Fumatul în cîrciumi

În vechime erai cool dacă aveai video, azi ești cool dacă ai internalizat niște socialisme UE. Poți internaliza două socialisme eco sau poți internaliza două socialisme pe egalitatea de șanse. Când ai terminat de internalizat 12 socialisme UE, ești deja anti-sistem.

În toate discuțiile pe legea fumatului, nu s-a răspuns mereu clar la întrebarea dacă ești obligat să mergi în bar. Aici sunt două răspunsuri:

  1. Da, sunt luat cu forța de pe stradă.
  2. Nu, intru de bunăvoie.

Ar mai fi o cale, când mergi după mirosul de cârnați din cârciumă, ca-n desenele cu Tom și Jerry.

Atitudinea susținătorilor interzicerii fumatului în baruri e să nu răspundă clar, neechivoc la această întrebare. Aș zice că e o atitudine științifică, dacă ne gândim și la descrierea pe care Kuhn o face științelor. În științe n-ai confruntare a opiniilor, ci fiecare o ține pe-a lui.

Și cei care admit că au intrat în cârciumă voluntar și sunt pro lege, inferează din propoziția corectă  că proprietarul nu are voie să facă orice, de exemplu nu are voie să te ucidă, că proprietarul nu are voie să decidă dacă se fumează sau nu în barul lui. Să ne gândim la situația cuiva care merge într-o discotecă, începe să citească, apoi reclamă la poliție că este muzica prea tare. În plus, propune schimbarea destinației localului în bibliotecă. La fel poate face într-un cazino și să spună că e deranjat de bile. Sau putem avea persoane cu astm care pot intra în localuri în care se fumează, apoi reclamă la protecția consumatorului etc etc. Exemplele pot continua.

 

Distincția relevantă este cea între schimb voluntar, schimb nonvoluntar, între dragoste și viol. Ultimul este incriminat corect juridic pentru că n-am consimțământul victimei. Actele sado-masochiste, deși pot include răni fizice serioase, nu sunt incriminate juridic pentru că au consimțământul partenerilor. Ăsta e motivul pentru care nu e pedepsită compania de țigări, când se îmbolnăvesc fumătorii. Pentru că se admite că au decis voluntar, a fost alegerea lor. Nu sunt obligați să cumpere țigări. La fel se întâmplă cu persoana care intră într-un bar în care se fumează. Dacă nu e adusă cu forța, înseamnă că există consimțământul să fie acolo, chiar dacă nu-ți plac o mie de lucruri în acel bar. Acest consimțământ există atât la clienți, cât și la muncitorii care lucrează în bar (Malek, 2006).

Despre asta e sclavia. Despre consimțământ. Nu e despre muncă multă și condiții rele de muncă. Și un patron poate să muncească de dimineața până seara fără să fie sclav. Sau nu este sclav decât în măsura în care o parte din an muncește pentru stat (până achită taxele), împotriva voinței lui, altfel, nu. Cineva care intră în mină, adică are condiții grele de muncă, nu e sclav decât dacă este băgat acolo cu forța. Sclavia poate să nici nu includă munci grele. Mă gândesc la explicația pe care o dădea cineva expresiei „a freca menta”. Aceasta apare în antichitate și era folosită pentru a descrie munca sclavilor care făceau munci ușoare, în casă, care frecau mesele cu mentă înainte de ospețe. Însă ei rămân sclavi, pentru că nu puteau să plece, să iasă din acest schimb coercitiv, hegemonic. La fel, dacă sunt luat de pe stradă de Coca-Cola și forțat să muncesc pentru ei, sunt sclav chiar dacă aș avea o leafă nesimțită de 3000 de euro, de exemplu.

Cred că în funcție de vizualizarea, înțelegerea acestei distincții între schimb voluntar și schimb nonvoluntar avem o tradiție liberală autentică, unde relevanți sunt cărturari ca Rothbard, Mises, Hayek etc și un liberalism la seral, desprins din rapoarte UE sau învățat cu Brucan, pe care-l întâlnim la formatorii noștri de opinie, în special la cei pro capitalism.

Singura situație în care poate fi incriminat juridic proprietarul barului este cea de fraudă, când nu oferă ce a zis că oferă. Frauda apare când tu ai comandat online un Iphone și în cutia adusă prin curier vezi că e o pizza. Dacă proprietarul barului îți spune că la el nu se fumează și ajungi la destinație și vezi că de fapt se fumează, atunci avem fraudă. Sau invers. La fel când îți aduce mâncare bună, deși tu ai plătit pentru mâncare alterată. Vrei să o dai la porci, vrei să încerci senzații tari, e irelevantă sursa aceste preferințe culinare. Important e că nu-ți aduce ce ai plătit. Însă și aici o pedepsă corectă, amenda ar fi să spunem două cine romantice, nu să-i schimbi tu destinația afacerii, că nu se va mai fuma în vecii vecilor acolo, adică să începi să ai control, drepturi de proprietate într-un loc unde n-ai pus o cărămidă. Ori la noi, se știe, o firmă are 3 proprietari: fondatorul, statul și un formator de opinie de centru-dreapta.

Cel mai bine ar fi dacă această obligație cu fumatul nu s-ar respecta. De exemplu, în liceele militare era interzis fumatul, însă fuma toată lumea. Cu barurile e puțin probabil se întâmple așa. Cu cât există mai multe legi, cu atât cresc oportunitățile pentru extragere de rente pentru cei care supraveghează respectarea legii. E plauzibil că polițiștii care acu fac bani din supravegherea traficului, vor sta la pândă. Plus că barurile sunt și printre instituțiile cele mai expuse agresiunii statului. Chiar dacă n-ar exista presiunea pentru spăgi din partea poliției, mai există destule instituții (de exemplu, ANPC) care să supravegheze și al căror personal nu agreează ideea că trebuie să fii sărac când ești pe poziții de forță. Ca patron îți poți face un calcul cât dai pe spăgi versus cât câștigi din faptul că se fumează în bar. Însă stresul poate fi suficient de mare și la fel și riscul (amenzi mari) încât să te lași păgubaș.

Cu astfel de activități intruzive, agresive ale statului intrăm și noi în rândul lumii. Să ne gândim la scandalul din SUA, din Colorado când proprietarii unei cofetării sunt obligați să prepare o prăjitură pentru nunta unui cuplu gay. O situație asemănătoare apare în Franța, unde un supermarket deținut de musulmani este obligat să vândă alcool și carne de porc, în caz contrar riscând să fie închis (Independent, 2016). Cel mai probabil măsura e impusă de conservatori, de centru-dreapta, dar asta nu schimbă cu nimic situația. Aici se vede și perversitatea socialismului contemporan, indiferent de partidul care-l aplică, care nu se mulțumește cu o victorie morală sau cu faptul că poate cumpăra lejer din altă parte, ci vrea să te calce în picioare. Așchia nu sare departe de trunchi. Nu existau alte cofetării în orașul ăla? Nu existau alte locuri de unde să cumperi alcool și carne de porc? Nu, trebuie obligat cineva care nu crede în gay marriage să facă o prăjitură pentru o astfel de căsătorie și trebuie obligat cineva care este împotriva consumului de carne de porc să vândă carne de porc. Sau cei cu nunta dacă merg în altă parte, în alte state (Texas, Oregon etc), e doar să te frece, să-ți arate cum e cu bigotismul și discriminarea.

Faptul că Johnson, candidatul libertarian crede că e corectă decizia justiției în cazul Colorado spune suficient despre decăderea liberalismului clasic în SUA. La fel de mult spune faptul că există procese împotriva companiilor de tutun pe informație asimetrică, deși este cât casa imaginea de plămâni carbonizați (sau imagini similare) pe toate pachetele de țigări (Anderson, 2003). Cu toate acestea, victimele spun la proces, sub jurământ, că n-au știut că fumatul e nociv.

Într-un clasament al nanny state (Nanny, 2016). România nu stă atât de rău și probabil că a mai căzut după legea asta cu fumatul. Surpriza vine din partea Germaniei, care este printre statele cele mai libere, mai puțin nanny. Să ne gândim când avem controverse pe politici publice, de exemplu pe salariul minim. Liberalii spun că dacă salariul minim este peste nivelul pieței creează șomaj, afectează persoanele sărace, necalificate. Socialiștii spun că această politică există și în Germania. E shortcutul cel mai utilizat. O politică oricât de aberantă ar fi, dacă există în Germania, discuția s-a terminat. Nu mai e nevoie de argumente suplimentare. Cum ar fi fost să argumenteze cineva cândva: uite, e acum la modă o filosofie în Germania, e una liberală, care merge pe eliberarea rasei superioare, e puțin brutală, dar știu că au șomaj 0. Ia să o importăm și noi. La fel cu fumatul: dacă e interzis în UE, n-are sens să mai discutăm. Soluția e clară. Civilizație înseamnă să interzici proprietarului să facă ce crede cu barul lui sau relațiile voluntare între el și consumatori. „Proprietatea e moft”. O spunea un înțelept și uite că și lumea civilizată e de acord.

 

Bibliografie:

Anderson, William L. 2003, Fat Chance:

https://mises.org/library/fat-chance, accesat 16.08.2016;

Independent, 2016, Halal supermarket in Paris told to sell pork and alcohol or face closure:

http://www.independent.co.uk/news/world/europe/halal-supermarket-paris-pork-alcohol-closure-threat-islam-a7173286.html, accesat 17.08.2016;

Malek, Ninos P. 2006, Where There’s Smoke, You Don’t Have to Be

https://mises.org/library/where-theres-smoke-you-dont-have-be, accesat 15.08.2016;

McMaken, Ryan. 2015, Court to Bakery Owners: You Have No Property Rights:

https://mises.org/blog/court-bakery-owners-you-have-no-property-rights, accesat 17.08.2016;

Nanny, 2016, The Nanny State Index 2016:

http://nannystateindex.org/, accesat 16.08.2016;

foto: verywellmind.com

Taxa pe viciu. O substituție periculoasă și o propunere de dreapta

Taxa pe viciu. Propunerea mea este ca partidul Dreapta Liberală să înscrie ELIMINAREA (eventual și treptată) a acestei porcării etatiste în programul său politic și de campanie electorală. De ce ?
 
– Taxa pe viciu e imorală pentru un partid cu adevărat de dreapta.
– Guvernele nu au căderea morală să taxeze viciul, pentru că NU i-am ales pe post de duhovnici.
– Viciul meu (care va fi el) ține de relația mea intimă, ca individ, cu „Verticala”, cu Dumnezeu, pentru cel care crede, așadar e de căderea duhovnicului meu;
– Tupeul Statului de a impozita viciul semnalează ceva mai adânc decat nedreptatea impozitării in sine, decât nedreptatea impozitării suplimentare. Semnalează Geniul Rău, anexionist, al statului contemporan. Adică,
– lăsat de capul lui, statul tinde să strivească societatea prin substituirea atributelor care pentru oamenii de altădată erau DOAR ale lui Dumnezeu;
– Mai semnalează că, odată intrați în logica substituirii atributelor divine, chiar oamenii tind să-i atribuie statului puteri tot mai mari, pe măsura locului rămas vacant de Dumnezeu și că, in consecință,
– logica Statul, ca substitut de Dumnezeu, nu mai are regulă internă de închidere: geniul anexionist al statului va cere tot mai mult exact în măsura în care oamenii îi vor ceda tot mai mult, ca unui izbăvitor.

Că taxa pe viciu nu e deloc doar ceea ce pare a fi, ci semnalează o substituție periculoasă în mințile și sufletele noastre, o dovedește și substituirea treptată a familiei de către stat, la pachet cu alte proiecte liberticide.
Revenind la taxa pe viciu, e de observat că lucrurile nu se opresc aici. In alte tari guvernele au extins-o la dulciuri, in altele la grăsimi. Alte proiecte vizează băuturile carbogazoase. Toate delegă statului omnipotenta si prin mitul „specialistului” aparenta omnisciență. Și lucrurile nu se vor opri aici, pentru că toată viața noastră e compusă din vicii mai mici sau mai mari (țigări, bârfă, iubiri, băutură, seducții, gurmandize etc). Doar călugării se luptă să le elimine din viața lor, dar o fac in singurul mod propice: în relația sufletească cu cine trebuie, nu cu guvernele lumii.
 
In concluzie, viciul și taxarea lui de către guvern trebuie izgonit și închis cu șapte lacăte de către un partid cu adevărat liberal. Mai mult, chiar afurisit ca văcăritul odinioară.

Nu trebuie ignorat potențialul electoral al ideii că țigările și băuturile nu vor mai fi impozitate suplimentar ca viciu, ci exact că celelte bunuri. Un pachet a ajuns sa coste cât un kg de carne? fără taxă pe viciu s-ar reduce la o treime (cu TVA cu tot). Nefumătorii sa nu uite că pot avea fumători in familie, iar suprataxarea țigărilor le afectează în mod scandalos economiile.
Pentru a maximiza potențialul electoral al eliminării taxei viciu, asta ar mai trebui cuplată cu semnalarea maniei persecutorii împotriva fumătorilor și indicate ideologia, grupurile și activismul din spatele acestor legi draconice care tind să transforme fumătorii in hoți de cai. Dar asta pe altădată.
 
Propunerea eliminării taxei pe viciu o văd mai profitabilă in campania pentru alegerile parlamentare. Europenele din luna mai presupun delegarea unor reprezentanți care trebuie s-o treacă mai întâi pe sub nasul euroBelitelor neurasteniate de mania persecutorie împotriva fumătorilor. Se pierde în ochii potențialului votant. Incriminarea și eliminarea taxei pe viciu trebuie livrată electoratului in premieră absolută si ca o problemă internă, a societății noastre în primul rând. Nu știu câte voturi poate aduce, dar e mai probabil să asigure măcar intrarea în parlament și să contribuie la identitatea partidului prin dozajul bine conceput și atacul frontal împotriva injoncțiunii statului în materie de opțiuni omenești, de sferă privată. Îmi place atitudinea unui libertarian că Murray Rothbard împotriva persecuției neopuritane, progresiste, împotriva fumătorilor. El, care mai înainte de toate era nefumător.
 
La imputarea previzibilă că eliminarea taxei pe viciu ar fi, chipurile, o măsură populistă, i se poate argumenta că e preferabilă ipocriziei etatiste care taxează viciul (deși nu e de nasul guvernelor) in loc sa-l combata interzicând țigările și băutură. Dacă tot se dau pe post de duhovnici, atunci guvernanții să nu se ADAPTEZE viciului, ci să-l combată, in loc sa stea cu ochii la buzunarele „vițioșilor”. Să suprime industria și importul tigarilor și băuturilor alcoolice și să-i urmărească pe întreprinzători că pe traficanții de droguri. Nu o fac pentru că „viciul” e doar un pretext.
Reiau: nu o fac pentru că viciul e doar un pretext.
 
Problema merită și măcar să fie readusă in dezbaterile publice. Prea mulți oameni cu care am discutat, deși erau de acord, s-au resemnat. O privesc că o bătălie pierdută. Impusă de instanțe supranaționale, care pot invoca argumente „superioare” împotriva combaterii măgăriei. Oamenii au ajuns să se împace cu taxa pe viciu că cu o fatalitate: o impune UE. Wau ! Nu, zău !