În timp ce Juncker, președintele Comisiei Europene și spălătorul de cadavre vorbea prostii la Trier, în memoria lui Marx, la Moscova avea loc o demonstrație pe viu (sau mort, există zvonuri că ar fi și morți) a contribuției lui Marx la umanitate.
Și în timp ce în SUA se dau jos statuile confederate, în Europa se ridică altele, chinezești, pentru criminalii istoriei.
Asta au făcut 200 de ani de la nașterea lui Marx. Iar acum 100 de ani, în Bavaria, inima conservatorismului german, era instituită Munich Soviet Republic. Numele spune totul. Ce nu spune este că republica a trăit numai o lună, consecința fiind ura față de tot ce este sovietic. Sînt evenimente mai puțin sau deloc cunoscute, de care, dacă va fi nevoie, ne vom ocupa pe îndelete.
Revenind la ziua de ieri, ‘Violence is the midwife of every old society pregnant with a new one” a spus Marx. Și Putin a executat.
Un colaj de fotografii document: copii arestați pentru participarea la un miting. Aleksei Navalnîi, organizatorul manifestației și principalul oponent rămas în viață încă al lui Putin a fost arestat de cum a apărut în Piaţa Puşkinskaia.
Îi mulțumesc regizorului Bogdan Budeșpentru fotografii. Vorbitor de limbă rusă, el este sursa mea de informare pe spațiul răsăritean.
O țară care-și arestează copiii este o țară care-și arestează viitorul. Rusia lui Putin este o țară pierdută.
Vă mai amintiți înregistrarea tinerilor liberali din noiembrie, anul trecut? Iat-o, din nou:
Tot ei, conform înaltelor lor standarde, au ales-o președinte TNL pe Mara Mareș. Știți ce face Mara Mareș astăzi? Se luptă cumva cu PSD? Aiurea! Mara Mareș se luptă, dar nu cu cine trebuie. Se luptă cu decrețeii, cu cei născuți în perioada 1967-1989, adică.
Mara Mareș se luptă în glumă, așa cum este și ea. O glumă. Doar de asta a fost aleasă, la 24 de ani, deputat, să facă glume. Dacă așa ceva se poate numi glumă. Dar a fi președinta Tineretului Liberal și chiar numai a glumi pe seama celor care au făcut Revoluția, pe seama celor care pot fi părinții sau frații celor glumeților, te califică drept o glumă. Una foarte proastă, dacă mai pretinzi că faci și politică.
Dacă Mara Mareș ar fi făcut parte dintr-o organizație serioasă, era zburată pînă acum de la conducerea Tineretului Liberal. Dar cine să facă asta, Orban?! O altă glumă. Organizație serioasă?! Arătați-mi una astăzi.
Dar de ce să nu-și permită Mara Mareș să ”glumească” cu un subiect extrem de dureros al istoriei noastre recente (au murit circa 10 000 de femei din avorturi, în acea perioadă), cînd Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, îl elogiază pe Marx. Pe Karl Marx, ca să nu existe vreo confuzie.
Nerușinarea (elegant spus) lui Juncker depășește limitele acceptabilului. Acceptabil în sensul ”lasă prostul să vorbească, ce știe el?”. Nesimțirea lui Juncker are rezonanțe în funcția ocupată, împroșcînd-o cu toată oroarea pe care cel puțin o jumătate din Europa a simțit-o, mai bine de 50 de ani, ca urmare a ”nevinovăției” lui Marx.
“Marx isn’t responsible for all the atrocity his alleged heirs have to answer for”.
Sigur. Iar ”Manifestul Partidului Comunist” nu este sursa relelor modernității. Este un volum din care și astăzi mai putem încerca să aplicăm.
Mr Juncker said the European Union’s instability could be addressed by focusing more on social welfare, which he said had been a neglected part of European integration so far.
Să dăm mai multă „social welfare” la tot europeanul, adică, încet-încet, să ne ocupăm de tot ce are nevoie omul și singur nu poate să-și ofere, pentru că, vorba lui Trump, deplorables.
Oamenii aceștia, conducătorii actuali ai Europei, e posibil ori să nu știe nimic din istoria chiar recentă a continentului, ori, mai rău, să știe și să nu le pese.
Cum să nu le pese de peste atîtea zeci de milioane de victime?!
Uite așa, vi se par preocupați? Preocuparea lor este să-l omagieze și scuze pe Marx, doar a vrut binele clasei muncitoare. Sigur, pe spatele celorlalte clase, care produceau, iar dacă tot produceau, de ce să nu ia de la ei și să dea tuturor?!
Dincolo de această uriașă nesimțire (acompaniată de o urinare masivă pe mormintele tuturor celor uciși de o ideologie criminală) nu mai e nimic. E sfîrșitul. Al UE chiar, dacă nu-și revede actul fondator, valorile, principiile. Dacă nu revine la bunul simț firesc, natural. Dacă nu încetează să ne considere niște proști care trebuie mînați cu forța, de la spate, pe calea socialismului biruitor.
O neagră coincidență face ca zilele acestea, cînd la Trier este omagiat Marx, România să o îngroape pe Doina Cornea. Un om de un curaj desăvîrșit, cînd numai de cuvîntul ”curaj” nu putea fi vorba în vremurile acelea. Pentru care, desigur, nu este vinovat Marx, doar el murise de mult. Iar plecarea doamnei Cornea de pe lumea asta să fie acompaniată de mascarada din Germania și de măscăricii care participă la ea.
Juncker nu ar spune două vorbe bune despre o femeie bătută de Securitate, singură în fața unui regim criminal. Dar spune ca omagiu în sprijinul lui Marx, și îl scuză de toate nenorocirile pe care mintea aceea bolnavă le-a adus omenirii.
Asta este, și trebuiem să recunoaștem, Uniunea Europeană astăzi. Un proiect marxist care îi aduce un omagiu celui ce l-a zămislit. Dar în Uniunea Europeană mai sînt și Polonia, și Cehia, și Slovacia, și România, și Bulgaria. Țări a căror orbită a fost deraiată de o minte bolnavă care s-a născut acum 200 de ani. Da, este corect ca Juncker & comp să-l omagieze pe Marx. Pentru că ei sînt adevărații continuatori ai unei politici criminale, niciodată „bine aplicată” și de aceea luată din nou de bună de politrucii momentului.
Juncker este cinstit în ceea ce spune despre Marx. Să fim și noi și să-i urăm un din suflet ”hai sictir, glumă proastă!”.
I. Povesteam acum o săptămînă despre manifestările comemorative dedicate împlinirii a 200 de la nașterea lui Marx, în orașul lui natal, Trier. Din Germania. Știri proaspete ne arată că primarul localității, Wolfram Leibe, care a declarat:
“Este un simbol frumos și cu aceste semafoare Trier amintește că este locul nașterii filozofului”
a reușit, din prea multă admirație, să îl facă pe Marx exact ce a fost: un milițian. Un milițian care dirijează circulația. Mai precis, luminile semafoarelor din Trier, cu Marx roșu și Marx verde, cum puteți vedea în imaginea de mai sus, nu numai că onorează adevărata vocație a omagiatului, dar arată și evoluția marxismului. Roșu inițial, verde, cu o carte la subraț, mai acum, în zilele noastre.
Vă propun un exercițiu. Înlocuiți în fragmentul următor Marx cu Hitler. Se schimbă ceva? Exact. Să ne pregătim, așadar.
II. Ălora care au premiat-o pe Steer, săptămîna trecută, le doresc să fie tratați de ea, după rețetele ei, indiferent ce afecțiuni sau boli ar avea. De la o simplă durere de măsele și pînă la necesitatea extracției (inclusiv chirurgie buco-maxilo-facială) și de la dischinezie biliară pînă la ce e mai rău.
Poate termină dr@cului o dată cu ploconeala* și o trimit unde îi e locul, dacă e pe bune bolnavă. Ceea ce eu cred.
Cine e Steer să pui în pericol atîția oameni pentru incredibilele inepții pe care le spune și scrie?! Nevasta lui Moisescu. Așa, și, Moisescu cine mai e?!
Dacă nici Moisescu, nici cei care o promovează nu iau măsuri, își merită soarta. Nu și lumea disperată (poate nu știți ce înseamnă disperarea reală) care se uită în gura ei cînd debitează frumos și calm toate grozăviile pămîntului.
Da, eu sînt pentru responsabilitate individuală. Dar Steer, prin promovare, a ajuns o problemă socială pe care nu putem să ne prefacem că nu o vedem. Și nu e vorba numai despre vaccinuri, este vorba despre sfaturile pe care le dă referitor la cancer! Să ne imaginăm un om normal, cu discernămînt, care îl pierde din cauza unei tragedii. Și urmează cataplasmele cu mămăligă ale Oliviei, împreună cu busuioc mîngîiat de soare. Ei, unde ajungem?!
O confesiune. Am pierdut-o pe mama cînd aveam 14 ani, după o boală crîncenă descoperită cînd eu aveam 12. Nu am căutat să vindec cancerul, nu am căutat metode alternative, am fost sigură că medicina este cea care poate vindeca sau măcar prelungi cît de cît viața. Deși, cîțiva ani după moartea mamei, visam din cînd în cînd că mergem împreună acolo unde știam eu că va fi vindecată. Dar visam! Și mai tîrziu, am vrut să aflu semnificația psihologică a visului, nu am descoperit, fără nici o pregătire medicală, minuni de vindecare.
Așa cum oamenii nu sînt vinovați pentru că PSD modifică ce nu convine, ci nu au știut pe cine votează cînd le-au dat puterea, așa trebuie și educați acum că nu orice zboară se mănîncă. Există de mii de ani medicină, ajunsă acum la performanțe uimitoare. Aceea trebuie să vindece, nu descîntecele unei femei aparent normale, în realitate dusă.
*Nu v-am uitat, domnule Liiceanu, cînd a publicat Humanitas o carte a nebunei.
III. Dragnea și mutarea ambasadei României la Ierusalim a fost șocul, pentru unii, săptămînii trecute. Inclusiv pentru Iohannis. Prima țară din UE care ar face această mișcare, oricîte discuții ar genera aici, este un fapt, și este unul din cele mai bune în plan extern.
IV. Cîte porcării s-au încercat ca explicații privind bombardarea punctuală, în Siria, a facilităților militare privind armele chimice, de către SUA, UK și Franța, nu a găsit nimeni nici un cadavru și nici un rănit real, nephotoshopat. Mișcarea a fost de natură, probabil, să dea de înțeles guvernului sirian că linia roșie (trasată și lăsată așa de Obama) nu poate fi trecută fără consecințe imediate.
V. Cînd lumea zisă bună și de stînga era pe cale să urle că monstrul portocaliu de la Casa Albă aruncă pămîntul în aer, vine și ”bomba”: Kim Jong Un anunță că va renunța la orice capabilități nucleare și că în viitor nu vor mai fi făcute experimente de acest gen. Și asta numai după o întîlnire cu Mike Pompeo, noul Secretar de Stat american.
VI. Ducesa de Cambridge naște acum al treilea copil, în ziua în care, acum 454 de ani, se năștea Shakespeare. Frumos omagiu.
Poliția franceză l-a reținut pe Sarkozy. Finanțare ilegală a campaniei electorale.
Iar ne-au luat-o francezii înainte. Al nostru nici n-a ajuns măcar în funcție.
Lui Sarkozy i-au dat drumul după 36 de ore. Prilej să constatăm că mai există corupție și în alte țări europene, în democrații consolidate? Că nu sîntem singura țară UE care nu și-a ”rezolvat corupția definitiv”? Ei aș! Numai noi, ori, în cel mai bun caz, numai la noi este o problemă atît de mare. Chit că habar nu avem cît de mare este a altora.
Bătălie planetară pentru titlul de ”Imbecilul total”. Concurenți: Trudeau al canadienilor și Juncker al europenilor.
”Canada INTERZICE cuvintele ”Mamă” și ”Tată”, ”Doamnă” și ”Domnule”. Canada, lumea liberă și dezvoltată, lumea la care visau românii înainte de revoluție și mai visează și astăzi, Canada, paradisul anticorupt, bănuiesc, ei bine, Canada împlinește liber și democratic visul comuniștilor, de a elimina infamele cuvinte ”doamnă” și ”domnule”, ba mai mult decît atît, ce nici nu au visat comuniștii de la noi, ăi mai răi, și ”mamă” și ”tată”.
Sigur, se știa că pentru a impune comunismul trebuie un regim aspru, restrictiv, dictatorial, nu unul democratic. Cum atunci să fie posibil așa ceva în Canada? Iaca este. Cînd o parte mare din electorat scapă boii din bătătură, îi găsește apoi în funcții înalte. Îi și se aranjează, cum ar veni.
Asta înseamnă ca o majoritate să fie tolerantă. Tolerant fiind, în noua accepțiune, înseamnă să cedezi în fața minorității. Dacă minoritatea mai este și agresivă, iar prostia majorității mare, lucrurile se rezolvă imediat. Adio mamă, adio tată, trăiască scump părinte, indiferent ce sex ar avea sau cum s-ar fi simțit de dimineață, la trezire: bărbat sau femeie.
Aici duce declinul moral și intelectual permanent al occidentului. Asta se impune să însemne a fi sensibil astăzi, să renunți de bună voie la tradiție, obiceiuri și, în ultimă instanță, la tine însuți.
Revenim acasă, pe continent, unde lucrurile stau la fel de prost. Stau Juncker.
Ce poți să mai zici în fața unei asemenea catastrofe morale și intelectuale?! Există diplomație europeană? Există școală pentru diplomația europeană a politrucilor ăstora?! Îi învață cineva ce și în ce conjuncturi să spună? Trebuia atîta căciulire în fața unui dictator care și-a eliminat la propriu contracadidații cu șanse, candidînd singur practic? Se putea măcar ca Iohannis, uite că am ajuns să-l dau exemplu pozitiv în comparație cu stupiditatea sau trădarea de la Bruxelles:
Pe această cale, țin să vă asigur că rămân încrezător cu privire la beneficiile dezvoltării relațiilor dintre statele noastre pe baze pragmatice și predictibile, prin dialog constructiv și în conformitate cu principiile și normele de drept internațional.” – stiripesurse.ro
Problema noastră este: acestor oameni de la Bruxelles le cerem ajutorul în lupta anticorupție? Ce putem aștepta de la ei, ce putem spera? Cît de loiali principiilor europene fondatoare sînt acești oameni care vorbesc despre parteneriat cu Rusia și cooperare pan-europeană? Cît de verticali și intransigenți ne așteptăm să fie?! Cît de corecți și cît de principiali sînt ei?!
Paul Dragoș Aligică, Facebook:
Ohh Padure Tanara, unde sunt disperatii de acum cateva luni ca Administratia Trump vinde Romania Rusiei si aia si ailalta?!
Unde va e vigilenta, indignarea, alerta, panica, semnalul de alarma, mema prompta si atitudinea ferma si principiala in apararea Romaniei, Europei, Civilizatiei Nord Atlantice si a Universului in general samd samd.?
Asta nu va ingrijoreaza? Asta cu Juncker si Putin. Asta – care vizeaza si vine direct de la varful varfului unui sistem politic in care aveti drept de vot nemijlocit si in care sunteti reprezentati in mod direct in structurile de decizie politica si constitutive, NU va trezeste nici cea mai mica reactie?!!!
Nu produce nici macar 5% din urletele, ruperile in figuri, ochii peste cap si isteriile cu care ne-ati sufocat, agresat si persecutat luni si luni de zile?
Scuzati-mi retorica excesiva dar cred ca totusi este justificata dat fiind patternul total neproductiv, neprofesional si ultimamente anti interes national cu care ati distrus si ultima bruma de credibilitate in comunitatea publicistica si a analistilor de limba romana, cocotandu-va pe valurile propagandei de la Centrala si identificandu-va cu ele pana la anularea oricarei urme de discernamant, respect de sine si demnitate profesionala.
E prea mult sa va cerem sa ne spuneti cum aveti de gand sa reactionati la asta de mai jos? (vezi mai sus, n.m, FN)
Dar să vedem ce declarații a făcut corecta și infailibila Germanie în context. În contextul, și mai precis, al încercării de ucidere a fostului agent rus Skripkal și a fiicei sale, în Marea Britanie, prin otrăvire cu Novichok, un agent neurotoxic de uz militar demonstrat a fi fabricat numai în Rusia.
„We assume that Russia will remain a difficult partner,” he said. „Russia is … needed when it comes to solving major international conflicts. That is why we want to stay in dialogue, but we expect constructive contributions from Russia”
He said Germany and other EU states would make clear they were „firmly on the side of Great Britain”.
He added that „dialogue” with Russia ought to continue, however.
Ei, vedeți ce înseamnă diplomația? Așa se face. Rusia este un partener, dar unul ”dificil”. Doar nu era să spună, Doamne ferește, criminal. Dar este necesar pentru rezolvarea conflictelor internaționale maajore? Sigur că este! Atunci cînd nu este chiar ea, Rusia, cauza lor. Sau chiar și atunci. Dar ce mai este un conflict internațional major astăzi, cînd am văzut cu toții cum NU s-a rezolvat problema anexării Crimeei?! Sau cum s-a rezolvat în favoarea rușilor.
Ce ne rămîne nouă, românilor, de făcut? In NATO we trust, in Intermarium we believe, so help us God. Atît.
A murit Andrei Gheorghe. Cunoscutul om de radio și televiziune avea 56 de ani și prea mulți dușmani, la ce s-a scris despre el. Unii au uitat că atunci cînd cineva moare, ce spun nu este despre ei, ci despre cel dispărut. Și că e inutil să mai reproșezi ceva mortului, vei rămîne tu în conștiința publică drept un nemernic care s-ar răfui și Dincolo.
Mi-l amintesc pe Gheorghe reacționînd exemplar, deși speriat, atunci cînd, la el în emisiune fiind invitat, Emil Boc a căzut de la înălțime. Îmi amintesc că, pentru mine, PRO FM era sinonim cu Andrei Gheorghe. Și îmi mai amintesc reacția excepțională avută la adresa lui Mândruță, după lamentarea aceea publică referitoare la iertarea pe care o cerea Lucian de la nevastă. Era nevoie de un bărbat să dea două palme unei cîrpe.
Am avut permanent impresia că ar duce lucrurile la extrem. Că-și testează limitele. Că e o inteligență ieșită din comun, captivă, de cele mai multe ori irosită în lumea asta, a noastră, de pe aici.
Ne-am intersectat o dată sau de două ori, m-a uimit politețea, buna cuviință cu care susținea opusul spuselor mele. Deși părea să știe că nu are dreptate, dădea de înțeles că ar prefera să cedez. Mă și găsise!
Gheorghe a fost, după mine, motociclistul acela dur care ascunde cea mai frumoasă sensibilitate. Sensibilitatea omului inteligent.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească. Cred că a fost un om bun.
PS: Se pare că suferea de inimă, avusese și un infarct. Îmi imaginez că rîde copios cînd vede cum îl și găsiseră unii mort de supradoză!
Am spus destul. Și am adunat cele mai importante scrieri ale celui cu care mă bucur că am fost contemporană: Andrei Gheorghe.
”Sunt obosit. Am fost „generația de sacrificiu” si am crezut ca după un drum lung si greu o sa ajungem intr’o poiana cu soare si flori. Dar nu a fost așa. Drumul nu ducea nicăieri si intr’o zi sătui de foame si mizerie ne’am revoltat, ne’am ucis conducătorii si am crezut ca după un alt drum lung si greu o sa ajungem la malul unei ape dulci. Apa însă e salcie, terenul mlăștinos si cei mai nevolnici și netrebnici dintre noi se răsfață in calești scumpe, copiii lor ni se urca in cap și dansează țonțoroiul iar părinții noștri mor încet de piocianic. Frății fug scirbiti si’si caută fericirea in alte zări. Speranta a leșinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall iar eu imi număr firfireii și ma gândesc daca’mi ajung de o funie mai sănătoasă. In fata nu văd nimic decit bezna și întuneric, in jurul nostru doar mizerie și dezmăț și nu mai pot și nu mai am răbdare. Am inima uscata si’n gura gust de cenușă. Va blestem conducători ai României si’n pușcărie dacă v’as bagă pe toți, cu nimenea nu as greși. Va blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, infumurarile și prostia voastră agresiva. Va blestem sa muriți stind la coada, sa trăiți din salariu și sa va petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuita, intr’un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți in sufragerie și cu părinții in întreținere pe veci. Sint obosit și drumul nu se mai zărește.”
“Un vînt de nebunie îmi șuieră prin cap. Oameni aparent normali decolează brusc și se transformă în nebuni cu spume la gură sau strigoi cu ochii sticlind a revelație divină. Un tânăr de 28 de ani își declară admirația pentru Adrian Nastase, moartea lui Iulian Vlad declanșează bocitoare care ne vorbesc de caracterul sau “solar”, un condamnat dă lecții la televizor ministrului justiției, educația este condusă de un domn cu educație precară, hoțul se stropșește la jurnalist întrebind despre proveniența banilor cu care acesta și-a făcut o casă, Palade bate oameni în live și lumea-l înțelege, popi cutremurați de dreapta credință împraștie blesteme și tot așa și tot așa. Surpriza-ți sare-n poala ca un iepure satanic, impostori cu acces la internet se declară ofuscați cînd sînt prinși cu rața-n gură, târfe povestesc despre monogamie, bețivii luptă împotriva alcoolismului și orbii ne predau arta fotografiei. Nu înțeleg. Postarea este declanșată de o îmbrinceală filologică avută cu domnul Eftimie de la Times New Roman care după ce a postat o nazdrăvanie (limba română s-ar exprima mai bine in grafia chirilică) și a fost corectat, insistă 2 zile în susținerea poziției. Păi poziția este de nesusținut și cel mai bun lucru este să spui, ok, am greșit. Nu și domnul Eftimie care insistă pe un drum sinucigaș cu seninătatea unui kamikaze. Cum poate un tînar să nege realitatea într-un asemenea hal? Inteligent, umorist, glumeț cu scoala terminată? Cum poate să se comporte ca un Vozganaian, un Sova sau un Capsali? Un tupeu olimpian e scuza? Sau adaptarea la piața și la viața, descoperirea ideii că dacă așa merge, păi așa faci și tu? O cangrenare a spațiului public în care învingătorii sînt obraznici, habarniști dar tari în clonț și mușcătura? O lume invadată de imbecili cu titluri, de miniștri semidocți, de primarițe iuți în verb, de ziaristi sordizi și de afaceriști etatisti? O lume nouă, bravă și minunată ne-am construit noi toți și alta nu mai e. Cui nu îi convine, e liber să plece, aici sîntem noi și al nostru e totul! Și știți ceva, ei au dreptate.”
”Sunt un sceptic, sunt aici de atâta amar de vreme, nu m-ai prins niciodată contrazicându-mă. Zic multe despre mine, dar niciodată altele. Sunt acelaşi. Nu suport proştii, reacţionez repede, mă rog la Dumnezeu să mă scape de mânie şi de furie, care mă mănâncă pe dinăuntru, să-mi dea înţelepciune. Ăsta sunt. Şi dacă îţi sunt prieten, nu sunt dur, arogant, din contră sunt calin şi pupăcios” – cancan.ro
De 2% din fondul de salarii este venită, din ce spune ministrul de finanțe, pe filieră europeană. Solidaritate cu cine? Cu alți europeni, cu alți români, cu cei bătuți de soartă, cu cei care nu vor, cu cine?
b) Cu cine
Cu Juncker, de exemplu, dacă taxa chiar vine de la nivel european. Care ultima dată, a glăsuit:
Putem oare cu adevărat să gândim la viitorul Europei fără a fi atenţi la Marea Rusie? Este primul dintre vecinii noştri, ţara cu care într-un anume fel şi neuitând conflictele care există, trebuie în mod absolut să reînnodăm legăturile.
c) De ce
Trebuie, deci. Pe noi ne-a întrebat ceva? Nu, evident. Trebuia? Da, la fel de evident. Știam că UE este un organism colectiv de conducere, nu unul care impune și care vorbește fără să țină cont de părerea statelor care îl compun. Evident, știam cum nu trebuie. Ce trebuie este ce dictează Bruxelles-ul, nimic mai mult, nimic mai puțin. Iar dacă Bruxelles-ul vrea cu Rusia, cine sîntem noi să ne opunem?
Frontul moldavo-european
De acesta se ocupă fostul președinte, Băsescu. Și tocmai de aceea are șanse mai mari de izbîndă, omul știe ce vrea. Unirea Moldovei, a Republicii Moldova, cu România. Cu cît proiectul comun al celor două state, momentan, va fi realizat, cu atît le va pica cheful celor care vor să-l paraziteze. Și sînt destui. Despre asta vom mai discuta.
Acum, cu un președinte român care vrea să spunem ”da” sau ”nu”, după caz, tuturor inițiativelor europene, bune sau rele, fără să cunoască interesul nostru, al românilor, înainte de orice, cu noile remarce privind Grupul de la Vișegrad și cu intensificarea, chipurile, a luptei anticorupție (ce să mai intensifici dacă ambasadorul american spune că au fost 15 ani de succese?!), avem toate șansele să rămînem și la coada Europei, și în afara Grupului. Categoria ”sîntem și noi pe aici și ne luptăm cu morile de vînt”, lăsați, de fapt, pe dinafara proiectelor politice care contează și vor conta. Spun asta pentru că anticorupția NU este o temă politică. Iar dacă este, atunci ne-am ars.
Acesta este Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, organul executiv al Uniunii Europene. Prim-ministrul UE, dacă vreți. Dacă în a doua înregistrare e vorba, mai degrabă, de slip of the tongue, în prima nu mai e nici un dubiu. Omul e beat și se distrează copios. La o întîlnire oficială.
Ce este pentru mine greu de crezut este cum o întreagă lume (lume bună, foarte bună, să ne înțelegem) nu vede că, în momentul de față, sîntem între (și parte din unul) doua blocuri socialiste. Unul este (deocamdată) soft, celălalt dur. Dar fără discuție socialiste ambele.
De unde și mirarea cînd văd maniheismul nedisimulat al unora, nu ești cu UE – cum o fi, dar să fie – ești pro-rus, exact acolo unde lucrurile comportă atîtea nuanțe. Și mai ales acolo unde, de bine, de rău, s-ar mai putea face ceva. Pentru că ce a ajuns colosul acesta birocratic invocat precum Dumnezeu, Uniunea Europeană, e o structură suprastatală, inflexibilă și cu tendința de a cîștiga tot mai multe puteri, pe măsură ce, disperați, oamenii fug din calea Rusiei. Numai că fugind de urs, poți nimeri foarte ușor în gura lupului.
Și acum să ne privim prim-ministrul european. Eventual, să și rîdem. Deși e de plîns.
