Marxismul cultural, neomarxismul, corectitudinea politică, multiculturalismul, asa-zisul progresism, Freudo-marxismul sânt toate expresii ale marxismului heterodox, fenomen ideologic care își are rădăcinile identificabile imediat după primul război mondial. Oarecum disjunct față de marxismul ortodox consacrat in 1917 prin lovitura de stat bolșevică de la Moscova și exportat apoi la scară globală după al doilea război mondial.
Apariția marxismului heterodox a fost rodul deziluziei marxiștilor rămași în afara Uniunii Sovietice. Corifeii neomarxismului sânt cei cunoscuți ca fondatorii Școlii de la Frankfurt: Antonio Gramsci, Theodor Adorno, Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Georg Lukacs etc, dezolați de evidența faptului că soldățimea muncitoare întoarsă de pe frontul de vest nu s-a dovedit la înălțimea așteptărilor, că nu a avut „conștiința de clasă” mult așteptată de bolșevici pentru a răsturna prin violență guvernele „burgheze” din propriile țări. Ba mai mult, în ianuarie 1919, în haosul care a urmat primului război mondial si speculat de activismul bolșevic în toată Europa, in Germania soldații în curs de demobilizare, sau proaspăt demobilizați, Freikorps-urile, au acceptat, la cererea autorităților. să ia din nou armele în mâini și să spulbere baricadele gherilelor bolșevice instigate de la Moscova; unde lovitura de stat tocmai reușise. Dezolarea marxiștilor din Vest era cu atât mai mare cu cât Marx anticipase reușita comunismului în primul rând în Anglia și țările vestice, adică acolo unde capitalismul s-a dezvoltat istoric, a fost secondat de apariția unei muncitorimi tot mai numeroase și cu o conștiință de clasă care ar fi trebuit să fie pe măsura celor 4-5 generații care au însoțit indrustrializarea. Or, nu s-a întâmplat conform predicțiilor lui Karl Marx. ci tocmai pe dos: comunismul a fost impus prin lovitură de stat în Est, in Rusia țaristă, adică exact în cea mai înapoiată țară din Europa si cu muncitorimea cea mai puțin numeroasă, cea mai greu definibilă, sezonieră în cea mai mare parte din timp, țara cu muncitorimea cea mai fantomatică. Ceea ce avea să pună in curând marxiștii europeni într-o poziție disidentă față de Lenin și cei de la Moscova in privința căii de urmat.
Ăsta e momentul când marxiștii rămași din afara Uniunii Sovietice au început să interogheze trăinicia „societății burgheze”, după cum o numeau ei. Să interogheze originea rezistenței societății în fața seducției comuniste. Să interogheze mai bine zis fundamentele civilizației occidentale, ale Europei tradiționale în ultimă instanță.
Și ce-au aflat ? Au aflat ceva cu bătaie lungă în timp și care are directă legătură cu noi astăzi: au aflat că în spatele convingerilor care au respins seducția comunistă stau proprietatea privată, familia tradițională, sexualitatea reglementată după codurile traditional-creștine, valorile creștine și libertatea de conștiință asociată, respectul față de lege si statul perceput ca național, rege, guvern și mai ales în unele țări vestice libertatea investită cu valoarea politică supremă, care stă la baza regimurilor parlamentare. Toate astea trăite mai mult sau mai puțin conștient și codificate după normele acceptate tradițional.
Din speculațiile astea, corifeii viitoarei școli de la Frankfurt au înțeles că subminarea Occidentului și a civilizației europene e posibilă, dar, spre deosebire de cei de la Moscova, e posibilă numai pe drumul cel mai lung, însă drumul cel mai sigur: subminarea pas cu pas a valorilor tradiționale care în Occidentul „burghez și decadent” au respins seducția comunistă ca pe o grefă de piele incompatibilă cu imunitatea generală.
Heterodoxia marxismului cultural e convergentă cu marxismul economic, ortodox, dacă ne gândim că ambele au vizat subminarea civilizației europene, a libertăților și a regimurilor parlamentare si ambele își deduc ideologia din aporiile egalității. Spre deosebire de cel ortodox, marxismul cultural, heterodox, are în comun cu fascismul cultural axioma că totul „e politic”. Ontologizarea politicului.
Documentarul de mai jos bifează instrumentarul cu care marxismul cultural a fost prins în flagrant operând neautorizat in țesutul social al civilizației europene de pe ambele maluri ale Atlanticului: Teoria Critică, relativismul valorilor, relativismul cultural. Aspectele „evadării” corifeilor neomarxisti din Germania încăpută pe mâna lui Hitler și regruparea lor în Anglia și apoi în Statele Unite ne permit să urmărim regruparea comando-urilor ideologice in noile patrii de adopțiune și subversiune premeditată. In SUA prima universitate penetrată de virusul marxismului cultural a fost Universitatea Columbia in anul 1938. Celelalte vor urma rând pe rând mai ales după al doilea război mondial. Era brațul celălalt, brațul nevăzut al marxismului cultural care va infesta America chiar sub nasul lui McCarthy. Radarul său funcționa pe lungimea de undă a Moscovei, adică a comunismului vizibil, a marxismului ortodox. Fapt e că începând din anii ’60 establishment-ul și societatea americană incepeau să nu-și mai recunoască tinerii. Și nici tinerii, părinții. La fel și în Europa occidentală..
La cap de linie, noi ne felicităm astăzi în Est că ne-am emancipat de satrapia Moscovei, ceea ce e de înțeles, numai că părinții adoptivi din Vest sânt mutanții ideologici ai școlii de la Frankfurt. Ceea ce incepe să semene a.. coșmar.
Vă rog să urmăriți documentarul de mai jos!
Merită. Clarifică multe piese din puzzle-ul lumii pe care o trăim. Chiar și pentru noi, esticii. Mai ales după 1989 încoace.
