș de ani. Dacă ar fi să dau un raspuns foarte sincer la treaba asta, aș spune: e război. “Noi” și “voi” suntem în război și, credeți-mă, nu-mi face placere s-o spun, dar e pe viață și pe moarte și ajunge până în punctul în care nu mai poți sta la masă cu “celălalt”. De exemplu, nu aș putea sta la masă cu Șerban Marinescu sau cu Vlad Alexandrescu (politicieni USR) pentru că pur și simplu îi consider reduși mintal (și probabil la fel m-ar considera și ei pe mine), exponenți ai unei gândiri perverse ideologic, periculoase și  de o calitate execrabilă. Spațiul dintre noi e uriaș și aproape ireconciliabil.

În urmă cu câțiva ani, atunci când a avut loc acea revoluție (“maidan”) din Ucraina, vorbeam cu un prieten și îl întrebam: “măi, dacă intră acum rușii peste noi, te-ai duce la război ca să-ți aperi țara?”. Mi-a raspuns că nu, pentru că el nu luptă pentru unul ca Ponta. I-am zis că nici mie nu-mi place Ponta, dar într-o asemenea situație nu mai e vorba de Ponta sau de ne-Ponta, ci de a-ți apăra țara, familia, prietenii, propria libertate (chestiuni care nu au legatură cu Ponta). Omul susținea în continuare că nu și-ar apăra țara atâta vreme cât la conducere se află o persoană (sau un grup) pe care o antipatizează. Și atunci mi-a picat fisa: “țară” a devenit sinonim cu “gașca mea” sau cu “cei ca mine” sau cu “bula mea”. Nu mai poți gândi în termeni generali. Totul se raportează la egoismul sinelui. Și dacă revenim la discuția de mai sus cu cele două mari grupuri, o să vă spun cu toată convingerea că “ceilalți” sunt egoiști și răi și proști. Așa cum și “ceilalți” ne fac pe “noi” retrograzi, deplorabili și cretini. De exemplu, una dintre acuzele care vin din tabăra “cealaltă” e stupefiantă: dacă ți se pare importantă ideea de familie, atunci ești putinist. Serios? Dar ăsta-i nivelul vostru. Ăsta-i gradul de imbecilizare la care v-ați coborât.

Cum am ajuns aici? Am o vagă idee. Și mă gândesc la ceea ce se cheamă “teoria critică” (promovată de “revoluționarii” din “școala de la Frankfurt”) bine înfiptă în lumea noastră de câteva zeci de ani încoace. Din punctul lor de vedere, tot ce ține de “societatea burgheză” trebuie supus criticii și schimbat radical. Din punctul meu de vedere, unele lucruri sunt tabu și nu trebuie schimbate (la fel ca acea grindă pe care dacă o tai, îți cade casa). Și acum teoria critică a ajuns într-un loc extraordinar de sensibil: inima Ființei. Unii sunt dispuși să întoarcă lumea pe dos, alții nu sunt dispuși și se apără cu orice au la îndemână. E război. Și nu știu când va mai putea fi vorba de reconciliere și “unitate”.

 

Mentalitatea de criză este păguboasă

V-am spus luni că am de filmat un youtube cu Vâlsan. Acesta este. El zice:

„N-aveam cum trece prin București fără să prind măcar 90 de minute cu Florina, să mai punem țara la cale.

Am vorbit despre toate câte puțin: Cupa Mondială, LCK, Marele Mut, am prezis corect și nominalizarea la SCOTUS (săracului Kavanaugh i-am pocit totuși numele), Grătar Rezist, situația de la firul ierbii în SUA și multe altele.

Dar firul narativ principal a fost că mentalitatea de criză e folosită mult prea des. Îndemnul ăsta la lupta cea mare, mânat de avântul revoluționar alVechii Stângi (PSD) cât și al Noii Stângi (Grătar Rezist) chiar este păgubos.

Bonus: Am convins-o pe Florina să zică ”Muie PSD”.

Ce să mai, avem di tăti. Sper să vă placă.
Iar de nu… ghinion, vorba francezului Goethe.”

Eu: nu am pus țara la cale, am tocat-o mărunțel. Am mai discutat despre schimbări, inclusiv sau mai ales la președinție. (Eu nu mai votez cu Iohannis nici dacă contracandidata va fi Firea.)

Da, acela este firul narativ, cu completarea că orice avînt revoluționar este, da,păgubos, după mine, acelea sînt subiectele. Mie îmi pare mai importantă zicerea: ideile au consecințe. Așa că ce mai îmi rămîne de făcut este să vă doresc vizionare plăcută.  Este o discuție atît de potolită (pentru noi doi, mai ales) în agitația actuală, încît ar fi păcat să nu vă bucurați. Se aude foarte bine. Mult mai bine decît în alte dăți. Închei și aici îndemnîndu-vă să aveți încredere în ceea ce spun și în reacțiile mele, în general.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/d188tbRAeQU” frameborder=”0″ allow=”autoplay; encrypted-media” allowfullscreen></iframe>

Nu am acoperit știrile luni-miercuri, așa că mai am de povestit.

Interzis copiilor sub 16 ani, vorbesc urît.

Simptomul Donald Trump

Președintele Donald Trump nu a fost bine digerat în presa românească: era ales de aproape un an și rarele noastre publicații interesate de subiecte internaționale continuau să-l numească „omul de afaceri“…

Cum s-ar explica această „nepotrivire de caracter“? Pe de o parte, prin inerția relațiilor dintre București și Washington pe baza rutinei din anii dublei admnistrații Obama-Clinton. Pe de altă parte, prin dificultatea obiectivă de a-l situa pe noul POTUS: un outsider politic din casta plutocrației americane, populist și imprevizibil, fluctuant și umoral, atipic în modul său de operare și iconoclast în raport cu orice tabu moștenit. Nu e plăcut să devii profet mincinos, sau să pari un diletant cu diagnostice infirmate, atunci când „clientul“ e cineva atât de neobișnuit! 

Există și o altă sursă de perplexitate: ca și presa occidentală mainstream, care e predominant liberală (în sensul american al termenului), media din România s-a formatat, mimetic, pe un model ideologic progresist (așadar urban-cosmopolit, politic corect, multiculturalist și fidel miturilor tehnocratic-elitiste). Victoria dlui. Trump – după depășirea a 16 contracandidați în cursa primarelor republicane – a provocat o veritabilă isterie negaționistă în centralele stângii mediatice euro-americane.
Nicio informație nu a fost suficient de negativă, așa cum niciun scenariu nu s-a dovedit suficient de fantezist dacă ele puteau servi „cauza“ demonizării acestui „elefant“ pătruns pe neașteptate în magazinul cu porțelanuri al establishment-ului leftist. Presa occidentală nu pare nici azi acomodată cu noul locatar al Casei Albe, căruia îi urează, superstițios, ba o suspendare, ba ceva și mai necreștinesc de atât… 

Avem însă obligația de a înțelege că dl. Trump a câștigat pentru că există deja premizele unei revoluții conservatoare globale. Ea are un orizont colectiv de așteptare – căruia președintele Trump îi dă, în maniera sa destul de discontinuă, o agendă tot mai clară: frica de imigrație necontrolată (capabilă să schimbe chimia socioculturală a Occientului-așa-cum-îl-știm), un apetit protecționist (menit să corecteze excesele turboliberalismului globalist), o revendicare a sacralității de substanță biblică (foarte importantă mai ales în SUA mediilor evanghelice renăscute), precum și dorința obscură pentru o nouă ordine mondială care să disloce stereotipurile de „bloc“, specifice războiului rece, privilegiind un pragmatism bilateral cu geometrie variabilă.
Nu știu dacă mandatul Donald Trump va pune în operă această cascadă de mutații dorite secret și de mulți intelectuali captivi în bula liberalismului fără frontiere. Nu știu nici dacă proiectul revoluției conservatoare globale nu va degenera într-un populism de dreaptă radicalizată, demagogic și ușor (dar periculos) iresponsabil. Important este, pentru moment, efectul dezvrăjirii și ieșirea din clișeele strategice osificate. 

Disputele SUA-UE sunt trecătoare: mi se pare clar că dl Trump le pune în scenă doar pentru a-și spori marja de negociere în toate dosarele care pot ajuta relansarea Americii ca hegemon al lumii libere și sediu al unui imperiu democratic „neproclamat“. Nu cred că SUA se poate complace într-un izolaționism strict. Și nici că unitatea operativă a NATO va fi subminată de „capriciile“ aparent arbitrare ale acestui lider adulat și detestat cu egală intensitate electoral-mediatică. 

Odată cuplată cu forța obiectivă a țării sale, ambiția narcisică a dlui. Trump funcționează ca un motor geopolitic redutabil: domnia sa vrea să livreze, să marcheze puncte, să lase o urmă istorică și, mai ales, să câștige un nou mandat… Dacă europenii (inclusiv britanicii post-Brexit) nu se vor adapta la ritmul impus de Washington, ei nu vor distruge UE și NATO, însă vor crește culoarul unor înțelegeri globale în care tot ce contează e antanta (oricât de discretă) dintre Washington și Beijing. 

Prin urmare, ne-ar trebui, și la București, mai mult realism gata să disloce legănarea într-un wishful thinking nostalgico-obamist. Însăși reuniunea recentă Trump-Kim Jong Un din Singapore ne arată că, dincolo de fentele și eschivele aparente (în fața cărora prea multe minți rigide înlemnesc de indignare), secolul 21 își precizează cu adevărat fizionomia, mai curând diferită de scenariile noastre prăfuite. 

Donald Trump nu este un „accident“, ci un „simptom“ epocal, așa că avem interesul strategic de a citi corect semnele timpului, pentru a nu ne agrava suplimentar statutul periferic.  

Teodor Baconschi este fost ministru de Externe al României. Articolul de mai sus a apărut inițial pe Newsweek Romania.

11 – 13 iunie 2018. Firea Kim Jong

Pe Arena Națională au fost huiduieli. Sănătoase, din inimă. Cum a plecat primărița de pe stadion, lumea a aclamat-o pe Simona Halep. Huiduielile NU au fost la adresa Simonei, ar fi fost halucinant chiar și pentru poporul ăsta care votează PSD majoritar, au fost pentru Firea.

Nu e greu de înțeles realitatea. Ea se află sub ochii noștri, avidă să fie descoperită, mai nou. Mai greu de înțeles sînt, se pare, mașinațiunile tîmpite și stîngace ale, evident, stîngii, care manipulează la greu, în continuare, dreapta. Și bunul simț.

Ca atare, NU mai răspîndiți minciuna aceea ordinară (apărută, ca să vedeți minune a tehnologiei ajunsă la sate, pe internet și atît), cum că lumea ar fi huiduit-o pe Simona Halep, lăsați proștii să se bată între ei, oricum Ponta e disperat și la fel de toxic, după cum se vede, să nu aveți nici un dubiu.

Pentru cine nu s-a prins, se bat Firea și Ponta pînă la ultimul dreptaci.

Pe stadion a fost așa:

E clar, da? Pînă pleacă Firea de pe stadion, lumea huiduie. Pe ea, pe Firea. Și huiduie pentru că asta se face pe stadioane, se huiduie. Dacă nici pe stadion, atunci unde?!?

După ce pleacă, nu înainte de a spune o tîmpenie, ”bine ai venit în țara noastră”, wtf??? – lumea o aclamă pe Simona. Nu e și țara Simonei Halep, ce rost avea ”țara noastră”? Ori e numai a lor, a pesediștilor, care au bunăvoința să o întîmpine pe campioană cu cheia orașului? Întrebată, va spune probabil că s-a fîstîcit din cauza, evident, huiduielilor.

Ahtiată după imagine, ocupație aproape exclusivă de cînd este în funcție, primărița pierde masiv la exact capitolul pentru care se afla acolo: imagine. Ce urmează spune clar că nu e bună de președinte. Dezactivarea și reactivarea contului de Facebook înseamnă că e emoțional instabilă, iar asta nu e o compatibilitate cu funcția visată.

Punct. Ce face mai departe Ponta e și inutil, și prostește. Adică degeaba.

În acest timp, în alt colț de lume se întîmplă evenimente istorice. Președintele american Donald Trump se întîlnește, pentru prima dată în istorie, cu președintele Coreei de Nord. Un alt ahtiat după imagine, ca orice socialist, Kim Jong Un este atît de fericit că este băgat în seamă încît promite tot ce i se solicită. Și dacă i se cere denuclearizarea completă a Peninsulei Coreene, el spune da. Rămîne de văzut cum și mai ales dacă se va ține de cuvînt, acum altceva contează. Abordarea unuia din cei mai mari dușmani ai SUA de către președintele american. Ceea ce nimeni dintre socialiști nu ar fi crezut posibil, iată, s-a întîmplat.  O flexibilitate a abordării americane e posibil să ducă la pacea lumii, la fel cum țicneala leaderului coreean poate duce la război.

Acum, cel puțin, nu mai depinde de americani. Ei au făcut tot ce era omenește posibil ca ce e mai rău să nu se întîmple. Dedicat prosperității, Trump i-a oferit o mînă de sprijin lui Kim pentru ca lumea pe care o conduce să fie altfel. Va fi sau nu, rămîne de văzut.

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la debutul celei mai atroce mineriade din istoria postdecembristă a României. S-a întîmplat pe timp de pace și pe timp de contestare puternică a noilor autorități de la București. Atunci au capturat statul român și continuă și astăzi să-l stăpînească. Dar norocul nostru că ne revoltăm exact împotriva celor care au reușit, cu greu și pentru scurt timp, să ne scoată din această captivitate, măcar pentru o vreme.

Că sîntem în continuare la fel de ”inteligenți” nu mai există dubii. Dar măcar să nu uităm acele momente, puțini cîți om mai fi.

Lucian Pintilie, producătorul filmului de mai jos, a murit acum o lună. Nimeni din Ministerul Culturii nu i-a aprins o lumînare și nu i-a adus o floare. Sînt tot ei, aceiași, peste timp. Alte figuri, același aluat toxic. După 28 de ani, nimeni nu este pedepsit pentru crima împotriva unui popor care voia să trăiască demn și cinstit, fără comuniști.

 

PS: Postarea scrisă de Firea după momentul huiduielilor. :
”Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita, spune o vorba veche din popor! In mai putin de 24 de ore, Primaria Capitalei a organizat un eveniment de tinuta, pe Arena Nationala, in cadrul caruia marea noastra campioana Simona Halep sa poata prezenta fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriasa! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineata, insa, aparatul sorosist de propaganda, prin organele sale tributare de presa, a demarat actiunea : compromiterea evenimentului. Cu tot felul de stiri false si comentarii rautacioase. Nu a contat ca umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat ca, seara, martori au fost si copii, la un festival al urii si dezbinarii. Cand am declarat-o Cetatean de onoare al Municipiului Bucuresti, multi au strambat din nas. Si au comentat negativ. Acum, daca nu o primeam asa cum merita, ar fi spus ca sunt aroganta si ca nu imi fac datoria de primar general. In toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt intampinati cu entuziasm de cetateni si sunt recompensati prin intermediul autoritatilor de la acel moment : ministru, primar, presedinte de federatie etc. Nu exista o alta cale civilizata prin care sa ne aratam respectul fata de valorile noastre. Repet, daca nu organizam nimic si nu ofeream Cheia Orasului intr-un cadru festiv, aveam sa fiu certata ca sunt nepasatoare. Daca mi-am facut datoria de roman si primar, nici asa nu a fost bine… pentru unii. Echipe de cetateni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenti, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep. De dragul ei si din respect pentru performanta sa uriasa, puteau lasa o jumatate de ora ura la poarta Arenei Nationale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanta. Nu despre cati bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucurestiul intr-un oras sub asediu. Slava Domnului ca cei mai multi sunt oameni civilizati, democrati, cu respectul fiecaruia de a avea dreptul sa nu fie de acord cu celalalt. In rest, si maine este o zi! Si maine e o zi de munca! Si maine ne vom bucura ca apare soarele, ca suntem sanatosi, ca putem avea credinta si ca putem ierta. Ai castigat, continua! Ai pierdut, continua!”

Discursul Ancăi Cernea la Varșovia

Preluare ÎLD.

Vineri 18 mai, Anca Cernea, medic și publicist la În Linie Dreaptă, președinte al Fundației Ioan Bărbuș, a primit la Varșovia, înmânată de mareșalul seimului polonez (echivalentul președintelui parlamentului), Marek Kuchciński, Medalia Curaj și Credibilitate pentru „promovarea curajoasă și credibilă a culturii poloneze în străinătate și pentru contribuția la crearea unei imagini pozitive a țării noastre”, conform unui comentariu publicat de acesta pe rețelele de socializare. „Laureata a subliniat că proiectul celor Trei Mări, care promovează alianța țărilor din regiunea noastră, cu respectul deplin al suveranității naționale, al identității religioase și culturale, trebuie să rămână o prioritate. Este în interesul nostru, dar și în interesul întregii Europe și al civilizației occidentale”, a adăugat Marek Kuchciński. 

”Stimate Domnule Mareșal (al Seimului, Marek Kuchciński), Stimată Doamnă Președinte (a Curții Constituționale, Julia Przyłębska), Stimată Doamnă Ministru (adjunct al Culturii, Wanda Zwinogrodzka), Stimate Domnule Profesor (Univ. MEP, Zdzisław Krasnodębski, Președintele Capitulului Medaliei „Curaj și Credibilitate”),

Doamnelor și domnilor,

Doresc să adresez sincere mulțumiri capitulului Medaliei „Curaj și credibilitate“ pentru că mi-a dăruit această distincție care mă onorează în mod deosebit. Îi mulțumesc din toată inima lui Bronislaw Wildstein pentru cuvintele sale frumoase.

Nu cred că am meritat această medalie.

Gestul Dumneavoastră deosebit de binevoitor față de modesta mea persoană îl consider mai mult ca pe o încurajare pentru activitatea viitoare pentru cauza prieteniei dintre Polonia și România, decât ca pe un premiu pentru vreun merit al meu.

De asemenea, doresc să vă spun că sunt foarte impresionată de Congresul „Polonia, un Mare proiect”.

O astfel de manifestare de forță intelectuală și culturală, la un asemenea nivel, nu este de conceput în nicio altă țară europeană.

Știu că sloganul electoral al Președintelui Lech Kaczyński a fost „Curaj și credibilitate“. Aceasta este o bună descriere a atitudinii sale.

În România l-am apreciat foarte mult pe Președintele Lech Kaczynski pentru viziunea sa politică, curajul și calitățile sale de conducător.

Nu putem uita că întotdeauna a stat în apărarea libertății și dreptății, că a reușit să salveze Georgia de invazia rusească în anul 2008, mobilizând o delegație a șefilor de stat din regiune să meargă la Tbilisi.

El a arătat în acest fel că solidaritatea și acțiunea comună a țărilor din Europa de Est pot înfrunta în mod eficient imperiul rusesc al răului.

Am fost profund șocați de ceea ce s-a întâmplat la Smolensk, doi ani mai târziu.

În afară de o mână de intelectuali, aproape nimeni în România nu a crezut că a fost un accident.

Cu toții, din primul moment, am vorbit imediat de „al doilea Katyn”.

Ziua de 10 aprilie 2010 a fost pentru Europa de Est ca 11 septembrie 2001 pentru Statele Unite.

Atunci am înțeles că nimic nu va mai fi la fel ca înainte.

Dacă așa ceva s-a putut întâmpla celei mai mari țări NATO din regiunea noastră, atunci înseamnă că toate lucrurile pe care le consideram drept sigure pot fi răsturnate în mod tragic în câteva minute.

Și recent redobândita libertate a Europei de Est este încă serios amenințată.

Puțin mai devreme, alături de mai mulți colegi, am creat un mic blog conservator. După dezastrul de la Smolensk, am început să scriem mult despre acesta.

Articolele noastre s-au bucurat de un interes deosebit, deoarece numai la noi se puteau găsi în limba română informații importante, ignorate în versiunea oficială a mass-media, despre circumstanțele dezastrului.

Datorită acestui lucru, micul nostru blog a devenit vizibil, a fuzionat cu un alt blog conservator mai mare, și astfel a fost creat portalul nostru de astăzi, ceva mai influent, „În linie dreaptă”.

Într-un anumit sens, istoria lui este legată de Polonia.

Și așa este până astăzi, cititorii noștri știu că, dacă nu vor minciunile din media mainstream, numai la noi pot găsi informații oneste despre ceea ce se întâmplă în Polonia.

Și acest lucru este important, mai ales că acum, Polonia este victima unei campanii de calomniere pe scară largă.

Cititorii noștri pot găsi, de asemenea, multe texte ale autorilor polonezi, traduse în limba română, în special articole și interviuri ale lui Bronislaw Wildstein.

Succesul lui Bronislaw Wildstein în România este semnificativ. Cuvintele sale înțelepte sunt citate cu apreciere în cercurile intelectuale conservatoare.

Lupta sa împotriva comunismului și post-comunismului este cunoscută și apreciată în mod deosebit.

Am învățat mult de la el. Îi datorăm mult.

Aș adăuga că, pentru noi, cei care avem privilegiul de a fi considerați de el ca prieteni, nu este numai un mentor de idei, ci, de asemenea, un model de comportament demn și nobil pe care încercăm să îl urmăm în alegerile noastre de viață.

Trebuie remarcat că, în general, interesul românilor pentru Polonia este mult mai mare decât cel al polonezilor pentru România.

Noi, cu colegii din redacția portalului nostru, privim spre Polonia cu o dragoste și o admirație deosebită.

Dar trebuie să recunosc sincer că nu numai din acest motiv scriem atât de mult despre țara Dumneavoastră și suntem atât de interesați de ideile Dumneavoastră.

Suntem patrioți români și scriem pentru a sluji mai întâi patriei noastre.

Credem că este în interesul României să urmeze exemplul Poloniei și să consolideze alianța cu Polonia.

Românii sunt un popor latin, în majoritate de confesiune ortodoxă.

Într-un anumit sens, suntem complementari polonezilor, care sunt un popor slav romano-catolic.

Potrivit sondajelor de opinie, marea majoritate a românilor împărtășesc opțiuni conservatoare, creștine, patriotice, favorizând o aplicare mai riguroasă a legii, sprijinind predarea religiei în școală și opunându-se „căsătoriei“ homosexuale.

În același timp, românii au o atitudine puternic negativă în privința Rusiei și sunt în mod hotărât pro-occidentali, în special pro-americani.

Din nefericire, practic nu există la noi o reprezentare politică adecvată a acestei majorități conservatoare. Alegerea este limitată la liberali și postcomuniști.

Ca și în Polonia, regimul comunist impus de sovietici a provocat masacrul elitelor noastre, distrugerea culturii, instituțiilor și economiei noastre.

În primii ani ai ocupației, societatea românească s-a opus masiv comunismului.

Rezistența armată a durat în munții noștri până în anii ’60.

Potrivit raportului comisiei convocate de președintele Traian Băsescu pentru studierea crimelor comunismului, două milioane de persoane, unu din opt cetățeni români, au fost arestate, deportate sau ucise în perioada comunistă.

Din păcate, spre deosebire de Polonia, care a fost victima unor crime chiar și mai mari, comise de germani și ruși, România, după această distrugere, nu și-a renăscut elitele sale autentice.

Poloniei i-a reușit acest lucru, mai ales datorită Bisericii Catolice Poloneze.

În cele mai întunecate zile ale comunismului, polonezii, cu credința lor statornică și curajul lor eroic, au luptat și au vărsat sânge și pentru noi, și pentru toate popoarele înrobite de sovietici, care sufereau în fiecare zi teroare și umilințe.

Nu vom uita niciodată cuvintele care au spart blestemul fricii și disperării, marcând începutul sfârșitului comunismului în Europa:

„Nu vă temeți!“ a spus, la începutul pontificatului său, un mare polonez, Sfântul Ioan Paul al II-lea, a cărui aniversare a nașterii o sărbătorim astăzi.

Îmi amintesc cum am plâns toți de bucurie când am aflat că noul Papă este polonez. Pentru noi era ca și cum ar fi fost român.

Douăzeci de ani mai târziu, sute de mii de români, în majoritate ortodocși, dar și mulți catolici, l-au primit la București, strigând: „Unitate!“: El a înțeles imediat și a strigat cu ei, „Unitate!“, „Unitate!“

Îmi amintesc cum în anii ’80 ascultam cu părinții mei la Radio Europa Liberă despre Polonia și Solidaritatea.

Atunci mama mea mi-a cumpărat primul manual de limba polonă și a spus că trebuie să învățăm limba și să mergem în Polonia, să vedem cum fac ei acolo și să ne pregătim pentru lupta împotriva comunismului și în România.

Așa am început să învăț polona – din păcate, după atâția ani, cu un efect destul de limitat, după cum puteți vedea.

Și astăzi avem încă multe de învățat de la modelul polonez, cum să luptăm războiul spiritual, cultural și politic – în așa fel încât să le câștigăm.

Avem cu polonezii experiențe istorice asemănătoare. Cunoaștem riscurile asociate cu aflarea pe hartă între Rusia și Germania.

Avem o abordare realistă în ceea ce privește Rusia. Societățile noastre resping ambițiile imperiale ale Rusiei lui Putin. Acordă o mare importanță participării noastre la NATO, în special alianței noastre cu Statele Unite.

După atâția ani de la prăbușirea oficială a comunismului, polonezii, ca și românii, încă mai trebuie să facă față amenințărilor interne grave moștenite de la acesta.

Este vorba de rețeaua fostei caste conducătoare și a poliției secrete din timpul comunismului, care sunt astăzi principalele surse ale corupției și crimei organizate din țările noastre. Ele distorsionează viața publică, răspândind ură prin minciuni și manipularea mass-media, amenințând statul de drept și chiar securitatea națională, din cauza legăturilor lor cu Rusia.

Dovada acestui fapt este opoziția intensă actuală împotriva reformei sistemului de justiție din Polonia. În România, s-a reușit introducerea acestei reforme acum câțiva ani, și s-a întâmplat la fel. Iar acum, când postcomuniștii s-au întors la putere, ei încearcă să răstoarne această reformă.

Românii și polonezii au și experiențe asemănătoare de a fi trădați de aliații occidentali și putem vedea cum mentalitatea Yaltei continuă în prezent.

Se pare că Uniunea Europeană preferă să coopereze cu sistemul postcomunist în țările Europei de Est și nu cu cercurile creștine conservatoare.

Mulți lideri occidentali actuali reprezintă mai degrabă produsul subversiunii ideologice sovietice a Occidentului decât Civilizația Occidentală, care este de neconceput fără rădăcinile sale creștine.

Și indiferent de problemele europene reale, cum ar fi criza economică și imigrația, cauzate de propriile greșeli și de abordarea ideologică, liderii Uniunii Europene găsesc timp pentru a condamna ritual guvernul polonez. Aceste procedee magice nu aduc efectul dorit, fiindcă Polonia nu se predă, ci doar slăbesc Uniunea Europeană și îi amenință supraviețuirea pe termen lung.

Între timp, Rusia a atacat Ucraina, se mândrește cu faptul că se înarmează și amenință răspicat țările noastre cu ocupația militară. Și continuă să submineze și să divizeze Occidentul.

În această situație, avem un interes ferm în consolidarea solidarității reciproce.

Așa cum a spus Benjamin Franklin, „we must all hang together or most assuredly we will all hang separately”.

Proiectul celor Trei Mări, promovând alianța țărilor din regiunea noastră, cu respectarea deplină a suveranității naționale, identității culturale și religioase, trebuie să fie o prioritate.

Este în interesul nostru, dar și în interesul Europei și al întregii Civilizații Occidentale.

Discursul președintelui Trump de anul trecut de la Varșovia a fost foarte important, ne-a asigurat că putem conta pe sprijinul american.

Dar, în discursul său, el s-a referit și la lucruri mai înalte și mai importante decât alianța politică, economică sau militară.

A vorbit despre credința în Dumnezeu, despre Civilizația Occidentală și despre valorile pe care este construită.

Aceasta are o mare importanță, pentru că în prezent, la o sută de ani de la aparițiile de la Fatima, rătăcirile Rusiei s-au răspândit în întreaga lume, provocând războaie și persecuții împotriva Bisericii, așa cum a spus Maica Domnului.

În Europa de Vest, episcopii și-au pierdut credința, intelectualii și-au pierdut rațiunea.

Așa cum vechiul marxism era bazat pe ura de clasă, în prezent ingineria socială neo-marxistă vrea să transforme natura umană, familia și societatea, și face acest lucru bazându-se pe resentimentele unor grupuri sociale, chipurile asuprite de altele și, prin aceasta, îndreptățite la privilegii.

Porțile Europei sunt larg deschise pentru Islam.

Doar pentru creștinism nu este loc.

Multe comunități occidentale care încă rămân creștine își pun speranțele în Putin, îl consideră noul Constantin, care va salva creștinătatea.

Ca și în vremea comunismului de tip vechi, împotriva actualei nebunii sinucigașe, speranța Europei este în Polonia.

Modelul polonez arată Europei că, dacă vrem să avem o politică sănătoasă, trebuie să avem o rațiune sănătoasă și o cultură sănătoasă. Pentru a avea o rațiune sănătoasă și o cultură sănătoasă, trebuie să avem o credință sănătoasă.

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt 6, 31-33)

Dumnezeu să binecuvânteze țările noastre și proiectele noastre comune.

Mulțumesc foarte mult.

 

Aici, de la 3:14:09, o puteți asculta pe Anca în limba polonă: