Taxa pe viciu. O substituție periculoasă și o propunere de dreapta

Taxa pe viciu. Propunerea mea este ca partidul Dreapta Liberală să înscrie ELIMINAREA (eventual și treptată) a acestei porcării etatiste în programul său politic și de campanie electorală. De ce ?
 
– Taxa pe viciu e imorală pentru un partid cu adevărat de dreapta.
– Guvernele nu au căderea morală să taxeze viciul, pentru că NU i-am ales pe post de duhovnici.
– Viciul meu (care va fi el) ține de relația mea intimă, ca individ, cu „Verticala”, cu Dumnezeu, pentru cel care crede, așadar e de căderea duhovnicului meu;
– Tupeul Statului de a impozita viciul semnalează ceva mai adânc decat nedreptatea impozitării in sine, decât nedreptatea impozitării suplimentare. Semnalează Geniul Rău, anexionist, al statului contemporan. Adică,
– lăsat de capul lui, statul tinde să strivească societatea prin substituirea atributelor care pentru oamenii de altădată erau DOAR ale lui Dumnezeu;
– Mai semnalează că, odată intrați în logica substituirii atributelor divine, chiar oamenii tind să-i atribuie statului puteri tot mai mari, pe măsura locului rămas vacant de Dumnezeu și că, in consecință,
– logica Statul, ca substitut de Dumnezeu, nu mai are regulă internă de închidere: geniul anexionist al statului va cere tot mai mult exact în măsura în care oamenii îi vor ceda tot mai mult, ca unui izbăvitor.

Că taxa pe viciu nu e deloc doar ceea ce pare a fi, ci semnalează o substituție periculoasă în mințile și sufletele noastre, o dovedește și substituirea treptată a familiei de către stat, la pachet cu alte proiecte liberticide.
Revenind la taxa pe viciu, e de observat că lucrurile nu se opresc aici. In alte tari guvernele au extins-o la dulciuri, in altele la grăsimi. Alte proiecte vizează băuturile carbogazoase. Toate delegă statului omnipotenta si prin mitul „specialistului” aparenta omnisciență. Și lucrurile nu se vor opri aici, pentru că toată viața noastră e compusă din vicii mai mici sau mai mari (țigări, bârfă, iubiri, băutură, seducții, gurmandize etc). Doar călugării se luptă să le elimine din viața lor, dar o fac in singurul mod propice: în relația sufletească cu cine trebuie, nu cu guvernele lumii.
 
In concluzie, viciul și taxarea lui de către guvern trebuie izgonit și închis cu șapte lacăte de către un partid cu adevărat liberal. Mai mult, chiar afurisit ca văcăritul odinioară.

Nu trebuie ignorat potențialul electoral al ideii că țigările și băuturile nu vor mai fi impozitate suplimentar ca viciu, ci exact că celelte bunuri. Un pachet a ajuns sa coste cât un kg de carne? fără taxă pe viciu s-ar reduce la o treime (cu TVA cu tot). Nefumătorii sa nu uite că pot avea fumători in familie, iar suprataxarea țigărilor le afectează în mod scandalos economiile.
Pentru a maximiza potențialul electoral al eliminării taxei viciu, asta ar mai trebui cuplată cu semnalarea maniei persecutorii împotriva fumătorilor și indicate ideologia, grupurile și activismul din spatele acestor legi draconice care tind să transforme fumătorii in hoți de cai. Dar asta pe altădată.
 
Propunerea eliminării taxei pe viciu o văd mai profitabilă in campania pentru alegerile parlamentare. Europenele din luna mai presupun delegarea unor reprezentanți care trebuie s-o treacă mai întâi pe sub nasul euroBelitelor neurasteniate de mania persecutorie împotriva fumătorilor. Se pierde în ochii potențialului votant. Incriminarea și eliminarea taxei pe viciu trebuie livrată electoratului in premieră absolută si ca o problemă internă, a societății noastre în primul rând. Nu știu câte voturi poate aduce, dar e mai probabil să asigure măcar intrarea în parlament și să contribuie la identitatea partidului prin dozajul bine conceput și atacul frontal împotriva injoncțiunii statului în materie de opțiuni omenești, de sferă privată. Îmi place atitudinea unui libertarian că Murray Rothbard împotriva persecuției neopuritane, progresiste, împotriva fumătorilor. El, care mai înainte de toate era nefumător.
 
La imputarea previzibilă că eliminarea taxei pe viciu ar fi, chipurile, o măsură populistă, i se poate argumenta că e preferabilă ipocriziei etatiste care taxează viciul (deși nu e de nasul guvernelor) in loc sa-l combata interzicând țigările și băutură. Dacă tot se dau pe post de duhovnici, atunci guvernanții să nu se ADAPTEZE viciului, ci să-l combată, in loc sa stea cu ochii la buzunarele „vițioșilor”. Să suprime industria și importul tigarilor și băuturilor alcoolice și să-i urmărească pe întreprinzători că pe traficanții de droguri. Nu o fac pentru că „viciul” e doar un pretext.
Reiau: nu o fac pentru că viciul e doar un pretext.
 
Problema merită și măcar să fie readusă in dezbaterile publice. Prea mulți oameni cu care am discutat, deși erau de acord, s-au resemnat. O privesc că o bătălie pierdută. Impusă de instanțe supranaționale, care pot invoca argumente „superioare” împotriva combaterii măgăriei. Oamenii au ajuns să se împace cu taxa pe viciu că cu o fatalitate: o impune UE. Wau ! Nu, zău !