Baietii albi nu trebuie sa invete carte

Este aproape nemaiauzit faptul că o universitate ar putea spune vreodată NU unei donații financiare extrem de generoase, mai ales atunci când aceasta își propune să ajute copii defavorizați economic să meargă la facultate.

Cu toate acestea, Dulwich College și Winchester College, două universități private din Regatul Unit, au refuzat recent o astfel de donație uriasă. Ambele au refuzat mai mult de 1 milion de lire sterline (!), donatie dedicată băieților albi săraci, refuz motivat de îngrijorarea conducerii celor două institutii că donația ar putea să încalce prevederile din Legea britanică privind egalitatea, lege adoptată în 2010.

Generosul donator este profesorul, în vârstă de 96 de ani, Sir Bryan Thwaites, care a urmat ambele școli aminitite în virtutea unor burse și, apoi, a predat la Winchester mai mult de zece ani. Sir Thwaites a conștientizat din propria experiență că o educație bună reprezintă cel mai bun mijloc de a sustine copiii din medii defavorizate și de a le oferi o mobilitate economică ascendentă.

Donatorul a vrut să-i ajute pe băieții albi săraci, în special, pentru că acestia se află într-un procent disproporționat de mare în zona cea mai de jos a sistemului de învățământ din Marea Britanie.

Chiar și Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului din Marea Britanie (EHRC – Equality and Human Rights Commission) a recunoscut în anul 2014 că a te naste bărbat alb în Marea Britanie nu conferă niciun privilegiu, deoarece „elevii albi din medii sărace, în special băieții, au suferit cel mai rău la debutul vieții si continuă să decadă mai departe în siajul oricărui alt grup etnic din mediul școlar. Ca atare, șansele lor de a avea o carieră de succes și prosperă scad pe masură”.

Un raport recent al Rețelei Naționale pentru Oportunități în Educație (National Education Opportunity Network) ilustrează că experiența devastatoare a băieților albi din gospodăriile cu venituri mici nu s-a îmbunătățit la nivelul anului 2019.Dintre toate grupurile rasiale provenind din medii economice similare, băieții albi britanici săraci sunt cei mai neperformanți din școlile britanice (…).

Purtătorii de cuvânt ai celor două Colegii au făcut referire în motivarea gestului de respingere a donatiei la Legea privind egalitatea din 2010, o lege care asigură „protectia legală a persoanelor împotriva discriminării la locul de muncă și în societate în sens larg”, ca bază legală pentru respingerea donației profesorului Thwaites. Cu toate acestea, unul dintre autorii originali ai Legii, care este și fost președinte al Comisiei pentru Egalitate și Drepturile Omului, Trevor Phillips, a criticat vehement atât Dulwich College, cât și Winchester College pentru modul în care au interpretat legea.

Acesta a subliniat faptul că avocații ambelor școli au interpretat legea „ca și cum ar fi fost construită doar pentru a favoriza oamenii de culoare. Nu este așa; aceasta lege a fost concepută pentru a asigura egalitatea” (pur si simplu -s.n). Phillips a mai spus că, „în situațiile în care grupul rasial care este dezavantajat este alb, nu ar trebui să existe niciun obstacol în a face pentru acest grup exact ceea ce am face pentru așa-numitele grupuri etnice negre și minoritare „.

Cu toate acestea, în societatea actuală din ce în ce mai corectă din punct de vedere politic, realitatea este cea operată de elitele liberale.

Elitele liberale insistă asupra fatului că apreciază diversitatea și egalitatea mai mult decât orice. În realitate, însă, acestea afrimă că minoritățile ar fi doar acele grupuri de persoane considerate a fi perpetuu asuprite și care necesită asistență socială de sus în jos pentru a obține „egalitatea percepută”. „Diversitatea” și „Egalitatea” au devenit, astfel, cuvinte de cod liberal doar pentru asistența acelor minorități, victimizate a priori (…).

Sir Thwaites este însă încrezător. Generosul profesor caută o universitate publică de primă clasă, care ar fi „cât se poate de bucuroasă să accepte” donația sa pentru a ajuta copiii albi săraci (…)”.

Traducere selectivă și adaptare – Dan Uncu

Articolul original:

Schools Turn Down Scholarship Donation For Poor White Boys

 

 

Eliberați-l pe TOMMY ROBINSON! Marea Britanie a căzut. 29 mai 2018

Bine, bine, dar cine este Tommy Robinson? – veți întreba.

Tommy Robinson este un cetățean britanic, arestat săptămîna trecută, condamnat și încarcerat pentru 13 luni în numai O JUMĂTATE DE ORĂ.

Mai mult, despre Tommy Robinson NU ESTE PERMIS să se discute, nici măcar să se pomenească în presă, conform unei interdicții a aceluiași tribunal care l-a condamnat.

Dar ce a făcut Tommy Robinson să se ia asemenea decizii excepționale, am putea spune, dacă nu ar fi de-a dreptul de anii 50 în țările comuniste?

Tommy Robinson transmitea, pe 25 mai anul acesta, din fața Leeds Crown Court, procesul unei bande formate din 29 de islamiști, acuzați de violuri în grup asupra unor fete britanice, ademenite în fel și chip. De subliniat că atîta timp cît violatorii albi acționează solitar, islamicii sînt bine organizați în grupuri a căror ocupație chiar asta este, racolarea de tinere britanice în vederea violării lor în grup.

Cum chiar aceste procese nu suscită interesul mass media tradiționale, Tommy Robinson transmitea pentru a anunța populația Marii Britanii ce se întîmplă.

O ”crimă” de neconceput! Cum să știe omul de rînd cum sînt tratați islamicii la el acasă, chiar în Marea Britanie adică?! Cum și-a putut permite să treacă peste barierele comunicaționale instituite de guvernanți în vederea ascunderii adevărului?!

Presa de aproape peste tot tace complice. De frica asocierii cu ”extrema dreaptă”, etichetă lipită acum pe fruntea tuturor acelora care nu sînt de acord cu imigrația illegală și încearcă să facă cunoscute publicului faptele ”de arme” ale invadatorilor.

Limbajul nu numai că este cel mai ușor de modificat, dar este primul care este modificat. Așa că astăzi, în zilele noastre, cine nu susține necondiționat politica de la centru a imigrației masive ILEGALE, este ”fascist”, ”nazist”, ”de extremă dreaptă”.

Asum toate aceste epitete și cer eliberarea lui Tommy Robinson, încarcerat după toate standardele poliției politice est-europene a anilor 50, de neconceput pentru lumea liberă a anilor 2000+.  Și totuși, se întîmplă.

Marea Britanie a căzut. Brexitul a venit prea tîrziu pentru o țară tocată mărunt și de multă vreme de cochetarea cu ideea globalismului triumfător. Dacă Marea Britanie – ca de altfel nici o altă țară vestică ”avansată” – nu a fost atentă după primele ocheade aruncate islamiștilor ilegali, poate că își merită soarta.

Dar Tommy Robinson nu. Adevărul nu poate fi arestat. Adevărul nu poate fi nici măcar ascuns.

Aseară, cînd am semnat o petiție pentru eliberarea lui Tommy Robinson, ne apropiam ca număr de 500.000. În Marea Britanie, oamenii care înțeleg ce se dorește au ieșit în număr mare să protesteze. Adevărul nu poate fi nici oprit, nici arestat, nici împușcat.

Lupta lui Tommy Robinson este lupta pentru adevăr!

Later edit: petiția pentru eliberarea lui Tommy poate fi găsită aici:

https://www.change.org/p/theresa-may-mp-free-tommy-robinson

Cum se iese din Brexit

Timp de douăzeci de ani Anglia a impus în ceea ce o privește și aproape în privința oricărei decizii a UE, condiții speciale, dereglementări. În schimb, în mod paradoxal, cînd era vorba de aplicarea deciziilor comunitare asupra altora, era rigoristă și știa să zdrăngăne din arme. A fost consecventă astfel poziției cu care a intrat în Eu.

Brexitul nu e o dramă pentru UE, este, poate, una pentru Marea Britanie – better so; dna Merkel care avea duminică ezitări, emoții și umanisme, a (re)devenit categorică – anunțînd o poziția tranșantă fără negocieri (adică cedări) înainte de scrisoarea cerută de articolul 50, și ulterior negocieri fără concesii (acelea s-au făcut timp de douăzeci de ani…), în avantajul Europei. A propos : al nostru încă nu știa că se schimbase poziția, fusese absent la întîlnirea PPE-ului unde se vorbise fix despre asta, și a venit cu mesajul temporizării, răbdări, pas cu pasului, negocierii reciproc avantajoase, calmului, oportunității, hilar cum îl știm, crezînd că e astfel simpatic dnei Merkel. Era pe alături, inadecvat ca de obicei, komisch (adică ciudat), cum l-a definit dînsa pe vremea discuțiilor legate de cotele de refugiați.

Piețele financiare vor emigra probabil spre Paris, idem marile firme (gen Virgin, chiar clasicul britanic Lloyd’s, compania de reasigurare, se interesează care ar fi noua patrie optimă, și e un gigantic plătitor de impozite etc.) Țările central europene se grupează împotriva hegemoniei Germaniei (manifestă, pentru ele, în momentul critic al crizei refugiaților), pentru ele ieșirea Angliei din club este semnificată ca un dezechilibru de forțe în avantajul Germaniei. Polonia nu poate, desigur, uita ce îi datorează Marii Britanii în momentul aderării sale pline de caracter și éclat – cînd aliatul ei esențial (împotriva Germaniei) a fost nonconvenționalul Albion, interesat perfid, like usual, să creeze falii și precedente pentru negocierea propriilor excepții. Deci constată sonor un dezechilibru de forțe; Polonia are o excelentă memorie a istoriei – însă e greu de spus care e partea imaginară, fantasma, și care cea reală a acestui dezechilibru.
Brexitul e, eventual, o înfrîngere dar nu e o probă; și nu e neapărat o înfrîngere a europenilor. Criza finală, mult anunțată, nu a venit, not yet.

În ceea ce ne privește, nu avem a priori nimic de pierdut, dar, ca de obicei, vom găsi ceva esențial de pierdut, din vina noastră. Vă amintesc negocierea anti-brexit de la Bruxelles pe care Cameron, amenințător, le-a impus pentru a obține încă un pachet de excepții de la legea comunitară (în privința dreptului de circulație și statutelor sociale), unde Polonia – avînd în Albion numărul cel mai mare de Gastarbeiter (chit că Franța are acolo mult mai mulți rezidenți, peste un milion jumătate) – a negociat cu aplomb și fără modestie (în pofida atitudinii temperate a altor țări, respectiv Germaniei și Franței, circulez y’a rien à voir!) contra-părți reale, și le-a primit. O prezență militară britanică operațională în Polonia, condiții pentru studenții polonezi și altele.

Noi nu am cerut nimic, deci nu am primit nimic.
Chestia cu negocieri secrete e praf în ochi, nu există așa ceva. Shengen-ul nu a fost subiect de negociere (cine să ni-l acorde? Marea Britanie care nu îl vrea în general?) – iar cei care au lansat zvonul acesta au dezinformat cu intenție. Apoi, dacă cumva subiectul Shengen ar fost ridicat prostește de noi – ar fi un gest inacceptabil : nu negociezi un drept justificat ca pe o compensație.

Președintele României a fost rizibil și inadecvat la întîlnirea șefilor de state, nu a știut să răspundă pe detalii, iar cînd nu tăcea aiurea, imobil, se uita pe portabil căutînd asiduu ceva, probabil era în dialog cu un consilier, poate cerea opinia consoartei ; părea uimit de el însuși, căci fără să știe de ce, absent fiind, era totuși acolo. Fotografiile cu cei din jur amuzîndu-se pe seama sa, cu Cameron privindu-l ironic-interlocat cum stă statuar pe scaun și fie dormea, fie era într-o formă de catalepsie, spun totul.

“Poiectul nou de țară“ cu care ne-a venit acum e “une foutaise“, un tembelism pur, un a se afla în treabă și a arunca cu praf în ochi. Ce-i ăla – proiect de tară? O listă de gînduri pioase? “Nou“, în plus; îl cunoașteți pe cel vechi?
Pe vremea cînd era inspector, dl Iohannis era proverbial pentru mania de a cere de planuri de acțiune defalcate, cu obiective, responsabilități, termene, metodă, și mai ales frumos legate în coperți. Restul era morgă și absență. Ăsta-i omul.

Este exclus ca în negocierile în care e vorba de conaționalii noștri din Anglia, să ajungem rezultate onorabile cu un om de o incapacitate intelectuală patentă, leneș, iresponsabil și, în consecință, disprețuit și evitat manifest de ceilalți șefi de stat.
Cu atît mai mult cu cît, fiind o țară mică, lipsită de interes, e greu să impunem marilor puteri europene un punct de vedere nouă favorabil, acolo unde ele nu vor să facă concesii Angliei.

P.S. Bursa engleză a recuperat și depășit nivelul dinaintea crizei brexitului.

brexit(Foto: toptabu.ro)