Taxa pe viciu. O substituție periculoasă și o propunere de dreapta

Taxa pe viciu. Propunerea mea este ca partidul Dreapta Liberală să înscrie ELIMINAREA (eventual și treptată) a acestei porcării etatiste în programul său politic și de campanie electorală. De ce ?
 
– Taxa pe viciu e imorală pentru un partid cu adevărat de dreapta.
– Guvernele nu au căderea morală să taxeze viciul, pentru că NU i-am ales pe post de duhovnici.
– Viciul meu (care va fi el) ține de relația mea intimă, ca individ, cu „Verticala”, cu Dumnezeu, pentru cel care crede, așadar e de căderea duhovnicului meu;
– Tupeul Statului de a impozita viciul semnalează ceva mai adânc decat nedreptatea impozitării in sine, decât nedreptatea impozitării suplimentare. Semnalează Geniul Rău, anexionist, al statului contemporan. Adică,
– lăsat de capul lui, statul tinde să strivească societatea prin substituirea atributelor care pentru oamenii de altădată erau DOAR ale lui Dumnezeu;
– Mai semnalează că, odată intrați în logica substituirii atributelor divine, chiar oamenii tind să-i atribuie statului puteri tot mai mari, pe măsura locului rămas vacant de Dumnezeu și că, in consecință,
– logica Statul, ca substitut de Dumnezeu, nu mai are regulă internă de închidere: geniul anexionist al statului va cere tot mai mult exact în măsura în care oamenii îi vor ceda tot mai mult, ca unui izbăvitor.

Că taxa pe viciu nu e deloc doar ceea ce pare a fi, ci semnalează o substituție periculoasă în mințile și sufletele noastre, o dovedește și substituirea treptată a familiei de către stat, la pachet cu alte proiecte liberticide.
Revenind la taxa pe viciu, e de observat că lucrurile nu se opresc aici. In alte tari guvernele au extins-o la dulciuri, in altele la grăsimi. Alte proiecte vizează băuturile carbogazoase. Toate delegă statului omnipotenta si prin mitul „specialistului” aparenta omnisciență. Și lucrurile nu se vor opri aici, pentru că toată viața noastră e compusă din vicii mai mici sau mai mari (țigări, bârfă, iubiri, băutură, seducții, gurmandize etc). Doar călugării se luptă să le elimine din viața lor, dar o fac in singurul mod propice: în relația sufletească cu cine trebuie, nu cu guvernele lumii.
 
In concluzie, viciul și taxarea lui de către guvern trebuie izgonit și închis cu șapte lacăte de către un partid cu adevărat liberal. Mai mult, chiar afurisit ca văcăritul odinioară.

Nu trebuie ignorat potențialul electoral al ideii că țigările și băuturile nu vor mai fi impozitate suplimentar ca viciu, ci exact că celelte bunuri. Un pachet a ajuns sa coste cât un kg de carne? fără taxă pe viciu s-ar reduce la o treime (cu TVA cu tot). Nefumătorii sa nu uite că pot avea fumători in familie, iar suprataxarea țigărilor le afectează în mod scandalos economiile.
Pentru a maximiza potențialul electoral al eliminării taxei viciu, asta ar mai trebui cuplată cu semnalarea maniei persecutorii împotriva fumătorilor și indicate ideologia, grupurile și activismul din spatele acestor legi draconice care tind să transforme fumătorii in hoți de cai. Dar asta pe altădată.
 
Propunerea eliminării taxei pe viciu o văd mai profitabilă in campania pentru alegerile parlamentare. Europenele din luna mai presupun delegarea unor reprezentanți care trebuie s-o treacă mai întâi pe sub nasul euroBelitelor neurasteniate de mania persecutorie împotriva fumătorilor. Se pierde în ochii potențialului votant. Incriminarea și eliminarea taxei pe viciu trebuie livrată electoratului in premieră absolută si ca o problemă internă, a societății noastre în primul rând. Nu știu câte voturi poate aduce, dar e mai probabil să asigure măcar intrarea în parlament și să contribuie la identitatea partidului prin dozajul bine conceput și atacul frontal împotriva injoncțiunii statului în materie de opțiuni omenești, de sferă privată. Îmi place atitudinea unui libertarian că Murray Rothbard împotriva persecuției neopuritane, progresiste, împotriva fumătorilor. El, care mai înainte de toate era nefumător.
 
La imputarea previzibilă că eliminarea taxei pe viciu ar fi, chipurile, o măsură populistă, i se poate argumenta că e preferabilă ipocriziei etatiste care taxează viciul (deși nu e de nasul guvernelor) in loc sa-l combata interzicând țigările și băutură. Dacă tot se dau pe post de duhovnici, atunci guvernanții să nu se ADAPTEZE viciului, ci să-l combată, in loc sa stea cu ochii la buzunarele „vițioșilor”. Să suprime industria și importul tigarilor și băuturilor alcoolice și să-i urmărească pe întreprinzători că pe traficanții de droguri. Nu o fac pentru că „viciul” e doar un pretext.
Reiau: nu o fac pentru că viciul e doar un pretext.
 
Problema merită și măcar să fie readusă in dezbaterile publice. Prea mulți oameni cu care am discutat, deși erau de acord, s-au resemnat. O privesc că o bătălie pierdută. Impusă de instanțe supranaționale, care pot invoca argumente „superioare” împotriva combaterii măgăriei. Oamenii au ajuns să se împace cu taxa pe viciu că cu o fatalitate: o impune UE. Wau ! Nu, zău !

 

Ziua in care a fost interzis fumatul

Am rezolvat-o și pe asta! N-avem fumători în restaurante.

În weekend-ul care a trecut, mari mase de oameni ai muncii, de la orașe și sate, au putut, în sfîrșit, să ia masa împreună! Ce fericire! Ce rai! Ce frumusețe! Ce n-a văzut Parisul! Încă, nu se știe ce le mai trăsnește și lor, după ce-au văzut imensul succes al celei mai dure legi anti-fumat apărute vreodată.

Gata, fericirea va curge lanț. Oamenii muncii de care spuneam, și care doreau din tot sufetul lor de copii să-și ia și copiii cu ei, la restaurant, mai ales după ora 9 seara, pot să o facă liniștiți. Ce dacă la ora respectivă dorm copiii?! Nu-i nimic, care-i problema, îi ținem treji și-i luăm cu noi, să sărbătorească evenimentul. Marele eveniment! Epocalul eveniment! Nu știm ce facem și după. După eveniment. Cînd o să vrea și oamenii să iasă fără copii la restaurant. Dar de ce să ne gîndim acum?! Avem timp.

Adevărul e că mi-e silă să scriu despre asta. Mi-e silă acum, cînd văd bucuria tîmpă a nefumătorilor, cînd văd cum se bat ei cu pumnii în burți pentru că au rezolvat o problemă gravă a omenirii. Poate cea mai mare, nu știu. Așa aș zice, ținînd cont de ce văd.

Sau poate e mai gravă totuși încălzirea globală. Dar acolo nu ai ce face, încă nu ai ce face, nu poți spune oamenilor – acelorași oameni cu copii în brațe, ținuți seara, după 9, voit în restaurant, ca să sărbătorim legea – că e cald, cînd afară sînt 0 grade. Sau poate că da, cine știe?! Poate atît sînt de încîntați de legea asta, încît ar putea și crede. De ce n-ar face-o, în fond?!

De ce n-ar crede de acum încolo tot ce li se spune? Nu asta și voiau? Să li se spună, ca să aibă și ei ce crede. Că de-asta au net – și ce viteză, pînă și Bernie Sanders, candidatul democrat – ultrasocialist la președinția Americii știe – să li se dea o temă, să-i ardă la ficați, să dea în tot ce mișcă pe net, să spună ei cum e să ieși la ora 9 seara cu copiii la restaurant!

O fericire, asta e! Fericirea asta de-a fi în trend. Că de asta avem net. Să zbierăm toți, fără discriminare, ce ne trece prin cap. Și ne trece. Dacă nu ne-ar trece, am avea mai mult discernămînt cînd postăm ceva pe net. Dar ne trece, cum ziceam.

Sigur că am să revin asupra subiectului. Și-am să revin cînd bucuria asta se va mai domoli. Am să revin la toamnă, de exemplu. Cînd va începe să se lase frig, și va fi din ce în greu mai greu să ieși afară. Și cînd oamenii întregi la cap își vor da seama că n-au ce să caute cu copiii noaptea la restaurant. Dacă nu cumva, pînă atunci, toate celelalte probleme ale omenirii vor fi rezolvate. Cine știe?! – e posibil, doar avem două rînduri de alegeri anul acesta, alegeri prezidențiale la americani, atentate aproape zilnice, cu care ne-am obișnuit repede însă, flux de migranți bătînd la porțile noastre oricînd, și cîte și mai cîte!

lege anti-fumat

(Foto: feedyournerd.com)

Legea anti-fumat. O observatie de fond

Nu fumez și n-am fumat niciodată. Și nici nu frecventez baruri/restaurante în care, zic unii, ar putea să deranjeze fumul de țigară. Pe mine personal, legea asta nu mă privește. Arareori se întâmplă să am fumători în preajmă. Dar pornind de la toată tevatura asta, aș vrea să fac o observație de fond.

Mai întâi trebuie să fac clar faptul că nu contest existența nefumătorilor de bună credință care se simt realmente deranjați de fumători și, prin urmare, înțeleg să ia atitudine. Cu toate astea, n-are cum să nu-mi treacă prin minte că majoritatea covârșitoare a militanților antifumat folosesc zilnic mașina, deși ar putea să n-o facă. În România aproape toată lumea are mașină și absolut nimeni nu e dispus să renunțe la ea. Fumatul ține de micile nevroze, e o chestie de compulsivitatea cotidiană, mașina ține de narcisism, de confirmarea valorii personale. Fumatul poate deranja un număr n de nefumători, gazele de eșapament, însă, ne omoară pe toți. Și nici nu ne putem feri de ele. Nici pe noi și nici pe copiii noștri. Mie mi se pare că avântul cu care s-a repezit lumea să desființeze fumătorul seamănă cu avântul cu care s-a repezit să acuze părintele care a dat copilului o palmă la fund. E trendy să te declari anti-fumat. E o chestie de civilizație. Aș vrea să le amintesc tuturor celor exagerat de preocupați de interzicerea fumatului în locurile publice că, probabil, n-ar fi la fel de entuziasmați de o lege care să limiteze numărul mașinilor în centrul orașelor.

Apare din nou aceeași problemă de fond: vrem să fim trendy, dar n-avem niciun chef să mergem la esențe, să facem schimbări de substanță. E mult mai ușor să susții sus și tare că fumatul e oooooorrrrribil decât să lași mâine dimineață mașina în parcare și să iei autobuzul. Tot așa cum e mult mai ușor să-ți dai ochii peste cap când auzi că x și-a pălmuit copilul, în loc să încerci să fii atent la dinamica reală a relației cu copilul. Că tot a venit (din nou) vorba de copii: ei suferă mai mult din pricina poluării decât din pricina fumatului pasiv. Îl poți feri de unchiul fumător care vine în vizită, dar nu-l poți feri de noxe. Ca de obicei, refuzăm să ne asumăm o schimbare de substanță care să ne COSTE ceva, care să presupună o modificare profundă de comportament, în favoarea unor vociferări ieftine care nu ne costă nimic.

(Foto: bbc.com)